Definitia si caracterizarea probatiunii ca sanctiune neprivativa de libertate

DEFINITIA SI CARACTERIZAREA PROBATIUNII CA SANCTIUNE NEPRIVATIVA DE LIBERTATE.

1.) Definitii ale probatiunii ca sanctiune neprivativa de libertate. In ordine istoric-cronologica 'probation'[1] este una dintre primele sanctiuni comunitare, 'intermediare' reglementate ca masura alternativa la pedeapsa privativa de libertate. Aparitia sa a fost determinata, pe de-o parte, de necesitatea dezvoltarii sistemelor judiciare adaptate delicventei juvenile, iar pe de alta, de aparitia unor noi curente in criminologie care pledeaza pentru controlul infractionalitatii din afara sistemului justitiei penale. Ea reflecta mutatii esentiale la nivelul filosofiei traditionale a pedepsei si functiilor sale.

Ca sanctiune non-privativa de libertate, probatiunea a fost practicata in diferite forme in Anglia, inca din Evul Mediu. In a doua jumatate a sec al XIX, ea incepe sa fie acceptata si in SUA.

Studiile si cercetarile in domeniu apreciaza insa, ca, in ciuda traditiei apreciabile, probatiunea moderna s-a dezvoltat in secolul XX, in special dupa cel de al doilea razboi mondial, in anii 60.

Intr-un studiu recent realizat sub egida Natiunilor Unite de Institutul Interregional pentru Cercetarea si Prevenirea Infractiunilor, J.Klaus, (1998, p.12) propune patru argumente in favoarea probatiunii si a masurilor comunitare:

a.)   masurile comunitare sunt mult mai potrivite pentru anumite tipuri de infractiuni si infractori;

b.)   deoarece evita privarea de libertate si incarcerarea, aceste masuri sunt centrate pe reintegrarea in comunitate si reabilitare, fiind, din aceste motive, mult mai umane;

c.)    sunt, in general, mai putin costisitoare decit sanctiunile privative de libertate;

d.)   prin descresterea numarului de condamnati din inchisori se evita supraaglomararea facilitandu-se administrarea acestora precum si tratamentul corectional aplicat celor care raman in detentie.

Promovarea si reglementarea juridica a sanctiunilor neprivative de libertate s-a facut sub impactul unui complex de procese si mutatii, asa cum vom argumenta in acest studiu. Cu toate cestea nu putem sa nu mentionam faptul ca generalizarea lor se leaga si de reactiile, prezente in multe sisteme penale, impotriva sistemului prisonocentric, a incarcerarii si efectelor sale. M.Tonry si J.Petersila identificau cel putin sase efecte colaterale ale incarcerarii :

a.)   reduc sansele celui care a ispasit o pedeapsa privativa de libertate sa-si gaseasca un loc de munca;

b.)   produc efecte pe termen lung asupra sanatatii fizice si mentale a celui incarcerat;

c.)    contribuie la izolarea si marginalizarea familiei lor;

d.)   inchisoarea este criminogena, o adevarata scoala pentru infractori;

e.)   pericolul ca stilul de viata si valorile inchisorii sa fie 'exportate' in comunitate;

f.)     reactia la mediul penitenciar determina, de multe ori, stari si tendinte autolitice, etc.

In ce priveste definirea probatiunii, literatura de specialitate apreciaza ca nu exista un concept care descrie si explica unitar aceasta sanctiune comunitara. 'Sistemele de probatiune reflecta particularitatile de timp si spatiu, culturale, economice, ale politicilor si practicii penale dint-un anumit stat, pastrand insa, in acelasi timp, cateva trasaturi fundamentale comune, precum si identitatea si orientarea profesionala a consilierilor de probatiune.' (R.Harris, 1995, p.4)[4]

Document online: Contractul de intretinere Eseu: Conventie civila de prestari servicii

-In documentele Natiunilor Unite probatiunea, ca sanctiune dispusa printr-o hotarare judecatoreasca, este definita 'ca metoda aplicata unor infractori selectati, ce consta in suspendarea conditionata a pedepsei si punerea lor sub supravegherea personala a consilierului de probatiune pentru a i se acorda asistenta si 'tratament' (ONU, 1954, p.4)

-Alte definitii prezente in literatura de specialitate caracterizeaza probation ca sistem (public sau privat) care administreaza furnizarea unor servicii speciale si functioneaza de regula ca subsistem al sistemului mai larg al justitiei penale. Serviciile asigurate se refera atat la operatiuni de reabilitare cit si de supraveghere.

