Accesul persoanelor fizice pe teritoriul statelor membre UE-componenta a liberei circulatii a persoanelor - drept comunicar al afacerilor

Universitatea 'Spiru Haret' - Facultatea de drept si  administratie publica

MASTERAT SPECALIZAREA: DREPT COMUNITAR

DISCIPLINA: DREPT COMUNITAR AL AFACERILOR

Accesul persoanelor fizice pe teritoriul statelor membre UE-componenta a liberei circulatii a persoanelor

Cuprins

I.     Scurta prezentare

II.1. Dreptul de deplasare si de sejur oferit de directivele din 25 febraurie 1964 si 21 mai 1973

II.2. Libertatile de deplasare si de sejur consacrate de directivele din 28 iunie 1990 si 29 octombrie 1993

III.            Acquis-ul Schengen

IV.            Concluzii

V.      Bibliografie

I.Scurta prezentare

Initial, asa cum este, deja, bine cunoscut, in Vest, constructia europeana a imbracat, forma organizatiilor de cooperare conceputa la sfarsitul anilor '40, unele dintre ele datorandu-se initiativelor de inspiratie americana.

Drept urmare, in domeniul militar au fost infiintate doua organizatii, si anume:

- Uniunea Europei Occidentale (pe baza Tratatului de la Bruxelles, din 17 martie 1948, revizuit prin Acordul de la Paris, din 23 octombrie 1954), care contine o clauza de angajament militar automat in caz de agresiune impotriva unuia dintre membrii organizatiei (Franta, Regatul Unit, Belgia, Olanda, Luxemburg, Germania, Italia, ulterior, Spania, Portugalia si, in final, Grecia);

- NATO (prin Tratatul de la Washington, din 4 aprilie 1949) care, ca organizatie, cuprinde, intr-o alianta in care s-a reusit o veritabila integrare militara, mai multe state europene, Statele Unite ale Americii, precum si Canada.

In plan economic a fost infiintata, la 16 aprilie 1948, Organizatia europeana de cooperare economica (O.E.C.E.), in scopul de a permite statelor europene sa gestioneze, in comun, ajutorul american in cadrul Planului Marshall. Aceasta a devenit, in anul 1960, Organizatia pentru cooperare economica si dezvoltare (O.C.E.D.).

Consiliul Europei vine sa completeze, in materie politica, organizatiile

precedente, reunind, in temeiul Tratatului de la Londra, din 9 mai 1949 (intrat in vigoare la 3 august, acelasi an), statele europene care beneficiau de un regim democratic pluralist si erau atasate idealurilor de protectie a drepturilor omului. Cadru al dialogului politic, Consiliul Europei este, de asemenea, un instrument de armonizare a drepturilor omului la nivel national. Acesta favorizeaza apararea unui drept regional european creat pe baza de conventii. Cea mai importanta conventie este, bineinteles,

Conventia europeana a drepturilor omului, semnata la Roma, la 4 noiembrie 1950 si intrata in vigoare la 3 septembrie 1953.

Fata de acest ansamblu organizational, democratiile populare ale Europei Centrale si de Est, sub dominatia evidenta a U.R.S.S.-ului, au constituit un alt bloc, disparut cu 10 ani in urma.

Astfel, prin relatii politice stranse, de lunga durata, au aparut, in materie economica, ceea ce stim ca a fost Consiliul de ajutor economic reciproc1 si, in materie militara, Tratatul de la Varsovia2, reunind tot statele Europei Centrale si de Est.

Acestor organizatii de cooperare infiintate in Vest li se adauga, la inceputul anilor '50, alte organizatii de tip nou, restranse, acestea nefiind altele decat Comunitatile europene, care contribuie la realizarea unei noi viziuni de tip federal

Libera circulatie a persoanelor in cadrul Comunitatilor Europene a fost definita in Acordul Unic European (1987) drept una din cele patru libertati fundamentale ale Pietei Interne.

Libera circulatie a persoanelor si eliminarea controalelor la frontierele interne constituie o parte a unui concept mult mai larg, cel de piata interna - ce nu poate fi realizata in conditiile existentei unor frontiere interne si a restrictionarii circulatiei indivizilor.

