Emotia si alerta

Emotia si alerta

Starile emotionale constituie una dintre functiile importante controlate sau mediate de bulbul rahidian. Putem fi cu simturile treze sau adormite si, tot atat de bine, putem fi in stare de alerta sau calmi, aceste stari reprezentand niste modalitati de adaptare. Intr-un fel, acestea sunt "stari de pregatire" a organismului, care fac posibila adoptarea strategiei celei mai potrivite in fata unei situatii neobisnuite. De exemplu, daca suntem in alerta, avem o predispozitie de a observa orice lucru neobisnuit, gandindu-ne ce ar putea sa insemne. Daca suntem intr-o stare de anxietate, identificam mai usor lucrurile care ne pot crea anxietatea sau problemele care ar putea sa apara. Daca suntem inspaimantati, suntem gata sa fugim in cazul in care situatia devine periculoasa.

Alerta

In 1920, Walter Canon a examinat modificarile care apar in organism atunci cand suntem gata sa reactionam, adica atunci cand suntem intr-o stare de alerta intensa, determinate fie de furie, fie de teama.

Intr-o serie de investigatii ingenioase, in care li se cerea subiectilor sa inghita un balon care era apoi umflat, pentru a le masura conctractiile stomacului, Cannon a identificat o serie de modificari fiziologice. Aceste modificari se manifestau simultan, formand ceea ce el a numit reactie de urgenta (in conditii limita) sau reactie de panica. Ele formeaza un sindrom sau un ansamblu complet de simptome distincte care se manifestau simultan, pentru a duce la un rezultat. Connon a numit acest rezultat raspuns de lupta sau de fuga (fight or flight response), deoarece efectul sau este de a produce, pe loc, o mare cantitate de energie, care permite individului fie sa fuga de stimulul de alarma, fie sa-l atace. In ambele situatii, corpul necesita o mare cantitate de energie pentru atingerea finalitatii, iar reactia de panica furnizeaza aceasta energie. Si alte animale prezinta reactia de panica. De fapt, pare sa fie un fenomen fundamental in surpravietuire, care s-a dezvoltat de foarte timpuriu la mamifere.

Daca analizam reactia de panica in detaliu, observam  ca implica destul de multe modificari complexe in organism. Pentru a putea san e utilizam efficient energia, trebuie sa furnizam o cantitate considerabila de sange muschilor, ceea ce determina o serie de modificari. Inima bate mai repede, presiunea sangelui creste si muschii sunt irigati mai abundant decat de obicei, iar organelle viscerale - stomacul si ficatul - mai putin. Trebuie, de asemenea, ca nivelul zaharului in sange sa fie ridicat, pentru ca acestea reprezinta "combustibilul" si multe modificari specifice reactiei de "lupta sau de fuga" duc la o asemenea crestere a nivelului de zahar. Zaharul stocat in organism este eliberat in sange, zaharidele fiind digerate foarte rapid, ceea ce duce la intarzierea digestiei pe termen lung a altor tipuri de hrana. Saliva ni se modifica, devenind foarte bogata in enzime (tot pentru favorizarea digestiei rapide a zaharidelor), dar devine si foarte densa, ceea ce poate determina o senzatie de uscaciune a gurii. In afara de zahar, avem nevoie de o cantitate mare de oxigen in sange, pentru a face posibila eliberarea acestei energii, motiv pentru care, in timpul reactiei de urgenta, respiram mai adanc si mai rapid. Exista multe alte modificari determinate de reactia de panica, cum ar fi modificarile compozitiei sangelui, care se coaguleaza mai rapid, dilatarea pupilelor ochilor sau raspunsul pilomotor (parul "maciuca"), observabil foarte clar la oameni numai sub forma de "piele de gaina", dar care produce modificari spectaculoase in aspectul unui animal, dupa cum stie orice om care a vazut vreodata o pisica speriata. Toate aceste mici modificari se petrec simultan, formand un ansamblu de rapsunsuri la o situatie periculoasa, care ne maresc sansele de a iesi cu bine din situatia respectiva.

Totusi, in cazul majoritatii pericolelor moderne, este de asteptat sa nu reactionam fizic, prin lupta sau fuga, deci reactia de panica poate fi inadecvata. Probabil stiti acest lucri daca v-ati aflat vreodata intr-o masina care a evitat in ultima clipa un accident. La cateva secunde dupa trecerea pericolului, a aparut reactia, dar cum nu aveati nici un motiv sa va miscati, ati ramas pe loc, simtindu-va "nervos" si ingrijorat. Organismul genereaza toata energia mentionata anterior, dar in cazul multor pericole moderne, amenintarea ia sfarsit inainte de consumarea energiei eliberate. Un motiv pentru care persoanele cu activitati stresante sunt mai sanatoase daca fac regulat exercitii fizice poate fi acela ca miscarea le permite sa "scape" de o parte din energia produsa de tensiunile manifestate sub forma ractiei de panica, la care ii supune activitatea efectuata.

