FOTBALUL LA 10-14 ANI

1. PARTICULARITATI DE VARSTA

Tipul pregnant de activitate pentru perioada pubertara o reprezinta instruirea scolara in conditiile diversificarii motivatiilor, a dezvoltarii personalitatii, a mobilizarii aptitudinilor si a intregului potential bio-motric.

Aceasta etapa se caracterizeaza printr-un ritm accentuat al dezvoltarii somatice (in special intre 12-14 ani), caracterizata prin dimorfism sexual, dezechilibre intre proportiile diferitelor segmente si intre sferele morfologica si vegetativa.

Musculatura scheletica se dezvolta in special prin alungire, dar forta relativa nu inregistreaza cresteri evidente. Accelerarea cresterii taliei rezulta in special din dezvoltarea in lungime a membrelor fata de trunchi, ceea ce conduce la un aspect asa-zis caricatural al puberului.

Mobilitatea articulara inregistreaza valori relativ scazute atat la fete cat si la baieti.

Datele literaturii de specialitate evidentiaza o continua imbunatatire a marilor functii, in ciuda rezervelor functionale, inca reduse, ale aparatului cardio-vascular, aparatul respirator marcheaza o "crestere" substantiala, indicii obiectivi de crestere demonstrand ca rezistenta aeroba poate fi dezvoltata cu succes in perioada pubertara.

Conduitele ludice de pana acum sunt treptat inlocuite prin conduite de insertie sociala, care pot avea o componenta motrica importanta (in cazul unui anturaj care "promoveaza" activitatile motrice sau sportive sistematice). Perioada pubertara reprezinta un interval optim pentru invatarea majoritatii deprinderilor motrice specifice ramurilor de sport, precum si pentru dezvoltarea calitatilor: viteza, rezistenta, coordonare.

Pe langa perfectionarea deprinderilor motrice de baza, insusite in etape anterioare, initierea in practicarea unor ramuri si probe sportive, prin insusirea elementelor tehnico-tactice specifice acestora, reprezinta unul din obiectivele importante ale acestei etape (perioade).

Pubertatea, evenimentul major, esential, fiziologic si psihic, aduce transformari psihofiziologice, cu repercusiuni adanci in ceea ce priveste constitutia fizica, determinand intreaga dezvoltare somato-functionala si psihica a copilului.

Pana la aparitia pubertatii nu existau diferente de sex in ce priveste secretiile hormonale. Cu putin inaintea aparitiei pubertatii, productia de hormoni specifici (testosteron la baieti si estrogeni la fete) se accentueaza si apar diferente in ce priveste caracteristicile morfologice si ale capacitatii fizice, cunoscute sub numele de dimorfism sexual (aspect prezent si analizat si in capitolul rezervat particularitatilor motrice).

In prima faza a pubertatii se evidentiaza un puseu de crestere, ce modifica greutatea si statura mai rapid si mai pregnant la fete fata de baieti. Astfel, la 10-13 ani, fetele sunt mai inalte si au greutatea corporala mai mare decat baietii de aceeasi varsta, ca mai tarziu baietii sa depaseasca definitiv fetele in inaltime si greutate.

Creierul copiilor, la aceasta varsta, este de 1400-1500g fata de 1100-1200 la 6 ani, iar, din punct de vedere functional, sistemul nervos central se caracterizeaza prin plasticitate mare, care se pastreaza si la aceasta varsta, cu dominanta excitatiei si tendinta de iradiere a acesteia, datorita slabei inhibitii corticale, labilitate psihica alimentata si de instabilitatea hormonala.

Aceste particularitati ale S.N.C. influenteaza, in mod direct, viteza de formare si stabilitate a deprinderilor motrice, favorizeaza aparitia oboselii, slabeste in oarecare masura vointa si perseverenta copiilor.

Odata cu intrarea in pubertate, interesul pentru miscare si activitati sportive scade simtitor. De aceea, la unii copii, lipsa de miscare dublata de o alimentatie abundenta, duce la instalarea obezitatii si o evolutie lenta a procesului de maturizare sexuala la puberi.

Detasarea de influenta parinteasca, care se accentueaza, comportamentul critic, dorinta de autonomie si asumarea propriilor responsabilitati caracteristice copiilor din perioada pubertara, trebuie intelese de catre educator (profesor, antrenor), care va coopera activ in organizarea activitatii sportive cu acesti copii, a caror antrenabilitate a factorilor determinanti ai conditiei fizice, poate fi maxima la aceasta varsta. Orice greseala referitoare la sarcinile de antrenament si la raportul antrenor-adolescent, poate constitui o prima cauza a abandonarii activitatii sportive.

Pe plan senzorial, in pubertate asistam la o scadere a tuturor pragurilor senzoriale, ceea ce evoca cresterea sensibilitatii sale. In plus, se produce o erotizare a tuturor simturilor. Individul are o capacitate suplimentara in a percepe culorile (mai ales galben si albastru). Se dezvolta spiritul de observatie (odata cu diversificarea consumurilor culturale), iluziile perceptive sunt inca prezente (de exempu, la 12 ani - iluzia de greutate) si se constata o capacitate mai buna de verbalizare a trairilor sale.

Pe plan intelectual, din punct de vedere al gandirii, in pubertate coexista doua stadii de evolutie a intelectului: stadiul operatiilor concrete (acele operatii ce invoca obiecte reale) si stadiul operatiilor formale (operatii care apeleaza la propozitii). Cat priveste operativitatea gandirii, este prezenta, indeosebi, operativitatea nespecifica (abstractizare, sinteza, generalizare, analiza, comparatie), dar se schiteaza si operativitatea specifica ( capacitatea de a utiliza algoritmi). Se formeaza judecati si rationamente tot mai complexe, inclusiv de probabilitate.

In pubertate, se structureaza si un stil de gandire, adica un mod personal, prin care individul actioneaza intelectiv asupra unui aspect sau altul din realitate. Tot la aceasta varsta apare o curiozitate intelectuala deosebita, iar pe fondul aspectului contestatar se structureaza si caracterul critic al gandirii.

Memoria specifica puberilor este cea voluntara, logica si mai ales, cea de scurta durata, desi functioneaza si cea de lunga durata. Afectivitatea are un caracter vulcanic, debordant. Emotivitatea oscileaza intre extreme, toata gama de stari afective fiind prezenta: anxietatea, teama, timiditatea. Fata de stress, puberul manifesta intoleranta, reactionand recalcitrant. In interiorul grupului, format din persoane de acelasi sex, relatiile sunt calde, tandre, grupul securizandu-l si dandu-i forta.

Pubertatea si adolescenta se caracterizeaza prin definitivarea si stabilizarea structurilor de personalitate, fenomen care se produce la 14 ani. Psihismul are, in stadiul respectiv, un caracter caleidoscopic, ceea ce va furniza materia prima necesara constructiei personalitatii.

Constiinta de sine inregistreaza, in pubertate si adolescenta, un salt calitativ remarcabil. Fenomenul implica mai multe fatete: identificarea eului corporal, identificarea eului spiritual (capacitatea individului de a-si evalua corect propria activitate, precum si nivelul de cunostinte si aptitudini pe care le poseda) si a eului social (semnifica reputatia sociala a individului si constientizarea statuturilor si rolurilor pe care le indeplineste in prezent, sau cele pe care le proiecteaza in viitor).

Identitatea vocationala desemneaza abilitatea persoanei de a-si cunoaste calitatile si defectele, ca, pe baza lor, sa poata decide asupra optiunii sale profesionale. Daca puberul manifesta abilitate, indeosebi in cunoasterea trasaturilor de caracter si al intereselor, in schimb, la adolescent apare capacitatea de a-si defini aptitudinile.

Dobandirea independentei constituie un corolar firesc al inventarului minutios si sever pe care individul si l-a facut pe plan interior. Pubertatea si adolescenta aduce doar o independenta pe plan valoric, intrucat, in pofida atitudinilor frecvente de bravare, dependenta sa materiala si afectiva, fata de propria familie, ramane activa inca un timp indelungat. In dobandirea independentei, un loc important (care reverbereaza si in planul responsabilitatii), il reprezinta dobandirea buletinului de identitate (la 14 ani) si a majoratului civil (la 18 ani), acesta din urma marcand momentul cand este investit cu o serie de drepturi si datorii cetatenesti.

MODELUL DE JOC

La aceasta varsta modelul de joc se caracterizeaza prin urmatoarele aspecte principale :

- pastrarea mingii in cadrul echipei prin retinerea cat mai putin a acesteia de catre fiecare jucator in parte si printr-un pronuntat spirit colectiv pana la realizarea finalizarii.

- intreaga echipa participa activ la desfasurarea fazelor, actionand ca un tot unitar printr-o legatura armonioasa a jocului in atac cu jocul in aparare si invers.

- un tempou sustinut la recuperarea mingii si orientarea spre un joc cursiv cu iesiri organizate din propria jumatate de teren. Jocul este purtat in viteza, dublat de perseverenta si darzenia necesara impunerii jocului propriu.

- cu o tehnica, utila in timp si spatiu, cu o capacitate in care efortul mixt preponderent jocului trebuie sa fie constructiv, colectiv, echilibrat si elastic.

- activizarea tuturor zonelor din teren, in atac si aparare - margine - adancime - prin realizarea eforturilor sustinute pe traseele impuse de organizarea jocului, inclusiv prin preluari temporare de sarcini si supliniri.

- imprimarea convingerilor ca performanta se antreneaza si se obtine in competitii cu practicarea unui joc total, agresiv (in limitele regulamentului), viguros cu o prezenta activa si permanenta.

In atac:

- folosirea zonelor libere si a culoarelor pentru ajungerea in apropierea portii adverse;

- crearea superioritatii numerice prin asigurarea a cel putin doua posibilitati de pasare jucatorului cu mingea, inclusiv pasa finala pentru tras la poarta;

- sincronizarea miscarii jucatorilor pe grupe si cupluri, cu schimbarea temporara a functiilor, cu evitarea aglomerarilor, urmarindu-se in permanenta amenintarea portii adverse;

- orientarea actiunilor spre marginea terenului si, ulterior, revenirea lor pe zona centrala pentru finalizare;

- combinatii proprii la fazele fixe (lovitura de incepere, aruncarea mingii de la margine, lovitura de colt, loviturile libere directe si indirecte).

In aparare:

- folosirea presingului pentru ca adversarul sa nu poata schimba directia de atac;

- schimbarea rapida si simultana a plasamentului din atac in aparare si urmarirea adversarului pana la recuperarea mingii;

- organizarea pe linii in functie de minge cu marcaj si dublaj agresiv, prompt si preocupat de recuperare.

3. MODELUL JUCATORULUI

Jucator de camp

Pregatire fizica:

- segmente dezvoltate proportional;

- mobilitate in articulatiile membrelor inferioare si suplete musculara;

- coordonare cu si fara minge;

- viteza de reactie, de deplasare si de executie;

- rezistenta generala si specifica;

- forta pentru efectuarea sariturilor si a lovirii mingii cu piciorul.