Esenta acestei libertati consta in eliminarea discriminarilor intre cetatenii statului membru pe teritoriul caruia se afla acestia sau isi desfasoara activitatea si cetatenii celorlalte state membre ce stau sau muncesc pe teritoriul acestui stat. Aceste discriminari se pot referi la conditiile de intrare, deplasare, munca, angajare sau remuneratie. Prin asigurarea unui asemenea regim nediscriminatoriu se realizeaza libera circulatie a persoanelor in spatiul comunitar.

II.1.Dreptul de deplasare si de sejur oferit de directivele din 25 febraurie 1964 si 21 mai 1973

Directiva din anul 1973 inlatura restrictiile cu privire la deplasarea resortisantiilor statelor membre.Aceasta definitie exsita in toate legile nationale,iar subiectele de drept care au dubla cetatenie pot sa se prevaleze de legea care permite migratia comunitara.

Articolul 1 al directivei limiteaza libertatea ofertei pentru cei care doresc sa se stabileasca in alt stat membru pentru a exrcita o activitate nesalariata,fie ca exrcita o activitate de prestare,fie ca au calitatea de destinatari ai unei prestari de servicii.

Faptul ca libertatea este oferita destinatarilor prestarii de servicii este foarte semnificativ.Migrantii pot fi consumatori,clienti,pacienti sau turisti.Ei nu sunt apreciati in functie de activitatea lor profesionala ,ci in functie de scopul economic al deplasarii intracomunitare.

Membrii de familie ai migrantului comunitar beneficiaza,cu titlu accesoriu,de dreptul de a migra in Comunitate.Dreptul este oferit sotilor si copiilor care au mai putin de 21 de ani,ascedentilor si descendentilor lor,ca rude ale acestora,daca sunt in intretinerea beneficiarului.Membrii de familie sunt luati in considerare ,indiferent de cetatenia pe care o au.

Directiva din anul 1973 acorda resortisantiilor si familiilor lor drepturile de deplasare si sejur.Aceasta libertate nu este oferita decat in masura in care Tratatul insusi permite exercitarea libertatilor de stabilire si de prestarea serviciilor.De asemenea,deplasarea si sejurul nu pot avea loc daca statul membru de primire sau de destinatie invoca de ordine publica ,de securitate sau de sanatate publica in sensul art.46 din Tratat.

Proiect: Conditiile de existenta ale rezolutiunii si rezilierii Proiect: Teste grila - test grila

Directiva recunoaste dreptul de intrare si,totodata,il simplifica.Accesul beneficiarilor directi la teritoriile statelor membre este subordonata numai prezentarii unui card de identitate sau a unui pasaport valabil.Membrii familiei pot sa nu fie resortisanti comunitari.Acesti beneficiari indirecti ai liberatii de deplasare pot fi obligati sa obtina o viza, spre exmplu statele membre,in acest caz se angajeaza sa le acorde toate facilitatile[1].

Nu poate fi solicitat nici un alt document migratior comunitari si,mai ales,nici un card de sejur.De fapt,dreptul de intrare,ca si acela de sejur sunt direct reglementate prin Tratat,chiar daca modalitatile de aplicare au necesitat adoptarea unei noi directive.Pentru facilitarea exercitarii acestei libertati,s-a propus varianta pasaportului european.

Acest lucru nu exclude,insa,obligatia de declaratie,aceasta avand rolul de a furniza statelor informatiile necesare cu privire la deplasarile populatie.Sanctiunile pentru neindeplinirea acestor obligatii trebuie sa fie proportionale.

Dreptul de sejur prelungeste,in mod natural,dreptul precedent.Documentele de sejur sunt,prin urmare,legitime.Ele nu fac decat sa constate situatia migrantului cu privire la statul care l-a primit si nu pot fi cerute pentru accesul pe acest teritoriu.

Dreptul de sejur este acordat,in mod temporar,pentru prestatiile de servicii[2] si,bineinteles,in mod permanent,pentru cei care se stabilesc pe teritoriul rescpectiv.

