Manual de alpinism si escalada sportiva

Manual de alpinism si escalada sportiva

       Bibliografia acestui manual contine aspecte din urmatoarele lucrari:

Walter Kargel - 'Alpinism - Tehnica sportului de munte'
Ionel Coman - 'Doua secole de alpinism'
Petzl 1998 Catalogue - 'Technical Manual'
Rivory Joanny 1999 Catalogue - 'Tehnical Instructions'
Edelrid Outdoor 1999 Catalogue - 'Technical Instructions'
AustriAlpin Catalogue - 'Technical Manual'
Colectia integrala a revistei 'Muntii Carpati'
Numere ale revistei franceze de profil 'Vertical'
E-mail-uri ale listei de discutii Alpine.t

Acest manual nu reprezinta o incalcare a drepturilor de autor intrucat este realizat in spirit pur informational si nu reprezinta un mod de a obtine avantaje financiare.

CAPITOLUL 1 GENERALITATI "Catararea este inainte de toate o conceptie a relatiilor dintre spirit si munte" Pierre Bosus, fost presedinte UIAA        Relatia om-munte a cunoscut de-a lungul timpului o evolutie continua. Aceasta evolutie ascendenta s-ar putea reprezenta grafic printr-o curba ascendenta care plecand de la zero (momentul aparitiei omului) urca lin pana catre sfarsitul secolului al XVIII-lea, pentru a se avanta brusc, ajungand in numai 200 de ani la diversificarea fabuloasa din zilele noastre.        Printre domeniile cu evolutie vertiginoasa si destul de recenta se afla si alpinismul. Data "nasterii" sale este 3 august 1787, ziua in care geologul Horace Benedict de Saussure a urcat pe Mont Blanc fiind insotit de medicul Jacques Balmat. Ca si celelalte activitati umane, alpinismul a evoluat rapid, de la simpla nazuinta de a urca o culme la diversele forme de practicare din zilele noastre, cuprinzand o gama variata de aspecte. Treptat-treptat, au aparut cateva ramuri ale alpinismului clasic care au pastrat o parte din regulile sale si au introdus altele. Cel mai bun exemplu ar fi escalada sportiva care reprezinta "arta de a catara natural", fara a folosi mijloacele artificiale decat pentru asigurare, nu si pentru inaintare.        In practicarea alpinismului si a escaladei sportive se intalnesc enorm de multe riscuri care pot fi reduse la minimum folosind un echipament de buna calitate si o tehnica de catarare corespunzatoare. O persoana care practica aceste activitati montane trebuie sa fie sanatoasa fizic si mai ales psihic. Prudenta si indrazneala trebuie sa fie intr-un bun echilibru, imbinate cu prezenta de spirit, hotararea si capacitatea de analiza in situatii critice. Este recomandabil un control medical amanuntit efectuat cel putin o data pe an.        Foarte importanta este cunoasterea propriilor noastre limite si a posibilitatilor fizice. Traseul se va alege intotdeauna in functie de capacitatea echipei. Este indicat sa se pastreze intotdeauna o rezerva de timp pentru cazuri neprevazute ca: inrautatirea vremii, depitonare a traseului sau accident.        Echipa de doi este cea mai uzuala, rapida si sigura. Escalada se efectueaza alternativ, fiecare partener parcurgand cate o lungime de coarda. De asemenea, fiecare va fi cap de coarda pe rand cu conditia ca valoarea partenerilor sa fie egala. In caz contrar, cel mai experimentat sau in forma conduce echipa si poarta toata raspunderea. Intrarea in traseu se va face numai cu conditia ca ambii parteneri sa fie echipati corespunzator.        Catararea se practica pe versanti stancosi abrupti (denumiti "pereti") caracterizati printr-un unghi de inclinatie de peste 45 grade. Microrelieful este complex, fiind alcatuit din diferite forme de relief care pot fi de doua tipuri: verticale: creste ascutite, muchii, turnuri, colti, fisuri, hornuri, diedre. orizontale: brane, surplombe, tavane.        Suprafata peretelui este golasa, vegetatia neputand prinde decat in crapaturi si pe formele de relief orizontale. Stratificatia rocii poate fi orizontala, inclinata, sau verticala. Straturile pot fi inclinate catre perete ca o scara sau catre vale ca tiglele unui acoperis. Roca din care este alcatuit peretele poate fi cristalina: masivul Fagaras, masivul Retezat, muntii Rodnei. calcaroasa: muntii Piatra Craiului, Cheile Bicazului, masivul Rarau. conglomerat: masivul Bucegi, masivul Ceahlau, muntii Ciucas. - alpinism - - escalada sportiva -        Roca poate fi sanatoasa, compacta si solida (ideala pentru catarare) sau putreda si dezagregata sub actiunea intemperiilor (foarte periculoasa deoarece se rupe usor sub sarcina).

