Organizatiile ca sisteme psihosociale - definire, caracterizare generala, clasificare

Organizatiile ca sisteme psihosociale

Conservarea si evolutia sistemelor sociale la toate nivelurile si in toate compartimentele vietii

comunitare implica existenta unor structuri functionale care, pe de o parte, sa obiectiveze imperativele

axiologice, normative si teleologice ale institutiilor sociale (politice, economice, juridice, religioase,

educationale, culturale) si, pe de alta parte, sa asigure integrarea si antrenarea persoanelor si grupurilor

in activitatile care sa conduca la realizarea obiectivelor respectivelor institutii. Aceste functii complexe

revin organizatiilor, care sunt forme concrete de interactiune sistematica a membrilor si grupurilor unei

comunitati, in vederea realizarii obiectivelor generale ale institutiilor sociale carora le apartin, sau ale

obiectivelor care deriva din interesele convergente ale membrilor care le compun.

Definire, caracterizare generala, clasificare

Organizatiile reprezinta una dintre componentele structurale si functionale esentiale ale

sistemelor sociale, prin care se asigura racordarea intereselor sociale generale cu cele ale diferitelor

tipuri de grupuri si persoane. La nivelul organizatiilor se fixeaza obiectivele concrete prin care se

asigura functionarea sistemului social global, dar care corespund si intereselor membrilor care le

compun; aceste interese pot fi materiale sau spirituale, directe sau indirecte, explicite sau implicite,

imediate sau de perspectiva, de natura economica, politica, educationala, morala, religioasa, culturala,

de aparare etc. Totodata, la nivelul respectivelor organizatii se elaboreaza strategiile care sa asigure

realizarea obiectivelor, sistemele de planificare, coordonare si control ale activitatilor desfasurate,

normele care regleaza interactiunile dintre membri si statutul acestora, criteriile de eficienta si modelele

care intruchipeaza valorile promovate de organizatie.

Conceptul de organizatie poate fi abordat si definit din mai multe perspective cu sensuri

complementare, acestea fiind totodata si directiile principale de abordare a oricarui sistem social: a)

dimensiunea logic-principiala, care releva regulile de rationalitate care fundamenteaza activitatile

sistematice ale colectivitatilor umane; b) dimensiunea functional-procesuala, care reflecta dinamica

desfasurarii in timp a sistemului de interactiuni prin intermediul carora organizatiile se formeaza, se

dezvolta si se manifesta activ in viata sociala; c) dimensiunea structural-obiectuala, care exprima

sistemul concret si stabil de interactiuni dintre elemente ansamblului (persoane, grupuri).

(a) O prima dimensiune a fenomenului organizational consta dintr-un set de teorii, principii,

norme, modele si reguli care fundamenteaza din punct de vedere logic si formal constituirea si

functionarea organizatiilor. Pe baza acestor principii de rationalitate (sau principii organizationale -

intr-o alta terminologie) oamenii interactioneaza intr-un mod sistematic si coerent, realizand fixarea,

planificarea, coordonarea si finalizarea activitatilor care sa le asigure existenta materiala si spirituala,

individuala si colectiva, in termeni de necesitati actuale sau de perspectiva. Cadrele formal-principiale

ale unei organizatii sunt formulate totdeauna in mod explicit sub forma de statute, regulamente, norme

de functionare s.a., acceptate expres de membrii acesteia; acceptarea principiilor si normelor

organizationale este o conditie de fond a integrarii si participarii la viata si activitatile aferente unei

organizatii, incalcarea acestor reglementari atragand sanctiuni directe sau indirecte. Principiile generale

care fundamenteaza desfasurarea activitatilor de organizare si a celor de realizare eficienta a

obiectivelor constitutive tind sa se structureze ca un domeniu autonom de cunoastere, acela al

praxiologiei organizationale.

(b) Pe o dimensiune complementara, organizatiile pot fi intelese ca procese psihosociale

desfasurate dupa anumite principii de rationalitate prin care se initiaza, se structureaza si se regleaza

relatiile functionale dintre membrii unor grupuri, in scopul realizarii eficiente a unor obiective comune,

devenite obiective ale organizatiei. Desfasurarea procesuala a interactiunilor pe baza unor reglementari

explicite constituie continutul activitatilor de organizare, prin care se vor configura atat "obiectele

sociale' numite organizatii, cat si activitatile de fond prin care acestea isi vor indeplini obiectivele

constitutive, adica acelea care sunt ratiunea lor de a fi. Organizarea ca proces reprezinta atat factorul

generativ al oricarei structuri organizationale, cat si conditia necesara pentru functionarea acesteia.

