Exercitiile fizice - mijloc specific de baza al educatiei

1. EXERCITIILE FIZICE

1.1. EXERCITIILE FIZICE - MIJLOC SPECIFIC DE BAZA AL EDUCATIEI FIZICE ; CONTINUTUL SI FORMA LOR

Exercitiile fizice reprezinta actiuni motrice ale omului, executate in felul in care acest lucru este necesar pentru realizarea sarcinilor educatiei fizice. Cu alte cuvinte, este vorba de o activitate motrica a omului, organizata in conformitate cu legitatile educatiei fizice. Sa explicam sensul acestei formulari. Dupa cum se stie, actiunile motrice ale omului sint numeroase si variate (de munca, de trai etc). Prin totalitatea miscarilor, reunite in actiuni unitare, se manifesta in ultima analiza atitudinea activa a omului fata de lumea exterioara, necesitatile si emotiile lui. "intreaga varietate infinita a manifestarilor exterioare ale activitatii cerebrale - scria I. M. Secenov - se reduce pina la urma doar la un singur fenomen - miscarea musculara.' Dar nu toate miscarile si actiunile pot fi numite exercitii fizice. Particularitatea distinctiva de cea mai mare importanta a acestora din urma este data de concordanta formei si continutului actiunilor cu esenta educatiei fizice, cu legitatile dupa care se desfasoara ea. Daca, de exemplu, alergarea se foloseste in scopurile educatiei fizice, ea capata doar atunci semnificatia unui mijloc adecvat cind i se confera forme rationale, adica forme justificate do pe pozitiile instruirii fizice, si numai daca nivelul activitatii functionale a organismului asigurat de ea corespunde nivelului necesar in mod obiectiv pentru educarea eficienta a calitatilor fizice. Acelasi lucru se poate spune despre orice alte actiuni motrice care au aparut initial in sfera muncii sau a vietii de fiecare zi, iar apoi, modificindu-se corespunzator, au devenit mijloace ale educatiei fizice (alergarea, trecerea obstacolelor naturale, aruncarile, inotul, ridicarea greutatilor, lupta etc).

De aici reiese clar ca desi o serie de exercitii fizice au o asemanare aparenta, exterioara, cu anumite forme de actiuni de munca, de lupta (razboinice) si de trai, ele nu pot fi in nici un caz identificate si cu atit mai putin substituite una alteia (cum au incercat s-o faca intr-o vreme unii teoreticieni ai pedagogiei, militindmuncii fizice manuale). Se intelege, munca fizica organizata in mod optim, indeosebi in conditiile favorabile ale mediului extern (munca in padure, pe cimp etc), si cu o anumita dozare a efortului poate sa dea, intr-o masura sau alta, efectul prevazut de educatia fizica, dar prin esenta sa ea nu este egala cu exercitiile fizice, deoarece este indreptata catre natura exterioara si se executa dupa legitatile productiei bunurilor materiale. Interdependenta dintre exercitiile fizice si munca fizica nu consta nici pe departe in faptul ca ele se pot inlocui unele cu altele, ci in primul rind in aceea ca, aparute initial pe baza actiunilor de munca, exercitiile fizice au devenit un mijloc de neinlocuit de pregatire pentru munca.

Numarul exercitiilor fizice ce se practica in prezent este extrem de mare, iar multe dintre ele se deosebesc esential unele de altele atit prin forma, cit si prin continut. Pentru o justa orientare in aceasta multitudine de exercitii, pentru o alegere adecvata si o utilizare potrivita a unor anumite exercitii este necesar in primul rind sa ne reprezentam in mod clar esenta continutului lor.

Continutul exercitiului fizic il formeaza actiunile care fac parte din el si procesele fundamentale ce se desfasoara in organism in timpul exercitiului, determinind inriurirea acestuia asu pra celui ce il executa. Aceste procese - complexe, multilaterale - pot fi privite sub diferite aspecte : psihologic, fiziologie, biochimic, biomecanic etc.

