Educatia fizica si sportul, activitati sociale

EDUCATIA FIZICA SI SPORTUL, ACTIVITATI SOCIALE

Originea Educatiei Fizice si Sportului

Educatia fizica si sportul sunt activitati complexe, complexitatea fiind determinata de continutul, structura , desfasurarea si organizarea lor.

Aceste activitati sunt componente ale culturii fizice si cuprind in componenta lor exercitii fizice, aspecte tehnice, organizatorice, discipline teoretice, institutii , cadre de specialitate, instalatii si materiale. Cele doua au aparut in mod separat, fiecare avand propria lor istorie.

Cele doua categorii ale domeniului nostru de activitate au ca element comun exercitiul fizic, aceste fiind mijlocul de baza prin care se realizeaza obiectivele propuse.

Fenomenul practicarii exercitiilor fizice se regaseste in evolutia istorica a omenirii, avand originea in procesul muncii. Munca a fost factorul esential care a dus la evolutia fiintei umane .Nu exista societate umana fara munca, dar aceasta nu poate exista in afara unui proces de indrumare si control.

Munca este un fenomen istoric, care se amplifica si se adanceste continuu, devenind tot mai complex si impunand in acest fel existenta unor oameni cu capacitati fizice deosebite si special pregatiti. Aceasta pregatire speciala s-a realizat intr-un proces special organizat, denumit in prezent - educatie fizica - aceasta devenind o noua realitate sociala, ne fiind integrata direct in procesul de productie, dar asigurand perfectionarea celor direct implicati.

Exercitiul fizic, ca mijloc al educatiei fizice si sportului, vazut in terenul fertil al muncii, a aparut si s-a perfectionat continuu in concordanta cu comanda sociala.

Astfel, in comuna primitiva, exercitiul fizic era ca o prelungire a activitatii productive, avand uneori si caracter religios si ludic, ca apoi in oranduirea sclavagista, feudala sa apara caracterul de clasa al practicarii exercitiilor fizice.

Conceptul actual de E.F. reprezinta o etapa noua in evolutia notiunii, in antichitate utilizandu-se termenul de "gimnastica", care astazi are un continut mai restrans.

La noi expresia acestei conceptii de E.F. se reflecta in adoptarea Legii E.F. si Sportului, conform careia cele doua activitati sunt de interes national.

Conceptul de E.F. trebuie sa sublinieze influentele multiple ale acestei activitati asupra vietii individului.

Educatia Fizica trebuie privita ca:

- mod de viata -adresandu-se corpului si persoanei, ea fiind o educatie prin miscare.

1.          E.F. este un tip de activitate motrica, constituita din actiuni motrice sistematizate conform unor criterii specifice subiective.

2.          E.F. este o componenta a educatiei integrale, realizata in cadrul procesului instructiv-educativ.

3.       E.F. se reflecta ca un ansamblu de idei, norme si reguli, reunite intr-o conceptie unitara de organizare si aplicare la diferite categorii de subiecti.

4. E.F. se constituie intr-un ansamblu de forme de organizare ,ce valorifica sistematic exercitiile fizice in scopul realizarii obiectivelor.

5. E.F. este un sistem de instrumente care actioneaza asupra individului , favorizand ameliorarea conditiei fizice, psihice si integrarea sociala.(A. Dragnea)

Sportul - componenta a domeniului de cercetare a T.E.F.S. este greu de

definit datorita complexitatii sale. Intelesul termenului de "sport" este unul dintre cele mai controversate in literatura de specialitate atat din punct de vedere al continutului cat si al originii sale.

Sportul este un fenomen social, un fenomen al lumii moderne, cu caracter complex, bio-psiho-social. Astfel sportul trebuie privit ca:

q        Activitate de intrecere, constituita dintr-un ansamblu de actiuni motrice, prin care se urmareste perfectionarea posibilitatilor morfo-functionale si psihice concretizate intr-un record.

q      Reuneste toate formele de activitate fizica

q      Activitate motrica de loisir sau de intrecere, desfasurata intr-un cadru institutionalizat sau independent.

q      Structura de activitati motrice codificate si institutionalizate (se desfasoara pe baza de reguli oficiale)

q      Mediu propice pentru insusirea atitudinilor, valorilor si comportamentelor social-personale.

