Istoria scrierii braille

Istoria scrierii Braille

Inventarea sistemului de scriere Braille a constituit o cotitura radicala in procesul de instruire si educare a nevazatorilor. Obligati pana atunci sa foloseasca diferite scrieri care prezentau numeroase dificultati atat in ce priveste scrierea cat si citirea lor tactila, instructia lor scolara se facea foarte anevoios. Trecerea de la scrierea "gofrata" la cea a "punctelor in relief" nu s-a facut fara dificultati. Aici o mare importanta o are parintele Francesco Lana, care in Overo saggio di alcune inventioni nuove premesso alľarte maestra (Brescia, 1670), in capitolul II ("In qual modo un cieco nato possa non salo imparare a scrivere, ma anche nascondere sotto zifra i suoi segreti, e intendere le riposte nelle medesime zifre") mentioneaza sistemul sau de scriere cu ajutorul punctelor. Initiativa se situeaza in cadrul unei cercetari privind scrierile secrete, astfel ca nu aflam concret sistemul, dar se pare ca procedeul inventat de Lana se baza pe puncte evidentiate, reliefate. Nu se vede prea bine cum un orb ar putea descifra mesajele in "negru" de corespondentele sale. S-ar putea ca recurgerea la acest sistem sa necesite utilizarea tablitelor cerate. Este pacat ca autorul nu a gasit necesar sa precizeze acest detaliu care lui ii se parea a fi de la sine inteles.

Principiul scrierii prin puncte reliefate este continut si in "aritmetica palpabila" a englezului Saunderson, la aceasta intr-un mod mai putin echivoc decat in lucrarea lui Fr. Lana. Lettre sur les aveugles a lui D. Diderot contine descrierea modul de functionare a "masinii" celebrului matematician englez. Saunderson vorbeste de o aritmetica palpabila pregatita deja la varsta de 5 ani a copilului, care este cu totul alta decat cea imaginara de la 25 de ani. Procedeul sau ingenios este un sistem de "puncte reliefate". Reperele sunt constituite prin floarea cuielor infipte pe o planseta. Ca urmare, s-ar putea considera ca procedeul Braille deriva din cubaritm si alte procedee de calcul preconizate de Saunderson.

Totusi, evolutia scrierii punctiforme in relief incepe cu Charles Barbier, inventatorul scrierii nocturne , care pornea de la un grup fundamental de 12 puncte din care se formau literele. Louis Braille ii revine marele merit de a fi transformat procedeul lui Charles Barbier intr-un sistem diferit, coerent si original, care se va impune in urma unei lungi serii de avatarii. Aparitia scrierii Braille a inlaturat din calea nevazatorilor barierele care le inchideau drumul spre stiinta de carte. Avand calitati superioare fata de toate scrierile speciale de pana atunci, ea a fost repede imbratisata de catre acestia.

Timp de aproape trei decenii insa, scrierea Braille a fost folosita sporadic. Abia in 1854 autoritatile franceze o recunosc ca scriere oficiala. In urma acestui verdict, Institutul national al tinerilor orbi din Paris intreprinde o larga actiune de raspandire a scrierii Braille, trimitand tuturor institutelor de orbi existente atunci in lume, lucrarea lui Louis Braille Procedeu pentru scrierea cuvintelor, a muzicii si a muzicii bisericesti plainchant cu ajutorul punctelor, pentru uzul orbilor si oranduit pentru ei, care a aparut la Paris in 1837. Raspandindu-se mai intai in Franta, tara de origine a inventatorului, curand aceasta scriere ingenioasa ajunge sa fie cunoscuta si in alte multe tari.

Treptat acest sistem de scriere este adoptat si in alte tari, fiecare alcatuindu-si alfabetele lor nationale, devenind astfel o scriere universala a orbilor. Si in zilele noastre continua incercarile de ameliorare utila a scrierii Braille. De asemenea, se incearca o codificare unica care sa inlature numeroasele sisteme particulare inspirate de Braille-ul original.

