1 SCOPUL SI SARCINILE CERCETARII

In formarea si educarea jucatorului tanar , forta ocupa un rol deosebit de important.

Prin aceasta lucrare de cercetare am vrut sa demonstrez ca dezvoltarea fortei specifice in fotbal are un rol relevant in pregatirea jucatorilor , mai ales in pregatirea fizica.

Exercitiile pentru dezvoltarea fortei introduce in pregatirea jucatorilor (de fotbal) au un scop précis si anume , formarea de sportivi puternici , care pot actiona efficient fizic in alternanta cu scopul tehnico-tactic al jocului.

Ca sarcini de lucru am propus urmatoarele:

determinarea programului de lucru pentru dezvoltarea fortei la o echipa de juniori A

stabilirea esantionului de cercetare

inregistrarea unor date cu privire la evolutiile individuale si collective ale echipei.

analiza si interpretarea rezultatelor cercetarii efectuate

Testarile pe care le propun releva importanta metodelor de dezvoltare a fortei , preluate din culturism , cu aplicabilitate si in fotbal , demonstrate prin rezulatatele obtinute.

Motivatia si ipoteza lucrarii

Indragit de milioane de oameni , practicat cu ardoare de alte milioane , fotbalul isi are originea in negura veacurilor , practicat la inceput sub forma unor jocuri rudimentare , evoluand pe parcursul timpului odata cu evolutia societat

Paternitatea lui este revendicata de francezi prin a lor "la soule" , de italieni prin "giocco di calico" , dar adevarata lui origine apropiata jocului de astazi revine englezilor care i-au fixat primele reguli.

Evolutia permanenta a jocului , cat si simplitatea lui a dus la raspandirea sa in scoli, colegii , universitati , numarul practicantilor crescand mereu.

Astazi in jocul modern se cauta jucatori cat mai puternici din punct de vedere al fortei , jucatori care pot fi solicitati la eforturi maxime , cu un randament efficient in joc.

In cadrul jocului , forta reprezinta contributia activa a preparatorului fizic care cauta sa valorifice la maximum pregatirea jucatorilor si a echipei proprii , tinand cont de particularitatile de varsta , de perioada si etapa de pregatire.

Practicarea jocului nu va putea fi efectuata la un nivel optim pana cand jucatorii nu-si vor insusi corect si cu forta , deprinderea de a suta la poarta , de a alerga , tatona si jeni adversarul dar acest lucru in limita regulamentului.

Acumularile cantitative si calitative pe linia fortei , cat si maiestria tehnica trebuie sa inceapa cat mai devreme.

Am abordat aceasta tema din mai multe motive:

in primul rand , la momentul actual se contureaza o explozie de interes din partea tinerilor pentru acest joc indifferent de nivelul la care se practica. Astfel am ajuns la concluzia ca un viitor antrenor trebuie sa fie la current cu o serie de tehnici si strategii ale abordarii acestui joc pentru a fi in pas cu noile tendinte pe plan national si mondial.

in al doilea rand , in urma studiului pe larg al literaturii de specialitate am observat ca tema stabilita nu este dezbatuta in marea majoritate a lucrarilor si astfel am dorit ca aceasta lucrare sa vina ca o completare, un material ajutator (pentru cei interesati).

Si totusi ceea ce m-a determinat sa aleg aceasta tema si acest domeniu de cercetare este faptul ca indragesc deosebit acest "sport rege" intrucat am practicat de mic acest sport si inca il mai practic cu placere , iar prin realizarea acestei lucrari adaug o "pagina" de informare si experienta pentru o viitoare meserie de antrenor.

Prin aceasta lucrare am vrut sa demonstrez in ce masura actioneaza dezvoltarea unei forte corespunzatoare/optime , la cresterea rezultatelor echipei in cadrul competitiilor si a valori individuale ale fiecarui jucator , precum si un plus de spectaculozitate fotbalului practicat.

De asemenea , un lucru pe care l-am urmarit in cercetarea efectuata a fost dezvoltarea unor calitati moral-volitive (imaginatie , iesirea din situatii limita , creativitate , spirit competitiv , agresivitate fizica si psihica - in limitele regulamentului)

Consider ca prin mijloacele specifice culturismului, dezvoltam calitatea motrica , forta, la fotbalisti juniori A, mai efficient decat prin mijloacele specifice fotbalului.

3 Metode de cercetare folosite

Cercetarea se prezinta ca un ansamblu de activitati si rezultatul acestora desfasurata cu intentie, deliberat in mod sistematic si ordonat pentru acumularea si prelucrarea de date si informatii intr-un anumit domeniu al realitatii si pentru utilizarea concluziilor in vederea realizarii unui progres in cunoasterea si practica acestui domeniu.

Pentru realizarea acestei lucrari, am folosit metoda observatiei, in cadrul echipei de fotbal de juniori a Liceului cu Program Sportiv Iasi, dar si metoda experimentului (metoda de baza a cercetarii activitatilor corporale).

Metoda observatiei este un proces activ care presupune interes, atentie vie si sustinuta, o intentie chiar daca nu are o ipoteza clar formulata. Observatia, ca proces psihic de cunoastere activa, intentionata, planificata, sistematica are la baza un sistem de date de referinta furnizate de experienta si in general de stiinta. Ea se aplica unui domeniu ale carei date, documente sau fenomene doreste sa le cunoasca pentru a stabili ce este deosebit in ele, in ce relatie sunt, ce le provoaca si ce efecte au asupra altora.

Sarcina sau scopul observatiei este culegerea de date concrete, a caror analiza stiintifica sa permita generalizarea.

Tipuri de observatie:

a. observatia intamplatoare

b. observatia sistematica

c. observatia de tip senzorial

d. observatia directa si observatia experimentala

e. observatia extensiva si observatia intensiva

f. observatia longitudinala si transversala

g. observatia participativa

h. observatii pedagogice

i. observatia statistica

j. autoobservatia

Conditii pe care ar trebui sa le indeplineasca procesul de observare:

1. Trebuie sa se faca deliberat.

2. Sa aiba scopuri precis formulate.

3. Sa aiba sarcini precis formulate in conformitate cu scopul sau

sarcinile urmarite.

4. Sa se desfasoare metodic si sistematic.

5. Sa se efectueze o inregistrare fidela si exigenta a datelor observate.

6. Prelucrarea si interpretarea datelor trebuie sa fie exigenta.

7. Sa se realizeze o pregatire a observatorului si a observatiei.

Fundamentarea teoretica a experimentului ca metoda stiintifica a fost facuta de cercetatorul Claude Bernard in lucrarea "Introducere in studiul medicinii experimentale", inca din anul 1865. Dezvoltarea ampla a stiintelor actuale, varietatea care exista chiar in interiorul unei stiinte, a determinat o adaptare cu totul specifica a metodicii experimentale a determinat aparitia unor ramuri experimentale ale stiintei respective.

Experimentul este metoda de cercetare prin care se verifica o relatie presupusa (data in ipoteza) dintre doua fenomene prin provocarea si controlul acestora de catre experimentator.

Experimentul reprezinta o stare activa a subiectului, implica o activitate metodica, orientata in scopul precis de verificare a unei ipoteze. Acesta presupune activitatea intelectuala complexa a omului de stiinta, a cercetatorului, care provoaca, organizeaza, interpreteaza si intelege.

Experiment si observatie - cunoasterea experimentala nu poate fi separata de observatie, care reprezinta izvorul ipotezelor si a predictiilor, precum si izvorul informatiilor provenite din provocarea deliberata a faptelor. Exista doua categorii de observatii: pasiva (spontana) si activa (reflexiva).

Cercetarile din domeniul activitatilor corporale vizeaza in mod deosebit particularitatilor manifestarilor de ordin motric, psihologic, sociologic si somato-functional pe care le determina practicarea exercitiilor fizice de un anumit fel. Experimentarea urmareste sa stabileasca cu precizie tipurile de relatii dintre numeroasele forme si sisteme de organizare a exercitiilor fizice si diferite ale functii fiziologice, psihologice, sociale, etc.

Etapele in organizarea experimentelor:

1. Selectarea subiectilor si alcatuirea grupelor experimentale.

2. Efectuarea testarilor initiale.

3. Desfasurarea experimentului.

4. Interpretarea datelor.

5. Determinarea concluziilor si trasarea recomandarilor practice.

Cap. III

II Subiectii , locul desfasurarii , perioada , materiale necesare

Experimentul a fost realizat la echipa de fotbalisti juniori A din cadrul Liceului cu Program Sportiv Iasi in perioada de pregatire de iarna a anului competitional 2004-2005.

Locul de desfasurare a cercetarii a fost reprezentat de sala Power Gym , sala de fitness si culturism , situata pe B-dul Dimitrie Cantemir -Iasi.

Aceasta sala este dotata cu toata aparatura necesara (gantere, discuri, bare metalice, diferite aparate) dezvoltarii fortei prin mijloacele specifice culturismului.

Cercetarea s-a desfasurat pe mai multe etape. In primul rand s-a prezentat programul de lucru pentru dezvoltarea fortei. La inceputul perioadei de pregatire s-a realizat prima testare, dupa care s-a lucrat programul de forta.

In aceasta perioada pregatitoare se impune un volum mare de lucru cu o gama variata de exercitii, solicitarea fiind intense.

Jucatorii au lucrat un volum mare de exercitii de forta , exercitii specifice culturismului pentru dezvoltarea fortei specifice fotbalului.

La finalul pregatirii s-a desfasurat a II-a testare, inregistrandu-se alte rezultate, pe care le-am comparat cu cele de la prima testare, putand astfel evidentia evolutia lor, eficacitatea si randamentul metodelor si mijloacelor folosite.

I 2 Biomecanica

Analiza biomecanica a principalelor elemente tehnice din jocul de fotbal

Considerand corpul drept o masina vie , biomecanica se ocupa cu studiul miscarilor din punct de vedere al legilor mecanic

Se ocupa cu studiul formelor de miscare , a fortelor care produc miscarea , a interactiunilor dintre aceste forte si fortele care se opun. Studiaza si efectele miscarii asupra structurarii organelor ce realizeaza miscarea , stiind ca structura si functia se conditioneaza reciproc.

Terminologia

Pozitia anatomica

Omul este un animal biped , pozitia caracteristica fiind in picioare , adica in ortostatism.

Pozitia anatomica corespunde pana la un punct cu pozitia de drepti din gimnastica , numai ca antebratele sunt rotate in afara , iar palmele si degetele extinse privesc inainte.

