Ingrijirea complementara copii abuzati

Cand copiii mor de mainile parintilor apar inevitabil intrebari precum "De ce nu a fost dus intr-un loc sigur?", "De ce i s-a permis sa se intoarca acasa?" Solutia impotriva abuzului minorului pare asa de simpla - copii trebuie salvati de parintii abuzivi si plasati la ingrijitori care nu ii vor vatama. Din pacate raspunsul nu este chiar asa de simplu. Acest capitol examineaza problemele ingrijirii complementare, concentrandu-se asupra perspectivei copilului. Nu isi propune sa acopere toate aspectele ingrijirii complementare; exista deja lucrari cuprinzatoare pe acest subiect (e.g. Thoburn, 1988; Rose, 1991; Parker & all, 1991).

Acum exista o gama larga de alternative la ingrijirea continua in casa parinteasca. Aceste alternative includ ingrijire pe termen scurt cu parinti adoptivi sau in complexe rezidentiale atunci cand evaluare in afara casei este necesara, unde parinti sufera de o incapacitate temporara, sau unde parintii si copii au nevoie de o scurta perioada de ragaz. Perioade mai lungi de ingrijire complementara pot fi necesare atunci cand pacientii urmeaza un tratament care sa le permita sa traiasca in siguranta in familie. Copii pot fi mutati permanent fie pentru ca situatia de acasa se inrautateste si nu sunt semne ca se poate schimba in bine, fie pentru ca relatia copil-parinte s-a rupt irevocabil. In cazul separarii permanente, in functie de varsta copilului si resursele disponibile, optiunile vor fi ingrijirea rezidentiala sau cu asistenti maternali, sau adoptia. Exista si jumatati de masura, cum ar fi scolile rezidentiale unde copii vin acasa numai in vacante. Sau ingrijirea impartita atunci cand copilul locuieste cu parinti substitut o anumita perioada dar se intorc sa locuiasca cu parintii pentru o alta perioada. Din ce in ce mai mult, membri familiei largite sunt folositi ca ingrijitori alternativi. Scopul acestui capitol nu este sa discutam meritele diferitelor forme de ingrijire ci, mai degraba, sa identificam problemele principale pentru copiii in discutie.

De asemenea, nu avem suficient spatiu sa discutam in detaliu chestiuni importante ce privesc plasamentele in cadrul aceleiasi rase sau transrasial. Totusi, exista trei principii importante aici.  In primul rand atunci cand copiii sunt mutati din caminele lor, intr-o situatie, deci, de pierdere si de suparare, este important sa se mentina cat mai mult posibil ce este familiar si iubit. Exista avantaje certe in a plasa un copil intr-un camin care prezinta aceleasi modele si practici culturale in viata de zi cu zi. In al doilea rand este nevoie de o adevarata atentie fata de convingerile religioase ale copilului, originile rasiale si culturale si cadrul lingvistic (Children Act, 1989, s22, 5c). Copiii nu sunt simpli "albi" si "negri". Lau (1991) ilustreaza decizii hazardate luate intr-un anumit caz:

O adolescenta cu un mix parental alb UK-chinez Hong Kong a fost plasata in ingrijire in urma unor acuzatii de abuz. Fata a fost clasificata ca "negresa", i-a fost desemnat un asistent social negru si a fost plasata intr-o familie de negri. In acest caz asistentul social ca si familia ingrijitoare erau, de fapt, afro-caraibieni.nici un efort nu s-a facut pentru a o ajuta sa mentina legaturile cu comunitatea chineza sau sa o ajute in folosirea limbii chineze (pp.110-11).

In al treilea rand, chiar daca un plasament trans-rasial este singura optiune, preferintele copilului in ceea ce priveste dieta, imbracamintea, distractia si alte activitati trebuie sa fie luate in considerare. Sanjula, o tanara femeie asiatica, care a avut o dizabilitate de invatare, a fost ingrijita intr-un complex rezidential in care ceilalti rezidenti, precum si angajatii erau albi. Noul ei asistent social a vizitat-o in ingrijire si a aflat ca purta un costum. Asistentul a observat din fotografiile de familie ca ea purta intotdeauna un sari acasa si a intrebat-o daca ii place sa poarte sari. Sanjula a explicat ca ii placea dar nu i s-a dat voie in complexul rezidential. Cand asistentul social a discutat problema cu angajatii, acestia au spus ca Sanjula nu se putea imbraca singura si nimeni altcineva nu stia cum sa inchida un sari.

In plus, asa cum este descris de Lau (1991), trebuie mentinut contactul cu mostenirea culturala si comunitatea copilului. Mai mult, ingrijitorii complementari si asistentii sociali trebuie sa fie sensibili la probelemele copilului in privinta rasismului, discriminarii, si mostenirii lor culturale, neasumand in acelasi timp ca tori (sau numai) copii negri au indentitate de sine negativa (vezi Owusu-Bemph, 1994).