CAPITOLUL 2 ECHIPAMENTUL MINIMAL

1.Coarda reprezinta cel mai important material tehnic, de calitatea si folosirea ei corecta depinzand securitatea si viata membrilor echipei. La achizitionarea unei corzi, unul din principalele criterii este eticheta UIAA care atesta faptul ca produsul respectiv respecta normele de calitate si securitate impuse de Uniunea Internationala a Asociatiilor de Alpinism.
       Conform normelor UIAA se face deosebirea intre o coarda simpla si o semicoarda. Orice coarda cu eticheta UIAA este marcata la capete cu cifra 1 pentru coarda simpla, 1/2 pentru semicoarda si cu doua zerouri intersectate pentru corzile gemene. Coarda simpla isi gaseste utilizarea prioritar in escalada sportiva, in traseele usoare de alpinism si in turele de escalada pe gheata. Semicoarda se foloseste exclusiv in traseele alpine dificile si lungi si in turele de escalada mixta (gheata si stanca), coarda introducandu-se alternativ in buclele echipate. Corzile gemene se folosesc impreuna exact ca o coarda simpla nefiind acceptate totusi in escalada sportiva.
       Coarda simpla atestata de UIAA are urmatoarele caracteristici:

       Corzile care nu sunt atestate de UIAA nu au aceleasi calitati ca cele omologate dar in general sunt relativ bune. O fabrica mica nu va investi pentru omologarea corzilor pe care le produce intrucat costurile sunt foarte mari. Eticheta UIAA este garantul calitatii, dar lipsa ei nu inseamna neaparat ca putem cataloga coarda respectiva ca fiind de slaba calitate.
       Testele UIAA sunt efectuate cu greutati de 55 Kg. pentru semicoarda, respectiv 80 Kg. pentru coarda simpla si pentru o pereche de corzi gemene, simulandu-se caderi cap de coarda de 5 metri inaltime cu factor de cadere 2 (vezi cap.6). Se foloseste exclusiv o metoda de filare statica.
       Corzile de calitate sunt impregnate hidrofug si au denumirea comerciala "superdry".
       Durata de viata a unei corzi este o problema inca incomplet elucidata, datorita multimii de factori care influenteaza acest aspect: manevrele, stilul de catarare, caderile suferite si gravitatea lor, tipul rocii (de exemplu gresia accelereaza uzura prin abraziune). In general ea este apreciata in functie de numarul de caderi normate UIAA. Astfel o coarda ce rezista la 6 caderi are o durata de viata de 400 ore de folosire. Firma Edelrid recomanda folosirea corzii pentru o perioada de 2 ani pentru cataratorii "de duminica" si de 1 an pentru utilizarile intense. Durata de utilizare garantata de firma producatoare este de 5 ani, daca nu se depaseste durata de folosire exprimata in ore. De asemeni trebuie precizat ca materialul imbatraneste in depozit chiar daca nu este folosit.
       Aceste masuri preventive pot fi corecte sau un lux inutil. In escalada sportiva, unde inaltimile de cadere sunt de obicei mici iar peretele de obicei e vertical sau surplombant, rezista la caderi corzi utilizate destul de intens, insa in alpinism, cu stanca mai putin dificila din punct de vedere tehnic, dar unde intervin muchii, coarda noua poate ceda chiar si la un rapel! Cercetarile in domeniu au demonstrat ca rezistenta la forfecare peste margini ascutite se reduce la 50% dupa circa 5000 m. parcursi (lungimile de catarare plus lungimile de rapel).
       Coarda trebuie tratata cu blandete, nu trebuie calcata cu piciorul. Trebuie ferita de muchii ascutite, de caderi de pietre, de murdarie si de caldura excesiva. Coarda nu se spala cu detergenti, ci doar cu apa calduta, uscandu-se la aer, in bataia vantului.
       Dupa fiecare folosire, coarda se verifica metru cu metru. Daca mantaua prezinta strangulari sau uzura pronuntata, coarda respectiva trebuie scoasa urgent din uz. Pentru depozitare se recomanda strangerea corzii sub forma din poza si pastrarea intr-un loc perfect uscat si la intuneric.

       Din familia corzilor apartine si cordelina. Accesoriu indispensabil, ea este folosita in foarte multe momente ale activitatilor alpine: la pregatirea unui rapel (prin consolidarea a doua pitoane), la actiunile de salvare (prin confectionarea unor noduri de blocare Prusik), la trasul rucsacului in pasajele dificile (hornuri, surplombe), etc. Totusi, trebuie avuta o mare grija, deoarece rezistenta cordelinei este mult mai mica decat cea a corzii. In general rezistenta este de 200-400 Kg.
       Multe persoane folosesc cordelina la filat in pasajele mai dificile ale unei ture turistice alpine (saritori). Aceasta metoda este foarte riscanta, deoarece daca saritoarea este verticala, caderea va fi libera si ori se va rupe cordelina, ori cel ce fileaza nu o va putea frana datorita diametrului scazut (in jur de 4-6 mm).

       2.Incaltamintea

       Se folosesc espadrile speciale pentru catarare, cu caracteristicile tehnice urmatoare:

       Espadrilele se achizitioneaza de obicei cu un numar mai mic decat cel normal, astfel incat sa stranga putin. De asemenea espadrilele trebuie sa se inchida bine pentru a evita pierderea lor in timpul escaladei.
       Pentru alpinism, in lipsa espadrilelor se folosesc bocanci cu talpa rigida (daca e posibil Vibram) care trebuie sa corespunda perfect piciorului. Bocancii sunt foarte apreciati pentru turele cu pasaje artificiale, unde se merge mult la scarite.

       3.Scaunul ("hamul") este confectionat din chinga de cel putin 5 cm. latime. Anumite modele sunt prevazute cu cureluse pentru reglarea si ajustarea in functie de grosimea piciorului, aceste modele numindu-se scaune reglabile. Marimile variaza in functie de lungimea taliei (L-XXL) iar greutatea scaunului este de aproximativ 300-400 g.
       Scaunul trebuie sa corespunda perfect cu dimensiunile utilizatorului. La achizitionare este recomandabila o proba in suspensie. Daca jeneaza in partile laterale ale corpului inseamna ca scaunul este prea mare. Verificati sa aveti suficienta libertate de miscare si confort.
       Scaunul trebuie bine strans pentru a repartiza uniform efortul in caz de soc. Modelele omologate de UIAA sunt cele mai recomandabile.