Planurile anatomice

Planurile anatomice sunt suprafete ce sectioneaza imaginar corpul sub o anumita incidenta.

In raport cu orientarea fata de pozitia anatomica sunt:

planuri frontale: paralele cu fruntea , impartind corpul intr-o portiune anterioara si una posterioara.

planuri sagitale: dispuse vertical si antero-posterior , ce impart corpul intr-o portiune dreapta si una stanga.

planuri transversale: dispuse orizontal , impart corpul in parti superioare si inferioare.

Aceste planuri sunt necesare pentru descrierea miscarilor.

Centrul de greutate

E un punct al masei corpului situat la intersectia planurilor medio-frontal , medio-sagital , si medio-transversal , asupra caruia actioneaza rezultanta liniilor fortei gravitationale.

Corpul omenesc nefiind simetric , centrul de greutate nu coincide cu centrul geometric.

Termeni orientativi

Median sau intern - spre centrul segmentului sau corpului

Lateral sau extern - in afara

Ventral sau anterior - in fata

Dorsal sau posterior - in spate

Proximal sau cranial - superior

Distal sau caudal - inferior

Aparatul locomotor

Este un complex de organe cu structiri si functii diferite , care participa la locomotie: oase, muschi scheletici , articulatii , retele venoase si nervoase.

Oasele pot fi lungi , scurte sau plate.

Muschii sunt organe active ale miscar Sunt alcatuiti din corpul muschiului si doua tendoane , la extremitati. Unele tendoane sunt acoperite de teci sinoviale. In imediata vecinatate a tendoanelor si muschilor se dezvolta burse seroase.

Muschii au o bogata inervatie si vascularizatie.

Proprietatile muschilor striati

1. Contractilitatea

E proprietatea specifica de a dezvolta tensiune intre capetele sale sau de a se scurta.

Contractia poate fi:

- izometrica: statica    - lungimea muschiului a constanta

- tensiunea creste foarte mult

- nu realizeaza lucru mechanic

(ex.: mentinerea pozitiei corpului)

- izotonica: dinamica - lungimea muschiului variaza

- tensiunea e constanta

- realizeaza lucru mecanic

auxotonica: variaza si lungimea si tensiunea muschiului.

2. Elasticitatea

Daca asupra unui muschi intervin forte de presiune , torsiune sau tractiune , dupa inlaturarea acestora , el tinde sa revina la dimensiunile initiale.

Articulatiile reprezinta ansamblu partilor moi , prin care se unesc doua sau mai multe oase vecine. Exista mai multe criterii de clasificare.

In raport cu gradul de libertate al miscarilor , in functie de cele trei planuri ale spatiului , se clasifica in:

articulatii cu un grad de libertate a miscarilor (ex : cot, oase carpiene)

articulatii cu doua grade de libertate a miscarilor (ex : genunchi)

articulatii cu cea mai mare libertate de miscare (ex : articulatia scapulo-humerala, coxo-femurala)

Mecanisme generale ale locomotiei

Miscarile sunt rezultatul interactiunii fortelor interne ale corpului omenesc (impulsuri nervoase , contractii musculare , parghii osteo-musculare) cu forte externe ale mediului (inertie , gravitatie , presiune atmosferica)

In executarea unei miscari intervin:

agonistul: muschiul sau grupul de muschi care efectueaza miscarea ca motor primar

antagonistul: muschiul care controleaza efectuarea continua si gradata a miscarii

muschii de fixare: sustin segmental in pozitia cea mai utila si confera astfel forta miscarii

muschii neutralizatori: sunt antagonistii care suprima miscarea.

Clasificarea miscarilor

Exista mai multe criterii de clasificare , in functie de directia miscarii , de forta , amplitudinea si pozitia lor si de planul in care e axa miscar

In raport cu planul in care e axa miscarii sunt:

1. miscari in plan frontal:

flexia: indoire fata de pozitia initiala ortostatica

extensia: revenirea la pozitia ortostatica sau exagerarea acesteia.

Nu sunt intotdeauna denumite ca atare (ex. Flexia umarului e proiectia inainte sau anteductie).

1. miscari in plan sagital:

abductia: indepartarea de planul sagital

adductia: apropierea de planul sagital.

2. rotatia:

miscare in axul lung al segmentului

3. miscare in mai multe planuri:

- circumductia: segmentul descrie un con cu baza mai mare sau mai mica , al carui varf e reprezentat de axa articulatiei.

Parghii osoase

Segmentele osoase asupra carora actioneaza muschii se comporta ca parghiile studiate in fizica.

Unei parghii osoase I se descriu:

S - sprijinul: axa biomecanica a miscarii sau punctul de sprijin pe sol sau pe un aparat oarecare

R - rezistenta: greutatea corpului sau segmentului care se deplaseaza la care se poate adauga o greutate oarecare , in cazul exercitiilor cu incarcare.

F: insertia pe segmentul osos al muschiului care realizeaza miscarea.

Raportul dintre aceste puncte variaza:

parghii de gradul I - cu S la mijloc - parghii de echilibru (ex. Extensia cotului)

parghii de gradul II - cu R la mijloc - parghii de forta , rare in organism (ex. Stand pe varful picioarelor)

parghii de gradul III - cu F la mijloc - parghii de viteza , cele mai numeroase in organism (ex. Flexie cot)

Cupluri si lanturi mortice

Cupluri de forte

sunt alcatuite din doua forte paralele ce actioneaza asupra parghiilor in directii opuse (ex. Articulatia cotului - flexie).

muschii flexori sunt agonisti

muschii extensori sunt antagonisti

actiunea acestor muschi are ca rezultat doua forte paralele cu directii opuse.

Cupluri cinematice

Doua segmente mobile apropiate realizeaza un cuplu cinematic (ex. Antebratul si mana).

Lanturi cinematice

Cuplurile cinematice se leaga intre ele realizand lanturi cinematice , care pot fi deschise sau inchise.

Lanturile cinematice deschise se termina liber (ex. Lovirea mingii cu piciorul - membrul inferior actioneaza ca un lant cinematic deschis).

Lantul cinematic inchis are ambele capete fixate (ex. Pozitia stand - membrul inferior actioneaza ca un lant cinematic inchis).

Exista trei tipuri de lanturi cinematice ale corpului omenesc:

lantul cinematic al trunchiului , capului si gatului

lantul cinematic al membrului superior

lantul cinematic al membrului inferior

Lanturi musculare

Sunt grupuri de muschi care servesc un lant cinematic. Nu exista lanturi musculare strict active sau strict pasive , ci lanturi care actioneaza static sau dinamic.

Lanturile musculare ale membrului superior permit realizarea unor miscari de mari amplitudine , finite si precizie. In conditii speciale , lanturile musculare ale membrului superior pot realiza si sprijinul corpului - stand in maini.

Lanturile musculare ale membrului inferior indeplinesc in special functia de sprijin , deci sunt puternic dezvoltate. Caracteristic este dispunerea flexorilor si a extensorilor sub forma a doua lanturi antagoniste. Aceste lanturi sunt alcatuite din grupe musculare ale celor trei segmente ale membrului inferior , fiind numite lantul triplei flexii si lantul triplei extens

Lantul triplei flexii e alcatuit din muschii flexori ai coapsei pe bazin , flexorii gambei pe coapsa si flexorii dorsali ai piciorului pe gamba.

Lantul triplei extensii e alcatuit din extensorii coapsei pe bazin , extensorii gambei pe coapsa si extensorii piciorului pe gamba (flexori plantari ai piciorului).

Lantul triplei extensii e cel ce mentine pozitia ortostatica si propulseaza corpul inainte in mers , alergare si saritura. E mai bine dezvoltat decat lantul triplei flexii (raportul greutatii lor e de 2 la 1). Grupele musculare ale membrului inferior au o suprafata de insertie mult mai mare decat cele ale membrului superior (ex. Fesierul are o suprafata de insertie de 2-3 ori mai mare decat deltoidul).

Principii generale ale biomecanic Aplicatii in fotbal

1. orice miscare incepe prin stabilizarea corpului in pozitie favorabila sau mobilizarea centrului de greutate principal al corpului.

Ex. Pornirea din ortostatism in mers - centrul de greutate e mobilizat pe directia de deplasare - trunchiul e aplecat inainte prin interventia muschiului psoasiliac si a muschilor abdominali.

2. lanturile musculare intra in actiune de la centura musculara a centrului de greutate spre periferie.

Ex. Din stand , ridicarea bratelor lateral - centura musculara a trunchiului stabilizeaza centrul de greutate , muschii centurii scapulare stabilizeaza centura la trunchi si incep sa o ridice , muschii abductori abduc bratul , muschii extensori ai antebratului , mainii si degetelor mentin antebratul , mana si degetele extinse.

3. membrul superior si inferior actioneaza ca lanturi cinematice inchise sau deschise.

Ex. Inchis: din atarnat , indoirea bratelor

Deschis: lovirea mingii cu piciorul.

4. cand membrul superior sau inferior actioneaza ca lanturi cinematice deschise muschii care intra in actiune isi iau puncte fixe de insertie pe capetele lor centrale si actioneaza asupra segmentelor respective prin capetele lor periferice.

Ex. Din stand , ridicarea bratelor oblic in sus - muschii centurii scapulare iau punct fix pe coloana vertebrala si trag centura in sus si inainte , muschii abductori ai bratului iau punct fix pe centura scapulara si duc bratele in abductie etc.

5. cand un membru superior sau inferior actioneaza ca un lant cinematic inchis muschii care intra in actiune iau punct fix pe capetele lor periferice si actioneaza asupra segmentelor prin capetele lor centrale.

Ex. Din stand , indoirea genunchilor - muschii extensori ai piciorului pe gamba (triceps sural) iau punct fix pe picior pentru a nu lasa gamba sa se prabuseasca , extensorii gambei pe coapsa (cvadricepsul , in special) iau punct fix pe gamba pentru a nu lasa coapsa sa se prabuseasca etc.

6. cand membrele actioneaza ca lanturi cinematice deschise , grupele musculare agoniste se contracta izotonic si miscarea rezulta prin apropierea capetelor musculare de insertie.

Ex. Lovirea mingii cu piciorul - concomitent are loc flexia coapsei pe bazin , extensia gambei pe coapsa si flexia dorsala a piciorului; muschii iau punct fix pe capetele lor centrale , apropiindu-si capetele de insertie.

7. cand membrele actioneaza ca lanturi cinematice inchise , grupele musculare agoniste se contracta izotonic sau izometric , sau sub ambele forme.