Sindromul adaptarii generale

In 1946, Selye a analizat modul in care se modifica reactia de panica reactia de panica atunci cand animalele sunt supuse unui stres continuu, fata de cazul in care au de suportat doua socuri bruste. S-a constatat ca exista o adaptare pe termen lung a organismului in conditii de stres, cunoscuta drept sindromul adaptarii generale - SAG. Aceasta inseamna ca organismul continua sa produca foarte multa adrenalina (hormonal care intretine reactia de urgenta in organism) si poate fi antrenat usor intr-o reactie de urgenta, dar cel mai adesea, simptomele foarte active ale reactiei de panica sunt stinse. Desi, in aparenta, individual este calm, in realitate nu este. Un studio mai recent, efectuat de catre Solomon (1963), a aratat ca aceasta adaptare pe termen lung la stress afecteaza serios sistemul imunitar al corpului, astfel incat indivizii supusi la un stres indelungat sunt mai putin rezistenti la boala.

Masurarea reactiilor emotionale

Exista o serie de modalitati prin care putem masura reactiile emotionale din organism. Asa cum am vazut, reactiile emotionale sunt ansambluri de raspunsuri diverse, care au loc simultan. Desi multe dintre acestea constituie modificari pe care nu le putem observa direct, unele dintre ele pot fi totusi masurate. REP (rezistenta electrica a pielii) este o masura a reactiei emotioanale. Cand suntem speriati sau stresati, transpiram mai mult decat de obicei. Niste electrozi sensibili plasati pe piele pot detecta acest lucru, deoarece rezistenta electrica a pielii scade cu cat transpiram mai mult. De asemenea, modificarile cantitative ale transpiratiei au loc mai mult sau mai putin instantaneu, astfel incat ne putem da seama cand ne aflam sub actiunea unui factor de stres. Multe dispozitive de biofeedback functioneaza astfel, semnaland subiectilor, printr-un sunet, momentul in care devin tensionati, astfel incat sa-si poata da seama de eficienta exercitiilor de relaxare. Aparatele de masurare a pulsului si tensiometrele pot fi utilizate in acelasi scop, ca si monitoarele pentru ritmul cardiac.

Unele dispozitive cuprind toate aceste elemente, masurand simultan REP, ritmul cardiac si pulsul, presiunea sangelui etc. Acestea se numesc poligrafe si se utilizeaza uneori ca "detectoare de minciuni". Totusi, dupa cum am vazut, ele detecteaza o stare de neliniste sau versiuni moderate ale reactiei de panica. Majoritatea persoanelor sunt nelinistite atunci cand spun o minciuna, lucru pus in evidenta de "detectorul de minciuni", dar pentru alti subiecti, chiar si raspunsurile sincere pot fi la fel de stresante. De asemenea, un om care este total relaxat in timp ce minte nu va fi "prins" niciodata. Analizatoarele presiunii vocale au la baza detectarea micilor vibratii suprimate din vocea unei personae aflate in conditii de stres. Si aceste aparate sunt utilizate uneori ca "detectoare de minciuni", darn u sunt foarte eficiente, din aceleasi motive.

Sistemul nervos autonom  

Totusi, in pofida neajunsurilor pe care le prezinta ca detectoare de minciuni, aceste aparate s-au dovedit extreme de utile deoarece au permis psihologilor sa cerceteze reactiile emotionale si modul in care se produc. Toate aceste modificari sunt determinate de acea parte a sistemului nervos numita sistem nervos autonom (SNA), cu fibre nervoase nemielinizate, ce se intind de la trunchiul cerebral si din partea superioara a maduvei spinarii pana la organele interne ale corpului. SNA se compune din doua parti. O parte provoaca reactia de urgenta si declanseaza eliberarea de adrenalina, in vederea mentinerii reactiei. Aceasta este numita ramura simpatica. O alta ramura actioneaza mai tarziu, pentru corectarea echilibrului si pentru restabilirea unui regim normal de functionare a organismului, fiind cunoscuta drept ramura parasimpatica. Ramura parasimpatica a SNA este implicata in stari emotionale usoare, cum ar fi tristetea sau satisfactia, stari in care nu suntem, de fapt, activi. In schimb, ramura simpatico este implicata in stari emotive "active" cum ar fi teama, supararea sau agitatia.

