A doua perioada de dezvoltare a dreptului comparat (1850-1900)

A doua perioada de dezvoltare a dreptului comparat (1850-1900)

in timpul celei de-a doua perioade dreptul comparat s-a dezvoltat sub forme diverse, urmand conceptii diferite si adoptand noi directii, in functie de tari, impulsuri si initiative, in aceasta perioada au aparut si societatile de legislatie comparata precum si revistele de drept si legislatie comparata, care alaturi de initiativele individuale tot mai frecvente, reprezinta factorii care contribuie la reluarea si aprofundarea cercetarilor dreptului comparat. Dreptul comparat devine disciplina de studiu in universitati iar compararea devine instrument de unificare juridica si de politica legislativa.

Aparitia etnologiei juridice a impulsionat si ea metoda com­parativa, in perioada a H-a de dezvoltare, codul civil francez a fost difuzat peste tot in lume dand nastere unui fenomen de rezonanta planetara in dreptul civil. Majoritatea sistemelor din familia romano-germanica au folosit ca model codul civil francez. Cu toate acestea Germania fost considerata tara de predilectie a dreptului comparat.

Dupa stagnarea de la sfarsitul primei perioade de dezvoltare, interesul pentru dreptul comparat revine incet, in timpul celei de-a doua perioade, dreptul comparat se va dezvolta sub forme diverse, urmand conceptii diferite si adoptand noi functii, in functie de tari, impulsuri si initiative.

De-a lungul acestei perioade, evolutia se va face, la inceput mai degraba sub semnul legislatiei comparate, decat al dreptului comparat. Prin expresia aceasta, juristii inteleg, daca nu exclusiv, in orice caz mai intai, cunoasterea legilor si a codurilor straine. Abia catre sfarsitul celei de-a doua perioade se va intelege ca pentru a cunoaste dreptul strain, trebuie mers dincolo de litera textului si sa cunosti interpretarea pe care ti-o da doctrina si aplicatia dictata de jurisprudenta. Com­pararea in aceasta perioada pare sa nu fie mai mult decat o juxtapunere de texte juridice straine si nationale.

Pornind de la opera lui Gans, L. von Stein arata inca de la inceputul activitatii sale stiintifice un mare interes fata de dreptul strain. Lui ii revine meritul de a fi reusit pentru prima data redactarea unui manual privind fundamentul comparativ. Sub inspiratia sa, compararea trece de la juxtapunere la confruntare.

Josef Unger (1828-1913), austriac de origine, cel mai cunoscut jurist in Austria, a avut si el unele incercari de abordare a dreptului comparat.

Ernest Glasson, autorul volumului Le mariage civil et le divorce dans rantiquite et dans Ies principales legislations modernes de r Europe, realizeaza analiza si expunerea acestor institutii juridice, combinand studiul sistemelor de drept vechi si al sistemelor de drept moderne, cu perspectiva istorica si comparativa.

Ernest Lehr, autor elvetian, profesor la Universitatea din Lausanne, a publicat monografii asupra dreptului civil din diverse tari. Cel mai important aport al sau consta in faptul ca el vrea sa treaca studiul sistemelor de drept straine de la o intelegere analitica, dar empirica si fragmentara, facuta printr-o juxtapunere de institutii juridice cu perspectiva universala, la o percepere sintetica, cu scopul de a da o vedere globala intregului drept civil din diferite tari.

Levin Goldschmidt (1829-1897), recunoscut ca autorul dreptului comercial si maritim german infiinteaza revista Zeitschrift fur das gesamte Handelsrecht. Printre alte obiective, revista isi propunea sa urmareasca evolutia dreptului comercial, nu numai in Germania, dar si in strainatate.

Josef Koler (1849-1919) face si el parte din aceeasi categorie si este reputat autor de drept civil comparat, etnolog, istoric al dreptului si filosof al dreptului, a carui opera a servit nu numai juristilor vremii ci si legiuitorului german.

in Spania, Italia si Brazilia, cativa juristi, din propria lor ini­tiativa, sub impulsul ideilor vremii, procedeaza la studii nu chiar de drept comparat, ci asupra dreptului comparat insusi, ca idee generala, sa analizeze sistematic domeniul sau, scopurile si continutul, dandu-i un fundament propriu.

