Personalitatea infractorului

Personalitatea infractorului

Zlate M. (2006) afirma faptul ca omul nu dobandeste personalitatea, ci omul la naste devine un candidat pentru dobandirea ei. Personalitatea se dobandeste in timp, pe parcursul trecerii timpului. Acest process se realizeaza in timp sub influienta nenumaratilor factori, incepand inca din primele zile ale copilariei, pe tot parcursul vietii. De asemena nu se realizeaza uniform, in mod continuu, ci cu zig-zag-uri, sacadata cu plafonari, retardari descurajante, cu o dezvoltare dizarmonica valorizat nu doar pozitiv, ci si cu o serie de conduit marginale sau deviante. Unii specialisti considera ca la varsta de 3 ani sunt dobandite majoritatea premiselor.

Omul este o fiinta social, nu poate exista decat in cadrul relatiilor sociale, iar ansamblul acestor relatii sociale asa cum este interiorizat si sedimentat de catre fiecare individ in parte constituie insasi "esenta personalitatii". Aceasta idée a fost exprimata de Zlate M. (2004) care sustinea ca toate tipurile de relatii in care omul este implicat, adica atat cele macrosociale cat si cele microsociale., au rol in formarea personalitatii individului. Oprean H. (1996)considera ca factori principali care influienteaza dezvoltarea personalitatii sunt sociali, psihici, si biologici, iar psihicul este cel care face legatura dintre interior si mediu. Personalitatea este unica pentru fiecare individ, adica fiacare om are o personalitate proprie.

Conceptual de personalitate a infractorului a suferit destule modificari in decursul vremii, astfel aceasta notiune se mai poate identifica cu; subiectul actiunii, inculpatul, etc.

Oprean H. (1996) afirma ca infractorul este un om obisnuit ca oricare altul, care poate sa comita infractiuni, fiindu-I in avantaj anumite imprejurari. De asemenea un infractor poate fi si un om bolnav, situatie ce se schimba in acest caz, deoarece trebuie analizat in alte circumstante, de acea trebuie o maxima atentie in aprecierea pedepsei.

Personalitatea este o structura hipercomplexa, , un sistem integrativ autoreglabil, care inglobeaza un numar de trasaturi psihologice ce prefigureaza un subiect cu o fizionomie psihologica proprie. Unitatea acestora asigura identitatea subiectului specifitatea reactiilor comportamentale, adica stilul personalitatii sale. (Pruna T., 1994)

Notiunea de personalitate inglobeaza esenta omului ca subiect sii obiect al procesului social-istoric, ce cuprinde structuri comportamentale, temperamentale si caracteriale, ( Rusnac, S. 2000).

Multi psihologi au incercat sa dea o definitie personalitatii, astfel:

Dragu A. si Cristea S., (2003, p. 19) da urmatoarea definitie a personalitatii : "personalitatea reprezinta un ansamblu sistematic, deosebit de complex al programelor structurilor profunde, trasaturile, precum si organizarea lor privind omul concret in ceea ce are el unic si original, relativ stabil si il deosebeste de ceilalti."

O definitie structural-existentialista data de Allport, acesta fiind amintit de Dragu A. si Cristea S., (2003, p.19), spune astfel : "personalitatea este organizarea dinamica in cadrul individului a acelor sisteme psihofizice care determina gandirea, si comportamentul sau caracteristic."