Alfabetul Braille romanesc

Se poate presupune - afirma R. Danila (Danila, R., Din istoria scrierii Braille in limba romana, in Contributii la istoria invatamantului special din Romania  (culegere de studii), E. D. P., Bucuresti, 1968, pp.70-83.) - ca scrierea Braille a fost introdusa in Romania prin intermediul vreunui orb apartinand unei familii avute, care ar fi studiat la un institut ca cel din Paris, Viena sau Petersburg. Intr-adevar, cel care prin activitatea sa a avut o contributie insemnata in acest domeniu a fost prof. Ion V. Tasu, care a fost elev la Institutul national al tinerilor orbi din Paris si care a alcatuit alfabetul Braille romanesc pentru scoala de orbi din Focsani. Dupa autorul mentionat, 1 septembrie 1901, data oficiala a deschiderii scolii, ar fi si data introducerii scrierii Braille in Romania. A mai existat o adaptare a sistemului Braille, inspirat dupa cel german, identic cu primul, cu exceptia ultimelor doua litere, care insa nu s-a impus.

Structura alfabetului Braille romanesc o urmeaza pe cea a alfabetului francez, asa cum a fost stabilit pentru limbile europene la Congresul pentru imbunatatirea soartei orbilor si surdomuti-lor tinut la Paris in 1878. El este alcatuit din acelasi numar de semne ca si alfabetul romanesc obisnuit; numai ordinea asezarii semnelor difera putin, patru litere - a, i, s, t - in alfabetul Braille romanesc sunt asezate la sfarsit, pastrandu-se prin aceasta o mare asemanare cu alfabetul Braille francez. In total alfabetul este alcatuit din 79 de puncte, numarandu-se intre alfabetele Braille din Europa cu cele mai putine puncte.

Abecedarele pentru orbi

La inceput s-a recurs la transpunerea in Braille a abecedarului pentru vazatori. Asa a fost cazul la Bucuresti intre 1901-1906, cand s-a utilizat partea I a Abecedarului de Petre Dulfu. Dar din punct de vedere metodic manualul nu acoperea  cerintele tiflopedagogice (Dascalescu, R., Tudoran, G., Constantinescu, Vl., (1968): Cartea pentru nevazatori din Romania, in Contributii la istoria invatamantului special din Romania (culegere de studii), E. D. P., Bucuresti, p. 90). Preocuparea pentru alfabetizarea adultilor pensionari ai "Vetrei Luminoase" duce la elaborarea de catre A. Ivela a unui abecedar multiplicat de man` la placa de scris (1907-1908). I.V. Tasu tipareste la Paris un abecedar (1912-1913), care avea insa un continut inadecvat experientei de viata a copiilor. In 1916-1917 prof. George Halarevici intocmeste si tipareste la Viena un abecedar in trei limbi - romana, polona si ucraineana - pe care il foloseste pentru alfabetizarea in Braille a soldatilor de cele trei nationalitati din armata austriaca orbiti pe front, a caror reeducare se facea in centrul de la Strass din apropierea Vienei. George Halarevici, format la scoala vieneza si sub influenta vestitului tiflopedagog A. Mell, concepe primul abecedar din tara noastra pe sistemul decadelor alfabetului Braille, marcand inceputul unei conceptii metodice specifice scolii de nevazatori, deosebita cel putin prin organizarea succesiunii predarii literelor conform cerintelor tiflopedagogice. O varianta a acelui abecedar, desi facut pentru adulti, a fost utilizat cu unele adaptari la institutul de orbi din Cluj intre anii 1921-1933, cand a fost inlocuit cu abecedarul intocmit de profesorii Iacob Lupea si Florica Sandu, intocmit tot pe principiul decadelor si avand la baza metoda fonetica analitico-sintetica. Acesta se impune printr-o adecvare a continutului la realitatile culturale din tara noastra si o accesibilitate pentru micii nevazatori. Prestigiul acestui abecedar si, in general, experienta tiflopedagogica a scolii din Cluj face ca acesta sa se retipareasca in 1952 la Vatra Romaneasca de catre I. Marcu si Filip Naia, cu unele imbunatatiri metodice si, mai ales, de tehnoredactare in urma inzestrarii tipografiei cu masini moderne.

I. V. Tasu si N. Biciulescu sunt autorii unui abecedar imprimat la Bucuresti (1922), in care organizarea literelor tine seama de facilitatile scris-cititului  in Braille. Se stie ca in procesul de insusire a citirii tactile si a scrierii in relief punctiform pe primul plan se situeaza posibilitatile de percepere, de diferentiere si recunoastere tactil-kinestezica a grafemelor si nu usurinta de pronuntare a sunetelor si a influentelor fonetice pe care acestea le sufera cand sunt integrate in silabe si cuvinte.

