Forme de manifestare a tulburarilor de limbaj si terapia limbajului

FORME DE MANIFESTARE A TULBURARILOR DE LIMBAJ SI TERAPIA LIMBAJULUI

Tulburari ale limbajului oral si scris. Clasificare, etiologie.

Tabloul clinic si psihopedagogic

Terapii specifice de prevenire a tulburarilor de limbaj, compensare si invatare a limbajului: terapia tulburarilor de limbaj, demutizarea, audiologia educationala si tehnologica, educatia vizual-perceptiva, orientarea spatiala si mobilitatea, corectarea defectelor neuromotorii, psihoterapia comportamentala.

Handicapurile de limbaj pot exista cu diferite grade si proportii atat la subiectii cu intelect normal, cat si la cei care au un alt handicap. Chiar in conditiile cand nu exista un alt handicap, decat cel de limbaj, copilul pierde, mai mult sau mai putin, posibilitatea de a receptiona si exprima corect cunostintele. Cu cat handicapurile de limbaj sunt mai grave cu atat se manifesta o mai mare simplitate si uniformitate la nivelul conduitei verbale. La dificultatile de mai sus, se adauga cele din planul personalitatii: timiditatea exagerata, frustratie, anxietate etc. Si care sunt, si ele, determinate de gravitatea si extensia handicapului de limbaj. Toate acestea se reflecta in slaba integrare sociala si scolara, in manifestarea unor comportamente aberante si o adaptabilitate redusa etc. Din aceste motive, cunoasterea, chiar si sumara, a principalelor categorii de tulburari de limbaj ce se intalnesc la varstele prescolara si scolara, ii creeaza educatorului posibilitatea adoptarii unei atitudini diferentiate fata de copii si interventii corectiv-recuperative. Astfel, principalele tulburari de limbaj sunt:

Dislalia este cea mai frecventa tulburare de vorbire ce consta in abaterea de la pronuntia obisnuita, de la vorbirea standard. In unele cazuri, dislalia se manifesta prin neputinta emiterii unor sunete sau a silabelor, ori omiterea lor; in altele, ele sunt inlocuite, substituite, inversate sau deformate. In formele grave, asemenea fenomene se pot produce si la nivelul cuvintelor. Se poate considera ca exista o dislalie simpla sau partiala, cand apar deteriorari numai la nivelul anumitor sunete, si alta generala sau polimorfa, cand sunt alterate majoritatea sunetelor sau silabelor. Sunetele afectate nu au aceeasi pondere, deoarece si in vorbire unele au o frecventa mai mare in raport cu altele. Consoanele sunt mai des afectate comparativ cu vocalele, iar dintre acestea cele care apar mai tarziu in vorbirea copiilor si care necesita pentru emitere miscari de mai mare finete a aparatului fonoarticular (cum sunt vibranta r, siflantele s-z, suieratoarele s-j, africatele c-g-t) sunt supuse mai usor fenomenului de destructurare.

In functie de cauzele ce stau la baza tulburarilor de pronuntie dislaliile se impart in organice si functionale. Dislaliile organice sunt provocate de anumite deficiente anatomo-fiziologice la nivelul analizatorului auditiv sau al aparatului articulator. Printre deficientele anatomice incriminate mai des in dislalie se numara prognatismul si progenia, amplasarea deficitara a dintilor, frenul lingual prea scurt, despicaturile maxilovalo-palatine (asa-numitele "gura de lup" si "buza de iepure"). Exista si deteriorari ale sunetelor (in special m-n), determinate de vegetatiile adenoide, de polipi care duc la tulburari de articulatie, numite rinolalii. Dislaliile functionale sunt provocate de unele intarzieri in dezvoltarea intelectuala, de metodele instructionale gresite si de imitarea vorbirii deficitare a unor persoane din anturajul copilului.

Balbaiala este o tulburare mai grava de vorbire si apare mai frecvent la baieti fata de fete. Ea are trei forme: clonica, tonica si mixta. In balbaiala clonica apar intreruperi ale cursivitati vorbirii, determinate de prelungirea sau repetarea unor sunete si silabe. In forma tonica apare un blocaj la nivelul primului cuvant din propozitie prin prezenta unui spasm articulatoriu de lunga durata.

Forma mixta este mai grava, deoarece sunt prezente caracteristicile primelor doua, cu predominarea uneia dintre ele.

Printre cauzele balbaielii mentionam o serie de factori de natura psihologica ca: traumele psihice (sperieturi, emotii, soc pe fondul unei constitutii fizice debile sau ale unei imaturitati afective); stari conflictuale de lunga durata, care creeaza o permanenta stare de neliniste. In logopedie se mentioneaza si ereditatea ca factor al balbaielii, dar este greu de precizat. De asemenea, intarzierile in dezvoltarea psihofizica generala, tulburarile endocrine, traumatismele suferite in timpul nasterii, bolile infecto-contagioase pot constitui un fond favorizant instalarii balbaielii prin actiunea factorilor nocivi anterior mentionati.

In situatia cand balbaiala devine constientizata de catre logopat, acesta o traieste ca pe o drama interioara ce se poate transforma in logonevroza. Aceasta afecteaza intreaga personalitate a subiectului si prezinta o simptomatologie mai complexa.