Efectele alertei

Efectele alertei au fost examinate in mai multe studii, dar cateva dintre ele au produs rezultate de-a dreptul surprinzatoare. Un studiu efectuat de Levine, in 1971, a aratat ca alerta poate accelera dezvoltarea animalelor tinere. Levine a comparat doua grupuri de sobolani: un grup care s-a aflat, o data pe zi, cate cinci minute, in prezenta oamenilor, si un grup care a fost crescut normal, dar izolat. Sobolanii crescuti de mici printre oameni s-au dezvoltat mai repede decat cei din grupul de control, deschizand ochii mai devreme, paransinsu-si cuibul mai devreme s.a.m.d. Se pare ca stimularea suplimentara pe care au primit-o puii a produs starea de alerta si aceasta a determinat o dezvoltarea mai accelerata.

Reactii la evenimentele stresante

Activitatea sistemului nervos autonom este reflectata prin frecventa pulsului. Aceasta activitate practica are ca scop stabilirea frecventei pulsului inainte si dupa o situatie stresanta.

Pentru aceasta, va trebui sa va procurati o foaie cu un exercitiu de unire a unor puncte (aprox. 100 puncte). Cereti unui prieten sa uneasca punctele, dar inainte de aceasta, stergeti imperceptibil unui dintre puncte - sa spunem, punctul 83. (Sau, mai bine, puteti sterge un punct folosind substanta corectoare alba pentru masini de scris, dupa care faceti o fotocopie a paginii, astfel, « corectura » nu va fi vizibila.

Inainte ca prietenul dvs. sa inceapa, spuneti-i ca este vorba despre un studiu pentru masurarea nivelului de concentrare, motiv pentru care ii veti lua pulsul de doua ori in timp ce va rezolva problema. Masurati-i pulsul prima data in primele zece secunde, iar a doua oara, pe aceeasi perioada de zece secunde, dupa punctul 87.

De ce dupa punctul 87 si nu dupa punctul 83 ?

Inainte de a incepe activitatea, exersati citirea pulsului. Pentru a afla pulsul cuiva, apucati-i incheietura mainii si plasati-va indexul si degetul mijlociu pe incheietura, la doi-trei centimetri sub degetul mare. Veti simti o palpitatie regulata pulsand sub degetele dvs. daca numarati batataile care au loc intr-o peroada de 10 secunde si apoi multiplicati rezultatul cu sase, obtineti pulsul raportat la un minut.

Exista diferente mari intre pulsul citit i primele zece secunde si cel citit dupa punctul 87 ?

Cum puteti explica aceste constatari ?

De ce credeti ca este mai bine sa-i spuneti prietenului dvs. ca aveti in vedere concentrarea si nu stresul ?

Considerati ca determinarea pulsului unei persoane este o metoda precisa de masurare a nivelului sau de stres ? ce alte metode puteti sugera ?

Puteti propune o alta metoda de investigare a stresului sau a starii de alerta ?

Boli produse de stres

Un renumit studiu efectuat de Brady, in 1958, a aratat ca o situatie stresanta ar putea determina aparitia ulcerului la stomac. Intr-un articol intitulat « Ulcerul la maimutele experimentale active », Brady a descris un studiu efectuat asupra unor cupluri de maimute, caroa li s-au dat diferite roluri. O maimuta participa activ in experiment, iar cealalta se afla in imposibilitatea de a lua decizii, primind insa exact aceiasi stimuli sau traind aceleasi experiente ca si prima maimuta. Fiecare maimuta a fost imobilizata intr-un scaun experimental, avand cate un maner care putea fi apasat. Maimuta activa trebuia sa apese manerul cel putin o data la fiecare 20 de secunde ; altfel, i se aplica un soc electirc (si, bineinteles, socul i se aplica si maimutei de control). Maimuta de control nu putea face nimic pentru a evita socul, care i se aplica, deci, numai cand cealala maimuta nu era activa.

Majoritatea maimutelor active din studiul lui Brady s-au imbolnavit de ulcer la stomac, in timp ce maimutele de control nu. S-a crezut ca aceasta este o cinsecinta directa a stresului suplimentar suportat de catre maimuta activa, datorita importantei actiunilor sale in evitarea socurilor. Ati putea face o paralela cu fiintele umane care desfasoara activitati stresante, deoarece ulcerele de stomac se dezvolta destul de frecvent la persoane supuse la stres pe termen lung. Se consedera ca acest lucru se explica prin modificarile digestive determinate de ramura simpatica a SNA.

O analiza suplimentara, efectuata de catre Weiss in 1972, a aratat ca sobolanii carora li s-a furnizat un semnal care sa-i previna de aplicarea unui nou soc (fara a-l putea evita) s-au imbolnavit de ulcer la stomac, spre deosebire de animalele de control, care au primit numai socul si nu au primit semnalul. Totusi, o constatare interesanta, care pare a fi in contradictie cu studiul lui Brady a fost aceea ca sobolanii care puteau face ceva ca sa evita socul - de exemplu, sa sara intr-o cutie - nu s-au imbolnavit. Se pare ca dobandirea unui comportament de adaptare ca acesta ne poate permite evitarea imbolnavirilor in situatii de stres. Majoritatea oamenilor care se afla efectiv in situatii stresante isi dezvolta o serie de comportamente de adaptare, pe care le pot utiliza pentru a-si rezolva probleme pe masura ce apar, fara a suferi un surplus de ingrijorare sau de anxietate. 

