PRINCIPIUL SISTEMICITATII - continutul principiului sistemicitatii, caracteristicile psihicului uman ca sistem

PRINCIPIUL SISTEMICITATII

1. Continutul principiului sistemicitatii
Acest principiu a fost introdus in psihologie in a doua jumatate a secolului XX si apartine noii paradigme a cunoasterii stiintifice contemporane. El inlocuieste cele doua abordari anterioare, orientarea care absolutiza partea si orientarea care absolutiza intregul, reclamand necesitatea considerarii si corelarii partii (elementului) si intregului (ansamblului) in cadrul conceptului de sistem.
Sistemul este definit ca un ansamblu de elemente (parti) aflate intr-o relatie non intamplatoare, mai mult sau mai putin stabila si legica. Orice entitate trebuie privita si abordata ca sistem.
Sistemul se delimiteaza pe fondul unui mediu (M).
Abordarea "sistemului" trebuie facuta nu prin izolarea lui de mediu (asa cum se proceda in cadrul paradigmei traditionale atomar-descriptiviste), ci prin raportarea la acesta: S M. Relatia dintre element si sistem nu este fixa si imuabila, ci ea are un caracter relativ: ceea ce este element si ceea ce este sistem depinde de scopul cunoasterii. Astfel, este posibil ca ceea ce aici si acum este sistem, atunci si acolo poate deveni element; exemplu, cand luam ca obiect de studiu creierul, el se afla in ipostaza de sistem, iar cand luam ca obiect de studiu organismul, creierul devine element.
Schema logica a abordarii sistemice ia urmatoarea forma:
a) desprinderea, pe baza unor criterii si potrivit scopului cercetarii, a unei anumite entitati si considerarea ei ca sistem (Si);
b) stabilirea mediului de referinta (Mj);
c) incadrarea sistemului astfel delimitat in schema generala de clasificare a sistemelor;
d) alegerea in functie de clasa de apartenenta a strategiei si metodelor adecvate de investigare;
e) alcatuirea profilului de stare si, eventual, a portretului fazic;
f) stabilirea locului sistemului respectiv in cadrul sistemului inglobant, supraordonat.

2. Criteriile generale de clasificare a sistemelor
Pentru a realiza o clasificare general valabila a sistemelor reale, s-a recurs la criterii de ordin logico-formal si anume:
a) pozitia sistemului fata de actiunea legii timpului;
b) caracterul relatiei sistemului cu mediul;
c) gradul de complexitate, dat, pe de o parte, de numarul elementelor componente, iar pe de alta, de volumul conexiunilor interne si externe;
d) caracterul legaturii dintre intrarea sistemului si iesirea lui - legatura necesara cauzala sau legatura probabilista.

Aplicarea acestor criterii a dus la stabilirea urmatoarelor clase mari de sisteme:
a) sisteme statice - care nu-si schimba starea initiala de-a lungul timpului (in realitate nu exista sisteme absolut statice) si sisteme dinamice, care-si schimba starea in timp, fie in sens negativ (sisteme statice cu organizare data (exemplu, lucrurile neinsufletite, masinile), fie in sens pozitiv (sistemele biologice);
b) sisteme inchise - care nu fac nici un fel de schimburi cu mediul ambiant (asemenea sisteme nu se intalnesc in realitate), sisteme semideschise, care fac cu mediul numai schimburi de energie si de informatie (exemplu, masinile, ordinatoarele, psihicul) si sisteme deschise, care realizeaza cu mediul toate cele trei tipuri de schimburi posibile - de energie, de informatie si de substante (sistemele biologice);
c) sisteme simple (exemplu, un lacat, un ceasornic, o masa etc.), sisteme complexe (exemplu, calculatorul electronic) si sisteme supercomplexe (exemplu, creierul uman, societatea);
d) sisteme deterministe - in care "iesirea" (output-ul) este strict determinata de "intrare" (input) si sisteme probabiliste, in care, intre "intrare" si "iesire" se interpune influenta unor variabile aleatorii imprevizibile si incontrolabile.

3. Caracteristicile psihicului uman ca sistem
In primul rand, sa vedem daca psihicul ca entitate reala este sau nu un sistem. Raspunsul nu poate fi decat afirmativ. Psihicul corespunde si satisface cerintele definitiei pe care am dat-o sistemului:
a) pune in evidenta existenta unor elemente (componente) distincte-procese (senzatii, perceptii, reprezentari, gandire, memorie), stari (afective, motivationale) si trasaturi;
b) aceste componente nu sunt independente unele de altele, ci se afla intr-o stransa si permanenta interactiune si interconditionare.