Ex. Contractie: - izotonica - din atarnat , indoirea bratelor

- Izometrica - din atarnat cu bratele indoite , intinderea bratelor

- Succesiva - alergarea de viteza - contractie izometrica: atacul solului cu piciorul , apoi contractie izotonica: extensia piciorului.

8. executarea unei miscari e posibila datorita interventiei concomitente si contrarii muschilor agonisti si antagonisti. Cand agonistii se contracta izotonic , antagonistii se contacta izometric si invers.

Ex. Din stand , cu bratele lateral , cu palmele in sus , indoirea coatelor la 90 - flexorii antebratelor pe brat se contracta izotonic (agonisti), iar extensorii se contracta izometric (antagonisti).

9. la sfarsitul miscarii , muschii antagonisti se transforma in muschi neutralizatori. Cu cat viteza de executie e mai mare , cu atat interventia antagonistilor e mai intensa.

Ex. In ex. Anterior , cand cotul ajunge la flexie de 90 , muschii extensori isi intensifica actiunea si opresc excursia antebratului.

10. mentinerea pozitiei se realizeaza prin echilibrarea intensitatii de actiune a agonistilor si intrarea tuturor lanturilor musculare in travaliu static.

11. actiunea fortelor exterioare , de ex. Gravitatia , inverseaza rolul grupelor musculare.

Ex. Din stand , indoirea genunchilor - e controlata de lantul triplei extensii , care se contracta izometric si nu lasa segmentele membrului inferior sa se prabuseasca unele peste altele.

12. in unele situatii , folosirea fortei exterioare inverseaza rolul grupelor musculare numai dupa ce acestea au declansat miscarea.

Ex. Din stand , aplecarea trunchiului inainte sau inapoi.

13. in cadrul lanturilor cinematice inchise , parghiile osteoarticulare actioneaza in general ca parghii de gradul I , de sprijin.

Ex. Stand pe maini.

14. in cadrul lanturilor cinematice deschise , parghiile osteoarticulare actioneaza ca parghii de gradul III , de viteza.

Ex. Aruncarea greutat

15. perfectionarea se obtine prin realizarea miscarilor cu maximum de eficienta , folosindu-se la minim fortele interne si la maximum fortele exterioare , ca o adaptare superioara la mediu.

Ex. In alergare , pendularea inainte a gambei membrului inferior anterior e o extensie incompleta a gambei pe coapsa , care nu se realizeaza prin contractie izotonica a muschilor extensori , ci prin inertie , ca un pendul , folosindu-se fortele exterioare. Grupele musculare care intervin sunt muschii flexori ai gambei pe coapsa - ischiogambieri - care la sfarsitul miscarii se contracta , oprind pendularea.

Probleme de biomecanica in fotbal            

Ceea ce caracterizeaza fotbalul modern e dinamismul accentuat , miscarea continua a jucatorilor pe intreg terenul , cu dese schimbari de posturi.

In fotbal , membrele inferioare indeplinesc doua functii:

organe de sprijin

segmente ce executa diferite procedee tehnice

La executarea oricarui procedeu tehnic , iau parte toate segmentele corpului , intr-o masura mai mare sau mai mica , in functie de elementele motrice respective.

contributia principala revine insa piciorului de executie. Restul corpului serveste unor scopuri diverse: piciorul de sprijin mentine greutatea corpului , membrul superior contribuie la mentinerea echilibrului prin miscari compensatorii , iar trunchiul asigura corectitudinea pozitiei. Toate aceste actiuni favorizeaza realizarea scopului principal: crearea conditiilor tehnice si biomecanice optime pentru efectuarea loviturii de catre piciorul de executie.

Lanturile musculare ale membrelor inferioare In trecutul cel mai indepartat al filogenezei, membrele inferioare au indeplinit functia de sustinere, ca la toate vertebratele patrupede. Odata cu aparitia statiunii bipede si a muncii, arhitectura membrelor inferioare s-a modificat, fara insa ca functia de sustinere sa fie anulata. Mai mult, sustentatia in pozitie verticala a necesitat o dezvoltare puternica a musculaturii, pentru a corespunde efortului sporit la care s-au adaugat functii de coordonarea nervoasa a asigurarii echilibrului corpului in statiune si in executarea miscarilor. Aparitia muncii a perfectionat si mai mult lanturile musculare si coordonarea nervoasa, iar exercitiile fizice le completeaza prin cerintele complexe de efort si de asigurare a echilibrului.

Mersul biped a produs o serie de modificari ale scheletului: accentuarea curburilor coloanei vertebrate, turtirea dorsoventrala a toracelui, largirea centurii pelviene. Articulatiile sacro-iliace au fost intarite cu ligamente puternice (sacrospinos si sacrotuberos), ca si articulatiile coxofemurale (ligamentele iliofemural, ischiofemural si pubofemural). La om, bazinul se misca numai concomitent cu coloana vertebrala lombara. Membrele inferioare, desi articulate mobil, au o amplitudine mai redusa a miscarilor comparativ cu cele superioare. Modificari substantiale a suferit laba piciorului, prin dispunerea sub forma de bolta dubla (sagitala si frontala) a pieselor scheletice ce o compun. Mentinerea curburilor normale ale boltii plantare este asigurata de ligamente puternice si de muschi. Laba piciorului este solicitata cel mai mult in efortul static de asigurare a pozitiilor corpului. Ea are si o mobilitate destul de mare, care creste cu cat este solicitata mai mult in procesul muncii sau in activitatea sportiva. In articulatia talocrurala sunt posibile doar flexia plantara (ridicarea pe varfuri si miscarea opusa ei), flexia dorsala (ridicarea pe calcaie); in articulatiile subastragaliene sunt posibile miscari de supinatie, imbinate cu o usoara aductie si de pronatie, imbinate cu o usoara abductie; pentru efectuarea acestor miscari, este necesara participarea tuturor articulatiilor scheletului labei piciorului, care, desi reduse intre oase, se insumeaza si dau miscarile globale aratate mai sus.

Laba piciorului are o importanta deosebita in statica si dinamica corpului omenesc si, mai ales, in activitatea sportiva. Cea mai importanta dintre miscarile efectuate de laba piciorului este flexia plantara, care nu lipseste din cele mai obisnuite activitati ale omului - mers, alergare, sarituri etc. In aceasta miscare laba piciorului actioneaza ca o parghie de gradul I, unde punctul de sprijin este articulatia talocrurala; bratul fortei este reprezentat de perpendiculara coborata din axul de miscare pe directia de tractiune a muschiului triceps sural si este mai mic decat bratul rezistentei, reprezentat prin perpendiculara coborata din axul de miscare pe directia reactiei reazemului, care se aplica pe capetele metatarsienelor. Din aceasta cauza efectuarea miscarii se face cu pierdere de forta, dar cu castig de viteza.

Laba piciorului actioneaza si ca o parghie de gradul II, atunci cand luam in considerare ceilalti muschi flexori plantari: tibialul posterior, fibularii, flexorul lung al degetelor si flexorul propriu al halucelui, care se insera pe fata plantara a labei piciorului. Bratul fortei este mai mic decat bratul rezistentei; in plus, unghiul de tractiune al muschilor este ascutit si din aceasta cauza se produc o pierdere de forta si un castig de viteza, ceea ce favorizeaza viteza in cazul miscarii de impulsie.

Tinand seama de particularitatile anatomice si mecanice ale membrelor inferioare aratate mai sus, analiza activitatii musculaturii se face dupa functiile principale pe care le indeplinesc membrele inferioare in statica si dinamica corpului omenesc.

Ceea ce caracterizeaza alcatuirea lanturilor musculare ale membrelor inferioare este dispunerea flexorilor si extensorilor sub forma a doua lanturi antagoniste, la care participa cate trei grupe de muschi, motiv pentru care ele au fost numite lantul triplei flexii si al triplei extens Lantul muscular al triplei flexii este format din grupele musculare ale flexorilor coapsei pe bazin, flexorilor genunchiului si flexorilor dorsali ai labei piciorului, iar cel al triplei extensii, din grupele musculare ale extensorilor coapsei pe bazin, extensorilor genunchiului si flexorilor plantari. Specificul statiunii bipede la om a impus o dezvoltare considerabila a lantului triplei extensii, astfel inert raportul dintre greutatea muschilor extensori si flexori este de 2 : 1 la membrul inferior si de 1 : 1 la membrul superior (Turan). Aceasta demonstreaza participarea mai puternica a lantului muscular al triplei extensii la asigurarea staticii si dinamicii corpului omenesc.

In acelasi timp, greutatea muschilor rotatori mediali si laterali (respectiv pronatori si supinatori) la membrele inferioare este mai mica (reprezentand numai 1/30 din greutatea totala a musculaturii) decat la membrele superioare, unde ea reprezinta 1/5 din greutatea intregii musculaturi. Explicatia consta in faptul ca membrele inferioare executa mai putine miscari fine de rotatie decat cele superioare.

Scheletul membrelor inferioare - dat fiind rolul lor precumpanitor de sustinere - este mai greu decat al membrelor superioare. Raportul dintre greutatea scheletului si a musculaturii este 327,7 : l 000 pentru membrele superioare si de 519,8 : 1 000 pentru membrele inferioare.

O alta particularitate a membrelor inferioare este intinderea mare a suprafetelor de origine si insertie a musculaturii, comparativ cu cea a membrelor superioare. Astfel, suprafata de origine a fesierului mare este de 23 de ori mai mare decat a muschiului deltoid, iar suprafata de insertie de 4,5 ori mai mare (Kolesnikova s.a.). Datorita acestui fapt, musculatura membrelor inferioare asigura in mai bune conditii pozitiile corpului si in mai mica masura precizia si viteza miscarilor.

Lanturile musculare ale membrelor inferioare indeplinesc deci importante functii statice, precum si diferite miscari, dintre care cele mai caracteristice sunt:

Miscarea de impulsie, principala miscare din mers, alergare, sarituri si alte numeroase actiuni complexe pe care le executa corpul omenesc sau segmentele sale. Ea este indeplinita de lantul muscular al triplei extensii, care asigura impulsia de la sol; concomitent actioneaza musculatura care asigura fixarea segmentelor, necesara pastrarii echilibrului, dar a carei activitate este mai putin importanta ca forta. Segmentele corpului care sunt mobilizate se inlantuie de la unul la celalalt, de asa maniera incat sa constituie o unitate motrica functionala (Bayer). Ca la orice miscare complexa, in lantul de miscari elementare care o compun, fiecare urmareste s-o faca pe urmatoarea mai adecvata, mai precisa, mai rapida. Din punct de vedere mecanic, orice deplasare a unui element al lantului cinematic antreneaza o miscare bine precizata a tuturor celorlalte elemente, pentru a plasa articulatiile in unghiurile cele mai favorabile activitatii musculare.