Adaptarea la stresul profesional

Un studiu efectuat de Friedman si Rosenman, in 1974, a investigat motivele pentru care unii oameni, cu activitati foarte stresante, sunt mai predispusi la atacuri coronariene provocate de stres. Acestea sunt foarte frecvente la persoane cu functii de conducere, care sunt supuse adesea la un nivel ridicat de stres si trebuie sa ia rapid foarte multe decizii. Friedman si Rosenman au constatat ca reactiile la situatiile care apar variaza in doua diectii principale si ca fiecare individ tinde sa adopte una dintre aceste doua directii. Autorii au numit aceste stiluri de abordare comportament de « tip A » si « tip B ». indivizii de tip A sunt foarte competitivi, nervosi, tinzand totdeauna la idealurile cele mai inalte si fiind foarte preocupati de slujba, chiar si atunci cand sunt acasa. Indivizii de tip B pot fi la fel de activi si pot lucra la fel de intens, dar atitudinea lor fata de activitatea efectuata este mult mai relaxata si mai practica. Ei nu-si fac atat de multe griji pentru lucruri in privinta carara nu pot face nimic si sunt capabili sa « lase grijile deoparte » cand pleaca acasa, la sfarsitul unei zile de lucru. In ceea ce priveste reactiile fiziologice la stres, indivizii de tip A prezinta adesea sindromul adaptarii generale al lui Selye - adaptare la stres pe termen lung - , iar Friedman si Rosenman au arata ca probabilitatea atacurilor coronariene la aceste persoane este mult mai ridicata decat la indivizii de tip B.

Majoritatea companiilor mari propun cursuri de control al stresului pentru personalul lor de conducere, multe dintre acestea fiind bazate pe « locul intern de control ». Participantilor li se da impresia ca pot controla aproape in intregime aparitia unor evenimente tensionante atat in activitatea lor, cat si in viata personala, si sunt capabili sa intreprinda ctiuni eficiente in vederea reducerii stresului. Planificarea timpului este vazuta ca o metoda de micsorarea a tresului, prin incurajarea indivizilor de a-si utiliza cat mai eficient timpul de lucru si de a reduce numarul evenimentelor stresante care se ivesc printr-o planificare necorespunazatoare.

Proiect: Calificarea unor bunuri ca fiind proprii sau comune. Proiect: Teoria sistemului mondial

La nivel individual, multi doctori sustin ideea ca pacientii care se gasesc intr-o situatie neobisnuita sau nepredictibila este posibil sa fie mai stresati si sa sufere o durere mai acuta decat cei care sunt bine informati. Acum, multi medici le spun pacientilor ce intentioneaza sa faca, cat de mult va dura si la ce tip de durere se pot astepta. In plus, medicii le pot permite pacientilor un anumit grad de control asupra situatiei. In acest fel, doctorii spera sa usureze stresul determinat de informarea insuficenta.

J.Rotter defineste locul controlului ca fiind gradul in care o persoana crede ca actiunile sale pot influenta rezultatele sale, (Organ&Bateman,1986). El considera locul controlului un sistem de convingeri stabile ce diferentiaza oamenii in cei cu locul controlului intern ce cred ca comportamentul lor e relativ decisiv in determinarea destinului lor si cei cu locul comportamentului extern ce cred ca comportamentul lor e mai putin decisiv in aceasta privinta, norocul, sansa, agentiile de putere (persoane sau institutii)exercita o foarte puternica actiune asupra vietilor.

Locul controlului = locul unde atribuim controlul sau cum considera oamenii ca pot controla evenimentele care ii afecteaza. Acesta poate fi atribuit fie intern, fie extern. Cei ce au un loc al controlului intern se numesc internalisti, iar cei ce atribuie locul controlului extern se numesc externalisti. S-a dovedit ca internalistii sunt mai putin stresati comparativ cu externalistii si au mai mari sanse sa influenteze comportamentul celorlalti sau sa adopte un comportament social politic. 

