Structura si dinamica organizatiilor - analiza structural-functionala a organizatiilor

Structura si dinamica organizatiilor

Abordarea teoretica si experimentala a organizatiilor, intelese ca sisteme sociale care indeplinesc

functii determinate, se poate face pe doua directii principale: a) o directie structuralista, in care accentul

este pus pe identificarea si analiza elementelor componente si a relatiilor dintre acestea; b) o directie

functionalista, in care prevaleaza relevarea si analiza functiilor specifice fiecarui subsistem, precum si a

modalitatilor de realizare a acestora in conditii interne si externe determinate. intre cele doua principale

modalitati de abordare exista evidente raporturi de complementaritate, o functie neputandu-se realiza

decat prin intermediul unei structuri specifice, dupa cum orice structura isi are ratiunea de a fi in

indeplinirea unor functii care sa o promoveze ca entitate sociala distincta si cu un rol bine definit in

cadrul sistemului supraordonat.

Analiza structural-functionala a organizatiilor

Dupa cum a rezultat din numeroase observatii si cercetari experimentale, procesele si fenomenele

psihosociale specifice oricarui sistem organizational sunt strans determinate de configuratia structuralfunctionala

a acestuia. in consecinta, determinarea acestei configuratii trebuie sa preceada atat analizele

diagnostic-prognostice ale unei organizatii date, in ceea ce priveste performanta si dinamica, cat si

cercetarea fenomenologiei psihosociale subiacente. Acest demers presupune urmatoarele etape:

a) Evidentierea si caracterizarea elementelor si subsistemelor componente: persoane, grupuri,

ateliere, sectii si sectoare, pe de o parte; spatii, dotari si tehnologii, pe de alta parte.

b) Relevarea relatiilor dintre elementele si subsistemele componente, relatii care pot fi: de natura

materiala, energetica sau informationala; structurale sau functionale; sincronice sau diacronice;

temporare sau permanente;

pozitive (functionale) sau negative (disfunctionale); cauzale sau conditionale; principale sau

secundare etc.

c) Identificarea functiilor (rolurilor) indeplinite de fiecare dintre componentele sistemului

organizational. Acestea, la randul lor , pot fi: principale sau secundare; de realizare a obiectivelor

constitutive ale organizatiei, de mentinere a limitelor acesteia sau de satisfacere a trebuintelor

psihosociale ale membrilor ; temporare sau permanente s.a.

d) Evidentierea si analiza mecanismelor de planificare, coordonare si control a activitatilor

specifice organizatiei respective.

e) Identificarea si caracterizarea mecanismelor de instituire si exercitare a puterii in cadrul

organizatiei si in afara acesteia, corelativ cu analiza stilului general de conducere.

f) Analiza mecanismelor de automentinere si autocorectie, atat la nivelul sistemului

organizational global, cat si la nivelul subsistemelor componente.

in conditiile in care orice organizatie constituie un sistem deschis si dinamic, in care relatiile cu

alte sisteme externe se desfasoara atat la nivel general (raporturi inter-organizationale si interinstitutionale),

cat si intre diferite subsisteme apartinand unor organizatii diferite, se poate usor observa

ca o asemenea analiza, deosebit de complexa, trebuie sa porneasca de la un model general, care sa

evidentieze intregul sistem de interactiuni intra- si interorganizationale (vezi schema 7.2.).

Prima concluzie care se desprinde din analiza acestui model se refera la interactiunea profunda

dintre diferitele planuri structurale si functionale ale unei organizatii. Caracteristicile si obiectivele

fundamentale ale sistemului macrosocial, asa cum se regasesc acestea la nivelul subsistemelor politic,

economic, juridic, cultural sau educational, ofera cadrele generale de existenta ale organizatiei, fixand

principiile generale de relationare interumana, modele de comportament organizational si de praxis

social. insa, aceste elemente de ordin suprastructural, cu un pronuntat caracter formal, se obiectiveaza

in elemente psihosociale operationale numai la nivelul microgrupurilor care formeaza sistemul

orgapizational.

Institutiile si organizatiile sociale, actionand intr-un domeniu limitat al spatiului social, preiau

anumite functii specifice subsistemelor amintite, formuland obiectivele concrete corespunzatoare

respectivelor functii, paralel cu elaborarea modalitatilor practice de realizare a acestora. in acest

context, functiile microgrupurilor in cadrul organizatiilor se manifesta pe doua directii principale: a)

preiau si realizeaza nemijlocit obiectivele generale ale organizatiilor, pe coordonatele formale si

metodologice fixate de acestea; b) asigura cadrul necesar modelarii personalitatii si integrarii

psihosociale a membrilor organizatiei, pe fondul satisfacerii trebuintelor acestora: de securitate,

relationare interpersonala, recunoastere si valorizare sociala etc. in consecinta, problematica

psihosociala a microgrupurilor este implicata profund in ansamblul proceselor si fenomenelor

psihosociale care au loc in cadrul organizatiilor, insa pe coordonatele determinate de actiunea

convergenta a noi determinatii.