Pregatire tehnico-tactica:

- orientarea rapida si corecta in situatiile de atac si aparare;

- corectitudine si precizie in executarea actiunilor tehnico-tactice, specifice postului, in regim de viteza si coordonare;

- realizarea in joc a sarcinilor pe posturi, a zonelor de activitate cat si a organizarii si desfasurarii actiunilor individuale si colective de aparare si atac in cadrul sistemului.

Pregatire psihica:

- disciplina si constiinciozitatea in antrenament si meci;

- agresivitate-personalitate;

- capacitatea de a-si concentra atentia asupra actiunilor de joc, mai ales asupra acelora cu eficienta maxima.

Pregatire teoretica:

- cunoasterea principalelor probleme legate de antrenament (principii si cerinte, forme ale antrenamentului individual, recuperarea efortului);

- sarcini pe posturi, zone de activitate si dinamica jocului in cadrul sistemului;

- cunoasterea integrala a regulamentului de joc si, mai ales, a regulii de ofsaid.

Portar:

- sa stie sa adopte o buna pozitie de asteptare ("pe varfuri", de exemplu);

- sa stie sa blocheze mingea in saritura, sa o devieze din saritura (spre dreapta si spre stanga sa);

- sa stie sa execute procedee tehnice din miscare (din diferite tipuri de deplasare);

- sa stie sa lanseze un contraatac;

- sa stie sa aprecieze si sa intervina la mingiile cu traiectorie inalta, venite de la distanta medie si lunga;

- sa stie sa aleaga momentul oportun pentru a efectua iesirile din poarta si "la minge";

- sa stie sa acopere corect cadrul portii la finalizarea adversarilor ("inchiderea unghiurilor de sut");

- sa stie sa intervina cu picioarele la pasa unui coechipier;

- sa stie sa lanseze mingea cu mana (iesire din aparare, contraatac);

sa indeplineasca rolul liberoului intr-o anumita situatie.

4. OBIECTIVE

I.       OBIECTIVE DE PREGATIRE

Incadrarea jucatorilor in sistemul 4-4-2 sau variantele sale si invatarea actiunilor tactice, colective, de atac si de aparare.

Dezvoltarea fizica, multilaterala a organismului.

Dezvoltarea calitatilor motrice de baza si specifice.

Invatarea procedeelor tehnice noi (deposedarea prin alunecare, miscari inselatoare cu trunchiul si privirea) si aplicarea celor invatate in conditiile variate ale jocului.

Consolidarea si perfectionarea actiunilor tehnico-tactice specifice jocului, in atac si aparare.

Educarea disciplinei si constiinciozitatii in antrenament si jocuri, a dorintei de autodepasire pentru maiestria sportiva.

Formarea de cunostinte teoretice legate de conceptia si sistemul de joc (zone, sarcini, dinamica de functionare, de regulamentul de joc si de recuperare de dupa efort).

Formarea mentalitatii de invingator.

II. OBIECTIVE DE PERFORMANTA

Imbunatatirea performantelor la toate testele administrate.

Clasarea in primele locuri pe tara la grupa de varsta in campionat.

Selectionarea in loturile nationale a unu-doi jucatori din grupa sau promovarea la grupa de nivel superior (in cadrul clubului).

5. SELECTIA SECUNDARA (STADIUL II)

Acest stadiu corespunde promovarii copiilor cu perspectiva de afirmare, odata cu inceperea treptata a pregatirii acestora, conform cerintelor fotbalului de performanta.

Se continua selectia initiala (care corespunde copiilor si juniorilor mici) si incepe selectia secundara (juniori II).

De selectia initiala se ocupa, in exclusivitate, antrenorii care pregatesc grupele de copii si juniori. Ei au ca obiectiv principal cautarea in permanenta si in orice situatie a elementelor talentate si analizarea insusirilor prin prisma modelului de selectie si orientare (criterii de selecti, teste, evaluare).

Masurile organizatorice care faciliteaza selectia initiala si secundara sunt:

- organizarea admiterii in grupele de incepatori (pe baza criteriilor de selectie si a testelor) a tinerilor promovati in urma competitiei finale, din cadrul grupelor de pregatire si a celor depistati in urma unor actiuni speciale de selectie (triale), la nivelul cluburilor sau asociatiilor sportive.

- actiunile de selectie initiala si secundara sa se realizeze in conditii organizatorice, ireprosabile.

- constituirea grupelor de pregatire sa reprezinte o actiune desfasurata cu mare exigenta, deoarece efectele sunt in masura sa asigure calitatea procesului de pregatire.

- promovarea jucatorilor la un nivel superior (conditie esentiala a progresului si a cresterii maiestriei lor sportive), sa aiba un caracter permanent, pe baza unor criterii obiective.

- stabilirea exacta a programului de selectie si popularizarea lui prin mass-media.

- pregatirea selectiei in cele mai bune conditii materiale (mingii si alte accesorii).

- stabilirea colaboratorilor si a sarcinilor care le revin.

CRITERII BIOLOGICE (10-12 ANI) - ORIENTATIV

Indice de nutritie: 11 ani = 270 12 ani = 285

CRITERII BIOLOGICE (12-14 ANI) - ORIENTATIV

Indice de nutritie: 13 ani = 334 14 ani = 335

6. PRIORITATI IN PREGATIRE

Aspecte metodice

In aceasta etapa de pregatire, organismul copiilor sufera modificari importante, privind inaltimea si greutatea, concomitent cu o dezvoltare si perfectionare a functiilor sale. Este etapa in care copiii isi schimba esential calitatea diferitelor sisteme si organe, prin aparitia de noi functii.

La aceasta varsta, dezvoltarea armonioasa a indicilor morfologici ai organismului trebuie sa stea in atentia antrenorului care, prin mijloace adecvate, va actiona sistematic asupra tuturor grupelor musculare, atat analitic cat si global. Recomandam ca acest lucru sa se faca in fiecare antrenament, urmarindu-se asigurarea unei prelucrari calitative a musculaturii si articulatiilor.

Si in aceasta etapa se va continua dezvoltarea calitatilor motrice de baza si specifice a coordonarii, vitezei (sub toate formele de manifestare), rezistentei si se va incepe lucrul si pentru dezvoltarea fortei generale si specifice (mai ales prin folosirea unor mijloace analoage jocului si jocului). Detenta, mobilitatea, supletea, echilibrul si coordonarea trebuie sa fie dezvoltate corespunzator datorita contributiei lor la perfectionarea actiunilor tehnico-tactice solicitate de conditiile dificile ale jocului.

Atentia antrenorului va fi indreptata in mod deosebit asupra invatarii si perfectionarii actiunilor tehnico-tactice cat mai corect si in concordanta cu cerintele fotbalului contemporan. Se va urmari, in mod deosebit, precizia si utilitatea deprinderilor tehnico-tactice, in conditiile variate ale jocului.

Invatarea si perfectionarea actiunilor tehnico-tactice trebuie sa se faca in regimul diferitelor calitati motrice si pe un fond sporit de insusiri psihice, dintre care mentionam orientarea in spatiu, gandirea, atentia si vointa de a realiza obiectivele propuse.

Exercitiile alese trebuie sa fie efectuate prin intermediul unor jocuri, stafete, intreceri, aceasta neexcluzand exercitiile special construite pentru invatarea si perfectionarea actiunilor tehnico-tactice, ca si pentru dezvoltarea calitatilor motrice de baza si specifice. La selectionarea exercitiilor trebuie sa se tina cont de:

- procedeul tehnic sau continutul tactic care vizeaza exercitiul respectiv;

- inlantuirea procedeului tehnic cu alte procedee;

- numarul de executanti;

- dinamica exercitiului;

- prezenta adversarilor;

- utilizarea unor aparate ajutatoare;

- crearea unor conditii de intrecere etc.

Deja, in aceasta etapa de pregatire, mai ales in ultimul an, tinerii jucatori trebuie sa aiba insusite cunostintele si deprinderile necesare actionarii (dinamicii jocului) in cadrul sistemului cu patru fundasi (variantele sale), ca o cerinta a participarii la competitiile organizate pe plan local. Competitia ca si jocurile amicale vor constitui, pe langa teste, un excelent mijloc de verificare a pregatirii. La 14 ani, avem de-a face cu o subordonare a pregatirii cerintelor jocului, a sarcinilor legate de post, in atac si in aparare, a dinamicii jocului (echipa ca un tot unitar) in cele doua situatii fundamentale ale jocului - atacul si apararea.

Planificarea efortului:

Efort aerob     55% puls 120-140

Efort mixt      30% puls 140-160

Efort anaerob 15% puls 160-180

Planificarea tipului de antrenament:

Dezvoltarea morfo-functionala                               30%

si a calitatilor motrice

Dezvoltarea fizica specifica                         20%

Exersare tehnica                    15%

Actiuni de joc tehnico-tactice                                 15%

Joc                                           20%

Formele de organizare a procesului de pregatire

Ca si in pregatirea celorlalte categorii de jucatori, forma de baza a organizarii pregatirii copiilor ramane lectia de antrenament, completata de activitatea independenta a tinerilor si de jocurile amicale si oficiale.

In privinta lectiilor, a conceperii continutului si desfasurarii acestora, antrenorii vor acorda intreaga atentie urmatoarelor cerinte:

- continutul lectiilor din aceeasi saptamana (3 sau 4) sa fie stabilit la inceputul fiecarui ciclu, astfel ca, prin inlantuirea elementelor componente ale acestora (tehnica, tactica, pregatire fizica, etc.) precum si a obiectivelor respective, sa constituie un sistem de lectii, cu o functionalitate bine definita.

- in fiecare ciclu saptamanal de lectii, chiar de-a lungul perioadei competitionale, vor fi repetate procedeele tehnice si actiunile tactice fundamentale si, cu aceeasi consecventa, exercitiile de baza pentru dezvoltarea calitatilor motrice si a indicilor morfologici ai corpului. Concomitent cu repetarea acestor elemente de baza, in sistemul de lectii se va cuprinde si imbogatirea continua a arsenalului tehnico-tactic, prin insusirea de noi executii si actiuni, precum si perfectionarea acelor procedee preferate ale jucatorilor care le dau posibilitatea sa-si valorifice, in conditii superioare de eficienta, aptitudinile lor individuale.

- in toate ciclurile saptamanale de lectii se va acorda prioritate insusirii aprofundate si corecte a componentelor pregatirii si, in nici un caz, limitarii acestui proces numai la cerintele strans legate, dar limitative, ale desfasurarii jocurilor de campionat. Aceeasi interpretare se va acorda si pregatirii copiilor corespunzator cerintelor posturilor indeplinite in echipa. La aceasta varsta, specializarea stricta pe posturi constituie o eroare metodica; ea nu poate fi situata inaintea necesitatii de a stapani temeinic elementele fundamentale ale tehnicii si ale jocului bilateral.  

Cu privire la elaborarea fiecarei lectii de antrenament, atentia antrenorilor este indreptata spre respectarea urmatoarelor cerinte:

- fiecare lectie sa precizeze cu claritate obiectivele ce urmeaza a fi indeplinite de componentii echipei, stabilindu-se astfel aportul specific, independent al fiecarei lectii, la intregirea si imbogatirea continua a fondului pregatirii copiilor. Concomitent cu stabilirea temelor si in functie de posibilitatea oferita de caracterul desfasurarii exercitiilor respective se vor preciza si obiective educative, strans legate de cultivarea in randul copiilor a disciplinei, atentiei, spiritul novator, a rapiditatii gandirii, darzeniei, etc.