Biofeedback-ul

Procesul de biofeedback este o cale prin care oamenii pot fi ajutati sa depaseasc aceste boli determinate de stres. In acest procedeu, este utilizat un mecanism care ii permite individului sa obtina informatii (sau feedback) despre anumite procese din organismul sau si, astfel, sa-si dea seama cand este incordat. Majoritatea oamenilor cred ca este foarte dificil sa-si dea seama cand sunt incordati si trebuie sa invete sa se relaxeze, utilizand tehnici speciale de relaxare. Un aparat care scoate un sunet cand sunteti incordat si isi modifica sunetul pe masura ce incepeti sa va relaxati va poate furniza un feedback suficient pentru a va ajuta sa invatati sa va tineti sub control sistemul nervos autonom. Aparatele de masura a REP si tensiometrele sunt deosebit de utile in biofeedback, iar utilizarea lor in scopuri medicale de acest gen devine din ce in ce mai frecventa. Daca un individ cu tensiune arteriala mare poate invata sa si-o controleze voluntar prin biofeedback, acesta este un tratament mult mai bun decat utilizarea medicamentelor, care pot avea efecte secundare nedorite si care ii produc pacientului, adesea, mai multe probleme.

Stresul subliminal

Uneori putem fi total inconstienti ca intram intr-o stare de alerta sau de stres, sub actiunea unui stimul. Un studiu efectuat de Lazarus si McCleary, in 1951, a constat in prezentarea unor cuvinte pe un ecrean, dupa care subiectilor li se aplica un soc electric, o data cu prezentarea unora dintre aceste cuvinte. Alte cuvinte erau neutre, nefiind insotite de nici un soc. Nu a fost surprinzator faptul ca subiectii acestui stiudiu au dezvoltat, prin conditionare clasica, o reactie la acele cuvinte care erau insotite de aplicarea unui soc si, cand le-au vazut din nou, au produc o reactie electrica a pielii puternica. Dar lucrul interesant pe care Lazarus l-a descoperit a fost ca, atunci cand a prezentat subliminal cuvinte (altfel spus, atat de slab, incat subiectii nu si-au dat absolut deloc seama ca le-au vazut), reactia electrica a pielii a fost in continuare puternica. Deci se pare ca ne pot aduce intr-o stare de stres si evenimentele de care nu ne dam seama la momentul rspectiv. Acest tip de stres poate fi foarte subtil si il putem constientiza doar atunci cand ceva se schimba - de exemplu, cand plecam in concediu saun ne mutam intr-un alt loc.

Legea Yerkes-Dodson

Cand studiem felul in care stresul sau alerta fiziologica ne influenteaza comportamenul, constatam un lucru foarte interesant. Cuvantul « alerta » se refera la gradul de excitatie a sistemului nervos autonom (SNA) la care este supusa o fiinta - deci se poate aplica in aceeasi masura la emotia determinata de un moment deosebit de fericit sau de palpitant, ca si la excitatia produsa de teama sau de furie. Prin studiile in care s-a masurat relatia dintre gradul de alerta si capacitatea de a efectua o activitate, s-a descoperit ca, pana la un punct, starea de alerta ne poate imbunatati performantele intr-o activitate, dar dincolo de acest punct, performanta va tinde sa se diminueze. Daca suntem intr-o stare de alerta prea intensa, fie de teama, de furie sau de fericire, este improbabil sa reusim prea bine in activitatea efectuata. Nivelul cel mai inalt de alerta nu este un nivel optim.

Relatia dintre performanta si starea de alerta este cunoscuta sub denumirea de legea Yerkes-Dodson. Aceasta afirma ca relatia intre performanta si starea de alerta formeaza o curba sub forma de U intors si ca nivelul optim de performanta va fi obtinut la un nivel al starii de alerta care variaza cu complexitatea sarcinii pe care o avem de efectuat. Intr-o sarcina complicata, cum ar fi un examen, se va ajunge foarte rapid la un nivel prea mare de alerta, asa cum stie orice persoana care a avut un examen epuizant, dar in care nu a reusit sa dea tot ce ar fi putut. O sarcina simpla, cum ar fi sortarea bomboanelor pe banda de productie, nu va fi influentata prea mult daca persoana care o face este tulburata sau adusa intr-o stare de alerta, dar, daca nivelul alertei creste prea mult, atunci si aceasta sarcina va avea de suferit. O metoda prin care multe persoane cred ca ajung sa faca fata mult mai bine la examene este de a dezvolta strategii simple pentru reducerea gradului de alerta, cum ar fi efectuarea unor exercitii de relaxare prin respiratie profunda in timp ce recapituleaza, sau mersu pe jos pana la locul examenului, pentru a scapa de grija inarzierii autobuzului. Micile strategii pot mentine nevelul de alerta la cote destul de reduse, astfel incat sa nu ajung « la varf » sau sa treaca de nivelul optim, lucru care ii va permite persoanei respective sa se comporte foarte bine la examen, in ciuda ingrijorarii pe care o resimte.

