Inductia legilor si disocierea factorilor
Operatiile propozitionale sunt in mod natural legate
intr-o masura mai mare decat operatiile "concrete" de o manuire
suficient de precisa si mobila a limbajului, deoarece pentru a
putea manipula propozitiuni si ipoteze, subiectul trebuie sa
fie in stare sa le combine verbal. Ar fi insa gresit
sa ne inchipuim ca progresele intelectuale ale preadolescentului
si ale adolescentului sunt acelea pe care le invedereaza aceasta
perfectionare a vorbirii. Exemplele alese in paragrafele precedente
arata de pe acum ca efectele combinatoricii si ale dublei
reversibilitatI se fac simtite in cucerirea realului, cat
si in cucerirea formularii.
Dar exista un aspect remarcabil al gandirii in
aceasta perioada, asupra caruia s-a insistat prea putin,
deoarece instructia scolara uzuala neglijeaza aproape
total cultivarea lui (in pofida celor mai evidente cerinte
stiintifice si tehnice ale societatii moderne). Este
vorba de formarea spontana a unui spirit experimental care nu se poate
constitui la nivelul operatiilor concrete, dar pe care combinatorica
si structurile propozitionale il fac accesibil acum copiilor
daca li se ofera ocazia.
1. Elasticitatea. Procedeul tehnic folosit de B. Inhelder
consta in a prezenta copiilor dispozitive fizice cerandu-le sa
descopere legile pe baza carora functioneaza; dar
situatiile alese sunt de asa natura ca in functionarea
lor interfereaza mai multi factori, dintre care trebuie alesi
aceia care au un rol efectiv. O data ce copilul s-a angajat pe calea
acestei inductii, mai mult sau mai putin complexe, i se cere sa
faca in mod amanuntit dovada afirmatiilor sale si
anume dovada rolului pozitiv sau nul al fiecaruia dintre factorii
enumerati spontan. Putem astfel sa apreciem direct, observand succesiv
comportamentul inductiv si conduita de verificare, daca subiectul
ajunge la o metoda experimentala satisfacatoare prin
disocierea factorilor si varierea respectiva a fiecaruia dintre
ei, o data cu neutralizarea celorlalti.
De
pilda, prezentam subiectului mai multe vergele metalice, pe care le
poate fixa singur la una dintre extremitatile lor, problema
constand in a gasi explicatia diferentelor
flexibilitatii lor. Factorii care actioneaza in aceasta
experienta sunt: lungimea vergelelor, grosimea lor, forma
sectiunii si materialul din care sunt facute ( in
speta, otel si alama care au module de elasticitate
net diferite). La nivelul operatiilor concrete, subiectul nu incearca
sa alcatuiasca un inventar prealabil al factorilor, ci trece
direct la catiune prin metoda serierii si a coespondentei
seriale: examineaza vergelele din ce in ce mai lungi si vede
daca ele sunt din ce in ce mai flexibile etc. In cazul
interferentei a doi factori, cel de al doilea este analizat la randul
sau prin aceeasi metoda, dar fara o disociere
sistematica.
La nivelul dovezii insasi se
mai vede cum copiii de 9 - 10 ani aleg o vergea lunga si
subtire, apoi una scurta si groasa, pentru a demonstra
rolul lungimii, deoarece, cum ne spune un copil de 9½ ani, in felul
acesta "se vede mai bine diferenta"! Dimpotriva, incepand de la
varsta de 11 - 12 ani (cu un nivel de echilibru de 14 - 15 ani)subiectul,
dupa cateva tatonari, face o lista a factorilor ipotetici,
apoi ii studiaza unul cate unul, dar disociindu-i intre ei,
adica face sa varieze un singur factor la un moment dat, toate
celelalte conditii ramanand neschimbate. El va alege, de exemplu,
doua vergele de aceeasi grosime, avand aceeasi forma
patrata, dreptunghiulara sau rotunda a sectiunii,
facute din aceeasi substanta si va face sa
varieze numai lungimea lor. Aceasta metoda care se generalizeaza
la 13 - 14 ani este cu atat mai remarcabila cu cat copiii examinati
pana acum nu o invatasera. Intrucat ea nu a fost
transmisa prin metode scolare (si chiar daca ar fi fost
astfel transmisa mai trebuia sa fie asimilata prin instrumente
logice necesare) constatam ca ea rezulta direct din structurile
proprii operatiilor propozitionale. Pe de o parte, in general
vorbind, disocierea factorilor presupune o cimbinatorica: trebuie
sa-i facem sa varieze cate unul (ceea ce este sufieient in acest caz,
unde toti factorii joaca un rol pozitiv), cate doi etc.
Pe de alta parte, pentru un sistem
complex de influente, operatiile concrete de clasificari,
serieri, corespondente, masurari etc. nu sunt suficiente si
este necesar sa introducem legaturi noi de implicatie,
disjunctie, excluderi, etc.,care tin de operatii
propozitionale si presupun in acelasi timp o
combinatorica si coordonari ale inversarii si
reciprocitatii (cvaternalitate).
Pendulul. Un al doilea exemplu ne
va permite sa intelegem aceasta inevitabila
complexitate logica, care apare de indata ce experimentul face
sa intervina un amestec de factori reali si factori aparenti
(nu este intamplator faptul ca fizica experimentala a fost
timp de vreo douazeci de secole in urma dezvoltarii matematicii
si a logicii). Este vorba de un pendul caruia ii putem varia
frecventa oscilatiilor, modificand lungimea firului, in timp ce
greutatea suspendata la extremitatea firului, inaltimea de
cadere si impulsul initial nu au nici un rol. Si in
acest caz copiii aflati la nivelul operatiilor concrete fac sa
varieze toti factorii deodata, si fiind convinsi ca
variatia greutatii are rol (gresala pe care de altfel
o fac si toti adultii nefizicieni), ei nu reusesc de loc sau
reusesc foarte greu sa excluda, deoarece modificand in
acelasi timp lungimea firului si greutatea, ei gasesc in
general ratiuni suficiente, dupa parerea lor, pentru a justifica
actiunea greutatii. Dimpotriva, disociind factorii,
asa cum s-a vazut (§ 1), preadolescentul constata ca
greutatea poate sa varieze fara a modifica frecventa
oscilatiilor si invers, ceea ce antreneaza excluderea factorilor
greutate. La aceeasi concluzie se ajunge si in ceea ce priveste
inaltimea de cadere si impulsul imprimat mobilului la
pornire.
