Relatia inteligenta existentiala - varsta, cariera, domeniu de competenta

Am vorbit in primul capitol al acestei lucrari despre povestea scriitoarei chiliene Isabel Allende, in care aceasta vorbeste despre Belisa Crepusculario, o frumoasa tanara dintr-o familie foarte saraca, ce-si castiga traiul vanzand cuvinte. Pentru cinci centavo vinde versuri din memorie, pentru sapte infrumuseteaza vise, pentru noua centavo scrie scrisori de dragoste si pentru doisprezece centavo inventeaza insulte care pot fi indreptate impotriva dusmanilor de moarte.

Viata Belisei se schimba dramatic in momentul in care ea cade in mainile unui razboinic cunoscut sub numele de "Generalul". Dupa ce oamenii lui au rapit-o, au batut-o crunt si aproape au omorat-o, acesta isi justifica fata de ea actul arbitrar: ar dori sa devina presedinte - si anume nu prin forta armelor, ci prin majoritatea voturilor alegatorilor. "Pentru a obtine acest lucru trebuie sa vorbesc ca un candidat oficial. Poti sa-mi vinzi cuvintele pentru un discurs?", o roaga el.

Belisa inventeaza o multime de cuvinte menite sa influenteze judecata barbatilor si inima femeilor. Apoi, ea ii citeste generalului discursul de trei ori pentru ca acesta sa poata sa-l spuna pe dinafara publicului. In timpul luptei electorale, el tine discursul de nenumarate ori pentru a convinge oamenii sa-i dea votul lor. Si, dupa cum povesteste Allende, oamenii erau orbiti de claritatea argumentelor, impresionati de dorinta sa de a ispasi nedreptatea istoriei - "se simteau pentru prima data in viata fericiti". Potrivit regulilor genului, la sfarsitul fabuloasei povestioare generalul castiga alegerile, iar Belisa dragostea generalului.

Scurta poveste a Isabelei Allende evidentiaza un aspect esential al conducerii: prin forta castigi si exeerciti doar putere asupra oamenilor Totusi, pentru a le castiga aprobarea trebuie sa-i convingi de propriile idei.

Cercetatorii in domeniul stiintelor sociale au recunoscut de cativa ani ceea ce politicienii, clericii sau militarii stiu deja demult: povestile, povestirile, miturile, basmele sau fabulele  sunt un mijloc de transport social cu o eficienta unica. Oamenii de stiinta cerceteaza in ce consta eficacitatea povestilor: povestitorul cu a carui figura te identifici, scopurile respective, constructia si derularea tensiunilor pentru public sau vocea inconfundabila a unui eu-povestitor.

In mod voit, Howard Gardner foloseste termeni povesti su relatari si nu teme pentru a accentua ca un conducator prezinta publicului sau o intamplare dinamica. A conduce este un proces spiritual, dar si cultural, care include capacitatea de a inventa povesti, de a le intelege si de a fi constient de tensiunile emotionale si de sensul actiunilor lor. Relatarile nu sunt simple titluri de prima pagina, ci este vorba de drame sau eposuri, care se desfasoara in timpul istoric in care conducatorul si publicul sau au preluat rolurile principale.

Conducatorii nu sunt numai transmitatorii unor povestiri, ci le intruchipeaza: chiar si oragnizarea vietii si exemplaritatea isi spun "povestile" lor. Cand un conducator religios ca papa Ioan al XXIII-lea face apel la catolici sa dea dovada de toleranta in relatia cu reprezentantii altor religii i conceptii despre lume, propria sa atitudine despre preotii protestanti sau fata de muncitorii comunisti este foarte importanta. Oamenii care nu traiesc in functie de ceea ce predica sunt fatarnici si ipocriti, iar ipocrizia influienteaza eficacitatea povestilor lor.

De o imaginatie mai putin bogata dau dovada conducatorii de clasa mijlocie, care se multumesc cu povestea traditionala a grupei lor. Politicienii sau reprezentantii economici din aceasta clasa, ca Gerald Ford, Georges Pompidou sau Roger Smith de la General Motors nu se gandesc la "dezvoltarea constiintei" acultatorilor lor.

Din randul politicienilor de marca ai trecutului apropiat nici Margaret Thatcher, nici Ronald Reagan, nici Charles de Gaulle nu au avut de povestit lucruri absolut noi. Talentul lor deosebit a constat mai mult in gasirea si exploatarea in mediul lor cultural a unor teme sau povesti, care cu trecerea anilor fusesera uitate sau neglijate. Intr-un mod asemanator, in arta, neoclasicii sau neoromanticii incearca sa readuca in actualitate motive sau forme.