Tratamente pentru fobii

La multe persoane, situatiile tensionante, cum ar fi intrarea in sal ain care s-a tinut un examen, pot determina o reactie emotional. Acest lucru se explica simplu, prin actiunea conditionarii clasice - se asociaza sala cu teama de examen, astfel incat revenirea in sala propriu-zisa este suficienta pentru a evoca teama resimtita. Daca suntem constienti de acest lucru, putem incerca sa ne controlam, vizitand aceeasi sala ciand nu suntem speriati sau ingrijorati, pentru a scapa astfel de frica

Controlul starii de alerta in timpul examenelor

Unul dintre principalele motive pentru care multe persoane nu se descurca ataat de bine pe cat ar putea la examene este excesul de emotie. Legea Yerkes-Dodson a starii de alerta ne arata ca alerta pra intensa induce o diminuare a performantei. La unele persoane, aceasta poate insemna ca sunt atat de emotionaek, incat aproape ca nu ma reusesc sa scrie sau au « lapsusuri » atat de pronuntate, incat nu-si pot aminti absolut nimic, desi sunt constiente ca au invatat chestyiunea respectiva.

Totusi, nivelul total al starii de alerta se obtine aditiv : fiecare eveniment stresant nou se adauga la nivelul general de alerta pe care o resimtim. In parte, stresul resimtiti in timpul examinarii poate fi fdeterminat de aspecte care nu tin de bunul nostru plac, unul ddintre aceste aspecte putand fi importanta examenului pentru cariera noastra viitoare. Dar exista multe alte lucruri, de importanta mai redusa, care sunt controlabile ; de exemplu, puteti pleca mai devreme cu un autobuz, in loc sa-l asteptati pe ultimul, astfel incate defectara acestuia sa nu va impiedice sa ajungeti la timp la examen.

Lucrand in grupuri de trei sau patru, luati o foaie de hartie si impartiti-o in doua. Pe o bucata puneti titlul : « Evenimente stresante care au avut loc » si pe cealalta : « Evenimente stresante care s-ar putea intampla ». faceti doua liste - una cu toate lucrurile neplacute care vi s-au intamplat, inaintea unui examen, dvs. Sau unor persoane pe care le cunoasteti (de exemplu, intrarea intr-o alta sala de examen) si cealalta cu toate evenimentele care s-ar putea intampla inainte de examen (de exemplu, sa nu va treziti cand suna ceasul).

Cand terminati listele, examinati-le si elaborati o metoda de a va asigura ca nicu un eveniment din cele de pe lista nu vi se poate intampla inainte de vreun examen.

Incercati sa puenti in practiva aceste idei la urmatorul examen. Veti fi uimit cata siguranta de sine va va da acest lucru !

Chiar daca examenul este la fel de important, faptul ca stiti ca lucrurile sunt organizate si nu va pot mari stresul va va ajuta sa va pastrati nivelul de alerta la cote reduse, astfel incat sa puteti obtine cea mai buna performanta.

Totusi, anumite temeri produc o stare de alerta atat de intensa, incat individul nu este in stare sa o controleze eficient. De cele mai multe ori, numim aceste genuri de temam fobii - o fobie fiind o tema irationala, atat d eputernica, incat ajunge sa domine viata persoanei in cauza. Agorafobia - teama de a fi in aer liber - este o fobie foarte frecventa in societatea noastra, multe prsoane avand fobii usoare la paianjeni si la serpi. Tratamentul fobiilor, dezvoltat de catre psihologi, tinde sa se concentreze pe reducerea nivelului de alerta a pacientului, astfel incat sa poate sa infrunte cu usurinta obiectul fobiei sale. In linii mari, esista trei tehnici principale utilizate de catre psihoterapeuti in acest scop : terapia prin implozie, desensibilizarea sistematica (Wolpe) si modelul (Bandura).

Teorii asupra emotiei

Daca starea fiziologica in care ne aflam ne poate influenta atat de mult sentimentele, se naste curiozitatea de a sti ce procese au loc atunci cand simtim o emotie. Este adevarat ca simtim ceva pur psihologic, modificarile fiziologice corelate fiind intamplatoare ? Sau recunoastem inconstient starea fiziologica in care se afla organismul nostru si ii atribuim sentimente in functie de evenimentele in curs ?

Teoria James-Lange

Multi psihologi au cautat raspunsul la aceasta intrebare su au elaborat teorii pentru a explica fenomenele care au loc. Una dintre primele teorii este cunoscuta sub denumirea de teoria James-Lange asupra emotiei, deoarece a fost elaborata independent de catre William James si Carl Lange, la sfarsitul secolului trecut. James (1890) sustinea ca fenomenul care are loc atunci cand simtim o emotie, cum ar fi teama, sau furia, sau tristetea, consta in perceperea inconstienta a modificarilor fiziologice care au loc in organism. De exemplu, daca aveti o experienta care va produce spaima (exemplul dat de el a fost impiedicarea in timpul coborarii scarilor), reactionati aproape din reflex, apucand rapid balustrada inainte de a cadea, de exemplu. Dar imediat dupa ce va dati seama ca inima incepe sa va bata mai repede, se produce reactia de panica. James sustinea ca nu evenimentul in sine ne face sa ne simtim inspaimantati, ci ca teama noastra provine din modificarile fiziologice care iau nasterea ca urmare a acestui eveniment. Fara aceste reactii fiziologice, nu am simti nici o emotie. Cu alte cuvinte, teoria James-Lange afirma ca emotia  pe care o resimtim provine din perceptia starii fiziologice a organismului. Un citat celebru al lui James in legatura cu aceasta teorie este : « Nu ne plangem ca suferim ; suferim pentru ca ne plangem ». Mai intai au loc modificarile fiziologice, iar emotia pe care o resimtim vine ca rezultat al interpretarii de catre creier a acestor modificari fiziologice.

