Aspectul fragmentar si incomplet al studiilor referitoare la stiinta dreptului comparat

Aspectul fragmentar si incomplet al studiilor referitoare la stiinta dreptului comparat

Unii autori, printre care si Constantinesco¹, au apreciat ca dreptul comparat reprezinta doar o metoda si ca insuficienta acestei metode, care se rasfrange si asupra altor discipline, a contribuit la irosirea multor forte si a dus, chiar, la discreditarea dreptului comparat, apreciindu-se ca nu s-au obtinut rezultate stiintifice.

S-a apreciat, de asemenea, ca rezultatele gresite au pus in lumina insuficienta metodei in dreptul comparat, in acest fel s-a explicat de ce Congresul de drept comparat din anul 1900 a cautat sa puna la dis­pozitia stiintei dreptului comparat metodele si mijloacele necesare pentru a-i asigura directia corecta de actiune si cercetare, in felul acesta pot fi evitate si conflictele de legi, sa se realizeze reglementarea diverselor relatii sociale pentru ca juristul practician sa se limiteze la aplicarea dreptului din tara in care il practica. De aceea s-a cautat ca dreptului sa i se dea o dimensiune universala, acest lucru realizandu-se, in parte, prin dreptul comparat.

Cu privire la Congresul din anul 1900², reuniunea de drept comparat organizata in Paris, care a marcat inceputul unei epoci noi pentru dreptul comparat, s-a desfasurat in urma unor intense pregatiri si a precedat marile realizari produse in legatura cu dreptul comparat in ultimele decenii ale secolului al XlX-lea in tarile europene din vestul continentului.

Prima dintre societatile de specialitate, care isi desfasoara acti­vitatea, este Societatea franceza de legislatie comparata, infiintarea Societatii a avut loc la Paris, in anul 1869, fiind creata in scopul de a facilita practicienilor cunoasterea dreptului strain pentru solutionarea conflictelor de legi, dar si de a gasi in legile straine modele, solutii de perfectionare a legislatiei franceze.

Primul presedinte al societatii a fost Edouard Laboulaye, pro­fesor la College de France. Numarul membrilor societatii a crescut, an de an, societatea ajungand sa numere printre membrii sai toate numele ilustre ale dreptului francez.

Dupa crearea Societatii, a fost editat si publicat Buletinul acesteia, care va deveni, mai tarziu, Revue internationale de droit compare.

S-au evidentiat noi cercetatori, cum a fost si Koschaker, care au incercat sa clarifice problemele noi cu care se confrunta dreptul comparat, cum ar fi aceea privind caracterul dreptului comparat, ori precizarea ca principii fixe ale folosirii metodei comparative nu exista inca, iar cercetatorul Blagojevic considera ca problema comuna actuala a dreptului comparat este de a defini un mod apropiat de aplicare a dreptului si a metodei comparative, rezultand astfel o metodologie moderna a dreptului si a metodei comparative.

in ultima perioada de timp, chiar redus la metoda comparativa, dreptul comparat nu are certitudinea de a fi gasit posibilitatea sa-si precizeze caracterul.

Studii interesante de drept au fost facute si in Italia si Spania. Dintre italieni, cel mai important sub aspectul studiilor de drept comparat, a fost Emerico Amari, autorul unei lucrari teoretice intitulate Critica di una scienza delle legislazioni comparate, aparuta in 1857. Scopul sau a fost acela de a impune o stiinta autonoma a legislatiilor comparate, o stiinta a metodei comparatiste, care sa urmareasca cauzele fenomenului juridic, factorii care produc sau contribuie la producerea fenomenului juridic. Printre astfel de factori sunt enumerati: climatul, religia, cutuma, economia politica. Scopul acestei stiinte este, de asemenea, modul in care aceasta apare, traieste, este modificata sau dispare.

Prin comparare, autorul arata ca se pot desprinde constantele fizicii sociale, legislatiile care guverneaza destinul legilor.

Legislatia comparata ne permite, potrivit lui Emerico Amari, sa verificam unitatea genului uman prin unitatea legilor, ajungandu-se astfel la o biologie universala a legilor.

Conceptia lui Emerico Amari nu s-a impus, dar este considerat ca un pionier al stiintei autonome a dreptului comparat si literatura italiana il aminteste ca atare.

in Spania, precursorul dreptului comparat a fost Gumersindo de Azcarate. intr-o lucrare importanta a sa, publicata in 1874, stiinta dreptului comparat se situeaza intre filozofie si istorie, dar este inde­pendenta de fiecare dintre ele. Lucrarea este compusa din doua parti distincte³:

1.   Stiinta legislatiilor comparate isi propune sa aprecieze drepturile pozitive potrivit principiilor eterne ale dreptului.

2. Stiinta legislatiei ar avea ca obiect sa propuna reforme potrivit acelorasi principii.

Alti autori, cum ar fi Langrod, au criticat in mod vehement metoda de cercetare a dreptului comparat, considerand ca stiinta com­parativa a dreptului nu a iesit din faza de inceput si ca sunt realizate confuzii grave in cercetare, acestea reprezentand de fapt numai cercetari monografice, sunt descrise numai diferentele de opinii intre autorii putinelor manuale si nu adopta o pozitie transanta in legatura cu caracterul, natura disciplinei. Stiinta comparativa a dreptului nu avanseaza in domeniul sau de activitate si nu exista un acord gene­ralizat in privinta problemelor esentiale pe care trebuie sa le rezolve si pe care le ridica dreptul comparat.

Desi au fost elaborate mai multe tratate si articole cu privire la activitatea dreptului comparat, lipseste un studiu detaliat al functionarii si al problemelor specifice pe care le pune metoda comparativa. Unele tratate de drept comparat nu dedica metodei comparative spatii (capi­tole, sectiuni), iar alte lucrari examineaza⁴ numai metoda comparativa. Otetelisanu⁵ dedica un capitol intreg problemei dreptului comparat. Autorul supune metoda comparativa unei analize proprii. Se constata, potrivit conceptiei unor autori⁶, ca concluziile la care a ajuns Otetelisanu ar fi acelea ca:

- autorul face confuzie intre metoda si procedeu de cercetare;

- metoda comparativa a autorului inglobeaza cele trei metode generale stiintifice, acestea fiind: observatia, experienta si inductia, la care se adauga o alta metoda denumita deductia;

- regulile metodologice pe care le stabileste nu ar fi corecte, devenind banalitati.

Alti autori examineaza cu atentie problematica dreptului com­parat, facand observatii juste sau recurg la sfaturi pe care le considera necesare dezvoltarii stiintei dreptului comparat.

Se constata ca exista si o alta categorie de cercetatori care au examinat incidental diferite aspecte si probleme ale metodei compa­rative. De exemplu, Ascarelli a studiat in mod empiric si fragmentat, aluziv, problematicile dreptului comparat⁷. Consecinta acestui fapt este ca in fiecare din aceste lucrari s-au adunat sfaturi metodologice, putin utile, in ansamblu, nu se constata ca s-ar fi dedicat un anumit studiu sistematic, de ansamblu problemelor dreptului comparat. Rezultatul actual in domeniul pe care il analizam este, potrivit autorului⁸, o stare de confuzie generala.

Cercetatorii juristi apartinand sistemului socialist constata aceleasi confuzii metodologice. Astfel, Viktor Knapp mentioneaza ca stiinta dreptului comparat este studiata frecvent, dar este confundata cu alte probleme ce nu au legatura cu stiinta. Nu se constata o preocu­pare pentru elucidarea chestiunilor metodologice.