Sub aspect psiho-fiziologic, exercitiile fizice sint miscari voluntare, care - dupa expresia lui I. M. Secenov - "sint dirijate cu mintea si vointa' (spre deosebire de miscarile "involuntare', reflex-neconditionate, care se executa "masinal'). La executarea exercitiului fizic se presupune intotdeauna orientarea constienta catre obtinerea unui rezultat (efect) concret, corespunzator unor anumite sarcini ale educatiei fizice. Realizarea acestei orientari este legata de o munca activa de gindire, de stabilirea metodei de actiune, de aprecierea conditiilor actiunii si de dirijarea miscarilor, de reprezentarile motrice, eforturile de vointa, emotii si alte procese psihice.

Sub aspect fiziologic:, exercitiile fizice se caracterizeaza prin trecerea

organismului la un nivel superior (in raport cu starea de repaus) al activitatii

functionale. Aceasta trecere se poate desfasura, in functie de particularitatile

exercitiului, pe pentru reducerea educatiei fizice in scoala sub pretextul introduceriiexercitiului, pe o gama destul de larga. Asa, de exemplu, ventilatia pulmonara

poate creste de 30 de ori si chiar mai mult, consumul de oxigen - de 20 de ori si

mai mult, minut/volumul singelui - de peste 10 ori. In mod corespunzator cresc

volumul si intensitatea proceselor metabolice, d-' dezasimilare si de asimilare,

din organism. Modificarile functionale din timpul exercitiului stimuleaza procesele

ulterioare de refacere si adaptare ; ca urmare, exercitiile fizice, in anumite

conditii, constituie un factor puternic de crestere a posibilitatilor functionale ale

organismului sl de perfectionare a proprietatilor lui structurale.

Hemarcind uimitoarea capacitate a organismului nu numai de a nu se uita sub

influenta activitatii, ci de a se si dezvolta, A. A. Uhtomski scria : "fiinta vie se

caracterizeaza printr-o mare capacitate de asimilare, care completeaza in

permanenta cheltuielile curente. Aceasta capacitate de asimilare compensatorie

este atit de puternica incit, dupa cum ne conving experientele, duce de fiecare

data la situatia in care tocmai organul aflat in activitate acumuleaza substanta si

in special potentiai de lucru peste nivelul anterior activitatii'. Datorita unei astfel

de "compensatii excedentare' se ajunge la ceea ce cunoastem, anume ,,ca

tocmai munca si exercitiul duc la cresterea masei si devoltarea organelor'.

Cind privim continutul exercitiilor fizice din punct de vedere pedagogic, sint

importante nu atit modificarile fiziologice, biochimice sau de alta natura, care se

produc sub influenta lor in organism, cit posibilitatile pe care acestea le ofera

pentru dezvoltarea intr-un anumit sens a aptitudinilor omului, in unitate cu

formarea anumitor priceperi si deprinderi. Adica, pentru spe-cialistul-pedagog,

principalul aspect in intelegerea esentei exer-citiilor fizice trebuie sa fie aspectul

pedagogic generalizator sub care se determina insemnatatea lor pentru

realizarea unor anumite sarcini instructiv-educative. Cercetind exercitiile fizice

sub acest aspect, trebuie sa se aiba totdeauna in vedere ca in-riurirea lor nu se

limiteaza niciodata doar la sfera biologica a .omului, ci se extinde intr-o masura

sau alta si asupra psihicului, constiintei, comportarii. intelegerea stiintifica a

esentei exercitiilor fizice este incompatibila atit cu reducerea unilaterala a rolului

lor doar la excitant biologic, cit si cu tot atit de unilaterala apreciere ca mijloace

de inriurire a elementelor spirituale (ceea ce este caracteristic pentru

leprezentantii, pe de o parte, ai curentelor matcrialist-vulgare, iar pe de alta parte

ai celor idealiste in teoi'ia educatiei fizice). Numai ple-cind de la unitatea de fapt

a fenomenelor materiale si psihice in procesul executarii exercitiilor fizice, unitate

privita de pe pozitiile dialecticii materialiste, este posibila o tratare justa a

continutului lor.

