Penitenciarul ca institutie totalitara si influenta lui asupra personalitatii

PENITENCIARUL CA INSTITUTIE TOTALITARA SI INFLUENTA LUI ASUPRA PERSONALITATII

Penitenciarul este o institutie totalitara, care are frontiere etanse intre membrii din interior si lumea exterioara si este caracterizata printr-o viata izolata. In institutiile de tip totalitar se practica anumite tehnici care au ca efect pierderea autonomiei persoanelor detinute. Aceste tehnici sunt:

Mortificarea se realizeaza prin introducerea unei rupturi intre trecutul si viitorul persoanei, prin privatiuni, umilinte, uniforme obligatorii care reduc individualitatea, il transforma intr- un anonim, si prin abandonarea obisnuintelor anterioare si a tabieturilor personale.

Depersonalizarea se realizeaza prin atmosfera de promiscuitate, prin supravegherea continua, prin obligatia de a participa la activitati colective si prin impunerea unui orar obligatoriu.

Instituirea unui sistem de privilegii prin instituirea de prescriptii, restrictii, interdictii, recompense sau favoruri in schimbul supunerii si pedepse infantilizante ( mustrarea, taierea unor drepturi).

Penitenciarul este o institutie care-l depersonalizeaza pe individ, il face sa devalorizeze lumea si sa se auto-devalorizeze.

Detinutii reprezinta un univers uman aparte dominat de contradictii si frustrari, dar si de neimpliniri si regrete. Multi dintre ei sunt neadaptati social, refractari, incapabili de a se adapta la cerintele si normele sociale, ducand o viata dominata de instincte si trebuinte primare.

Orice fiinta umana are anumite drepturi fundamentale. Detinutii isi pierd pentru o perioada de timp unul dintre aceste drepturi fundamentale si anume dreptul la libertate. In conditii de detentie unele drepturi sunt limitate : dreptul la libertate personala, dreptul la intimitate, libertatea de miscare si libertatea exprimarii.

Cu toate ca viata din inchisoare nu poate fi considerata ca fiind normala, conditiile din penitenciar trebuie sa se apropie cat mai mult de ceea ce s-ar numi un trai normal, singura exceptie fiind pierderea libertatii.

Privarea de libertate are uneori efecte dramatice asupra personalitatii celui inchis si genereaza o serie de comportamente total diferite de cele pe care le avea in libertate. Vestimentatia identica ( element de depersonalizare ), separarea de familie, schimbarea spatiului locativ, instrainarea de obiectele personale familiare sunt elemente care determina comportamente de autoaparare, de readaptare. Frustrarile, framantarile interioare, conflictele cu cei din jur il fac pe detinut sa fie ostil, revendicativ, dominat de un sentiment de victimizare. Cu cat un detinut se adapteaza mai bine la mediul penitenciar, cu atat va fi mai tolerant la noile conditii de mediu. Trairile afective ale persoanelor incarcerate sunt influentate puternic de lipsa unei intimitati personale, deoarece tot ceea ce fac se petrece in prezenta unor terte persoane. Acest lucru duce, in timp, la o tocire relativa a sensibilitatii, la convingerea ca defectele si rautatea sunt general valabile. Un studiu care viza particularitatile afective ale detinutilor a reliefat urmatoarele: insecuritate, dorinta de afirmare, teama de compromitere, devalorizarea familiei si un sentiment latent de ratare, receptivitate scazuta pentru invatare, detasare si conservatorism, sentimente de inutilitate si abandon, nevoia de suport moral si material. (Gheorghe Florian, 2001)

In ceea ce priveste vointa detinutilor aceasta nu poate actiona corespunzator atata timp cat nu sunt satisfacute trebuintele bazale. Persoanele incarcerate isi pierd increderea in posibilitatea de reintegrare sociala si isi manifesta vointa in acte reprobabile de bravada. Se poate vorbi mai degraba de o expresie a obligativitatii, decat de o reala mobilizare a vointei.

Manifestarile temperamentale sunt supuse influentelor grupului de apartenenta si in cadrul sau se creaza o anumita atmosfera specifica: rece si indiferenta la flegmatici, de liniste meditativa la melancolici, de activism cald si zgomotos la sangvini si de tensiune intrerupta de rabufniri de agresivitate in cazul colericilor.