       In escalada sportiva nu se foloseste vesta, insa de cativa ani eliminarea vestei incepe sa afecteze si alpinismul. Cataratorii trebuie sa fie constienti de riscurile aparute prin aceasta decizie.

       Trebuie mentionata si existenta unor bucle de lungime mai mare (50-70 cm) care isi gasesc utilizarea sub tavane sau in zonele sinuoase.
       In vocabularul curent un lant de asigurare format din 2 carabiniere si o bucla poarta numele de bucla echipata. Buclele fiind foarte elastice (au alungiri procentual mult mai mari decat coarda) absorb si ele o parte din forta de soc, protejand coarda, pitonul, carabinierele si implicit securitatea celui ce cade.
       Dupa o cadere puternica, buclele sau carabinierele trebuie neaparat inlocuite pentru a evita eventualele surprize neplacute.

       Dezavantajul principal al castii este limitarea spatiului vizual, combinata cu greutatea exercitata asupra capului. Anumite modele au si o ventilatie foarte scazuta care implicit contribuie la transpiratia excesiva a zonei protejate.

CAPITOLUL 3 ASIGURAREA

LEGAREA IN COARDA

Pentru legarea in coarda se foloseste nodul in opt prezentat in schita alaturata. Se recomanda trecerea corzii prin cele doua puncte de legatura ale scaunului pentru a se evita solicitarea la cadere intr-un singur punct (inelul de chinga), oricat de solid ar pare.        Nodul in opt este un nod foarte solid, dezavantajul sau constand in faptul ca la solicitare puternica se strange tare iar dupa aceea se desface cu greutate.        Folosirea altor noduri de legare in coarda (de ex. nodul bulin) este interzisa de UIAA incepand cu anul 1992, cand la Cupa Mondiala din St. Polden a avut loc un accident foarte stupid: nodul bulin s-a desfacut la cadere si un sportiv italian a cazut aproape de langa top-ul panoului artificial (~20 m.) alegandu-se cu paralizie generala definitiva.

Referat: Necesarul de Bioelemente Minerale Proiect: Identificarea peroxidazei

METODE DE ASIGURARE

       Impotriva caderii, persoana care se catara este asigurata prin coarda tinuta de coechipier. Eficienta asigurarii depinde de o serie de factori ce alcatuiesc lantul de asigurare: ham, nod, coarda, carabiniere, pitoane, dispozitiv de franare.
       Asigurarea se executa dinamic (prin franare treptata) si nu static (prin blocarea corzii) deoarece se pot depasi usor limitele de rezistenta ale echipamentului.
Franarea se face cu mana, recomandandu-se incepatorilor purtarea unei manusi de piele pentru evitarea arsurilor.
       Cele mai cunoscute dispozitive de franare sunt opt-ul de rapel, placuta Sticht, nodul semicabestan si dispozitivul GRI-GRI.

OPT-ul

PLACUTA STICHT

NODUL SEMICABESTAN

Dupa o perioada de practica, nodul semicabestan se poate realiza doar cu o singura mana!

DISPOZITIVUL GRI-GRI

        * Valorile sunt date pentru cazul in care se asigura fara manusa pentru mana aflata in urma dispozitivului de franare. Este insa foarte recomandabila purtarea unei manusi de piele (mai ales la incepatori) pentru evitarea arsurilor mainii si implicit a urmarilor maririi distantei de cadere.

NODUL CABESTAN

Dupa o perioada de practica, nodul cabestan se poate realiza doar cu o singura mana! 

NODUL PRUSIK

NODUL DE LEGARE A DOUA CORZI

PLASAREA BUCLELOR ECHIPATE

       Coarda trebuie sa alunece usor prin carabinieresi peste muchiile stancoase pentru ca escalada sa decurga normal, fara piedici. Principala conditie pentru circulatia nestanjenita a corzii este de a o trece corect prin carabiniere, ceea ce inseamna ca trebuie prevazuta directia pe care o va lua coarda dupa trecerea capului de coarda dincolo de piton.
       In nici un caz coarda nu trebuie sa faca o bucla care ar putea duce la blocarea ei punand capul de coarda in imposibilitatea de a continua escalada.
       Un unghi nepotrivit poate produce o frecare destul de mare, mai ales in cazul in care coarda trece prin mai multe pitoane. Daca o singura bucla nu satisface conditia de trecere usoara a corzii se vor folosi doua sau chiar mai multe bucle asezate in lant. Bineinteles, se pot folosi si bucle mai lungi.
       De obicei o bucla echipata are cele doua carabiniere plasate cu clapetele spre sensuri opuse.
       Ajuns la piton, capul de coarda va introduce in acesta carabiniera cu clapeta plata (clapeta fiind orientata spre directia de urcare pana la urmatorul piton).
       Dupa aceea, se va introduce coarda prin carabiniera cu clapeta curbata, folosind unul din cele doua procedee prezentate in figurile 1-2, in functie de pozitia carabinierei. Procedeul de introducere a corzii trebuie exersat intens mai ales de catre incepatori intrucat in acel moment potentialul de cadere este maxim.
       Carabiniera cu clapeta plata se introduce in piton cu clapeta orientata spre directia in care se va urca pentru a se evita decarabinarea in caz de caderea laterala a capului de coarda (fig. 3-5).
       Sensul de trecere a corzii prin carabiniera fata de verticala este interior spre exterior (fig. 4a).
       Prin plasarea corecta a primei carabiniere in piton se asigura automatsi trecerea corecta ca directie a corzii prin cea de-a doua carabiniera (fig. 5).
       Desenele alaturate sunt destul de sugestive prezentandsi gravele erori ce se pot produce prin plasarea incorecta a carabinierelor in pitoane sau prin incorecta pregatire a buclei (ambele carabiniere au clapeta orientata spre acelasi sens; vezi fig. 4b).