De particularitatile continutului unui exercitiu fizic depinde, intr-o masura

determinanta, forma acestuia. Forma exercitiului fizic reprezinta structura

(alcatuirea, organizarea) lui interna si. externa. Structura interna a exercitiului

fizic se caracterizeaza prin modul in care sint legate intr» ele,diferitele procese

de functionare a organismului in timpul exercitiului respectiv, cum se coreleaza,

cum actioneaza unul asupra altuia si concorda unul cu altul. Procesele de

Referat: Gestionarea depozitelor de grasime - trei meniuri care ard kilogramele in plus Eseu: Procesul de fabricare al sucurilor in cutie

coordonare neuro-musculara, interactiunile dintre functiile motoare si vegetative,

precum si raporturile dintre diferitele procese energetice (aerobe si anaerobe),

de exemplu in timpul alergarii, vor fi substantial diferite de cele din timpul ridicarii

halterei. Structura externa a exercitiului fizic este forma lui vizibila, care se caracterizeaza

prin raportul dintre parametrii de spatiu, de timp si dinamici (de forta) ai

miscarilor

Forma si continutul exercitiului fizic sint organic legate int ie ele, iar continutul -

latura lui determinanta si mai dinamica - joaca rolul conducator in raport cu

forma. Asadar, pentru obtinerea succesului intr-un exercitiu fizic oarecare trebuie

in primul rind sa se modifice in mod corespunzator continutul lui, creindu-se

conditiile pentr-u cresterea nivelului posibilitatilor functionale ale organismului pe

baza educarii aptitudini lor de forta, viteza sau de alta natura, de a caror mani

festare depinde intr-o masura hotaritoare rezultatul exercitiului respectiv. Pe

masura modificarii elementelor de continut se schimba, si forma exercitiului

(astfel, cresterea fortei, vitezei miscarilor sau a rezistentei se reflecta in

amplitudinea miscarilor, in raportul dintre fazele cu sprijin si fara, precum si in

alte caracteristici In ceea ce o priveste, si forma influenteaza continutul. O forma imperfecta a

exercitiului fizic impiedica manifestarea maxima a posibilitatilor functionale, s-ar

putea spune ca le "incatuseaza' ; dimpotriva, o forma perfecta favorizeaza utilizarea

mai eficienta a aptitudinilor fizice (astfel, la una si aceeasi viteza de

deplasare pe schiuri, un om care stapineste la perfectie tehnica rationala a

alergarii pe schiuri cheltuieste cu 10-20% mai putina energie decit cel la care

forma miscarilor este deficitara). Cit de insemnata este forma exercitiilor fizice se

observa si din faptul ca exercitii diferite in ceea ca priveste continutul pot avea

forme externe asemanatoare (ca, de exemplu, mersul si alergarea). Totodata,

exercitii diferite ca forma pot avea trasaturi de continut comune in esenta (de

exemplu, alergarea, canotajul, inotul, cu una si aceeasi intensitate fiziologica).

In felul acesta, cu toate ca forma si continutul exercitiului fizic sint inseparabile

una de alta, intre ele sint posibile anumite neconcordante si contradictii (in

sensul dialectic al cuvin-tului). intelegerea justa a corelatiilor mentionate dintre

forma si continutul exercitiilor- fizice este o conditie indispensabila a utilizarii lor

in practica educatiei fizice potrivit cu scopul urmarit.

TEHNICA EXERCITIILOR FIZICE

In procesul perfectionarii formelor exercitiilor fizice se cauta metode rationale de

executare a actiunilor motrice. O premisa importanta a acestor cautari o

constituie cunoasterea legitatilor carora li se supune asa-numita tehnica a exercitiilor

fizice

NOTIUNI GENERALE DESPRE TEHNICA EXERCITIILOR FIZICE

In fiecare act motric voluntar exista o sarcina mo-trica (adica un tel concret

constient al miscarii) si un procedeu prin care se rezolva sarcina respectiva. In

multe cazuri, una si aceeasi sarcina motrica poate fi rezolvata prin mai multe

procedee (de exemplu, o inaltime poate fi trecuta si din elan drept si din unul

oblic, cu bataie pe piciorul apropiat de stacheta sau departat etc), printre ele

existind, de regula, unele relativ mai putin eficiente si altele mai eficiente.

Procedeele de executare a actiunilor motrice (organizarea lor), cu ajutorul carora

sarcina motrica se rezolva conform cu telul urmarit, cu o eficienta relativ mai

mare, sint numite indeobste tehnica exercitiilor fizice'.