Pentru Scoala profesionala speciala nr. 5 din Bucuresti, St. Pop, I. Marcu, T. Novac tiparesc un nou abecedar in 1954, acesta avand la baza metoda fonetica analitico-sintetica. Un colectiv mai larg de profesori - I. Marcu, F. Naia, G. Atanasiu, BN. Ionescu, M. Palievici, I. Popescu, si Al. Viasu - si-au unit experienta in elaborarea unui abecedar cu un ridicat nivel tiflopedagogic. In anii 1954-1957 se experimenteaza si se adopta la Cluj abecedarul lui D. Gore si W. Roth, autorii bazandu-se pe metoda fonetica, cea utilizata in scolile de cultura generala. Din primele lectii se introduc mai multe vocale, oferindu-se astfel posibilitati largi de utilizare de scurte povestiri pentru consolidarea literelor invatate. Modernizarea tehnica a invatamantului special a deschis perspectiva ilustrarii in relief a abecedarului, care a permis proiectarea uni nou abecedar la Bucuresti.

Procesul de invatamant din scolile de nevazatori necesita in plus manuale pentru toate obiectele de invatamant si carti pentru lectura particulara. Pentru acoperirea acestor necesitati, din 1919 pana in 1935, se tiparesc sau se transcriu la Cluj 815 manuale, asa ca: Aritmetica si  de G. Halarevici, Geografia de C. Razmerita, Carti de citire de M. Halarevici, A. Spiridon si Fl. Sandu. In aceeasi perioada (121-1925) in tipografia Braille din Bucuresti apar carti de citire pentru clasele II-IV, intitulate sugestiv "Mai departe" (cl. a II-a), "Mai departe" (cl. a IV-a), titluri care sa le faca atractive, spre a depasi monotonia care caracterizeaza tipariturilor Braille.

Primele manuale pentru nevazatori erau de fapt transcrieri in Braille a manualelor pentru vazatori, apoi s-a trecut la adaptarea acestora, iar in final s-a ajuns la elaborarea de manuale originale pentru nevazatori. Dar se mai utilizeaza si azi inca din primele forme, ca si lectura directa din manualele scolii de masa.

Scrierea abreviata Braille in limba romana

Lucrarile scrise in alfabetul Braille sunt foarte voluminoase - relieful punctelor, marimea semnelor si grosimea hartiei pe care se scrie - fiind cauze ce contribuie la cresterea lor in volum. De aceste inconveniente si-a dat seama chiar Louis Braille, care nu s-a multumit sa creeze o scriere eficienta pentru conditiile lipsei vederii, el cerand inca din 1837 si o stenografiere a cuvintelor franceze in sistemul sau de scriere, prin care se ajunge la o mare economie de spatiu si un randament sporit al vitezei de scriere si citire. Convinsi de avantajele scrierii in Braille cu abrevieri, orbii din diferite tari si-au creat propriile sisteme de abreviere in limbile respective.

In Romania necesitatea unei scrieri Braille cu abrevieri s-a realizat destul de tarziu, aceasta datorita faptului ca pana dupa primul razboi mondial invatamantul pentru orbi se limita la patru clase primare. Ridicarea numarului de clase, frecventarea unor scoli mai inalte si cresterea nivelului de pregatire al nevazatorilor a impus recurgerea la scrierea Braille cu abrevieri. Cei interesati isi faceau singuri sistemele de abreviatie, fiecare cum se pricepea. Ca urmare s-a ajuns la situatia ca la un moment dat sa existe o diversitate de abreviatii Braille. De aceea s-a impus necesitatea unei uniformizari, a acordului pentru un sistem de abreviere comun. Cea mai veche informatie privind o atare initiativa, a intocmirii unei scrierii abreviate Braille pentru limba romana, este semnalata in Revista Braille din ianuarie 1926, care insa nu s-a finalizat.

O dificultate insemnata in crearea abreviatiei Braille o constituie numarul relativ mic de semne - in total 63 - cate se pot face din grupul fundamental al celor sase puncte. Pentru a remedia acest neajuns, in 1950, profesorul nevazator Al. Butas mareste la opt numarul punctelor din grupul fundamental: patru puncte in inaltime si doua in latime, reusind astfel sa construiasca 255 de semne. Alcatuind o abreviere partiala, acesta o experimenteaza la Scoala profesionala de fete orbe din Arad. Proiectul nu este insa continuat si aplicat. Acelasi Al. Butas, propune si un sistem tripunctat, in care grupul fundamental este redus de la 6 la 3 puncte, sistem care ar prezenta avantajul reducerii insemnate a dimensiunilor si volumului scrierilor.