- alegerea celor mai eficiente mijloace si metode de indeplinire a temelor lectiei. Aceasta cerinta implica programarea acelor exercitii care prin structura si efortul ce-l solicita sa influenteze cat mai deplin necesitatile pregatirii. Cu alte cuvinte, esentialul consta in selectarea si predarea exercitiilor confirmate ca eficiente de practica avansata a fotbalului contemporan si nu a unei mari varietati de structuri, multe, dar fara eficienta necesara. In pregatirea copiilor se va porni, de asemenea, de la cerinte ca procedeele tehnice predate sa corespunda cu executiile prezente in fotbalul modern si nu a celor care prin caracterul lor astazi sunt depasite.

- dozarea judicioasa a volumului si intensitatii efortului. In aceasta directie, antrenorii se calauzesc dupa cerinta metodica, larg raspandita astazi, corespunzator careia volumului mare de activitate trebuie sa-i corespunda o intensitate scazuta si invers. In general, se poate retine faptul ca pregatirea copiilor, fiind dominata de cerinta acumularilor, volumul de lucru sporit, are o mare insemnatate pentru obtinerea unor indici corespunzatori de progres.

- folosirea rationala a timpului alocat lectiei. Indeplinirea acestei cerinte implica organizarea judicioasa a activitatii elevilor, asigurandu-se cantitatea de munca precum si intensitatea de efort necesare formarii si perfectionarii deprinderilor si calitatilor motrice prevazute pentru a fi realizate in lectia respectiva. Organizarea lucrului pe compartimente, individual sau cu intreaga echipa, alternarea acestor procedee de organizare a colectivului, trebuie sa optimizeze indeplinirea obiectivelor urmarite, inlaturarea irosirii timpului prin activitati neeficiente.

- paralel cu organizarea lucrului cu tot colectivul trebuie sa fie stimulata si activitatea individuala a copiilor.

Corespunzator acestei cerinte, antrenorii alterneaza efectuarea exercitiilor cuprinse in planurile de lectii dinainte stabilite cu cele preferate de copii sau cu "variatiuni pe aceeasi tema", dar executate individual, fara controlul nemijlocit al antrenorilor. Crearea unor momente in care activitatea copiilor in cadrul lectiei se desfasoara la initiativa lor, raspunde cerintei de crestere a raspunderii personale fata de pregatirea lor proprie si totodata, constituie un bun prilej de stimulare a orientarii independente a spiritului novator.

Jocurile amicale si oficiale, ca alta forma de organizare a pregatirii copiilor, amplifica posibilitatea pregatirii superioare a tinerilor fotbalisti, deoarece, prin intermediul lor, se imbogateste mereu capacitatea de a concura, cerinta specifica activitatii sportive.

Dupa felul jocurilor, mai ales a celor amicale, ele pot capata un caracter preponderent de pregatire (denumite jocuri scoala, jocuri cu tema, etc.), de verificare (omogenizarea echipei, incercarea unei noi formule a competentei acesteia) si de competitie, in care ponderea cade asupra aplicarii diferitelor actiuni tehnico-tactice si perfectionarii acestora.

Cu privire la cealalta forma a organizarii pregatirii, activitatea independenta a copiilor se refera la practicarea de catre jucatori, in timpul lor liber, a unor exercitii suplimentare, capabile sa le intregeasca pregatirea. Ea se desfasoara sub forma gimnasticii zilnice, a exersarii unor procedee tehnice deficitare sau in scopul obtinerii, in executia lor, a unei remarcabile virtuozitati, etc. Toate formele folosite in activitatea independenta a copiilor, mai ales daca sunt frecvent exersate, pot contribui la dezvoltarea indicilor morfologici si functionali ai organismului, la perfectionarea executiilor tehnico-tactice si a nivelului calitatilor motrice, componente de mare insemnatate pentru realizarea randamentului superior.

Continutul tactic al principalelor procedee

de lovire a mingii cu piciorul

Lovirea mingii cu siretul plin se foloseste, in principal, in cazul:

- paselor;

- degajarilor;

- schimbarii directiei de atac;

- lansarilor;

- trasului la poarta;

- deschiderilor.

Lovirea mingii cu latul se foloseste, in principal, in cazul:

- paselor scurte;

- finalizarii din imediata apropiere a portii.

Lovirea mingii cu siretul interior - se foloseste in cazul:

- trasului la poarta;

- degajarilor;

- lansarilor;

- schimbarii directiei de atac.

Lovirea mingii cu siretul exterior - se foloseste in cazul:

- paselor scurte si surprinzatoare;

- trasului la poarta;

- devierilor.

Lovirea mingii cu calcaiul se foloseste in cazul:

- paselor surprinzatoare trimise coechipierilor plasati in spatele celui ce executa.

Lovirea mingii cu siretul interior si exterior, in general, dezvaluie, cu o anumita intarziere, directia spre care va fi trimisa mingea si, din acest motiv, pasele efectuate prin aceste procedee capata denumirea "marcate".

Exercitii pentru invatarea si perfectionarea

lovirii mingii cu piciorul:

- lovirea mingii cu unul sau ambele picioare (alternativ stangul, dreptul), la zid, panou, individual sau in doi. Lovirea se va efectua cu siretul, exteriorul, cu latul, la punct fix etc. La grupele de incepatori, lovirea mingii se recomanda a fi efectuata dupa oprirea acesteia si de la distante mici (3-4m).

- trimiterea mingii cu bolta si la distante variabile (15 - 20 - 25 m), aceasta incheindu-si traiectoria in cercuri de diferite diametre, trasate pe sol sau depasind anumite obstacole amplasate in diferite parti ale terenului.

pasarea mingii intre doi parteneri, situati la diferite distante (3 - 5 - 8 m). Pe parcursul exercitiului mingea este lovita folosindu-se procedeele de baza (cu ristul, latul, exteriorul etc.), cu si fara oprirea mingii, corespunzator indicatiilor date de antrenor. Se recomanda, de asemenea, ca executiile sa aiba loc din miscare.

- se marcheaza un triunghi. Doi jucatori, A si B, sunt situati pe doua colturi ale triunghiului. Jucatorul A, fiind in posesia mingii, o paseaza spre coltul liber, spre care se deplaseaza jucatorul B, devenind B'. Acesta retransmite mingea lui A, care are o pozitie fixa. A paseaza pe pozitia initiala a lui B, care prin deplasarile ce le efectueaza, la revenire este notat cu B'.

Lovirea mingii se face direct, fara preluare.

Dupa 30 secunde sau 4-6 pase, se schimba rolurile jucatorilor.

- se marcheaza un triunghi cu laturile de 5-8m. Cei doi jucatori, A si B, sunt situati pe doua colturi ale triunghiului. Jucatorul B, fiind in posesia mingii, o paseaza spre coltul liber spre care se deplaseaza jucatorul A, devenind A', efectueaza o preluare in intoarcere, pasand imediat spre coltul terenului, devenind liber. Spre acesta se deplaseaza, de data aceasta, jucatorul B, devenind B'. La fel, B' efectueaza o preluare cu intoarcere, paseaza mingea spre coltul triunghiului de unde a plecat. Jucatorii se deplaseaza intr-un sens, mingea fiind pasata in sens contrar.

- se marcheaza un dreptunghi. Trei jucatori, A, B si C, sunt situati pe 3 colturi ale dreptunghiului. Jucatorul A, fiind in posesia mingii, paseaza pe coltul liber spre care se deplaseaza jucatorul C. In continuare, fiecare jucator se deplaseaza in sensul in care s-a inceput exercitiul, dar paseaza pe locul de unde a plecat. Pentru inceput, pasarea mingii se efectueaza dupa preluare. Ulterior, se efectueaza direct din intoarcere.        

- tras la poarta prin toate procedeele, suturile fiind expediate de la diferite distante si unghiuri, mingea fiind condusa sau pasata in prealabil intre 2-3 jucatori. In timpul executiei, se va acorda o deosebita atentie dezvoltarii la copii a preciziei loviturilor precum si a capacitatii de diferentiere, dupa caz, a tariei sutului.

- tras la poarta din mingi venite din anumite unghiuri, traiectorii si cu diferite intensitati.

- jocuri: 2, in special, pentru dezvoltarea capacitatii de conducere multilaterala si cu finete a mingii. In desfasurarea acestor jocuri va fi larg stimulata imaginatia creatoare a copiilor, concretizarea acesteia realizandu-se in variate executii.

Caracterul tactic al principalelor procedee

de lovire a mingii cu capul:

Lovirea mingii cu fruntea se foloseste in cazul:

- finalizarii la poarta din saritura si plonjon;

- duelului aerian;

- paselor inainte;

- degajarilor.

Lovirea mingii cu crestetul se foloseste in cazul:

- duelului aerian pentru pasarea peste adversari;

- paselor, coechipierii fiind plasati in spatele executantului;

- depasirii adversarului, prin conducerea in continuare a mingilor ce sar din terenul de joc.

Lovirea mingii cu una din partile laterale ale capului, se foloseste in cazul:

- paselor laterale (stanga-dreapta);

- finalizarii la poarta din centrari;

- degajarii mingiilor centrate de adversari.

Exercitii pentru invatarea si perfectionarea loviturilor cu capul

Exercitiu individual:

Jucatorul isi arunca mingea (cu mana), usor deasupra capului. Prin indoirea si intinderea usoara a genunchilor, trunchiul fiind usor lasat pe spate, privirea in sus, se loveste mingea cu fruntea, trimitand-o in sus, de 2-3 ori sau numai o singura data, dupa care o prinde in maini si continua exercitiul.

Exercitii la mingea suspendata:

Mingea, suspendata la inaltimea capului, este lovita cu fruntea urmarindu-se, in special, pendularea trunchiului dinapoi - inainte.

Variante:

dupa fiecare lovire mingea se opreste;

mingea se loveste din miscare;

se mareste inaltimea, dar fara a depasi talia jucatorului cu peste 30 cm si se executa din saritura.

Exercitii cu partener:

Un jucator arunca mingea, celalalt o loveste, cautand s-o retrimita cat mai precis.

Variante:

se arunca mingea la diferite inaltimi si in lateral, obligand jucatorul sa o retrimita din miscare;

cel ce arunca mingea se deplaseaza in diferite directii, iar cel ce efectueaza lovitura trebuie sa o retrimita in pozitia noua in care se va afla coechipierul care o arunca;

amandoi lovesc mingea cu capul, traiectoria fiind din ce in ce mai razanta;

exercitii cu portarul, care arunca mingea. Portarul arunca mingea iar jucatorul cauta sa o plaseze cu capul in diferite parti, obligand portarul sa se deplaseze si sa plonjeze.

tras la poarta cu capul din centrari (in combinatie cu alte elemente);

concurs de mentinut mingea in aer cu capul;

exercitiu cu adversar pasiv. Jucatorul care trebuie sa loveasca mingea se gaseste in spatele unui adversar pasiv. Al treilea jucator arunca mingea, aparatorul fiind obligat sa iasa in intampinarea acesteia, respingand-o (cu si fara saritura).

