Psihologia
copilului
Studiaza cresterea mintala sau, cu
alte cuvinte, dezvoltarea conduitelor (adica a comportamentelor inclusiv
constiinta) pana la acea faza de trecere pe care o
constituie adolescenta si care marcheaza insertia
individului in societatea adulta. Cresterea mintala este
inseparabila de cresterea fizica, in special de maturizarea
sistemului nervos si a sistemelor endocrine, continuand pana la
varsta de 16 ani. De aici rezulta in primul rand ca, pentru
a intelege cresterea mintala, nu este suficient sa ne
intoarcem numai pana la nasterea copilului, deoarece exista
embriologie a reflexelor (Minkowski) implicate in motricitatea
fatului si inca de pe acum exista referiri la
conduitele perceptive ale acestuia in domenii cum este perceptia
cauzalitatii tactilo-chinestezice (Michotte). De aci mai rezulta ca dintr-un
punct de vedere teoretic, psihologia copilului trebuie privita ca o
disciplina care studiaza un sector particular al unei embriogeneze
generale, aceasta continuand dupa nastere
si ingloband intreaga crestere organica si
mintala, pana la atingerea acelei stari de echilibru relativ
care constituie nivelul adult.
Doar ca dupa nastere
influentele mediului capata o importanta din
ce in ce mai mare, atat din punct de vedere organic cat si mintal.
Psihologia copilului nu se va putea limita deci sa studieze factorii de
maturizare biologica, deoarece factorii pe care trebuie sa-i
considere depind in masura egala atat de exercitiu sau de
experienta castigata, cat si de viata
sociala in general.
Psihologia copilului are ca obiect de studiu
copilul in dezvoltarea sa mintala. In aceasta
privinta trebuie sa o deosebim de " psihologia
genetica " cu toate ca ea constituie instrumentul esential
al acesteia. Sa notam, in primul rand, pentru a elimina orice
echivoc in terminologie, ca acest cuvant - "genetica" - folosit
in expresia "psihologie genetica", a fost introdus de psihologi in a doua
jumatate a secolului al XIX-lea, adica inainte ca biologii sa-l
fi folosit intr-un sens mai restrans. In limbajul actual al
biologilor, " genetic" se refera exclusiv la mecanismele
ereditatii, spre deosebire de procesele embriogenetice sau
ontogenetice. Dimpotriva, termenul " psihologie genetica " se
refera la dezvoltarea individuala (ontogeneza). Astfel stand
lucrurile, am putea fi tentati sa consideram ca fiind sinonime
expresiile " psihologia copilului " si " psihologia
genetica ". Totusi le deosebeste o nuanta
importanta : daca psihologia copilului studiaza copilul
pentru el insusi, astazi tinde, dimpotriva, sa se dea
denumirea de " psihologie genetica " psihologiei generale
(studiul inteligentei, perceptiilor etc.), dar numai in
masura in care ea cauta sa explice functiile mintale
prin modul lor de formare, deci prin dezvoltarea lor la copil; de pilda,
dupa ce au fost studiate rationamentele, operatiile si
structurile logice la adult, deci intr-o stare incheiata si
statica - ceea ce a condus pe unii autori (pe reprezentantii Denkpsychologie-ei germane) sa
vada in gandire o " oglinda a logicii ", - s-a mai
pus intrebarea daca logica este innascuta sau
rezultata dintr-o constructie progresiva etc.: pentru a rezolva
asemenea probleme, se recurge la copil si, in felul acesta,
psihologia copilului este promovata la rangul de " psihologie genetica ",
adica devine un instrument esential de analiza explicativa
pentru rezolvarea problemelor psihologiei generale.
Importanta dobandita astazi de
metoda genetica in toate sectoarele psihologiei (sa ne gandim,
de exemplu, la rolul considerabil atribuit varstei copilariei de
catre psihanalisti), tinde astfel sa confere psihologiei
copilului un fel de pozitie- cheie, in cele mai diverse domenii. Ne
vom situa deci, in aceasta lucrare, mai cu seama in
perspectiva psihologiei genetice: intr-adevar, la marele interes pe
care-l prezinta copilul ca atare, se adauga faptul ca adultul
este explicat de copil in aceeasi masura in care
adultul il explica pe copil sau, adesea intr-o masura
mai mare, deoarece daca adultul il educa pe copil folosind ca mijloc
multiple transmiteri sociale, orice adult, chiar cel creator, a inceput
totusi prin a fi copil, si aceasta a avut loc atat in timpurile
preistorice, cat si astazi.
