Dreptul in Dacia romana

Regulile de conduita ale geto-dacilor erau respectate de toti si aveau caracter religios. Agatarsii (dacii liberi) erau numerosi si formulau reguli de conduita in versuri si le invatau pe de rost.

Drepturile si obligatile intre parti se stabileau de catre medici si judecatori. Ceremonialul era o garantie care se facea prin insasi viata partilor (avea caracter de cult, pagan, sacru).

Dreptul in Dacia romana

Pana la cucerirea Daciei, singurul izvor dacic a fost dreptul cutumiar ori odata cu formarea statului geto-dacic au aparut si normele juridice.

Dar aceste norme juridice nu au aparut in locul obiceiurilor din epoca democratiei militara asa cum afirma unii istorici ci ca o complementaritate a acestora ca normele juridice n-au inlocuit dreptul cutumiar ne atesta insasi epoca lui Burebista in care statul a fost cel care a sanctionat noi obiceiuri juridice.

Insasi legile emise de autoritatea suprema de stat (regele) sub forma de porunci consfinteau sau intareau vechiuri obiceiuri ale neamului geto-dac investindu-le atat cu autoritatea sacra a credintei in zei cat si cu autoritatea de stat.

Dupa cucerirea Daciei, romanii au adus cu ei nu numai legiunile militare, administratia, arta si maiestria constructiei de drumuri si case, ci si legile romane.

Dreptul roman scris care a fost introdus in Dacia romana odata cu instaurarea stapanirii romane anul 106 devenea astfel cel de-al doilea izvor fundamental al dreptului geto-dac.

La inceput cele doua randuieli juridice s-au aplicat paralel pentru ca apoi in cadrul unui proces de intrepatrundere si de influenta reciproca sa ia nastere un sistem de drept nou daco-roman in cadrul caruia conceptele si institutiile juridice au dobandit noi functii si noi finalitati.

Dreptul geto-dacic a coexistat cu cel roman pentru vreme indelungata ca urmare a convietuirii a doua sisteme parelele de drept care cu timpul au intrat inevitabil in contact, au imprumutat elementele pozitive aparand astfel un drept nou daco-roman (jus valachiaum).

In timpul stapanirii romane dacii liberi, capii care detineau mai mult de 1/3 din teritoriul lui Burebista si-au pastrat vechile lor institutii politico-juridice si deci dreptul lor consuetudinar.

Sistemul de drept roman nu le-a fost insa strain datorita unei permanente legaturi ce ii unea pe autotohtoni pe intreg cuprinsul Daciei asa cum dovedesc vestigiile arheologice.

Insusirea dreptului roman de catre daci avea de altfel sa se constituie printr-un proces de aculturatie, apoi de sinteza juridica un puternic factor de unificare a provinciei nou cucerite, de incadrare a ei organic in marea familie romana contribuind alaturi de alti factori la simbioza celor doua civilizatii care stau la baza limbii poporului roman de astazi.

Normele dreptului roman au avut un caracter statual, fiecarei categorii sociale sau de persoane (cetateni romani, latini si peregrini) i-au corespuns norme juridice specifice.

In relatiile dintre cetatenii romani din Dacia s-au aplicat aceleasi norme de drept civil numiti quiritar care nu era accesabil latinilor sau peregrinilor. In aplicarea sa, acest drept civil roman presupunea forme solemne si gesturi rituale.

In virtutea acestui drept civil, in Dacia Traiana, cetatenii romani s-au bucurat de aceleasi drepturi ca cei din capitala imperiului.

Referitor la aceste drepturi ale cetatenilor romani din Dacia Romana istoricii spun ca acestia s-au bucurat in primul rand de jus commerci (dreptul comertului), jus connubii (dreptul casatoriei), jus militae (dreptul de a face parte din legiuni), jus sufragi (dreptul a vota).

Latinii din Dacia Romana care locuiau in municipii, pagi si sate sau chiar in colonii au fost inclusi in categoria latinilor fictivi intrucat nu erau rude de sange cu romanii.

Desi nu erau latini si in sens etnic, totusi lor li s-a recunoscut conditia juridica a latinilor coloniali, dar regimul lor juridic era inferior fata de cel al cetatenilor romani.