In aceeasi categorie a tulburarilor de ritm si cadenta se inscriu tahilalia (vorbirea intr-un tempou prea rapid) si bradilalia (vorbirea intr-un tempou exagerat de rar).

Intarzierile in dezvoltarea generala a vorbirii se intalnesc la acei copii care nu reusesc sa atinga nivelul mediu al dezvoltarii vorbirii pentru varsta respectiva. Astfel de fenomene apar sub forma unui vocabular sarac si a posibilitatilor reduse in formularea propozitiilor, a frazelor. Intarzierile in dezvoltarea vorbirii pot cuprinde atat aspecte fonetice, lexicale, cat si gramaticale. Copiii care manifesta aceste carente intampina dificultati in comunicare, in exprimare, dar si in intelegerea vorbirii celor din jur.

Intarzierile in dezvoltarea vorbirii pot fi provocate, uneori, de deficiente la nivelul sistemului nervos, ca urmare a unor hemoragii cerebrale si a bolilor grave din prima copilarie. Cand aceste cauze sunt deosebit de grave pot determina handicapuri polimorfe de vorbire si complexe, cum sunt afaziile si alaliile. Subliniem ca cele mai multe intarzieri in dezvoltarea vorbirii sunt determinate de neglijente educative si de un mediu nefavorabil care sa stimuleze dorinta copilului de a comunica si relationa cu cei din jur.

Tulburarile de voce se pot manifesta sub forma unor oboseli numite fonoastenii, cand are loc o scadere a intensitatii vocii; afonie ce consta in pierderea totala a vocii sonore si disfonie caracterizata prin pierderea partiala a vocii. Aceste fenomene sunt determinate de o serie de afectiuni ale aparatului fonoarticulator, ale sistemului endocrin si ale organismului in general; laringitele acute si cronice care se manifesta prin raguseala si lipsa de expresivitate si intonatie a vocii.

Mutismul electiv sau voluntar apare mai frecvent la copiii hipersensibili si se manifesta printr-o mutenie temporala, partiala sau totala. In astfel de situatii, copiii respectivi refuza sa comunice, pe o anumita perioada de timp, numai cu unele persoane, iar cand este mai accentuat, refuzul se extinde fata de toate persoanele. De cele mai multe ori, mutismul electiv este provocat de metode gresite de educatie, de esecuri repetate, de stresuri care traumatizeaza copilul, de atitudini care frustreaza subiectul.

Dislexia si disgrafia constau in incapacitatea copilului de a invata citirea si respectiv scrierea. Scolarul cu astfel de tulburari face confuzii constante si repetate intre fonemele asemanatoare acustic, literele si grafemele lor, inversiuni, adaugiri si omisiuni de litere si grafeme. Asemenea fenomene au loc si la nivelul cuvintelor si chiar al propozitiilor. In acelasi timp, intervin greutati in combinarea cuvintelor in unitati mai mari de limbaj. Apar uneori si tulburari ale lizibilitatii si ale laturii semantice. Aceste caracteristici impiedica asimilarea si automatizarea regulilor ortografice. La unii disgrafici grafemele sunt plasate defectuos in spatiul paginii, sunt inegale ca marime si forma, ceea ce conduce la o dezordine evidenta. Din cauza neintelegerii textelor citite, si chiar a propriului lor scris, exprimarea verbala la dislexici si disgrafici este lacunara, cu omisiuni sau dimpotriva, contine adaugiri de elemente ce nu figureaza in textul respectiv. Forme variate de dislexo-disgrafie pot aparea si dupa achizitia deprinderilor citit-scrisului ca urmare a instalarii unor factori inoportuni, dezorganizatori.

Ca si alte handicapuri de limbaj, si cele ale scris-cititului pot provoca o serie de tulburari de comportament cu tendinte de agravare o data cu cresterea copilului si al constientizarii handicapului respectiv. In plus pot sa apara esecuri scolare repetate ce amplifica tulburarile de comportament si care pot determina o seama de framantari interioare, emotii si efecte exagerate, teama de vorbire, negativism, scaderea increderii in fortele proprii, susceptibilitate, irascibilitate etc. Toate acestea se traduc in plan comportamental prin exprimarea atitudinii negative fata de activitate si colectivitate, atitudine conflictuala de afirmare a propriei persoane si de apreciere a rezultatelor obtinute de altii.

La puberi si adolescenti, tulburarile de limbaj accentueaza complexul de inferioritate si dezorganizeaza personalitatea. Astfel, ei refuza colaborarea si manifesta ostilitate fata de cei din jur, au repulsie pentru activitatea scolara, sunt instabili afectiv, depresivi si impulsivi, intra in conflict cu familia si au dificultati de integrare in viata sociala. Aceste tulburari se inlatura o data cu corectarea handicapurilor de limbaj, ceea ce va duce, in perspectiva, la dezvoltarea armonioasa a personalitatii.