Deosebit de rar se intalneste tipul conducatorului dotat cu puteri vizionare. Vizionarul nu ofera povesti cunoscute, ci crreeaza unele noi, necunoscute publicului. Alaturi de marii fondatori religiosi ai istoriei - Moise, Confucius, Iisus, Buddha - oameni ca Gandhi sau Jean Monnet, parintele spiritual al Uniunii Europene, sunt considerati de Howard Gardner drept cel putin vizionari.

Fiecare membru al unei grupari trebuie sa gaseasca un moment propice in istorie in care sa lege sublimul de ceea ce este respingator. Astfel, povestea succesului lui Eleonor Roosevelt - o femeie care a facut cariera datorita originii sale si a posibilitatilor spirituale, si nu datorita aspectului fizic - a avut un impact durabil doar la jumatatea secolului nostru; cincizeci de ani mai devreme ar fi parut nerealista, iar jumatate de secol mai tarziu invechita.

Este important de remarcat faptul ca acesti conducatori se folosesc de mijloace atat lingvistice cat si nonlingvistice cu scopul de a-i convinge pe altii de un anumit punct de vedere sau de o anumita conceptie. Povestile se agdreseaza ambelor laturi ale spiritului uman, ratiunea si sentimentele. De aceea, asa numitele povesti de identificare se numara printre cele mai eficiente modalitati de a incanta publicul, ajutandu-i pe oameni sa recunoasca prin ratiune si simtire cine sunt: raspunzand la inttrebari esentiale ca: "De und venim?" sau "Incotro ne indreptam?" relatarile ofera individului o identitate personala.

Exista conducatori cu un talent special de a concepe relatari care sa multumeasca membri apartinand unor variate grupari sau cu conceptii diferite. Aceste povesti - de exemplu parabole biblice - pot fi perfectionate pentru o majoritate complexa astfel incat sa corespunda unor categorii de oameni de diferite varste, convingeri religioase sau niveluri intelectuale. Conducatori ca Franklin D. Roosvelt, Jean Monnet sau Mahatma Gandhi stapaneau in mod admirabil aceasta arta a povestirii.

Pe parcursul mileniilor, conducatorii si povestitorii au creat un fond de personaje, locuri si desfasurari de actiuni in care intrebarile existentiale - despre dreptate, sensul muncii, atitudinea fata de moarte si alte experiente-limita ale existentei umane - se contureaza si deschid noi perspective de intelegere. Astfel, fiecare natiune isi are eroii sai pozitivi si negativi, specifici mediului cultural. In Statele Unite si-au lasat opinia in opinia publica politica George Washington, Benedict Arnold sau Robert E. Lee, un rol asemanator l-au jucat in Germania Otto von Bismark, Adolf Hitler sau Konrad Adenauer, in Franta , Ioana d'Arc, Napoleon sau Charles de Gaulle. Intelectualitatea are figuri comparabile in randurile artistilor, ganditorilor sau scriitorilor: William Shakespeare, Isaac Newton sau Virginia Woolf.

In timpurile mai apropiate, constiinta opiniei publice este influentata de povesti specifice spatiului cultural. Roluri mediatizate ca cele interpretate de Clint Eastwood sau Marilin Monroe si imaginea anumitor produse de piata care imprima un stil de viata sunt considerate de multi oameni drept esenta adevaratei vieti. In multe tari, tinerii se misca mai degraba in luminile artificiale create de Walt Disney sau George Lucas decat in spatiile mitologiei clasice, ale religiei sau literaturii.

Proiect: Forme ale denuclearizarii vietii conjugale - semicasnicia si pseudocasnicia Lucrare: Lectia unui copil pentru parintii lui - relatia cu parintii

In mod traditional, povestile se transmit prin discutii personale - mama sau bunica le povestesc copiilor la gura sobei, conducatorii politici sau religiosi le relateaza comunitatii lor. Politicienii moderni incearca sa continue aceasta traditie, adresandu-se alegatorilor lor intr-un mod care incearca prea evident sa fie intim,  apropiat, firesc - "discutii in fata caminului", "adunari deschise" sau dialoguri aparent spontane cu reporteri care "tocmai intamplator" transmit in toata tara.