Accesul tot mai larg al orbilor la invatamantul mediu si superior, preocuparile culturale tot mai intense ale multor orbi, au impus ideea creierii scrierii abreviate Braille in limba romana, acesta devenind unul din obiectivele Asociatiei orbilor infiintata in 1955. Astfel, in 1956, sub egida asociatiei, se desfasoara la Bucuresti lucrarile comitetului pentru elaborarea scrierii Braille abreviate unice in limba romana. S-a intocmit un cod cuprinzand toate semnele folosite in aceasta scriere, cod care in 1958 a fost revazut si pus in acord cu imbunatatirile aduse alfabetului Braille romanesc. Prin aplicarea acestei abreviatii se realiza o economie de spatiu de aproximativ 40%. Primul text tiparit cu noua abreviatie Braille a aparut in revista Viata noua din 1957, care a deschis o rubrica a abreviatiei. Tot in paginile acestei reviste se publica 25 de lectii de abreviatie pentru popularizarea sistemului. In 1961 s-a tiparit la Bucuresti prima carte in scrierea Braille abreviata, aceasta fiind Laleaua neagra de Al. Dumas, cuprinzand trei volume Braille. La tiparirea cartii nu s-au folosit toate abrevierile, iar semnele au fost introduse intr-o anumita succesiune cu scopul ca cititorul sa se deprinda cu acestea. Incepand cu anul scolar 1957/ 1958, abreviatia a fost introdusa in scolile de orbi ca obiect de invatamant. In 1965 s-a elaborat un manual de scriere abreviata.

Tipografiile Braille din Romania

Pentru tiparirea cu alfabetul Braille sunt necesare tipografii speciale. Cartile Braille in limba romana au fost tiparite mai intai in strainatate. Astfel, primele carti de care s-a servit Scoala de orbi din Focsani - care au fost manuale pentru clasa intai si, in parte, cele pentru clasa a doua - au fost tiparite la Institutul surorilor oarbe din Paris. La Paris, intre anii 1923 si 1927, s-au mai tiparit de catre Societatea "American Braille Press" mai multe carti in limba romana. De exemplu, manualele: Abecedar pentru adulti de A.L. Ivela, Carte de citire (2 vol.) pentru clasa a doua de Petre Dulfu, Istoria universala moderna si contemporana (3 vol.) de I. Clinciu; carti literare: Amintiri din copilarie de I. Creanga, Nuvele si povestiri de I.L. Caragiale, Soimii de M. Sadoveanu - in total 17 volume.

Prima tipografie Braille din tara noastra a functionat pe langa Azilul pentru orbi Vatra luminoasa. Aceasta a fost infiintata (1912) si condusa de Dumitru Teodorescu, care inainte a fost tipograf-sef la ziarul Universul, unde si-a pierdut vederea. La timpul respectiv, in tarile avansate existau masini de tiparit in Braille de nivel tehnic destul de ridicat. Ca sa faca fata situatiei de la noi, mintea agera a tipografului Teodorescu devenit orb, a imaginat o masina de tiparit in Braille cu totul originala. Desi aceasta nu se ridica la tehnica mondiala din domeniu, este de apreciat inovatia romaneasca in acest domeniu. Munca de tiparire la aceasta masina avea un ritm lent, deoarece textul se culegea cu mana, prin asezarea unor cuie pe o placa cu gaurelele dispuse in forma grupului fundamental Braille. Cu toate neajunsurile sale, masina a fost utilizata pana in 1952. In 1908 au fost tiparite primele carti in Braille: un abecedar pentru adulti si o carte de citire - ambele redactate de prof. A.L. Ivela.