O importanta deosebita are miscarea de impulsie la sarituri; pentru realizarea unor performante optime este necesara o cat mai buna coordonare a impulsurilor partiale (Hochmuth), care sa micsoreze pe cat posibil actiunea de frana pe care unele segmente ale membrului inferior o pot avea asupra celorlalte, in cazul cand aceasta coordonare nervoasa nu exista. O buna coordonare a impulsurilor partale determina un randament superior impulsiei, forta de contractie a tuturor elementelor lantului triplei extensii suprapunandu-se in momentul optim.

La atingerea unor performante crescute la sarituri mai concura si realizarea unui unghi optim de flexie a segmentelor membrului inferior (Repciuc) de la care porneste tripla extensie. Este cunoscut faptul ca tripla flexie a membrului inferior, care precede efortul de impulsie efectuat de lantul muscular al triplei extensii, are un unghi optim, care pune in tensiune maxima grupele musculare efectoare ale impulsiei. Acesta variaza de la un sportiv la altul, in functie de constitutia tomica a aparatului locomotor, de lungimea si volumul segmentelor sale. El poate fi determinat la fiecare saritor prin intermediul cinematografiei rapide, cu peste 300 imagini pe secunda, asemenea, in procesul antrenamentului trebuie facute verificari periodice care sa indice in ce masura s-a ajuns la folosirea unghiului optim al flexiei care precede efortul de impulsie.

Amortizarea este, dupa impulsie, o activitate principala depusa de lanturile musculare ale membrelor inferioare. Ea se intalneste in mers, alergare, sarituri si in numeroase alte miscari. Prin amortizare se franeaza viteza miscarii respective unele miscari este necesar ca amortizarea sa fie   redusa la maximum (mers, alergare), pe cand in altele ea reprezinta faza finala a miscarii (sarituri). Lantul muscular care asigura amortizarea este acelasi ca la impulsie, si anume, lantul triplei extensii, cu deosebirea ca la impulsie se depune o activitate dinamica de invingere, iar la amortizare o activitate dinamica de cedare; care anihileaza treptat forta reactiei reazemului. Membrele inferioare se comporta la aterizare ca niste resorturi elastice datorita contractiei lantului triplei extensii; in cazul unor aterizari gresite, rolul de resort elastic este micsorat sau suprimat astfel ca pot surveni accidente, uneori foarte grave.

Miscarea de lovire cu membrele inferioare (fotbal) e foarte variata, dat fiind faptul ca ea nu se executa intotdeauna pe directia normala a axelor de flexie-extensie ale segmentelor, ci in directii numeroase, concomitent cu rotatia mediala sau laterala a membrului inferior. Lantul muscular care asigura lovirea este format din flexorii coapsei pe bazin, extensorii genunchiului si flexorii dorsali ai labei piciorului. Activitatea musculaturii are un caracter balistic, caracterizandu-se printr-o contractie puternica initiala, dupa care miscarea continua din inertie.

Asigurarea statiunii constituie una din principalele activitati depuse de membrele inferioare. Ea se efectueaza printr-o contractie statica a musculaturii, unde rolul principal revine lantului triplei extens Fixarea corpului pe sol se asigura prin contributia lantului muscular al muschilor aductori ai coapselor care actioneaza asupra lantului cinematic inchis, reprezentat prin cele doua membre inferioare si bazin. Fixarea la sol asigurarea pozitiei verticale au o mare importanta in activitatea sportiva.

Pe langa lanturile musculare aratate mai sus, in anumite activitati sportive (ridicarea halterei, aruncarea greutatii, lupte), lanturi si grupe musculare cu rol fixator, care asigura echilibrul corpului.

In concluzie, lanturile musculare ale membrelor inferioare se caracterizeaza printr-o mai mica varietate decat ale celor superioare; ele sunt adaptate asigurarii statiunii si catorva miscari fundamentale, dintre care principale sunt impulsia si amortizarea.

Fotbalul modern se caracterizeaza printr-un dinamism ac­centuat, o miscare continua pe intreg terenul, cu dese schimbari de posturi, ceea ce determina o solicitare multilaterala atat motrica, cat si vegetativa si psihica.

Intrucat miscarile jucatorilor de fotbal in teren sunt extrem de complexe, analiza biomecanica nu poate fi facuta global, ci separat, pe diferite elemente tehnice.

In ceea ce priveste pozitiile initiale si finale, desi sunt ase­manatoare intr-o oarecare masura cu cele din gimnastica sau atletism, exista totusi unele caracteristici, si anume:

a) pozitia stand;

b) pozitia jucatorului care se pregateste sa loveasca o minge statica;

c) pozitia in aruncarea mingii de la margine;

d) pozitia jucatorului care se pregateste sa preia o minge cu pieptul;

e) pozitia fundamentala a portarului.

Caracteristica biomecanica a diverselor pozitii in fotbal consta in contributia fortelor interioare ale organismului si in primul rand a musculaturii, in asigurarea echilibrului, dat fiind ca toate aceste pozitii sunt de echilibru nestabil.

C.G.G. al corpului se afla deasupra bazei de sprijin, care variaza ca marime, ceea ce determina, implicit, o variatie a unghiului de stabilitate a corpului. Cu cat acest unghi este mai mic, cu atat efortul static al musculaturii pentru asigurarea echilibrului este mai mare.

Specificul activitatii musculare in asigurarea pozitiilor din jocul de fotbal este "de fixare' sau echilibrare; ea este indeplinita de lanturile musculare antagoniste de la membrele inferioare si trunchi, care actioneaza asupra C.G.G., mentinand in permanenta verticala sa in interiorul bazei de sprijin.

Analiza biomecanica a unor elemente tehnice specifice jocului de fotbal trebuie sa tina seama de faptul ca fotbalul modern se caracterizeaza printr-o miscare continua, iar majoritatea actiunilor se efectueaza din miscare si viteza, din pozitii extrem de variate si dificile.

In compunerea oricarui procedeu intra atat miscarea pe care o efectueaza jucatorul pana cand ia contact cu mingea, cat si miscarile segmentelor corpului angrenate in executia propriu-zisa.

C.G.G. al corpului oscileaza in diferite directii, in sus, in jos, lateral, inainte sau inapoi, determinand prin aceasta variatii ale gradului de stabilitate, care trebuie compensate prin activitatea musculaturii corpului.

Variatiile bazei de sustinere pe parcursul diferitelor executii tehnice influenteaza si ele stabilitatea corpului, determinand cresterea sau descresterea unghiului de stabilitate si, prin aceasta, solicita variat lanturile musculare pentru asigurarea echilibrului. Variabilele mari ale deplasarii C.G.G. si ale barei de sprijin in unele situatii necesita executii tehnice "din cadere' sau rasturnare (foarfeca), ceea ce complica asigurarea conducerii neuromusculare si a reglarii fine a miscar Datorita acestui fapt, respectivele elemente tehnice sunt mai greu de insusit si pretind o inalta maiestrie.

Desi corpul participa in intregime la executia tuturor elementelor tehnice, un rol covarsitor revine totusi membrelor inferioare sau mai bine zis tuturor segmentelor corpului situate sub C.G.G.

In jocul de fotbal, membrele inferioare indeplinesc doua functii fundamentale:

a) activitatea ca organe de sprijin;

b) activitatea depusa pentru executarea diferitelor procedee tehnice, spre exemplu: lovirea, preluarea etc.

Datorita acestui fapt, in fotbal vom descrie atat lucrul piciorului de sprijin, cat si cel al piciorului de executie.

Este necesar sa se retina faptul ca la executarea oricarui procedeu tehnic din fotbal iau parte toate segmentele corpului, intr-o masura mai mare sau mai mica, in functie de elementele motrice respective. Contributia principala revine piciorului de execute, in timp ce restul corpului serveste unor scopuri diverse. Astfel, in timp ce piciorul de sprijin mentine greutatea corpului, membrele superioare servesc la pastrarea echilibrului prin miscari compensatorii, iar trunchiul asigura corectitudinea pozitiei. Toate aceste activitati favorizeaza realizarea scopului principal - crearea conditiilor tehnice si biomecanice optime pentru efectuarea loviturii de catre piciorul de executie.

In analiza biomecanica a miscarilor caracteristice jocului de fotbal trebuie sa se tina seama de urmatoarele aspecte:

a) Conditiile mecanice initiale caracteristice procedeului tehnic.

b) Interactiunea forjelor externe si interne pe parcursul executiei miscarii in ansamblul ei.

c) Descrierea miscarii pe fazele caracteristice fiecarei actiuni in parte. Astfel, lovirea mingii cu capul de pe loc, urmata de saritura prezinta urmatoarele faze:

pregatitoare (indoirea usoara a genunchilor, cu flexie usoara in celelalte articulatii ale membrelor inferioare si ale trunchiului)

impulsia

zborul

lovirea mingii cu capul

aterizarea cu amortizare dupa saritura. La descrierea miscarilor se va stabili directia, viteza, acceleratia, corpului si a membrelor.

d) Dupa indicarea fazelor cu particularitatile lor biomecanice specifice, analiza se completeaza succesiv, pe elemente.

Este necesar ca in finalul analizei miscarilor pe faze si elemente sa se faca legatura intre faze.

e) Dupa analiza biomecanica a procedeului de baza trebuie sa se descrie si variantele in care intra particularitatile individuale ale jucatorilor.

Din numeroasele procedee tehnice folosite in jocul de fotbal, prezentam jos cateva, insotite de descrierea particularitatilor lor biomecanice.

Lovirea mingii cu piciorul (sutul) este cea mai frecventa miscare folosita in jocul de fotbal. Ea poate fi facuta de pe loc sau din miscare, direct sau prin rasturnare (foarfeca); mingea se loveste cu varful piciorului, cu partile laterale, cu ristul sau cu calcaiul. Dupa scopul urmarit in ansamblul tactic, lovitura cu piciorul poate fi indreptata asupra portii sau constituie o pasa inainte, laterala ori inapoi. Modalitatea executiei si forta lovirii variaza dupa scopul urmarit; ea este mai mare in cazul loviturilor de pedeapsa indreptate asupra portii si variaza in intensitate in celelalte variante.

