TEMPERAMENTUL

Integrarea insusirilor si trasaturilor de ordin dinamico-energetic ale proceselor psihice si actelor motorii precum intensitatea, pregnanta, acuitatea, modalitatea, echilibrul da structura temperamentala a personalitatii.

Sillamy defineste temperamentul ca "un ansamblu de elemente biologice, care, impreuna cu factorii psihologici, constituie personalitatea".

Temperamentul reprezinta modul in care variabilele bioconstitutionale si bioenergetice se implica in organizarea si desfasurarea proceselor psihice - perceptie, memorie, gandire, afectivitate - si se reflecta in comportament. Cand vorbim de temperament in plan psihologic, nu ne gandim la constitutia fizica sau la procesele metabolice care au loc in organism, ci la modul cum reactioneaza si se manifesta individul sub aspect dinamico-energetic in diferite situatii externe: rapiditatea perceptiei, a raspunsurilor verbale la intrebari, a reactiilor motorii, intensitatea trairilor emotionale si durata lor; echilibrul sau impulsivitatea derularii raspunsurilor la succesiunea stimularii externe; disponibilitatea la comunicare interpersonala; capacitatea generala de lucru si rezistenta la solicitari puternice si de lunga durata; rezistenta la frustratii, la stres, la situatii afectogene si conflictuale.

Toate aceste trasaturi se exprima si se concretizeaza numai la persoana care se manifesta, se comporta si actioneaza intr-o imprejurare de viata sau alta. Temperamentul, desi are o conditionare biologica directa si ereditara, dobandeste valente si sens real numai in plan psihocomportamental.

Temperamentul constituie latura dinamico-energetica a personalitatii. Dinamica pentru ca ne furnizeaza informatii cu privire la cat de iute sau lenta, mobila sau rigida, accelerata sau domoala, uniforma sau neuniforma este conduita individului. Energetica deoarece ne arata care este cantitatea de energie de care dispune un individ si mai ales modul cum este consumata aceasta energie.

Temperamentul este una dintre laturile personalitatii care se exprima cel mai pregnant in conduita si comportament (miscari, reactii afective, vorbire).

Clasificarea temperamentelor

Oamenii pot fi grupati in functie de trasaturile lor asemanatoare, chiar daca exista diferente psihocomportamentale, implicit si temperamentale, intre acestia.

Tipologii temperamentale

Aceste tipologii iau in considerare unele substante existente in corpul omenesc. Hipocrate si Galenus au pus la baza clasificarii temperamentelor diferite umori prezente in corpul omenesc: sange, limfa, bila galbena si bila neagra. Ei considerau ca amestecul potrivit, temperat (de aici si termenul de temperament) al acestor substante duce la o stare perfecta de sanatate, implicit la un temperament perfect, in timp ce excesul unei umori produce temperamente imperfecte.

Daca la o persoana predomina sangele, aceasta va avea fata destinsa, surazatoare, fericita, va fi satisfacuta, optimista (sanguinic). Daca predomina limfa, fata va avea trasaturi rotunjite, va fi letargica, apatica, iar psihocomportamental persoana respectiva va fi lenta, rabdatoare, inerta (flegmatic). Predominanta bilei galbene, produsa de ficat se asociaza cu fata rigida, cu proeminenta oaselor fruntii, arcadelor, nasului, persoanele respective fiind violente, pasionante, impulsive (coleric). Persoanele la care organismul este impregnat de bila neagra, care genereaza intensitatea si profunzimea reactiilor nervoase, fata va fi zvelta, delicata, ochii plecati, gura amara, iar psihocomportamental acestea vor fi predispuse spre interiorizare, autoanaliza, concentrare (melancolic).

Tipologii constitutionale

Aceste tipologii iau in calcul constitutia corporala, morfologica a individului, considerand ca o anumita constitutie predispune la un anumit comportament.

