Negativismul sau perioada disperantului "NU" in etapa dezvoltarii copilului

"Nu vreau", "nu vreau, na!", gesturi si plansete de refuz, muscaturi sau lovituri, tavaleli pe jos si alte variatiuni pe aceeasi tema. Scene rupte dintr-un tablou care cred ca va este bine cunoscut.

De cate ori n-am spus, ajungeti pe culmile disperarii in astfel de situatii, ca avem un copil fie prea incapatanat, fie prea rasfatat sau am ales forma frumoasa a explicatiei, cum ca ar fi un copil cu prea multa personalitate.

Psihologia spune ca negativismul este o etapa a dezvoltarii copilului, normala in limitele manifestarii tranzitorii si de scurta durata. Perioada lui "NU" apare, spun specialistii, prin neconcordanta intre multitudinea de dorinte ce apar la copii si cresterea situatiilor de frustrare si interdictie a majoritatii lor.

Dorintele, ca si curiozitatea, apar ca o forma de dezvoltare a personalitatii in formarea copilului. Ele sunt impulsionate de dorinta de descoperire a tot felul de situatii. Copilul se implica extrem de puternic, atat mental cat si afectiv, in aceste descoperiri, iar pe acest fond, adultii intervin cu temperari, cu intreruperi, de cele mai multe ori bruste si neandemanatice, fara explicatii suplimentare sau pe intelesul celor mici.

Copii doresc sa-si manifeste personalitatea, dorintele, curiozitatea, chiar daca acest lucru inseamna sa treaca adesea peste vointa parintilor. Orice parinte isi doreste sa impuna un regim de viata ordonat sau sa fereasca copilul de experiente neplacute, deci interdictiile sunt normale. Absenta explicatiilor ulterioare interdictiei insa sunt de cele mai multe ori carenta in educatie. Datorita acestui aspect, "ostilitatea" copiilor adesea ia forma crizelor de plans, de refuz categoric, de agresivitate.

Atata vreme cat aceste manifestari nu se prelungesc si nu se repeta la fiecare situatie de interdictie a parintilor, nu este un motiv de ingrijorare. Rabdarea parintilor trebuie sa fie exemplara. Micul "tiran" sau micutul "domn Goe", cum ne place sa-i mai "alintam" in astfel de situatii, nu poate intelege inca de ce nu poate baga degetelul in priza sau nu poate bate cu pumnii in geamul de la vitrina din sufragerie care totusi scoate un sunet atat de placut pentru urechea lui .

Explicandu-le repetat, cu grija, pe intelesul lor si in timp, efortul acesta va avea succes. Isi vor insusi poate automat la inceput si abia apoi constient anumite reguli. Problemele adevarate apar atunci cand negativismul acesta se extinde pe perioade mari de timp (ani de zile), asociat cu refuzul repetat de a-si insusi regulile impuse (dar logice), iar manifestarile zgomotoase ale acestuia nu dispar nici macar odata cu cresterea in varsta a copilului. Atunci abia se poate spune ca exista o reala problema, fie in dezvoltarea copilului, fie in modul de educatie aplicat de catre parinti (motivul cel mai des intalnit).

Amploarea si repetativitatea crizelor de negativism sunt de asemenea date si de cantitatea de interdictii. Cu cat interzici mai multe si mai des unui copil, cu atat mai grave si mai dese vor fi manifestarile de frustrare (si sa fim sinceri, aceste manifestari le regasim si la multi adulti de la care avem totusi pretentia ca pot intelege).

Atentie deci, este una sa interzici unui copil sa puna mana pe cuptorul incins in bucatarie si cu totul altceva sa-i interzici sa se joace in nisip sub pretextul ca se murdareste.

Nu ingraditi copilului prea mult raza de cunoastere si desfasurare, veti avea marea surpriza sa va intrebati mai tarziu de ce a devenit un rebel.