Logopedia a aparut ca necesitate de a sintetiza cunostintele despre limbaj si de a elabora procedee specifice pentru corectarea limbajului tulburat. Ea isi propune o abordare integrala a limbajului, avand un caracter teoretic izvorat din necesitatea de a elucida problemele complexe privind rolul limbajului in viata psihica si in structura personalitatii, si un caracter practic izvorat din necesitatea corectarii tulburarilor limbaj.

In cadrul logopediei se inglobeaza intr-un tot cunostintele din orice domeniu de activitate. Pentru intelegerea mecanismelor limbajului normal si tulburat este nevoie de cunostinte din fiziologie si fizioterapie. Pentru stabilirea aspectului sonor exterior este nevoie de fonetica. Pentru cunoasterea evolutiei limbajului si stabilirea specificului tulburarii de limbaj la diferite categorii de deficienti este necesara psihopedagogia. Pediatria este importanta prin legatura dintre tulburarile de limbaj si patologia generala a varstei copilariei. Logopedia trebuie sa aiba cunostinte din diferite domenii.

Cuvantul logopedie provine din greceste din cuvintele logos (cuvant) si paideia (educatie).

Logopedia este stiinta care se ocupa cu studiul, pregatirea si corectarea tulburarilor de limbaj. Logopedia este o stiinta despre fiziologie si procesul de comunicare dar si despre prevenirea si tratamentul pedagogico-corectiv al tulburarilor in domeniul comunicarii.

Obiectul acestei stiinte este cercetarea tulburarilor de limbaj, a deviatiilor de la limbajul normal, deviatii care ingreuneaza comunicarea, precum si a metodelor de prevenire si corectare a acestora.

Prin tulburari de limbaj intelegem toate abaterile de la manifestarile verbale unanim acceptate in limba uzuala atat sub raport receptiei cat si al exprimarii verbale incepand de la dereglarea diferitelor componente ale cuvintelor pana la imposibilitatea totala de a comunica oral sau scris.

In limitele de toleranta ale normalitatii pot exista particularitati individuale care pot fi apreciate diferit in functie de exigentele mediului in care se comunica (vorbire agreabila, plictisitoare, mai mult sau mai putin articulata.

Aprecierea tulburarilor de limbaj se realizeaza in functie de felul in care limbajul isi incepe functiile de comunicare sau de instrument al gandirii, de a intelege sau de a se face inteles pe baza de comunicare orala.

Diferentierea tulburarilor de limbaj de abaterile individual admise se realizeaza prin cateva aspecte:

neconcordanta dintre limbaj si varsta cronologica - pana la o anumita varsta pronuntia gresita sau insuficientele logico-gramaticale pot fi considerate manifestari fiziologice normale specifice - ele dispar pe masura inaintarii in varsta.

caracterul stationar al tulburarilor de limbaj care odata aparute au tendinta de a se consolida.

diferentierea tulburarilor de limbaj de deviatii influenta pe care tulburarilor de limbaj le exercita asupra personalitatii si comportamentul celui cu altfel de tulburari; logopedia este importanta si datorita importantei acordate functiei socializatoare a limbajului, si datorita frecventei relativ mare a tulburarilor de limbaj la varstele mici; logopedia are un rol important si din cauza efectelor pe care tulburarile le au asupra personalitatii (timiditate, negativism, izolare, impulsivitate, agresivitate). Copii pot fi considerati deficienti desi nu este asa. Tulburarile influenteaza procesul de invatare si rolul de parinti dar impiedica imbratisarea unor profesii.

Constituirea logopediei ca stiinta

Socrate a fost primul care a despre logopedie dar inceputul constituirii logopediei ca stiinta a avut loc in secolul XX avand ca reprezentant Froescheltz iar bazele au fost puse de Herman Gudzman care a introdus-o ca disciplina in invatamantul superior imbinand cunostintele de fiziologie cu cunostintele de demutizare insusite de la tatal sau.

Etiologia tulburarilor de limbaj - cauze:

prenatale;

perinatale;

postnatale care pot fi:

- organice;

- functionale;

- psihoneurologice;

- psihosociale;

Cauzele organice se refera la afectiuni organice ale auzului si ale organelor periferice determinate de unele boli precum meningita, encefalita sau alte boli care afecteaza auzul, infectii cu substante chimice precum si malformatii ale limbii sau dintilor.

Cauzele functionale - atunci cand limbajul este afectat fara existenta unor cauze organice - in cazul tulburarilor proceselor de excitatie si inhibitie, insuficiente functionale ale sistemului nervos, tulburari de nutritie ale celulelor corticale si tulburari ale auzului.

Cauzele psihoneurologice se refera la tulburari ale memoriei auditiv verbale, ale atentiei ale reprezentarilor auditive; dau neincredere in sine, subapreciere si timiditate.

Cauzele psihosociale au in vedere tulburarile educative precum lipsa de stimulare a copilului, suprasolicitarea lui, incurajarea vorbirii gresite pentru amuzament, stangacia contrariata (scrisul cu stanga), bilingvismul inainte de insusirea limbii materne.

Clasificarea tulburarilor de limbaj este o problema controversata. Abordarea unilaterala nu este aplicativa dat fiind faptul ca unele tulburari pot avea aceleasi cauze si manifestari diferite sau invers. Diagnosticarea corecta a tulburarilor permite abordarea metodologiei corecte.