Psihiatrul german E. Kretschmer, utilizand un ansamblu de instrumente de investigatie si studiind bolnavii psihici, a sesizat o corespondenta frecventa intre simptomatologia psihocomportamentala si aspectul bioconstitutional extern. El a elaborat o tipologie pe criterii morfologice care cuprinde trei tipuri principale si un tip accesoriu, mai putin individualizat:

tipul picnic - ciclotim: se caracterizeaza prin expansiunea cavitatii viscerale, prin tendinta de a acumula grasime, piele intinsa, fata moale, sistem osos fragil, extremitati moi, rotunde, scurte;

tipul leptosom (astenic) - schizotim: se distinge prin constitutie verticala, trunchi cilindric, cutia toracica plata, umeri apropiati si ingusti, cap mic si rotund, muschi si oase subtiri, nas lung si ascutit, paloarea fetei, trasaturi feminine la barbati si masculine la femei (leptos-ingust, stramt);

tipul atletic - vascos: mare dezvoltare a scheletului osos, a musculaturii, epidermei; umeri lati si bazin ingust, partea de sus a corpului dezvoltata in largime, gat lung degajat;

Analiza: Divortul si protectia sociala a familiilor aflate in divort Referat: Cauzele conflictelor etnice din spatiul postsovietic. cazul republicii moldova.

tipul displastic - reuneste numeroase varietati dismorfice, cu malformatii congenitale.

Din punct de vedere medical, tipurile stabilite de Kretschmer se asociaza cu predispozitii psihopatologice diferite: tipul picnic - ciclotim predispune la tulburari maniaco-depresive; tipul leptosom (astenic) - schizotim predispune la tulburari de natura schizoida (schizofrenica); tipul atletic - vascos si cel displastic predispune la epilepsie.

In vederea stabilirii si descrierii cat mai exacte a tipurilor morfologice, Sheldon procedeaza la fotografierea a 4000 de studenti, pe care ii supune apoi studiului pentru identificarea variabilelor principale. In final au fost identificate si retinute 17 variabile printre care: inaltimea, greutatea, dezvoltarea toracelui si a capului, distanta de la marul lui Adam la ombilic si sex, lungimea mainilor si picioarelor, dezvoltarea sistemului muscular si osos, finetea pielii, suprafata pielii etc.

Ca element de baza pentru delimitarea biotipurilor, Sheldon a luat cele trei membrane embriogenetice (din care deriva organele interne, sistemul muscular si osos, organele de simt si sistemul nervos): endoderma, mezoderma si ectoderma, pe baza carora au fost delimitate cele trei biotipuri principale: endomorf (visceroton) mezomorf (somatoton si ectomorf (cerebroton)

Tipologii psihologice

Una dintre cele mai raspandite si cunoscute tipologii temperamentale dupa criterii psihologice a fost schitata de olandezii Heymans si Wiersma.

Cei doi, unul psiholog si celalalt psihiatru, pornesc de la ideea ca temperamentul se compune din trei elemente fundamentale: emotivitate, activism, rezonanta, care in combinatii variate, formeaza scheletul temperamentului.

Emotivitatea defineste persoana miscata, tulburata afectiv, persoana care vibreaza in orice situatie si la orice nimic, mai mult decat media semenilor.

Activismul caracterizeaza persoana pentru care actiunea, efortul sunt totul; ea actioneaza din proprie initiativa, spre deosebire de persoana inactiva care actioneaza impinsa din afara, care se plange de efortul depus, se simte epuizata dupa o activitate.

Rezonanta sau ecoul, rasunetul impresiilor si actiunilor asupra psihicului se manifesta diferit: unii oameni traiesc in prezent, aici si acum, evenimentele nu lasa nici o impresie asupra lor, iar altii se orienteaza dupa trecut, sunt puternic marcati de evenimentele exterioare, care se prelungesc si le acapareaza trairile psihice.