      

ORGANIZAREA PLATFORMEI DE REGRUPARE

PITOANELE

       Pitoanele stau la baza tehnicii de asigurare. Exista enorm de multe tipuri de pitoane, cu diferite forme si profile. Materialul din care se produc pitoanele este otelul moalesi otelul dur.
       Pitoanele se impart in doua grupe:

forate: pitoane ce pot fi plantate in orice loc; pentru plantare este forata o gaura cu o bormasina (sau in lipsa cu o foreza de mana), in gaura se bate un diblu de metal cu filet pe interior care la capat are o pana de metal. Pana se despica prin batere, fixand mai bine diblul.

       Modalitatile mecanice de plasare a spiturilor sunt prezente in figurile de mai jos.

Plasarea unui spit de expansiune

Plasarea unui spit cu filet

Plasarea unui spit cu cimentare rapida

       In concluzie putem afirma cu certitudine ca pitoanele forate rezista mult mai bine decat cele clasice. Incepand cu ultimul deceniu se folosesc cu precadere pitoane forate, multe trasee fiind pitonate de sus in jos, in rapel. Pentru traseele vechi se incearca repitonarea sau macar plantarea pitoanelor forate in regrupari sau in pasajele cheie.

PUNCTE DE ASIGURARE DEMONTABILE

       Rezistenta penei variaza binenteles in functie de marime, cu conditia amplasarii corecte. Astazi se recurge la folosirea cablurilor de otel care inlocuiesc cu success buclele de cordelina.
       Amplasarea corecta a "noilor pitoane" pretinde multa indemanare si imaginatie. Deseori stanca trebuie curatata de pamant si pietricele. Dimensiunea potrivita a penei se alege avand la indemana un set compus dintr-o scara judicioasa de marimi. Pana se plaseaza in asa fel incat ambele suprafete de sprijin sa fie in contact cu peretele. Odata pozitionata in locul potrivit, pana se trage puternic in sensul efortului probabil.
       La recuperare, penele mari trebuie lovite cu varful piramidal al ciocanul, iar cele mici ajutandu-ne cu un piton. Atentie la posibila distrugere a cablului in punctul unde patrunde in pana.

CAPITOLUL 4 TEHNICA DE ESCALADA REGULI DE BAZA

       Escalada consta dintr-o serie de miscari, cu cheltuiala de energie fizica si psihica. Aplicata corect, conform anumitor reguli, asigura o economie substantiala de energie contribuind la securitatea cataratorului si la succesul actiunii. Principalele principii ce stau la baza escaladei sunt urmatoarele:

Pasajul care urmeaza escaladat trebuie examinat cu privirea, miscarile cu anticipatie calculate si prevazute ordinea lor, posibilitatile de asigurare, urmarile pe care le poate avea alunecarea sau caderea, care este locul urmator de odihna. Numai dupa ce am examinat toate aceste aspecte parasim locul sigur pe care ne aflam si parcurgem fara prea multa sovaiala pasajul respectiv pana la locul unde ne putem odihni si examina pasajul urmator.

Siguranta unei prize nu depinde de marimea ei. Se poate intampla ca un bloc sau o lespede foarte mare sa se disloce brusc fara vreun semn premergator. In cazul folosirii unui astfel de bloc instabil pentru tractiune cu ambele maini se poate intampla sa ramanem cu el in brate. Cazand acest bloc poate taia coarda, poate strivi pe coechipierul aflat mai jos sau ii poate accidenta pe eventualii spectatori aflati la baza peretelui.

Regula celor trei puncte. Persoana ce escaladeaza trebuie sa aiba in permanenta trei puncte de sprijin pentru trei din membrele sale. Stand cu picioarele pe doua prize solide, tinandu-se cu o mana de a treia priza, se va intinde cealalta mana dupa a patra priza. Numai dupa ce se convinge de soliditatea ei si se tine bine de ea, cataratorul poate misca un picior pentru a-l muta pe priza urmatoare; in acest timp el ramane din nou in trei puncte de sprijin: doua prize de mana si o priza de picior.
     Explicatia acestei reguli este ca, daca in timpul miscarii una din cele trei prize cedeaza, se ramane totusi in doua prize; ramanand intr-o singura priza, caderea este sigura.

Escalada in sprait, cu picioarele departate, sta la baza unui bun stil, elegant si sigur. Pozitia de sprait asigura un echilibru mai stabil impiedicand o rasucire nedorita a corpului in jurul unei axe verticale.

Escalada se adapteaza la forma stancii si la caracteristicile pasajului. Astfel, trebuie departat corpul de perete in special pe muchii si creste sau, din contra, lipit de stanca in pasajele de perete, fisuri. In miscare, centrul de greutate al corpului se afla in general in afara punctelor de sprijin; in timpul odihnei, din contra, centrul de greutate este bine sa se afle in interiorul perimetrului determinat de punctele de sprijin.

Cel ce ataca un pasaj dificil trebuie sa se elibereze de toate retinerile datorate unei pozitii expuse (de exemplu: un pasaj surplombant). Instinctiv, omul se inhiba in fata unui loc periculos, datorita pozitiei sale nesigure in spatiu. Nu este acelasi lucru (din punct de vedere psihologic) sa ataci un pasaj de gradul VI sau VII, la 1 m. de pamantul ferm sau la cativa zeci de metri deasupra vaii. Singura modalitate de eliberare de aceste reticente o constituie antrenamentul.