Problemele ingrijirii complementare

Una dintre problemele principale asociate cu ingrijirea complementara este aceea de a gasi un plasament stabil care sa fie corespunzator copilului in discutie. Aceasta este o probelema intalnita cu toti copiii, nu doar cu cei abuzati, in cautarea unui camin adoptiv. Prea des ei trebuie sa se mute dintr-un plasament de surta durata in altul. Aceasta problema este descrisa prin exemplificarea de catre Phil Quinn a situatiei lui Peter, un baiat care initial a fost plasat in ingrijire pentru ca mama lui, singura si cu trei copii, s-a imbolnavit:

Asa a inceput schimbarea caminelor pentru Peter, de obiecei la intervale de doua-trei luni. A locuit in diferite camine adoptive intr-o perioada de doi ani ce a urmat despartirii familiei. Fiecare mutare a devenit si mai dureroasa decat ultima pentru ca il convingea pe baiat ca nimeni nu il iubeste si numeni nu il doreste (Quinn, 19988, p.47).

Mostenirea sindromului Stockholm

Sindromul Stockholm si relevanta lui pentru copii abuzati a fost discutata in capitolul 1. Copii abizati pot dezvolta usor loialitate si atasament pentru abuzatorii lor. Eva de 7 ani a fost respinsa la nastere de catre mama ei. Mai departe, ea a fost abuzata fizic si emotional de catre mama sa in sensul ca nu crestea si avea urme de rani. Eva dezvoltase o adoratie pentru mama sa si opunea rezistenta la trasferul in ingrijire. Primele doua familii de asistenti maternali au refuzat-o. Apoi ea a fost trimisa sa locuiasca cu domnul si doamna K, care erau asistenti maternali experimentati si iubitori. Totusi, dupa un weekend petrecut acasa a refuzat sa-si faca bagajele si sa se intoarca la domnul si doamna K. Dupa o reintoarcere de proba acasa, soldata cu esec, domnul si doamna K au insistant ca ea sa se intoarca la ei. Ei au reusit si, in cele din urma, Eva, consientizand ca nu se mai poate intoarce acasa la parintii ei, s-a stabilit fericita cu domnul si doamna K.

Acest cuplu a fost capabil sa inteleaga atasamentul Evei fata de caminul ei si sa-i ofere dragoste neconditionata. Din pacate nu toti asistentii maternali au rezistenta emotionala a domnului si doamnei K. Confruntat cu un copil care pare sa iroseasca toata dragostea pentru parintii abuzivi, asistentii maternali, asa cum s-a intamplat in primul plasament al Evei, pot deveni frustrati pe masura ce copilul respinge dragostea si grija lor.

Reactia copiilor abuzati la ingrijire

Multi copii abuzati nu vor sa-si paraseasca casa; ei vor doar ca abuzurile sa inceteze si sa fie iubiti de parintii lor. Sarah, sa ne amintim, nu a vazut scoala-internat ca pe o scapare. In schimb, astepta fiecare vacanta sperand ca de data asta va fi totul in ordine. Din nou, capitolul 1 demonstreaza ca nevoia copiilor de a fi cu familiile lor este puternica. Ei traiesc sperand sa "merite" dragostea parintilor lor.

Littner (1956) a descoperit ca copiii adoptati credeau ca au fost respinsi de parintii lor pentru ca se comportau rau. MCFadden (1980) descrie experientele unor asistenti maternali:

Domnul si doamna Pike au declarat ca l-au observat cu atentie pe Sam de 4 ani jucandu-se intr-un colt cu ursuletul lui de plus. Soptind Sam i-a spus ursuletului "daca uzi patul politia te va lua". Sam a plesnit ursul si apoi l-a aruncat: "urs rau acum trebuie sa pleci".

Multi asistenti sociali au fost intampinati cu "daca nu te porti frumos asistentul social te va lua de la noi". Timberlake (1979) a demonstrat ca sentimentul de vinovatie si responsabilitate pentru mutarea de acasa este mai mare la copiii abuzati. Acesti tineri erau mult mai inclinati sa lege motivul plasamentului cu propriul lor comportament in timp ce copiii ne-abuzati il asociau cu un moment de criza. Implicare politiei si folosirea procedurilor legale si a instantelor, desi probabil necesare, toate dezvolta copilului abuzat un sentiment de greseala. Chiar si ca adult, Sarah este ferma in a declara ca ea nu a dorit sa fie luata in ingrijire. Sarcina de a se integra intr-o noua familie cu felurile sale diferite de interactiune este considerata prea dificila pentru ea. Mai mult, cand era tanara ea presupunea ca toti tatii isi bat copiii si s-ar fi astpetat de la parintii adoptivi sa faca la fel. Atat Marie, cat si Sarah isi aminteau ca erau capabile sa anticipeze comportamentul tatalui si sa fie cu un pas inaintea lui. Nu numai ca asemenea copii se vor simti foarte infricosati de o situatie noua si necunoscuta, dar se vor astepta de asemnea la tratamente rele si la respingere. Daca ei nu pot castiga dragostea parintilor care ar trebui sa-i iubeasca datorita legaturii de sange, ce speranta au ei sa castige dragostea oricarui alt ingrijitor?

