Statutul si rolul social in dinamica persoanei - niveluri de analiza a rolurilor, conflictele de rol

Statutul si rolul social in dinamica persoanei

, Analizele referitoare la procesele si fenomenele psihoindividuale care se produc in context relational trebuie sa fie dublate de cercetarea proceselor relationale ca atare, precum si de relevarea modalitatilor prin care personalitatea se manifesta in plan interpersonal si sociocultural. Acest fapt devine posibil prin introducerea notiunilor de statut si rol, care exprima pozitiile, functiile si comportamentale persoanei derivate din calitatea sa de element activ al unor structuri sociale determinate.

Delimitari conceptuale

Statutul defineste caracteristicile unei pozitii ocupate in cadrul unei structuri sociale: grup, organizatie sau institutie. Fiecare dintre aceste structuri se caracterizeaza printr-un ansamblu de pozitii articulate structural si functional, astfel incat sa se asigure atingerea scopurilor care sunt ratiunea lor de a fi. In consecinta, fiecarei pozitii ii sunt precizate functiile, drepturile, indatoririle si modelele comportamentale considerate dezirabile. Aceasta acceptie a notiunii este sustinuta de cei mai multi psihosociologi, cu unele diferente sau accente nesemnificative. Astfel, pentru J. Stoetzel Statutul desemneaza ansamblul de comportamente pe care o persoana le poate astepta sau pretinde din partea altora, in virtutea pozitiei pe care o ocupa in viata sociala. In aceasta acceptie, Statutul are atat o latura obiectiva, definita prin elementele exterioare, observ­abile ale comportamentelor statutare, cat si una subiectiva, constand din aprecierea si atitudinea persoanei fata de pozitia pe care o ocupa.

Realizarea optima a finalitatii unui activitati (atingerea unor scopuri, satisfacerea trebuintelor materiale sau spirituale ale membrilor etc.) este conditionata de o corecta definire si articulare a statutelor in cadrul structurii generale a sistemului social. Deci, atat definirea, cat si functionalitatea statutelor nu pot fi concepute decat in cadrul unei reiele interaciionale de pozitii sociale, in care atributiile, drepturile si indatoririle sunt precis circumscrie, astfel incat sa nu apara suprapuneri sau hiatusuri. Functia unui statut consta in contributia fiecarei pozitii la realizarea scopurilor grupului sau institutiei sociale, intr-un anume context social. In consecinta, unul si acelasi statut poate avea functii di­ferite, determinate de contextul sociocultural concret.

In cadrul diferitelor culturi pot exista diferente sensibile in ceea ce priveste definirea si stabilirea functiilor unor pozitii sociale. Astfel, Statutul omului batran este total diferit in societatea occidentala contemporana fata de cel din cadrul unor culturi tribale: in primul caz pozitia este definita prin calitatea de pensionar, cu atributii sociale extrem de restranse; in al doilea caz este o pozitie cu totul privilegiata, de intelept al colectivitatii, avand o mare putere de decizie si control prin intermediul institutiei "sfatul batranilor". Drepturile, indatoririle, modelele comportamentale practicate in cele doua situatii sunt nu numai di­ferite, dar se afla plasate intr-un cu totul alt sistem interactional de pozitii so­ciale: statutul de copil sau adult, femeie sau barbat, vanator sau razboinic - toate sunt preponderent derivate din coordonatele de baza ale respectivei culturi, si numai in mica masura din coordonatele obiective ale unei stari naturale (varsta biologica, de exemplu). Configuratia si continutul statutelor se poate modifica si in timp, prin mutatii calitative.

Clasificarea statutelor se poate face pe baza mai multor criterii:

Dupa modul cum au fost obtinute de persoana, statutele pot fi prescrise (dupa criterii de varsta, sex, etnie, religie, nationalitate), sau dobandite (prin profesie, activitate politica sau economica etc.).

Dupa natura instantei care le instituie, statutele pot fi formale (impuse de o institutie oficiala), sau informale (generate consensual in cadrul unor grupuri sau asocieri spontane).

Dupa durata, statutele pot fi temporare (conjuncturale, cu o durata relativ redusa), sau permanente.