(c) Din perspectiva structural-materiala, organizatiile sunt "obiecte sociale', adica subsisteme

sociale concrete, compuse dintre-un numar de membri si grupuri care interactioneaza sistematic dupa

anumite reguli, in vederea realizarii in comun a unor obiective specifice, care sunt ratiunea lor de a fi.

Din aceasta perspectiva, sistemul social global este compus dintr-un numar de organizatii prin

intermediul carora se desfasoara activitatile de indeplinire a obiectivelor sociale generale, precum si a

celor specifice unor grupuri sau categorii sociale, in acest context, viata sociala apare ca rezultat al

Analiza: Efectele consumului de alcool Analiza: Identitatea de secui

interactiunii dinamice dintre persoane, grupuri, organizatiile si institutii, interactiuni care capata o

forma concreta de orientare programatica spre realizarea unor obiective la nivelul diferitelor tipuri de

organizatii: economice, politice, juridice, educationale, culturale, religioase, sportive, militare,

profesionale, de agrement s.a.

De cele mai multe ori, organizatiile obiectiveaza imperativele institutiilor sociale la nivelul

activitatilor concrete, fara a se confunda insa cu acestea. Astfel, esenta institutiilor sociale este data de

un sistem de valori, norme, reguli si modele socio-culturale care reglementeaza principial diferitele

aspecte generale ale vietii sociale; cea a organizatiilor rezida intr-un sistem relational formal,

determinat intr-un anumit spatiu socio-istoric, prin care se vizeaza realizarea unor obiective concrete; in

cazul microgrupurilor accentul este pus pe dimensiunea psihologica a unui sistem de relatii

interpersonale prin care persoanele se racordeaza la problematica macrosociala. Din acest punct de

vedere, organizatiile reprezinta un nivel superior de integrare sociala, prin care se asigura realizarea

unor obiective fundamentale ale existentei umane: producerea bunurilor materiale si spirituale necesare

existentei, asigurarea educatiei noilor generatii, protectia individului si a comunitatii, promovarea unor

ideologii laice sau religioase etc. Abordate ca obiecte concrete ale existentei sociale, organizatiile ne

apar ca un ansamblu de persoane care interactioneaza sistematic, pe baza unor reguli concrete care sa

asigure eficienta activitatii comune de atingere a obiectivelor propuse. in esenta, orice organizatie

constituie un sistem structurat si planificat de interactiuni interpersonale si intergrupale care sa asigure

desfasurarea eficienta a unor activitati, respectiv atingerea unor obiective explicit formulate (25, 397;

220; 228) Desfasurarea curenta a vietii sociale presupune integrarea si participarea fiecarei persoane,

cvasi-simultan sau succesiv, la o serie de organizatii, ale caror obiective pot fi: complementare,

conjunctive sau disjunctive; compatibile in diferite grade sau incompatibile; de natura materiala

(economice - de pilda) sau spirituala (ideologice, artistice, religioase s.a.). in ceea ce priveste modul de

organizare interna, structurarea poate fi preponderent pe orizontala (ca in cazul organizatiilor civice,

ecologice sau profesionale), sau pe verticala (ca in situatia organizatiilor militare, statale,

informationale s.a.). Pe de alta parte, reglementarile interne pot fi foarte stricte, cu sanctiuni

drastice in eventualitatea incalcarii lor (cazul organizatiilor militare, de exemplu), sau laxe, fara

repercusiuni grave pentru devianti (ca in cazul unor organizatii civice, umanitare sau de sprijin

reciproc).

Astfel, orice intreprindere industriala este o organizatie care are ca obiectiv producerea unor

bunuri materiale, pe baza unui anumit proces tehnologic. Acest fapt presupune o anumita schema de

structurare a pozitiilor, atributiilor si functiilor angajatilor (organigrama intreprinderii), precum si

reglementari interne in care se prevad norme de comportament, indatoriri, drepturi, sanctiuni,

recompense etc. Aceste reglementari au un caracter detaliat, insa privesc numai un segment determinat

din viata membrilor (timpul petrecut in intreprindere). in afara respectivului cadru actioneaza de regula

reglementari apartinand altor organizatii (a celor politice sau religioase, de pilda) sau, la nivelul cel mai

general, ale statului. in acest context, statul poate fi interpretat ca o organizatie desfasurata la nivelul

unei natiuni, adica al unei comunitati definita pe baza anumitor criterii de unitate teritoriala, culturala si

de limba; in acest caz reglementarile formale (sistemul de legi) au un caracter foarte general, insa

vizeaza relativ toate aspectele vietii social-economice, cultural-educationale si de aparare-dezvoltare

ale comunitatii (natiunii) respective.

in prezent asistam la aparitia si dezvoltarea unor organizatii cu caracter supranational si

suprastatal, in care formularea obiectivelor si strategiilor de actiune se bazeaza pe alte principii

organizationale decat cele care au stat la baza statului traditional; aceste principii sunt formulate in

termeni de suveranitate limitata, globalizare, interdependenta economica si culturala s.a. in acest plan,

exemplele cele mai elocvente sunt cele oferite de organizatiile UE , OSCE, NATO s.a., dar si

organizatii mai vechi, unele cu un caracter semiocult, ca in cazul lojilor masonice internationale sau a

marilor corporatii economice suprastatale, controlate de un numar redus de persoane.

