Teoria cognitiv-constructivista a dezvoltarii a lui J.Piaget

Piaget s-a nascut in Elvetia in 1896 intr-un oras universitar. Pe langa studiile sale de biologie, Piaget si-a concentrat energia citind studii si publicatii de filozofie si psihologie. Activitatile de laborator de la universitatea din Zurich (1918) l-au condus catre laboratorul experimental al lui Alfred Binet din Paris (1919 - 1921) unde a impulsionat cercetarile clinice de psihologie. In acesti ani a urmat cursurile lui Pfister, Jung si Freud; din toate acestea si-a insusit o serie de teorii si metode de investigare psihanalitica. La 25 de ani, Piaget si-a inceput cariera profesionala cu dorinta de a gasi o legatura logica intre psihologie si biologie. A cautat modele sistematice care sa corespunda ierarhizarii celulelor, organismelor si speciilor. Mai mult, a cautat sa gaseasca o metodologie de cercetare aplicabila cercetarii calitative. Activitatea din laboratorul lui Binet l-a condus catre observatia ca raspunsurile unui copil la intrebari standard folosesc drept poarta de intrare pentru alte intrebari noi, mai profunde, deci devin o sursa de informatii. Cu alte cuvinte, copilul si nu intrebarea este o sursa de informatii. Intrebarile spontane ale copiilor sunt surse suplimentare pentru a intelege semnificatia reala a gindirii copilului. In urmatorii 30 de ani, Piaget si asociatii sai au creat peste 50 de tehnici noi de cercetare - cele mai multe fiind extrem de ingenioase - pornind de la aceste intuitii (elemente) timpurii ale copilului, de la interpretarile pe care le da copilul propriilor comentarii iar intrebarile puse de copil se dovedesc a fi 'cheia' dezvoltarii intelectuale. Nasterea celor trei copii ai sai (1925, 1927, 1931) i-au creat posibilitatea unui contact permanent si nemijlocit cu individul in dezvoltare, neegalat nici cele mai perfecte experimente de laborator. A conceput si a parcurs, o serie de observatii detaliate privind comportamentul manipulativ al copilului, confirmand ca procesele perceptive si conceptuale sunt operatiuni intercorelate si nu operatiuni independente. Studiul sau asupra dezvoltarii perceptive, s-a concentrat pe iluziile optice si implicatiile acestora asupra dezvoltarii intelectuale; respectiv, ca dezvoltarea intelectuala evolueaza diferit in ceea ce priveste conceptele de obiecte, spatiu, cauzalitate si timp. Perioada 1929 - 1939 este descrisa de Piaget ca fiind perioada dedicata formularii conceptelor psihologice de categorii (grupari), menite sa unifice teoria sa privind dezvoltarea cognitiva. Ulterior, in primii ani de dupa cel de-al II-lea razboi mondial, Piaget isi continua cercetarile, cursurile si scrierile din trei perspective: ca profesor al universitatii din Geneva (catedra de Istorie a Gandirii Stiintifice), ca Director Adjunct al Institutului J.J. Rousseau si ca Director al Biroului de Departamentului International de Educatie. A devenit fondatorul Centrului de Epistemologie Genetica din Geneva, decanul Universitatii Sorbona, a lucrat pentru UNESCO si ca director al Institutului International al Educatiei.

Conceptele de baza pe care le foloseste in teoria sa sunt preluate din biologie si logica. El postuleaza un efect de continuitate intre procesele biologice de adaptare a organismului la mediul in care traieste si procesele psihologice unde factorii exteriori si interiori ai dezvoltarii sunt indisociabili si cunoasterea rezulta intr-o interactiune intre subiect si obiect. Astfel functionarea inteligentei va fi descrisa prin termeni biologici ( asimilare, acomodare, adaptare) si structurile care sunt generate de functionarea sa sunt descrise in termeni logici ( structuri logico-matematice, structuri de grup). Adaptarea individului la mediu se face gratie celor doua mecanisme principale care constau in schimburile continue ce se stabilesc intre individ si mediul sau: asimilarea si acomodarea. Asimilarea se realizeaza gratie schemelor care se vor modifica prin acomodare.

Schemele perceptive sunt entitati abstracte ca si schemele mentale care corespunde structurii unei actiuni. Nu percepem schema dar percepem actiunea schemele perceptive sunt cele care permit realizarea actiunii. O schema se conserva, se consolideaza prin exercitiu dar se poate modifica fie generalizandu-se fie modificandu-se sub presiunea lumii exterioare.

Sursa existentei si a modificarii schemelor reiese din cele doua momente ale adaptarii unui individ la mediu sau, acestea fiind: asimilarea si acomodarea.

Mecanismul intern pe care se bazeaza dezvoltarea de la un stadiu la altul este cel al asimilarii si acomodarii care caracterizeaza omul din primele zile de viata. Pe plan biologic, asa cum omul asimileaza substante si le transforma tot asa pe plan psihologic, obiectele sufera transformari cand sunt asimilate. Fenomenul invers asimilarii se numeste acomodare. Pe plan psihologic acomodarea corespunde procesului prin care presiunile din mediul extern duc la modificarea structurilor sau actiunilor individului astfel ca atunci cand o schema se dovedeste inadecvata in fata unui obiect nou, prin acomodare se produc modificari si diferentieri ale schemei. Acomodarea comporta deci adaptarea schemei la realitatea obiectelor.

Echilibrul intre asimilare si acomodare duce la adaptare . Forma cea mai inalta de adaptare mentala dupa Piaget este inteligenta. Asimilarea si adaptarea intervin in toate actele de inteligenta iar adaptarea intelectuala comporta un element de asimilare, adica de structurare prin incorporare si de asemenea inteligenta este acomodare la mediu si variatiile sale.

Piaget prezinta dezvoltarea din perspectiva stadialitatii genetice. Stadiul in aceasta perspectiva presupune :

q       ordinea diferitelor achizitii este neschimbata;

q       exista o structura proprie a stadiului si nu doar o juxtapunere de proprietati ;

q       ca aceasta structura reconverteste achizitiile anterioare care nu dispar ci se manifesta in alta forma (in situatii regresive pot reaparea ) ;

q       fiecare stadiu contine un moment de pregatire si unul de stabilitate ;

q       fiecare stadiu contine germenii trecerii la urmatorul ;

q       atat stadialitatea genetica cat si cea dinamica sunt subdivizate in substadii (abordarea pe varste).

Stadiile dezvoltarii conform teoriei lui J. Piaget sunt :

q       Stadiul senzorio-motor : de la nastere la 2 ani ;

q       Stadiul preoperator : de la 2 la 7/8 ani ;

q       Stadiul operatiilor concrete : de la 7/8 ani la 11/12 ani ;

q       Stadiul operatiilor formale : de la 11/12 ani la 15/16 ani.