O a doua tipografie Braille a fost infiintata in 1921 pe langa Institutul de orbi din Cluj, care a fost inzestrata cu utilaj adus din strainatate, de un nivel tehnic mai avansat. George Halarevici, directorul institutului, a achizitionat cu destula greutate o masina mecanica de imprimat pe matrita de zinc; textul se tipareste mai intai pe tabla de zinc si apoi se imprima pe hartie. Tiparitura se face "interpunct", putandu-se folosi astfel ambele fete ale hartiei, ceea ce constituie un mare avantaj. Primul tipograf a fost Alexandru Perju, instruit de prof. Matilda Halarevici-Mell, care in primii ani lucra si ea efectiv la tiparitul cartilor. In 1923 s-a tiparit aici prima carte - un manual pentru clasa a II-a scris de Petre Dulfu, fiind cea dintai carte tiparita interpunct in Romania. Dar din lipsa de fonduri si interes tipografia mai mult a stat, astfel ca in 20 de ani s-au tiparit numai cateva manuale de limba romana pentru cursul primar, o geografie si o istorie a romanilor pentru cursul secundar, o carte de rugaciuni si Noul Testament in opt volume. In 1937 directorul George Halarevici a incercat sa reorganizeze tipografia si sa o inzestreze cu masini de cea mai inaintata tehnicitate, pe care sa le aduca de la Societatea "American Braille Press" din Paris, dar nu a avut sprijinul necesar in aceasta initiativa. In timpul cedarii nordului Ardealului, tipografia a fost evacuata, in 1942 aceasta fiind  atasata Centrului pentru reeducarea militarilor orbi din razboi , pentru a satisface cerintele de tiparituri Braille ale acestei institutii. Dupa eliberare tipografia isi reia activitatea pe langa Scoala de orbi din Cluj. In urma dezvoltarii invatamantului pentru nevazatori, mai ales dupa infiintarea la Cluj a liceului special, necesitatea de manuale devine stringenta. Aceasta impune marirea capacitatii de productie a tipografiei, ceea ce s-a realizat prin inzestrarea acesteia cu utilaje moderne, electrificate, de mare randament.

In 1957 a luat fiinta la Bucuresti inca o tipografie, utilata cu masini moderne, aceasta functionand sub auspiciile Asociatiei orbilor. Se tiparesc aici mai mult carti beletristice si ideologice, precum si periodicele in Braille ale asociatiei - revista Viata noua, Caietul de sah, Caietul de muzica.

Tipariturile Braille prezinta o serie intreaga de inconveniente care le restrang posibilitatile de utilizare si sfera de circulatie. Prin presiunea la care sunt supuse in cursul lecturii tactile, punctele in relief se tocesc repede, ceea ce face ca durata de serviciu a unei carti sa fie mult redusa, manualele rezistand numai 3-4 ani. De aceea se cauta inlocuirea hartiei cu folii din plastic, care sunt mult mai rezistente, mai subtiri (0,1 mm) si care se si pot igieniza destul de usor.

Relieful, marimea punctelor, distantele pe coloane verticale si randurile orizontale dintre acestea, distantele dintre litere, cuvinte si randuri, constituie particularitati ce fac ca scrierea Braille sa ocupe un spatiu mare de pagina. Aceasta influenteaza formatul si numarul paginilor. Datorita hartiei speciale pe care se imprima si caracterului alfabetului Braille, cartile au un volum mare si o greutate considerabila. De exemplu, romanul Morometii de M. Preda, tiparit pe 543 de pagini, numara 6 volume care cantaresc in total peste 9 kg fata de 0,250 kg in tipar obisnuit, iar formatului 33/26/7 cm corespunzandu-i numai 21/14/5 cm. Iata de ce biblioteca Braille necesita foarte mult spatiu.

Biblioteci Braille romanesti

Tiparirea cartilor in alfabetul Braille a dus la infiintarea unor biblioteci speciale pentru orbi. Datorita faptului ca acestea sunt foarte costisitoare si voluminoase nu se pot constitui biblioteci personale, chiar si cele publice sunt putin numeroase si bogate. De cele mai multe ori acestea s-au infiintat pe langa institutiile pentru orbi si in care domina manualele, apoi literatura beletristica. Astfel, biblioteca de pe langa azilul Vatra luminoasa din Bucuresti cuprindea circa 20 de titluri, unele in cateva zeci de exemplare. Biblioteca de pe langa Asezamantul pentru ocrotirea orbilor din Cluj continea in primul rand manuale si un mic numar de carti de literatura primite de la biblioteca Azilului Vatra Luminoasa.; in 1935 existau aici 815 volume; unele din carti erau tiparite in cate 50 de exemplare; pentru a se mari numarul de lucrari din biblioteca un numar de 185 de titluri au fost transcrise cu mana de profesori si elevi ai institutiei. Biblioteca scolii de fete oarbe din Buzau continea 870 volume in Braille, aproape numai manuale. In cadrul Asezamantului pentru ocrotirea orbilor din Timisoara s-a constituit in 1934 o organizatie neoficiala, numita Propasirea, formata din interni ai azilului care si-au propus infiintarea unei biblioteci Braille. Pentru aceasta ei se obligau sa transcrie carti cu mana, sa plateasca o cotizatie lunara din care sa procure hartia, sa achite plata pentru compactarea cartilor si pentru alte cheltuieli legate de aceasta actiune; o alta sursa de venit erau serbarile publice pe care le dadeau membrii organizatiei.

