Home - qdidactic.com
Didactica si proiecte didacticeBani si dezvoltarea cariereiStiinta  si proiecte tehniceIstorie si biografiiSanatate si medicinaDezvoltare personala
referate sanatateSanatatea depinde de echilibrul dintre alimentatie si activitatea fizica - Hipocrate





Medicina Medicina veterinara Muzica Psihologie Retete Sport


Psihologie


Qdidactic » sanatate & sport » psihologie
Psihologia copilului



Psihologia copilului


Psihologia copilului


Studiaza cresterea mintala sau, cu alte cuvinte, dezvoltarea conduitelor (adica a comportamentelor inclusiv constiinta) pana la acea faza de trecere pe care o constituie adolescenta si care marcheaza insertia individului in societatea adulta. Cresterea mintala este inseparabila de cresterea fizica, in special de maturizarea sistemului nervos si a sistemelor endocrine, continuand pana la varsta de 16 ani. De aici rezulta in primul rand ca, pentru a intelege cresterea mintala, nu este suficient sa ne intoarcem numai pana la nasterea copilului, deoarece exista embriologie a reflexelor (Minkowski) implicate in motricitatea fatului si inca de pe acum exista referiri la conduitele perceptive ale acestuia in domenii cum este perceptia cauzalitatii tactilo-chinestezice (Michotte)[1]. De aci mai rezulta ca dintr-un punct de vedere teoretic, psihologia copilului trebuie privita ca o disciplina care studiaza un sector particular al unei embriogeneze generale, aceasta continuand dupa nastere si ingloband intreaga crestere organica si mintala, pana la atingerea acelei stari de echilibru relativ care constituie nivelul adult.

Doar ca dupa nastere influentele mediului capata o importanta din ce in ce mai mare, atat din punct de vedere organic cat si mintal. Psihologia copilului nu se va putea limita deci sa studieze factorii de maturizare biologica, deoarece factorii pe care trebuie sa-i considere depind in masura egala atat de exercitiu sau de experienta castigata, cat si de viata sociala in general.

Psihologia copilului are ca obiect de studiu copilul in dezvoltarea sa mintala. In aceasta privinta trebuie sa o deosebim de " psihologia genetica " cu toate ca ea constituie instrumentul esential al acesteia. Sa notam, in primul rand, pentru a elimina orice echivoc in terminologie, ca acest cuvant - "genetica" - folosit in expresia "psihologie genetica", a fost introdus de psihologi in a doua jumatate a secolului al XIX-lea, adica inainte ca biologii sa-l fi folosit intr-un sens mai restrans. In limbajul actual al biologilor, " genetic" se refera exclusiv la mecanismele ereditatii, spre deosebire de procesele embriogenetice sau ontogenetice. Dimpotriva, termenul " psihologie genetica " se refera la dezvoltarea individuala (ontogeneza). Astfel stand lucrurile, am putea fi tentati sa consideram ca fiind sinonime expresiile " psihologia copilului " si " psihologia genetica ". Totusi le deosebeste o nuanta importanta : daca psihologia copilului studiaza copilul pentru el insusi, astazi tinde, dimpotriva, sa se dea denumirea de " psihologie genetica " psihologiei generale (studiul inteligentei, perceptiilor etc.), dar numai in masura in care ea cauta sa explice functiile mintale prin modul lor de formare, deci prin dezvoltarea lor la copil; de pilda, dupa ce au fost studiate rationamentele, operatiile si structurile logice la adult, deci intr-o stare incheiata si statica - ceea ce a condus pe unii autori (pe reprezentantii Denkpsychologie-ei germane) sa vada in gandire o " oglinda a logicii ", - s-a mai pus intrebarea daca logica este innascuta sau rezultata dintr-o constructie progresiva etc.: pentru a rezolva asemenea probleme, se recurge la copil si, in felul acesta, psihologia copilului este promovata la rangul de " psihologie genetica ", adica devine un instrument esential de analiza explicativa pentru rezolvarea problemelor psihologiei generale.



Importanta dobandita astazi de metoda genetica in toate sectoarele psihologiei (sa ne gandim, de exemplu, la rolul considerabil atribuit varstei copilariei de catre psihanalisti), tinde astfel sa confere psihologiei copilului un fel de pozitie- cheie, in cele mai diverse domenii. Ne vom situa deci, in aceasta lucrare, mai cu seama in perspectiva psihologiei genetice: intr-adevar, la marele interes pe care-l prezinta copilul ca atare, se adauga faptul ca adultul este explicat de copil in aceeasi masura in care adultul il explica pe copil sau, adesea intr-o masura mai mare, deoarece daca adultul il educa pe copil folosind ca mijloc multiple transmiteri sociale, orice adult, chiar cel creator, a inceput totusi prin a fi copil, si aceasta a avut loc atat in timpurile preistorice, cat si astazi.  





A. M i c h o t t e, La perception de la causalit , Publications Universitaire de Louvain, 2-e d., 1954.



Contact |- ia legatura cu noi -| contact
Adauga document |- pune-ti documente online -| adauga-document
Termeni & conditii de utilizare |- politica de cookies si de confidentialitate -| termeni
Copyright © |- 2024 - Toate drepturile rezervate -| copyright