Caracterul tactic al principalelor procedee de preluare a mingii

a)     Preluarea cu latul sau cu exteriorul piciorului se foloseste in cazul:

intrarii in posesie a mingii;

- schimbarea directiei de actionare cu mingea (spre stanga sau dreapta);

- opririi temporare a mingii;

- depasirii adversarului, mai ales cand preluarea se combina cu fente, driblinguri;

- construirii atacului si contraatacului;

- element intermediar de asigurare a combinatiilor intre coechipieri.

b)          Preluarea cu pieptul - se foloseste cu deosebire in cazul:

- readucerii mingilor cu traiectorii inalte si semiinalte pe sol, in vederea continuarii actiunii;

- schimbarii directiei de actionare, trunchiul rasucindu-se in sensul respectiv;

- opririi mingilor ce sar din sol, in vederea continuarii actiunii;

- depasirii adversarilor la mingile cu traiectorie semiinalta ce sar in apropierea acestora.

c)      Preluarea cu capul - se foloseste cu deosebire in cazul:

- readucerii mingilor cu traiectorii inalte si semi-inalte pe sol, in vederea continuarii actiunii;

- schimbarii directiei de actionare, trunchiul rasucindu-se in sensul respectiv;

- depasirii adversarului la mingile ce sar in apropierea acestuia.

d) Preluarea cu coapsa - se foloseste cu deosebire in cazul:

- readucerii mingilor cu traiectorii inalte si semiinalte pe sol, in vederea continuarii actiunii;

- depasirii adversarului la mingile ce sar in apropierea acestuia.

Procedeele indicate mai sus sunt cele mai frecvent folosite, dar ele nu epuizeaza gama larga a preluarilor, acestea putandu-se efectua si cu talpa, cu varful labei piciorului (indeosebi a mingilor ce cad pe verticala) etc.

Prin continutul lor tactic preluarile au o mare insemnatate, dar cu toate acestea, abuzul de astfel de executii poate avea si un caracter negativ, deoarece creeaza pericolul temporizarii excesive a jocului.

Dinamica jocului modern se caracterizeaza printr-o deosebita cursivitate a jocului - realizata prin pase directe - si, in acest sens, preluarile trebuie folosite judicios, cu deosebire a celor ce franeaza nejustificat fluxul partidei. Pasele directe, fara preluari prealabile, mai ales cand fazele de joc permit efectuarea acestora, isi pastreaza intaietatea, dar totusi, din sfera instruirii, preluarile nu pot fi excluse.

Exercitii pentru invatarea si perfectionarea preluarilor

- Doi jucatori fata in fata, la distanta de 5-6m, isi arunca reciproc mingea, efectuand preluarea cu latul, cu exteriorul, cu pieptul. Traiectoria mingii, in punctul sau maxim, nu trebuie sa depaseasca inaltimea jucatorilor, sa fie de intensitate redusa, iar balonul sa fie orientat, cat mai mult, spre segmentul cu care urmeaza a se efectua preluarea.

Sporirea gradului de dificultate a preluarii se poate face prin:

marirea distantei dintre jucatori;

marirea intensitatii aruncarii;

traiectorii variate, urmarindu-se deplasarea celui ce executa atat lateral cat si inainte-inapoi, in scopul dezvoltarii simtului plasamentului.

- Suveici simple.

Doua siruri de jucatori, fata in fata, la distanta de 10-20m. Jucatorul, din capul unuia din siruri, paseaza mingea spre primul, din celalalt sir, pe jos, la semiinaltime sau pe sus, iar acesta din urma, dupa efectuarea preluarii (cu latul, exteriorul, coapsa, pieptul sau capul), retrimite mingea, printr-o pasa, spre capul sirului din fata. Dupa efectuarea preluarii si pasei jucatorii, aflati in capul fiecarui sir, se deplaseaza in spatele acestuia, dand astfel posibilitatea executarii exercitiului de catre toti componentii celor doua siruri.

Indicatie metodica:

Preluarea se face pe piciorul drept sau stang, pasa urmand a fi efectuata pe pasul imediat urmator (se preia de exemplu cu dreptul, se mai face inca un pas si apoi se paseaza spre celalalt sir tot cu dreptul sau cu stangul).

Variante:

- distanta dintre siruri, intensitatea transmiterii mingii devin variabile;

- se efectueza cu doua mingi (fiecare pornind de la un sir spre celalalt);

- in stea.

- Suveica compusa.

Trei siruri formate din cate 3-4 jucatori si dispuse, unul fata de celalalt, la o distanta de 10-12m, sub forma unui triunghi, paseaza mingia intre ele, dupa o prealabila preluare a pasei, trimisa de unul din componentii altui sir.

Variante:

primul jucator al unui sir, aflat in posesia mingii, paseaza primului dintr-alt sir si se deplaseaza;

inapoia ultimului jucator din sirul spre care a pasat

inapoia ultimului jucator din sirul sau;

inapoia ultimului jucator din sirul opus pasei;

- concomitent cu executia preluarii si pasei mai poate interveni si conducerea si fenta;

- 5-6 jucatori, dispusi la diferite intervale pe cercul de la mijlocul terenului si cu fata spre centrul acestuia (sau intr-un dreptunghi marcat, cu latura de 20-25m). Mingea, aflata la unul din jucatori, este pasata spre altul dupa care, cel care a efectuat pasa, se deplaseaza rapid spre locul detinut de cel ce o primeste. Acesta din urma, efectueaza preluarea si paseaza mingea unui alt jucator, deplasandu-se pe locul acestuia s.a.m.d.

Variante:

- preluarea cu piciorul drept, pasa cu piciorul stang;

- preluare cu piciorul drept, pasa tot cu piciorul drept;

- preluare spre partea dreapta si pasare spre stanga;

- se introduce conducerea si "fenta".

- 3 jucatori, dispusi in linie, mingea fiind la unul din extremitatile acesteia. Jucatorul din mijloc, cu fata spre cel ce are mingea, in urma pasei primite, executa preluare cu intoarcere si paseaza spre al treilea.

Exercitiul se repeta de 5-6 ori, dupa care jucatorul din mijloc este schimbat alternativ cu unul din ceilalti doi.

- exercitiu de combinare a preluarii cu pasarea si finalizarea.

Doi jucatori, pe posturi alaturate, se deplaseaza pe directia portii, pasandu-si mingea reciproc, dupa o prealabila preluare. Exercitiul se termina cu tras la poarta.

Variante:

- deplasarea se efectueaza de la mers la alergare;

- din usoara alergare, dupa pasa, urmeaza sprint;

- se foloseste cu schimb de lovituri;

- se mareste si se micsoreaza distanta;

- acelasi exercitiu, in trei jucatori, cu aceleasi teme;

triunghi mobil.

Caracterul tactic al principalelor procedee de conducere a mingii

a)         Conducerea mingii la nivelul solului, cu adversar pasiv sau semiactiv - se foloseste cu deosebire in cazul:

- castigarii de teren pentru a initia atacuri;

- favorizarii coechipierilor de a scapa de marcajul strict al adversarilor;

- dislocarii unui jucator din dispozitivul liniilor echipei adverse si odata cu aceasta sporirea sansei de a actiona cu mai multa eficienta.

b)         Conducerea mingii la nivelul solului, cu adversar activ actiunea are un caracter determinat si se foloseste cu deosebire in cazul:

- deposedarii adversarului de minge, iar acesta urmareste jucatorul pentru recuperare;

- depasirii unuia sau multor adversari;

- atragerea adversarului pentru a permite o noua grupare a coechipierilor;

- initierii unui atac sau contraatac pe cont propriu;

- combinatiilor cu alti coechipieri.

In conducerea mingii cu piciorul o deosebita atentie se acorda obisnuirii tinerilor jucatori cu protejarea acesteia, nu numai in sensul mentinerii ei la o distanta apropiata de cel ce o efectueaza, ci si a interpunerii intre minge si adversar a corpului jucatorului respectiv. La un adversar aflat in partea stanga, conducerea mingii se recomanda a fi efectuata cu piciorul drept si invers;

c) Conducerea mingii prin aer cu piciorul - se foloseste cu deosebire in cazul depasirii adversarilor prin saltarea mingii peste acestia; potrivirii mingii pentru a fi degajata, sutata, centrata, lansata etc. cu un picior sau altul;

d) Conducerea mingii prin aer cu capul - se foloseste cu deosebire in cazul: castigarii de teren, in conditiile in care, in momentul respectiv, mingea fiind prin aer, nu poate fi controlata cu unul din picioare; depasirii adversarilor prin saltarea mingii peste acestia; inaintarii prin pase cu capul intre coechipieri.

In incheierea consideratiilor asupra caracterului tactic al conducerii mingii, este necesar a fi subliniata ideea ca acest gen de executii imbogateste tezaurul tehnic al jucatorului, dar cunoscand adevarul elementar ca mingea "alearga" mai repede decat fotbalistul, conducerea ei poate folosita numai atunci cand se doreste sa se creeze un real avantaj tactic. Orice abuz in conducerea mingii, mai ales la copii, poarta in el germenul nociv al franarii repetate a jocului, meteahna inadmisibila intr-o scoala a fotbalului modern.

Caracterul tactic al miscarilor inselatoare (al fentelor)

Miscarile inselatoare (fentele) - se folosesc cu deosebire in cazul:

- depasirii adversarului;

- crearii superioritatii numerice in atac;

- miscarii actiunilor reale ce urmeaza a fi intreprinse;

- crearii unor pozitii favorabile de tras la poarta;

- surprinderii adversarilor prin actiuni neasteptate;

- evitarii luptei directe cu adversarii.

Principii de baza ale antrenamentului

Jocul - capacitate individuala crescuta si jocul colectiv 7:7; aplicarea de reguli modificate; satisfactia eforturilor de integrare in club.

Jucatorul - atasat fata de grup; dezvoltarea spiritului autocritic; imitarea modelului.

Echipa - nevoia de disciplina.

Antrenorul - sensibil, entuziasm pentru fotbal; bun organizator; capacitatea de a fi un exemplu.

Antrenamentul - dezvoltarea capacitatilor de baza; introducerea conceptiei cheie; jocuri in grupuri mici; aspecte amuzante de antrenament viteza si mobilitate.

Mediul preocupare pentru legatura scoala-grup, conditii bune de antrenament si joc.

PLANIFICAREA SI EVIDENTA PROCESULUI

DE PREGATIRE

Pentru aceasta perioada a pregatirii se utilizeaza, ca forme de planificare a procesului de antrenament, programa analitica, calendarul competitional si rezultatele analizei tuturor evidentelor inregistrate.

Evidenta este inregistrata in caietul antrenorului care cuprinde, pe langa documentele specifice varstei 6-10 ani, urmatoarele:

- evidenta meciurilor jucate si comportarea (caracterizari plus note);

- evidenta accidentarilor.

Se vor regasi, in caietul antrenorului, si urmatoarele planuri de pregatire:

- planul de perspectiva;

- planul annual;

- planul de etapa;

- ciclul saptamanal;

- planul de antrenament.