In general, posibilitatile tehnice  si manipularea perfectionata a imaginii conducatorului sunt cele care au contribuit la complexitatea fascinanta pe care a dobandit-o comunicarea dintre conducatori si grupurile lor in ultimul timp.

In comparatie cu radioul, posta electronica si alte posibilitati de acces la autostrada mondiala a datelor, primele megafoane si microfoane par mijloace de comunicare deosebit de primitive. Ghandi a dispretuit dotarea tehnica a civilizatiilor vestice, si totusi protestele sale ar fi fost ineficiente daca nu le-ar fi raspandit in toate regiunile lumii tocmai prin intermediul acesteia. Martin Luther King a presupus ca incidentele sale cu politistii rasisti vor avea larga audienta la publicul de televiziune. Prin filmele sale documentare cu scenarii monumentale, regizoarea Leni Riefenstahl a contribuit in mod esential la superlativizarea lui Hitler si a national-socialismului. De asemenea, carierele martirilor contemporani - si ale teroristilor (care se socotesc martiri) ar fi de neimaginat fara raspandirea sa la scara mondiala a mesajelor.

Al doilea aspect se refera la construirea imaginii de conducator si la manipularea acesteia. Conducatorii s-au inconjurat intotdeauna de consilieri si isi trimit inainte purtatorii de cuvant, precum Moise l-a trimis pe fratele Aaron. Astazi consilierilor li s-au alaturat nenumarati alti specialisti care au datoria de a stabili dinainte fiecare cuvant si fiecare nuanta a aparitiilor publice. Si, intr-adevar, exista din ce in ce mai multi conducatori politici care se contopesc cu acele roluri create de experti in construirea imaginii publice.

Dorinta autenticitatii, a intalnirii directe cu un conducator "necosmetizat" este foarte indreptatita. Politicieni ca Ross perot au castigat puncte pentru ca au putut sustine ca nu sunt produsul mass-media sau al criteriilor impuse de consilieri.

Tot timpul vietii, oamenii aud povestile carora le evalueaza calitatile in mod constient sau inconstient. Este foarte posibil ca povestile cu un nivel calitativ inalt sa se imppuna atunci cand povestitorii talentati se adreseaza unui public cultivat, dar in cele mai multe cazuri povestile simple au totusi efecte mai impresionante.

Ca aparatori ai principiilor rationale, oamenii de stiinta cognitivi inclina sa creada ca povestile sofisticate se vor impune datorita faptului ca asteptarile facile si explicatiile mai complicate au fost eliminate. Totusi nu decid intotdeauna reflectiile rationale caci deciziile sunt dirijate atat de factori ratttionali cat si irationali. Povestile se adreseaza sentimentului si ratiunii ascultatorului. Specialistii in psihologie sociala au aratat in mod repetat ca un limbaj emotional, care se preocupa si d grijile si de nevoile publicului poate influenta mai puternic decat argumentele rationale.

Astfel, imaginea unei societati democratice promovata de elita conducatoare a Republicii de la Weimar nu a fost suficienta diferitelor pretentii. Multi dintre cetateni au considerat-o mult mai putin convingatoare decat povestirile afective ale lui Hitler despre razbunare si superioritate indoeuropeana.

Ca exemplu pentru granitele argumentatiei pur rationale pot fi considerate si dezbaterile purtate in 1960 de candidatii la presedintia Statelor Unite - democratul John F. Kennedy si republicanul Richard M. Nixton. Politician cu mai multa experienta, Nixton si-a dat toata silinta sa contracareze argumentele lui Kennedy. Cine a urmarit discutia la radio l-a considerat pe Nixon drept castigatorul dezbaterii.

Cu totul altul a fost rezultatul perceput de spectatorii de televiziune: erau vrajiti de aerul de castigator al lui Kennedy, de talentul sau de a gasi firul direct cu publicul si de a da viata viziunii unui nou inceput pentru natiune. Alura uscativa a lui Nixon, cu umbrele intunecate de barba, avea dimpotriva un efect putin atragator, iar tonul ascutit, afectat, cu care republicanul ii raspundea tanarului democrat a suparat pe multi telespectatori si i-a determinat sa respinga discursurile programatice. In randurile spectatorilor de televiziune - net superiori numeric radioascultatorilor inca de pe atunci - Kennedy trecea drept invingator clar. La cateva zile de la emisiune a fost ales presedinte cu un avantaj de voturi la limita.

