Recrutarea si pregatirea corpului didactic pentru surdomuti

Recrutarea si pregatirea corpului didactic pentru surdomuti

Primii instructori si educatori de surdomuti erau autodidacti, despre unii spunandu-se ca erau nascuti a fi maestrii si apostoli pe acest teren, asa cum au fost Ponce, Bonet, Wallis, Amman, Pereira si altii. Mai tarziu au fost de ľEpee, Heinicke si Hill, cei care s-au luptat cu multa energie pentru statornicirea deficitului de invatamant pentru surdomuti. La sfarsitul secolului XIX si inceputul secolului XX numai in Germania si in Franta se dispunea de institutii in care se facea pregatirea pedagogica speciala pentru copii surdomuti, pe cand doritorii de instruire din celelalte state o faceau prin proprii eforturi ajutandu-se cu manuale si reviste speciale.

Primul invatamant mai sistematic pentru formarea invatatorilor si educatorilor de surdo-muti a luat fiinta in 1912, la Berlin, caci pana la acea data erau deja create vreo 11 institute de surdomuti in tarile germane. In Prusia, la 1811 guvernul a ordonat ca un candidat din acea provincie sa intre la Institutul de surdomuti din Berlin, pentru ca mai apoi, sa functioneze in provincia sa de origine ca invatator de surdomuti, ceea ce in toamna anului urmator a si inceput a practica. In 1822, un ordin al printului elector al Bavariei cerea capitalelor de district sa trimita cate un invatator tanar, pe timp de un an, la Institutul de surdomuti din Freisig pentru a invata metoda de instruire, ca apoi pe langa instruirea copiilor cu toate simturile sa se ocupe si de surdomutii districtului. La fel a procedat si guvernul din Wüerttemberg, care in 1823 recomanda seminarul din Esslingen, iar in 1824 si pe cel din Gmünd. In 1827 guvernul Prusiei recomanda in acelasi sens deja trei institute de surdomuti, pe cel din Berlin, Königsberg si Münster, mai ales pe primul, ca apoi cei deprinsi cu metoda de a instrui sa predea aceasta metoda mai departe in seminarele de invatatori din provincii, iar apoi invatatorii respectivi sa instruiasca pe surdomuti alaturi de cei cu toate simturile. In 1828,  s-a facut un plan detaliat care sa reglementeaza pregatirea institutorilor de surdomuti. In 1836, la Institutul din Berlin s-au organizat cursuri metodice, care in 6 saptamani formau invatatorii scolii populare pentru a instrui copiii surdomuti din comuna lor. In acest mod au fost formati 400 de invatatori pana in 1880. Saegert, mult timp director al institutelor de surdomuti indemna pe candidatii, invatatori tineri, sa frecventeze si prelegerile de la universitate cu scopul de a-si spori cultura stiintifica. Totusi pregatirea sub aceasta forma a fost precara. Adevarata pregatire stiintifica incepe din 1882, cu prelegerile despre anatomia si fiziologia urechii ale prof. dr. Lucae. In 1888, se va reglementa oficial admiterea si pregatirea profesorilor pentru invatamantul surdomutilor; provinciile trimiteau 5 - 6 candidatii invatatori tineri, care aveau deja promovat al 2-lea examen si aveau deja practica instruirii surdomutilor, care primeau un concediu pe un an, mai tarziu pe 2 ani; se studia: articulatia, fiziologia simturilor si organelor de vorbire, defecte de vorbire, istoria si literatura privind surdomutii, educarea si instruirea lor.

In 1912, in Prusia s-au facut si conferinte de perfectionare spre a completa studiul, asa cum au fost cele de la clinica otologica din Berlin. In 1822, si in Elvetia s-au facut incercari de a incredinta invatatorilor de scoli primare invatamantul pentru surdomuti si de a organiza in acest scop institutul de surdomuti din Berna ca scoala de aplicatie. Incercari s-au facut si in Franta. In Ungaria, inainte de infiintarea institutului de surdomuti din Vat, au fost trimisi pentru 6 luni trei candidati pentru a invata metoda de instruire a surdomutilor. Apoi, unul din acestia invata pe un altul, care nu a mai continuat instruirea altora; astfel ca, in 1858, este adus la Vat pentru 3 luni directorul institutului din Viena pentru a tine prelegeri; apoi, unul din cursanti, Carol Fekete, va fi chemat la scoala normala din Budapesta pentru a tine prelegeri; un alt cursant, Fr. Taritzky, va scrie Metoda de a invata pe surdo-muti sa vorbeasca, ajungand si director la institutul de surdomuti din Cluj; C. Fekete, devenit director al institutului din Vat va prelucra Indrumari la formarea de forte didactice intre anii 1879 si 1896, cand J. Roboz a redactat Statutul examenului la cursul de specializare in instruirea surdo-mutilor. In 1890, la seminarul pedagogic din Budapesta se introduce Curs pentru pregatirea normalistilor in instruirea surdo-mutilor. Dupa un an s-a vazut ca cursul teoretic este unilateral si nu-si atinge scopul; de aceea se infiinteaza pe langa curs si o scoala de aplicatie de surdomuti.