Clasificarea lui Verza este facuta dupa mai multe criterii: etiologic, simptomatologic, lingvistic si psihologic. Exista sapte categorii:

tulburari de pronuntie - dislalia, rinolalia, disartria

tulburari de ritm si fluenta -balbaiala, logonevroza, tumultus ssermonis, tahilalia, bradilaria, aftongia.

tulburari de voce - disfonia (afonia), fonastenia (pseudofonastenia), mutatia patologica a vocii (precoce, intarziata, vocea eunucoidala).

tulburari dezvoltarea limbajului - retardul simplu, retardul complex de limbaj mutismul psihogen.

tulburari de limbaj scris-citit - disgrafia, alexia, agrafia.

tulburari polimorfe - alalia (audomutitatea), afazia;

tulburarile de limbaj pe baza disfunctiei psihice - glosolaliile (schizofreni);

Proiect: Calificarea unor bunuri ca fiind proprii sau comune. Proiect: Teoria sistemului mondial

TULBURARILE DE PRONUNTIE

1. Dislalia

este cea mai raspandita forma a tulburarilor de pronuntie;

este o tulburare de articulatie / pronuntie ce se manifesta prin incapacitatea totala sau partiala de a emite unele sunete;

este o tulburare ce se manifesta prin deformarea, omiterea sau substituirea sunetelor in diferite combinatii fluente ale vorbirii.

Ce este o tulburare de articulatie/pronuntie?

in vederea pronuntarii unui sunet organele fono-articulatorii adopta anumite pozitii/miscari pentru fiecare sunet. Miscarile organelor fono-articulatorii specifice pronuntarii unui sunet se numesc articuleme. Pronuntia este o activitate motrica de a exprima verbal sunetele unei limbi si este socotita a fi corecta cand se respecta baza specifica de articulare a limbii respective (cand articulemele se realizeaza corect)

vorbirea dislalicului este o abatere de la baza specifica.

Cauze:

apare in general la majoritatea copiilor in mica copilarie cand copilul nu este maturizat din punct de vedere neurologic. Aceste deformari au un caracter fiziologic si nu o semnificatie logopedica pentru ca ele dispar. Dar aceasta dislalie fiziologica capata semnificatie logopedica cand copilul este incurajat sa persevereze spre amuzamentul parintilor;

apare atunci cand parintii nu reprezinta un mediu lingvistic destul de bun;

in cea mai mare parte este determinata de afectiuni organice ale organelor fono-articulatorii sau afectiuni organice ale auzului (malformatii ale limbii, buzelor, maxilarelor);

Clasificare:

dupa criteriul etiologic

dislalie organica determinata de disfunctiuni organice

se imparte in:

o                      dislalie mecanica (disgloxie) si este provocata de afectiuni mecanice: limba prea scurta/lunga, malformatii ale maxilarelor;

o                      dislalia audiogena este provocata de afectiuni organice ale analizatorului auditiv. Gravitatea ei este dependenta de gravitatea hipoacuziei

dislalie functionala vorbirea este afectata fara ca subiectul sa prezinte malformatii sau deficiente de auz;

se imparte in:

dislalie motorie - apare din cauza inabilitatii motorii a organelor de vorbire (exista un decalaj intre auz si pronuntie); se intalneste la copiii neindemanatici si apare in special la deficientul mintal;

dislalie senzoriala - este provocata de tulburari ale mecanismelor senzitive ale auzului fonematic (auz ce se refera la diferentierea dintre sunetele cu spectru apropiat), dar aude bine; sau este provocata din cauza tulburarilor de natura proprioceptiva deoarece nu sesizeaza cu precizie miscarile de articulatie.

dupa criteriul manifestarilor (simptomatologic)

dupa aspectul exterior fonetic:

dislalie prin substituire (in loc de r - l)

dislalie prin omisiune (nu poate pronunta sunetul rata - ata)

dislalie prin deformare

dupa gradul de intindere:

dislalie simpla sau monomorfa cand este afectat un singur sunet sau mai multe sunete care se pronunta in aceeasi zona de articulare (s,z)

dislalie polimorfa cand sunt afectate mai multe sunete (nu pronunta nici pe r,l)

dislalie totala (tetism) cand sunt deformate majoritatea consoanelor (inlocuieste consoanele cu t)

in functie de sunetul afectat:

dislaliile primesc denumirea de le denumirea greceasca a sunetului afectat la care se adauga sufixul "ism" - in cazul deformarii sau al omiterii sunetului, iar in cazul inlocuirii unui sunet cu altul se adauga si prefixul "para". De exemplu:

deformarea sau omiterea sunetului b = betacism; inlocuirea lui b =parabetacism;

pentru c =capacism; paracapacism

f = fitacism; parafitacism

g = gamacism; paragamacism

l = landacism; paralandacism

m = metacism; parametacism

r = rotacism; pararotacism;

s = sigmacism; parasigmacism (in categoria lui s intra si: j, z, s, ce, ci, ge, gi, t)

Sunetele cele mai frecvent afectate sunt cele din categoria sigmatismului si rotacismului.