Un avant deosebit a luat tiparirea cartilor in Braille din initiativa Asociatiei nevazatorilor din Republica Socialista Romania, vazand astfel lumina tiparului pana in 1965 un numar de 150 de titluri care totalizeaza un numar de 12.323 volume; numarul bibliotecilor se ridica la 29, din care 23 erau pe langa subunitati.

Viitorul cartii pentru nevazatori pare a fi cartea vorbita, modernizarea sistemului bazandu-se pe imprimarea pe disc si, mai apoi, imprimarea magnetica. Astfel, in 1957 ia fiinta in cadrul Scolii profesionale nr. 1 din Bucuresti primul studio de imprimari pe banda magnetica. In 1966 discoteca dispunea de 68 de discuri, iar fonoteca avea inventariate 134 de titluri. Aceste mijloace audio-tehnice sunt folosite in activitatea cercurilor de elevi, la clubul scolar si in procesul de predare la clasa. Tot la aceasta scoala se imprima un program saptamanal de o ora (Ora locala), in care se prezentau referate, se produceau solisti, se recita, se prezentau scenete.

In 1965 a luat fiinta un studio al Asociatiei nevazatorilor unde se imprima si, apoi, se difuza "cartea vorbita" si "jurnalul vorbit", aceste materiale fiind difuzate si la filialele din tara.

Publicatii periodice Braille in limba romana

Inmultirea numarului de cititori ai scrierii in Braille a dus la aparitia unor reviste cu aparitia periodica, dar nu cotidiana. Acestea apar in tari, asa ca Franta si Germania, in jurul anului 1880. Societatea "American Braille Press" din Paris are initiativa de a tipari reviste in Braille pentru orbi din diferite tari; aceasta va tipari si in limba romana Revista Braille, care avea 60-70 de pagini. Un rol insemnat la aparitia revistei l-a avut dr. Adela Leonida-Paul, directoarea azilului de orbi Vatra Luminoasa din Bucuresti; serviciul de redactie si cel administrativ al publicatiei la indeplinit insasi directiunea azilului. Articolele erau luate din alte reviste, dar prea putine erau originale si se refereau la orbii din Romania. Primul numar al Revistei Braille a aparut in 1926, iar ultimul in 1933, aparand astfel 67 de numere; pana in 1928 aceasta apare odata la doua luni si se distribuia gratuit; apoi, apare lunar, iar distribuirea se facea contra taxei de 50 lei anual.

In 1954 iese din tipografia scolii profesionale de orbi din Bucuresti primul numar al revistei Viata noua. La inceput revista apare trimestrial, din 1956 apare la doua luni, iar din 1957 apare lunar. Tirajul la inceput a fost de 120 de exemplare, iar din 1965 depaseste 1.000 exemplare. Este solicitata si peste hotare, in 1965 trimitandu-se la organizatii similare ale orbilor sau la persoane particulare din sapte tari. Revista urmareste imbogatirea cunostintelor si dezbaterea problemelor de mare interes pentru nevazatori. Cuprindea aproximativ 150 de pagini, avand o tematica variata, impartita pe cinci rubrici: "ideologie si literatura", "stiinta si cultura", "munca si viata noastra", "tineret si scolari", "muzica", "sport", "de peste hotare" si altele, toate relevand aspecte variate din viata si problemele nevazatorilor. Revista dispune de o intinsa retea de corespondenti, marea majoritate a materialelor fiind redactate de nevazatori. Revista publica diferite lucrari si, mai ales, creatii literare ale cititorilor.

Pe cheltuiala Asociatiei nevazatorilor apar doua caiete cu probleme muzicale si de sah, fiecare cu cate 20 de pagini. Caietul de muzica apare din 1962, avand ca scop sa faca cunoscute muzicantilor nevazatori noutatile muzicale, publicand texte cu melodiile respective. Caietul de sah apare din 1963, in care se publica partide de sah cu comentarii ale marilor sahisti.