COMENZI DE COARDA

       Intelegerea dintre membrii unei echipe se face prin comenzi scurte si clare. Trebuie evitate toate posibilitatile de interpretare gresita, intrucat comenzile de multe ori se aud greu din cauza reliefului, distantei si conditiilor atmosferice. In aceste cazuri trebuie evitate orice comenzi ce pot crea confuzie, de exemplu o negatie (comanda 'nu trage' poate fi interpretata 'trage', cuvantul 'nu' trecand neauzit).
       Pentru parcurgerea unei lungimi de coarda cu o echipa formata din doua persoane se procedeaza in felul urmator:

       Capul de coarda il intreaba pe secund daca este gata sa il asigure. Dupa ce primeste raspunsul afirmativ, capul pleaca anuntandu-l pe secund 'am plecat'.
       Daca are nevoie de tractiune de coarda, capul striga 'fiiil!'.
       Daca nu mai are nevoie de tractiune, capul striga 'slaaab!'.
       Secundul nu trebuie sa raspunda comenzii caci capul de coarda vede sau simte daca a fost inteles: daca a cerut filaj, va simte imediat ca se intinde coarda, iar la 'slab' ca slabeste si devine mai libera.
       La dislocarea unei pietre se striga 'piatra' pentru a-l avertiza pe coechipier.

       Secundul trebuie sa il tina la curent pe capul de coarda cu lungimea corzii ramasa disponibila pentru ca acesta sa se ingrijeasca la timp de gasirea unui loc de regrupare. Nu trebuie consumata toata coarda intrucat sunt necesari cativa metri buni pentru franarea unei caderi grele a capului de coarda iar in regrupare sunt necesari 2-3 m de coarda pentru autoasigurarea in cel de-al doilea piton. In general trebuie plecat in traseu cu corzi de 50 m., iar o lungime de coarda nu trebuie sa depaseasca 40 m. Numai in caz de nevoie (se termina buclele echipate inainte de parcurgerea completa a lungimii sau se rateaza din neatentie regruparea) se va efectua o regrupare dificila in pitoane intermediare, tinandu-se cont de faptul ca pozitiile sunt extrem de incomode. Secundul nu va urca pana la cap ci se va opri cu vreo 2-3 pitoane mai jos, intrucat capul de coarda regrupeaza intr-un singur piton.
       Ajuns in regrupare, capul de coarda se autoasigura in minimum doua puncte, dupa care striga 'am regrupat', ceea ce inseamna ca secundul nu mai trebuie sa asigure si se poate pregati de plecare.
       Capul de coarda trage la el restul de coarda disponibila, secundul strigand 'gata' in momentul cand coarda este intinsa. Capul de coarda trece coarda prin dispozitivul de asigurare, iar dupa acea striga 'poti sa pleci'.
       Secundul comunica 'am plecat'si incepe sa escaladeze cerandu-i capului sa fileze, sa slabeasca, etc.
       Mentionez ca anumite comenzi vocale se pot substitui cu semnale prin coarda, stabilite de comun acord de coechipieri.

TEHNICA DE ESCALADA LIBERA (ROTPUNKT)

       Escalada libera este escalada cu prize naturale, fara folosirea mijloacelor artificiale pentru inaintare, pitoanele si celelalte mijloace artificiale nefiind folosite decat pentru asigurare.
       In functie de conformatia terenului se folosesc tehnici diferite. Astfel deosebim tehnica de escalada in fisuri, in hornuri, in diedre si pereti. Escalada se desfasoara cu precadere in forme de relief verticale, cele orizontale fiind folosite pentru traversari.

Escalada in fisuri Tehnica de escalada in fisuri depinde de dimensiunea fisurii, care poate sa varieze de la cativa milimetri pana la 10-15 cm. Fisurile de ordinul milimetrilor se preteaza la baterea pitoanelor. Pentru escalada libera este necesara o latime egala cu cel putin grosimea unui deget. Degetul poate fi intepenit intr-o fisura cu muchia vie si care se ingusteaza (cheie de deget). Fisurile ceva mai largi permit introducerea mainii. Palma se intepeneste cu degetul mare strans intr-un loc in care fisura se ingusteaza, rezultand astfel o priza excelenta (cheie de mana). Picioarele se pot si ele intepeni in fisura, insa este preferabil sa cautam pentru ele prize in afara fisurii caci in caz de scapare a mainii riscam sa ramanem cu ele prinse in fisura. Cu cat priza de mana in fisura este mai nesigura, cu atat mai mult se indica a nu se intepeni picioarele in fisura, ci a se cauta prize laterale. Se mai poate incerca intepenirea ambelor maini alaturate cu palmele orientate spre sensuri opuse. Cand fisura se largeste, ea ofera spatiu pentru o jumatate a corpului astfel incat se poate intepeni umarul si antebratul, precum si piciorul prin opozitia calcaiului si a genunchiului, in timp ce cealalta mana si celalalt picior folosesc prize situate in afara fisurii. Oricum, escalada intr-o astfel de fisura este dificila si obositoare si in plus, campul vizual este limitat. Se alege pozitia cu jumatatea stanga sau dreapta a corpului in fisura, astfel incat fata sa fie indreptata spre partea mai neteda. Aceasta pozitie trebuie aleasa la timp, fiindca odata angajati va fi dificil a o mai schimba.