Atunci cand este luat in ingrijire fiecare copil abuzat va avea propriul sau mod de a se adapta la familia sau situatia rezidentiala. Unii s-ar putea sa se comporte cat mai bine posibil, sperand inca ca, prin a fi buni, pot castiga un pic din dragostea celor care au grija de ei. Phill Quinn descrie ce s-a intamplat cu Peter cand, in cele din urma a fost plasat la niste parinti adoptivi care au inceput sa-l bata:

Peter a devenit foarte atent la dorintele parintilor adoptivi. Stia ca ce s-a intamplat in acea zi se putea intampla din nou. Nu isi invinovatea mama adoptiva pentru ca si-a pierdut cumpatul ce el. La o adica, doar se confirma ceea ce el credea deja despre sine - era rau si merita sa fie pedepsit. Incerca sa-si compenseze rautatea prin indeplinirea fiecarei dorinte a lor, aducandu-le cafeaua la pat, pregatindu-le cina, indeplinind sarcini, facand totul pentru a-i face sa-l placa si sa nu-l raneasca din nou (Quinn , 1988, p.126).

Alti copii vor fi foarte retrasi si se vor inchide in camerele lor oridecateori vor exista tensiuni in casa. Parintii adoptivi au raportat, de asemnea, dificultati in a face fata copiilor al caror comportament este provocator (McFadden, 1980). Motivele pentru un asemenea comportament provocator variau. Copiii nu pot sa creada ca ingrijitorii lor nu ii vor abuza la un moment dat si atunci testeaza limitele rabdarii si tolerantei ingrijitorilor. Alti copii regasesc violenta, rejectarea si molestarea atat de familiare incat acestea devin mai linistitoare decat protectia si bunatatea care sunt nefamiliare. Alti tineri cred ca sunt atat de slabi incat merita sa fie pedepsiti si, astfel, cauta pedeapsa. Altii devin atat de familiarizati cu rolul de tap ispasitor sau seducator incat nu mai cunosc alt rol. Copiii abuzati sexual ar fi putut sa primeasca dragoste doar in schimbul favorurilor sexuale, si, pe cale de consecinta, ei cred ca ingrijitorii sau angajatii complexului residential vor avea grija de ei doar daca le ofera favoruri similare.

Alti copii trebuie sa simta ca nu pot invinge. Zareena, copilul care juca in continuu jocul "iazul", a fost respinsa de un asistent maternal pentru ca avea istericale. In urmatoarul camin a fost respinsa pentru ca tacea in prezenta ingrijitorilor vitregi.  A fost respinsa fie ca tacea, fie ca ramanea tacuta.

Copii in ingrijire pot continua sa fie preocupati de ce s-a intamplat cu restul familei. Marie a declarat ca s-ar fi opus luarii in ingrijire pentru ca ar fi fost prea ingrijorata de ceea ce s-ar fi intamplat cu mama si surorile ei. Jessica Cameronchild (1979) a scris ca, pe langa alti factori, a fi un copil abuzat inseamna "sa speri ca vei fi adoptat si apoi iti vei gasi parintii reali si ii vei convinge ca vei fi bun daca te vor lua inapoi. Dar sa te temi cine va avea grija de parintii tai prezenti daca tu vei fi salvat". Se intampla doar ocazional ca mai mult de doi frati/surori sa fie plasati impreuna in acelasi camin adoptiv, totusi atasementul pentru frati si surori poate fi mai puternic decat cel pentru parinti. Phill Quinn descrie din nou sentimentele lui Peter cand si-a dat sema ca fratii lui vor fi plasati intr-un camin adoptiv separat:

Referat: Lectia unui copil pentru parintii lui - relatia cu parintii Referat: Natiunea si statul national din perspectiva uniunii europene

Pe masura ce trecea timpul, Peter devenea din ce in ce mai interesat de fratii lui, petrecand in fiecare zi timp cu ei Ei au devenit cei mai importanti oameni din viata lui. Apoi a venit ziua in care asistentii sociali au dus copii in familiile separate aranjate pentru ei. Fara ezitare sau rezistenta Peter s-a dus cu domnul White fara sa stie ca va fi separat de fratii lui. Doar atunci cand masina a demarat, Peter si-a dat seama de ceea ce se intamplase. Ca un animal inchis intr-o cusca pentru prima data, imediat a inceput sa-si caute fratii prin oglinda retrovizoare a masinii. Disperat s-a repezit la usa incercand sa iasa. O atentie sporita ar trebui sa se dea incercarilor de a recruta ingrijitori care sa fie dispusi sa ia un grup de frati/surori. Cercetarile lui Berridge si Cleaver (1987) au indicat ca plasamentele adoptive se destrama in mai putine cazuri daca fratii sunt impreuna. Cercetarile lui Judy Dunn au condus-o la concluzia ca "in fata evenimentelor negative ale vietii.cei mai multi frati se apropie foarte mult si isi ofera unul altuia un real sprijin" (Dunn, 1995, p.345).