Atat statutele considerate individual, cat si reteaua de statute prin care se configureaza un sistem social indeplinesc o serie de functii complexe: orga­nizeaza viata sociala, prin stabilirea pozitiilor si a regulilor de subordonare si coordonare dintre acestea; asigura eficienta activitatilor sociale, prin stabilirea functiilor si responsabilitatilor fiecarei pozitii din structura sistemului social; regleaza raporturile interpersonale, prin intermediul nonmelor si modelelor comportamentale pe care le impun; creeaza zone de "certitudine si predictibilitate" in cadrul vietii sociale, cu efecte pozitive asupra climatului social si performantelor individuale si colective s.a.

Rolul se defineste ca modalitatea concreta prin care o persoana indeplineste prescriptiile statutare. Rolul are valoare de expresie a persoanei care ocupa un anumit statut, fiind rezultatul unei interactiuni dinamice intre normele si modelele impuse unei anumite pozitii sociale si spontaneitatea creatoare a subiectului. Personajul este rezultatul sintezei dintre prescriptiile si modelele comportamentale statutare si originalitatea personalitatii subiectului, care dau o forma distincta comportamentului de rol.

Dupa cum rezulta din cercetarile experimentale dedicate acestei teme, caracteristicile comportamentelor de rol ale unei persoane aflata intr-o anumita situatie sociala depind de o multitudine de factori: a) modul cum persoana percepe prescriptiile si modelele aferente statutului pe care il ocupa; b) aptitudinile si capacitatile reale de care dispune pentru a obiectiva reprezentarile sale referitoare la rolul pe care trebuie sa-1 joace; c) imaginea de sine si nivelul de aspiratie pe care si-1 propune pentru activitatile aferente rolului asumat; d) sistemul de relatii interpersonale in care urmeaza a se desfasura jocul de rol (relatii actuale sau anterioare, reale sau imaginate etc.); e) experienta personala acumulata in situatii similare; f) natura si calitatea statutelor conexe pe care le ocupa : statutul social (prestigiu in cadrul grupului sau institutiei), statutul economic (valorile si posibilitatile materiale de care dispune), statutul cultural si profesional (nivelul de instructie si prestigiul profesional) s.a.; g) particularitatile grupului sau institutiei in cadrul careia se desfasoara jocul de rol (tipul grupului sau institutiei, gradul de formalism sau liberalism pe care il promoveaza, permeabilitatea la inovatie etc.); h) creativitatea sociala si profesionala .

Rolul apare ca o sinteza a factorilor mai sus mentionati, in care nota dominanta este data insa de personalitatea subiectului implicat in jocul social.

Dupa Allport, Intre notiunile de statut si rol exista un raport de complementaritate dialectica, acestea reprezentand doua fatete ale persoanei aflate in relatie: statutul desemneaza aspectul static si structural al pozitiei ocupate, ale carei determinatii sunt preponderent socioculturale; rolul desemneaza aspectul dinamic si particularizat al comportamentului persoanei care ocupa respectiva pozitie, avand determinatii preponderent psihoindividuale si psihosociale. Prin asumarea unui rol persoana se implica intr-o activitate care vizeaza implicit indeplinirea functiilor statutului corespondent, masura indeplinirii acestor functii depinzand direct de calitatea rolului prestat de persoana.

Analiza: Efectele consumului de alcool Analiza: Identitatea de secui

Cu cat o persoana este mai potrivita ocuparii unei anumite pozitii (prin nivel de pregatire, experienta sociala, capacitati aptitudinale, responsabilitate sociala etc.), cu atat distanta dintre prescriptiile statutare si comportamentul de rol este mai mica, ceea ce se va reflecta si in modul cum este apreciat la nivel social jocul de rol. Acest fapt nu exclude spontaneitatea si creativitatea persoanei, aceste calitati manifestandu-se pe directia cresterii performantelor structurii sociale in cadrul careia actioneaza.

Rolurile indeplinesc doua functii principale: 1) regleaza raporturile sociale, prin intermediul normelor si modelelor socioculturale care le fundamenteaza, pe de o parte, si prin reteaua de relatii pe care le determina intre membrii grupurilor sociale, pe de alta parte; 2) asigura integrarea personalitatii in plan intern, prin focalizarea insusirilor, capacitatilor si proceselor psihice in raport cu jocul de rol, iar in plan extern prin racordarea la obiectivele si exigentele activitatii sociale de grup.

