Cadrul legal in Romania - prevenirea si combaterea violentei in familie

Prevenirea si combaterea violentei in familie face parte din politica integrata de ocrotire si sprijinire a familiei, dezvoltarea si consolidarea solidaritatii familiale si reprezinta o importanta problema de sanatate publica si constituie totodata un obiectiv de interes national (art. 1 din Legea nr. 217/2003).

Cadrul legislativ in domeniul prevenirii si combaterii violentei in familie cuprinde:

• Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea si combaterea violentei in familie;
• Ordonanta nr. 95/2003 privind modificarea si completarea Legii nr. 217/2003 pentru prevenirea si combaterea violentei in familie;
• Hotararea Guvernului nr. 1624/2003 privind organizarea si functionarea Agentiei Nationale pentru Protectia Familiei;
• Hotararea Guvernului nr. 686/2005 pentru aprobarea Strategiei nationale in domeniul prevenirii si combaterii fenomenului violentei in familie;
• Ordinul nr. 383/2004 privind aprobarea standardelor de calitate pentru serviciile sociale din domeniul protectiei victimelor violentei in familie;
• Ordinul comun nr. 384/2004 pentru aprobarea Procedurii de conlucrare in prevenirea si monitorizarea cazurilor de violenta in familie;
• Ordinul nr. 385/2004 pentru aprobarea instructiunilor de organizare si functionare a unitatilor pentru prevenirea si combaterea violentei in familie;
• Codul Penal al Romaniei;
• Codul de Procedura Penala;
• Codul de Procedura Civila;
• Legea nr. 211/2004 privind unele masuri pentru asigurarea protectiei victimelor infractiunilor;
• Legea nr. 272/2004 privind protectia si promovarea drepturilor copilului;
• Legea nr. 192/2006 privind medierea si organizarea profesiei de mediator;
• Constitutia Romaniei;
• Legea nr. 51/1995 privind organizarea si exercitarea profesiei de avocat;
• Codul Familiei.

(A) Constitutia Romaniei garanteaza egalitatea cetatenilor in fata legii si a autoritatilor publice fara privilegii sau discriminari (articolul 16), precum si drepturile si libertatile tuturor persoanelor. Articolul 23 declara drept inviolabile libertatea individuala si siguranta persoanei, iar dreptul la aparare al persoanei este de asemenea garantat in conformitate cu articolul 24. Consacrarea prin Constitutie a acestor drepturi inseamna implicit si respectarea libertatilor si drepturilor femeii si interzicerea supunerii acesteia la orice act de violenta sau tratament degradant de natura sa atenteze la siguranta sa fizica sau psihica. In cazul incalcarii unuia sau altuia dintre aceste drepturi sau libertati, femeia poate si trebuie sa beneficieze de protectia legii.

(B) Prevederi ale Codului Penal si ale Codului de Procedura Penala cu privire la prevenirea si combaterea violentei in familie

Codul Penal nu defineste violenta in familie, dar prin dispozitiile Legii nr. 217/2003 pentru prevenirea si combaterea violentei in familie se face trimitere directa la infractiunile care releva existenta acesteia. Astfel, art.1 alin. 2) din Legea nr. 217/2003 enumera exemplificativ infractiunile prevazute de Codul Penal care ar putea fi incidente pentru fapte vizand violenta in familie, clasificate dupa relatiile vizate a fi ocrotite:

a) infractiuni contra vietii, care vizeaza ocrotirea relatiilor sociale referitoare la dreptul persoanei la viata;

b) infractiuni contra integritatii corporale sau a sanatatii, care vizeaza ocrotirea relatiilor sociale referitoare la dreptul fiecarei persoane la integritate corporala si sanatate;

c) infractiuni contra libertatii persoanei care vizeaza, in principal, ocrotirea relatiilor sociale referitoare la aspecte ale dreptului la libertate (libertatea fizica, libertatea de actiune, libertatea morala, inviolabilitatea domiciliului, a secretului corespondentei, a secretului profesional etc.);

d) infractiuni privitoare la viata sexuala, care vizeaza, in principal, ocrotirea relatiilor sociale privitoare la viata sexuala privita sub mai multe aspecte si, in subsidiar, alte relatii sociale (libertatea morala, intergitatea corporala sau sanatatea etc.);

e) infractiuni contra demnitatii, care vizeaza ocrotirea relatiilor sociale privitoare la demnitatea persoanei, atat din punct de vedere subiectiv cat si din punct de vedere obiectiv;