Ingrijitorii complementari

Parintii adoptivi si angajatii din caminele residentiale trebuie sa indeplineasca multe cerinte ale tinerilor din custodia lor. Dar in cazul copiilor abuzati exista dificultati in plus. Frica de violenta si sentimentele de respingere sunt ata de puternice incat orice forma de pedeapsa poate provoca o reactie extrema. Tom O'Neill (1981) descrie sentimentele fratelui lui atunci cand foarte iubitorii sai parinti adoptivi au avut motive sa-l certe. L-au certat si l-au trimis sa se culce. S-a dus in pat si s-a pus pe plans. Plangea pentru ca ei nu il vroiau. De acord, era doar o alungare temporara dar pentru el era o adevarata respingere (p. 75).  Este acceptat ca limitele trebuie puse si comportamentul negativ trebuie controlat dar pedepsele corporale trebuie evitate. Corpurile copiilor abuzati au fost suficient degradate in trecut; in ingrijire ei au oportunitatea sa invete ca trupurile lor merita respect. Acest lucru poate determina dificultati intr-un camin adoptiv daca ingrijitorii au obisnuinta de a-si pedepsi fizic proprii copiii. O problema in pus identificata de ingrijitorii adoptivi este legata de ingrijirea victimelor abuzurilor sexuale. In particular asistentii amternali barbati pot fi foarte nesiguri in privinta limitelor folosirii atingerilor si gadilatului pentru a exprima afectiune. In final, cu toate ca majoritatea ingrijitorilor si caminelor rezidentiale ofera un mediu excelent, exista cazuri in care copii sunt abuzati in timp ce se afla in ingrijire. Dennis O'Neil a fost omorat in bataie de catre tatal adoptiv.  Fratele lui, Tom, ii descrie sfarsitul:

Avea ulcer septic la picioare. Picioarele ii erau afectate sever, o situatie pentru care nu primise ingrijire medicala. Pieptul ii era excesiv de vanat si decolorat. Fusese recent batut pe spate cu un bat. Stomacul lui nu continea nici o urma de mancare. Era mort. (O'Neil, 1981, p.68)

Shirley Woodcock (1984) a murit la varsta de trei ani de mana asistentului maternal, iar Christopher Pinder (1981) care a fost plasat spre adoptie si caruia i-a fost schimbat numele in Daniel Frankland a fost omorat de catre viitoarea mama adoptiva. Un numar impresionant de rapoarte de investigatie (e.g. Levy si Kahan, 1990, Kirkwood, 1993) sunt marturii elocvente ale abuzului generalizat in complexele rezidentiale pentru copii.

Beneficiile ingrijirii complementare

In pofida probelemelor ingrijirii complementare, aceasta poate oferii copiilor beneficii semnificative. Lloyd a plecat de acasa la varsta de 11 ani si a trait cat de bine a putut. Incercarile sale de suicid si disperarea sa de la inceput de adolescenta ar fi putut fi evitate daca ar fi fost plasat la asistenti maternali sau intr-un complex rezidential unde ar fi primit ajutor si alinare si ar fi avut la cine sa apeleze pentru ajutor in problemele sale.

Un loc sigur

Chiar daca putini copii indura vatamari serioase sau mor de mainile asistentilor maternali, mult mai multi ar fi fost ucisi de proprii parinti daca nu ar fi fost luati cu forta de acasa. Maria Colwell (1974) si Jasmine Backford (1985), amandoua subiecte ale unor anchete publice, au fost omorate dupa ce au fost readuse acasa in ciuda neincrederii parintilor adoptivi. Moartea sau vatamarea serioasa pot fi cauzate prin infometare sau lovituri directe, dar pentru unii copii moartea este singura cale de scapare. Sora mai mare a lui Marie a luat o supradoza de tablete in timp ce Lloyd a incercat sa se sinucida prin spanzurare, medicamente si supradoza.  Jessica Cameronchild (1978) descrie cum fratele ei mai mic, subiectul unor batai severe, avand capul ras si fiind fortat sa doarma sub cerul liber, s-a sinucis:

In final, fratele meu a fost trimis din nou acasa de la scoala si de data asta cand a ajuns acasa s-a impuscat in cap cu o pusca. Avea 11 ani. Nici nu s-a pus problema ca moarte lui sa nu fie o sinucidere; a lasat o scrisoare si tragaciul a fost aranjat (p. 143).

Alti copii mor pentru ca incercarile lor de a scapa de abuz ii pun in pericol. Corpul lui Lester Chapman (1979), in varsta de opt ani, a fost gasit pe 26 februarie 1978 intr-un munte de gunoi inzapezit la 50 de yarzi de rau, la un sfert de mila de casa. A murit de frig aproape sigur in noaptea in care a fugit de acasa (p.1). Lester fusese abuzat fizic si emotional si fugise de acasa in alte trei situatii anterioare. Trimiterea catre un camin iubitor poate, in cazuri similare, salva vieti.

Aspectele terapeutice ale ingrijirii complementare

In ciuda pericolelor abuzului emotional datorita problemelor sistemului de ingrijire, frecvent copiii se dezvolta bine atunci cand sunt plasat la asistenti maternali. Tom O' Neill (1981) descrie experientele unui alt frate de-al sau care, impartasind cu Dennis cosmarul abuzului parintilor adoptivi, si-a gasit un alt camin:

De la inceput noua familie adoptiva a lui Therry a facut toate eforturile pentru a-i oferi un adevarat camin - nu doar beneficii materiale, ci acel lucru care i-a lipsit pentru multi ani: dragostea. A fost acceptat in familie. S-a dovedit a fi una din cele mai fericite perioade din intreaga sa viata.