Sigmatismul este cea mai frecventa tulburare. Aceasta din cauza complexitatii structurii sale acustice si articulatorii. Sunetul s necesita miscari precise si o anumita dezvoltare a aparatului fono-articulator, fiind solicitate miscari fine.

pronuntarea sunetului s apare la 3 ani, dar se perfectioneaza pe la 6 ani;

sunetul s se percepe mai dificil decat celelalte sunete;

cauze care duc la deformarea sunetului s:

are o intensitate scazuta astfel incat copiii cu hipoacuzie usoara nu-l percep;

are o tonalitate inalta ce depaseste pragul celei mai fine sensibilitati a urechii umane;

Pentru corectare sunetul prezinta si avantaje deoarece la emitere poate fi realizat prin modalitati diferite:

in mod obisnuit: cu varful limbii pe incisivii inferiori si formarea unui jgheab cu limba pentru scurgerea aerului;

fie cu varful limbii pe incisivii inferiori sau superiori sau pe alveolele incisivilor inferiori (in cazul in care exista malformatii).

Exista mai multe forme ale sigmatismului:

sigmatismul interdental (pelticie) rezulta din pronuntarea sunetelor cu limba intre dinti: este cauzata de absenta dentitiei sau a implementarii defectuoase a dintilor sau de vegetatii adenoide (aglomerari de tesut la nivelul amigdalelor);

sigmatismul abdental se realizeaza prin sprijinirea prea tare a limbii pe dinti impiedicand iesirea aerului prin spatiul interdental cauzata de malformatii ale limbii care este hipertonica, de implantarea defectuoasa a dintilor si de deficiente ale auzului;

sigmatismul palatal care se realizeaza prin retragerea limbii pe bolta palatina. Are aceleasi cauze ca si cel abdental si este specific hipoacuzicilor.

sigmatismul lateral - se realizeaza prin lateralizarea curentului de aer pe partea dreapta sau stanga. Cauze-este determinat de pareze laterale ale limbii sau de hipoacuzii de perceptie (aude bine cu o ureche, dar cealalta este lezata);

sigmatismul bilateral - subiectul strange buzele, iar aerul se scurge pe ambele parti

sigmatismul strident -sunetul se realizeaza prea sonor pentru ca jgheabul (santul median) al limbii este prea accentuat. Articulatia sunetului ii deranjeaza pe ascultatori;

sigmatismul labial - frecarea curentului de aer se realizeaza la nivelul buzelor pentru ca limba este hipotona (nu atinge dintii din cauza lipsei mobilitatii);

sigmatismul labiodental - frecarea curentului de aer are loc intre incisivii superiori si buza inferioara din cauza unor malformatii;

sigmatismul nazal - specific rinolaliei; sunetul se realizeaza prin frecarea aerului intre baza limbii si laringe

Rotacismul ocupa ca frecventa locul 2 si presupune omiterea lui "r". sunetul r este deformat din cauza structurii sale articulatorii, fiind cel mai dificil de pronuntat. Pronuntarea corecta se definitiveaza abia pe la 4-5 ani, pana la 3-4 ani exista un pararotacism fiziologic.

Pronuntarea lui r presupune:

o mobilitate deosebita a limbii;

o proportie anatomica a organelor fono-articulatorii. Existenta malformatiilor duce la deformarea pronuntarii sunetului r.

Specific pentru pronuntarea lui r este forma sa apixala: varful limbii se sprijina pe alveolele incisivilor superiori, iar limba vibreaza. La pronuntarea corecta participa numai varful limbii care vibreaza, celelalte elemente ramanand fixe.

Chiar daca este mai dificil de pronuntat decat s, nu este atat de frecvent deformat, tocmai datorita faptului ca din punct de vedere acustic este perceput foarte usor (poate fi perceput chiar si de copiii cu hipoacuzie usoara), are o intensitate ridicata, are o tonalitate joasa care corespunde pragului sensibilitatii umane. Deci deformarea apare din cauze organice.

Forme ale rotacismului

rotacismul interdental - varful limbii se sprijina pe incisivii superiori si are nuanta "sasaita";

rotacismul labial - limba prea scurta, vibreaza buzele si nu limba;

rotacismul labiodental - vibratia are loc intre incisivii superiori si buza inferioara;

rotacismul bucal - scurgerea aerului se realizeaza printre limba si obrajii care intra in vibratie;

rotacismul marginal - nu vibreaza varful limbii, ci marginile ei laterale;

rotacismul apical - vibratia se realizeaza cu varful limbii, dar nu e adecvata pentru limba romana. Poate fi:

rotacismul polivibrant - prea multe vibratii (doua vibratii sunt suficiente);

rotacismul monovibrant - o singura vibratie, care este prea stearsa;

rotacismul palatal - presupune sprijinirea varfului limbii pe bolta palatina;

rotacismul dorsal - sunetul se realizeaza prin vibrarea partii mediene sau dorsale a limbii si nu a varfului acesteia;

rotacismul velar - vibreaza valul palatin si nu varful limbii;

rotacismul uvular - vibreaza unula (omuletul)

rotacismul faringeal - specific rinolaliei: vibratia se realizeaza intre baza limbii si faringe;

2. Rinolalia

Termenul vine de la rinos = nas si lalie = vorbire. Reprezinta o tulburare de pronuntie ce se produce asociata cu fenomenul de rinofonie ca urmare a amplificarii / diminuarii rezonantei sunetului din cauza comunicarii buconazale deficitare care poate fi prea larga sau obstructionata. Din cauza comunicarii buconazale deficitare este tulburata rezonanta, dar si articularea sunetului.