Stabilind calendarul competitional, alcatuind caracterizarea fiecarui jucator si precizand obiectivele de pregatire, ca si periodizarea antrenamentului, antrenorii elaboreaza elementele de continut ale planificarii pregatirii anuale care, in forma sa definitiva, poate capata urmatoarea forma de prezentare:

1. planul de pregatire anual;

planul de pregatire pe etapa.

Aspecte generale

Daca planul de pregatire anual cuprinde elementele de baza ale prefatarii pregatirii echipei si a componentilor acesteia pentru noul an competitional, planul de etapa include continutul concret al activitatii jucatorilor, de obicei pentru intervalele de timp intre doua - cinci saptamani. Durata intervalelor respective este stabilita de antrenori in functie de specificul ponderii pregatirii jucatorilor pentru competitie (caracteristica perioadelor pregatitoare), de pregatirea pentru un joc important, aflat in finalul unui interval de timp care cuprinde mai multe meciuri (particularitate a perioadei competitionale), de specificul obiectivelor urmarite intr-o anumita perioada caracterizata de odihna activa etc.. Intervalele 1 si 2 de exemplu din planul de pregatire anual, corespund cu durata a doua planuri pe etapa care concura la pregatirea jucatorilor pentru inceperea competitiei; cele numerotate cu 3 si 4 exprima esalonarea pregatirii in conditiile unor meciuri, in care ultimul este considerat ca fiind foarte important, iar cel notat cu 13 se refera la durata perioadei de odihna activa.

Ca urmare, planul de pregatire pe etapa cuprinde un interval de mai multe saptamani, fiecare cu particularitatile sale de continut, determinate de obiectivele urmarite in perioada respectiva. El nu poate fi limitat la o singura saptamana si, ca atare, identificat cu intervalul unei etape propriu-zise de campionat, aceasta deoarece formarea stereotipurilor motrice ce stau la baza executiilor tehnice, a actiunilor tactice, a dezvoltarii calitatilor motrice implica esalonarea unor mijloace adecvate pentru o perioada mai lunga si nicidecum improvizarea lor de la o zi la alta.

Inteles in acest context, planul de pregatire pe etape concretizeaza, intr-o anumita masura, cerinta imbinarii planificarii de perspectiva cu activitatea curenta.

Componentele planului de pregatire pe etapa:

- obiectivele de performanta si de pregatire;

- principalele grupe de exercitii;

- teste;

- ciclurile saptamanale de lectii;

- activitati cultural-educative;

- aprecierile antrenorului privind indeplinirea obiectivelor etapei.

METODE SI MIJLOACE

La acest nivel, jucatorul trebuie sa demonstreze o buna invatare a elementelor tehnice de baza si a procedeelor de executie, o dezvoltare a calitatilor motrice generale si specifice jocului de fotbal (caracteristice varstei respective) precum si abilitati psiho-motrice si intelectuale necesare progresarii si acumularii in planul tehnico-tactic prin procesul de antrenament.

Metodele folosite in pregatire, in aceasta perioada, le vor continua pe cele folosite in perioada de initiere, dar se va mari gradul de complexitate a mijloacelor utilizate (gradul de adversitate, volumul si intensitatea executiilor).

Avand in vedere ca, in procesul de initiere exercitiile si jocurile au fost simple si executate in conditii usurate astfel ca incepatorul sa-si insuseasca corect tehnica jocului de fotbal, in perioada de dezvoltare, pe baza principiului " de la usor la greu" se vor introduce sarcini complexe, se va mari numarul de repetari, se vor coordona mai multe comenzi si va creste intensitatea si duritatea efortului specific jocului de fotbal prin marirea gradului de adversitate si apropierea de conditiile de joc (competitii).

Din metodele folosite in aceasta perioada (10-14 ani) amintim:

- metoda exersarii individuale;

- metoda exersarii colective;

- metoda jocului;

- metoda lucrului pe ateliere (in care se pot combina toate celelalte trei metode).

In principal, cand prezentam mijloacele folosite in dezvoltarea jocului de fotbal, criteriul de baza al planificarii pregatirii va fi cel al factorilor de antrenament. In consecinta, vom lucra cu mijloace:

- fizice;

- tehnico-tactice;

- psiho-motrice.

La sfarsitul acestei perioade de pregatire, jucatorul trebuie sa cunoasca jocul si sa stie sa joace contra unui adversar, alegand cele mai bune solutii tehnice de rezolvare a situatiilor de joc, la momentul oportun cu maximum de eficienta.

Specific perioadei de 10-14 ani este aparitia si dezvoltarea spiritului de competitie si a mentalitatii de invingator.

Recomandam introducerea in antrenamentul jucatorilor a metodelor de lucru de individualizare, principiul de pregatire ce sta la baza acumularilor individuale la toti factorii de antrenament.

Criteriile de realizare a sarcinilor de individualizare sunt multiple si anume, se pot realiza mijloace de:

- individualizare pe elemente tehnice;

- individualizare pe posturi;

- individualizare pe executii insusite corect si incorect;

- individualizare pe factorii de antrenament;

- individualizare pe calitati motrice.

Grupele de lucru, astfel formate, vor fi spupravegheate de doi sau mai multi antrenori care vor raspunde de o anumita tema de individualizare. Mijloacele de antrenament vor fi selectionate sau propuse de antrenor, in conformitate cu particularitatile fiecarui jucator, dar si cu abilitatile si disponibilitatile lor de a juca, formand astfel grupele respective.

O caracteristica importanta, in antrenamentul de fotbal juvenil, este comunicarea cu tanarul jucator, astfel ca intregul proces de pregatire sa se bazeze pe acte volitive si in deplina cooperare cu cel care depune efortul. Procesul de pregatire nu mai este o activitate impusa, excesiv de autoritara, care sa se bazeze pe sistemul de pedeapsa, ci una constienta si stimulativa pentru cel care practica jocul de fotbal.

O clasificare completa a mijloacelor de pregatire, in procesul de dezvoltare, este dificil de realizat, avand in vedere complexitatea antrenamentului la acest nivel, dar vom incerca sa le impartim dupa criteriile factorilor de antrenament in:

- mijloace de pregatire fizica;

- mijloace de pregatire tehnico- tactica;

- mijloace de pregatire psiho-motrica.

A. Mijloace de pregatire fizica

Pregatesc jucatorul de varsta mijlocie pentru acumulari in plan fizic in concordanta cu particularitatile anatomo-functionale specifice acestei varste.

Aceste mijloace vor pregati sistemele anatomo-fiziologice, (cardio-vascular, musculo-tendinos, ligamentar si articular) care genereaza si coordoneaza efortul fizic in jocul de fotbal.

a) sistemul cardio- respirator a carui dezvoltare o realizam prin mijloace atletice (scoala alergarii, scoala sariturii si scoala aruncarii);

b) sistemul muscular ce se intareste prin mijloace de musculatie si coordonare neuro-motorie (in special forta-viteza care este specifica jocului de fotbal) si exercitii de stretching (exercitii de intindere) care pregatesc muschiul pentru efort sau il relaxeaza, in functie de momentul cand sunt utilizate.

c)sistemul tendoanelor, ligamentelor si articulatiilor care isi maresc gradul de elasticitate si mobilitate prin mijloace specifice jocului de fotbal, dar si din sporturile complementare (gimnastica acrobatica si aerobica, inot, sporturi individuale de lupta- judo).

Pregatirea completa a organismului jucatorului de 10-14 ani pentru practicarea fotbalului include mijloace apartinand acestor trei tipuri, iar planificarea lor se va face, in mod rational, in programul de antrenament in conformitate cu mezociclul de antrenament in care se afla echipa.

Mijloace de influentare a calitatilor motrice

ce asigura baza pregatirii fizice

la varsta de 10-14 ani

a) Structuri de actionare privind dezvoltarea vitezei

- exercitii de atentie, starturi din diferite pozitii, miscari rapide la semnale auditive si vizuale;

- stafete si jocuri bazate pe alergare de viteza (reactie si executie);

- alergare cu accelerare pana la 30-40m;

- alergare de viteza;

- exercitii pregatitoare pentru jocurile sportive si complexe tehnico-tactice;

- sariturile din gimnastica;

- alergare lansata cu mentinerea tempoului maxim pe 15-30m;

- alergare cu genunchii sus pe 15-20m;

- executarea unor plecari, din diferite pozitii, intoarceri din alergare, sarituri, la semnale sonore si vizuale;

- alternarea executiei miscarilor in tempouri diferite;

- cresterea treptata a tempourilor;

- exercitii din grupa actiunilor de ordine si formatii, schimbari de formatii, de directii, luarea unor pozitii la comenzi date prin surprindere, comenzi inverse, etc.

a.1. Mijloace pentru dezvoltarea vitezei de reactie

- jocuri si stafete ("Buchetelele", "Ocupa locul liber", "Cheama-ti schimbul", "Cursa pe numere", "Leapsa", "Crabii si Crevetii", "Ogarul si iepurele", "Mingea in cerc", "Labirintul", "Lupta cocosilor", etc.).

a. Mijloace pentru dezvoltarea vitezei de executie

- distantele stabilite pentru dezvoltarea vitezei sunt de 20-30-60m, combinate in sisteme de actionare 3x20m, 3x60m, 4x30m, 4x50m, etc.

a.3. Mijloace pentru dezvoltarea vitezei de repetitie

- alergarile de viteza din atletism;

- alergarile din jocurile sportive (suveici, circulatia mingii, pase cu schimburi de locuri);

- inotul, patinajul, schiul (pe distante scurte);

- lansarile din start, accelerarile, sprinturile, stafetele, jocurile bilaterale, etc.

a.4. Mijloace pentru dezvoltarea vitezei de deplasare

- alergari in viteza pe distante de 40-60m, cu pornire din stand;

- porniri de pe loc, in viteza maxima, incepand cu pasi mici, la semnal se continua 35-40m cu alergare lansata;

- alergare pe loc, cu genunchii sus, timp de 30-50 sec; se repeta de 8-10 ori. Intre alergari, miscari de relaxare prin scuturarea bratelor si picioarelor;

- joc de glezna din deplasare usoara, 30-40 sec. Cu trecere in alergare lansata pe 35-50m, continuata cu alergare relaxata si plimbare pana se revine la pozitia initiala de plecare;

- alergari pe distante de 60-100m, cu 2-3 variante de viteza (pe loc, cu genunchii ridicati, lateral, lansat, etc.);

- alergare laterala pe 20-30m continuata, la semnal, cu alergare de viteza, dar in linie dreapta pe 45-60m;

- alergari usoare pe distante de 30-45m, intercalate cu alergari in viteza maxima pe 30-60m. Pornirile se dau la semnal; se repeta de 8-10 ori;

- alergare cu spatele inainte, pe 20-30m, la semnal, alergare in viteza pe 30-60m, in directiile indicate de antrenor;

- din alergare usoara se pot efectua, la semnal, alergari de viteza pe distante diferite si intercalate cu diferite miscari:

- sprinturi cu 1-2 schimbari de directie;

- intoarceri urmate de sprint;

- rostogoliri urmate de sprint;

- diferite sarituri (la cap, laterale) urmate de sprint.