In opinia psihologului Butoi, T., (2006) notiunea de personalitate este esentiala pentru o justitie care se bazeaza pe adevar si dreptate, si care incearca sa recupereze partea social a individului delincvent. Butoi T., (2006, p. 55-57) aminteste cateva definitii date notiunei de personalitate:

-"prin personalitate trebuie sa intelegem un larg camp de investigatii asupra fiintei umane conceputa ca un intreg"

-" personalitatea se caracterizeaza prin urmatoarele trasaturi: unitate si identitatea sa care realizeaza un tot coerent, organizat si rezistent, vitalitatea ca a ansamblu insufletit, ierarhizat a carei existenta este conditionata de stimuli exterior la care reactioneaza, constientizeaza ca proces prin care individul isi faureste reprezentarea mentala a tuturor activitatilor sale fiziologice si psihice; raporturile individului cu mediu"

-"personalitatea se prezinta sub forma unei piramide biotipologice a carei baza este format de ereditate, cele patru suprafete fiind formate din amprenta morfologica, de temperament, caracter si intelifenta, varful piramidei constituie sinteza piramidei".

Rusnac S. (2000, p.110), realizeaza o definitie din punct de vedere juridic: "personalitatea infractorului este caracterizat de o anumita motivatie, aptitudine, pregatire si orientare comportamentala criminala dirijandu-se de modele comportamentale cu caracter antisocial".

Durnescu I. (2009), a avansat ideea conform careia comportamentul este o consecinta a unui nivel scazut de inteligenta, iar un nivel scazut de inteligenta combinat cu un mediu impropriu poate sa conduca la instalarea unui comportament infractional. Un deficit de inteligenta poate de asemenea sa conduca la incapacitatea de a anticipa consecintele anumitor acte, la ingustarea optiunilor de actiune si la insusirea unui stil cognitiv stereotip si rigid.

Tot Durnescu I. (2009) il aminteste pe Piaget care a propus o succesiune de stadii de dezvoltarea personalitatii pana la aprecierea judecatilor morale. Sullivan si Grant au realizat un studiu, in care au ajuns la concluzia ca pana la maturitate, individul parcurge un numar de sapte stadii. Trecerea de la un stadiu la altul, apar crize si problem interpersonal, trecerea este posibila numai dupa ce individual si-a integrat experienta specific acestui stadiu si si-a ajustat comportamentul "prescris".

Trasatura de personalitate evolueaza in cursul vietii individului, deoarece el este in permanenta interactiune cu mediul social si cu cel fizic, in continua modificare. Trasatura face parte din personalitate si nu din comportament, acesta fiind un indicator al trasaturii, deoarece comportamentul poate fi observat dar trasatura nu.

Personalitatea unui individ este formata din urmatoarele componente: afectivitatea, motivatia, vointa, temperamentul, aptitudinile si caracterul. Aceste prezentari omite acele componente care in situatii deoseite, ca executarea unei pedepse cu inchisoarea, capata o importanta cu totul aparte pentru mentinerea echilibrului sufletesc al persoanei: vestimentatia, familia sa, casa, prietenii apropiati, obiectele familiale, consideratia semenilor. De aici se poate observa si dramatismul condamnarii: separarea de aceste elemente, contribuie la dezintegrarea psihologica a persoanei care va incerca sa compenseze, pierderile prin diverse conduite de aparare. Pentru unii indivizi conditiile din penitenciar sunt apreciate ca fiind mai bune decat cele de afara. (Gheorghe F., 1996).

Temperamentul constituie latura dinamico-energetica a personalitatii. Aceasta este dinamica deoarece furnizeaza informatii cu privire la individ, cat de iute sau lent, mobila sau rigida, accelerata sau domoala, uniforma sau neuniforma este conduit individului, (Dragu A. si Cristea S., 2003). Personalitatea este energetica deoarece ne arata modul cum este consumata cantitatea de energie de care dispune individul. Unele persoane dispun de un surplus de energie.

Temperamentul ca element "reprezinta partea exterioara a vietii psihice corespunzatoare fiecarui individ" (Oprean H., 1996, p. 105). Denumit in mod obisnuit firea omului, acesta se caracterizeaza prin modul in care individul se adapteaza la mediu..