Rinolalia si dislalia au asemanari (in ambele este tulburata pronuntia sunetului), dar si deosebiri (la rinolalie este afectata si rezonanta).

Formele rinolaliei

rinolalie deschisa - in care suflul de aer necesar pronuntiei sunetelor se scurge pe cale nazala si nu orala fiind afectate sunetele orale;

sunetele orale sunt toate fonemele fara m si n

cauzele aparitiei: malformatiile organice sau functionale ale valului palatin

se imparte in:

rinolalie deschisa organica - provocata de:

paralizii ale valului palatin care pot fi centrale sau periferice;

malformatii ale valului palatin;

traumatisme ale valului palatin;

despicaturi ale valului (aceasta conduce la afectiunile cele mai grave);

toxoplasmoza;

sifilis;

factori toxici,

tulburari de nutritie ale mamei;

rinolalie deschisa functionala:

valul nu prezinta malformatii;

cauzata de:

incapacitatea sau mobilitatea redusa a valului;

imitarea vorbirii unui rinolalic in perioada invatarii vorbirii

Formele de manifestare ale rinolaliei deschise sunt diverse si sunt in functie de:

cauzele care au produs-o (in cea organica sunt mai accentuate);

de momentul si rezultatul interventiei medicale;

de mediul in care traieste copilul;

de nivelul de dezvoltare psihica a copilului;

Cauzele tulburarilor de pronuntie si manifestarea rinolaliei

pierderea aerului pe cale nazala provoaca scaderea presiunii intraorale care provoaca greseli in kinezia componentelor organelor fono-articulatorii astfel limba adopta o pozitie posterioara si nu ajunge sa se sprijine suficient iar aerul iese imprastiat

consoanele explozive: b, c, g, p sunt pronuntate cu ajutorul limbii prin antrenarea bazei rezultand inchiderea coardelor vocale cu un clampanit; de multe ori c si g sunt omise sau pronuntate ca si cand s-ar ineca

e afectata rezonanta sunetului pe langa pronuntie; faringele e antrenat in compensarea functiei valului palatin si din aceasta cauza apare un harait faringian

subiectul inspira mai frecvent pentru ca pierde aer mai des rezultand o vorbire mai putin fluenta

apar grimase faciale prin care se incearca oprirea aerului sa iasa pe nari

rinolalie inchisa - poate fi:

organica - cand comunicarea este impiedicata la nivelul narinelor si naso-faringelui poate fi cauzata de polipii nazali, hipermucozitati, hipertrofii amigdaliene, deviatii de sept

in functie de locul unde se instaleaza obstacolul nazal poate fi:

anterioara - curentul e impiedicat sa iasa pe nas, sonoritatea lui m,n e diminuata;

posterioara - curentul e blocat la nivelul nazo-faringelui; ca manifestare m si n sunt inlocuite cu b si d sau m si n sunt omise in coarticulatie cu b si d

functionala - se instaleaza pe fondul imitatiei

rinolalia mixta - la aceeasi persoana sunt prezente si malformatii ale valului palatin, dar si vegetatii in acelasi timp

3.Disartria

Este cea mai grava forma a tulburarilor de pronuntie. Reprezinta o tulburare de pronuntie care prezinta caracteristici dislalice si rinolalice fiind afectate ritmul si calitatea vocii, cu rezonanta nazala monotona si cu insuficiente articulatorii (de pronuntie).

Daca in:

dislalie si rinolalie sunt afectate organele periferice ale vorbirii - in disartrie afectiunile sunt la nivelul cailor centrale care conduc impulsul motrico-verbal spre organele periferice. Deci sunt afectate ori caile centrale, ori nucleii nervilor care isi au radacina in bulbul rahidian.

Cauzele si formele disartriei

Este mereu provocata de lezarea anumitor zone ale SNC avand cauze de natura prenatala, natala si post natala (aceleasi ca si pana acum).

Clasificarea disartriei se face dupa sistemul motor afectat:

disartria corticala - este provocata de leziuni la nivelul cortexului motor de unde porneste comanda pentru miscarea zonelor respective;

disartria extrapiramidala - este cauzata de afectiuni ale nucleilor extrapiramidali ceea ce duce la tulburari de tonus si postura; poate fi:

hipokinetica - presupune afectarea ganglionilor bazali la adulti asociata cu Parkinson; subiectul se caracterizeaza prin lentoare in miscari, dificultati de a se opri din miscare, dificultati de a incepe sau se opri din vorbire, repetarea ultimelor cuvinte din propozitie, vorbire monotona, lipsita de inflexiuni, sunete pronuntate deformat;

hiperkinetica - la copii este insotita de spasme si hipertonie; se manifesta cu tulburari ale tonusului si miscari dezordonate; apar contractii involuntare la nivelul cavitatii bucale, articulatie insuficienta, voce rau timbrata (fie prea puternica, fie sacadata) apar miscari parazite la nivelul aparatului fonator.