In Anglia, la Londra o societate, Oral Asocciatin, pregatea dascali pentru a invata surdomuti sa vorbeasca cu viu grai. De asemenea, la Ealing, nu departe de Londra, se afla un colegiu pentru formarea de institutori de surdomuti. Durata studiilor era de 2 ani; se admiteau persoane peste 18 ani, cu diploma de scoala elementara sau cu studii pedagogice mai inalte. Studiile constau din: metodica invatamantului de surdomuti, invatamant practic (pedagogic), istoria invatamantului si educatiei surzilor, anatomia si fiziologia organelor de simt si sistemului nervos, fiziologia organelor vorbirii si fonetica.

In Franta, durata studiilor era de 3 ani. Institutul national al tinerilor surdomuti din Paris era in legatura cu Scoala normala. In 1913, ministerul de interne, impreuna cu institutul din Paris, a organizat din nou cursul care forma profesori pentru institutele de surdomuti, profesori conferentiari fiind numiti H. Marichelle si B. Thollon. Se primesc in aceasta scoala normala candidati pe baza diplomei de institutor primar sau a celei de profesor de scoli medii. La Asnieres exista si un institut provincial de surdomuti si pentru pregatirea profesorilor de surdomuti. Obiectele de studiu erau: fonetica, acustica, anatomia si fiziologia - pe care studentii le audiau la universitate -, studiul educatiei si metodica didactica a surdomutului, istoria invatamantului surdomutilor. Examene: an I - formarea sunetului si studiile in raport cu acesta; an II - educatia si metodica surdomutilor; an III - (capacitatea) teoretic, verbal si practic. Se obtinea titlul de profesor. Acesta se putea obtine, eventual, si prin curs de perfectionare.

In Belgia, durata era de 2 ani + 4 ani, deci 6 ani. Se primeau invatatori absolventi ai scolilor normale; profesorul A. Herlin cerea ca mai intai candidatul sa fi fost invatator de scoala populara. In primii 2 ani, audiaza prelegeri si cursuri, functionand ca profesori aspiranti, supraveghetori candidati; 4 ani functioneaza ca ajutor la prelegeri si loctiitori la diferite clase. Studiile teoretice constau din disciplinele: anatomia si fiziologia organelor vorbirii, psihologia celor cu simturi normale si defectuoase, acustica, fonetica, pedagogia generala si speciala, metodica speciala, cauzele surzeniei si muteniei, istoria invatamantului surdomutilor.

In Italia, durata era de 2 ani. Institutul din Milano este in legatura cu o scoala normala, unde se invata numai teoretic, nu si practic; la Napoli se tine un curs normal. Se frecventeaza de invatatori cu diploma, fara a li se cere o practica prealabila. Obiecte de studiu: pedagogia generala, psihologia generala, educatia, psihologia si metodica surdomutilor, fiziologia, istoria invatamantului surdomutilor. Se dau trei examene: I - fundamental, II - capacitate, III - practic, dupa care se obtinea diploma de profesor.

In Spania, se formeaza profesori pentru orbi si surdomuti concomitent. Cursul s-a tinut la Madrid timp de 8 luni, in legatura cu institutul de surdomuti; s-au primit invatatori ai scolilor populare superioare. Obiectele de studiu au fost: educatia surdomutilor si orbilor, psihologia si metodica surdomutilor si orbilor, istoria invatamantului surdomutilor si orbilor. Se dadeau de mai multe ori examene scris si oral in fata a 5 profesori de la institutul de surdomuti din Madrid. In final, s-a dat diploma si titlul de profesor.