Analiza: Efectele consumului de alcool Analiza: Identitatea de secui

In penitenciar manifestarile temperamentale sunt supuse influientelor grupului de apartenenta, conditiile materiale si spirituale proprii colegilor de detentie nu permit "iesiri" ce pot fi etichetate ca temperamentale. Din cauza faptului ca in aceiasi camera se instaleaza o atmosfera caracteristica ( un climat rece, indifferent, liniste meditativa sau activism cald, zgomotos, ori tensiune intrerupta de rabufniri ale agresivitatii), (Gheorghe Fl., 1996).

Tipologii temperamentale propuse de psihologii sunt dupa mai multe categorii si anume (Enachescu C-tin 2007):

tipologii substantialiste- propuse de Hipocrate si Galenus, pornesc de la luarea in considerare a unor substante din organism cum ar fi (sange, limfa, bila galbena, bila neagra) propune urmatoarele tipuri temperamentale: sangvinic, flegmatic, coleric, melancolic;

tipologii constitutionale- clasifica dupa aspectul somatic, morphologic al individului. Kretsch mer stabileste urmatoarele tipuri, picnic, leptosome, sau astenic, atletic.

tipologii psihologice: utilizeaza drept criteriu de clasificare fapte, fenomene de natura psihica. Jung arata ca personalitatea umana poate fi orientata spre exterior fiind extrovertit si spre interior, introvertit.

tipologii psihofiziologice: realizandu-se o clasificare temperamentala, Pavlov a realizat dupa tipul de activitate nervoasa superioara: tipul puternic echilibrat mobil, puternic neechilibrat inert, puternic echilibrat excitabil, tipul slab.

tipologi psihopatologice: Kohn realizeaza o tipologie dupa destructurarile manifestarilor temperamentale: nervosi, sensibili, obsesivi, explozivi, hipertimici, depresivi, instabili, amorali, nestatornici, impulsive, fantastici, bizari, etc

Aptitudinile reprezinta un complex de insusiri psihice, individuale, structurata intr-un mod original care permite efectuarea cu succes unor activitati (Dragu A., Cristea S., 2003).

Forma cea mai superioara de manifestare a aptitudinilor complexe reprezinta talentul. Inzestrarea aptitudinala se refera la abilitatea naturala de a dobandi cunostinte de ordin general special, (Butoi, T, 2006).

Diversele aptitudini ale detinutilor, sunt folosite in general in munca si in alte activitati de artizanat. In acest mediu satisfacerea aptitudinilor este destul de restrans tinand cont de faptul ca un anumit procent nu poate fi scos la munca. Cei care muncesc fac mereu activitatile care sa-i pasioneze, deoarece exista si penitenciare in care cadrele institutiei sunt deschisi la cererile detinutilor, incercand sa stimuleze creativitatea lor in munca.

Modelarea abilitatilor necesare in anumite tipuri de activitati infractionale. Se stie de exemplu, ca pentru hotii de buzunare sunt decisive, finetea, rapiditatea si coordonarea reactiilor manuale dar sunt necesare si trasaturi de personalitate precum: spiritul de observatie, curajul, stapanirea de sine, promptitudinea decizionala.

Caracterul reprezinta latura relationala a personalitatii fiind responsabila de modul in care oamenii interactioneaza in cadrul societatii (Dragu A., Cristea S., 2003, p. 20-22) caracteru reprezinta structura psihica individuala, relativ stabila definitprie pentru om, cu valoare adaptativa.

Caracterul se compune dintr-o multitudine de diverse trasaturi, el nu devine o suma mecanica a acestora: sunt legate intre ele si genereaza o structura integra, care poate fi analizata in aspecte general psihologice si tipologice, precum si sub aspectul particularitatilor individuale (Krasiko V.G., 2005).

Activitatea individului se muleaza pe "modele" socioculturale de comportare pe masura ce se interiorizeaza, sunt traite sub forma de atitudini fata de alti oameni, fata de munca, fata de sine.