stimul care produce emotia              raspuns fiziologic emotie

Teoria lui Cannon asupra emotiei

Nu toti psihologii au fost de acord cu aceasta idee. Interesant, Walter Cannon, care a descoperit reactia de « lupta sau fuga », a elaborat o teorie complet diferita asupra modului in care iau nastere emotiile. Teoria Cannon-Bard afirma ca emotia pe care o simtim - cu alte cuvinte, starea psihologica pe care o avem - si reactia fiziologica are lor sunt complet distincte in independente intre ele. Desi Cannon a investigat aceste modificari fiziologice, el credea ca mintea si corpul sunt complet separate si ca starea organismului nu influenteaza in nici un fel psihicul. Acest tip de abordare este cunoscut sub denumirea de dualism, deoarece aspectele psihologice si fiziologice ale emotiei sunt vazute separat.

stimulul care produce emotia                       raspuns fiziologic

emotie

Interactionismul

Atat teoria James-Lange, cat si teoria lui Cannon-Bard constituie puncte de vedere extremiste. Una afirma ca sentimentele sunt in intregime un produs al fiziologiei, iar cealalta sustine ca sentimentele nu au nici o legatura cu fiziologia. Majoritatea psihologilor moderni considera ca raspunsul se afla undeva intre cele doua extreme, considerandu-l o interactiune intre aspectele psihologice ale emotiilor si cele fiziologice. De asemenea, ei considera ca mediul social si experientele contribuie la starea emotioanala : prima data cand suna soneria nopptea, sunteti curios si, poate, putin ingrijorat, in cazul unei urgente serioase, dar daca acest lucru se repeta timp de cateva luni, in fiecare noapte, este posibil sa simtiti o emotie foarte diferita cand auziti din nou soneria - fie furie, fie iritare, fie o teama mult mai puternica ! In acest caz, experienta anterioara determina o reactie foarte diferita la acelasi stimul - sunetul unei sonerii. Deci se pare ca exista destul de multe lucruri care ne pot infleunta starile emotionale si majortatea abordarilor moderne se bazeaza pe aceasta idee de interactionism, care accentueaza faptul ca toate aceste aspecte trebuie sa aiba loc simulta pentru a produce un efect.

Studii asupra emotiei si fiziologiei

Exista numeroase studii prin care s-a incercat sa se descopere tipul de conexiune care exista intre sentimentele pe care le avem si modificarile fiziologice pe care le suferim.

Studiul lui Maranon

Unul dintre primele studii a fost efectuat de medicul spaniol Maranon in 1924. El a injectat adrenalina la 210 subiecti si le-a cerut sa descrie ceea ce au simtit. A obtinut trei tipuri de raspunsuri : majoritatea subiectilor, 71% au descris simplu simptomele fizice : batai de inima mai rapide etc. Ceilalti 29% au exprimat ceea ce au simtit in emotii, majoritatea utilizand cuvinte de genul : « de parca ». De exemplu, « Ma simt de parca m-ar astepta o mare fericire » sau « Ma simt de parca mi-ar fi frica ». Dar cativa dintre cei 29% se pare ca au perceput reactii emotioanale « reale ». Cand Maranon le-a evocat evenimente pe care si le-ar fi amintit si in starea normala, a constatat ca adrenalina le-a influentat in asa fel starea, incat au resimtit emotia traita atunci cand s-a petrecut evenimentul.

Studiul lui Maranon este interesant, deoarece arata ca multe persoane vad o similitudine intre senzatiile fiziologice produse de o injectare cu adrenalina si emotiile pe care le-au simtit. Dar acest studiu arata, de asemenea, ca lucrurile nu sunt chiar atat de simple, dupa cum sugereaza teoria James-Lange : daca modificarile fiziologice ne cauzeaza emotiile, atunci nu are importanta modul in care au aparut si, chiar si la subiectii care au simtit o emotie « reala », a fost necesara declansarea acesteia printr-o evocare emotionala. Se pare ca intelegerea evenimentelor - partea cognitiva a experientei noastre - este la fel de importanta ca si partea fiziologica.  