-Probatiunea a fost de asemenea caracterizata 'ca metoda de pedepsire cu un pronuntat caracter socio-pedagogic, ce consta in echilibrul dintre supraveghere si asistenta. Ea se aplica, fara taxa, unor infractori selectati in functie de particularitatile de personalitate, tipul de infractiune comis si receptivitate, in relatie cu un sistem al carui scop este de a oferi infractorului o sansa de a-si schimba stilul de viata, de a se integra in societate fara riscul de a comite noi fapte penale.' (C.G. Cartledge, 1995 p.3-4)

In ciuda varietatii lor, aceste definitii reflecta fundamentul ideologic comun (justitia restitutiva) precum si tendintele de depenalizare-flexibilizare a sistemului de sanctiuni prezente in majoritatea sistemelor penale, de integrare a tuturor actorilor sociali - victima, comunitate, infractor- in procesul controlului si prevenirii infractionalitatii. Aceasta orientare face din probatiune, si mai larg, din intreaga varietate a sanctiunilor penale neprivative de libertate nu numai o reactie la inchisoare ci, si in primul rand, un nou sistem, mai complex si mai bine adaptat la varietatea infractiunilor si infractorilor. Cele doua sisteme, cel prisonocentric si cel non-custodial, nu mai trebuie privite in antiteza ci mai de graba ca mecanisme de control si reducerea a riscurilor, situate pe un continuum gradual.

1.1) Scopurile si obiectivele probatiunii

Probatiunea, ca si alte sanctiuni comunitare este, sub raportul naturii juridice, o sanctiune penala. Prin scopurile si obiectivele urmarite ea se distanteaza insa de sistemul traditional centrat pe represiune si izolare. Valorile pe care s-a construit, obiectivele si scopurile pe care le urmareste contribuie, de asemenea, la definirea probatiunii si, pe aceasta cale, la pozitionarea sa distincta in sistemul sanctiunilor penale existent in diferite legislatii nationale. Dupa Joutsen si Zvekic[7] (1994, p.28) scopurile probatiunii sunt:

a.)   Reabilitarea si controlul infractionalitatii;

b.)   Reintegrarea comunitara;

c.)    Pedeapsa;

d.)   Prevenirea savarsirii de noi fapte penale

1.2) Forme ale probatiunii : probatiunea traditionala; probatiunea intensiva; probatiunea soc.

Semnificatiile conceptului si practicii probatiunii in lume - mutatiile survenite in timp- nu pot fi conturate in afara varietatii formelor sub care a evoluat in diferite momente, in diferite spatii socio-culturale si legislatii penale.

Una dintre cele mai raspandite sanctiuni comunitare a fost 'probatiunea traditionala'. Ea consta in suspendarea executarii unei pedepse mai severe (de regula cea privativa de libertate) si ramanerea in comunitate a infractorului, sub supraveghere. In timpul acestei perioade (termen de incercare in unele legislatii penale), persoana presteaza mai departe o activitate, isi continua studiile, ramane in familie. Ea are obligatia -prevazuta de regula in hotararea de suspendare a executarii - sa se intalneasca regulat cu consilierul de probatiune si sa respecte interdictiile prescrise de instanta . Probatiunea traditionala pune accent atat pe reabilitare cat si pe control. Echilibrul dintre reabilitare, control si pedeapsa reprezinta specificul probatiunii traditionale.

Pentru a spori eficacitatea probatiunii traditionale, unele legislatii au introdus, inaintea suspendarii, o scurta perioada de incarcerare. Aceasta forma este cunoscuta sub numele de 'probatiune soc'. Daca experimenteaza, fie si pentru o scurta perioada de timp, conditiile si restrictiile impuse de viata din penitenciar, infractorul va fi mai putin inclinat sa incalce conditiile impuse de ordinul de liberare conditionata si cu atit mai putin sa comita noi infractiuni.

Dupa anii 90, sub presiunea comunitatilor, a pretentiilor sale sporite de siguranta si securitate, precum si ca tentativa de a reduce supraaglomerarea inchisorilor, s-a dezvoltat sistemul 'probatiunii intensive' (supravegherea prin probatiune intensiva). Ea se situeaza intre incarcerare si probatiunea traditionala atat in ce priveste pedepsirea, gradul de siguranta comunitara, cat si in privinta costurilor material-financiar (A.Lurigio, J.Petersila, 1992, p.6).[9] Spre deosebire de cea traditionala, probatiunea intensiva pune accent pe supraveghere si mai putin pe reabilitare. In unele sisteme penale probatiunea se pronunta in asociere cu alte sanctiuni neprivative de libertate - cu munca neremunerata in folosul comunitatii, amenda, supravegherea electronica, etc.

Probatiunea - in diferite forme sau variante- este astazi una dintre cele mai raspandite si folosite sanctiuni neprivative de libertate. Reglementarea si practica sa suporta, firesc, impactul traditiilor si al particularitatilor socio-culturale ale comunitatii. Varietatea socio-culturala a comunitatilor pe care se grefeaza explica, asa cum subliniam mai sus, absenta unei perspective unitare asupra definirii acestei institutii. Cu toate acestea, ea pastreaza un nucleu tare identificat de expertii in domeniu ca 'reconciliere intre individ si grup, o a doua sansa oferita persoanei care a incalcat 'contractul' de a ramane in comunitate.'(McIvor, 1995, p.210)[10]