Unul dintre cele mai importante beneficii care pot fi oferite de asistentii maternali este prezentarea unui model alternativ de viata de familie. Multe familii adoptive arata copiilor abuzati ca in locul violentei dintre partnerii adulti exista companie si respect. Tinerii invata sa se simta in siguranta si protejati de adulti. Dobandesc autocontrol si disciplina prin pretuire, incurajare si usoara corectie. Incep sa inteleaga ca dragostea parintilor pentru copil este neconditionata. Toate acestea ii vor ajuta sa devina ei insisi parteneri sau parinti mai buni daca vor alege in viitor sa-si intemeieze propria familie.

Una dintre cele mai bune terapii pentru copii abuzati este sa se afle intr-un mediu in care isi pot exprima sentimentele fara teama de consecinte, unde sunt ajutati sa se simta valorizati, atractivi si capabili. O stima de sine scazuta este un rezultat foarte posibil al unui abuz. Parintii adoptivi si angajatii residentiali pot face mult sa repare imaginea de sine a tanarului.

Depasirea problemelor

Pare la prima vedere ca dezavantajele ingrijirii complementare depasesc avantajele. Totusi balanta poate fi facuta un pic mai egala prin intermediul mai multor strategii care pot ajuta la inlaturarea potentialelor probleme.

Pregatirea

Familiile adoptive si personalul din centrele rezidentiale care ingrijesc copiii maltratati, pot simti emotii variate fata de acestial, de la furia indreptata impotriva parintilor care i-au abuzat si pana la constientizarea faptului ca si ei sunt tentati sa abuzeze copilul. Din aceasta cauza, ei trebuie selectati cu atentie si formati pentru a lucra cu copiii abuzati.

Copiii care vin sub protectie ar trebui de asemenea pregatiti cu atentie. La modul ideal, inainte de a fi plasati ei ar trebui ajutati sa inteleaga de ce sunt luati de acasa si sa isi dea seama ca nu este vina lor. Ei nu au facut nimic ca sa merite relele tratamente si respingerea parintilor lor. In plus, cand sunt mutati dintr-o institutie in alta trebuie sa li se spuna de ce se intampla acest lucru. Tom O'Neill (1981) descrie experienta a trei dintre fratii lui:

Au trebuit sa paraseasca caminul adoptiv. Nu stiau de ce. Nu au facut nimic rau. De ce nimeni nu le-a spus de ce trebuiau sa plece? Erau fericiti acolo. Nimeni nu s-a gandit ca doar spunandu-le de ce se intampla asa ar fi putut sa-i fereasca sa experimenteze sentimente de angoasa? (p. 61).

Copiilor le este frica de necunoscut. Tom O'Neill (1981) descrie din nou cum Terry striga "Nu-i lasa, tata, sa ma ia!" in timp ce era luat din casa unde suferise brutale maltratari si asistase la uciderea fratelui sau, Dennis. "El striga asa din cauza consecintelor teribile ale actului de a fi indepartat" (p. 66). Copiii pot fi ajutati sa depaseasca aceasta frica daca sunt introdusi incetul cu incetul in noua familie, daca circumstantele permit acest fapt. Atunci cand copii trebuie indepartati in graba, li se pot arata macar fotografii ale noii lor case impreuna cu o descriere verbala. Daca timpul e scurt acesta se poate face in masina in drumul spre noua casa. Fiecare asistent social responsabil cu luarea unui copil ar trebui sa aiba acces 24 de ore la un set de fotografii si o caseta video sau audio cu inregistrarea activitatilor si persoanelor din fiecare familie adoptiva sau centru rezidential pe care o autoritate este probabil sa le utilizeze.

Unde este posibil parintii (incluzand parintii adoptivi sau vitregi de care copilul este atasat emotional) ar trebui de asemenea sa fie pregatiti pentru luarea copilului. Ei ar trebui sa fie parteneri ai asistentilor sociali si sa lucreze impreuna cu acestia la planificarea viitorului copilului respectiv. Participarea parentala in procesul de luare a deciziilor este foarte importanta. Includerea parintilor in discutiile despre caz este o practica larg acceptata acum in Marea Britanie. Daca parintii sunt facuti sa se simta furiosi din cauza actiunilor intreprinse de autoritatile de protectie ei ar putea sa isi manifeste aceasta furie impotriva copilului. In consecinta ar putea sa refuze sa viziteze copilul, sau sa ofere ajutor furnizand, de exemplu, fotografii.

Mentinerea contactului

Exista beneficii considerabile daca se mentine contactul intre copiii abuzati si familiile lor. Tinerii isi vor face mai putine griji in ceea ce-i priveste pe parintii lor daca ii pot vedea la intervale regulate. Thoburn (1988) noteaza: "toate studiile care au evaluat bunastarea copiilor plasati in adoptie pe termen lung au aratat ca in majoritatea cazurilor aceasta bunastare este augmentata daca copii au contacte regulate cu familiile lor naturale" (p. 48).