In ceea ce priveste motivarea actului infractional, din cercetarile efectuate de Gheorghe Florian in anul 1982 a reiesit ca alcoolul si anturajul sunt principalii factori determinanti in comiterea unor fapte infractionale.

Document online: Saracia in societatea romaneasca Referat: Sociologie economica rurala - intrebari

In timpul executarii pedepsei privative de libertate individul se confrunta cu doua probleme : de adaptare la normele si valorile caracteristice mediului penitenciar si de influenta a acestuia asupra personalitatii. Pentru detinuti normele dupa care isi conduc activitatile si relatiile interumane sunt conforme unui sistem de nevoi inferioare, ghidate de interesele personale si la un nivel de moralitate scazut. Privarea de libertate din penitenciar implica modificari ample in stilul de viata atat pe perioada ispasirii pedepsei cat si dupa eliberare. O problema importanta cu care se confrunta detinutul este modul de relationare cu cei din jur, intr-un cadru " social " in care toti oamenii au comis acte antisociale si care incearca sa gaseasca ratiuni de deculpabilizare, raporturile dintre ei fiind dominate de frustrare afectiva si informationala si privarea de libertate. Daca initial, detinutii considera pedeapsa primita oarecum justa vis-a-vis de actul comis, ulterior o apreciaza ca fiind aspra, trecandu-se de la un comportament pasiv, de penitaenta la unul activ, egoist si in care simtul autoconservarii este primordial.

Sanatatea morala a unui individ este definita prin respectarea normelor morale si legale ale grupului social din care face parte si prin intemeierea faptelor sale pe convingeri pozitive in ceea ce priveste munca, familia, societatea si viitorul. Normele morale fundamentale precum cinstea, datoria, binele, respectul si adevarul sunt uneori greu de integrat intr- un mediu dominat de frustrare, egoism, neincredere, agresivitate, minciuna si indiferenta. Toate normele si valorile morale sunt aici apreciate prin prisma omului incarcerat si sunt reierarhizate in functie de nevoile si trebuintele actuale.

Singura cale de a-si gasi o existenta relativ linistita in penitenciar este de a se conforma la viata de grup, de a se supune regulilor din cadrul comunitar in care traiesc. Opozitia la grupul majoritar implica reducerea sigurantei personale; este mai periculos sa fii singur in penitenciar, decat sa depinzi de cineva. Izolarea duce la lipsa comunicarii si favorizeaza la meditatie si remuscari. Una dintre modalitatile de adaptare la noile conditii de viata impuse de penitenciar este continua comunicare cu cei din jur, deoarece asa nu se mai percepe atat de acut monotonia exasperanta a privarii de libertate si nici sentimentul de parasire, de autoacuzare.

Sentimentul de descurajare care ii incearca pe detinuti este dat si de stigmatizarea conferita de executarea unei pedepse cu inchisoarea.

La inceputul incarcerarii detinutul percepe pedeapsa ca fiind represiva, are constiinta faptului ca se afla inchis contra vointei sale, are un nou statut, de subordonare si resimte dureros lipsa libertatii (pline de posibile perspective).

Intrarea in penitenciar tulbura echilibrul personalitatii persoanei prin tripla reducere la il supune: reducerea spatiului de viata, a timpului personal si a comportamentului.

Stresul din perioada cercetarilor penale, intrarea intr-o colectivitate impusa, controlul riguros al comportamentelor, lipsa intimitatii si permanenta supraveghere, aglomerarea prea mare de oameni duc la aparitia unei patologii specifice: apar comportamente de refuz al hranei, de automutilari si chiar tentative de sunicidere.

" Legea morala este legea grupului din care face parte individul. " ( Georges Heuyer, apud Gheorghe Florian, 2001).