Asadar, psihicul uman este un sistem, el nu este nici un conglomerat, asa cum il considera asociationismul, nici un intreg monolit, intern omogen, asa cum il considera gestaltismul. El se caracterizeaza printr-o unitate si integralitate nu date a priori, ci provenite din interactiunea si articularea functiilor si proceselor particulare constitutive; la randul lor, aceste functii si procese particulare se subordoneaza ansamblului, intregului si sunt influentate de acesta; componentele de rang superior restructureaza si integreaza pe cele de rang inferior; alterarea sau "lezarea" unei componente se rasfrange negativ asupra ansamblului. Asadar, organizarea interna a sistemului psihic uman se realizeaza pe baza actiunii corelate a doua legi esentiale: legea diferentierii prin care se asigura individualizarea si delimitarea functiilor, proceselor si starilor componente, si legea integrarii (pe orizontala si pe verticala), prin care se asigura articularea si unificarea emergenta supraordonata.
In al doilea rand, trebuie sa stabilim care este natura sistemului psihic. Raspunsul la aceasta chestiune l-am dat deja in lectia despre principiul reflectarii si modelarii informationale: psihicul este un sistem de natura si esenta informationala, iar suportul sau direct este de natura energetica. Unii autori includ in definitie si suportul, afirmand ca psihicul este un sistem energetico-informational cu finalitate antientropica, optimizatoare si organizatoare.
In fine, in al treilea rand, trebuie sa stabilim locul sistemului psihic uman in schema generala de clasificare a sistemelor. Pe baza datelor de observatie si experimentale de care dispunem in prezent, putem sustine incadrarea sistemului psihic uman in clasa sistemelor: dinamice evolutive, semideschise, supercomplexe si probabiliste.
Atributul dinamic-evolutiv, presupune ca starea sistemului psihic se modifica de-a lungul varstei individului, traiectoria acestei modificari punand in evidenta trei segmente principale: ascendent (dezvoltare, consolidare, maturizare), de optimum functional si descendent (entropic, regresiv)
(vezi fig):

nivel de organizare

optimum
segment ascendent segment descendent





0 5 10 15 20 25 30 35 40 45 50 55 60 65 70 varsta


Atributul semideschis inseamna ca dezvoltarea si functionarea sistemului psihic se realizeaza pe baza schimburilor de informatie mediate de suporturi energetice de diferite modalitati.
Atributul supercomplex inseamna ca psihicul uman cuprinde un numar foarte mare de componente si poseda un volum imens de conexiuni interne, intre elementele componente, si externe, cu mediul ambiant. Ca atare, studiul sau comporta utilizarea mai multor strategii - transversala, longitudinala, constatativa, formativa, comparativa, genetica etc. - si a mai multor metode si tehnici.
Atributul probabilist inseamna ca intre stimulii de la "intrare" si raspunsurile de la "iesire" nu exista o legatura de tip cauzal univoc, ci una de tip posibil, data fiind prezenta si influenta unei multimi de variabile intermediare complexe. Ca urmare, predictiile nu vor putea fi formulate in judecati categorice, ci in judecati probabiliste. Este posibil ca daca se actioneaza cu stimulul S1, sa se produca raspunsul R1. Asa cum am mai subliniat, dificultatea studierii si cunoasterii sistemului psihic uman este determinata nu numai de extraordinara lui complexitate, ci si de natura lui calitativa intrinseca de fenomen (informational) lipsit de proprietati nemijlocit observabile, inregistrabile si masurabile.

1. Intrebari de autoevaluare

1. Prin ce se deosebeste sistemul de conglomerat?
2. Ce caracter are raportul element-sistem?
3. Care sunt criteriile de clasificare a sistemelor?
4. Ce este un sistem dinamic?
5. Dupa ce se stabileste gradul de complexitate al unui sistem?
6. Ce inseamna un sistem probabilist?
7. Ce fel de sistem este psihicul uman?


R a s p u n s u r i:

1. Prin existenta relatiilor de interactiune-interconditionare intre elemente.
2. Relativ.
3. Pozitia sistemului fata de actiunea legii timpului, caracterul relatiei sistemului cu mediul, gradul de complexitate si caracterul legaturii dintre "intrare" si "iesire".
4. Un sistem a carui stare se modifica sub influenta scurgerii timpului.
5. Dupa numarul elementelor componente si dupa intinderea volumului conexiunilor interne si externe.
6. Un sistem in care legatura dintre "intrare" si "iesire" este mediata de variabile aleatoare.
7. Un sistem dinamic evolutiv, semideschis, supercomplex si probabilist.

3. Terorizarea - Parintii deseori critica si pedepsesc copiii si cand nu ar trebui. Interzic intalnirile cu prietenii, impiedica crearea de noi prieteni, verifica agende, programului zilnic, a corespondenta sau jurnalul intim. Le fac observatii cu privire la orice activitati, le distrug anumite lucruri indragite de ei. Copiii pot fi amenintati cu moartea, mutilati sau abandonati.