Emerico d'Amari (1810-1870) cerceteaza natura stiintei legisla­tiilor comparate, scopurile ei, ce pot fi teoretice si practice, precum si diferentele fata de alte discipline invecinate. Conform opiniei sale, scopul legislatiei comparate, ca stiinta, este:

in primul rand de a examina cauzele fenomenului juridic, factorii ce il produc sau contribuie la producerea lui;

de a studia destinul legilor in realitatea concreta, deci felurile in care legile feluritelor popoare iau viata, vietuiesc, se schimba si pier.

Avand la baza conceptiile lui d'Amari se poate afirma ca pro­gresul dreptului rezulta din comunicarea si limitarea legilor de popoare. Ca alti juristi, d'Amari greseste infatisand conceptele stiintifice ca pe niste fenomene naturale, acordand o importanta exclusiva legislatiei sau confundand rolul legislatiei comparate cu cel al filosofiei dreptului.

Bevilaqua este si el autorul, in Brazilia, unei lucrari de referinta pentru dreptul comparat, in lucrarea sa aparuta in 1893, el a discutat primele problemele de drept comparat, lucrare careia ii da privire generala destul de exacta. Marele jurist brazilian precizeaza in opera sa principalele elemente ale metodei comparative, formele si scopurile in care este folosita. Dupa el, orice drept este o combinatie de trei ele­mente generale sau universale, elemente nationale si elemente straine.

in a doua perioada de dezvoltare a dreptului comparat apar societatile de legislatie comparata, cu raspandire in intreaga Europa, care aveau drept scop:

de a aduna materiale referitoare la dreptul strain;

de a face traduceri;

de a asigura o mai buna cunoastere a dreptului strain.

Prima societate de legislatie comparata apare la Paris in 1869. Principalul sau obiectiv era:

sa puna la indemana magistratilor legile straine in scopul rezolvarii conflictelor de legi;

de a oferi posibilitatea efectuarii unor studii comparative;

de a oferi sprijin in depasirea limitelor impuse de legislatia lor particulara.

Mai tarziu, societatea a inteles importanta traducerilor in studierea dreptului comparat, idee care a fost la originea publicarii Anuarului legislatiei straine si a Anuarului legislatiei franceze.

in acelasi timp, in Belgia, se infiinta Revista de drept international si de legislatie comparata, al carei scop era acela de a sluji, prin compararea legislatiilor, cerintelor umanitatii si dreptului natural, facand sa fie intelese ideile de drept si de justitie universala.

in Germania are loc in perioada aceasta o activitate comparativa mai bogata decat in prima faza. in diverse alte stiinte decat dreptul, compararea facuse progrese enorme.

in 1878, Bernhart si Cohn infiinteaza la Stuttgart prima revista relevanta pentru dreptul comparat, Zeitschrift vergleichende Rechtswissenschaft, care, dupa cum arata chiar denumirea, plaseaza comparatia pe terenul stiintei juridice mai degraba decat pe cel pur legislativ. La sfarsitul secolului al XlX-lea in Germania se resimte cu o mare acuitate necesitatea de a unifica si reforma dreptul penal si dreptul penitenciar, ceea ce a generat un mare interes pentru dreptul comparat in materie.

in Spania, a fost creata in 1884 Revista de derecho internacional, legislacion y jurisprudencia comparada, iar in Italia se publica Rivista di diritto internayionale e di legislazione comparata si incepand din 1898, Rassegna di diritto commerciale e straniero.

Din evolutia observata in fiecare tara in parte, rezulta ca dreptul comparat este redus in aceasta perioada la cunoasterea sistemelor de drept strain si devine complementul dreptului international privat sau accesoriul studiului de drept intern.

Tot in aceasta perioada compararea incepe sa fie folosita din ce in ce mai mult ca un element de unificarea juridica si legislativa. Legiuitorii moderni recurg in chip metodic, si din ce in ce mai des, la compararea diverselor solutii aplicate in dreptul strain. In alte situatii, intrebuintarea acestei tehnici era opera doctrinei, ce pregatea astfel munca legiuitorului, in tarile in care codificarea realizeaza in acelasi timp o unificare juridica, compararea interna se dovedeste a fi un instrument necesar spre a desprinde fondul comun sau a alege dintre mai multe solutii pe cea mai potrivita, in statele in care legiuitorii nu se multumesc sa imite sau sa reia codurile straine si care vor sa realizeze, prin codificare, o opera originala, legiuitorul apeleaza la compararea externa.

in aceasta perioada, in Germania este elaborat BGB -Biirgerliches Gesetzbuch - Codul civil german intrat in vigoare la 1900, proiect masiv si original, ai carui redactori au recurs mai intai la compararea interna si apoi la cea externa.