f) infractiuni contra patrimoniului, care vizeaza, in special, ocrotirea relatiilor sociale privitoare la patrimoniu;

g) infractiuni contra familiei, care vizeaza ocrotirea relatiilor privitoare la convietuirea in cadrul familiei;

h) infractiuni contra sanatatii publice, care vizeaza ocrotirea relatiilor de convietuire sociala care privesc sanatatea publica;

i) infractiuni privitoare la asistanta celor in primejdie, care vizeaza ocrotirea relatiilor de convietuire sociala care privesc asistenta celor aflati in primejdie;

j) infractiuni care aduc atingere unor relatii privind convietuirea sociala, care vizeaza ocrotirea relatiilor de convietuire sociala  privind libertatea constiintei, linistita folosinta a locuintei, bunele moravuri si linistea pulica, precum si alte relatii ce nu au o reglementare speciala in alt capitol.

Pe langa enumerarea de mai sus,  art.1 alin. 2) din Legea nr.217/2003 precizeaza ca ar putea fi incidente pentru fapte vizand violenta in familie si alte asemenea infractiuni prevazute in Codul penal, fara a determina in vreun mod ce inseamna “alte asemenea infractiuni”. Astfel, cu conditia sa existe o relatie de rudenie intre victima si faptuitor sunt identificate infractiuni, precum:

infractiunea de violare de domiciliu prevazuta de articolul 192;

infractiunea de violare a secretului corespondentei prevazuta de articolul 195;

infractiunea de perversiune sexuala prevazuta de articolul 201;

Eseu: Politica regionala a Uniunii Europene - oportunitati pentru Romania Referat: Dezvoltarea autosustinuta a comunitatii prin identificarea si utilizarea eficienta a resurselor

infractiunea de furt pedepsit la plangerea prealabila prevazuta de articolul 210;

abuzul de incredere prevazut de articolul 213;

distrugerea prevazuta de articolul 217;

tulburarea de posesie prevazuta de articolul 220.

In functie de situatia de fapt care face obiectul cercetarilor, pot fi incidente in sfera violentei in familie si alte infractiuni prevazute de Codul penal precum si de alte acte  normative. In ceea ce priveste aceste tipuri de infractiuni, legea nu prevede proceduri sau sanctiuni specifice, iar cauzele avand ca obiect aceste infractiuni sunt solutionate in conformitate cu prevederile Codului Penal si cele ale Codului de Procedura Penala.

Prin adoptarea Legii nr. 197/2000, de modificare si completare a Codului penal au fost prevazute masuri si pedepse aplicate persoanelor care savarsesc acte de violenta impotriva membrilor familiei cauzatoare de suferinta fizica sau psihica. De asemenea, prin lege se defineste notiunea de „membru de familie” ca fiind sotul sau ruda apropiata, daca acesta din urma locuieste sau gospodareste impreuna cu faptuitorul. Definirea este intr-adevar larga si urmareste sa cuprinda toate persoanele care locuiesc impreuna cu agresorul, insa, in baza aceleiasi definitii sunt exclusi concubinii care, desi gospodaresc impreuna, nu sunt rude. Alte modificari introduse:

- pornirea actiunii penale din oficiu pentru infractiunile de violenta (art. 180-181). Ratiunea legiuitorului prin introducerea acestei garantii este similara cu cea in cazul persoanelor lipsite de capacitate de exercitiu sau cu capacitate de exercitiu restransa, si anume, pozitia de inferioritate psihica fata de faptuitor si cea fata de consecintele faptei careia i-a cazut victima.

introducerea masurii de siguranta si anume „interdictia de a reveni in locuinta familiei pe o perioada determinata”. Instanta poate lua aceasta masura impotriva unui condamnat la cel putin un an de inchisoare pentru lovire sau orice alt act de violenta. Ea poate fi luata pe o perioada de pana la 2 ani. Aceasta masura este o noutate absoluta si este o incercare a legiuitorului, timida ce-i drept, in concordanta cu scopul masurilor asiguratorii din Codul Penal de inlaturare a unei stari de pericol. Legiuitorul a incercat prin aceasta masura sa echivaleze ordinul de restrictie din legislatia internationala, dar lipsa unor modificari complementare in Codul de Procedura a dus la o totala inaplicabilitate a sa.

- recunoasterea infractiunii de viol in timpul casatoriei prin introducerea ca agravanta a savarsirii acesteia impotriva unui membru de familie.