Howard Gardner, la arta de a conduce a oamenilor si la inteligenta conducatorilor, il considera pe lider ca o persoana care ii influenteaza in mod hotarator pe ceilalti in comportament, gandire sau sentimente. Oamenii de stiinta creativi sau artistii actioneaza in mod direct asupra publicului prin intermediul operei lor ("povestea" lor), iar conducatorii de institutii sau de state prin actiunile si povestile lor.

Cel mai important rezultat al ultimelor cercetari este urmatorul: conducerea se desfasoara in mintea conducatorului. In ceea ce priveste conducerea, ea depinde mult mai putin decat s-ar crede de insusirile personale sau de comportamen, ci mai degraba de povestile sau relatarile expuse. Acestea influenteaza su chiar schimba oamenii.

Povestile respective - fie ca sunt conventionale sau noi - concureaza cu cele deja in circulatie si cu "contra-povesti" actuale, pe care trebuie sa le inlocuiasca, sa le suprime, sa le completeze sau sa le intreaca intr-un fel oarecare. Astfel, ele sunt supuse unui proces darwinistic de selectie, numai cele mai puternice avand sanse de succes. Ceea ce inseamna ca o poveste noua nu este pur si simplu adaptata la povestile existente. Pentru a fi eficienta, pentru a aduce dezvoltare sau "evolutie" ea trebuie sa se impuna.

Conceptul de conducere ca "relatare de povesti" se poate aplica si la alte persoane decat la cele istorice. In acest caz, el se refera la conducerea unor intreprinderi, a unor firme. Daca respectivul sau respectiva merita aceasta denumire, se vede dupa felul in care incearca sam duca intreprinderea pe drumuri noi, sa-si influenteze colegii in mod pozitiv in gandirea sau actiunea lor. In acest sens, conducatori exista peste tot - chiar si in familii cu gandirae si actiunea lor. Conducerea consta tocmai in a-i influenta puternic pe altii prin mesaje, imagini sau viziuni. Aceasta, bineinteles, fara a recurge la forta. Cu un pistol in mana ai desigur putere asupra altora si ii poti determina sa faca multe, dar aceasta nu este conducere.

Povestile implicate in conducere (emotionale, de aventuri, la obiect) au grade de eficienta diferite. Intr-un final, conducatorii pot obtine ceva numai daca iau fiecare poveste in parte si o schimba mai mult sau mai putin. trairile emotionale joaca in acest sens un rol important dar nu sunt suficiente. Astfel, exista multi oameni care ne emotioneaza, cum ar fi starurile de cinema. Insa doar acest lucru nu ne schimba comportamentul, deoarece lipseste povestirea sau drama. Trebuie deci sa existe intotdeuna un mesaj sau o povestire care sa infatiseze cum trebuie sa arate transformarea. Totusi, in cadrul unei astfel de povesiri, trairile emotionale joaca un rol important din moment ce publicul nu este legat de povestire prin simplu fir al relatarii. Este deosebit de important modul in care este povestita istoria. Astfel, doar prin tonul vocii sale, Hitler a atins emotional coarda sensibila a multor oameni, a stiut sa gaseasca mania sau amaraciunea stranse in ei din motive personale sau nationale:

Un al doilea motiv pentru care trairile emotionale, alaturi de continutul povestilor, sunt atat de importante este reprezentat de identificarea si de relatia dintre conducator si si adeptul sau, in care tinuta, gesturile si alte lucruri similare joaca un rol important. Pentru Gardner, este intotdeauna fascinant sa observi cum functioneaza aceasta relatie. Astfel, el il da ca exemplu pe Bill Clinton care, atunci cand tine un discurs in fata unor oameni cu pareri foarte diferite, chiar antagonice, fiecare are impresia ca i s-a adresat personal. In viziunea lui Gardner, Clinton stie in mod admirabil sa construiasca o relatie cu oameniu diferiti pe mai multe planuri - cognitiv sau emotional.

Rasplata unui adept daca se lasa convins de un conducator si de povestile acestui, consta in gasirea unui indrumator in viata, care merita sa fie ascultat.

Deoarece conducatorii sunt permanent in tensiune si se afla aproape intotdeauna pe marginea prapastiei, bineinteles ca este mult mai usor sa nu fii conducator, ci sa urmezi pe altii. Vorbind la modul serios, conducatorii de succes sunt in stare sa le prezinte adeptilor lor povesti care creaza identitati si in cele din urma sa le explice cine sunt - aceasta este o nevoie elementara, existentiala a omului. Si ne plac oamenii care stiu sa raspunda la astfel de intrebari esentiale - fie ca este vorba de familie, scoala, profesie sau politica. Marii conducatorii nu spun numai povesti despre "ce este bine si ce este rau".