Precizari metodice:

- la jucatorul de fotbal, trebuie sa deosebim in metodica de pregatire, viteza nespecifica si viteza specifica;

- pentru dezvoltarea vitezei nespecifice vom folosi alergarea cu frecventa mare, pe distante scurte, fara sa folosim mingea;

- pentru dezvoltarea vitezei specifice sunt recomandate exercitii complexe executate la semnal, pornite exploziv, presarate cu variate executii tehnice si opriri bruste;

- perfectionarea si desavarsirea formelor de manifestare a vitezei se fac pe parcursul intregului an, cu precadere in perioada pregatitoare si competitionala, in fiecare sedinta de antrenament;

- repetarea exercitiilor fizice pentru dezvoltarea vitezei este eficienta daca se executa pana la aparitia starii de oboseala;

- numarul repetarilor este in functie de gradul de pregatire al jucatorilor si de lungimea distantelor de parcurs;

- pauzele intre repetari sunt optime pana la refacerea completa. Forma cea mai eficace pentru odihna este alergarea usoara, insotita de relaxare si de respiratie profunda;

- toate antrenamentele de viteza se desfasoara dupa o buna incalzire si plasarea lor in lectie este la sfarsitul partii pregatitoare sau inceputul partii fundamentale.

b)   Structuri de actionare privind dezvoltarea fortei

b.1.Exercitii cu gantere

1. Stand departat, cu cate o gantera in fiecare mana, bratele indoite, ducerea ganterelor sus, prin intinderea bratelor si revenire in pozitia initiala.

Stand departat, rotari de brate dinapoi spre inainte, cu ganterele tinute in maini.

3. Stand, cu bratele in prelungirea corpului, cu cate o gantera in fiecare mana. Ducerea bratelor intinse, sus, prin lateral si revenire in pozitia initiala.

4. Stand departat, aplecat 45⁰, cu cate o gantera in maini, rotarea alternativa a bratelor spre inainte.

5. Pozitia boxerului, imitarea loviturii.

6. Indoit 90⁰, ducerea bratelor intinse spre inapoi si revenire.

7. Stand departat, semiflexat, balansarea bratelor intinse spre inainte si inapoi.

8. Fandare alternativa spre inainte cu ducerea bratelor intinse sus si revenite.

9. Fandare alternativa spre inainte cu ducerea bratelor intinse sus si revenire, executate prin saritura.

10. Stand cu ganterele pe umar, urcarea pe un suport mai inalt 40-50cm si revenire.

11. Stand, cu gantera prinsa de glezna, ducerea alternativa a unui picior spre inainte si revenire.

1 Aceeasi pozitie, dar se executa ducerea alternativa a piciorului lateral stanga, dreapta.

13. Asezat pe un scaun, ducerea simultana sau alternativa a picioarelor spre inainte si revenire.

14. Stand, cu ganterele in maini, executarea alternativa de genuflexiuni pe un picior, celalalt intins spre inainte, simultan cu bratul de pe aceeasi parte si revenire in pozitia initiala.

15. Culcat dorsal mainile la ceafa, ganterele prinse de glezne, ridicarea picioarelor la 45⁰ si revenire.

16. Stand, cu ganterele la ceafa, aplecarea trunchiului la 90⁰ si revenire.

17. Stand departat, aplecat 90⁰, ducerea alternativa a bratului intins la piciorul opus, cu ridicarea celuilalt brat intins sus.

18. Stand, indoirea laterala a trunchiului, stanga, dreapta, cu ducerea bratului intins de-a lungul piciorului.

b.Exercitii cu extensoare

1. Cu spatele la scara fixa, fandare alternativa spre inainte si revenire.

Culcat dorsal, intinderea extensoarelor pana ce bratele ating solul si revenire.

3. Asezat pe scaun, intinderea alternativa cu un picior a extensorului prins de scara fixa si revenire

4. Acelasi exercitiu, dar executat cu spatele la scara fixa.

5. Acelasi exercitiu, dar executat simultan cu ambele picioare.

6. Culcat dorsal, cu ducerea alternativa a unui genunchi la piept si revenire.

7. Acelasi exercitiu, dar cu ducerea piciorului intins sus.

8. Culcat facial, intinderea extensorului prin flexarea piciorului pe gamba si revenire.           

Precizari metodice:

- majoritatea exercitiilor, dupa structura miscarilor, trebuie sa fie apropiate de procedeele tehnice specifice;

- executiile sa fie simple si accesibile;

- incarcatura sa nu depaseasca 30% din greutatea fotbalistului, dar poate sa fie si mai mica;

- frecventa miscarilor sa fie mare in unitatea de timp;

- sa folosim, in principal, exercitii de balansare, acordand atentie amplificarii miscarilor, pentru a nu diminua mobilitatea actuala;

- numarul exercitiilor din serie, greutatea incarcaturii si numarul seriilor cresc treptat de la inceputul perioadei pregatitoare si scad, dar nu dispar, in perioada precompetitionala si competitionala;

- sa se respecte particularitatile de varsta, sanatate, nivel de pregatire, grupe musculare, bine sau slab dezvoltate. Incarcatura sa fie 30% din greutatea jucatorului, pauza sa fie de 4-5 minute intre serii;

- in prima etapa a perioadei pregatitoare, exercitiile de forta sa fie incluse in cel putin doua lectii din ciclul saptamanal, iar in perioada competitionala, sa se lucreze pentru forta o data pe saptamana cu serii putine si incarcatura medie;

- in nici o lectie sa nu se lucreze forta pana la oboseala;

- exercitiile de forta sa fie plasate in lectie, dupa cele ce pretind coordonare fina sau viteza maxima de executie, dar inaintea celor de rezistenta.

c) Structuri de actionare privind dezvoltarea coordonarii

c.1.Exercitii cu coarda

1. Sarituri drepte la coarda, spre inainte, pe ambele picioare.

Saritura alternativa la coarda, spre inainte (prin pasire).

3. Sarituri la coarda spre inainte, cu genunchii la piept.

4. Sarituri drepte la coarda, pe ambele picioare, spre inapoi.

5. Sarituri cu picioarele la piept peste coarda tinuta in doua.

6. Sarituri la coarda, din pozitia ghemuit.

c. Exercitii la banca de gimnastica

1. Alergare cu sprijin pe banca si trecere de o parte si de alta a bancii.

Sarituri cu genunchii la piept de o parte si de alta a bancii.

3. Alergare in departat, in lungimea bancii.

4. Dapartat peste banca, sarituri pe ambele picioare pe banca si revenire in departat. Se executa in lungimea bancii.

5. Departat peste banca, saritura cu intoarcere 180⁰ si revenire tot in stand departat.

Precizari metodice 

Pentru dezvoltarea coordonarii se mai pot utiliza mijloacele:

- exercitii de gimnastica, mai ales din gimnastica acrobatica;

- exercitiile si sariturile la aparate (lada, capra, cal, saltea);

- jocuri pregatitoare, stafete, parcursuri aplicative;

- probe din atletism, exemplu alergare peste garduri;

- exercitii de stretching;

- jocuri sportive: baschet, handbal, volei;

- jonglerii cu mingea de pe loc si din deplasare, folosind toate segmentele corpului.

d)   Structuri de actionare privind dezvoltarea rezistentei

d.1.Structuri de actionare privind dezvoltarea rezistentei generale

a)     Exercitii succesive de alergare si deplasare in tempouri variabile:

- alergare usoara in tempo sustinut 2/4, 10-12 min;

- alergare in tempo sustinut 3/4, 5-7 min;

- mers pe teren plat sau variat, 8-12 min;

- sprinturi pe distantele 50-100m, alternate cu mers rapid;

- alergare usoara, 10-12 min.

b) Alergari repetate parcurse cu viteza medie:

- 5x200m, cu pauza activa 3 min;

- 4x400m, cu pauza activa 3 min;

- 2x800, cu pauza activa 3 min.

c) Antrenament cu intervale, cu eforturi de inalta solicitare, cu pauze de odihna (10-15", solicitare maxima-30" pauza, 30-40" solicitare submaxima - 1,5" pauza):

- 6x30m sprint pe o panta inclinata, pauza 30";

- 4x20m alergare pe scari, pauza 30";

- 4x30m sprint in nisip, pauza 30";

- 3x200m sprint, pauza 30-40";

- 4x150m sprint, pauza 30-40";

- 8x20m sarituri peste o banca, pauza activa 30-60";

d. Structuri de actionare privind dezvoltarea rezistentei specifice

Rezistenta specifica este determinata de desfasurarea neuniforma a eforturilor, de conditiile specifice si cerintele actiunilor de joc. In timpul jocului, jucatorii executa sprinturi pe distante variate, intretaiate de opriri bruste, de schimbari de directii, la capatul caruia trebuie sa execute precis procedeul tehnic corespunzator situatiei tactice.

Pe toata durata jocului, jucatorul parcurge 4000-5000m, in care se intercaleaza alergari in mare viteza, dar pe distante mici.

Rezistenta specifica se formeaza si se dezvolta cu cat ne apropiem de etapa precompetitionala, se desavarseste in etapa precompetitionala, iar in perioada competitionala se cauta mentinerea ei.

Ca mijloace de influentare a rezistentei specifice amintim:

a) rezistenta in regim de viteza:

- alergari repetate si in ritm variat: alergare usoara, viteza pe distanta 20-30m, alergare usoara pe aceeasi distanta, alergare in viteza mare pe 20-30m, s.a.m.d. Distantele de parcurs in viteza pot fi marite sau micsorate in functie de gradul de pregatire al jucatorilor;

- alergare de viteza, pe distanta de 10m, apoi pe 15-20m, cu intercalari de alergari in ritm moderat;

- alergare in viteza mare cu respiratia oprita, pe distante de 20-30m. Se repeta de 5-10 ori. Se poate efectua concomitent cu conducerea mingii;

- executarea rapida a unor actiuni de joc individuale sau colective: conducerea mingii in alergare de viteza, pe distanta de 20-30m, finalizata cu tras la poarta;

- pasarea mingii in doi jucatori din deplasare in viteza mare, pe distante de 40-50m;

- jucatorii dispusi in sir, la 1m distanta unul de celalalt, executa alergare usoara sau joc de glezna. La semnal, ultimul sprinteaza pe langa parteneri sau printre ei si se aseaza in capatul sirului s.a.m.d.;

- doi jucatori sunt plasati pe cercul de la centrul terenului, in punctele in care linia de centru il intersecteaza. La semnal, sprinteaza pe linia cercului, cu intentia de a se ajunge unul pe celalalt;

Variante de alergare

- cu spatele;

- cu pasi adaugati;

- cu pasi incrucisati;

- cu conducerea mingii;

- cate doi de mana apucat, alergare in viteza 50-60m, schimband locurile intre ei din 10 in 10m, spre cel care se afla mai in fata;

- cate 5 executanti asezati in linie, tinandu-se de maini, alergare in viteza pe tot terenul. Primul efectueaza diferite schimbari de directie, in asa fel incat sa-i solicite si pe ceilalti sa mareasca lungimea si frecventa pasilor, fara a da drumul la maini;

- pe grupe de cate 3 jucatori, unul alearga cu viteza in interiorul unei jumatati de teren pentru a nu fi prins de cei doi urmaritori. Dupa prindere se schimba rolurile;

- alergari pe panta inclinata;

din formatie pe un sir, ocolirea unei jumatati de teren, efectuand pe o latura alergare lansata, pe urmatoarea alergare usoara, apoi combinata cu miscari de respiratie si relaxare.