La definirea infractiunilor, Codul Penal nu tine seama de relatiile dintre victima si faptuitor, cu exceptia articolelor 180 si 181 care incrimineaza lovirea si vatamarea, precum si violenta impotriva membrilor de familie si prevad sanctiuni mai aspre. Definitia notiunii de „membru de familie” din Codul penal este una stricta. In afara de aceasta, chiar si atunci cand Codul penal permite dispunerea unor sanctiuni mai aspre datorita relatiilor de familie dintre victima si faptuitor (de exemplu, circumstantele agravante legale conform articolului 75, alin. 1) litera b) din Codul penal), interpretarea este tot una stricta, datorita definitiei relatiilor de rudenie din Codul penal.

Prin urmare, in practica, violenta impotriva membrilor de familie continua sa fie sanctionata in conformitate cu Codul Penal, iar definitia extinsa din Legea nr. 217/2003 nu este aplicata. Categoriile de persoane care pot fi considerate victime ale violentei in familie potrivit Codului penal sunt mai restranse decat cele prevazute de Legea nr. 217/2003. Astfel, potrivit Codului penal, urmatoarele infractiuni nu pot fi considerate acte de violenta in familie:

infractiuni impotriva unei rude apropiate care nu convietuieste si nu gospodareste impreuna cu faptuitorul;

infractiuni impotriva persoanelor care au stabilit relatii similare celor dintre soti sau dintre parinti si copii, dovedite prin ancheta sociala.

Codul de procedura penala („C.p.p.”) nu contine prevederi speciale referitoare la efectuarea urmaririi penale sau a cercetarii judecatoresti in cazurile de violenta in familie. Cu toate acestea, potrivit reglementarilor de procedura penala, infractiunile de violenta in familie prevazute de Legea nr. 217/2003, pot fi impartite in doua categorii, in functie de modul in care sunt sesizate institutiile abilitate sa efectueze ancheta penala:

(1) infractiuni pentru care este necesara plangerea prealabila a persoanei vatamate, respectiv infractiunile prevazute de articolele 180, 181, 193, 197 alineat 1, 205, 206, 305 si 307 din Codul penal;

(2) infractiuni pentru care nu este necesara plangerea prealabila a persoanei vatamate, respectiv infractiunile prevazute de articolele 175, 176, 179, 182, 183, 189, 190, 191, 194, 197 alineatele 2 si 3, 198, 202, 211, 306, 309, 314, 315, 316 si 318 din Codul penal.

(1) Procedura penala in cazul in care este necesara plangerea prealabila:

Potrivit articolului 279 alineat 2 al C.p.p, modificat prin Legea nr. 356/2006, partea vatamata poate sesiza cu plangere prealabila penala organul de cercetare penala sau procurorul.

Dreptul de a depune o astfel de plangere are caracter personal si apartine partii vatamate. Plangerea penala prealabila poate fi depusa si de un mandatar, caz in care procura trebuie intocmita special pentru acest scop si trebuie sa ramana anexata la plangere pe parcursul procedurilor. Articolul 283 al Codului de procedura penala defineste continutul unei plangeri penale prealabile, care trebuie sa cuprinda urmatoarele:

(a) descrierea faptei;

(b) indicarea autorului;

(c) aratarea mijloacelor de proba;

(d) indicarea adresei partilor si a martorilor;

(e) precizarea daca persoana vatamata se constituie parte civila;

(f) indicarea persoanei responsabile civilmente, atunci cand este cazul.

Conform dispozitiilor articolului 284 C.p.p., plangerea prealabila trebuie introdusa in termen de 2 luni din ziua in care persoana vatamata a stiut cine este faptuitorul, iar cand persoana vatamata este un minor sau o persoana lipsita de capacitate de exercitiu, termenul de 2 luni curge de la data cand persoana indreptatita a reclama a stiut cine este faptuitorul. In cazul in care partea vatamata este o persoana lipsita de capacitate de exercitiu ori cu capacitate de exercitiu restransa, actiunea penala se pune in miscare si din oficiu.

Actiunea penala in cazul infractiunilor sanctionabile la plangerea prealabila a persoanei vatamate ramane insa guvernata de principiul disponibilitatii: partea poate decide retragerea plangerii sau impacarea cu faptuitorul, situatie care stinge actiunea penala inceputa in prealabil, chiar daca aceasta a fost pornita din oficiu.