O cercetare efectuata de catre Owusu-Bempah (1995) sugereaza faptul ca acolo unde copiii nu traiesc cu un parinte, se vor simti mai bine daca au informatii pozitive despre parintele absent decat daca au unele negative sau nici un fel de informatii. Totusi, informatiile pot fi obtinute prin contact indirect sau direct cu parintele. In anumite cazuri un copil poate fi mai bine ajutat daca are unele fotografii cu parintele, decat daca exista vizite la familia naturala care sa il sperie.

Multe familii, desi separate fizic, pot fi tinute impreuna prin intermdiul unor scrisori frecvente, telefoane sau vizite scurte. Bunicii, alte rude si prietenii de familie pot de asemenea sa faca un tanar sa se simta apreciat si mai putin respins prin incurajarea de a tine legatura, amintirea zilelor sale de nastere si trimiterea de cadouri la ocaziile speciale.

Parintii si celelalte persoane pot avea nevoie de ajutor ca sa mentina legatura cu copilul. Wendy, in varsta de doisprezece ani, a fost maltratata de mama ei si tatal a simtit ca nu poate face fata situatiei. A intrat in programul de protectie si a fost plasata intr-o mica casa de copii. La inceput tatal ei a refuzat s-o viziteze. Asistentul social era convins ca el avea multa afectiune pentru fiica sa. A petrecut mult timp cu el explicandu-i importanta contactului cu familia. Cu timpul a iesit la iveala faptul ca tatal se simtea atat de rusinat ca nu a putut face fata situatiei incat ii era prea jena sa viziteze casa. Asistentul social, intelegand acest fapt, a aranjat vizite pe teren neutru. A continuat sa il ajute pe tata sa inteleaga ca a facut tot ce putea mai bine intr-o situatie dificila. Pana la urma, cu stima de sine restabilita, a reusit sa viziteze casa si vizitele au devenit frecvente. Asistentul social a ratat de asemenea intelegere si pentru dificultatile mamei. Wendy a fost incantata cand a primit Craciunul urmator o felicitare de la mama ei in care a citit "Cu dragoste de la mama".

Vizitele pot fi uneori nesatisfacatoare, toate partile implicate simtind ca situatie este artificiala, dar macar copiii raman in contact cu cele mai importante persoane din viata lor. Din cand in cand, copiii devin nelinistiti din cauza contactului si trebuie facuta o evaluare astfel incat sa se observe daca acest fapt este datorat aversiunii pe care ei o resimt pentru contact sau a faptului ca nu sunt acasa cu parintii. Unui tata care si-a violat fiica i s-au acordat vizite supravegheate. Asistentul social ii ducea in mod regulat la innot. Fata i-a spus la un moment dat parintelui adoptiv ca tatal ei natural a intrat in cabina in care se schimba la baie si a molestat-o din nou. Daca, din cauza riscului unui nou abuz, sau pentru orice alt motiv, vizitele nu sunt posibile, atunci, telefoanele, scrisorile, schimbul de casete video sau audio si fotografiile reprezinta maniere in care familiile pot tine legatura.

O alta metoda de a ajuta tinerii sa pastreze legatura cu familia si cu originile lor, care in prezent este larg acceptata, este prin intermediul unui album al povestii vietii tanarului. Acesta presupune inregistrarea evenimentelor importante din istoria vietii copilului, ilustrate de documente si fotografii. Experianta a demonstrat ca un caiet cu foi volante este de preferat pentru ca mai tarziu se pot adauga informatii suplimentare despre copilaria mica a tanarului. Aceasta e o sarcina indeplinita de catre copil in parteneriat cu principalul sau asistent social. Copilului ar trebui sa i se acorde posibilitatea de a alege sa descrie evenimentele la persoana intai sau a treia - de exemplu, "prima mea scoala" sau "prima scoala a lui Sean".

Asistenta continua

Pentru asistentii sociali este tentant sa ia un copil dintr-un camin periculos, sa se simta usurati si sa-si indrepte atentia spre acele cazuri in care copiii raman acasa intr-o "situatie de risc". Dar acest simplu act salvator este inadecvat. Oricat de buni ar fi noii parinti de substitut, copilul va avea nevoie de ajutor in a depasi efectele negative ale relelor tratamente la care a fost supus.

Parintii adoptivi vor considera usor de tolerat implicarea continua a parintilor naturali atunci cand indepartarea de acasa este datorata imbolnavirii, problemelor de nerezolvat sau a compoartamentului dioficil al copilului. Insa, nu este atat de usor de acceptat un parinte care a ranit un copil dragalas, sau care a violat o fata timida si afectuoasa in varsta de sase ani. Parintii naturali si cei adoptivi pot avea atitudini conflictuale in ceea ce priveste educatia copilului si pot aparea critici nejustificate provenite din diferentele culturale sau de clasa sociala. Dificultatile intalnite in asemenea cazuri sunt ilustrate de cazul lui Jasmine Beckford (1985) si al surorii sale, Louise. Parintii adoptivi se plangeau de starea in care se intorceau la ei fetele dupa vizitele la parintii naturali. "Se plangeau frecvent si ca hainele erau murdare sau miroaseau urat si ca parul copiilor era gras. Este o practica obisnuita sa dai parul Afro cu grasime. Asistentul social a considerat ca fetele erau de fapt aduse curate si ca parul lor avea o cantitate de grasime acceptabila pentru cultura din care proveneau". (p. 109).