Clasificarea rolurilor se face pe baza unui evantai larg de criterii: a) prin raportarea la statutele corespondente (roluri de varsta, sex, profesie, pozitie in familie sau alte grupuri etc.); b) din punctul de vedere al libertatii pe care o presupune (asumate liber, impuse, generate in situatii de stres); c) in functie de contributia persoanei (create, preformate); d) dupa criteriul temporalitatii (prezente, viitoare, reminiscente); e) dupa forma de manifestare (rigide, flexibile, amorfe); f) dupa nivelul la care se produc (institutionale, grupale, personale); g) dupa raportul cu realitatea si atitudinea subiectiva pe care o presupun (refuzate, aspirate, visate, imaginate, virtuale, simbolice); h) dupa criteriul constantei (permanente, intermitente, intamplatoare) etc.

Una dintre calitatile fundamentale ale persoanei consta in aptitudinea de a adopta roluri care sa corespunda atat capacitatilor sale, cat si situatiilor sociale in care se gaseste plasata - ceea ce reprezinta premisa obtinerii unor inalte performante sociale si realizarii implinirii de sine.

Niveluri de analiza a rolurilor

,Analiza structurii si dinamicii rolurilor trebuie sa se faca dintr­-o tripla perspectiva: institutionala, interactionala si individuala (88; 95; 164 s.a.).

Rolurile la nivel institutional. Din aceasta perspectiva rolurile se caracterizeaza prin natura si caracteristicile sistemului de norme si modele prin care este prescris rolul corespunzator unei anumite pozitii sociale, precum si prin raportul pe care il mentine cu alte pozitii sociale. Din acest punct de vedere, vom distinge: roluri institutionale, corespunzand unor pozitii si modele ale societatii globale (categorii de varsta, sex, etnie, clasa sociala); roluri functionale, definite in cadrul grupurilor organizatiilor si institutiilor in functie de pozitia ocupata si raporturile cu celelalte pozitii, pe fondul exigentelor impuse de activitatile de baza prin care se definesc. Evolutiile sociale, in plan economic, politic, tehnologic, cultural sau religios determina schimbari in configuratia si functiile rolurilor institutionale: se modifica ierarhiile si priorita­tile sociale, functiile specifice rolurilor, expectatiile in raport cu acestea, modul de relationare in cadrul sistemului etc. Corespunzator acestor modificari, rolurile functionale vor suferi procese de adaptare corespunzatoare, desi pot exista decalaje intre cele doua procese evolutive, decalaje potential generatoare de conflicte. Un exemplu edificator poate fi dat prin analiza retelei de roluri si "definitorilor" socioculturali ai acestora in doua momente ale procesului de evolutie a familiei ca institutie sociala: pe de o parte, familia patriarhala, de tip medieval, structurata ierarhic pe relatii de rudenie, desfasurandu-si activitatea specifica in cadrul unei gospodariei autarhice; pe de alta parte, familia moderna, restransa numericeste, desfasurand activitati diferentiate pe membri, in cadrul unor grupuri conexe, structurate pe orizontala. Evolutia social-istorica a determinat modificari majore atat asupra modului de structurare a rolurilor in cadrul sistemului, cat si in ceea ce priveste determinantii normativi ai compor­tamentelor de rol. Date doua cazuri de exemplificare, daca in primul caz rolul tatalui-patriarh este de conducator necontestat si autoritar in aproape toate formele de activitate a familiei extinsa (clan), in al doilea caz rolul este de sfatuitor si prieten, cu atributii extrem de reduse dupa ce tanarul si-a intemeiat propria familie. Configuratia rolurilor; precum si functiile si continutul acestora se pot modifica considerabil o data cu mutatiile care au loc in cadrul institutiilor sociale in plan istoric si cultural.