Articolul 46 TCE autorizeaza adoptarea de masuri speciale pentru resortisanti straini din motivele pe care le si enumera,si anume:ordinea publica,sanatea publica,securitatea publica.Acest text este apicabil si liberattilor de stabilire sau de prestare serviciilor,precum si libertatii de circulatie a muncitorilor.Articolul nu defineste insa,exceptiile pe care le admite in cazul libertatilor comunitare de circulatie.Nu este,totusi,posibil sa fie permis fiecarui stat membru sa definesca in maniera proprie asemenea notiuni si sa ia masuri arbitrare,pentru a nu lipsi aceste libertati de continutul lor.

Drept urmare s-a facut simtita adoptarea unei noi directive.Obiectul Directivei numaru 64/221 din 25 februarie 1964 este,inca,in vigoare.Toate directivele adoptate ca urmare a acesteia ,in materie de libertate de circulatie,trimit la aceasta.

Directiva nu defineste,insa,notiunile sensibile de ordine publica sau de securitate publica.In schimb,este mai precisa cu privire la sanatatea publica.De asemenea,directiva prevede si anumite garantii procedurale.

Tratatul constituind Comunitatea europeana instituie la articolul 46 o responsabilitate traditionala a statelor pentru mentinerea ordinii si securitatii publice.Absenta definitiei acestor notiuni nu a putut impiedica inscrierea anumotor limite ale libertatii statelor de catre directiva[3] si de jurisprudenta Curtii de Justitie.Referirea facuta de CEDO implica o interpretare si mai stricta a acestor notiuni si o proportionalitate a masurilor.

Prima limita cosnta in imposibilitatea de a priva un particular de libertatile comunitare dintr-un motiv de ordin general si nu unul individual.Acest fapt nu ar fi obiectiv si nici democratic.Masurile(mai ales cea de indepartare de pe teritoriul statului) sunt,prin definitie,rezervate neresortisantilor,chiar comunitari.Aceasta sanctiune specifica nu este discriminatorie,deoarece migrantii comunitari nu sunt in aceiasi situatie obiectiva ca nationalii,care nu pot fi expulzati de propriul lor stat.Deciziile de indepartare trebuie sa fie intemeiate exclusiv pe comportamentul personal al individului.Daca dreptul penal ramane in competenta statelor,acestea nu pot restrange in mod nejustificat libertatile comunitare fundamentale.Masurile generale adoptate impotriva strainilor ar fi contrare dreptului comunitar.

Aceiasi situatie este si in cazul masurilor care,aparent,vizeaza comportamentul unui individ,dar sunt destinate unui grup de straini.

In prelungirea acestei jurisprudente,dreptul comunitar recunoaste statelor posibilitatea de a lua masuri indreptate impotriva celor care genereaza tulburari colective.

A treia limita este imposibilitatea de a deduce dintr-o simpla condamnare penala existenta unei amenintari individuale impotriva ordinii sau securitatii publice..Pentru ca o condamnare penala sa justifice o masura de indepartare,trebuie ca faptele care au motivat-o si persoana respectiva sa constituie "o amenintare reala si suficient de grava care sa afecteze un interes general al societatii".Intre o condamnare si o expulzare nu trebuie sa existe nici o legatura directa,iar concluzia amenintarii reprezentate de individ trebuie sa rezulte dintr-o apreciere globala a faptelor si a personalitatii sale.

Statele membre sunt libere sa aprecieze,conform nevoilor nationale,necesitatea invocarii ordinii publice,sub conditia sa ia masuri reale si efective impotriva nationalilor lor,autori ai acelorasi tulburari a ordinii publice.Regasim aici principiul nediscriminarii care nu impiedica,totusi,aceasta masura,specifica pentru straini,care este expulzarea.

In aceasta privinta ,directiva este clara si categorica.Conform articolului 4,par.1,refuzul admiterii pe teritoriul unui stat membru nu poate fi justificat in prezenta uneia dintre bolile care sunt enumerate in anexa.Expulzarea nu poate fi dictata,desigur,daca migrantul comunitar se imbolnaveste pe teritoriul statului de primire.