Urmatoarele trasaturi ce vor fi enumerate mai jos, fac parte din structura caracterului, trasaturi care sunt comune indivizilor (Krasiko V.G., 2003, p.103-104):

-concentrarea pentru un anumit scop. Motivatiile care il indeamna la activitati rezulta din principalele idei calauzitoare;

- spiritul de initiativa- capacitatea individului de a sustine manifestarile volitive independente care sa se exprime in formularea libera a scopurilor si organizarea unor actiuni.

-spirit activ

-spirit de disciplina- aceste trasaturi a caracterului se exprima in subordonarea precisa si neabatuta anumitor actiuni proprii.

-hotararea- capacitatea de a lua decizii;

-curajul- lipsa frici in fata obstacolelor;

-stapanirea de sine de a face fata unor tensiuni mari;

-perseverenta, vointa de a invinge;

Dupa cum s-a aratat mai sus, unii infractori sunt incapabili sa munceasca, altii pur si simplu nu vor, aceasta fiind sustinuta si de dispretul fata de aceasta, din cauza sistemului de valori pe care il poseda un asemenea individ. Astfel lipsa activitatii sustinute, provoaca o stare de nemultumire de sine, o stare de irascibilitate. Aceasta neliniste alimenteaza tendinte spre vagabontaj si aventura, aceea ce favorizeaza activitatile infractionale. Infractorii devin increzuti, orgoliosi, supraapreciindu-se, avand manifestari de vanitate, adeseori puerile din cauza traiului, fiind mereu in conflict cu societatea bucurandu-se de succesele infractionale care-l incurajeaza (Butoi, T., 2006).

Afectivitatea ca element central al personalitatii, acesta "duce greul" frustrarii impuse de privarea de libertate. Acesta fiind un izvor a multor framantari subiective sau conflicte interpersonale, manifestarile afective sunt un seismograf sensibil al dinamicii sufletesti, a detinutului pe timpul executarii pedepsei.

Sentimenetele sunt determinate a fi pozitive sau negative de cele mai multe ori de modul cum a "rezolvat" fiecare detinut problema ispasiri: cand pedeapsa este apreciata ca fiind pe masura fapei, conduita de zi cu zi exprima o acceptare supusa a tuturor rigorilor; cand pedeapsa este vazuta ca fiind mai aspra decat infractiunea comisa, detinutul considera ca i s-a facut o nedreptate, si sufera i santiune nemeritata. Ca urmare detinutul va ramane neimpacat, revendicativ si ostil administratiei lcului de detentie, dominat de sentimente de victimizare.

Daca adaptarea la viata de penitenciar este buna, cu atat toleranta fata de conditiile de mediu este mai mare, totusi incompatibilitatea intre detinuti ramane nerezolvata.

Violarea constanta a intimitatii, influienteaza trairile afective ale detinutilor: totul se petrece in fata celorlalti, ceea ce duce la subtierea sensibilitatii, la convingerea ca totul e valabil, cum ar fi defectele si rautatea.

Ghorghe F. (1996, p.35), aminteste un studiu recent vizand particularitatile afective ale detinutilor la diferite categorii de varsta, au iesit in evidenta urmatoarele:

Barbati:

-in ce-i priveste pe tineri 18-21 de ani: insecuritate si naivitate

-22-25 ani, dorinta de afirmare si opozabilitate

-26-35 ani teama de compromitere, devalorizarea familiala si un sentiment latent de ratare;

-36-45 de ani- receptivitate scazuta pentru invatare;

-peste cei de peste 46 de ani: sentimentul de inutilitate si abandon, nevoia de suport moral si material, atrofierea sensibilitatii.

Femei:

-tinere de 18-21 de ani- dezorientarea afectiva, hiperemotivitate, nevoia de originalitate si anxietate;

-26-35 ani: culpabilitatea, gelozia si dragostea pentru copii (ca reactie la sentimentul de parasire);

-36-45 de ani: revendicativitatea (transferarea frustrarilor pe alte persoane, depresie, sentimente de inferioritate;

-peste 46 de ani- ideile de persecutie, remuscare.