2. Finalitatile educatiei

Educatia, ca actiune umana, vizeaza postularea si implinirea unui scop, a unui proiect de devenire umana. Nu putem educa fara a cunoaste finalitatile demersului, prototipul de personalitate catre care tindem. Prin finalitati se contureaza scopul ultim si cel mai inalt al perfectiunii umane.

Finalitatea este caracteristica esentiala a educatiei si se exprima prin:

1.       Idealul educativ

2.       Obiectivele educatiei

Document online: Organisme si alimente modificate genetic Document online: Remediu cu ardei iuti contra durerilor sciatice

Pe baza idealului educational se fixeaza idealul educatiei fizice, scopurile si obiectivele E.F.S.

2.1. IDEALUL

"IDEALUL este in sine o realitate in devenire " - N. Titulescu -

" Omul intreg isi calauzeste viata prin reprezentari anticipate prin ceea ce numim - cauze finale - sau mai comun - IDEALURI-" - G.Calinescu -

" E inaltator sa iti alegi un tel si apoi trecand prin foc s-ajungi la el"- H.Ibsen -

Analizand aceste citate, ajungem la concluzia ca, idealul uman, este un model prospectiv, care se contureaza paralel cu idealul social, fiind un rezultat al progreselor realizate de societate. Idealul Educational Si Idealul Social trebuie sa contribuie impreuna la educarea unui om cu o personalitate complexa, care se poate adapta la cerintele societatii care l-a format.

Idealul nu este un model standard impus pentru totdeauna ci are caracter dinamic, adaptabil cerintelor sociale, producandu-se modificari si restructurari continue.

Idealul Educational in societatea democratica trebuie sa conceapa un model de dezvoltare si manifestare deplina a personalitatii, o personalitate complexa, integrala, multidimensionala, armonioasa, care sa ofere posibilitatea unei game largi de calitati de ordin intelectual, moral, profesional, estetic, fizic, care sa se adapteze la schimbari, mutatii ti creativitate, cerute de progresul social, stiintifico-tehnic, cultural contemporan.(Bontas, 1995)

Idealul Educational se caracterizeaza prin cele trei dimensiuni:     1. Dimensiunea sociala - fiind in concordanta cu tendintele contemporane ale dezvoltarii omenirii.

2. Dimensiunea psihologica-sa raspunda nevoilor si posibilitatilor indivizilor.

Dimensiunea pedagogica-sa permita o transpunere practica in plan instructiv-educativ.

Idealul Educatiei Fizice se integreaza in idealul educational si proiecteaza finalitatile actiunilor specifice acestui domeniu de activitate si poate fi definit ca finalitate de maxima generalitate.

Idealul Educatiei Fizice este o imagine model, o expresie a perfectiunii umane; el desemneaza" cum trebuie sa arate ", dar si "ce trebuie sa stie sa faca subiectul", ca sa fie integrat in societate.

Privind retrospectiv modul cum a evoluat idealul, constatam ca:

In Sparta idealul urmarea dezvoltarea fizica si militara a cetatenilor liberi, era un ideal limitat;

In Atena -idealul urmarea dezvoltarea armonioasa a personalitatii si era exprimat prin cuvantul Kalokagathia, sau expresia Kalos Kai Agatos (Om Frumos Si Bun). Era un ideal cea urmarea dezvoltarea personalitatii si pe plan estetic si moral.

In Roma antica idealul a fost exprimat de poetul latin Juvenal:

Optandum est ut vit mens sana in corpore sano (de dorit ca o minte sanatoasa sa fie intr-un corp sanatos)

In epoca feudala - idealul a cunoscut doua modele distincte:

1.     cel al clericilor-bazat pe insusirea celor sapte arte liberale: gramatica, retorica, dialectica, aritmetica, geometria, astronomia, muzica.