Vom analiza numai cateva din aceste variante de executie tehnica, si anume pe acelea care folosesc o forta mai mare, solicitand prin aceasta o cheltuiala de energie mai importanta si o precizie deosebita.

Lovirea mingii de pe loc, indreptata asupra portii echipei adverse, cum sunt loviturile de la 11 m sau loviturile de pedeapsa directe, se compune din urmatoarele faze : a) pregatirea b) executiei si c) restabilirea.

In faza de pregatire, jucatorul executa un elan prin alergare accelerata, pe distante variate, in scopul obtinerii unei viteze orizontale mari. Musculatura solicitata este aceeasi ca in alergare. Distanta (numarul pasilor) trebuie sa fie in asa fel stabilita, incat, dupa ultimul pas de alergare, piciorul care va lovi sa aiba cele mai bune conditii mecanice de executie; in caz contrar, eficienta loviturii scade.

Executia se face cu unul din membrele inferioare, in timp ce celalalt serveste drept sprijin elastic. Piciorul de sprijin se afla in usoara flexie din toate articulatiile, prin contributia dinamica "de cedare' a lantului triplei extens Piciorul de sut este dus mult inapoi prin actiunea unui lant muscular format din extensorii coapsei pe bazin, flexorii genunchiului si flexorii plantari.

Datorita acestei miscari este pus in stare de tensiune lantul muscular care va efectua lovitura, si anume: flexorii coapsei pe bazin, extensorii genunchiului si flexorii dorsali in articulatia talocrurala. Scopul acestei mimari pregatitoare este de a crea - prin intinderea lantului muscular care va efectua sutul - o lungire optima a muschilor si, prin aceasta, de a face sa creasca lungimea scurtarii, implicit lucrul mecanic efectuat. Urmeaza apoi, din aceasta pozitie, o contractie puternica, balistica, care penduleaza energic membrul inferior catre minge. Lantul muscular aratat mai sus depune un efort dinamic de invingere, ce imprim piciorului o miscare accelerata pana la contactul cu mingea, careia ii transmite prin lovitura o mare energie cinetica. Traiectoria descrisa de minge variaza dupa modul in care ea este lovita; in general, e de dorit sa fie cat mai joasa si parcursa cu o viteza cat mai mare. Eficienta loviturii la poarta depinde de viteza cu care mingea isi. parcurge traiectoria, deci, de forta lovitur Ea mai depinde si de alti factori, si anume de miscarile inselatoare pe care jucatorul le face spre a nu da portarului advers timpul necesar sa se orienteze in directia traiectoriei. Din pacate, eficienta loviturii scade sau se reduce la zero in cazul unei tehnici gresite, care determina o traiectorie a mingii in afara spatiului port La originea acestor greseli stau mai multi factori, dintre care cei mai important sunt descrisi in cele ce urmeaza:

a) Unul dintre factori consta in lipsa unei coordonari nervoase perfecte a contractiei diferitelor grupe din cadrul lantului muscular care efectueaza miscarea de lovire a ming Din acest punct de vedere, un rol hotarator il are controlul mobilitatii articulatiei talocrurale. Este suficient ca inaintea lovirii mingii sa se produca o miscare de amplitudine necorespunzatoare, pentru ca traiectoria sa nu mai cada pe spatiul port Astfel, daca flexia dorsala este mai ampla decat trebuie, traiectoria mingii va trece cu siguranta peste poarta adversa. Daca pronatia sau supinatia labei piciorului este exagerata, traiectoria mingii depaseste limitele laterale ale port

b) o alta greseala tehnica se datoreaza locului unde este lovita mingea; lovitura poate fi executata pe o directie care coincide cu centrul de greutate al acesteia si cu traiectoria sau pe directii in afara acestor doi parametri. In primul caz, traiectoria mingii va fi pe directia fortei de lovire, iar eficienta crescuta; in al doilea, pe langa o miscare de rotatie imprimata mingii in jurul axei sale, traiectoria va fi mult curbata (boltita), iar eficienta loviturii scazuta. Este adevarat ca in cazul unei inalte maiestrii, aceste lovituri cu bolta si traiectorie deviata pot surprinde adversarul, dar de cele mai multe ori determina traiectorii in afara spatiului port

O concluzie practica care se impune in urma acestor consideratii biomecanice este ca in metodica antrenamentului jucatorilor de fotbal sa se acorde o importanta crescuta mimarilor labei piciorului, atat in articulatia talocrurala, cat si in articulatiile infratalare, pentru a se obtine un control riguros si o coordonare nervoasa optima a acestor miscari.

c) o alta cauza care sta la originea numeroaselor greseli tehnice in loviturile la poarta de pe loc este insuficienta pregatire fizica speciala, care nu a ajuns inca in faza unei corespondente perfecte intre activitatea metrica propriu-zisa si informatiile vizuale privind aprecierea corecta a dimensiunilor. Informatiile vizuale, prelucrate la nivelul centrilor nervosi sub-corticali, ai cerebelului si substantei reticulate creeaza baza materiala sigura a unui raspuns motor adecvat. Aceasta legatura stransa intre comanda motrica si aferentele venite pe calea analizatorului vizual se stabileste cu greutate, presupune timp, rabdare si perseverenta atat din partea sportivului, cat si a antrenorului.

d in sfarsit, o alta cauza care sta la baza greselilor tehnice din cadrul loviturilor directe la poarta se datoreaza faptului ca omul are o serie de deprinderi motrice si stereotipuri dinamice formate inca din frageda copilarie, care se refera la miscarile obisnuite din mers, alergare si sarituri, unde se stabileste de timpuriu si puternic o perfecta coordonare a activitatii motrice, cu eficienta maxima. Aceste miscari sunt indeplinite, pentru membrele inferioare, de catre cele doua lanturi musculare fundamentale, tripla flexie si tripla extensie, a caror contributie este fin coordonata foarte timpuriu. Din acest motiv mersul, alergarea si sariturile obisnuite, practicate de orice om, se efectueaza cu mare precizie si eficient.

In cazul unor miscari care solicita alte grupe si, mai ales, alte lanturi musculare, cum este cazul sutului la fotbal, este necesar sa se stabileasca treptat - si acest lucru nu este deloc usor - alte legaturi temporare in sistemul nervos central, care sa asigure o coordonare perfecta a lucrului muscular in conditiile in care componentele lanturilor musculare variaza rapid, asa cum se intampla in majoritatea miscarilor complexe, deci si in jocul de fotbal. Cunoasterea acestor particularitati biomecanice de catre sportivi si antrenori prezinta o mare importanta pentru dirijarea stiintifica a antrenamentului.

Lovirea mingii din miscare, se executa cu mai multe scopuri, spre exemplu, sutul la poarta si pasa. Ambele lovituri pretind o mare precizie; in plus, sutul la poarta cere forta. Datorita situatiilor multiple care survin in jocul de fotbal, ca si marii mobilitati a jucatorilor, executarea cu precizie a acestor lovituri este destul de dificila.

O contributie insemnata in executarea corecta a acestor lovituri o aduc informatiile provenite de la analizatorul vizual, care apreciaza distantele si pozitiile, precum si informatiile vestibulare, care concura la asigurarea echilibrului.

Din punct de vedere muscular, lucrurile se petrec ca la lovitura de pe loc, cu mentiunea ca se adauga contributia lanturilor musculare rotatorii si cele care inclina trunchiul.

In cazul loviturilor prin rasturnare (foarfeca), executia acestora cere o inalta maiestrie, iar rolul cel mai important il joaca analizatorul vestibular.

Din cele de mai sus rezulta ca, in executia loviturilor din miscare, efortului muscular i se adauga o importanta contributie a analizatorilor vizual, vestibular si proprioceptorilor. De aceea, in antrenamentul jucatorilor de fotbal este necesar ca, pe langa exercitiile speciale, care solicita acesti analizatori in vederea unei coordonari cat mai fine a activitatii motrice, sa se efectueze periodic si cu regularitate diverse probe specifice de control medical asupra functiei acestor analizatori.

Lovirea mingii cu capul din saritura este o miscare impusa de cerintele tacticii fotbalului modern. Ea se poate face in doua feluri: a) lovitura cu fruntea plina si b) lovitura cu partea laterala a capului.

La fiecare din ele exista cateva variante, care prezinta particularitati biomecanice esentiale.

Lovirea mingii cu capul din plonjon inainte se face, de obicei, din alergare, cu bataie pe un picior. In ansamblu, miscarea cuprinde sase faze: a) elanul; b) ghemuirea; c) bataia ; d) zborul; e) lovitura cu capul si f) aterizarea (revenirea la sol). Elanul reprezinta o alergare accelerata treptat, pe o distanta de 3-4 m, in care ritmul nu trebuie intrerupt; ultimul pas al elanului trebuie sa fie facut cu piciorul de bataie. Din punct de vedere muscular se depune aceeasi activitate ca in alergarile obisnuite.

Ghemuirea rezulta din coborarea C.G.G., corpul sprijinindu-se pe piciorul de bataie, care executa o flexie in toate articulatiile sale, combinata cu o usoara flexie a trunchiului. Faza de ghemuire are rolul de a pune in tensiune lanturile musculare care vor efectua contractia balistica ce va proiecta corpul spre minge. Ea mai are si rolul de a determina unghiurile optime de flexie la nivelul articularilor coxofemurale, genunchiului si talocrurale de la piciorul de bataie, care sa creeze cele mai favorabile conditii mecanice parghiilor osoase, la declansarea contractiei. In aceasta faza, lantul muscular al triplei extensii si muschii santurilor vertebrale indeplinesc o activitate dinamica "de cedare'; rolul acestui Iar muscular poate fi asemanat cu cel de comprimare a unui resort elastic, care, la momentul oportun, va declansa impulsia corpului de la sol.

Bataia consta dintr-o contractie energica excentrica a lantului muscular descris mai sus. In acelasi timp, lanturile musculare antagoniste de la trunchi si membrele inferioare indeplinesc o activitate "de cedare', determinand - prin actiunea lor si cu sprijinul analizatorului vizual care apreciaza traiectoria mingii - directia corecta a capului in intimpinarea acesteia. Rolul antagonistilor nu se limiteaza numai la aceasta actiune; ei contribuie si la solidarizarea capului, girului si trunchiului intr-un bloc unic care sa loveasca mingea. Dat fiind faptul ca traiectoria mingii poate fi, foarte variata, un rol important in corectarea directiei de lovire il au muschii gatului, care, in faza urmatoare, asigura pozitia optima de lovire.