Escalada in hornuri Hornul este definit ca o fisura suficient de larga ca sa permita intrarea intregului corp al cataratorului. Cu cat hornul este mai ingust, cu atat escalada este mai dificila, totodata si campul vizual mai redus. Ca in fisurile largi descrise anterior, se alege pozitia astfel incat fata sa fie indreptata catre peretele mai accidentat, bogat in prize, iar spatele catre peretele neted. Cele mai usoare de escaladat sunt hornurile de circa 1 m. largime, in care putem 'ramona' (ramoner (fr.) = a curata cosul; ramonaj = escalada interioara), folosind presiunea in opozitie a picioarelor, mainilor si spatelui. De la caz la caz, vom alege pozitia cu ambele picioare pe peretele din fata sau cu o mana in fata si una la spate. Uneori poate fi mai avantajoasa pozitia de sprait, mai ales daca ambii pereti ai hornului ofera prize suficiente. Daca hornul se largeste, ramonajul nu mai este posibil si nu mai ramane decat spraitul sau escalada in perete.
      In concluzie, trebuie remarcat ca spre deosebire de escalada in perete, in hornuri se folosesc nu numai mainile si picioarele dar si umerii, spatele, sezuta si genunchii pentru sprijin prin frecare.
      Adeseori, in hornuri se afla blocuri incastrate, mai mici sau mai mari. Aceste blocuri se folosesc drept prize, locuri de odihna sau de regrupare, sau ca puncte de asigurare, trecandu-se o bucla in jurul lor. Uneori blocurile incastrate mai mari formeaza surplombe greu de trecut prin exterior. In acest caz poate fi favorabila trecerea prin 'fereastra' (prin spatele blocului) daca spatiul permite. In general, un horn se escaladeaza, pe cat posibil, la muchiile exterioare, care ofera prize mai bune, desi instinctiv omul se simte mai in siguranta la interiorul hornului. Escalada in interior prezinta doua dezavantaje majore: prize rotunjite, uneori umede, mazgoase, acoperite cu licheni si muschi, pe de o parte, pericolul intepenirii, al lipsei de libertate de miscare, pe de alta parte, care face imposibila o escalada eleganta, cursiva, sigura si eficienta.

Escalada in diedre Un diedru este format de doi pereti de stanca care se intalnesc sub un anumit unghi, ca o carte deschisa. De obicei, intersectia celor doi pereti este marcata de o fisura, care ofera posibilitati de fixare a pitoanelor si prize pentru escalada libera. Tehnica de escalada in fisura din diedru seamana cu cea expusa anterior si variaza dupa latimea fisurii; se folosesc mainile intepenite in fisura, iar cu picioarele se face sprait pe peretii diedrului. Daca diedrul nu prezinta fisura, tehnica variaza dupa unghiul diedrului. Cu cat unghiul este mai ascutit, cu atat se aplica o tehnica apropiata celei de escalada in hornuri; cu cat unghiul se deschide, se trece la o tehnica de escalada in perete.
      Spraitul in diedru este mai dificil decat intr-un horn, intrucat peretii divergenti ofera mai putine posibilitati de opozitie. Daca unul din peretii diedrului este neted, lipsit de prize, ne vom intoarce cu fata catre peretele opus, folosindu-l pe cel neted pentru sprijinirea prin frecare a umarului sau spatelui; o mana si un picior le vom intepeni in fisura, iar pentru cealalta mana si celalalt picior vom cauta prize in peretele din fata.

Bavareza Denumita si tehnica de escalada in opozitie, bavareza este o spectaculoasa metoda de escalada aplicabila in diedre cu fisura clara si cu muchiile vii. Echilibrul corpului este mentinut prin tractiune cu ambele maini prinse de muchia fisurii si presiune cu picioarele pe peretele opus al diedrului. Atat tractiunea cu mainile, cat si presiunea cu picioarele se fac aproximativ perpendicular pe linia fisurii, respectiv peretele diedrului. Ordinea miscarilor depinde de imprejurari si poate fi mana-mana, picior-picior sau alternativ mana-picior, mana-picior.

Escalada pe perete< Spre deosebire de sensul larg al cuvantului, perete se numeste, in sens restrans, o fata stancoasa lipsita de fisuri, hornuri sau diedre. Tehnica cea mai eficace de escalada este tehnica de sprait, care permite folosirea optima a prizelor de picior prin opozitia picioarelor desfacute. Spraitul impiedica de asemenea rasucirea corpului lateral. Prizele de mana pot fi (si sunt de obicei) deasupra nivelului ochilor, dar pot fi si dedesubt (prize intoarse). Un perete neted, cu prize mici, se numeste placa. Escalada pe placi se bazeaza mai mult pe frecare. atat a picioarelor pe asperitatile si prizele mici ale stancii, cat si a palmei aplicate pe placa. Cu cat placa se apropie de verticala, iar prizele sunt mai mici si mai rare, cu atat va trebui sa se faca apel la o tehnica mai rafinata si la un simt dezvoltat al echilibrului.
      In traversari se aleg de preferinta prize de mana nu prea inalte, la nivelul ochilor sau prize intoarse aflate mai jos. De la caz la caz, pasii se fac aducand al doilea picior langa primul sau prin incrucisare. Daca nu dispunem decat de o singura priza de picior, trebuie facuta schimbarea piciorului, ramanand pentru moment numai in prizele de mana, ceea ce nu ne putem permite decat in caz de prize foarte solide. Schimbarea piciorului se face cu multa atentie si in nici un caz printr-o saritura.
      Revenind la pozitia de sprait, trebuie sa insistam asupra economiei de forta pe care o realizam prin ea. In sprait se trec adesea cu usurinta pasaje care, cu alta tehnica sunt extrem de dificile si obositoare. Astfel, se pot trece, iesind mult in afara, chiar si surplombe mai mari, fara ajutorul scaritei si al altor mijloace artificiale.
      De regula nu se folosesc genunchii drept sprijin dar si aceasta regula admite exceptii, in special daca lipsesc prizele de mana sau daca prizele sunt slabe, la iesirea pe o prispa (treapta) situata deasupra unui pasaj vertical sau surplombant. Iesirea pe o astfel de prispa se poate face prin ridicare in brate. Mai dificil este de escaladat o prispa situata deasupra nivelului capului. In acest caz, se prinde cu ambele maini marginea prispei, se ridica picioarele pe perete cat mai sus posibil si cu o miscare rapida se va smuci cotul in sus astfel incat sa se preseze cu palma puternic in jos; apoi cu alta miscare rapida se efectueaza ridicarea si cu a doua mana, in aceeasi pozitie si astfel, in final, se ajunge ca ambele brate sa fie intinse.