2.     cel al feudalilor laici - bazat pe insusirea celor sapte virtuti cavaleresti.

Se punea accent mai mult pe dezvoltarea fizica si militara si mai putin pe latura intelectuala si culturala.

In timpul Renasterii - idealul concepea personalitatea ca un "homo universalis", revenindu-se treptat la idealul grec.

In concluzie: IDEALUL Educatiei Fizice.si Sportului se poate defini astfel.: om sanatos fizic si psihic, cu o dezvoltare fizica armonioasa, tinuta corporala corecta, aptitudini motrice dezvoltate multilateral, cunostinte asupra valorilor de utilizare a exercitiilor fizice cu scop preventiv, corectiv si recuperator, capabil sa se autoorganizeze in timpul liber si mai tarziu in cadrul educatiei permanente.

IDEALUL OLIMPIC - expresie sintetica a functiilor E.F.S.

Una din conceptiile cele mai profunde legate de rolul pe care il au exercitiile fizice in dezvoltarea personalitatii individului, a aparut la inceputul secolului al- xx-lea si a fost formulat de baronul PIERRE DE COUBERTIN.

Prin Olimpism era preconizata "o educatie sportiva generalizata, accesibila tuturor dominata de indrazneala virila si spirit cavaleresc amestecata cu manifestari estetice si literare, servind ca motor al natiunii si camin al vietii civice(P. Coubertin, 1918).

In viziunea lui Coubertin, Olimpismul putea constitui o alternativa a educatiei moderne. Olimpismul a adus sportului elementul de echilibru, de temperare, de destindere de toleranta, dar si de educatie estetica. Pentru intelegerea Olimpismului este necesara intelegerea simbolisticii acestuia: steag, flacara, imn, juramant, care sunt purtatoare de educatie si care confera Olimpismului caracterul de permanenta universala.

Valorile centrale ale Olimpismului sunt: libertate, corectitudine, prietenie, pace.

2. SCOPUL SI OBIECTIVELE E.F.S.

Idealul determina scopurile educative iar acestea concretizeaza pe diferite planuri si nivele prescriptiile generale ale idealului.

Scopul E.F.S. poate fi definit din punct de vedere :

1.          practic, prin care se configureaza principalelor actiuni intr-o perioada istorica definita.

2.          strategic, prin care se asigura dezvoltarea domeniului pe termen lung.

2.1. Scopul E.F.S. - il constituie dezvoltarea personalitatii individului in concordanta cu cerintele societatii, de dobandire a autonomiei, eficientei si echilibrului cu mediul natural si social.

Finalitatile E.F.S. reprezinta materializarea obiectivelor sub toate aspectele: somatic, functional, fizic-motric, cognitiv, afectiv si social. Scopurile pot fi concretizate intr-o multitudine de obiective, care vizeaza influentarea personalitatii in ansamblul ei.

2.2. Obiective

Definitie: "o ipostaza, cea mai concreta a finalitatilor si desemneaza tipul de schimbari pe care procesul de invatamant sau cel din alt sistem educativ il asteapta si il realizeaza.(C. Cucos).

- sunt proiectari anticipative, care duc la realizarea idealului.

sunt prioritati instructiv-educative, verigi intermediare intre scopul general si activitatea practica.

enunt cu caracter anticipativ care descrie o schimbare de comportament.

Taxonomia obiectivelor, initiatori in deceniile 6, 7 ale secolului XX:

B.S. Bloom; D. Krathwol; B. Masia;

Fig. 4. Etape progresive in derivarea obiectivelor educationale

(dupa L. Vlasceanu, 1995 pag. 38)

In prezent sunt recunoscute trei mari domenii de incadrare a obiectivelor:

domeniul cognitiv,

domeniul psihomotor;

domeniul afectiv.

Exista cateva modele de formulare si ordonare a obiectivelor si anume:

1.     modelul morfologic (J.P. Guilford);

2.     modelul clasificarii ierarhice a obiectivelor (B.Bloom);

3.     modelul taxonomic al lui Landsheere

Modelul morfologic se bazeaza pe o anumita conceptie psihologica despre inteligenta considerata ca o structura de operatii mentale implicate in rezolvarea de probleme si obtinerea de performante. Este inspirat din modelul tridimensional al intelectului uman al lui J.P. Guilford.