Rolurile la nivel individual. In acest plan rolul este analizat din perspectiva functiei sale de expresie si obiectivare sociala a persoanei. Desi societatea globala sau grupurile de apartenenta propun un rol standard pentru o anumita pozitie sociala, persoana isi elaboreaza rolul prin devieri mai mult sau mai putin ample de la acest model, astfel incat intrarea in rol da masura originalitatii si spontaneitatii creatoare a subiectului. Personajul reprezinta expresia compromisului dintre exigentele si modelele sociale standard, pe de o parte, si atitudinile, motivatiile si capacitatile "interpretative" individuale, pe de alta parte. Dupa cum sublinia J. Maisonneuve , personajul astfel rezultat indeplineste o functie de securizare sau de valorizare, in urmatoarele moduri: a) personajul ca rol stereotip, ceea ce presupune conformarea stricta la modelul social si asteptarile celorlalti; b) personajul ca masca, exprimand dorinta subiectului de a impune o anumita aparenta, din oportunism sau intentie manipulatorie; c) personajul ca refugiu, care reflecta tendinta subiectului de a-si crea un alibi moral sau o protectie a eului; d) personajul ca ideal personal, ca expresie compensatorie pentru eul profund al subiectului si aspiratiile sale cele mai inalte (164, 198). De asemenea, vom putea identifica tipuri de personaje diferentiate pe criterii literar-artistice sau psihiatrice .

Relatiile dintre sistemul de roluri jucate si personalitatea subiectului sunt neliniare si deosebit de complexe. La nivelul unui rol nu isi gasesc expresia toate componentele personalitatii, iar aceasta, la randul sau, nu poate fi conceputa ca totalitatea rolurilor jucate de un subiect. Desi in structurarea unui rol normele si modelele sociale conforme rolului standard au o pondere apreciabila, factorii psihoindividuali implicati sunt deosebit de semnificativi in ceea ce priveste urmatoarele aspecte: structura generala a personalitatii subiectului (temperament, caracter, aptitudini generale si specifice, capacitatea de relationare sociala, existenta unor trasaturi accentuate ale personalitatii sau a unor complexe psihice); configuratia campului motivational activ in situatia data (trebuinte, motive, aspiratii; intensitatea trebuintelor de afirmare - si recunoastere sociala; carente in satisfacerea unor trebuinte bazale , materiale sau de securitate); componente atitudinale implicate in elaborarea comportamentului social (atitudinea fata de sine si fata de ceilalti, responsabilitatea sociala, conformism si atitudinea fata de nou, toleranta, asumarea riscului, exigenta morala si profesionala, etc.); gradul de adaptabilitate si nivelul integrarii sociale a subiectului; experienta acumulata in situatii similare etc.

Analiza tipului de personaj ne ofera o gama larga de informatii diagnostice si prognostice privind comportamentul social, natura determinantilor psihoindividuali si socioculturali ai acestuia, precum si profilul atitudinal si aptitudinal al persoanei. Totodata, trebuie remarcat ca exista diferente impor­tante la nivelul modalitatilor generale de construire a personajului in functie de categoria de varsta, sex, profesiune, etnie, religie sau clasa sociala.

Rolurile la nivel interactional. Asumarea si exercitarea oricarui rol presupune o situatie interactionala, in care ansamblul rolurilor din cadrul grupului sau organizatiei se complementarizeaza reciproc. Cu alte cuvinte, un rol nu se poate defini si intelege decat luand in considerare raporturile sale cu celelalte roluri, interactiunea si comunicare reprezentand conditia de fond a existentei acestora. Functia de complementarizare a rolurilor se manifesta atat la nivel diadic cat si poliadic, structurarea grupurilor si organizatiilor constituind forma de obiectivare a acestei functii, dar totodata si conditia aparitiei ei. Este vorba de o relatie circulara de conditionare, in care efectul devine propria sa cauza, intr-un lant complex de determinari reciproce.

In conceptia lui Jones si Thibaut, exista trei tipuri de interactiuni generatoare de complementaritate in desfasurarea rolurilor:

Interactiunea necontigenta, in care conduitele partenerilor nu se influenteaza reciproc, fiecare actor fiind riguros legat si conditionat de propriul rol. In acest caz, interactiunea consta in sincronizarea conduitelor alternante, acestea fiind reglate insa de anumiti algoritmi culturali sau strict institutionali. De exemplu, ceremoniile religioase sau de alta natura, vizitele formale in anumite imprejurari, pseudo-dialogurile intre subiecti fixati iremediabil pe propriile pozitii, relatiile "schizoide" intre grupuri ideologice etc.