Zborul se efectueaza pe o traiectorie variata, in functie de elan si bataie. Corpul este usor aplecat inainte, cu bratele intinse lateral pentru mentinerea echilibrului, capul usor flexat, iar privirea orientata catre minge.

Lovirea mingii se face cu fruntea, forta de soc fiind asigurata de inertia de miscare a corpului. In timpul zborului, muschii antagonisti ai gatului, pe baza informatiilor furnizate de analizatorul vizual, corecteaza directia capului pentru ca lovirea sa se execute pe directia voita.

Revenirea la sol se poate face fie prin cadere, in cazul cand elanul este mare, fie numai pe membrele inferioare, cand valoarea elanului si directiei traiectoriei zborului nu se situeaza sub 45°.

In cazul loviturii cu capul din plonjon lateral, efortul muscular se caracterizeaza prin imprimarea unei traiectorii laterale corpului. Elanul se executa cu pasi laterali sau incrucisati, iar bataia solicita, pe langa muschii descrisi mai sus, si flexorii laterali ai trunchiului, precum si muschii care inclina bazinul in partea catre care se va produce lovirea ming

Lovitura cu capul prin saritura cu bataia pe ambele picioare, este un procedeu care se aplica in apropierea adversarului, cand nu mai este timp pentru luarea elanului. Acest procedeu cuprinde urmatoarele faze: a) ghemuirea; b) bataia; c) efortul in aer (lovitura cu capul) si d) aterizarea.

Referat: Necesarul de Bioelemente Minerale Proiect: Identificarea peroxidazei

Din punct de vedere biomecanic, particularitatile sunt similare celor de la lovitura cu capul din plonjon, cu unele diferentieri. Astfel, in faza efortului in aer, forta de lovire nu este asigurata de viteza orizontala a elanului, care nu exista, ci aici printr-o flexie energica a trunchiului si capului care constituie o masa comuna de soc Efortului muscular i se adauga contractia energica a lanturilor musculare flexoare ale gatului si trunchiului. Lovirea mingii se face cu fruntea, in timpul zborului; ea se poate produce pe oricare punct al traiectoriei zborului, fie in partea cea mai inalta, fie in timpul revenirii pe sol, in functie de imprejurari si de scopul urmarit (lovitura la poarta sau pasa). Un rol de cea mai mare importanta pentru precizia loviturii il au muschii motori ai gatului si antagonisti acestora, care, pe baza informatiilor vizuale, asigura precizia loviturii in directia dorita.

Aterizarea la sol se face pe ambele membre inferioare, in usoara flexie, pentru amortizarea socului; ea este asigurata de lantul triplei extensii si muschii santurilor vertebrale, care, prin activitatea "de cedare', indeplinesc functia unui resort elastic Un rol important in pastrarea echilibrului il au lanturile musculare ale trunchiului si membrelor susperioare, coordonate de informatiile proprioceptive, vestibulare si vizuale.

In cazul cand mingea vine pe traiectorii laterale, se adauga si contributia lanturilor musculare ale trunchiului, care determina rasucirea catre directia de lovire.

Lovitura cu capul inapoi cu bataia pe ambele picioare sau pe un singur picior se foloseste in apropierea adversarului, cand timpul pentru elan este insuficient. In aceasta executie tehnica, rolul de lant muscular si de lovire il indeplinesc muschii santurilor vertebrale, prin activitatea dinamica "de invingere".

Lovitura cu capul prin saritura cu bataie pe un singur picior este una din miscarile cele mai complexe si mai dificile din intreaga tehnica a fotbalului. Ea cuprinde cinci faze.

Elanul, care are un rol hotarator in reusita executiei procedeului de lovire, se efectueaza de regula pe o distanta de 5-6 m si consta dintr-o alergare accelerata, in ritm continuu; ultimul pas al elanului trebuie sa fie facut cu piciorul de bataie.

Ghemuirea consta dintr-o flexie generalizata pe piciorul de bataie.

Bataia este rezultatul contractiei balistice a lantului triplei extensii de la piciorul de bataie, care imprima corpului o traiectorie in sus si inainte. Trunchiul si capul sunt blocate in extensie accentuata prin contributia lanturilor musculare antagoniste, formand un bloc comun de soc.

Lovirea mingii cu capul se va face in punctul cel mai inalt al traiectoriei zborului, cand mingea ajunge la nivelul frunt In acest moment se produce o flexie a gatului, care inclina energic capul inainte; miscarea capului este amplificata si de o flexie a trunchiului. Efortul muscular "de invingere" este asigurat de lanturile flexoare ale gatului, care se continua cu lanturile ventrale ale trunchiului si cu cele incrucisate ale abdomenului.

Aterizarea se face, de regula, pe ambele membre inferioare, aflate in usoara flexie; amortizarea socului este asigurata prin contractia "de cedare" a lantului triplei extens

Randamentul cel mai bun se obtine in cazul efectuarii sariturilor in punctul cel mai inalt al traiectoriei sariturii; daca lovirea mingii se face prematur, efieienta scade, intrucat se pierde aportul de forta al muschilor flexori ai trunchiului.

In cazul loviturilor cu capul in directie laterala, intervin si lanturile musculare care inclina si rotatie trunchiul.

Lovitura cu partea laterala a fruntii numita si lovitura de degajare, are avantajul ca poate imprima mingii cea mai mare traiectorie; ea poate fi folosita si in trasul la poarta.

Lovitura se poate executa din saritura, cu alergare si bataie pe un singur picior sau cu bataie pe ambele picioare.

Acest procedeu este mai dificil de executat decat lovirea mingii cu fruntea plina. El cuprinde tot cinci faze, dintre care cea mai complexa este lovitura propriu-zisa cu capul sau efortul in aer.

Dupa executarea bataii, corpul se inalta cat mai mult posibil, iar pe parcursul traiectoriei sale ascendente, inainte de a ajunge la punctul cel mai inalt, el trebuie sa se rasuceasca brusc cu 90° in directia necesara.

Bataia se executa pe membrul inferior stang atunci cand mingea trebuie lovita cu partea dreapta a capului si invers.

In faza ascendenta a zborului, concomitent cu rasucirea de 90°, se face inclinarea laterala a trunchiului spre partea care va lovi mingea.

In acest procedeu de lovire a mingii exista o imbinare de lanturi musculare care solidarizeaza capul, gatul, trunchiul si piciorul de bataie. Lanturilor musculare aratate la lovitura cu fruntea plina li se adauga lanturile rotatorii ale trunchiului, gatului si capului, precum si cele care inclina capul, gatul si trunchiul catre partea spre care se loveste mingea.

Din analiza grupelor si lanturilor musculare care asigura efortul specific in diferitele procedee de lovire a mingii cu capul rezulta urmatoarele:

- La toate procedeele descrise actioneaza un lant muscular intens de la cap la membrul inferior de bataie. Tipul de activitate musculara este dinamica "de invingere". Acest lung lant muscular cuprinde: muschii santurilor vertebrale, lanturile ventrale ale gatului si trunchiului, lanturile incrucisate ale peretilor abdominali si lantul triplei extensii de la membrul inferior de bataie.

- Pe langa activitatea dinamica, efortul muscular are si o importanta componenta statica ce asigura fixarea (echilibrarea) corpului, precum si blocarea regiunii cervicale, spre a oferi capului care primeste lovitura mingii un sprijin corect pe trunchi.

- Viteza si precizia necesare acestei miscari sunt asigurate prin contributia analizatorilor vizual, vestibular si proprioceptiv. Informatiile culese pe aceste cai sunt conduse catre centrii nervosi superiori, inclusiv scoarta cerebrala. Si pe baza lor intra in functie antagonismele care asigura precizia miscarilor.

I3 Descrierea exercitiilor cu ingreuiere pentru principalele grupe musculare

Genoflexiuni cu haltera la ceafa

In pozitia stand , bara se aseza confortabil pe trapez ; picioarele se afla la distanta egala cu latimea umerilor , cu varfurile usor in afara. Arcuiti putin spatele inferior , corpul il tineti drept , iar privirea inainte. Veti face o genoflexiune pana cand coapsele ajung sa fie paralele cu podeaua.

Asigurati-va mereu ca genunchii sunt pe perpendiculara ce pleaca din degetul mare. Pentru o mai mare stabilitate este bine sa aveti calcaiele usor ridicate.

Indreptari cu haltera(lombari, coapse)

Cu priza mixta (sau numai in pronatie), la latimea umerilor, picioarele la aceeasi departare, bratele perfect intinse si indepartate, va veti apleca pana cand coapsele vor fi aproximativ paralele cu podeaua. Tineti spatele incordat, corpul sus si privirea inainte. Pieptul trebuie sa fie usor inainte si peste bara. Intindeti picioarele si ridicati haltera de la podea. Haltera trebuie tinuta aproape de picioare tot timpul miscar Cand picioarele sunt aproape de extensia completa, indreptati spatele la pozitia verticala. La acest exercitiu se recomanda 1-2 minute in plus de odihna intre seturi pentru prevenirea accidentelor. Sau se poate lucra cu greutati mai mici, mentinand pauzele de 45-60 secunde.

Indreptari (cu picioarele in contractie, tendoane)

La fel ca indreptarile obisnuite, cu exceptia faptului ca aici veti folosi o platforma pentru o mai buna intindere si picioarele vor ramane in contractie musculara de la inceput pana la sfarsit. Solutia pentru a simti miscarea in gambe si coapse este sa nu rotunjiti spatele. Tineti spatele incordat si usor arcuit. Coborati bara pana la limita confortabilului. Pentru uni aceasta inseamna varful pantofilor, dar pentru alti este doar un pic mai jos de genunchi. Cel mai important este sa simtiti intinderea si sa mentineti bara aproape de corp tot timpul miscar

Genoflexiuni cu haltera la spate (cvadriceps, fesier)

Este un exercitiu foarte eficient daca e facut corect. Majoritatea executantilor gresesc tinand bara departe, in loc sa o tina aproape tot timpul miscar Calcaiele trebuiesc inaltate putin si partea superioara a corpului mentinuta dreapta. Bara trebuie pozitionata in dreptul fesierului inferior, unde se prind tendoanele superioare. Coborati usor pana cand coapsele vor fi paralele cu podeaua. Reveniti, dar fara blocare cu contractie; mentineti tensiunea constanta in coapse.

Extensii ale coapsei la banca

Din asezat, cu spatele lipit de banca se executa simultan extensia gambelor din articulatia genunchilor, coapsa ramanand fix pe banca.