Motivatia persoanelor private de libertate prezinta o mare complexitate: un prim grup de aspecte cuprind motivele prezentate de fiecare subiect ca fiind explicatia faptei comise, un al doilea drup se refera la motivele unor conditi disfunctionale precum si sursele de satisfactii pe parcursul executarii pedepsei.

Vointa, la aceasta componenta a personalitatii psihologii din penitenciare apeleaza. Se apeleaza in munca de reeducare a detinutilor la indemnuri adresate vointei, uitandu-se ca actul de vointa implica satisfacerea prealabila a anumitorr nevoi. Vointa detinutilor nu poate fi activata daca celelalte componente ale personalitatii ,nu functioneaza corect. In conditiile in care aproape toate "investitiile" sentimentale au ramas fara obiect, iar trebuintele bazale (nucleu al motivatiei) sunt cronic nesatisfacuta, se transforma in obstacole interne care se cer a fi depasite. Adesea astfel de detinuti isi pierd increderea in posibilitatea de reintegrare sociala.

Detinuti isi pierd increderea in posibilitatea de reintegrare sociala, mai ales cand acestia recurg la tot feluri de activitatii cum ar fi: tatuaje, aruncarea hranei pe o perioada fara a declansa refuzul de hrana, mentinerea tacerii absolute un interval hotarat de timp, provocarea altor detinuti mai puternici la lupta (Gheorghe F. 1996, p.36).

Oprean H. (1996) afirma ca omul este facut din trup si suflet care se intrepatrund si se interconditioneaza. In viata sa normala psihicul este coordonatorul vietii persoanei umane.

J. Pinatel a elaborat modelul personalitatii criminale, in a carei structurare rolul decisiv ii revine unui nucleu central care include egocentrismul, labilitatea, agresivitatea si indiferenta afectiva; agresivitatea fiind elementul cheie, iar celelalte avand un rol de favorizare, prin neutralizarea inhibitiei trecerii la act, care s-ar interpunde daca individul ar fi putut evalua corect sentimentele de compasiune si simpatie pentru altcineva sau aprecierea conduitei. (Doltu I., Draghici V., 2000, 104-105). Aceasta ipoteza a lui Pinatel pune accent pe rolul "franelor morale" care trebuie situate la nivelul cultivarii unor valori si formarii prin educatie a unor convingeri si comportamente preventive care sa tina sub control tendintele de opozitie cum ar fi impulsivitatea si rabufnirile agresive.

2.Tipuri de personalitate

Din cele mai vechi timpuri s-a putut obseva o diferenta intre indivizi, din punct de vedere al caracteristicilor, fie pe latura intereselor, sau a modului de gandire, fie pe cea a constitutiei, temperamentului. Astfel multi oameni de stiinta au incercat sa realizeze o tiplogie. Hipocrate a ales dretp criteriu cele patru humori ale organismului (sange, bila neagra, bila galbena, flegma), stipuland existenta a patru tipuri temperamentale fundamentale: sangvinic, melancolic, coleric, flegmatic. Acesti trmeni fiind folositi si de Allport, colericul fiind considerat irascibil, sangvinicul- este cel optimis, melancolicul- trist, iar flegmeticul- apatic. (Butoi T., 2006)

Jung C. G. considera ca exista doua tipuri extreme: introvertit si extrovertit, (Butoi, T., 2006)

Introvertitul tipic este orientata spre interior, spre lumea subiectiva. Este o persoana linistita, retrascare pretuieste mai mult cartile decat oamenii. Fata de oamenii, este foarte rezervat, ci exceptia celor intimi. Actioneaza dupa un plan nu-i place sa actioneze la intamplare, la impulsul de moment. Tinde sa ia in serios totul, si duce o viata ordonata, nu isi pierde usor cumpatul. Este inclinat spre pesimism, fiind in general un om de incredere.