Participarea la viata unor organizatii cu obiective, structuri si normativitati atat de diferite poate

genera anumite probleme de ordin psihosocial, mai ales cand exista incompatibilitati la nivelul valorilor

promovate in plan organizational. De exemplu, integrarea unui tanar intr-o organizatie militara, chiar

pe o perioada limitata, in contextul antrenarii sale in organizatii laice sau religioase care promoveaza

nonviolenta poate determina aparitia unor conflicte de constiinta sau drame existentiale, greu de depasit

in conditii obisnuite.

Caracterizarea organizatiilor. Din cele expuse anterior, rezulta ca organizatiile sunt sisteme

psihosociale care au anumite caracteristici si trasaturi comune, indiferent de natura lor. Astfel:

(a) Sunt ansambluri umane construite, in care se desfasoara interactiuni sistematice si ordonate,

pe baza unui model interactional explicit (schema de organizare sau organigrama).

(b) Au obiective explicit formulate, la care adera toti membrii organizatiei, acestea avand un rol

constitutiv si de legitimare atat pentru procesul de structurare interna, cat si pentru activitatea

organizatorica aferenta realizarii respectivelor sarcini.

(c) Dezvolta o structura interna care reflecta pozitiile, ierarhiile si relatiile functionale dintre

acestea (organigrama, care poate fi anterioara constituirii organizatiei, sau poate rezulta ca urmare a

desfasurarii in timp a interactiunilor functionale si a activitatilor specifice).

(d) Prezinta o diferentiere interna a pozitiilor, functiilor, atributiilor, rolurilor si activitatilor prin

care se realizeaza diferitele componente ale obiectivului comun; diferentierea se manifesta atat pe

orizontala, in raporturile de coordonare a partilor, cat si pe verticala, in raporturile de subordonare.

e) Manifesta o dinamica structurala si functionala, in stransa legatura cu gradul de realizare a

obiectivelor constitutive, a evolutiei raporturilor interpersonale interne si a raporturilor cu mediul social

extern.

(f) Poseda anumite grade de libertate in raport cu starile pe care le poate adopta, atat in plan

intern cat si extern (autonomie organizationala).

(g) Pastreaza raporturi dinamice cu mediul extern (institutii, alte organizatii, grupuri sau

persoane), pe fondul unei autonomii organizatorice si functionale relative.

(h) Dezvolta multiple mecanisme de autoreglare interna si externa, ceea ce le confera calitatea de

sisteme cibernetice adaptative.

Caracteristicile mai sus enumerate constituie totodata directii teoretice si experimentale de

abordare si analiza a organizatiilor; operationalizarea progresiva a conceptelor prezentate poate

conduce implicit la elaborarea unei strategii generale de optimizare a structurilor si activitatilor

organizationale, cu efecte pozitive asupra intregii vieti sociale.

Clasificarea organizatiilor. Extrema varietate a tipurilor de organizatii face relativ dificila

clasificarea acestora in categorii distincte. De cele mai multe ori, cazurile reale vor avea un caracter

mixt sau intermediar; categoriile de mai jos vor constitui mai degraba niste repere generale care vor

facilita analizele de caz, singurele care vor putea evidentia profilul psihosocial real al oricarei structuri

organizatorice. Criteriile de clasificare folosite in continuare au fost astfel alese incat sa asigure o baza

operationala pentru asemenea abordari cazuistice.

(1) Dupa natura obiectivului urmarit, organizatiile pot fi: economice (intreprinderi industriale si

comerciale); financiare (banci, fonduri mutuale sau de investitii); politice (partide, grupuri ideologice

militante); religioase (Biserica nationala, sectele religioase); culturale (uniuni artistice, teatre, asociatii

de promovare a valorilor culturale); educationale (sistemul de scoli, universitati); militare (armata,

politia, garzi nationale, grupuri paramilitare); juridice (judecatorii, tribunale); umanitare; sportive;

civice; administrative etc.