Flexii ale gambei pe coapsa posterioara

Din culcat facial la banca se executa flexia gambei pe bicepsul femural, din articulatia genunchiului.

Genoflexiuni la presa

Din asezat usor declinat se vor executa genoflexiuni, miscarea fiind aceeasi ca si la genoflexiunile libere.

Impins la presa

Din asezat, cu spatele si capul lipit de presa, se vor executa simultan flexii ale gambelor pe bicepsul femural si a coapsei pe trunchi.

IV.1 Programe de lucru

Adaptarea metodei culturistului la specificul miscarilor din fotbal se exprima prin modificarea formulei P=fx adaugandu-se indemanarea. Astfel P reprezinta puterea organismului, adica rezistenta de joc obtinuta prin lucru de forta si viteza in conditii de indemanare.

Exercitiile se desfasoara strict individual, stabilindu-se ingreuieri in functie de fiecare executant imparte.

De asemenea exrcitiile se desfasoara in ritm rapid cu explozie in momentul plecarii in actiune. La plecare se executa inspiratii, apoi momentul apneei, care corespunde momentului de incordare maxima, iar expiratia cu relaxare. Se pot executa si exercitii in apnee sau cu marirea timpilor de expiratie-inspiratie sau apnee, combinatii pe care fiecare antrenor le poate executa in antrenamentul cu greutati.

Numarul de repetari nu trebuie sa depaseasca 12, deoarece cercetarile efectuate au stabilit ca respectarea lui da cele mai bune efecte in dezvoltarea fortei.

Dupa executarea unei serii de 12 repetari se mai pot efectua inca 6 repetari, fara pauza, cu o noua incarcatura.

In perioada pregatitoare se pot face trei sedinte de pregatire dupa metoda antrenamentului cu greutati ; in perioada competitionala cu un joc pe saptamana, dupa necesitati se va prevedea cel putin un antrenament pe saptamana.

Prin metoda lucrului cu greutati dezvoltam forta de miscare, caracteristica jocului. Dezvoltarea musculaturii, a volumului ei se realizeaza cu metoda izometrica, a carei utilitate in fotbal este discutabila, daca tinem seama de necesitatea fortei dinamice.

Metoda antrenamentului cu greutati pentru dezvoltarea fortei este eficace in special in etapa pregatitoare si in cea competitionala. Ca sa dea rezultate bune ea trebuie combinata cu ceilalti factori. Trebuie stiut faptul ca exagerarea lucrului dupa metoda cu greutati duce la transferuri negative pentru viteza si indemanare, calitati esentiale ale fotbalistilor. In acest sens proportia lucrului trebuie verificata pentru fiecare jucator, prevazandu-se in planurile de antrenament in primele lect

Alcatuirea unei lectii dupa metoda lucrului cu greutati:

1. incalzirea se va face dupa regulile cunoscute, asigurandu-se adaptarea la efortul de forta care urmeaza sa se desfasoare;

2. stabilirea grupelor de greutati (a numarului de seturi si repetari), a exercitiilor, a pauzelor si a desfasurarii lectiei in general;

3. antrenamentul propriu-zis :

se executa 10-12 exercitii, din patru categorii de forta:

4-6 exercitii pentru forta generala;

2 exercitii pentru forta localizata;

2 exercitii pentru forta exploziva;

2 exercitii pentru forta acrobatica;

Factorii determinanti in procesul educarii motrice

1. Cunoasterea topografiei si actiunii principalelor grupe musculare

Nu se poate concepe efectuarea unei munci eficiente in directia fortei , fara cunoasterea amanuntita a actiunilor principale pe care le efectueaza grupele musculare ale corpului omenesc .

Cresterea indicilor de forta speciala , caracteristica jucatorului de fotbal , implica lucrul anumitor grupe musculare , precis differentiate , din totalitatea masei musculare a corpului , care este compusa din circa 700 de muchi.De asemenea , se stie ca posibilitatile de miscare ale omului sunt foarte mari.Numai anumite directii ale miscarilor corespund cerintelor tehnicii sportive si cresterii fortei musculare .De aceea , vom aminti topografia principalilor muschi ai corpului omenesc , precum si principalele actiuni ale acestora .

2. Stabilirea numarului de exercitii

Din dorinta de a se obtine forta la toate grupele musculare , exista tentatia de a se efectua un mare numar de exercitii , in cadrul unei lectii de antrenament.Aceasta duce la slabirea organismului si implicit la diminuarea fortei musculare.

In cazul unei lectii de antrenament pentru educarea fortei se efectueaza exercitii pentru 3-4 grupe musculare , numarul total al exercitiilor fiind de 3 pana la 12.Pentru lectii de antrenament cu volum mic se efectueaza 3-6 exercitAceste lectii sunt specifice in fotbal pentru posturile orientate spre forta in regim de viteza .In cazul efectuarii unor lectii cu volum mare si maxim , specific "forta in regim de rezistenta " , numarul exercitiilor va fi de 9-12.

Deoarece dupa o intrerupere de 3 saptamani are loc o scadere considerabila a fortei musculare , dupa obtinerea masei musculare corespunzatoare si a indicilor de forta planificati exercitiilor de forta nu se intrerup , ci se vor executa cu o dozare mai mica , in scopul mentinerii efectului obtinut.

3. Succesiunea exercitiilor de forta

Exercitiile de forta se pot efectua fie in cadrul unor antrenamente speciale , fie dupa efectuarea antrenamentelor specifice , dar numai in cazul sporturilor orientate spre forta in regim de viteza .Practica a demonstrat ca exercitiile cu character dominant de forta au un mare grad de eficienta , cand sunt executate dupa exercitiile tehnice si de viteza.In cazul practicarii exercitiilor de forta dupa cele de rezistenta , efectul este mai mic.

Succesiunea exercitiilor de forta , in cadrul unei lectii de antrenament , poate fi stabilita dupa urmatorul principiu : se efectueaza la inceput exercitii care activeaza grupe musculare mici , apoi exercitii care se adreseaza marilor grupe musculare .De exemplu , se vor include la inceputul lectiei exercitii care dezvolta forta muschilor gatului, muschilor bratelor , muschilor centurii scapulare , apoi exercitii pentru muschii abdominali , muschii spatelui si muschii picioarelor.

In cazul unor exercitii cu un tonaj mare , succesiunea actiunilor va tine seama de alternarea lucrului grupelor musculare mai putin solicitate la maximum.

4. Stabilirea numarului de repetari si serii

In fotbal , cresterea fortei musculare depinde de numarul repetarilor si seriilor cu care se efectueaza exercitiul respectiv .Acesta variaza in functie de scopul lectiei , de metoda folosita si de capacitatea de adaptare la efort a fiecarui fotbalist.

Daca scopul lectiei vizeaza dezvoltarea fortei pure , se vor efectua :

1-3 repetari in 1-9 serii;

Atunci cand dorim dezvoltarea fortei in regim de viteza se efectueaza:

3-6 repetari in 6-9 serii;

In sfarsit , in cazul exercitiilor orientate spre educarea fortei in regim de rezistenta :

- numarul repetarilor va fi mare , mergand pana la refuz , in 9-12 ser

Numarul de repetari , in functie de motodele de educare a fortei , a devenit un parametru de baza in aprecierea si planificarea efortului din antrenamente .Respectarea cu strictete a numarului de repetari specifice metodelor de educare a fortei inseamna , de fapt , transpunerea in practica a conceptiei moderne a metodei antrenamentului in fotbal.

5. Pauzele de odihna intre serii , exercitii si antrenamente

Pauzele se micsoreaza odata cu imbunatatirea capacitatii de efort si se maresc in urmatoarele cazuri : cresterea incarcaturii , a numarului de muschii angrenati in lucru si a duratei efortului neintrerupt .

In medie, intre serii se recomanda o pauza de 1-3 minute .In timpul acestei pauze se executa miscari de respiratie si de relaxare .

Trecerea de la un exercitiu la altul este marcata de o pauza cuprinsa intre 3-5minute .In ceea ce priveste pauzele dintre antrenamente , cerintele actuale impun revizuiri serioase a conceptiilor clasice de pregatire.Daca in urma cu cativa ani persista parerea ca antrenamentele de forta effectuate din doua in doua zile , dau cele mai bune rezultate , in present efectuarea a doua si chiar trei antrenamente pe zi a devenit un lucru obisnuit .

Aceasta se explica prin solicitarea alternativa a grupelor musculare si prin posibilitatile de adaptare de care dispune organismul omenesc .

6. Viteza de executie

Viteza de executie in cazul exercitiilor de forta nu trebuie sa fie mare .Viteza maxima de miscare are un effect inhibator , care ingreuneaza coordonarea optima a proceselor nervoase necesare educarii fortei .

La folosirea greutatilor mici , cu maximum de viteza , se cheltuieste o cantitate apreciabila de energie .

Viteza de executie moderata , impusa de fapt de cresterea incarcaturilor , are o eficienta mai mare in procesul de educare a fortei , deoarece prelungeste mentinerea ingreunarii , marind astfel solicitarea aparatului neuromuscular si este mai putin obositoare pentru organism .

Desigur ca ar fi ideal sa se efectueze exercitiile de forta cu o viteza care sa se apropie cat mai mult de viteza miscarilor din timpul meciurilor .Acest lucru este impedicat de faptul ca viteza de ridicare a unei greutati descreste proportional cu cresterea incarcaturii .Totusi, tendinta de ridicare cu viteza optima trebuie sa persiste , pe masura ce se ridica greutati din ce in ce mai mari .De aceea fotbalistul nu trebuie sa porneasca cu ideea unei executii lente a exercitiilor cu incarcaturi maximale , ci din contra , imprimarea unei viteze de executie relativ relative mari permite dezvoltarea unei forte considerabile, in cazul exercitiilor cu greutati .Este binecunoscut faptul ca eficienta in ridicarea unei greutati (haltera , gantera sau mingi) depinde de capacitatea sportivului de a utiliza la maximum inertia .Inertia rezulta in urma impulsului dat greutatii de catre executant dupa efectuarea "smuciturii" din faza a doua a trager

In concluzie , indifferent de faptul ca viteza de executie a exercitiilor de forta se micsoreaza pe masura cresterii incarcaturii sau din cauza aparitiei obosel

Marimea volumului

Fata de anii trecuti, marimea volumului de lucru a crescut considerabil , aceasta constatare fiind valabila pentru toate categoriile si grupele de varsta din fotbal datorate calendarului competitional .