In Olanda, cadrele se formau la institutul de surdomuti din Groeninga; era prevazut un an de proba in institut, apoi functionarea pe durata a cinci ani. Numai profesorii si invatatorii care se distingeau puteau continua studiile. Se sustinea si un examen din tulburarile de vorbire. Dupa un an primeau titlul de invatator, iar dupa 5 ani pe al doilea, cand obtineau titlu de invatator superior. La St. Michielsgestel, loctiitorul de director avea si datoria de a forma invatatori de surdomuti.

In Lituania, pregatirea cadrelor accentueaza latura psihologica, in rest este asemanatoare celei din celelalte tari apusene. Se considera ca pedagogia moderna trebuie sa se bazeze pe o psihologie moderna si pe ramurile sale: psihopatologia, psihologia copilului si psihologia poporului.

In Finlanda pregatirea se facea in seminarul pedagogic, care avea o durata de 2 ani.

In Norvegia exista un seminar de profesori pentru surdomuti, la care in afara cursurilor teoretice, se facea practica cate 4 -18 ore saptamanal, o lectie de proba; in cele 67 saptamani ale studiului efectuau 1.400 ore de predare.

In b, la primul institut creat la Hartford se formau si instructorii de surdomuti. Se spune ca 29 de academicieni (graduates) din Colegiul Yale, precum si din alte colegii, au fost inrolati in corpul de instructori al acelui institut, care mult timp a servit de scoala normala pentru pregatirea institutorilor pentru noile scoli de surdomuti. Aici se dobandea sistemul de instruire, unde Clerc, personificare vie a sistemului francez, preda un curs de limbaj al semnelor care costa 50 de dolari. Si la Detroit functiona o scoala de surdomuti cu scoala de aplicatii, directorul acesteia avand indatorirea de a instrui invatatorii diplomati care dovedesc o pregatire corespunzatoare. In Statul Michigan invatatorii pentru surdomuti se formeaza dintre invatatorii care au cel putin un an de practica in instruirea surdomutilor. Cursul dura un an si se desfasura in trei directii: teoretic, clinic si practic; trimestrial se parcurgeau temele: articulatie, istoricul surdomutilor si cultivarea organelor de simt. Examenele erau la disciplinele: anatomia si fiziologia organelor auditive si fonatoare, stiinta elementelor vorbirii, istoricul instruirii surdomutilor si metodica surdomutilor. Colegiul Gallaudet din Waschington instruia sistematic invatatorii de surdomuti la un curs de un an, timp in care cursantii comunica cu elevii institutului de surdomuti pentru a putea aprecia dificultatile lucrului cu surdomutii. Scoala Clarke din Northampton, Massachusetts, avea un curs de 2 ani, care era atat de temeinic si de remarcabil, incat absolventii sai sunt cautati si li se ofera post chiar cu cateva luni inainte de absolvirea cursurilor. Functionau si invatatori batrani, experimentati care ofereau lectii in particular pentru cei care doreau sa acumuleze o specializare temeinica in scurt timp.

Dupa cum s-a putut observa sistemul formarii educatorilor de surdomuti din SUA este mai vechi, mai extins si, in urma greutatilor in formarea vorbirii, este mai deosebit decat cel al tiflopedagogilor.

In Banat, la Timisoara, la prima scoala pentru surdomuti, directorul scolii, C. Schäffer, care era si directorul scolii elementare, convinge dintre invatatorii scolii din urma de a se dedica activitatii didactice cu elevii surzi. Pregatirea acestora s-a facut dupa modelul german, unde directorul scolii se ocupa cu pregatirea de noi cadre. Si aici, invatatorii cu experienta de la scoala obisnuita asista la lectiile tinute de Schäffer. Paralel cu asistentele si discutiile pe marginea lectiilor,  specialistul Schäffer le-a pus la dispozitie si o bogata literatura de specialitate. In termen de cativa ani, invatatorii pregatiti de C. Schäffer au dat examen de specialitate la institutul de pregatire a cadrelor didactice de pe langa institutul de surdomuti din Vác, obtinand diploma de profesor surdopedagog.

In Vechiul Regat, in prima parte a secolului trecut numarul unitatilor scolare pentru copiii surzi era redus, iar fortele didactice erau insuficiente - constata dr. Gh. Crainiceanu, inspector medico pedagogic, in Ministerul sanatatii si ocrotirilor sociale, regiunea I a Ocrotirilor sociale Cluj.