Precizari prealabile

"Succesiunile se deschid prin moarte" prevede art. 651 C. civ. Intelegem prin moarte cea fizic constatata sau cea declarata judecatoreste. Declararea disparitiei unei persoane nu duce la deschiderea succesiunii acesteia caci potrivit art. 19 din Decretul nr. 31/1954 cel disparut este socotit in viata daca nu a intervenit o hotarare judecatoreasca de declarare a mortii. Numai moartea, asadar, declanseaza transmiterea patrimoniului succesoral catre mostenitorii acelei persoane. Cata vreme o persoana este in viata nu poate fi vorba de mostenirea acesteia (nulla est viventis hereditas).

Din perspectiva deschiderii succesiunii au importanta locul si data mortii lui de cuius.

Sectiunea a II-a

Locul deschiderii mostenirii

Locul deschiderii succesiunii este cel al ultimului domiciliu al defunctului. In prezent Codul civil nu precizeaza care este locul deschiderii succesiunii, dar el rezulta din prevederile art. 14 C. proc. civ. si cele ale art.10 lit. a) si b) si art. 68 alin. (1) si (2) din Legea nr. 36/1995. In art. 14 C. proc. civ. determina competenta instantei celui din urma domiciliu al defunctului in cazul litigiilor privitoare la mostenire iar cele doua texte din Legea nr. 36/1995 determina competenta teritoriala a notarilor publici in domeniul procedurii succesorale notariale functie de competenta teritoriala a judecatoriei in care defunctul si-a avut ultimul domiciliu. ¹ In cazul mostenirilor succesive locul deschiderii succesiunii va fi acela al ultimului domiciliu al defunctului care a decedat cel din urma. Nu intereseaza din acest punct de vedere locul unde a decedat de cuius si de asemenea nici locul resedintei sale in ipoteza ca a avut si o alta locuinta secundara ci numai locul ultimului domiciliu. Aceasta regula isi gaseste explicatia in faptul ca se presupune ca acolo se vor gasi cele mai multe inscrisuri trebuitoare, inclusiv testamentul si de asemenea tot acolo se vor gasi mai usor informatiile despre mostenitorii defunctului si despre bunurile ce urmeaza a fi cuprinse in masa succesorala. Notiunea de domiciliu este cea precizata de art.13 din Decretul nr. 31/1954 care prevede ca: "Domiciliul unei persoane fizice este acolo unde isi are locuinta statornica sau principala". Acesta este domiciliul de drept comun, asa zicand, iar in cazul minorilor sau al persoanelor puse sub interdictie se vorbeste de domiciliu legal (art. 14 din Decretul nr. 31/1954). Domiciliul ales sau conventional nu are in acest domeniu nici o semnificatie, astfel ca defunctul nu ar putea stabili prin testament o alta competenta teritoriala decat cea stabilita de legiuitor in modul precizat caci in aceasta materie competenta este stabilita prin prevederi legale exceptionale si absolute. Domiciliul legal al persoanei disparute este la curator. Acesta este insa indreptatit sa-l reprezinte pe disparut numai cu privire la actele patrimoniale intre vii, potrivit art. 15 din Decretul nr. 31/1954, astfel ca domiciliul sau nu are nici o semnificatie in privinta locului deschiderii succesiunii. In cazul instituirii curatelei asupra unor bunuri succesorale, de asemenea, domiciliul legal al mostenitorilor la curator nu are nici o importanta cu privire la locul deschiderii succesiunii in cazul mortii unora dintre mostenitori.

Potrivit art. 68 alin. (2) din Legea nr. 36/1995, in cazul decesului unei persoane care nu a avut domiciliul in tara, indiferent ca era cetatean roman sau strain locul deschiderii mostenirii va fi locul din tara unde se afla bunurile cele mai importante din punct de vedere valoric. Prevederea se refera la procedura notariala necontencioasa dar se aplica si procedurii contencioase.

In cazul persoanelor nomade in legatura cu care nu exista prevederi legale exprese in doctrina s-a admis ca locul deschiderii succesiunii este acela unde se afla bunurile cele mai importante din mostenire, iar in cazul lipsei bunurilor locul unde s-a inregistrat moartea acelei persoane. ³

Dovada locului ultimului domiciliu se poate face in principiu prin orice mijloc de proba caci domiciliul este o chestiune de fapt. Practic dovada se face prin actul de identitate sau certificatul de deces al lui de cuius. In cazul minorilor sub 14 ani dovada se face prin actul de identitate al parintilor sau tutorelui. Se admite insa ca daca in realitate de cuius a avut un alt domiciliu decat cel inscris in actul de identitate acest lucru sa poata fi dovedit prin orice mijloc de proba. Intereseaza asadar domiciliul real al defunctului, iar aceasta imprejurare fiind o chestiune de fapt se admite proba chiar impotriva actului de identitate. ⁴

Stabilirea locului deschiderii succesiunii are importanta pentru determinarea competentei teritoriale a organelor chemate a rezolva atat problemele necontencioase cat si cele contencioase legate de mostenire. Astfel, in functie de locul deschiderii mostenirii se determina:

a) secretarul consiliului local competent din punct de vedere teritorial sa ceara deschiderea procedurii succesorale notariale in ipoteza in care in mostenire se cuprind si imobile (art. 68 din Legea nr. 36/1995);

b) notarul public competent sa realizeze procedura succesorala notariala [art. 10 lit. a) din Legea nr. 36/1995];

c) instanta judecatoreasca competenta teritorial sa judece actiunile determinate de art. 14 C. proc. civ. Este vorba de cererile privitoare la validitatea sau executarea dispozitiilor testamentare; cererile privitoare la mostenire, precum si cele privitoare la pretentiile pe care mostenitorii le-ar avea unul impotriva altuia; cererile legatarilor sau ale creditorilor celui decedat impotriva vreunuia dintre mostenitori sau impotriva executorului testamentar. Aceeasi instanta este competenta sa rezolve si cererile la care se refera art. 74 alin. (3) si art. 88 alin. (1) din Legea nr. 36/1995 si anume cererile celor vatamati prin masurile de inventariere si conservare a bunurilor succesorale dispuse de notarul public si cererile referitoare la anularea certificatului de mostenitor.