Modelul clasificarii ierarhice a obiectivelor (B.Bloom) are doua dimensiuni: una de continut si una de diferentiere si ordonare. Cele doua dimensiuni se combina si determina elaborarea de taxonomii sau clasificari ierarhice ale obiectivelor.

Fig. 5. Modelul clasificarii ierarhice a obiectivelor pedagogice

Modelul taxonomic al lui Landsheere pornind de la modelul lui

Bloom face distinctie intre obiective acestea fiind :

o      obiective de "stapanire" a cunostintelor;

o      obiective de "transfer" a cunostintelor;

o      obiective de "exprimare".

In domeniul nostru de activitate obiectivele se formuleaza din toate cele trei domenii iar dupa L. Herczeg se pot formula si din domeniul biologic (morfofunctional), domeniu ce se refera la . dezvoltare fizica armonioasa, prevenirea si corectarea atitudinilor deficiente, mentinerea unei stari de sanatate optima, stimularea proceselor de crestere, cresterea rezistentei organismului la factorii de mediu, obisnuirea organismului cu eforturi intense.

Obiectivele fiind prioritati instructiv-educative ele sunt caracteristice fiecarui subsistem al sistemului de educatie fizica.

Astfel exista obiective generale ale EF din care deriva obiectivele specifice educatiei fizice a tinerei generatii, obiective ale educatiei fizice militare, obiective ale subsistemului educatiei fizice profesionale, obiective in cadrul educatiei permanente si autoeducatiei.

Acelasi demers exista la nivelul sportului, existand obiective referitoare la sportul pentru toti, pentru baza de masa a sportului de performanta, pentru sportul de performanta si mare performanta.

Operationalizarea obiectivelor este actiunea prin care se aleg criteriile necesare si suficiente pentru a incadra multiplele modificari si transformari morfofunctionale si in planul personalitatii umane in sfera unor categorii de performante considerate ca rezultate ale exersarii, invatarii, declansate de actiunea educationala, Herzeg L, (1995).

Operationalizarea obiectivelor este o actiune prin care se transforma acel obiectiv dintr-un nivel general sau intermediar, intr-unul concret masurabil. Prin definirea unui obiectiv operational se urmareste precizarea modificarilor ce e produc in comportamentul celui educat.

Cerinte in formularea obiectivelor:

v    Obiectivul nu descrie activitatea cadrului didactic, ci schimbarea care se asteapta a se produce la nivelul elevului;

v    Obiectivul se formuleaza in termeni comportamentali, expliciti, prin utilizarea verbelor de actiune;

v    Obiectivul trebuie sa vizeze o operatie singulara pentru a facilita masurarea;

v    Obiectivul sa fie elaborat in cat mai putine cuvinte;

v    Obiectivele sa fie integrabile si derivabile logic.

Formularea obiectivelor se realizeaza utilizand verbele de actiune: capacitate de a decide, de a efectua, de a realiza, de a recunoaste de a aplica, de a sti, de a demonstra si care urmaresc realizarea unor competente.

Procedura de formulare a obiectivelor cuprinde 3 componente dupa R.F.Mager:

1. Descrierea comportamentului final al elevului in termeni de achizitii masurabile, observabile (prin apelul la verbele de actiune, in conjunctiv).

2. Enuntarea conditiilor in care se va realiza comportamentul;

Stabilirea criteriului performantei acceptabile.

G.De Landsheere introduce 5 componente pentru formularea obiectivelor:

1.     Cine va produce comportamentul dorit - elevul;

2.     Care este comportamentul observabil de achizitionat?

3.     Care este produsul, performanta?

4.     In ce conditii va avea loc comportamentul?

5.     Care este criteriul reusitei?

In concluzie operationalizarea obiectivelor faciliteaza trecerea de la general la particular, de la finalitati abstracte la unele din ce in ce mai concrete.