Variante:

- pe diagonala jumatatii de teren, se alearga unul dupa celalalt, incercand sa-l atinga pe primul pe distanta de 30m. Plecarea se da cu handicap de 3m;

jucatorii sunt dispusi pe teren in zonele corespunzatoare posturilor pentru care se pregatesc. La semnal, executa in viteza, dupa imaginatie, actiuni de joc fara minge, specifice posturilor respective. Actiunile vor cuprinde treceri bruste de la o varianta de alergare la alta, precum si schimbari de directie, opriri si porniri. Durata exercitiului se va stabili in functie de posibilitatile de efort ale jucatorilor;

- variante de alergare in viteza, efectuate pe un parcurs impartit in distante egale. De exemplu, distanta de 40m se imparte in 4x10m (marcat cu semne distincte) pentru a fi parcursa in alergare cu spatele, cu pasi adaugati, cu pasi incrucisati si alergare obisnuita;

- alergare in viteza, cu ocolirea a 3-4 sau mai multor jaloane, asezate in directii si la distante diferite;

Variante:

- exercitiul se va efectua folosind si alte forme de alergare dupa fiecare jalon (dupa imaginatia antrenorului si cu alte modificari);

sprinturi inlantuite intre linia de fund si cea a careului de 16m.

Variante:

- de la linia de poarta pana la cea a careului de 16m, alergare obisnuita, apoi cu spatele s.a.m.d.;

- fiecare jucator, cu cate o minge, suteaza in 10-12mm, sprinteaza dupa ea, suteaza din nou, trimitand-o in alta directie s.a.m.d. Intre sprinturi, mingea poate fi condusa 10-12m in alergare usoara pentru revenire;

- suveica in care mingea se loveste dupa preluare, iar executantul sprinteaza la coada sirului opus. Distanta intre siruri este de 35- 40m;

- actiuni de joc cu mingea executate in viteza, dupa imaginatia fiecarui jucator, intr-un interval de timp stabilit;

- variante de conducere a mingii (in linie dreapta, zig - zac, printre jaloane) executate cu maximum de viteza, pe distante mai mari de 30m;

- un jucator conduce 5m cu o viteza medie, trimite mingea inainte, sprinteaza dupa ea cu 5-6m, o preia, o conduce s.a.m.d.

Indicatii metodice:

- jucatorul va sprinta imediat dupa lovirea mingii;

- doua siruri formate din cate 4 jucatori, stau fata in fata in dreptul celor doua cercuri de 16m. Primul jucator dintr-un sir, loveste mingea puternic spre centrul terenului, sprinteaza pentru a o ajunge si o opreste aproximativ in dreptul liniei de centru. Imediat sprinteaza si primul jucator din celalalt sir, care loveste mingea direct urmatorului s.a.m.d. Dupa sprinturi, executantii se deplaseaza in alergare usoara (pentru revenire) asezandu-se la coada sirurilor opuse.

B. Mijloace tehnico - tactice

Vor forma din punct de vedere tehnic jucatorului de 10-14 ani, precum si capacitatea acestuia de a folosi elementele tehnice in timpul jocului. Se va asigura un numar suficient de repetari, pentru fiecare element tehnic cu mingea in cadrul programului de antrenament si se va urmari dezvoltarea jocului fara minge.

Mijloacele folosite la acest nivel vor modela jocul oficial (competitia) avand rol decisiv in descoperirea structurilor si combinatiilor ce vor fi lucrate in antrenament.

In prezentarea mijloacelor tehnico-tactice, se vor propune antrenamente de individualizare, juniorii, la aceasta varsta, incepand si o specializare pe posturi, in functie de calitatile motrice si abilitatile tehnico-tactice pe care le prezinta.

b.1.Mijloace de pregatire pentru portari :

- prinderea mingii de la distanta si din unghiuri diferite;

- aruncarea mingii cu mana dreapta si stanga la distante variabile la punct fix sau in scopul lansarii coechipierilor;

- plonjoane cu elan sau de pe loc;

- blocaje in picioarele adversarilor;

- boxarea si trecerea mingii peste poarta;

- degajarea din vole, drop sau de pe loc;

- iesiri la interceptie.

b.Mijloace pentru jucatorii de camp

Exercitii pentru conducerea si oprirea mingii

1. Jucatorii sunt asezati in linie, cate unul, fiecare avand cate o minge. La semnal, executa calcarea mingii, ridicare si mentinere pe picior.

Observatii: se va executa alternativ cu ambele picioare.

Jucatorii sunt dispusi in linie sau pe tot terenul, fiecare avand cate o minge. La semnalul antrenorului ei alearga conducand mingea in zig-zag, iar la urmatorul semnal, mingea este oprita sub picior, dupa care se reia actiunea initiala.

Observatii: se va executa alternativ cu ambele picioare.

3. Jucatorii sunt dispusi in grupe de cate 3. Jucatorul nr.1 alearga conducand mingea catre jucatorul nr.2, pe un traseu stabilit de antrenor, stopeaza mingea sub picior, o preda jucatorului nr.2 care reia actiunea catre jucatorul nr.3.

Observatii: conducerea mingii se poate executa cu interiorul, cu exteriorul piciorului, sau cu siretul.

Organizarea este ca la exercitiul nr.3. Pe prima jumatate a traseului, se va conduce o singura minge, iar de la jumatate se mai preia inca una, jucatorul conducand astfel doua mingi, pe care le preda jucatorului nr. Jucatorul nr.2 vine cu doua mingi pana la centrul traseului, lasa o minge aici si isi continua traseul cu o singura minge pana la jucatorul nr.3. s.a.m.d.

Doua siruri, aflate fata in fata, la o distanta 20-40m. Primul jucator, din fiecare sir, are cate o minge pe care o conduce in directia sirului opus, pe care-l ocoleste, stopeaza mingea in dreptul primului jucator din sirul opus, o preda acestuia si ramane la coada acestui sir. Jucatorul care a primit mingea continua actiunea in mod similar.

Varianta A acelasi exercitiu, cu mentiunea ca jucatorul, dupa ocolirea sirului opus, se intoarce conducand mingea la propriul sir.

Varianta B toti jucatorii au cate o minge, pe care o cunduc pe un traseu delimitat, ocolind jaloanele si revenind in pozitiile initiale de plecare.

Exercitii pentru controlul mingii si pasare

1. Conducerea mingii in zig-zag. Jucatorii pot fi asezati in linie , unul in spatele celuilalt sau in formatie libera . Exercitiul se poate efectua in lungimea, latimea sau in jurul terenului.

Variante:

- mingea poate fi condusa din mers, din alergare usoara sau din viteza maxima;

- mingea poate fi condusa cu interiorul piciorului , cu siretul sau cu exteriorul ;

- mingea poate fi condusa cu piciorul de control, sau alternativ cu ambele picioare.

Doi jucatori stand fata in fata, la distanta de 20m unul de celalalt. Cel cu minge conduce mingea si-l ocoleste pe cel fara aceasta, revenind in pozitia initiala.

3. Doi jucatori stand fata in fata (din care unul cu minge) la 20m unul de celalalt, care fac schimb de locuri.

Varianta A: ambii jucatori au minge;

Varianta B ambii jucatori au minge si incearca sa se fenteze unul pe celalalt;

Varianta C conduc mingiile in tempouri variate.

4. Jucatorii asezati in sir, conduc mingea dupa un jalon si se intorc la coada sirului.

Varianta A lovirea mingii pe langa jalon;

Varianta B intoarcere 360⁰;

Varianta C rostogolire dupa ocolirea jalonului;

Varianta D toti jucatorii au minge la picior.

Jucatorii conduc mingea in jurul terenului, urmarind liniile de marcaj.

Exercitii pentru conducerea mingii si schimbari de directie

1. Fiecare jucator conduce mingea intr-un cerc, antrenorul se afla in centrul cercului si comanda maniera de conducere, directia, etc. Se va schimba permanent directia si ritmul.

Varianta A: conducerea mingii cu exteriorul piciorului , cu siretul plin si cu interiorul piciorului ;

Varianta B: la semnal, din alergare se efectueaza o rostogolire spre inainte;

Varianta C: in timpul conducerii mingii, se va efectua o intoarcere de 360⁰ , fara minge.

Jucatorii sunt grupati cate 4 - 6, avand fiecare cate o minge.

Mingea este condusa in forma de spirala, din interiorul acesteia spre exterior si invers. La semnalul antrenorului, se va schimba piciorul de executie.

3. Jucatorii conduc mingea sub forma de "8".

Varianta A jucatorii conduc mingea sub forma de "8" cu exteriorul piciorului;

Varianta B jucatorii conduc mingea sub forma de "8" cu interiorul piciorului.

4. Jucatorii conduc mingea sub forma de "8".

Varianta A pe prima jumatate a traseului mingea este condusa cu exteriorul piciorului, iar cealalta jumatate cu exteriorul acesteia.

Varianta B Conducerea mingii cu interiorul piciorului.

5. Jucatorii sunt asezati pe doua siruri, fata in fata. Primul jucator, din fiecare sir, conduce mingea sub forma de "8" ocolind cele doua jaloane, dupa care paseaza la jucatorul urmator si se aseaza la coada sirului propriu.

Varianta paseaza mingea la sirul din fata si se aseaza la coada propriului sir

Exercitii pentru pornire - oprire si schimbari de directie

cu mingea la picior

1. Jucatorii sunt dispusi pe o linie, fiecare avand cate o minge: tragerea mingii cu talpa , intoarcere 180⁰ si continua actiunea in sens invers.

Variante executa tragere cu celalalt picior.

Jucatorii sunt dispusi ca in exercitiul de mai sus si conduc mingea spre inainte. La semnalul antrenorului, mingea oprita , trasa cu talpa si condusa din nou spre inainte.

Varianta: se vor utiliza ambele picioare.

3. Jucatorii sunt dispusi ca in exercitiul nr.1, conducand mingea spre inainte. La semnalul antrenorului, mingea este oprita cu talpa , tragerea ei spre inapoi , intoarcere 90⁰ si continuarea actiunii de conducere a mingii spre alta directie.

Varianta: se vor utiliza ambele picioare.

4. Aceeasi formatie si actiune ca in exercitiul precedent, mingea conducandu-se spre inainte. La semnalul antrenorului, oprirea mingii cu talpa, tragerea ei si intoarcere de 180⁰, in acelasi timp si continuarea conducerii mingii spre alta directie.

Varianta: se vor utiliza ambele picioare.

5. Jucatorii sunt asezati pe trei grupe. La semnalul antrenorului, primul grup conduce mingea in linie, pe un rand spre centru, se intorc spre linia careului de 16m, pleaca din nou la linia de 16m opusa, se intorc la linia de centru si termina conducerea la linia de poarta in partea opusa.

Exercitii pentru controlul mingii, schimbari de directie si fente

1. Jucatorii, fiecare avand cate o minge, sunt impartiti in grupe de cate 5-6; mingea este condusa spre inainte, intr-un tempo mai usor, unul dupa celalalt. La semnalul antrenorului, opresc mingea cu talpa, se face o trecere a piciorului peste minge, dupa care se porneste din nou cu rupere de ritm.