TEHNICA DE ESCALADA ARTIFICIALA

       Escalada artificiala incepe din momentul in care se folosesc pitoanele drept prize de mana sau de picior. Desi fiecare persoana e libera sa stabileasca limita dintre escalada libera si artificiala, totusi trebuie sa cautam ca prin antrenament sa impingem aceasta limita cat mai departe posibil. Desi este clar ca numai escalada libera cere maximum de arta si ofera maximum de satisfactii, pe de alta insa, nici trecerea unor surplombe sau tavane cu mijloace artificiale nu este de neglijat.
       Autotractiunea de coarda (autofilarea) este avantajoasa fata de tractiunea directa la piton, prin economia de forta care se realizeaza. Pentru autotractiune se trece coarda prin bucla echipata plasata in pitonul aflat deasupra noastra, apoi cu o mana se trage de firul care ne leaga de secund, ajutandu-ne sa urcam catre piton. Autotractiunea nu se poate face decat la un singur piton sigur si situat suficient de sus, cel putin la nivelul pieptului; in caz contrar riscam sa extragem pitonul din stanca. Pentru a preveni acest pericol este preferabila utilizarea scaritei. Autotractiunea o poate aplica si secundul in escalada sa.
       Folosirea scaritelor apare necesara in pasajele artificiale ale traseelor extreme sau in trecerea directa a surplombelor sau tavanelor cu anvergura mare, desi tendinta actuala este de a reduce pe cat posibil utilizarea lor. De obicei se merge cu doua scarite de persoana, dar in prezent majoritatea persoanelor folosesc doar una, deoarece a doua scarita este absolut necesara doar in traseele de extrema dificultate.
       Urcand in scarita din treapta in treapta vom avea grija sa o indepartam de perete cu piciorul intins pentru a putea introduce mai usor celalalt picior in treapta. Pentru ca scaritele sa nu se agate in pasajele de escalada libera, ele se strang treapta cu treapta si se prind cu o cordelina de ham.

CAPITOLUL 5 REGULILE DE BAZA ALE SECURITATII IN ALPINISMUL CLASIC & ESCALADA SPORTIVA

Caderea in alpinismul clasic reprezinta intotdeauna un pericol foarte mare pentru cel ce cade chiar cu cea mai buna asigurare. Niciodata nu trebuie riscat, mai ales daca starea pitoanelor nu permite acest lucru. In traseele de escalada sportiva echipate cu spituri care respecta cotele si modalitatile de plantare elaborate de UIAA, aceasta regula nu mai este valabila.

Cel ce asigura trebuie sa fie capabil in orice clipa de a rezista unei forte de 10 KN (~1 tona) indiferent de inaltimea de cadere a partenerului.

Cel mai recomandabil echipament este cel omologat UIAA.

Pentru a nu se depasi limita rezistentei echipamentului sunt necesare dupa prima regrupare cel putin doua pitoane intermediare la cca. 2 m.si la 10 m. deasupra regruparii. Aceste valori sunt oferite prin calculul matematic al factorului de cadere si a fortei de soc. Pentru a catara la un nivel de securitate maximal se recomanda ca distanta dintre doua puncte de asigurare intermediara sa fie de maxim 4-5 m.

Pitoanele intermediare sunt mai importante in prima jumatate a lungimii de coarda decat in a doua.

Daca este posibil, regruparea sa se faca dupa un pasaj dificil si nu inainte, pentru a se trece pasajul respectiv cu un factor de cadere cat mai mic.

Autoasigurarea in regrupare trebuie facuta cat mai scurta, la cel putin doua pitoane si cu o bucla de chinga omologata de UIAA.

Alte metode de asigurare decat cele acceptate de UIAA (optar, placuta Sticht, semicabestan, GRI-GRI) sunt absolut interzise.

Toate asigurarile statice sunt interzise, intrucat valorile fortei de soc sunt prea mari pentru om si pentru material.

Caderile grele, cu un factor mare de risc, pot fi tinute numai printr-o asigurare dinamica, singura care apara omul si materialul de supraincarcare.

Orice piton intermediar (chiar si cel mai sigur in aparenta) poate fi smuls; nu te baza niciodata 100% pe un piton intermediar.

Nu se face rapel dupa bucle gasite, chiar aparent noi.

Nu folositi corzi statice in traseele de escalada sportiva sau alpinism. Corzile statice pot fi folosite numai in traseele de escalada cu asigurare de sus (top-rope).

O coarda uzata sau care a suportat numarul de caderi pentru care a fost testata trebuie scoasa din uz.

Inaltimea maxima de cadere intr-un piton intermediar se calculeaza ca diferenta de nivel intre el si pitonul de mai sus minus 1,5 m., totul inmultit cu trei (nu cu doi, cum am fi tentati, adica dublul lungimii). Acest rezultat a fost dovedit experimental in 1997 de Clubul Alpin Elvetian in cooperare cu UIAA.