Aceasta notiune se situeaza alaturi de ceea ce numim forma exercitiului fizic,

daca prin aceasta subintelegem, asa cum s-a mai spus, nu numai structura

exterioara, ci si cea interioara a miscarilor. Dar deosebirea consta totusi in faptul

ca termenul "tehnica' nu se refera la toate, ci doar la formele relativ eficiente ale

exercitiilor fizice, care au fost alcatuite rational, tinindu-se seama de legitatile

miscarilor. Este limpede ca gradul de eficienta a tehnicii exercitiilor fizica in

fiecare moment dat este relativ, intrucit tehnica insasi nu ramine neschimbata.

Ea se perfectioneaza si se innoieste continuu, devenind tot mai eficienta atit la

om, luat individual - pe masura inaintarii lui dintr-o etapa intr-alta a educatiei

fizice - cit si in general, in practica sociala a culturii fizice si sportului, pe

masura cunoasterii stiintifice tot mai aprofundate a legitatilor miscarilor,

perfectionarii metodeloc de invatare a exercitiilor fizice si de educare a calitatilor

fizice. Progresul tehnicii exercitiilor fizice este conditionat intr-o anumita masura

si de perfectionarea, amenajarilor si inventarului special. Toate acestea duc in

permanenta la aparitia unor forme mai eficiente de exercitii, lucru de care ne

convingem cu usurinta din modificarile substantiale ce s-au produs in ultimele

decenii in tehnica aproape a tuturor ramurilor de sport.

Distingem baza tehnicii miscarilor, veriga ei determinanta si detaliile.

Baza tehnicii este alcatuita din ansamblul tuturor verigilor si trasaturilor structurii

dinamice, cinematice si ritmice a miscarii, care sint absolut indispensabile

rezolvarii sarcinii motrice printr-un anumit procedeu (succesiunea necesara in

manifestarea fortelor musculare ; componenta necesara a miscarilor, coordonate

in spatiu si timp etc). Absenta sau denaturarea fie chiar si a unui singur element

sau raport in ansamblul respectiv face imposibila insasi rezolvarea sarcinii

motrice

Verigei determinanta a tehnicii corespunde partii celei mai importante,

hotaritoare a respectivului procedeu de executare a sarcinii motrice. De

exemplu, la sariturile in inaltime cu elan, veriga determinanta a tehnicii va fi

bataia, imbinata cu balansul rapid si inalt al piciorului ; la aruncari - efortul final;

la ridicare prin extensie la aparatele de gimnastica - extensia rapida si la timpul

potrivit in articulatiile coxofemurale, cu infrinarea ulterioara a miscarii.

Executarea verigii de baza in cadrul miscarilor sportive are loc de obicei intr-un

interval de timp relativ scurt si necesita mari eforturi musculare.

Insusirea corespunzatoare a unui exercitiu fizic nou este posibila doar prin

insusirea bazelor corecte ale tehnicii, a caror respectare este obligatorie pentru

toti, indiferent de particularitatile individuale.

Detaliile tehnicii sint particularitatile secundare ale miscarii, care nu denatureaza

mecanismul ei de baza. Detaliile de tehnica pot fi diferite la sportivi diferiti si in

majoritatea cazurilor depind di particularitatile lor individuale morfologice si

functionale (de exemplu, miscarea de balansare a piciorului mai mult sau mai

putin indoit la sariturile in inaltime). Utilizarea corecta a particularitatilor

individuale caracterizeaza tehnica individuala , care, pentru persoana respectiva

(fara a se abate de la regulile generale ale tehnicii rationale), este aproape desavarsita

(indoirea accentuata a picioarelor pe ultimii pasi ai elanului la unii

alergatori fruntasi, o corelare sui-gencris a fazelor la triplusalt - fig. 1 etc).

Copierea oarba, negindita a tehnicii individuale a sportivilor fruntasi se poate

reflecta negativ asupra rezultatelor sportive.