(2) Procedura penala cand nu este necesara o plangere prealabila

Pentru celelalte categorii de infractiuni (pentru care legea nu solicita introducerea unei plangeri penale prealabile), organele de ancheta penala pot fi sesizate prin plangere sau denunt sau pot actiona din oficiu cand detin informatii cu privire la savarsirea unei infractiuni (articolul 221 C.p.p.). In cazul in care organul de urmarire penala se sesizeaza din oficiu, incheie un proces-verbal in acest sens. In toate aceste cazuri, instanta este sesizata prin rechizitoriul intocmit de procuror.

Potrivit articolului 222 C.p.p., plangerea este incunostintarea facuta de o persoana fizica sau juridica ce este victima unei infractiuni. Aceasta trebuie sa contina urmatoarele:

(a) numele, prenumele;

(b) calitatea si domiciliul petitionarului;

(c) descrierea faptei care formeaza obiectul plangerii;

(d) indicarea faptuitorului daca este cunoscut;

(e) indicarea mijloacelor de proba.

Plangerea se poate face personal sau prin mandatar. Mandatul trebuie sa fie special, iar procura ramane atasata plangerii. Plangerea facuta oral se consemneaza intr-un proces-verbal de organul care o primeste. Plangerea se poate face si de catre unul dintre soti pentru celalalt sot sau de catre copilul major pentru parinti. Persoana vatamata poate sa declare ca nu-si insuseste plangerea. Pentru persoana lipsita de capacitate de exercitiu, plangerea se face de catre reprezentantul sau legal. Persoana cu capacitate de exercitiu restransa poate face plangere cu incuviintarea persoanelor prevazute de legea civila.

Articolul 223 C.p.p. reglementeaza denuntul ca mod de sesizare. Conform dispozitiilor legale, denuntul este incunostintarea facuta de catre o persoana fizica sau de catre o persoana juridica despre savarsirea unei infractiuni. Denuntul trebuie sa contina aceleasi date ca si plangerea.

Denuntul scris trebuie sa fie semnat de denuntator, iar in cazul denuntului oral, acesta se consemneaza intr-un proces-verbal de catre organul in fata caruia a fost facut.

(3) Prevederi procedurale comune tuturor modurilor de sesizare

Indiferent de modul de sesizare cu privire la vreuna dintre infractiunile de violenta in familie, articolul 4 din Legea nr. 211/2004 privind unele masuri pentru asigurarea protectiei victimelor infractiunilor, prevede anumite obligatii in sarcina judecatorilor, procurorilor, ofiterilor si agentilor de politie. Conform dispozitiilor legii, procurorii, ofiterii si agentii de politie au obligatia de a incunostinta victimele infractiunilor cu privire la:

(a) serviciile si organizatiile care asigura consiliere psihologica sau orice alte forme de asistenta a victimei, in functie de necesitatile acesteia;

(b) organul de urmarire penala la care pot face plangere;

(c) dreptul la asistenta juridica si institutia unde se pot adresa pentru exercitarea acestui drept;

(d) conditiile si procedura pentru acordarea asistentei juridice gratuite;

(e) drepturile procesuale ale partii vatamate si ale partii civile;

(f) conditiile si procedura pentru a beneficia de dispozitiile articolelor 86¹, 86², 86⁴ si 86⁵ C.p.p., precum si de dispozitiile Legii nr. 682/2002 privind protectia martorilor;

(g) conditiile si procedura pentru acordarea compensatiilor financiare de catre stat.

Informatiile de mai sus sunt aduse la cunostinta victimei de catre procurorul, ofiterul sau agentul de politie la care victima se prezinta, in scris sau verbal, intr-un limbaj pe care aceasta il intelege. Indeplinirea acestor obligatii legale se consemneaza intr-un proces-verbal care se inregistreaza la institutia din care face parte procurorul, ofiterul sau agentul de politie la care se prezinta victima.

Mijloacele de proba prin care se constata, in cadrul urmaririi penale sau al cercetarii judecatoresti, elemente de fapt ce pot servi ca proba in cazul unei infractiuni de violenta in familie sunt cele prevazute in dispozitiile articolului 64 C.p.p. si anume:

(a) declaratiile invinuitului sau ale inculpatului;

(b) declaratiile partii vatamate, ale partii civile si ale partii responsabile civilmente;

(c) declaratiile martorilor;

(d) inscrisurile, inregistrarile audio sau video, fotografiile;

(e) mijloacele materiale de proba;

(f) constatarile tehnico-stiintifice;

(g) constatarile medico-legale;

(h) expertizele.