Ca o consecinta si volumul exercitiilor de forta a crescut , iar tendinta de crestere este caracteristica si pentru viitorii ani.In legatura cu acest aspect consideram necesara urmatoare precizare : factorul de progresie al sportivilor orientati spre marea performanta (tinerii) este cresterea continua a volumului si implicit a capacitati de efort ; pentru sportivi consacrati , de inalta performanta , factorul de progres este pastrarea intensitatii(incarcaturii pe bara) si scaderea treptata a volumului , concomitent cu rationalizarea exercitiilor si folosirea la maximum a potentialului biologic al sportivului.

Prin volum intelegem cantitatea de lucru care se efectueaza cu o anumita incarcatura in cadrul unei lectii de antrenament .Volumul de lucru poate fi calculat pe lectie , ciclu saptamanal , etapa lunara si chiar pe perioade mai lungi.In cadrul execitiilor de forta volumul se masoara tinand seama de numarul de kilograme ridicate .

Volumul exercitiilor pentru educarea fortei , a fortei in regim de viteza si a fortei in regim de rezistenta se imparte in :volum mic, mijlociu, mare si maxim.

Volumul mic este caracteristic exercitiilor de educare a fortei pure , fiind de 2.500kg-5.000kg.

Numarul repetarilor (1-3) si al seriilor (1-9), precum si al exercitiilor (3-6) este mic, iar antrenamentul poate dura 1-1,5ore.Volumul mic de antrenament se intalneste in perioade competitionale si in timpul consacrat odihnei active.

Volumul mijlociu, dezvoltarea fortei in regim de viteza este cuprins intre 5.000-6.000kg pentru fotbalisti.Acest volum se realizeaza prin efectuarea a 3-6 repetarii in 6-9 serii , intr-un numar de 6-12 exercitTimpul total de executie a unui volum mijlociu este de 1-2 ore.

Volumul mic, efectuat in special de fotbalistii care vor sa-si dezvolte forta in regim de rezistenta , este cuprins intre 10.000-20.000kg.Se efectueaza folosind 6-12 repetari in 9-12 serii , timpul necesar desfasurarii unui astfel de antrenament fiind de peste 2 ore.

8. Marimea incarcaturilor

Prin incarcatura intelegem greutatea care este ridicata de un sportiv la un exercitiu oarecare.Tot incarcatura poate fi considerata si rezistenta diferitelor aparate (elastice,glisante) sau chiar greutatea corporala in anumite cazuri (sarituri ,flotari , tractiuni etc) .Valoarea incarcaturilor se socoteste in procente fata de rezultatul maxim obtinut de sportiv la un exercitiu , in momentul efectuarii lui.

In exercitiile cu greutati avem urmatoarele incarcaturi:

-incarcaturi mici: cuprinse intre 30si 50% din posibilitati;

-incarcaturi mijlocii: cuprinse intre 50-80% din posibilitati;

-incarcaturi mari: cuprinse intre 80-100% din posibilitati;

-incarcaturi maximale: 100% din posibilitati

Pentru inaintasi , mijlocasi, si fundasi incarcaturile se diferentiaza astfel: in posturile orientate mai mult spre viteza , incarcaturile intre 30-50% din posibilitati , iar pentru cele orientate mai mult spre forta , incarcaturi intre 50-80% din posibilitati (incarcaturi mici si mijlocii).

Repartizarea incarcaturilor in functie de manifestarea fortei in diferite regimuri de lucru (forta ,forta in regim de viteza sau in regim de rezistenta) .

Planificarea antrenamentelor de forta

In planificarea antrenamentelor pentru educarea fortei trebuie sa tinem seama in primul rand de respectarea principiilor de baza ale dezvoltarii fortei (continuitate , cresterea continua a efortului ,excitatie maxima concomitent cu lucrul pentru hipertrofia fibrei musculare ), de scopul propus in functie de perioadele de pregatire si bineinteles , de particularitatile individuale .Numarul lor poate fi micsorat in perioadele competitionale si de odihna activa ; de asemenea , se pot micsora incarcaturile si volumul folosindu-se lucrul de mentinere , insa in nici un caz nu se recomanda renuntarea , fie chiar pe durate scurte , la antrenamentele de forta .Nerespectarea principiului continuitatii duce la scaderea rapida a indicilor de forta ,precum si irosirea fara rost a energiei necesare efectuarii antrenamentelor ,deoarece, asa cum am mai aratat ,acumularea fortei musculare in lunile de iarna nu poate asigura succese in antrenamentele perioadei de vara.

In planificarea antrenamentelor de forta , trebuie sa respectam , de asemenea principiul cresterii continue a efortului.Marirea periodica a exercitiilor asigura premisele unei adaptari superioare a organismului si implicit a cresterii fortei musculare.Folosirea acelorasi excitanti provoaca fenomenul de "obisnuire" , ceea ce pe plan sportiv echivaleaza cu plafonarea.In principiu ,recomandam marirea excitantilor sau , mai bine zis, cresterea incarcaturilor la o perioada de timp de circa 3 luni.Planificarea va fi corespunzatoare numai in cazul cand incarcaturile sunt superioare fata de cele folosite in perioadele de pregatire anterioara .

Deci marirea continua a excitatiei poate avea loc fie pe seama cresterii volumului de muna (mai ales pentru fotbalistii tineri in drum spre afirmare) , fie pe seama cresterii intensitatii (pentru cei consacrati , de inalta performanta).Semnalam si posibilitatea crearii unor noi excitanti si prin schimbarea exercitiilor , referindu-ne mai ales la cele ce implica grupele musculare mai mici.

In sfarsit , respectarea principiului care prevede excitarea maxima, concomitent cu lucrul pentru hipertrofia fibrei musculare , trebuie respectat si in cazurile cand se micsoreaza incarcatura si volumul de antrenament , in perioadele competitionale si in cele de odihna activa .

Relativ la diferentierile de varsta , in planificarea antrenamentului , in raport cu posibilitatile individuale , se va tine seama de faptul ca adaptarea la effort este mai rapida la tineri fata de cei varstnici.In consecinta , volumul de lucru pentru tineri va fi de la inceput mai mare , el crescand in raport cu varsta si cu maiestria sportiva.Schimbari substantiale se vor opera si in planificarea efortului in functie de sex, deoarece, se pare ca in cazul femeilor pot suporta eforturi mai mari decat cele prevazute pana in prezent .

Luna I (saptamana 1 : 10 - 16 ian 3 sedinte/saptamana)

Luna II (saptamana 2 : 7 - 13 feb.3 sedinte/saptamana)

Luna II (saptamana 3 : 14 - 20 feb./3 sedinte /saptamana)

Luna II (saptamana 4 : 21 - 27 feb./3 sedinte /saptamana)

IV. 2 Analiza comparativa a celor 2 categorii de testari

Genoflexiuni cu haltera (40kg) la ceafa

Extensii coapse la aparat

Impins la presa

Ridicari pe varfuri din stand

Observand datele inregistrate la prima testare putem spune ca jucatorii s-au apropiat de valorile medii care ar trebui obtinute de o echipa de juniori. Avand in vedere vacanta de dinaintea pregatirii rezultatele sunt acceptabile.

Urmand o perioada de pregatire cu exercitii pentru dezvoltarea fortei prin mijloacele culturismului rezultatele s-au imbunatatit, crescand numarul repetarilor dar si a serilor si in acelasi timp crescand si forta executiilor; acest lucru fiind aratat de datele obtinute la testarea finala.

Putem spune ca exercitiile specifice culturismului introduse in antrenament sunt eficiente, dar si lectia de antrenament trebuie sa fie bine organizata si continua. Eficienta a fost demonstrata si de rezultatele experimentului, fiecare jucator inregistrand progrese.

Putem spune ca mijloacele specifice culturismului privind dezvoltarea fortei necesara in jocul de fotbal, au un rol determinant in dezvoltarea acestei calitati motrice si sunt mult mai eficiente decat cele specifice fotbalului.

Concluzii si recomandari

Pentru dezvoltarea fortei la juniori a prin metode si mijloace specifice culturismului continutul lectiilor ar trebui sa fie bogat, volumul de lucru fiind adaptat pentru mentinerea potentialului maxim atins din punct de vedere fizic sau pentru cresterea indiciilor capacitatii de efort.

Exercitiile vor fi selectionate in functie de perioada si etapa de pregatire si cel mai important lucru e ca vor fi, individualizate. Se va incerca

orientarea lor spre dezvoltarea si mentinerea indiicilor de forta si rezistenta.

In ciclul saptamanal de antrenament se vor include lectii cu continut axat exclusiv pe dezvoltarea fortei alaturi de celelalte calitati motrice.

Chiar si lectiile cu sarcini tehnico-tactice vor cuprinde exercitii pentru dezvoltarea fortei.

Ele isi vor avea locul in finalul partii fundamentale. Jocul in forta, fiind o cerinta de baza a fotbalului modern, impune invatarea procedeelor tehnice si actiunilor tactice in regim de forta si viteza.

Fiecare repetare din cadrul unui exercitiu, va fi executata intr-o maniera stricta, utilizand o greutate care sa permita 10-12 repetari. Pauzele intre serii trebuie sa fie atat cat sa permita inceperea urmatoarei serii la intregul potential

(60-90secunde).

Anexe :

Tabelul 1 Ciclu saptamanal

De la . . . .pana la . . . .

Club :

Grupa de varsta :

Antrenor :

Tabelul 2          Conspect nr. . . .

Club :

Grupa de varsta :

Antrenor :

Bibliografie :

Stanculescu , V. "Ghidul antrenorului de fotbal ", Editura Sport-Turism1982

Iliescu, A.              "Biomecanica exercitiilor fizice", Editura Sport-Turism,

Bucuresti 1978

Rosculet, N.             "Fotbal. Probleme de joc si antrenament", Editura Uniunii

de Cultura Fizica si Sport, Bucuresti 1966

"Culegere de materiale tehnico-metodice prezentate la cursul intensiv, anul II, modulul III, 9-12 decembrie 2002" (Federatia Romana de Fotbal Scoala de Antrenori )

"Culegere de lucrari tehnico-metodice prezentate la cursul intensiv, modulul I al noii promotii a Scolii Nationale de Antrenori" (Federatia Romana de Fotbal Scoala de Antrenori )

"Culegere de materiale tehnico-metodice prezentate la cursul intensiv, anul II, modulul IV al promotiei Scolii Federale de Antrenori 2-4 iunie 2003"

(Federatia Romana de Fotbal Scoala de Antrenori )