La sportivii de inalta calificare, tehnica prezinta

o mare stabilitate si in acelasi timp o supla

adaptabilitate la diferitii factori schimbatori. La

executarea repetata a unei miscari,

la maestrii sportului se observa o

identitate stabila a conturului

miscarii. Dar in cazul diferitelor

influente perturbatoare (de

exemplu, atunci cind discul trebuie

aruncat contra vintului sau elanul

are loc pe un teren alunecos)

sportivul poate executa cu succes

actiunea respectiva numai modificindsensul adaptarii _-

detaliile ei sau chiar

unele particularitati ale

bazei tehnicii.

in scopuri didactice si stiintifice, din miscarea

in intregul ei se separa anumite faze sau parti,

care se succed in timp una dupa alta. in

fiecare miscare aciclica se pot delimita precis

- corespunzator functiilor pe care le au in

cadrul actului integral - trei faze :

pregatitoare, principala (sau fundamentala) si

de incheiere. Toate

cele trei faze sint interdependente, se desfasoara legat si se conditioneaza

reciproc

Insemnatatea fazei pregatitoare consta in crearea celor mai avantajoase conditii

pentru executarea fazei urmatoare a miscarii. Aceste conditii se realizeaza fie cu

ajutorul miscarii indreptate in directie opusa celei din faza principala (elan), fie

printr-o serie de miscari succesive sub forma de elan, salt sau de rotatie, a caror

directie se apropie de directia miscarii in faza principala. Datorita elanului (de

exemplu, la aruncari si miscari de lovire) se intind muschii care trebuie sa

se'contracte rapid si puternic in faza principala si, in plus, se lungeste calea

pentru miscarea urmatoare. La executarea unor exercitii de gimnastica la

aparate, elanul se foloseste pentru o mai buna utilizare a greutatii corporale in

faza principala.

In faza principala miscarile sint indreptate nemijlocit spre rezolvarea sarcinii

motrice de baza. Din punct de vedere bio-dinamic, lucrul cel mai important in

aceasta faza este utilizarea rationala a fortelor motrice la momentul necesar, in

locul si in directia corespunzatoare. De exemplu, la inot, miscarea activa

pretimpurie a bratului la craul va provoca ridicarea corpului deasupra apei si

formarea valurilor, iar impingerea intirziata - deplasarea laterala a corpului.

In unele exercitii aciclice pot exista nu una, ci mai multe faze principale. De

exemplu, la saritura cu prajina - bataia si intrarea la prajina, trecerea in sprijin

cu intoarcere ; la triplusalt cu elan - trei impingeri.

In faza de incheiere, miscarile se sting in mod pasiv sau sint frinate activ - in

scopul echilibrarii corpului.

In afara divizarii miscarii integrale pe faze de timp, se separa elemente ale

miscarilor in spatiu (miscarile diferitelor parti ale corpului).

Actiunile motrice ale omului reprezinta un tot structural complex. Unitatea actului

motric se exprima in interdependenta si influenta reciproca dintre miscarile din

care se compune actul respectiv : la modificarea unui detaliu oarecare se

produce modificarea in spatiu si timp a unui mare numar de alte detalii. In teoria

si practica educatiei fizice se obisnuieste sa se vorbeasca de structura

miscarilor. Structura miscarilor este interdependenta legitima, relativ stabila,

dintre toate componentele actului motric ca tot unitar.

Toate miscarile omului se desfasoara in spatiu si timp, de aceea se poate vorbi

de structura cinematica a miscarilor, care cuprinde caracteristica lor spatiala,

temporala si spatial-tempo-rala. Structura cinematica a miscarilor este

determinata de structura dinamica, adica de interactiunea fortelor externe si

interne care conditioneaza miscarile respective. intr-o actiune motrica intreaga si

complexa se mai evidentiaza o latura importanta - ritmica - a structurii

miscarilor, care exprima in mod complex raporturile temporale, spatiale si de

forta ale miscarii.

Diferitele laturi ale structurii miscarilor sint interdependente, iar modificarea uneia

duce la modificari legitime ale alteia. Din punct de vedere pedagogic, la

executarea unui exercitiu fizic concret, insemnatatea fiecarei caracteristici a

structurii va fi diferita. in diferitele etape ale instruirii, unele din ele devin

principale, conducatoare, altele joaca temporar un rol secundar. Dar numai

manifestarea concomitenta - si adecvata sarcinii motrice - a tuturor

caracteristicilor asigura executarea exercitiului fizic la un inalt nivel tehnic - inale formei exercitiului).