Interactiunea cu contingenta asimetrica, in care conduita unui actor depinde in intregime de conduita altuia, dar nu si invers. O putem intalni in cazul unor interviuri sau interogatorii, in care discutiile se desfasoara pe baza unui chestionar riguros, fara sa fie insa vorba de o conversatie propriu-zisa.

Interactiunea cu contingenta reciproca, situatie in care conduitele partenerilor se influenteaza reciproc, progresul relatiei fiind conditionat de chiar acest joc interactional. De exemplu, in cazul negocierilor sau a relatiilor de cuplu, in care rolurile nu mai au caracterul unor prescriptii rigide, fiind mai degraba structuri interactionale dinamice si flexibile. Insa si in aceste cazuri, normele si modelele culturale si organizationale au un rol important, in masura in care acestea prefigureaza relatiile si jocurile de rol.

Relatia de complementaritate si conditionare reciproca dintre roluri este vizibila in cele mai multe situatii sociale: relatia sol-solie, parinte-copil, pro­fesor-student, sef-subordonat, vorbitor-ascultator etc. in cadrul aceleiasi relatii,

tipul de interactiune se poate schimba, fie ca urmare a unor modificari a facto­rilor externi, fie ca o consecinta a schimbarilor intervenite in perceptiilor si atitudinilor dintre parteneri: o interactiune initial cu contingenta asimetrica poa­te deveni cu contingenta simetrica, sau invers. Un rol dominant poate deveni secundar, o data cu schimbarea conditiilor sociale, dupa cum relatiile dintre rolurile distribuite in cadrul unui grup se pot modifica in functie de evolutia grupului in plan institutional, de tipul de sarcina ce trebuie rezolvata, de expe­rienta colectiva acumulata, sau de stilul de conducere practicat de lider.

Conflictele de rol

Dupa cum s-a aratat, fiecare persoana poate indeplini, simultan sau succesiv, o serie de roluri, intre care exista un ansamblu de interactiuni si conditionari reciproce. Tipurile de relatii dintre rolurile indeplinite de o persoana sunt esentiale pentru asigurarea echilibrului psihic, a coerentei comportamentale, compatibilitatii si performantei sociale.

Conflictele de rol sunt stari psihice tensionale, anxiogene si disfunctionale in plan comportamental, determinate de incompatibilitatea sau incongruenta a doua sau mai multe roluri ale aceleiasi persoane, sau ale unor persoane di­ferite aflate in interactiune directa. Astfel, se pot distinge doua categorii principale de conflicte de rol: 1) intra-subiective (incompatibilitatea dintre rolurile aceleiasi persoane); 2) inter-subiective (incompatibilitatea dintre doua persoane care au conceptii diferite asupra aceluiasi rol si functiilor sale).

Sursele conflictelor de rol se gasesc fie in alterarile care pot aparea la nivelul mecanismelor de expectatie, perceptie, asumare si exercitare a rolurilor, fie in perturbarile care se ivesc in raporturile interpersonale in legatura directa cu intelegerea si exercitarea unor roluri.

1) Surse de conflict tinand de conditiile socio-culturale:

Proliferarea rolurilor in societatea contemporana.

Inconsistenta sau ambiguitatea normelor si modelelor aferente unor roluri corelative, situatie intalnita in zona de intersectie a doua sau mai multe culturi, grupuri sau categorii sociale (definite pe criterii de varsta, sex, religie, profesie, standard material etc.).

Evolutia rapida a rolurilor in raport cu statutele si modelele comune pe care se fundamenteaza (decalaje calitative intre rol si statut).

Articularea necorespunzatoare a functiilor diferitelor roluri in cadrul unor grupuri sau organizatii (interferente, suprapuneri, antagonisme ).

2) Surse de conflict la nivel interactional.

Discordanta intre asteptari si conduitele de rol ale unor persoane aflate in relatie directa.

Competitii interpersonale pentru asumarea simultana a aceluiasi rol.

3) Situatii conflictuale traite la nivel individual.

Subiectul este plasat intr-o pozitie de intersectie, unde normele si modelele socioculturale au caracter incongruent sau contradictoriu. .        Subiectul nu adera afectiv, moral sau ideologic la rolul sau, fiindu-i impusa o situatie pe care o considera inacceptabila.

Subiectul este contrariat de incompatibilitatile unor exigente apartinand unui rol mixt , ale caror exigente sunt contradictorii (preot-militar sau comandant-parinte, de exemplu ).