Personalul rezidential, parintii adoptivi si naturali, au cu totii nevoie sa accepte sau cel putin sa inteleaga alte valori si perspective. Nimic nu este mai rau pentru copii decat sa fie inconjurati de adulti aflati in conflict. Loialitatea lor va fi impartita si, fara indoiala, se vor simti responsabili pentru aceasta situatie. Este deosebit de important ca parintii adoptivi si personalul rezidential sa nu spuna nimic negativ despre familia copilului, care, asa cum se indica in Capitolul 1, face parte din identitatea unui tanar.

Este imperativ ca toate partile implicate sa fie informate cu privire la planurile legate de viitorul copilului. Nesiguranta duce la anxietate si resentimente. In cazul lui Jasmine Beckford parintii adoptivi credeau ca cele doua fete vor ramane permanent cu ei. Ei ii acuzau pe asistentii sociali ca nu le-au dat scheme de reabilitare si ca au luat brusc cele doua surori. Plangerile lor, desi nu erau fondate in totalitate, reflecta maniera in care comunicarea defectuoasa intre ei si asistentii sociali conduce la aparitia sentimentului ca nici ei, dar nici nevoile copiilor nu au fost luate in considerare cum se cuvine.

Intoarcerea acasa

Cateodata copiii despre care se crede ca sunt abuzati, sunt indepartati de acasa prin proceduri de urgenta sau datorita cererii parintilor. Apoi, ei trebuie sa fie intorsi acasa pentru ca, in ciuda ingrijorarilor profesionistilor, exista dovezi insuficiente de abuz pentru a convinge instanta ca copilul are in continuare nevoie de protectie. Cazurile de abuz sexual, unde dovezile medicale lipsesc si unde exista o negare totala a actului de catre presupusul abuzator sunt dificil de probat, chair in cadrul cererii instantei civile ca acest caz sa fie dovedit pe baza probabilitatii, mai degraba decat dincolo de orice indoiala. Ranile fizice, in special asupra copiilor mai mari sunt deseori interpretate de instante ca pedepse acceptabile. Abuzul emotional si neglijenta rar se intampla sa fie demonstrate inainte ca suferinta copilului sa devina extrema. O intoarcere acasa din ingrijire ar trebui planificata cu atentie, dar de obicei din motive legale, acest lucru nu este intotdeauna posibil. Cand copiii raman acasa, sau se intorc acolo dupa o perioada in care s-au aflat in ingrijire, autoritatile au grade diferite de control. Pentru a realiza sanctiunea legala si controlul in cazurile dificile investigatia si evaluarea starii initiale este foarte importanta. Exista un numar de lucrari care contin sanctiuni pe baza investigatiei si evaluarii (de exemplu, Jones et al., 1987; Cooper si Ball, 1987; Departamentul de Sanatate, 1988). Nu e nevoie sa explicam aici motivele care au fost deja examinate de catre acesti autori. Totusi, trebuie subliniate in urmatoarea sectiune unul sau doua comentarii privind tehnicile si factorii implicati in procesul de evaluare. acestia se pot dovedi folositori in examinarea situatiei existente inainte de indepartarea copilului, ca si in evaluarea planurilor de reabilitare a acestuia.

Tehnicile de evaluare

Diagrama cresterii. Uneori, copiii care au fost abuzati nu ajung la o greutate si inaltime suficienta in ciuda faptului ca familiile lor au o constructie fizica medie, iar ei nu prezinta boli si nu sunt prezente conditii fizice care sa inhibe cresterea. Progresul fizic al unui copil poate fi monitorizat prin folosirea diagramelor de crestere. Inaltimea, greutatea si circumferinta capului pot fi astfel inregistrate. Aceste diagrame sunt cel mai bine folosite de catre personalul medical care le poate interpreta corect si care are acces la aceleasi scale si instrumente de masurare de fiecare data. La fiecare masurare ei ar trebui sa noteze pe diagrame, pentru cazul in care vor fi solicitati de instante sa le confirme. Dar asistentii sociali ar trebui sa ceara ca aceste diagrame sa fie pastrate atunci cand suspecteaza existenta unei probleme. Diagramele de crestere sunt acum mult mai familiare personalului nonmedical pntru ca deseori mamele primesc brosuri in care pot inregistra progresele copiilor iar acestea contin dioagrame simple.

Copii care nu se dezvolta datorita abuzurilor frecvente au tendinta sa se ingrase odata ce au fost plasati intr-un centru rezidential sau o familie adoptiva. Daca copilul este intors acasa diagramele ar trebui folosite pentru a se asigura ca dezvoltarea continua la un nivel satisfacator. Jasmine Beckford (1985) a fost intoarsa acasa pentru ca sa fie omorata de tatal ei vitreg. Ea avea 4 ani in momentul decesului. Raportul investigatiei retine ca atunci cand ea a fost externata din spital, dupa ce fusese luata in ingrijire, cantarea 8 kg si 313 g. Sapte luni mai tarziu, cand a fost reunita cu parintii sai, dupa ce a fost data in adoptie, ea cantarea 11 kg si 176 g. Ea a murit, 27 de luni m ai tarziu cantarind 10 kg si 442 g. Raportul de investigatie afirma: "Esecul Departamentului 6, de a consemna greutatea Jasminei pe parcursul celor trei ani de ingrijire, este probabil cel mai izbitor aspect de abuz al copilului, care a fost neglijat in mod fatal" (p. 114).