Scopul garantiilor procedurale este acela de a lupta impotriva arbitrariului.Formularea unui recurs este obligatorie pentru statele membre.Trebuie admis ca statele nu sunt obligate sa accepte pe teritoriul lor persoane pe care nu le apreciaza pana in momentul in care situatia lor este precizata prin solutionarea recursului.

Procedura prevazuta de directiva presupune,mai intai,ca migrantul sa fie informat asupra motivelor de refuz sau de expulzare(cu exceptia sigurantei statului).Apoi,cu exceptia situatiei in care exista o urgenta,trbuie acordat un termen migrantului pentru parasirea teritoriului,termen care nu poate fi mai mic de 15 zile(o luna daca e vorba despre expulzarea unui strain care a obtinut un document de sejur).In sfarsit, trebuie sa fie posibila introducerea unui recurs jurisdictional avand aceiasi natura ca si cel oferit nationalilor.Acest lucru inseamna ca,daca recursul este suspensiv pentru nationali,el trebuie sa fie la fel si pentru migranti comunitari.Mai mult,dupa un termen rezonabil,o noua cerere de admitere trebuie sa poata fi prezentata.

II.2.Libertatile de deplasare si de sejur consacrate de directivele din 28 iunie 1990 si 29 octombrie 1993

Avand in vedere faptul ca Actul Unic European prevedea realizarea unui spatiu fara frontiere interne,iar infiintarea cetateniei europene nu era,inca,exprimata,in iunie 1998 au fost adoptate 3 directive care extind drepturile de deplasare si de sejur la studenti,pensionari si,in subsidiar,la toti resortisantii comunitari.Drepturile acordate acestor categorii de persoane sunt cele care au fost acordate resortisantilor care aveau o profesie potrivit Directivei din 21 mai 1973[4].

Odata cu intrarea in vigoare a Tratatului de la Maastricht,perspectiva a fost mai precisa.Noul articol 8 din Tratatul de la Roma[5] consacra cetatenia Uniunii.Aceasta cetatenie,care este acordata oricarei persoane care are cetatenia unui stat membru confera ,in principiu,dreptul de a circula si de sejur in mod liber pe teritoriul altor state membre,sub rezerva(si restrictia are importanta)unor limitari si condtii prevazute de Tratat si de dispozitiile adoptate pentru aplicarea lui.

Cele 3 directive,adoptate pe 28 iunie 1990,au extinsregimul Directivei din anul 1973,cu cateva corective,referitoare la persoanele care nu sunt propriu-zis agenti economici si care sunt mai mult sau mai putin inactive.Se extinde,astfel,perspectiva initiala a Tratatului de la Roma.In ceea ce priveste pensionarii si studentii,sunt vizate persoanele care au participat la economia comunitara sau care au vocatie sa se integreze in aceasta.

Aceste directive,ca si cea din anul 1973,trebuie sa fie in beneficiul migrantilor si al familiilor lor,referindu-se la Directiva nr.64/221[6] cu privire la restrictiile justificate.

Datorita faptului ca aceste directive se adreseaza persoanelor ale caror venituri pot fi scazute(pensionari)sau reduse(stuudenti) si stabilite in tara de origine si nu in tara de primire (cazul pensionarilor),a aparut o preocupare noua.Trebuia evitat ca acesti migranti sa devina o povara pentru organismele sociale din statul de primire.Astfel,cele 3 directive au instituit conditii legate de resursele financiare pentru accesul pe teritoriile statelor membre.Ca regula generala,resursele migrantului trebuie sa fie superioare nivelului sub care sunt acordate ajutoare sociale in statul de primire(cu exceptia studentilor care trebuie sa obtina o declaratie de sustine din partea parintilor).