Multi dintre conducatori - mai ales cei politici - se adreseaza unei categorii de adepti cu un nivel scazut de cultura generala. Aceasta inseamna ca discursurile trebuie sa fie in concordanta cu studiul de dezvoltare spirituala al acestora, adesea fiind vorba de mesaje foarte simple, in care cei buni si cei rai au fost sortati in prealabil. Conducatorii cu adevarat mari, cum ar fi Ghandi, nu se limiteaza sa cultive sentimentul apartenentei la o anumita doctrina politica,         ci ii detrmina pe adeptii lor sa dvina mai constienti de problemele lor existentiale. De aceea, conducatorii prezinta publicului lor "povesti" dierentiate, complicate. Pentru a ramane la exemplul Ghandi, este de aratat ca el i-a constientizat pe adeptii sai de faptul ca poti foarte bine sa te certi, sa ai neintelegeri cu altii fara a fi nevoie sa omori.

De asemeneam mai stim din psihologia personalitatii ca in mod tarditional multi oameni se orienteza dupa autoritati. Totusi, se mai poate recunoaste un tip "nou", activ al adeptulul, care vede in conducator pe cineva care depide de cooperarea sa. Conducatorii moderni sunt influentati din ce in ce mai mult de "noul public" si au nevoie de acesta in comunicare. Astfel, Martin Luther King in discursurile sale electorale folosea dialogul continuu cu publicul, fiind deja sensibil la comentariile auditoriului sau. O poveste impresioneaza publicul atunci cand il include in unuiversul ei. Conducatorii trebuie sa le transmita adeptilor inainte de toate ca respectiva poveste este povestea lor - ca este vorba de cei carora li se adreseaza.

In activitatea conducatorilor si a celor din marile institutii nu cred ca munca de echipa este potrivita. Munca de echipa functioneaza in organizatiile mici atat timp cat nu exista o adevarata criza, functioneaza cu oameni care intr-adevar se completeaza prin calitatile lor. Astfel, o echipa buna poate rezolva cu siguranta o problema grea, complexa mai bine decat un individ. Dar asta nu este totul. Dupa parerea noastra, un conducator dispune de cel mai larg unghi de a vedea lucrurile. Bineinteles ca o echipa il poate ajuta sa perceapa detaliile, dar asamblarea tuturor amanuntelor reuseste mai bine unui singur individ talentat decat unei echipe.

Daca in Germania conceptul de "conducator" sau de "conducere" este de la Hitler incoace incarcat de conotatii negative, in America este ceva mai greu sa cercetezi conducatorii, caci americanii sunt instinctiv "anticonducatori". Germanii, datorita istoriei lor, sunt intr-o masura ca niste copii care s-au ars deja cu focul.

Este adevarat ca natiunile cu o lunga traditie democratica au mai putine probleme cu conducerea, pe care o considera o problema cotidiana ce trebuie organizata si rezolvata. Dimpotriva, in tarile orientate traditional mai degraba spre autoritarism, conducerea este asociata mult mai puternic cu ura, teama, razbunare sau oprmare - ceea ce confera bineinteles conceptului o dimensiune amenintatoare. Dar tocmai in Germania au avut loc in ultimele decenii schimbari dramatice in acest domeniu. In mod asemanator, conducatorii germani postbelici cum ar fi Conrad Adenauer sau Willy Brandt au fost modele impresionante de personalitati conducatoare chiar si pe plan international. Modelul "inteligentei multiple" elaborat de Gardner are implicatii in activitatea de conducere . Astfel, conducatorii cu succes si "povestitorii" sunt prin definitie oameni inteligenti, care dispun de o inteligenta sociala deosebit de dezvoltata si care trebuie sa  fie dotati de la natura cu talent oratoric pentru a-i putea intelege pe alti oameni, a putea lucra cu ei si a-i putea convinge. Studiile lui Gardner demonstreaza ca, pe langa aceasta, adevaratii conducatroi trebuie sa posede o inteligenta cu totul deosebita pentru a putea raspunde convingator la marile intrebari despre existenta noastra si despre sensul vietii - inteligenta existentiala.