FUNDAMENTE PSIHOLOGICE
Dezvoltarea
umana la varsta scolara mica poate fi descrisa ca o trecere
pritr-o perioada de extindere catre o remaniere si acceptare a
competentelor dobandite. Dintr-o perspectiva piagetiana, s-ar
putea spune ca la aceste varste copiii au atins stadiul operatiilor
concrete. Dezvoltarea cognitiva este caracterizata in aceasta
perioada de capacitatea de a analiza doua aspecte ale unei
problemesimultan. Dezvoltarea depaseste stadiul in care
domina gandirea egocentrica si trece la cel in care se formeaza
acea deprindere mentala de a asuma si alte puncte de vedere si
perspective. In cadrul interactiunilor sociale, copiii de aceste varste
incep sa se gandeasca si la faptul ca ei nu sunt doar vorbitori
ci si ascultatori. Atunci cand vor faca experimente legate de lumea
fizica, cum ar fi cele legate de modalitati de conservare, ei nu vor
lua in considerare doar schimbarile vizibile ci si pe cele
compensatorii. Astfel se poate afirma ca gandirea copiilor la aceasta
nu mai este influentata doar de perceptiile senzoriale si
ca exista o logica mult mai sistematica ce
influenteaza procesul gandirii. Capacitatea de a coordona doua
perspective formeaza baza gandirii atat in domeniul social cat si in
cel cognitive. Piaget il vede pe copilul pana la zece ani mult mai stabil,
realist si organizat in comparatie cu cel care nu a atins inca
aceasta varsta.
Pentru
Piaget aceasta schimbare nu este rezultatul represiunii unor emotii
si dorinte periculoase ci este mai degraba un rezultat al
faptului ca din punct de vedere intelectual copilul a intrat in etapa
operatiilor concrete. Acum el poate deosebi realul de imaginar, poate
vedea diferitele aspecte ale problemelor si poate lucra logic si
systematic asupra sarcinilor pe care le are. Deci, din punct de vedere
intelectual el este intr-o stare de echilibru cu lumea inconjuratoare
si acest lucru contribuie la stabilitatea si linistea sa
generala.
Tot
la aceasta varsta Vygotsky a observat dezvoltarea a ceea ce el a
numit limbajul interior. Aceasta inseamna, dupa teoria lui Vygotsky
referitoare la invatare ca elevii utilizeaza limbajul
interior ca pe un instrument de gandire. Discursul egocentric timpuriu specific
primelor etape se interiorizeaza si functioneaza ca un
mijloc de autoreglare. Aceasta este o perioada de calm si
stabilitate. In ceea ce priveste instinctele si pornirile, copilul
incepe sa se concentreze asupra lor percepandu-le ca parti ale
unei ordini sociale mai mari aflate dincolo de familia lor.
Psihologul social Erik
Erikson crede ca aceasta perioada este infloritoare in ceea ce
priveste dezvoltarea psihologica. Copiii stapanesc deja
deprinderi cognitive si sociale importante. Pentru copil viata
reprezinta o criza intre straduintele sale de a face ceva
si inferioritate. Acum, copilul avanseaza in societate pentru a
invata deprinderi si intrumente apartinand unei culture mai
vaste. Copiii vor merge la scoala si vor invata citirea,
scrierea, matematica si studiile
culturale. Ei invata sa faca ceva plin de sens, si
isi dezvolta calitati ale ego-ului cum ar fi atentia
sporita si pastrarea rabdarii.
Copiii invata
sa se joace si sa munceasca alaturi de ceilalti.
Pericolul acestei perioade este o frica excesiva de a nu fi respins
sau considerat inferior. Multi dintre noi isi amintesc probabil cat
de mult ne-a durut cand am gresit ceva in clasa sau la joaca.
Uneori, copiilor le este foarte greu la aceste varste pentru ca ei nu au
reusit sa rezolve anumite conflicte cand erau mici. Alteori,
atitudinile scolii sau comunitatii pot impiedica dezvoltarea
acestui simt al datoriei si straduintei de a face ceva si
deseori scoala nu reuseste sa descopere si sa
incurajeze calitatile si talentele speciale ale unui copil.
Trecerea cu success peste aceasta etapa duce la intarirea
caracterului si la ceea ce Erikson numeste competenta,
exercitiul liber al inteligentei si demonstrarea unor
calitati deosebite in rezolvarea sarcinilor, neantinate de sentimente
de inferioritate excessive.
Pentru Erikson si
pentru freudieni, fanteziile si temerile copilului sunt temporaringreunate
in timpul perioadei de latenta care se manifesta intre varsta de
sapte si noua ani. Interesul copilului se extinde astfel dincolo de
ceea ce Erikson numeste etapa straduintelor. Copilul incearca
acum sa stapaneasca deprinderile si instrumentele
realistice ale culturii. In general, aceasta este o perioada relative
calma, in care copilul pare destul de stapan pe sine.
Pentru Piaget, Erikson si
Freud, copilul se afla intr-un stadiu de dezvoltare ce depaseste
problemele legate de concentrare si straduinte. Relevanta
acestor teorii pentru cadrele didactice este semnificativa atunci cand ele
sunt puse in practica. Cand invatatorii incearca
sa inteleaga comportamentul elevilor in contextul stadiilor de
dezvoltare, ei incep sa-i aprecieze mai mult pe elevi ca persoane a
caror dezvoltare tine de un tipar general uman.
Invatatoarele folosesc aceste teorii ca puncte de
referinta spre a intelege comportamentul specific copiilor
si deciziile acestora.
