Drept
Dreptul la paternitateDreptul la paternitate Dreptul
la paternitate este consacrat de art. A lit. b, care stabileste ca
autorului ii revine dreptul de a pretinde recunoasterea
calitatii sale, drept recunoscut si de articolul 6 bis din
Conventia de La dreptul de paternitate nu se poate renunta. Acest drept este in stransa relatie cu dreptul la nume, consacrat de art.10 lit. c, care precizeaza ca autorul are dreptul de a decide sub ce nume opera va fi adusa la cunostinta publicului. Autorul poate hotari ca opera sa fie divulgata sub nume propriu, in forma anonima sau sub pseudonim. Dreptul la paternitate este considerat de lege ca perpetuu, iar exercitiul sau se transmite prin mostenire, in lipsa de mostenitor exercitiul revenind O.R.D.A. Dreptul la paternitate garanteaza protectia calitatii de autor al operei si permite societatii sa cunoasca in timp cine a elaborat opera. El se afla in stransa legatura cu dreptul la integritate, pentru ca dreptul la paternitate poarta asupra operei nu asupra alterarii pe care aceasta le-ar putea suferi ulterior.
Este de notat faptul ca, in ultimii ani, indeosebi in domeniul dreptului administrativ, s-a generalizat practica si tehnica legislativa de a defini, in cadrul ipotezei normei de drept, notiunile cu care opereaza actul normativ respectiv, cu intentia vadita de a clarifica exhaustiv, in cele mai mici amanunte, notiunile utilizate in cuprinsul acestora. De pilda, noua Lege a contenciosului administrativ defineste nu numai notiunea de baza - interes legitim - ci si formele acestuia: interesul legitim privat si interesul legitim public. Observam ca necesitatea obiectiva a acestui mod de redactare a ipotezei normei de drept administrativ a devenit o necesitate. Obiectul administratiei publice si implicit al dreptului administrativ, aplicarea practica in cele mai variate forme si situatii concrete a valorilor aparate si prestarea serviciilor publice, care urmaresc realizarea intereselor generale ale statului si cele personale ale cetateanului, cer si impun o asemenea maniera de legiferare. Acelasi context, al importantei activitati desfasurate de administratia publica, reclama o multitudine de ipoteze dezvoltate, oferind administratiei publice si locale cat mai multe elemente si argumente pentru identificarea cadrului legal, a interesului public aparat si aplicarea cat mai exacta a legii. In doctrina, mergand in detaliul analizei, se face distinctie intre ipoteza precis determinata (conturarea detaliata si precisa a imprejurarilor in care se va aplica dispozitia) care impune functionarului doar sa ia act, sa verifice ori sa constate si sa confirme si ipoteza relativ determinata, care prevede, la modul general, imprejurarile in care se aplica norma, lasand la aprecierea organului modalitatea de aplicare, acestia avand competenta de apreciere (ele sunt evocate prin expresii de genul: "in situatii deosebite ", "in cazuri bine justificate", "daca este necesar", "si altele de natura " sau "si altele de asemenea ". In ce ne ce priveste, daca ne referim la ipotezele relativ determinate, vom observa tendinta legiuitorului roman de a abuza de asemenea sintagme, care largesc plajele arbitrariului si abuzului in practica administrativa, aspect relevat cu obstinatie de catre comisiile, observatorii si specialistii apartinand Comunitatii Europene. Acest lucru va trebui analizat si solutionat de-a lungul procesului legislativ, ramanand ca numai in situatiile in care obtinerea unui act, a unui aviz, a unei propuneri este conditionata de o ancheta administrativa sau o procedura prealabila, sa se mai utilizeze asemenea formulari. In ceea ce priveste dispozitia normei de drept administrativ, vom constata ca ea este mai intotdeauna categorica, precisa si imperativa, reflectand procesul de realizare a puterii. Astfel, principalele norme obliga subiectele la o anumita conduita. Spre exemplu, "articolul 17 din Legea administratiei publice locale nr.215/2001 stipuleaza ca "In unitatile administrativ-teritoriale in care cetatenii apartinand minoritatilor nationale au o pondere de peste 20% din numarul locuitorilor, autoritatile administratiei publice locale vor asigura folosirea, in raporturile cu acestia, si a limbii materne a acestora, in conformitate cu prevederile Constitutiei ". In mod asemanator, in articolul 8 din legea invocata anterior se prevede: "Autoritatile administratiei publice centrale vor consulta, inainte de adoptarea oricarei decizii, structurile asociative ale autoritatilor administratiei publice locale, in toate problemele care le privesc in mod direct, potrivit legii". Este de observat ca o mare parte dintre normele de drept administrativ contin dispozitii prohibitive, stipuland norme de interzicere a unor actiuni, asa cum se intampla indeobste cu cele cu caracter contraventional prin care se stabilesc regulile de constrangere administrativa. In acest sens, ne sta la indemana articolul 9 din Legea nr.60/1991, republicata, privind organizarea si desfasurarea adunarilor publice, redactat astfel: "Sunt interzise adunarile publice prin care se urmareste: a) propagarea ideilor totalitare de natura fascista, comunista, rasista, sovina sau ale oricaror organizatii terorist-diversioniste, defaimarea tarii si a natiunii, indemnul la ura nationala sau religioasa, incita Incalcarile dreptului la paternitate se pot concretiza in plagiat si in reproducerea operei omitandu-se mentionarea calitatii de autor. Dreptul la paternitatea operei are 2 aspecte: pozitiv - consta in dreptul autorului de a revendica oricand calitatea de autor negativ - dreptul de a se opune oricarui act de uzurpare, de contestare a acestei calitati de catre terti. Dreptul la calitatea de autor este recunoscut numai persoanelor fizice, nu si persoanelor juridice.
|