Rezolvarea conflictelor de rol. In masura in care conflictele de rol genereaza stari psihice sau psihosociale penibile, exista tendinta fireasca ca acestea sa fie diminuate sau inlaturate, prin rezolvarea situatiei care le-a produs. In functie de modul cum este inteles si depasit, conflictul de rol - ca orice stare psihica tensionala, de altfel - poate conduce fie la izolare sociala, nevroza sau disfunctionalitati de integrare in grup, fie la un efort de maturizare si valorizare a personalitatii in noua situatie, prin optiuni intelectuale sau axiologice care sa permita depasirea situatiei conflictuale. Insa, trebuie retinut faptul ca de multe ori, ajunse la o anumita intensitate, conflictele de rol pot deveni factori importanti ai schimbarilor sociale si individuale.

Conflictele de rol inter-subiective pot fi depasite prin cai care sa apropie modurile de perceptie, intelegere si interpretare a situatiei de catre persoanele aflate in relatie. Aceasta se poate realiza pe mai multe cai:

Tact interpersonal si atitudine conciliatoare fata de opiniile celorlalti;

trebuie retinut ca un gest sau o atitudine care afecteaza stima de sine a unei persoane creeaza un handicap relational care rareori mai poate fi depasit. Redefinirea si "renegocierea realitatii", prin propunerea unor criterii si semnificatii care sa transceada situatia conflictuala; respectarea criteriilor de echitate ale schimbului social au o importanta considerabila in definirea unei relatii interpersonale pe baze nonconflictuale.

Actiuni persuasive care sa conduca la schimbarea perceptiilor partenerilor asupra situatiei disfunctionale; efortul de a comunica sincer cu partenerul este totdeauna rasplatit printr-o mai mare receptivitate din partea acestuia.

Ruperea relatiilor generatoare de stari tensionale: atunci cand o relatie este apreciata ca iremediabil compromisa, fiind generatoare de conflicte si tensiuni continue, este mai indicat ca relatia respectiva sa fie intrerupta, daca se poate in termeni care sa permita reveniri ulterioare.

In cazul conflictelor intra-subiective se pot utiliza urmatoarele modalitati de rezolvare a acestora:

Stabilirea unei ierarhii intre prescriptiile normative ale rolurilor aflate in conflict, astfel incat rolul privilegiat sa corespunda in cea mai mare masura principalelor exigente sociale si sa aduca cele mai mari "castiguri" personale si psihosociale; pe baza unor criterii axiologice ferme, trebuie sa stim si sa acceptam o serie de prioritati, fara ca aceasta ierarhizare sa comporte ambiguitati cu efecte negative asupra echilibrului sufletesc.

Renuntarea la acel rol care este perceput ca cel mai disfunctional, fara a strica insa echilibrul campului social in care evolueaza persoana.

Recurgerea la o alternanta in exercitarea rolurilor, astfel incat trecerea de la unui la altul sa produca cele mai reduse stari tensionale.

Promovarea unui nou tip de rol, care sa restructureze relatiile dintre rolurile adiacente si -in special- sa reduca raporturile de contrarietate dintre acestea. .         Esalonarea in timp a actiunilor specifice diferitelor roluri aflate in conflict, astfel incat trecerea de la unul la altul sa nu mai produca stari tensionale importante.

Schimbarea propriei atitudini fata de rolurile aflate in conflict, prin resemnificare, rationalizare sau evitarea recunoasterii conflictului.

De cele mai multe ori, rezolvarea conflictului presupune combinarea unora dintre aceste modalitati rezolutive, in functie de unele particularitati ale personalitatii subiectilor si ale situatiei sociale in care actioneaza.

Psihoterapia prin jocul de rol. Numeroase cercetari arata ca, pe langa functiile de expresie si modelare a personalitatii, jocurile de rol realizeaza si un puternic efect terapeutic in raport cu anumite tulburari psihice si comportamentale.

Psihodrama este o metoda terapeutica elaborata de J.L. Moreno (1921), fiind bazata pe efectul de catharsis care se produce in cadrul jocului spontan al subiectilor care isi exteriorizeaza liber gandurile, sentimentele, pulsiunile si dorintele, in cadrul unui grup restrans, organizat dupa anumite principii.