4. Izolarea - Un parinte care abuzeaza de copil prin izolare poate sa nu ii permita copilului sa se angajeze in activitati apropiate varstei, poate sa il tina inchis in camera lui, sa nu il expuna stimularii, sau pot sa ii opreasca de la participarea in activitati extracurriculare. Parintii pot sa ceara copiilor sa stea in camera lor dupa orele de scoala pana urmatoarea dimineata sau le va restrictiona mancarea.

5. Coruperea - Parintii permit copiilor sa foloseasca droguri sau bauturi alcoolice, sa priveasca comportamente crude impotriva animalelor, sa priveasca materiale pornografice si acte sexuale pentru adulti, sa fie martori sau sa participe in activitati criminale cum ar fi: furtul, prostitutia, jocurile de noroc, etc.

6. Umilinta - Parintii pot sa ii ridiculizeze pe copii pentru afisarea emotiilor normale si sa aiba expectante mult prea ridicate pentru abilitatile lor normale. Pot sa ii umileasca in fata familiei, a rudelor, a prietenilor si chiar a strainilor, sa ii puna situatii dificile.

Alte tipuri de abuz (fizic, sexual) sunt de obicei usor identificabile deoarece semnele sunt vizibile, dar abuzul emotional poate fi foarte greu diagnosticat. In unele cazuri, un copil abuzat emotional nu va prezenta semne ale abuzului.

Pentru acest motiv, abuzul emotional este cea mai dificila forma de maltratare a copiilor pentru identificare si stopare. Acest tip de abuz lasa cicatrici ascunse care se manifesta in numeroase moduri. Copiii abuzati emotional de cele mai multe ori nu au curajul sa spuna acest lucru altor persoane, iar daca ajung la cabinetele de psihologie ajung cu probleme de 71

substitut nu cu cele reale. Insecuritatea, stima de sine scazuta, comportamentele destructive, acte de manie, dezvoltare saracacioasa a aptitudinilor de baza, abuzul de alcool si droguri, forme dificile de relationare, intentia suicidala si suicidul, toate pot fi rezultate ale abuzului emotional.

STUDII CARE ABORDEAZA O PROBLEMATICA SIMILARA

Numarul copiilor abuzati, sub toate formele, este foarte mare in Romania. Un exemplu concludent este cel al statisticilor realizate de organizatia Salvati Copiii Romania care prezinta, in raportul anual pe 2005, 691 de astfel de cazuri, din care: 378 au fost de viol, 151 de pedofilie, 62 de perversiuni sexuale, 56 de corupere sexuala, 17 de incest si alte 27 tot de corupere sexuala. Ar mai trebui precizat faptul ca, in Romania, numarul de copii exploatati sexual prin retelele de trafic de profil internationale este ingrijorator de ridicat. Numarul recunoscut de organizatia Salvati Copiii Romani este de 89, cel putin pe anul 2005, insa numarul real probabil ca nu il vom sti niciodata.

"Eu l-am facut, eu il omor" chiar se intampla: anul 2005 a insemnat si o crestere a cazurilor de pruncucidere: 32 cazuri de la cate 25 de cazuri in anii 2003 si 2004. Foarte ingrijorator este numarul ridicat de copii exploatati prin munca fortata si/sau prin cersit, iar ceea ce este mai grav e ca insasi "rudele - tutore' ai acelor copii ii obliga la astfel de activitati. Numai in 2003, Institutul National de Statistica raporta 70.000 de cazuri de munca fortata in randurile copiilor, spre exemplu.

TEORII/MODELE EXPLICATIVE

Analiza comparativa a rezultatelor cercetarilor intreprinse pana acum in Romania cu privire la abuzul copilului in familie, releva anumite regularitati privind formele de manifestare si cauzele acestui fenomen. Factorii comuni care apar in toate analizele si care pot fi considerati cauze ale abuzului copilului sunt: saracia, nivelul scazut de educatie si informare, conflictele si destramarea familiilor, alcoolismul si comportamentul acestui fenomen.

Intr-o familie in care abuzul e la el acasa, copiii cresc intr-o atmosfera in care nevoile lor de baza sunt profund neglijate, iar functiile parentale nu pot fi indeplinite. Aceste medii abuzive seamana cu cele in care se petrec acte de tortura. Cresterea intr-un mediu coercitiv are efecte profunde asupra supravietuitorilor. O astfel de persoana nu va fi un adult bine adaptat. Copiii expusi in mod constant abuzului vor fi afectati in aproape toate sferele semnificative ale dezvoltarii lor. De asemenea, dezvolta maniere de a face fata pentru rezolvarea situatiilor imediate, vor avea dificultati in ceea ce privesc relatiile pe termen lung.

EVALUAREA PROBLEMEI/O