disartria cerebeloasa - rezulta din leziuni ale cerebelului ceea ce duce la aparitia tulburarilor de coordonare ale miscarilor si de echilibru

apar si tulburari ale vocii care este cand prea puternica, cand prea slaba;

apare dupa boli sau leziuni in diferite regiuni ale sistemului nervos central de aceea unii o denumesc si disartrie centrala;

poate sa apara la orice varsta, de aceea recuperarea incepe prin tratament neurologic dupa care corectarea vorbirii nu se poate realiza decat de catre logoped;

gravitatea tulburarilor este in functie de gravitatea leziunii;

formele usoare ale disartriei se aseamana cu dislalia; formele grave se aseamana du tulburarile polimorfe;

in disartrie apar si o serie de complicatii deoarece subiectul sufera si de alte tulburari:

de motricitate - in cazul in care disartria apare dupa unele boli; subiectul poate prezenta pareze si paralizii care afecteaza miscarile voluntare: tulburari de tonus si postura sau coordonarea miscarilor;

de natura afectiva - pentru ca e o afectare a SNC tulburarile centrale pot provoca tulburari secundare (inhibitia centrilor subcorticali care regleaza starile emotionale - subiectul nu-si mai stapaneste starile emotionale);

de natura intelectuala - pot fi afectate diferite zone asociative ce afecteaza dezvoltarea intelectului;

de natura senzoriala - in legatura cu caile senzoriale;

de natura psiho-sociala - daca afectiunea psiho-motorie este grava subiectul nu-si poate realiza necesitatile de igiena personala si ramane dependent de parinti si nu relationeaza cu ceilalti copii

disartrie bulbara - este provocata de lezarea nucleilor din bulb, a nervilor cranieni, ceea ce duce la hipotonia muschilor limbii, tulburari de pronuntie, tulburari de deglutitie, nu-si poate controla saliva;

disartrie pseudo-bulbara - are manifestari asemanatoare lui d), dar afectiunile sunt la nivelul fasciculului cortico-geniculat deasupra bulbului; asociata cu hipertonie si vorbire monotona.

Metode si procedee de corectare a tulburarilor de pronuntie

Sunt adoptate metode si procedee cu caracter general care au rolul de a pregati organele fono-articulatoare pentru aplicarea metodelor specifice. Metodele specifice se adreseaza direct sunetului afectat.

Metodele cu caracter general se refera la:

educarea motricitatii generale si a motricitatii aparatului fonator, necesare la cei ce prezinta pareze, disartrii, paralizii; si la motricitatea limbii, a valului palatin, a obrajilor;

educarea echilibrului dintre expiratie si inspiratie;

educarea auzului fonematic;

educarea personalitatii logopatului pentru a capata incredere in fortele proprii prin trairea succesului.

Metodele specifice

In realizarea lor se parcurg patru etape:

de obtinere izolata a sunetului;

se realizeaza prin doua procedee:

demonstratie articulatorie

derivarea sunetului din alte sunete pe care le poate pronunta si din sunete pe care logopedul nu le poate demonstra (c din t; g din d; h din s)

de consolidare a sunetului;

de diferentiere a sunetului de cele cu care se confunda;

de automatizare a sunetului

TULBURARI DE RITM SI FLUENTA

1.Balbaiala si logonevroza

Este o tulburare a ritmului si fluentei vorbirii in care cursivitatea exprimarii este afectata prin aparitia unor blocaje sau spasme o data cu incercarea de rostire a primelor silabe din cuvinte sau din propozitii.

Este o tulburare a controlului motor al vorbirii in care inlantuirea succesiva a cuvintelor nu se poate realiza dupa modelul firesc al limbii din cauza repetitiei de sunete sau silabe sau din cauza aparitiei unor spasme.

Subiectii au cele mai mari dificultati cand sunt solicitati sa schimbe intonatia, accentul, sau viteza de exprimare, avand o vorbire monotona, lipsita de inflexiuni.

Ca frecventa este mai ridicata la baieti. In majoritatea cazurilor apare intre 3 si 5 ani cand copiii incep sa foloseasca propozitii dezvoltate si cand adultii devin prea exigenti asupra modului lor de exprimare. Poate sa apara si la o varsta mai inaintata cand actiunea factorilor perturbatori este mai accentuata (varsta pubertatii).

Cauzele (etiologia)

Nu exista un acord intre cercetatori. In functie de rolul predominant ce s-a acordat unora sau altor factori au existat teorii care pun accent ori pe factorii psiho-sociali ori pe cei somato-fiziologici.