Din combinarea celor 6 perechi de trasaturi polare (emotiv-neemotiv, activ-nonactiv, primar-secundar) rezulta un numar de 8 temperamente: nervos (E.nA.P); sentimental (E.nA.S); coleric (E.A.P); pasionat (E.A.S); sanguinic sau realist (nE.A.P); flegmatic (nE.A.S); amorf (nE.nA.P); apatic (nE.nA.S).

Tipologii psihofiziologice

Pe baza datelor experimentale de laborator, obtinute prin metoda reflexelor conditionate, Pavlov a reusit sa evalueze, prin indicatori cuantificabili, trei proprietati naturale care alcatuiesc tipul general de activitate nervoasa superioara (tip a.n.s.): forta, mobilitatea si echilibrul.

In functie de forta se delimiteaza doua tipuri generale de sistem nervos: tipul puternic si tipul slab. In functie de mobilitate: tipul mobil si tipul inert. In functie de echilibru: tipul echilibrat si tipul neechilibrat.

Cele trei insusiri naturale interactioneaza, formand patru tipuri generale de activitate nervoasa superioara:

tipul puternic-echilibrat-mobil

tipul puternic-echilibrat-inert

tipul puternic-neechilibrat-excitabil

tipul slab

Pavlov a pus in corespondenta cele patru tipuri generale de sistem nervos cu cele patru temperamente stabilite in antichitate. Astfel:

tipul puternic-echilibrat-mobil - sanguinic: vioi, comunicativ, sociabil, adaptabil, controlat;

tipul puternic-echilibrat-inert - flegmatic: calm, tacut, nesociabil, lent, greu adaptabil la situatii noi, putin impresionabil, rezistent la stres si frustratii;

tipul puternic-neechilibrat-excitabil - coleric: rezistent, vioi, hiperactiv, irascibil, impulsiv, imprudent, trairi emotionale explozive, instabilitate comportamentala, tendinta de dominare in relatiile interpersonale, saturatie si plictiseala rapida la monotonie.

tipul slab - melancolic: interiorizat, retras, sensibil, delicat.

Numarul tipologiilor, diversitatea termenilor folositi, multiplicitatea abordarilor pot da impresia de confuzie. La o analiza atenta, vom constata ca exista numeroase corespondente in schemele de clasificare. Fara indoiala, majoritatea tipologiilor existente au tendinta de a lua in seama doar aspectele partiale ale temperamentului. In acest caz, o tipologie veritabila ar trebui sa ia in considerare, simultan, componentele morfologice, fiziologice si psihologice.

Problemele generale ale temperamentului

Temperamentul este de natura afectivo-reactiva. Aproape toate clasificarile temperamentelor iau in calcul fie emotivitatea, fie reactivitatea. La Allport nu exista nici un dubiu cu privire la natura afectiv-reactiva a temperamentelor: "Temperamentul se refera la sensibilitatea fata de o stimulare emotionala, forta si viteza sa obisnuita de raspuns, calitatea dispozitiei sale predominante si toate particularitatile fluctuatiei si intensitatii dispozitiei".

Temperamentul exprima forma de manifestare a personalitatii si nu continutul vietii psihice. El reprezinta modul de a fi, de a se comporta al cuiva, tinand mai ales de stilul comportamental al omului.

Psihologii, in cvasiunanimitate, considera temperamentul ca fiind innascut. El este una dintre laturile primordiale ale personalitatii, manifestandu-se extrem de timpuriu, este o latura generala si maximal constanta pe parcursul vietii, reprezentand manifestarea tipului de activitate superioara in sfera vietii psihice, si daca tipul este innascut inseamna ca si temperamentul este innascut.

Zlate considera temperamentul ca structura psihica, desi larg determinat genetic, ca este modelat de conditiile socio-culturale, existentiale ale individului. Influenta ereditara asupra psihocomportamentului nu este directa, ci mediata, filtrata de socio-cultural. Prin temperamente omul influenteaza mediul social care la randul lui afecteaza temperamentele.