A treia perioada de dezvoltare a dreptului comparat (1900 -1950)

A treia perioada de dezvoltare a dreptului comparat (1900 -1950)

A treia perioada de dezvoltare a dreptului comparat este marcata de Congresul de drept comparat de la Paris, din anul 1900 si se desfasoara sub egida acestuia. Acesta a subliniat unele din problemele fundamentale ale dreptului comparat, in aceasta perioada au loc schimbari importante iar dreptul comparat cunoaste cel mai relevant progres. Franta devine tara de predilectie a dreptului comparat.

Tot acum, apare problema lamuririi naturii dreptului comparat, este o stiinta juridica sau este o metoda?

in Franta, Saleilles, unul din cei mai importanti sustinatori ai dreptului comparat, da o noua dimensiune acestui concept si doreste sa faca din acest domeniu un instrument de politica jurisprudentiala. Tot el, da dreptului comparat un scop practic, sustinand si nevoia de ancorare in actual, prin atribuirea de functii concrete, imediate, precise.

Principalele obiective ale Congresului de la Paris, asa cum au fost ele subliniate de Saleilles, organizatorul congresului, sunt:

- sa permita o confruntare internationala privind diverse probleme juridice comune;

sa elucideze si sa studieze chestiunile definitiei si metodei dreptului comparat;

Conceptia practica a dreptului comparat pe care a trasat-o Saleilles, acopera, in realitate, doua orientari deosebite destul de larg raspandite in Franta. Prima infatisa dreptul comparat ca pe un instrument de educatie juridica; a doua, sustinuta indeosebi de Saleilles, era considerata un mijloc de politica legislativa si jurisprudentiala. Sub influenta acestor conceptii, dreptul comparat si-a facut aparitia in programele universitatilor franceze. Din acest punct de vedere, Germania se afla pe ultimul loc, scoala istorica influentand inca evolutia stiintei juridice germane, dar si a celei straine.

Conceptia lui Saleilles face dreptul comparat sa iasa de pe fagasul istoric, sociologic si etnologic in care principalii sai reprezen­tanti il tinusera intepenit pana atunci. Saleilles ii dadea un scop practic si nu speculativ, un cadru actual si nu istoric, functiuni imediate, pur concrete si nu indepartate, vagi si abstracte. Totusi, aceasta noua orientare reduce dreptul comparat la metoda pusa in slujba politicii jurisprudentiale. incercarile de a ridica dreptul comparat la rangul unei stiinte autonome, dupa eforturile depuse de Lambert, vor fi dinadins neglijate, parasite si uitate.

Dupa incheierea lucrarilor Congresului de la Paris, in Franta metoda comparativa a fost aplicata in dreptul civil si in dreptul modem.

La indemnul a doi mari comparatisti, Lambert si Levy-Ullmann, studentii facultatilor de drept isi aduc contributia la studierea dreptului comparat prin monografii de o calitatea exceptionala. Astfel, Institutul din Paris aduna un numar de 67 de volume intr-o colectie intitulata Colectia de studii teoretice si practice de drept strain, de drept comparat si de drept international.

in cea de-a treia perioada a dreptului comparat, in Italia se fac remarcati Giorgio del Vecchio, Evaristo Carusi si Petro de Francisci. Aici, dreptul comparat, gandit ca stiinta a dreptului universal, reprezinta un camp experimental al filosofici dreptului, ajungand la aceleasi concluzii ca si cercetarea speculativa, in fapt, acest drept comparat devine laboratorul sau se confunda cu filosofia dreptului.

Mai tarziu, dupa eforturile lui Carusi si a altor autori ai vremii, dreptul comparat poate fi intemeiat ca stiinta a istoriei care, tot dupa el, se identifica cu stiinta juridica insasi. Stiinta aceasta se slujeste de lingvistica comparata si sfarseste si in filosofic, fara a se confunda cu niciuna dintre ele. Stiinta autonoma si pura, deci teoretica, dreptul comparat poate avea si aplicatii practice, indeosebi in domeniul legislatiei.

Demersul lui Carusi sosind prea tarziu, istoricilor dreptului nu le-a fost greu sa demonstreze ca astfel conceput, dreptul comparat nu constituia o disciplina noua, ci o analiza comparativa a istoriei dreptului. De cealalta parte, Francisci refuza sa vada in complexul stiintelor istorico-juridice o noua stiinta a dreptului, aceea a dreptului comparat, avand totodata scopuri istorice si intemeiata pe cunostinte empirice si filosofice.

Cu toate eforturile intreprinse de juristi, precum Carusi sau del Vecchio, valoarea studiilor in dreptul comparat italian nu depasesc un nivel mediocru. Situatia se imbunatateste prin urmatoarele actiuni:

invatamantul de drept public comparat a devenit materie obligatorie in facultatile de drept public;

oferirea unei baze institutionale mai stabile;

aportul profesorilor universitari prin cursurile scrise;

importanta studiilor publicate de Ascarelli.

in Germania, ca urmare a cercetarilor efectuate in zona filosofiei dreptului se naste conceptul de "richtiges Recht' conform caruia compararea nu poate duce la o simpla juxtapunere de material juridic. Ea trebuie sa traga concluzii si sa se intrebe care sunt obiectivele si scopurile compararii.

intr-un context istorico-politic total nefavorabil Germaniei, in cea de-a treia perioada a dreptului comparat, doar doi juristi isi aduc o contributie importanta dezvoltarii acestui domeniu: Rabel si Schlegelberger.

In fine, tot in Germania, Binder reduce semnificatia metodei comparative la dimensiunile ei rezonabile si modeste. Compararea permite sa compari intre diverse sisteme de drept, pentru a se vedea in ce mod institutiile lor juridice realizeaza scopurile empirice pe care aceste institutii isi propun sa le atinga. Aceasta va permite sa se vada ca dreptul este o parte din individualitatea popoarelor, ceea ce interzice imitatiile oarbe.

in Elvetia sunt considerati marii promotori ai dreptului comparat Emil Rougin si Sauser-Hall. La opera lor se adauga activitatea universitatilor elvetiene, care au fost centrul de raspandire al dreptului comparat. La acestea s-au adaugat in continuare cursuri de introducere in diverse sisteme de drept straine ce se predau in alte universitati.

Cu toate ca, in Statele Unite ale Americii au fost infiintate insti­tute de drept comparat si un numar important de reviste, aportul lor in acest domeniu a fost mediocru. Exista o categorie de intelectuali care schimba aceasta situatie datorita provenientei lor geografice, si anume emigrantii din Germania si Europa.

in Romania, dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial, datorita conjuncturilor politice, juristii sunt siliti sa isi concentreze studiile doar intr-o singura directie, slavind un anumit model, modelul sovietic.

Dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial premisele lumii se schimba, iar dreptul comparat descoperit dupa razboi primeste impulsuri noi. Juristii din toate statele considera ca dreptul comparat este un mijloc de apropiere intre popoare, constientizeaza insuficienta mijloacelor de actiune in domeniul dreptului comparat, recunosc importanta invata­mantului de drept comparat si se reunesc in congrese si conferinte.