De regula latinii se bucurau doar de jus commerci in virtutea caruia ei puteau incheia si acte juridice de drept civil.

In a treia categoria sociala din Dacia Romana, peregrinii, care formau majoritatea populatiei din provincie intrau atat autotohtonii geto-daci cat si strainii care nu erau cetateni romani sau latini.

La incheierea actelor juridice ei foloseau atat jus gentium (dreptul neamurilor) cat si legile si obiceiurile locale cunoscute de romani sub numele leges moresque peregrinorum.

Casatorii dintre peregrinii autohtoni au fost intotdeauna incheiate in conformitatea cu obiceiurile locale. Aceleasi norme cutumiare au servit unor institutii ca adoptiunea si infratirea.

Autohtonii geto-daci care faceau parte din categoria peregrinilor obisnuiti puteau incheia intre ei acte juridice si potrivit cutumelor locale.

Peregrinii daci puteau utiliza in relatiile sociale dintre ei dispozitiile dreptului cutumiar local. Peregrinii autohtoni care luptasera impotriva romanilor sau care se manifestau ca opozanti ai cuceritorilor erau numiti peregrini deditici.

Conditia lor juridica inferioara nu le permitea obtinerea cetateniei romane si nici dreptul de a merge la Roma. Totusi in relatiile dintre ei precum si in relatiile cu latinii sau cetatenii, geto-dacii aveau acces la norme de drept ale gintilor (jus gentium).

Acest drept al gintilor, precursorul dreptului national de astazi, se aplica atat in relatiile dintre peregrini cat si cele intre cele dintre peregrini, latini si cetateni romani. Intemeiat pe libera manifestare a vointei popoarelor, dreptul gintilor isi are originea in dezvoltarea accelarata a productiei si schimbului de marfuri, indiferent de originea sa, cert este ca in acest  jus gentium putem vedea si o replica la dreptul civil rigid si formalist.

Cu timpul, in procesul convietuirii dacilor cu romanii, cele 3 randuieli juridice (dreptul civil, gintilor si dreptul local) s-au apropiat pana la contopire dand nastere in conditiile specifice ale Daciei unui sistem de drept nou.

Asadar la baza acestui nou sistem de drept din Dacia Romana se afla 3 izvoare ale dreptului : dreptul cutumiar al dacilor, dreptul civil roman si dreptul gintilor.

Tablitele cerate sau triplicile din Transilvania sunt 3 mici tablite de brad cerate pe care s-au aplicat numai pe partea inferioara a tablitelor exterioare cu varful unui stilet.

Aceste tablite de o valoare inestimabila si pentru dreptul romanesc ne aduc stiri de prima mana cu privirea la Dacia secolului al doilea si indeosebi cu privire la sistemul de drept care se aplica in acea epoca in relatile dintre locuitorii provinciei romane Dacia Nordica.

Pe baza acestor tablite, descoperite la Rosia Montana, intre anii 1786-1855, cercetatorii din domeniul istoriei dreptului au reusit sa reconstituie fizionomia dreptului daco-roman aflat in plin proces de constituire.

Textul acestor table care reprezinta acte juridice de drept daco-roman a fost cercetat si publicat de savantul german Theodor Mommsen.

Intre anii 164-167 dHr. locuitorii din tinuturile Transilvaniei au intocmit numeroase acte juridice care ulterior au fost ingropate in mina aurifera de la Rosia Montana.

Aceste acte juridice au fost scrise pe tablite cerate. Din cele 25 de tabule gasite numai 14 au putut fi citite si reconstituite, restul fiind deteriorate de vreme.

Cele 14 tablite contin 4 acte de vanzare, 3 contracte de munca, un contract de societate, un contract de depozit, 2 contracte de imprumut si un proces verbal prin care se constata desfiintarea unei asociatii funerare, lista cheltuierilor pentru organizarea unui banchet si obligatia unei persoane de a plati o datorie.

S-a constatat ca unele dintre ele au fost incheiate doar pe baza unor cutume locale. Spre exemplificare, cercetatorii avizati mentioneaza contractul de imprumut mentionat intr-o tabula in care creditor este o femeie peregrin