Extrovertitul tipic se orienteaza cu precadere spre lumea externa. Este sociabil, ii plac petrecerile, are multi prieteni, mereu simte nevoia sa aiba pe cineva cu care poate vorbi., nu-i place lectura solitara, nici studiul individual. Ii place compania vesela si sa rada, actioneaza sub momentul impulsului. Ii plac glumele si pacalelile, mereu este gata de riposta, este prietenos si optimist, tinde spre agresivitate si isi pierde usor cumpatul.

1.Tulburari de personalitate

Pentru indivizi incarcerati pot aparea o serie de tulburari psihice. Aceste tulburari psihice reprezinta manifestari ca urmare a privari de libertate:

1.In ordinea lor se situeaza starile depresive care se caracterizeaza prin:

-disperare

-agitatie anxioasa

-tentativele de suicid

-temerile delirante de persecutie

2.Tabloul acesta manifestat este influientat de o serie de factori psihologici

-rusinea

-remuscarile

-despartirea brusca de familie

3.Alt grup de tulburari este constituit de starile confuzionale care apar dupa cateva saptamani sau luni de la depunerea in penitenciar:

-dezorientarea tempo-spatiala

-privirea ratacita

-dureri de cap violente

-somn agitat, vise de groaza

4.Unele tulburari psihice mai pot fi determinate de servrajul la care sunt supusi alcoolici:

-crize anxioase, violente

-febra tremuraturi

-agitatie psihomotorie

-insomnii, puls accelerat

Bolile psihice ale infractorului care sunt cele mai frecvent intalnite sunt psihozele, psihopatiile, nevrozele (Ionescu G., 1997)

Psihoza- este o bolaa psihica ale carei manifestari sunt grave tulburari ale gandirii sau ale comportamentului de care cel in cauza nu este constient.

Psihozele endogene, cum mai sunt numite, apar fara sa aiba un suport actual evident. Ipotezele care au considerat factorii genetici responsabili nu pot fi inlaturate, acestia joaca un rol foarte important. Predispozitia pentru psihoza este intiparitain structura personalitatii. Simptome: delir, halucinatii, depresie, stare maniacala, depersonalizarea, lipsa de interes, indiferenta, dezorganizarea in planul ideilor.

Forme: psihoze schizofrene, psihoze delirante (paranoia, parafrenii, psihoze maniacala, psihoze afective periodice).

Nevroza- reprezinta tulburare psihopatologica de intensitate medie, insa cu o durata semnificativa. Aceasta se manifesta prin inhibitii variate , tendinte de dependenta. Simptome: anxietatea, fobii, obsesie, depresii, astenie. In geneza lor isi fac loc o serie de frustrari: conflicte intrapsihice, stres interprsonal continuu, lipsa de satisfactii, epuizarea biopsihica recenta ciclurile vietii, si crizele acestora, cumularea de traume.

Formele de nevroza: neuroastenia, psihastenia, isteria. Nevrozele cand sunt la originea unor tulburari de comportament se considera ca bolnavul este in cvasitotalitatea cazurilor responsabil.

Psihopatia- este o boala a personalitatii care se manifesta prin tulburari de afectivitate, comportamentul sau caracterul.

Anormalitatea psihopatului este determinat de comportamente anormale sai antisociale. Daca individul afectat de nevroza isi traieste suferinta datorata conflictelor interioare, psihopatul arunca asupra altora, facandu-i sa sufere.

Din diversitatea de simptome care caracterizeaza psihopatia enumeram:

-inadaptabilitatea la norme si constrangerile societatii printr-o instabilitate si incapacitate suportarii lor;

-reactivitate impulsiva;

-incapacitatea de a valorifica experientele anterioare triste;

-existenta unui disconfort somato-psihic care se vrea depasit prin comportamente sociopate.

Forme de psihopatii: astenica, cicloida, paranoida, isterica, schizoida