Si in Elvetia principala preocupare a juristilor in frunte cu Eugen Huber era de a inzestra tara cu un Cod Civil Unic, ca in majoritatea statelor vremii.

Tot in aceasta perioada se redescopera dimensiunea istoriei, confundata foarte des cu compararea, asigurandu-se un cadru nou filosofiei dreptului. Dorind sa reconstruiasca dreptul originar, cer­cetatorii vremii si-au extins cercetarile la aproape toate sistemele de drept cunoscute, dreptul comparat dobandind in aceasta perioada cea mai intensa dezvoltare a sa. Aceasta a permis avantul uimitor al studiilor istorice, al istoriei dreptului si al istoriei comparate a dreptului in Germania.

in acest context apare etnologia juridica, ce examineaza viata juridica a tuturor popoarelor lumii, fara deosebire.⁸ Creatorul expresiei "etnologie juridica' este considerat a fi Post.

Putine discipline s-au ocupat de metoda mai mult ca etnologia juridica iar metoda comparativa era insasi metoda etnologiei juridice. Chiar si la ora actuala metoda etnologica a jurisprudentei este o etnologie comparativa.

Ideile sau curentele principale manifestate in etnologia juridica sunt:

transformismul, ce ajunge odata cu Darwin una dintre princi­palele descoperiri ale secolului,

evolutionismul uniliniar si inrudirea, in legatura cu care Lewis H. Morgan este considerat cel mai mare teoretician al curentului etnologiei juridice.

Etnologia juridica se dezvolta avand la baza lucrarile unor autori cunoscuti in epoca, precum Morgan, Bachofen si Post. Ea punea ca premisa ideea ca institutiile sociale si juridice ale societatii omenesti, chiar diferite intre ele, se dezvolta in mod necesar, in aceeasi directie (evolutionismul uniliniar). Se ajunge drept rezultat la supraevaluarea unitatii psiho-etnologice a naturii umane si, respectiv, la ignorarea importantei diversitatii insesi. Acesta este unul din principalele motive pentru care, dupa momentul de debut, etnologia juridica cunoaste un esec rasunator si este data uitarii.

Astfel, pana la sfarsitul Primului Razboi Mondial doar doua tari au recunoscut si, prin urmare, si-au adus o contributie insemnata la dezvoltarea etnologiei juridice, si anume: Anglia si Germania.

Dominatiile marilor imperii din acea vreme reprezinta principala cauza ce pune in imposibilitate tarile din Europa Centrala si de Est de a adopta drepturi comparate proprii la sfarsitul secolului al XlX-lea. in consecinta, difuzarea noilor Coduri in lume are loc aproape nemodificata.

Codul Civil roman din 1864, spre exemplu, este o copie fidela a Codului napoleonian.

Tot in Romania, in cea de-a doua jumatate a secolului al XlX-lea, juristul roman Alexandresco, preocupat in cea mai mare masura de studierea si introducerea dreptului comparat, publica o lucrare de referinta, sub numele de Dreptul civil roman, in care se realizeaza de fapt o ^expunere comparativa a vechiului si noului drept civil romanesc.

in America de Sud, dupa cucerirea Mexicului si a Americilor Centrale si de Sud, dreptul raspandit in aceasta regiune are o origine si un continut iberic. Situatia Braziliei insa - floarea coroanei portugheze - este cu totul si cu totul deosebita. Pe de o parte, proclamarea independentei si intemeierea imperiului (1822) rezolva problema autonomiei politice fara sa sacrifice unitatea, cum se intamplaa in provinciile spaniole; pe de alta parte, din punct de vedere lingvistic si cultural, Brazilia ramane in sfera portugheza, dar actioneaza foarte repede in mod independent. Codul civil al Braziliei, adoptat in aceasta conjunctura, este considerat azi, prin caracterul sau stiintific si modern, cel mai prestigios din America Latina.

In Japonia si Turcia tentativele de codificare ca expresie a interesului pentru dreptul strain si mai tarziu pentru comparare produc probleme de natura specifica. Elementele comune ce contribuie la dezvoltarea in aceeasi directie a drepturilor din cele doua tari sunt:

tarile sunt inzestrate cu modele juridice proprii care nu au nimic in comun cu dreptul european;

ambele tari nu isi aduc aportul la revolutia industriala;

cele doua tari traiesc in conditii mai mult sau mai putin feudale;

modernizarea este privita ca o rupere cu traditia si trecutul.