Momentul Lev Semionovici Vagotski

Momentul Lev Semionovici Vagotski

L.S. Vagotski (1896-1934) a trait 38 de ani si a cercetat practic zece ani, in intervalul 1924-1934, fiind un ganditor de prima marime in psihologia Rusiei sovietice, dar si a lumii. Pana azi i se dedica numeroase studii si carti, iar asezarea lui in psihologia occidentala alaturi de J. Piaget este deplin justificata. El este autorul teoriei social-istorice a dezvoltarii psihicului, mereu criticata si mereu acceptata, cum vom vedea in decursul prelegerilor noastre. A facut si cercetari empirice in domeniul psihologiei pedagogice (s-a ocupat de problema insusirii notiunilor). A scris si o "Psihologie pedagogica' in 1926, "Studii in domeniul comportamentului', in 1930 etc.

Sigur, L.S. Vagotski era un marxist, dar unul luminat, care intelegea deopotriva valoarea teoriei corect elaborate si a cercetarii concrete. "Problema dezvoltarii functiilor psihice superioare' (1960) este o culegere de studii mai vechi. In timpul vietii i se publicasera "Psihologia si marxismul' (1925), "Psihologia pedagogica' (1926), "Studii in domeniul istoriei comportamentului' (impreuna cu A.R. Luria, 1930). In aceasta ultima lucrare suntem confruntati cu o conceptie bine elaborata, de interes pana azi in domeniul psihologiei teoretice si in psihologia pedagogica. De aceea vom starui asupra conceptiei acestui mare psiholog.

L.S. Vagotski incepe prin a afirma ca "istoria dezvoltarii functiilor psihice superioare reprezinta un domeniu al psihologiei cu desavarsire necercetat'(L.S. Vagotski, Opere psihologice alese, vol. I, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1971, p.12 (traducere realizata de V.Radu si L. Slifca).

            Lipseste o teorie pe care sa se bazeze aceste cercetari si lipsesc metodele (sa ne amintim mereu ca W. Wundt nici nu considera aceste functii ca putand fi cercetate altfel decat culturologic). De aceea, spunea L.S. Vagotski, trebuie pornit de la "clarificarea notiunilor fundamentale, de la formularea problemelor de baza, de la fixarea sarcinilor cercetarii'(L.S. Vagotski, ibidem).

La vremea respectiva, datele adunate in domeniul psihologiei erau incadrate intr-o conceptie "nefondata', care concepea functiile psihice superioare ca procese si structuri naturale, nu istorice, social-istorice. In cazul copilului s-au studiat multe aspecte ale intelectului sau: limbajul si desenul, insusirea cititului si scrisului, logica si conceptia despre lumea copilului, dezvoltarea reprezentarilor si a operatiilor numerice etc., dar sub aspectul lor natural, nu si ca functii superioare psihice, ca produse ale istoriei culturale ale omenirii.

Consecintele sunt, constata L.S. Vagotski, ca apar "numeroase cercetari particulare si monografii valoroase consacrate anumitor laturi, probleme si momente ale dezvoltarii functiilor psihice superioare ale copilului, limbajul si desenul copilului, insusirea cititului si scrisului, logica si conceptia despre lume a copilului, dezvoltarea reprezentarilor si a operatiilor numerice, chiar psihologia algebrei si a formarii notiunilor'.⁽ L.S. Vagotski, op. cit. p.13).