Diagramele de parcurs. Aceastea reprezinta listele si datele tuturor ranilor sau incidentelor abuzive din viata unui copil. Intr-o coloana separata sunt inregistrate alte evenimente importante pentru a se marca datele, incidentele si evenimentele. Este un exercitiu simplu, dar poate avea efecte remarcabile in demonstrarea modelelor de abuz. Pe baza acestor diagrame practicienii au facut comentarii precum: "incidentele par sa apara la intevale regulate", sau "nu mi-am dat seama ca a avut atatea internari in numai 16 saptamani".

Contractele scrise. Acestea sunt deseori folosite atunci cand ingrijirea parinteasca este sub un nivel acceptabil. Cateodata parintii sunt confuzati de asteptarile profesionistilor si pot, de pilda, sa nu duca copilul la o maternitate, pentru ca nu apreciaza importanta pe care profesionistii implicati o acorda acestui fapt.  Un contract scris privind atat comportamentul asteptat din partea parintilor, cat si angajamentul autoritatii, poate asigura ca copiii sa nu fie indepartati din familie daca nu este nevoie, sau poate preveni reintoarcerea in familie datorita confuziei sau slabei comunicari. Totusi, este important ca parintii sa inteleaga termenii folositi. Totul trebuie realizat cu atentie pentru a nu determina probleme suplimentare parintilor cu dificultati de citire, iar cei a caror limba materna este diferita de cea a practicienilor ar trebui sa beneficieze de o buna traducere. Tinerii mai mari ce incep sa devina responsabili de propriul comportament pot de asemenea fi implicati in realizarea unui contract cu parintii si asistentii.

Perspectivele copiilor

In orice plan de reabilitare trebuie sa se tine seama de perspectivele copiilor. Totusi, trebuie interpretate cu foarte mare atentie comunicarile verbale si nonverbale ale copiilor. Strigatul lui Terry O'Neill "Nu-i lasa, tata, sa ma ia!" ar fi putut foarte usor sa fie interpretat ca o dorinta reala de a sta cu tatal vitreg, care il ucisese pe fratele sau Dennis. Plansul lui Sarah a fost interpretat ca o dovada a dorului de casa de catre angajatii internatului. Unii copii nu isi dau seama ce este in interesul lor, dar multi stiu exact ce este cel mai bine pentru ei. Totusi, asistentii isi pot influenta fara sa vrea clientii asa cum avertizeaza June Thoburn (1988), "De multe ori vei deveni o persoana foarte importanta pentru tanar, care va dori sa-ti faca pe plac. Din moment ce sarcina ta este sa realizezi un plan care sa se plieze pe dorintele copilului, exista riscul ca entuzismul tau sa te faca sa prezinti planul de reabilitare in asa fel incat copilul sa ezite sa-si exprime orice indoieli cu privire la acesta Cativa adolescenti ai caror asistenti erau convinsi ca doresc sa fie adoptati, au marturisit psihologului ca au dubii serioase" (p.33).

Alti indicatori

Alti factori care indica ca reabilitarea poate fi o alternativa viabila, includ o schimbare pozitiva in atitudinile parintilor fata de copil, acceptarea faptului ca ei sunt responsabili pentru abuz si nu copilul si abilitatea de a relationa cu asistentii ca niste parteneri in planificarea viitorului acestuia. Daca probleme precum aglomerarea, ab8uzul de alcool sau violenta domestica, au fost factorii care au declansat abuzul, atunci este nevoie de ajutor pentru parinti si de ameliorarea acestor probleme inainte ca reabilitarea sa fie luata in considerare.

Asistentii sociali sunt responsabili pentru pregatirea copiilor in vederea intoarcerii acasa. Aceasta ii include si pe fratii care au ramas acasa de-a lungul perioadei. Atunci cand are loc reabilitarea, copiii care au ramas acasa resimt ca intruziva intoarcerea copilului abuzat si schimbarile care au loc, ca de exemplu, faptul ca nu mai au un dormitor al lor. Parintii adoptivi si alti asistenti sunt capabili sa aprecieze motivele deciziei de intoarcere acasa. Copilul poate crea probleme parintilor pentru simplul fapt ca, atat copilul, cat si familia, pot avea dificultati in a realiza scimbarile necesare si datorita faptului ca copilul este anxios si nesigur. Parintii trebuie sa se pregateasca pentru aceste eventualitati in timp ce copilul devine constient de ceea ce i se intampla si este reintrodus in conditiile care ii sunt potrivite.

In cele din urma, abilitatea de a mentine schimbarile si imbunatatirile si de a face fata schimbarilor cerute ar trebui monitorizata odata ce copilul este din nou cu parintii. Acest lucru se poate realiza prin supervizare si printr-o perioada de incercare de a locui acasa. Dar in orice aranjament de acest tip este foarte important ca asistentii sa comunice in mod regulat cu copilul si cu parintii; doar a vedea copilul nu este suficient.