(2) in functie de gradul de structurare interna si de modul cum se realizeaza aceasta, organizatiile

pot fi formale sau informale. Cele formale au un inalt grad de structurare, pe baza unor reglementari

stricte provenite de la o instanta superioara, sau elaborate de chiar organizatorii sistemului. Obiectivele,

pozitiile, functiile, indatoririle si drepturile membrilor sunt clar stabilite, existand putine grade de

libertate in desfasurarea activitatilor si relatiilor intra si inter-organizationale. Organizatiile militare,

cele politice sau juridice sunt ilustrative pentru aceasta categorie. Organizatiile informale au un grad

redus de structurare, raporturile si activitatile spontane prevaland asupra celor reglementate.

Flexibilitatea relatiilor interne si externe este mult mai mare, existand mai multe grade de libertate in

evolutia sistemului, fara ca aceasta sa insemne lipsa unei normativitati care sa regleze diferitele aspecte

ale activitatii si vietii de organizatie. Este cazul organizatiilor umanitariste, de sprijin reciproc sau de

loisir. intre dimensiunea formala si cea informala exista relatii dialectice de complementaritate: orice

sistem formal dezvolta o componenta informala la nivelul relatiilor interpersonale, in timp ce sistemele

preponderent informale tind sa-si accentueze cu timpul dimensiunile formale.

(3) Dupa directia de structurare a raporturile functionale dintre membri, organizatiile pot fi cu o

structura orizontala sau verticala. Primele dezvolta preponderent raporturi de coordonare reciproca

(organizatiile civice - de pilda), in timp ce cele de al doilea au structuri ierarhice piramidale, in care

fiecare nivel este subordonat functional celui superior (ca in cazul structurilor administrative

economice sau militare).

(4) in functie de relatiile cu mediul social extern, organizatiile pot fi inchise sau deschise. in

primul caz obiectivele, reglementarile si normele de functionare sunt elaborate exclusiv in perimetrul

organizatiei respective, selectarea si adeziunea membrilor fiind controlata din interior (serviciile de

informatii, de pilda). in al doilea caz adeziunea membrilor este libera, depinzand in cea mai mare

masura de propria lor initiativa, pe fondul unor obiective si reglementari care deriva dintr-un spatiu

social mai larg decat cel strict organizational (organizatiile civice, de exemplu). in mod practic, nu

exista organizatii absolut inchise sau deschise, putandu-se vorbi numai de un anumit grad de

deschidere.

(5) Dupa durata de functionare, organizatiile pot fi: temporare , a caror existenta este legata de un

anumit proiect, care odata realizat implica automat desfiintarea respectivei structuri (cazul Fondului

Proprietatii de Stat); permanente, care nu au inclus in proiectul de infiintare un anumit termen de

functionare (statul, partidele politice, sectele religioase s.a.).

(6) Dupa gradul de transparenta in ceea ce priveste obiectivele si normele de functionare,

organizatiile pot fi transparente (organizatiile administrative sau cele civice, de exemplu),

semitransparente (serviciile de informatii, unele secte religioase) sau oculte, (Masoneria, de pilda).

(7) in functie de temeiurile pentru care oamenii accepta legitimitatea autoritatii in cadrul

diferitelor sisteme sociale, M. Weber identifica trei tipuri fundamentale de organizatii: a) organizatia

orientata pe lider, in care exercitarea autoritatii se bazeaza pe calitatile personale ale liderului (trasaturi

deosebite ale personalitatii sale, carisma, inteligenta sociala, intuitie, capacitatea de decizie spontana,

experienta s.a.); b) organizatia patriarhala, in care autoritatea este acceptata in virtutea traditiei si

datinilor unanim acceptate de membrii unei colectivitati (rangul, pozitia sociala, relatiile de rudenie si

cutuma sunt criteriile pe baza carora se instituie sistemul de autoritate organizationala); c) organizatia

birocratica, bazata pe un sistem de autoritate rational-legala in care regulile, normele si criteriile de

functionare sunt riguros si explicit formulate, vizand prioritar eficienta activitatii intr-un cadru social

determinat si legiferat prin norme specifice de functionare.

(8) Mai pot fi folosite si alte criterii cum sunt: relatia de dependenta fata de alte structuri

organizatorice (organizatii autonome sau dependente ); raportul cu sistemul legislativ al tarii unde

functioneaza (organizatii legale sau ilegale); gradul de marime {mici, pana la 100 de membri; mijlocii,

intre 100 si 1000 membri; mari, peste 1000 de membri); pozitia in cadrul unui ansamblu organizational

{primare, sau "de baza'; secundare, sau supraordonate) etc.

Identificarea tipului de organizatie prezinta o importanta deosebita in desfasurarea unor studii de

caz, in masura in care fenomenologia psihosociala subiacenta functionarii acestor sisteme este puternic

influentata de caracteristicile care deriva dintr-o anumita tipologie.