 Aceste cercetari, observa L.S. Vagotski, sunt elaborate sub aspectul lor natural, al proceselor naturale. Functiile psihice superioare, formele superioare de comportament raman in afara preocuparilor cercetarii. Intregul, structura se pierd astfel, totul se reduce la studiul aspectelor elementare ale proceselor. Acest lucru nu a permis intelegerea dezvoltarii copilului. S-a putut constata, de exemplu, ca notiunile abstracte se cristalizeaza in jurul varstei de 14 ani, dar nu de ce si cum tocmai la aceasta varsta. Se cristalizeaza si atat, asa cum dintii se inlocuiesc la 7 ani. Organicul si culturalul apar astfel nedistinct, ca si cand ar fi vorba de aceeasi serie de fenomene. L.S. Vagotski mai constata si faptul ca, in cercetarea empirica (inclusiv in cea de tip behaviorist), functiile psihice superioare se descompun in primare si elementare, efortul fiind de a ajunge la elementele primare, combinarea lor dandu-le pe cele complexe. Se incearca "un tablou atomist grandios al spiritului uman dezmembrat'. Pentru L.S. Vagotski si psihologia veche, si cea noua sunt, in fond, psihologii ale proceselor elementare. Asa se face, isi continua L.S. Vagotski demonstratia, ca psihologia apare la doua etaje distincte: memoria mecanica _ memoria logica; atentia involuntara _ atentia voluntara; imaginatia reproductiva _ imaginatia creatoare; gandirea in imagini _ gandirea prin notiuni; sentimente inferioare _ sentimente superioare. Psihologia copilului se ocupa (in cercetare) cu primul etaj, psihologia generala cu al doilea. Cele doua psihologii sunt, astfel, rupte. Istoria dezvoltarii functiilor psihice superioare sau istoria dezvoltarii culturale a copilului nu este inca scrisa.

Este vorba despre dualismul inferior - superior, ruptura lor, etajarea ca explicatie. Se ajunge astfel la o psihologie fiziologica si la una descriptiva (sau interpretativa a spiritului: Dilthey, Münsterberg, Husserl etc.).

Psihologia empirica nu a fost unitara, nu a rezolvat problema, iar psihologia spiritului a constatat ca cea empirica nu poate constitui o baza a stiintelor umaniste: pentru istorie, lingvistica, arta etc. De aici rezulta ca psihologia spiritului nu este stiintifica.

Nu numai in cazul sugarului, ci si in cel al adolescentului si tanarului, procesele psihice sunt concepute tot naturalist, nu istoric. Dar, in acest caz, nimic nu se mai poate explica prin cresterea creierului (incheiata la doi ani). Se recurge la explicatia psihanalitica. Pentru psihanaliza, functiile psihice superioare reprezinta efectul metamorfozei atractiei erotice, a sexualitatii in general, sau "prinderea' culturii pe un substrat biologic (E. Spranger).

In conceptia lui L.S. Vagotski, functiile psihice superioare se impart in doua grupuri:

1. Procesele insusirii mijloacelor exterioare ale dezvoltarii culturale si ale gandirii: limba, scrierea, socotitul, desenul;

2. Procesele dezvoltarii functiilor psihice superioare denumite in psihologia traditionala atentie voluntara, memorie logica, formarea notiunilor etc.

Evident, unele functii biologice ale creierului au ramas aceleasi la om si la animal. Dar toate? Cultura nu introduce si alte functii in afara reflexelor si a instinctelor? Acestea sunt functii si structuri superioare: unele tin de toti oamenii unei anumite culturi (intelect de epoca, intelect de clasa etc.), altele de domenii ale culturii (intelect logico-matematic, artistic etc.), iar o a treia categorie, de un obiect limitat sau de o parte a lui (intelect specific). Azi ne apare limpede faptul ca reflexele si instinctele, inconstientul si constientul nu explica nimic din psihologia istorica, din functiile psihice superioare, chiar daca efortul de a explica totul prin reflexe conditionate mai domina inca psihologia comunista si la inceputul anilor `60, de exemplu, in Romania.

Prin L.S. Vagotski, psihologia ideologica a generat o directie de cercetare deosebit de productiva. Linia culturala de gandire a proceselor psihice superioare era corecta si fecunda, capabila sa adune impreuna realizarile "Scolii active', ale reflexologiei si behaviorismului. Procesele psihice superioare apareau ca produse ale contactului cu "obiectele culturale' specifice fiecarei epoci. In aceasta directie s-a inaintat in psihologia lumii pana la "tehnologiile didactice', la teoria obiectivelor si la intelectul specific. Dar, spre acelasi tel se inainta si din alte directii si anume dinspre psihologia empirica.

L.S. Vagotski nu a avut urmasi in aceasta directie, ci doar psihologi ideologi cu contributia lor, fireste. In primul rand, A.N. Leontiev si S.L. Rubinstein. Pentru multa vreme, L.S. Vagotski a devenit un obiect al referirilor critice si al respingerii, "ca oricare ganditor idealist' stigmatizat in epoca. De fapt, L.S. Vagotski a fost preluat partial si denaturat de urmasii lui directi.