Jucatorii sunt dispusi pe o linie, distanta dintre ei fiind de 4 - 6m. Conduc mingea spre inainte, in tempo moderat. La semnalul antrenorului, se realizeaza conducerea mingii in zig-zag, cu rupere de ritm.

3. Jucatorii stau in linie, pleaca intr-un tempo moderat, opresc mingea, dupa care fac o rupere de ritm lateral stanga sau dreapta fara minge, se intorc la minge si continua conducerea intr-un tempo moderat.

4. La fel ca in exercitiul 3, la semnalul antrenorului, opresc mingea cu talpa, controleaza mingea cu siretul plin, se intorc 360⁰ si continua actiunea spre inainte.

5. Doua grupe, situate fata in fata, fiecare jucator cu mingea, conduc in zig-zag unii printre ceilalti.

Exercitii de lovire a mingii cu capul

1.Cate doi, fata in fata, cel cu mingea arunca spre coechipier, care o loveste cu capul, in timp ce se deplaseaza.

Varianta: lovirea mingii ricosata din sol prin saritura .

Lovirea mingii in miscare din saritura.

Varianta lovirea mingii ricosata din sol.

3. Lovirea mingii din deplasare cu adversar (pasiv si semiactiv).

Varianta lovirea mingii ricosata din sol.

4. Doi jucatori, fata in fata, la o distanta de 3-4m, lovesc mingea primita de la coechipier in timp ce se deplaseaza.

5. Doi jucatori, fata in fata, unul ridica mingea, iar coechipierul o retransmite coechipierului cu capul.

Varianta lovirea mingii cu capul se face din saritura.

Precizari metodice:

-toate exercitiile de lovire a mingii cu capul se pot executa: de pe loc, din alergare, din saritura cu bataie pe un picior, cu bataie pe doua picioare, sau din plonjon;

-se urmareste corectitudinea loviturii si o biomecanica corecta a trunchiului in timpul lovirii.

Exercitii pentru dezvoltarea finalizarii la poarta cu piciorul

1. Individual, se executa trasul la poarta, la cele 4 porti situate intr-o jumatate de teren.

Variante trasul la poarta se poate executa cu:

- siretul plin, siretul exterior, siretul interior;

- de pe sol, din vole si din drop.

Conducerea mingii - autopasa - finalizare la poarta.

1. Jucatorii sunt asezati pe doua siruri si lucreaza la doua porti.

Acelasi exercitiu, dar se lucreaza la o singura poarta, jucatorii sunt asezati pe trei siruri, astfel:

- sirul A executa tras la poarta la coltul scurt;

- sirul B executa tras la poarta la semiinaltime;

- sirul C executa tras la poarta cu traiectorie inalta.

3. Complex tehnic: jucatorul porneste de la marginea careului de 16m, conduce mingea spre centrul acestuia, realizeaza o fenta in fata unui jalon si suteaza la poarta aparata de portar.

Se realizeaza executii din partea stanga si partea dreapta a careului.

4. Jucatorii sunt asezati pe trei siruri (lateral stanga, centru si lateral dreapta), realizeaza conducerea mingii printre 4 jaloane asezate in zig-zag, urmata de sut la poarta.

Precizari metodice:

Pentru dezvoltarea ambilateralitatii podale, suturile se vor executa cu stangul si cu dreptul, in numar de repetari egale.

Exercitiile descrise reprezinta doar exemple de mijloace de dezvoltare a tehnicii jocului de fotbal la nivelul juniorilor, ele fiind completate cu jocuri bilaterale 3x3, 4x4, 5x5, 6x6 11x11, sub toate formele pe care le intalnim in cartile de specialitate:

- jocuri cu tema;

- jocuri pregatitoare;

- jocuri scoala;

- jocuri amicale.           

In aceste jocuri, vom verifica nivelul de acumulare a tuturor elementelor si procedeelor tehnice executate in cadrul structurilor tehnico-tactice prezentate anterior.

9.TESTE UTILIZATE IN PREGATIRE

A. TESTE FIZICE

1. Alergare de viteza - 60m ;

Naveta:

- alergare liniara dus-intors pe 5,5m urmata de alergare dus-intors pe 16,5m;

- alergarea de 5,5m se executa inainte-inapoi, iar cea de 16,5m se efectueaza in lateral.

3. Executarea a 5 pasi sariti, precedati de 2m de elan (proba de detenta pentru picioare);

4. Efectuarea a 3 aruncari de la margine cu o minge medicinala de 1kg (proba de detenta pentru brate)

5. Testul Cooper (parcurgerea in alergare a unei distante in 12 minute).

Indicatori valorici

B.     TESTE TEHNICO-TACTICE

- Mentinerea mingii: 100 de repetari pe piciorul stang, 100 de repetari pe piciorul drept; 200 de repetari alternativ cu ambele picioare;

- Parcurgerea unei distante de 30m, contracronometru, cu mentinerea mingii in aer, finalizata cu sut la poarta (cu portar).

Nota:

- din timpul final se scad 3 secunde daca s-a marcat gol;

- timpul ramane neschimbat daca s-a tras pe spatiul portii, dar nu s-a marcat gol;

- se adauga 1 secunda in cazul in care se trage in afara spatiului portii.

- Lovirea consecutiva a 5 mingi, asezate pe linia careului de 16m, spre poarta aparata de portar; 3 mingi se vor lovi cu piciorul de baza si 2 mingi cu celalalt picior.

Se vor acorda cate 2 puncte pentru fiecare gol marcat si nota finala (1 - 10) va rezulta din suma punctelor obtinute.

- Lovirea cu capul spre poarta a 4 mingi aruncate de langa barele portii de catre antrenor (2 mingi din parte stanga si 2 mingi din cea dreapta). Lovirea se va face din dreptul punctului de la 11m spre poarta aparata de portar.

Se vor acorda cate 2,5 puncte pentru fiecare gol marcat si nota finala va rezulta din suma punctelor obtinute.

- Joc bilateral: 7x7 (9x9 sau 11x11) cu demonstrarea abilitatilor tehnico-tactice dobandite.

Se va urmari corectitudinea executarii elementelor si procedeelor tehnice, cu si fara adversar, si actiunile tactice individuale si colective in cele doua faze ale jocului (atac-aparare): marcaj-demarcaj, sprijinirea jucatorului cu mingea, schimbarea partii de joc.

Se va da cate o nota de la 1 la 10 pentru fiecare jucator: o nota pentru jocul in atac si o nota pentru jocul in aparare.

C. TESTE PSIHOMOTRICE

Sistemul aptitudinal determina performanta sportiva, dar nu toate componentele sale au aceeasi pondere si nici acelasi grad de incarcare genetica (sau educabilitate).

De asemenea, trebuie subliniata importanta aptitudinilor intelectuale, dintre care enumeram urmatoarele - considerate necesare obtinerii performantei:

- analiza si sinteza rapida a situatiilor ;

- intelegerea tacticii adversarului;

- cunoasterea starii de spirit a coechipierilor;

- posibilitatea de concentrare pe actiune, de alegere dintre diferitele solutii;

- capacitate de decizie si de executie.

Perioada de dezvoltare (10-14 ani) trebuie sa continue etapa de initiere in jocul de fotbal si din punct de vedere al evolutiei jucatorului la nivel psihomotric. Astfel, metodele si mijloacele utilizate in antrenamentul juniorilor la aceasta varsta, vor contine elemente si indici ai capacitatii psihomotrice (coordonarea senzori-motorie, coordonarea generala, echilibrul)

Testul de coordonare generala (testul Matorin)

Material: busola, rigla de 40-50cm.

Jucatorul trebuie sa execute o intoarcere in jurul propriei axe longitudinale cu un unghi cat mai mare. Pentru a executa corect saritura trebuie respectate cateva indicatii:

-executantul sa nu-si piarda echilibrul in timpul aterizarii,

-la aterizare picioarele sa fie lipite, la fel ca in pozitia initiala ,

-se vor face trei intoarceri pe partea dreapta si trei intoarceri pe parte a stanga.

Modul de examinare: Se traseaza pe sol o linie pe directia nord-sud de 30-35 cm. Se aseaza subiectul in pozitia initiala, cu fata spre nord, cu picioarele lipite de o parte si de alta a liniei. Dupa fiecare intoarcere se masoara unghiul intoarcerii. Pentru o mai comoda masurare a acestui unghi, busola este fixata pe o rigla de 40-50 de centimetri, astfel ca , liniile trasate prin indicatiile 0-180 ale busolei sa treaca de-a lungul axului longitudinal al riglei. Dupa efectuarea sariturii, pe locul aterizarii se aplica rigla cu busola si, in functie de deviatia acului busolei, se citeste unghiul de rotire.

Testul pentru evaluarea echilibrului

(Test Bruininks - Obseretsky

Testul este format din 8 itemi:

Itemul 1- stand cu piciorul preferat pe podea;

Itemul 2 - sta intr-un picior pe bara de echiliru;

Itemul 3 - stand intr-un picior pe bara de echilibru cu ochii inchisi;

Itemul 4 - mergand in fata pe linia de mers;

Itemul 5 - mergand pe bara de echilibru;

Itemul 6 - pasind calcai la varf pe linia de mers;

Itemul 7 - pasind inainte, calcai la varf pe bara de echilibru;

Itemul 8 - pasind peste un obstacol pe bara de echilibru.

Un alt test care se recomanda la acest nivel este testul de apreciere a distantei.

Pentru aceast interval de varsta, recomandam urmatoarele teste psihologice :

1.Chestionar autobiografic - se obtin date utile despre fiecare sportiv referitoare la aspectele mai importante din mediul echipei, al scolii, al familiei si al grupului de prieteni.

Testul de aperceptie tematica (TAT) - H. A. Murray (termenul de aperceptie este considerat in sensul de intarire a noului continut perceptiv de catre continutul anterior) - proba se prezinta ca un instrument de studiu clinic si experimental al personalitatii normale, constand in elaborarea unor povestiri pe baza unor imagini (fiind concentrat sa gaseasca o interpretare acelor imagini, subiectul se va supraveghea intr-o mai mica masura, fiind mai putin vigilent asupra faptului ca este studiat si, in acest fel, tendinta de autoaparare este mai scazuta; astfel, pe fondul unei autoaparari scazute, sunt descoperite o serie de informatii utile despre personalitatea lui).

3.Testul arborelui (Kock - Stora) - subiectul trebuie sa deseneze un arbore, cu exceptia bradului; din materialul obtinut se pot trage o serie de concluzii asupra tulburarilor din stadiile de evolutie ale personalitatii (desenand un arbore, copilul deseneaza, fara sa-si dea seama, raporturile sale cu mediul, orice alterare a imaginii fiind indiciul unei dereglari a acestui raport).

4.Test de gandire creativa - Torrance Tests of Creative Thinking (TTCT) - E. Paul Torrance - testul masoara fluenta, flexibilitatea, originalitatea si gradul de elaborare al gandirii creative.

Inventar de trasaturi psihocomportamentale - realizat de antrenor (ar fi indicat, in colaborare cu psihologul).