Viata din penitenciar este prin excelenta o viata de grup: nu exista intimitate, nu exista posibilitatea de refugiere sau de schimbare a situatiei, iar relatiile iterpersonale au o dinamica proprie si modalitati de structurare aparte. Relatiile interpersonale dintre detinuti sunt influentare major de cadrul fizic in care au loc ( exista anumite reguli, norme, genuri de activitate, viata inchisa, intr-un colectiv creat artificial si aflat sub supraveghere continua) si de natura specifica a populatiei aflate in penitenciar. Exista reguli specifice, care cu greu pot fi intelese si descifrate din afara: aparitia liderilor informali si autoritatea exercitata de ei, functiile indeplinite de unii detinuti pentru satisfacerea nevoilor de grup, stratificarea sociala a populatiei din penitenciar, normele neoficiale dupa care se ghideaza si stilul propriu de comunicare. Ca in orice grup, si la detinuti exista o structurare formala si una informala. Din considerente de ordin practic, conducerea penitenciarelor numeste anumiti detinuti in anumite functii: de exemplu sef de echipa, dar ca si in viata normala, rareori organizarea oficiala impusa corespunde cu ceea ce se intampla in plan neoficial. Exista persoane care au un ego slab, care se lamenteaza, sunt permanent obsedati de culpabilizare si care se subordoneaza detinutilor care se impun fie prin siguranta de sine, fie prin violenta si care reusesc sa-i domine. Liderul grupului este de obicei ales in functie de modul in care ii poate domina si ordona pe ceilalti , dar mai ales dupa felul in care acesta se dovedeste a fi un aparator si un purtator de cuvant al intereselor grupului. Exista o solidaritate aparte intre detinuti, ei sunt coezivi, respecta autoritatea liderului lor informal, au un anumit grad de intimitate intre ei, se percep ca parte integranta din grupul din care fac parte si participa activ la rezolvarea problemelor grupului de apartenenta, ajung la un anumit grad de relaxare si de buna dispozitie in cadrul lor de viata. Si in ceea ce priveste comunicarea intre detinuti se remarca un anumit specific, exista un anumit argou folosit de ei, mai ales in ceea ce priveste termeni ai actelor infractionale.

Intrarea in mediul penitenciar schimba radical perspectiva de raportare la viata a detinutului. Primele reactii fata de noul mediu sunt de explorare a acestuia, de incercare de a intelege cine este liderul si de insusire a argoului specific. Trecutul si viitorul sunt uitate, toata atentia fiind indreptata spre un prezent caruia i-au fost construite sensuri noi. Vulnerabilitatea personalitatii iese acum in prim plan, ingreunand uneori relationarea cu ceilalti. Detinutii au nevoie exagerata de stima, resimt acut nevoia de a fi perceputi ca simpatici, au tendinta de a-si exagera calitatile pentru a parea deosebiti.

Un apanaj aparte in ceea ce priveste psihologia detinutului il prezinta modul in care acesta reactioneaza la suprapopularea inchisorii ( acest fenomen este uneori greu de impiedicat datorita decalarii dintre eliberari si intrari, cresterea duratei pedepselor ). Daca exista un oarecare echilibru in viata detinutului, odata cu supraaglomerarea cresc sentimentele de manie si depresie, scade posibilitatea anticiparii comportamentelor celorlalti, se pierde din libertatea de miscare in spatiul dat, ierarhiile de dominanta sunt daramate, scade serviabilitatea, toate aceste aspecte dand nastere unei stari de incordare si neliniste.

Intoleranta emotionala fata de atmosfera penitenciara este un fenomen care se instaleaza, mai devreme sau mai tarziu, la majoritatea detinutilor. Din observatiile efectuate de dr. Gheorhe Florian a reiesit ca aceasta intoleranta se instaleaza la aproximativ doi ani de la inceputul detentiei si se manifesta prin bizazerii comportamentale, minciuni, denunturi, resentimente, devalorizarea framiliei, rudelor, prietenilor si propriei persoane, dorinta de razbunare; toate acestea sunt generate de spatiu restrans in care stau, de insuportarea mirosurilor celorlalti, somnul dificil, agresiunile verbale, zvonuri, vorbarie interminabila, divergente si practici sexuale anormale. Ca reactie la toate acestea detinutul traieste frecvent stari de reverie, petrece mult timp in fata ferestrelor ( simbolul libertatii pierdute) si se inregistreaza o regresiune a trebuintelor fiziologice.