Referat: Contractul de mandat - notiuni generale. Conditii de valabilitate ale mandatului1 Referat: Contract de Colaborare

In art. 95 C. civ., in prezent abrogat prin art. 49 din Decretul nr. 32/1954 se prevedea, in mod expres, ca: "Domiciliul unei succesiuni este domiciliul cel din urma al defunctului".

A se vedea: V. M. Ciobanu, Tratat teoretic si practic de procedura civila, vol. I, Ed. National, Bucuresti, 1996, p. 422, 428-429; G. Boroi, D. Radescu, Codul de procedura civila comentat si adnotat, Ed. All -Beck, Bucuresti, 1994, p. 41-42.

A se vedea: M. Eliescu, op. cit., p. 56; I. Zinveliu, Dreptul la mostenire in R.S.R., Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1975, p. 13; D. Chirica, op. cit., p. 14.

A se vedea: M. Eliescu, op. cit., p. 57; C. Statescu, Drept civil. Persoana fizica. Persoana juridica. Drepturile reale, E.D.P., Bucuresti, 1970, p. 153; D. Lupulescu, Numele si domiciliul persoanei fizice, Ed. Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1982, p. 71-72; G. Giurgiu, Consideratii teeoretice si practice in legatura cu notiunea de domiciliu, in R.R.D. nr. 6/1982, p. 51-52. Pentru o alta opinie a se vedea, P. Andrei, Domiciliul real al persoanei fizice, in R.R.D. nr. 2/1977, p. 29. A se vedea si Gh. Parausan, Nota la decizia civila nr. 128/1970 a Trib. jud. Suceava, in R.R.D. nr. 4/1971, p. 99-102.

Sectiunea a III-a

Data deschiderii mostenirii

Intrucat din dispozitiile art. 651 C. civ. rezulta ca succesiunile se deschid prin moarte data deschiderii succesiunii este aceea a mortii lui de cuius. Cei care pretind vreun drept cu privire la o mostenire, facandu-se aplicarea regulii generale consacrata in art.1169 C. civ. trebuie sa faca dovada datei mortii celui pe care vor sa-l mosteneasca. Dovada mortii si a datei acesteia se face, de regula, prin certificatul de deces eliberat de catre serviciul de stare civila al localitatii in care s-a produs decesul, sau cu hotararea judecatoreasca declarativa de moarte. Dovada contrara cu privire la data mortii se va putea face, in ambele cazuri, prin orice mijloc de proba, iar nu prin inscriere in fals, intrucat data mortii nu este rezultatul constatarilor facute propriis sensibus de catre cel care intocmeste actul, in cazul certificatului de deces, iar in cazul hotararii judecatoresti de declarare a mortii, potrivit art. 18 din Decretul nr. 31/1954, ea va putea fi rectificata daca din probele administrate rezulta ca nu este aceea stabilita initial. In cazul extrem cand se dovedeste ca cel declarat mort este in viata, hotararea judecatoreasca de declarare a mortii va putea fi anulata potrivit art. 20 din Decretul nr. 31/1954. Se admite chiar dovada orei si minutului in care a avut loc decesul in ipoteza in care mai multe persoane, cu vocatie succesorala reciproca, au decedat la aceeasi data. Articolul 21 din Decretul nr. 31/1954 instituie prezumtia, in cazul decesului mai multor persoane intr-un accident sau catastrofa, ca toate au decedat in acelasi moment.

Data mortii este importanta din perspectiva problematicii juridice pe care o presupune orice mostenire intrucat in functie de aceasta se stabileste:

a) cercul persoanelor chemate la mostenire, capacitatea lor succesorala si drepturile ce li se cuvin din acea mostenire;

b) momentul transmiterii mostenirii catre succesori, intrucat acceptarea mostenirii retroactiveaza pana la data deschiderii acesteia. Renuntarea la mostenire produce afecte tot pana la aceasta data;

c) data de la care curge termenul de 6 luni de acceptare sau renuntare la mostenire;

d) validitatea actelor juridice asupra mostenirii caci in principiu actele cu privire la o succesiune nedeschisa sunt nule absolut (art.702 si art. 965 C. civ.);

e) compunerea si valoarea masei succesorale;

f) in cazul pluralitatii de mostenitori, inceputul indiviziunii succesorale si data pana la care retroactiveaza efectul declarativ al partajului;

g) legea aplicabila fiecarei mosteniri in cazul survenirii in timp a mai multor legi succesorale. Legea aplicabila este aceea care a fost in vigoare la data deschiderii succesiunii indiferent de data la care se deruleaza procedurile succesorale. Actele care se fac insa ulterior deschiderii succesiunii cum sunt cele de acceptare sau renuntare la mostenire vor fi supuse legii in vigoare la data cand sunt savarsite, in baza principiului aplicarii imediate a legii noi.