Factorii somatofiziologici

ereditatea

printre persoanelor balbaite exista mai multe persoane balbaite decat la normali; se transmite o anumita instabilitate emotiva predispunere la dezorganizarea activitatii psihice;

- se transmite o stare de iritabilitate in coordonarea neuromusculara;

rolul dominantei cerebrale - mai frecventa in randul stangacilor (parere infirmata), dar sunt de acord specialistii ca, contrarierea are efecte in plan psihologic putand declansa balbaiala;

insuficientele tiroidiene - prin consecintele pe care le are asupra troficitatii musculare si asupra activitatii SN; s-a pus in evidenta frecventa mai mare a balbaielii in zonele fara iod;

intarzierea functiilor motorii - intarzierea mielinizarii fibrelor nervoase; frecventa mai mare la baieti datorita mielinizarii mai tardive decat la fete;

dezechilibre intre procesele de excitatie si inhibitie la nivelul centrilor motori ai limbajului; neurologii romani considera ca starile de excitatie sunt prea slabe, centrii motori sunt inhibati ceea ce produce balbaiala;

intarzieri in dezvoltarea vorbirii - ca urmare a unui decalaj intre posibilitatile de gandire si cele de exprimare.

Factorii psihosociali

starile de nevroza (autori de conceptie psihanalitica)

- balbaiala este un simptom al perturbarii emotive ce impiedica adaptarea normala la cerintele vietii (lipsa climatului afectiv din familie, stabilirea unor relatii nesanatoase intre copil si parinte). Starile de anxietate cu caracter nevrotic mai ales al mame se imprima treptat in comportamentul copilului care nu mai ajunge la un echilibru necesar pentru organizarea limbajului;

greseli de educatie - nemultumirea copiilor ca nu pot satisface exigentele parintilor;

tratarea gresita a unor tulburari de pronuntie;

bilingvismul - inainte de insusirea limbii materne;

starile de stres (starile conflictuale la varstele mici) - duc la un dezechilibru al copilului. In stresul emotiv are loc o dezintegrare a miscarilor verbale automate ce se manifesta prin contractii musculare (in situatii noi nu mai raspund normal)

In realitate exista o impletire intre factorii amintiti.

Formele si manifestarile balbaielii

balbaiala clonica - se manifesta prin contractii de scurta durata ale musculaturii aparatului fonoarticulator care duc la repetitii de silabe, intreruperea cursivitatii vorbirii;

balbaiala tonica - se manifesta prin spasme de lunga durata, ce impiedica emiterea, iar cand cedeaza, cuvantul erupe cu forta;

balbaiala mixta - apar manifestari si ale 1 si 2 si in functie de forma care predomina este : tonoclonica sau clonotonica

Evolutia balbaielii

apare intre 3 si 5 ani;

evolueaza de la stadiul clonic la cel tonic;

recunoasterea timpurie este greu de realizat deoarece unele manifestari specifice sunt intalnite la majoritatea copiilor ce invata a vorbi;

evolutia balbaielii se poate etapiza in:

balbaiala primara - cand disfluentele pot fi depasite daca parintii adopta metode educationale adecvate;

balbaiala secundara

- cand apar si tulburari ale miscarilor respiratorii, fonatorii si are loc o lipsa de coordonare intre organele respiratorii si laringe;

pe acest fond tensional primele tulburari apar la nivelul laringelui : coardele vocale nu se mai apropie si nu se inchid corespunzator;

apare un efort de supraincordare ceea ce duce la agravare;

apar alte miscari ale trunchiului, ale capului sau apare inhibarea intregului organism. Apar tulburari respiratorii, epuizeaza tot aerul si continua sa vorbeasca folosind aerul rezidual. Aceste tulburari sunt absente in respiratia fiziologica, apar numai in vorbire;

Prin trairea dramatica a balbaielii ea se transforma in logonevroza. Subiectul are o fobie fata de vorbire si apare cand subiectul trebuind sa vorbeasca in fata colegilor refuza sa vorbeasca, devine iritabil, certaret. In peste 90% din cazuri balbaiala se transforma in logonevroza (nu-si accepta balbaiala) chiar si in cazul subiectilor normali. In cazul celor cu deficienta mintala nu se transforma in logonevroza.

2. Tumultus sermonis = tulburarea se caracterizeaza printr-o vorbire accelerata, monotona, cu insuficiente articulatorii, se accentueaza cu atat mai mult cu cat fraza e mai lunga si nu se mai intelege ce vorbeste.

Asemanari intre balbaiala si tumultus ermomis:

repetarea silabelor;

aparitia omisiunilor;

vorbire monotona;

Deosebiri intre balbaiala si tumultus sermonis:

de respiratie - aparitia respiratiei la balbaiala; lipsa respiratiei la tumultus sermonis;

de debit - se accelereaza la cei cu balbaiala; poate fi controlat, daca se controleaza subiectul;

de atentie -- in balbaiala subiectii preocupati de propria vorbire; in tumultus sermonis nu dau importanta limbajului, sunt de acord cand li se atrage atentia, dar nu pot controla mult vorbirea;

de comunicare - in balbaiala subiectii se tem de comunicare; in tumultus sermonis subiectii nu dau importanta.

Cauzele tumultusului sermonis:

Tulburari de natura ereditara.

Tulburari de natura extrapiramidala.

3. Tahilalia

Consta intr-un ritm rapid de exprimare, apar repetitii, dar nu dificultati in pronuntia sunetelor. Se intelege ce vorbeste.

In tumultus sermonis vorbirea se accelereaza pe masura desfasurarii ei.

In tahilalie vorbirea e constant rapida.

Opusul tahilaliei este bradilalia = vorbirea rara.