III.Acquis-ul Schengen

Directivele din anii 1964,1973,1990 si 1993 nu prevad inlaturarea controalelor fizice la frontiere.Acest lucru presupune o interconexiune,in special al politiilor nationale.Mai multe state s-au angajat,in acest sens,incepand cu anul 1985.Mai intai ,la 14 iunie 1985,printr-un

Acord,initial incheiat intre Franta,Germania si tarile Beneluxului. Apoi,in anul 1990,prin aderarea Italiei,urmata,in anul 1991,de Spania si Portugalia,apoi de Grecia in anul 1992.In ciuda dificultatilor tehnice aparute in legatura cu sistemul informational Schengen(SIS),intrarea in vigoare a

Acordului a devenit efectiva la 26 martie 1995,intre anumite state semnatare[7].Italia si Austria se alatura,din nou,in anul 1997.In ceea ce priveste Regatul Unit si Irlanda nu este prevazuta nici o data.Situatia acestor doua state a fost luata in considerare in incorporarea acquis-ului Schengen in

Tratatul de la Amsterdam.Astfel,suntem in prezenta unei cooperari mult mai stranse decat cea care rezulta din dreptul comunitar in materia justitiei si politiei ,la care participa cea mai mare parte a statelor membre UE.Aceasta cooperare mai stransa a fost integrata in ordinea juridica comunitara printr-un protocol anexat Tratatului de la Amsterdam.De asemenea,s-a prevazut ca Uniunea sa adopte,progresiv,in temeiul articolelor 29 si al urmatoarelor,sau printr-o conventie,masurile necesare,pentru a dezvolta sau pentru a inlocui dispozitiile conventiei Schengen ,documentul trebuie sa aiba cel putin acelasi nivel de protectie si de securitate si sa prevada unele derogari pentru Regatul Unit si Irlanda.

Spatiul liber de circulatie care se prefigureaza implica actiunea in materia controlului,a politiei si a justitiei .Aceste articole din Tratatul asupra Uniunii Europene ,revizuite prin Tratatul de la Amsterdam,constituie cadrul juridic al actiunii la nivel comunitar.

Datorita impotantei lor,examinarea intr-o lucrarea de drept al afacerilor este dificila.In acest domeniu,cooperarea judiciara a fost extinsa si la notificarea in cadrul UE a actelor judiciare sau extrajudiciare ,in materie civila sau comerciala sau la competenta ,recunoasterea si excutarea deciziilor in materia matrimoniala,potrivit Conventiei denumita Bruxelles II.

IV Concluzii

Cetatenii europeni beneficiaza de dreptul fundamental de a se deplasa de a calatorii, de a se stabili sau de a lucra unde doresc pe intregul teritoriu al Uniunii Europene. Dar, pentru a fi cu adevarat in avantajul tuturor, libertatea de circulatie a persoanelor trebuie insotita de un nivel corespunzator de securitate si justitie. La Amsterdam, aceasta dubla cerinta a fost inscrisa in Tratat sub forma infiintarii progresive a unei zone de libertate, securitate si justitie. Abolirea controalelor la frontiera nu a fost insa pe deplin infaptuita in cadrul Uniunii.

Prin politica sa, Uniunea Europeana are in vedere crearea unei zone europene de libertate, securitate si justitie in care nu mai este nevoie de controlul persoanelor la frontierele interne, indiferent de nationalitate. In acelasi timp, se desfasoara un amplu proces de implementare a unor standarde comune in ceea ce priveste controlul la frontierele externe ale Uniunii si politicile de vize, azil si imigratie.

V.Bibliografie

FUEREA,Augustin "Drept Comunitar al Afacerilor" Editia a-II-a Editura Universul Juridic, Bucuresti ,2006

FILIPESCU,Ion P., FUEREA,Augustin "Drept Institutional Comunitar European", Editia a-V-a, Editura Actami, Bucuresti, 2000

FUEREA,Augustin "Manualul Uniunii Europene", Editia a-III-a,Editura Universul Juridic, Bucuresti ,2007

PASCAL,Ileana;DEACONU,Stefan;VRABIE,Codru;FABIAN ,Niculae "Libera Circulatie a Persoanelor" , Centrul de Resurse Juridice , Bucuresti 2002

www.infoeuropa.eu

www.europarl.europa.eu