Nu te juca cu viata partenerului. Fii tot timpul atentsi coordoneaza-te cu miscarile lui cand il asiguri.

CAPITOLUL 6 CADERILE
"Ideea fundamentala a vietii este sa nu-ti fie frica" - Nietzche

       Se poate intampla. Deodata piciorul iti aluneca sau priza de mana cedeaza, respiratia ti se opreste, iti pierzi echilibrul si gravitatea isi spune cuvantul. Esti in cadere. Esti speriat, adrenalina atinge cote maxime, dar fenomenul mecanic intervine si sistemul de securitate iti opreste caderea.
       Pentru a intelege mai bine caderile, vom apela putin la fizica. 

FORTA DE SOC SI FACTORUL DE CADERE

       Forta de soc reprezinta efortul cu care este solicitata coarda in timpul caderii. Solicitarea corzii incepe dupa parcurgerea distantei de cadere libera; din aceasta clipa coarda incepe sa se intinda, efortul din coarda creste si atinge valoarea maxima cand devine egal cu forta de franare.
       Daca forta de soc este mica caderea se termina in acest punct deoarece lucrul mecanic necesar retinerii corpului ce cade a fost realizat de coarda prin alungire.
       Daca forta de soc depaseste aceste praguri urmeaza o noua faza in care coarda aluneca prin dispozitivul de franare cu forta constanta pana cand intreaga energie de cadere este absorbita prin frecare.
       Energia de cadere este egala cu produsul dintre greutatea cataratorului si inaltimea de cadere. Ea este absorbita de coarda si de dispozitivul de franare.
Rezumand cele spuse mai sus rezulta ca forta de soc este egala cu forta de franare iar cantitatea de coarda ce aluneca prin dispozitivul de franare este proportionala cu energia de cadere.
       Valoarea fortei de soc variaza in functie de cinci factori:

greutatea corpului ce cade
caracteristicile de alungire a corzii
factorul de cadere
factorul de frecare
amortizarea corpului celui ce cade si a celui ce asigura

       Pentru cel ce cade este hotaratoare inaltimea de cadere; pentru cel ce asigura este hotarator factorul de cadere.
       Definim factorul de cadere ca fiind raportul dintre lungimea de cadere si lungimea corzii de la asigurator pana la catarator. Factorul de cadere maxim este egal cu 2 si se realizeaza in cazul unei caderi libere fara piton intermediar si fara franare. Conform testelor UIAA forta de soc poate depasi 12 KN (limita suportabila a corpului uman). Valoarea de 2 a factorului de cadere poate fi intalnita numai dupa prima lungime de coarda, in caderea capului de coarda peste regrupare. Atentie la pitoanele din regrupare care pot ceda la un asemenea soc. Dupa punerea primei bucle de asigurare factorul de cadere va scade constant si va ramane sub 2.

cele pe care le prevezi, chiar cu cateva milisecunde inainte de a se intampla.
cele pe care nu le prevezi ("surpriza"), datorate de obicei ruperii unei prize.

       Prima iti da un moment de a te pregati inaintea caderii si chiar de a te impinge uneori din perete. Astfel iti poti asigura o pozitie in care capul nu este amenintat, te poti prinde cu ambele maini de coarda iar corpul tau e pregatit de impact pe masura ce coarda se alungeste.
Indiferent de evenimentul ce produce caderea, cea mai sigura metoda de a evita ranirile este prinderea cu ambele maini de coarda de asigurare, prevenind astfel caderea cu capul in jos. Se recomanda incordarea muschilor si retinerea respiratiei pentru marirea capacitatii de rezistenta si de elasticitate a corpului.
       De remarcat ca o cadere intr-un pasaj vertical sau surplombant este mai putin periculoasa decat o cadere in teren inclinat si cu pitoane rare.
       Pentru cea de-a doua categorie, problema e un pic mai complicata. Caderea este mult mai periculoasa deoarece corpul tau este deja in cadere in timp ce creierul primeste informatia. De multe ori acest lucru genereaza lipsa de reactie. Intrucat loviturile in zona capului sunt cele mai periculoase, niciodata nu trebuie sa te afli cu coarda dupa picioare (mai ales in traversari).
       Exemplu: cadere pendulara a capului de coarda.

       Posibilele accidente apar in caderile capului de coarda. Fata de secund, capul de coarda are de infruntat mai multe riscuri si de aceea nu trebuie sa atace pasaje mai dificile decat cele pe care stie ca le poate trece in siguranta. Totusi, daca inaltimile de cadere nu sunt mari, accidente nu vor surveni. O atentie deosebita trebuie acordata peretilor inclinati in care o cadere te poate pune in situatia sa te freci de perete.
       Cum in Romania traseele sub 3A nu prea sunt bine pitonate, o mare atentie trebuie acordata. Niciodata nu trebuie riscat in mod constient. Daca toate conditiile de securitate sunt indeplinite, nu vei pati mai nimic intr-o cadere de secund, fiind posibile totusi cateva vanatai, julituri sau zgarieturi.
       O mare atentie trebuie acordata socurilor statice care desi sunt produse la inaltimi mici de cadere pot provoca leziuni ireversibile (paralizie) sau chiar moarte. Socurile statice pot avea loc cand se folosesc corzi statice sau la incorecta folosire a buclelor de autoasigurare. De aici rezulta urmatoarele reguli

in traseele de catarare nu se folosesc niciodata corzi statice.
cand se revine in pozitia de catarare (dupa o pauza in care s-a stat atarnat in piton folosind autoasigurarea) prima grija a cataratorului este de a scoate autoasigurarea din piton.

       Criteriu de comparatie (vezi figurile):