Studiul lui Ax

Un alt studiu, efectuat de catre Ax, in 1953, a investigat reactia de « lupta sau fuga » identificata de Cannon. Cannon considera reactia de urgenta drept unicul raspuns pentru toate starile emotioanale de alerta. Ax a creat, in laborator, conditii de teama si de furie si a arata ca, de fapt, subiectii au avut reactii diferite la cele doua tipuri de emotie. Ax a masurat reactiile lor fiziologice prin cateva marimi : tensionarea muschilor, REP, presiunea sangelui, temperatura mainii si a fetei, frecventa cardiaca si cea respiratorie.

Subiectilor li s-a cerut sa se intinda si sa se relaxeze in laborator, in timp ce ascultau muzica lor favorita. Li s-a spus ca este vorba despre un studiu asupra diferentelor intre persoanele hipo si hipertensive si ca tot ceea ce trebuie sa faca este sa se relaxeze. In experiment, fiecare subiect a trecut prin situatiile in care erau impuse atat conditiile de teama, cat si de furie, ordinea conditiilor fiind contrabalansata, astfel incat jumatate dintre subiecti au trecut mai intai prin situatia care le-a produs frica, iar cealalta jumatate au trecut mai intai prin situatia care le-a produs nervozitate. In conditiile de teama, subiectilor le-a fost aplicat repetat un soc electric foarte usor in degetul mic, dupa ce fusesera conectati la un numar mare de fire si electrozi de inregistrare. Cand i-au spus experimentatorului despe socuri, acesta a parut foarte surprins, a verificat conexiunile si a apasat un buton care a facut sa sara scantei dintr-o piesa a aparatului aflata in apropierea subiectului. Dupa ce a exclamat ca este un scurcircuit de inalta tensiune, periculos, parand foarte ingrijorat in aceasta privinta, experimentatorul a facut cateva modificari si, dupa aproximativ cinci minute, a inlaturat firul prin care era aplicat socul si le-a spus subiectilor ca acum erau in siguranta. In conditiile de nervozitate, subiectilor li s-a spus ca experimentatorul urmeaza sa apeleze la un tehnician poligraf care a fost anterior concediat pentru incompetenta si aroganta. Acest tehnician a continuat sa fie foarte impertinent atat cu experimentatorul, cat si cu subiectul, facand remarci sarcastice si criticand totul, dupa ce experimentatorul a iesit din camera. Dupa aproximativ cinci minute, experimentatorul s-a intors si tehnicianul a plecat, iar experimentatorul si-a cerut scuze de la subiect. Intre cele doua parti ale experimentului a existat o perioada de relaxare de 15 minute, astfel incat subiectul sa aiba timp sa se restabileasca de pe urma starii de alerta.

Ax a identificat cele doua tipuri de reactie ca fiind similare celor produse prin actiunile a doi hormoni distincti. Reactia de teama a fost similara celei produse printr-o injectare cu adrenalina, dar reactia de furie a semanat cu raspunsul produs de o injectare simultana cu adrenalina si cu noradrenalina. Reactia de furie se pare ca a produs multa energie, care a fost coordonata mai bine decat in reactia de teama. Ca atare, Ax a sugerat ca exista o diferenta intre « lupta » si « fuga », comportamentul de atac necesitand mult mai multa organizare decat fuga !

Studiul Schachter-Singer

Studiul clasic al relatiei dintre emotie si starea de alerta a fost efectuat de catre Schachter si Singer, in 1962. In acest studiu, subiectii au fost injectati cu adrenalina si adusi in compania unei persoane care era fie foarte fericita (« euforica »), fie furioasa. Schachter si Singer au creat, in total, sapte tipuri de conditii in experimentul lor. O data ajunsi in laborator, subiectilor li se facea o injectie cu o substanta despre care li s-a spus ca este un compus vitaminic, numit « Suproxin » si apoi li se cerea sa astepte timp de douazeci de minute, pana avea sa-si faca efectul. O alta persoana, un « complice », se afla in anticamera, ca si cum ar fi asteptat tot pentru experiment. Complicele actiona intr-un anume fel, fie aratandu-se fericit - jucand baschet cu hartie si facand avioane de hartie - , fie aratandu-se furios. In conditia de furie, subiectilor li s-a cerut sa completeze un chestionar lung si extrem de cofidential, iar complicele devenea din ce in ce mai furios, datorita intrebarilor insultatoare. Experimentatorii ascunsi au observat cum au reactionat subiectii la comportamentul complicelui si, dupa « perioada de asteptare », au cerut acestora sa descrie ce au simtit.

In conditia de euforie, au existat patru grupe distincte de subiecti, carora li s-au dat instructiuni usor diferite. Subiectilor dintr-o grupa li s-a facut injectia si au fost informati despre reactiile la care trebuiau sa se astepte. Substanta injectata fusese, de fapt, adrenalina. Subiectilor dintr-o alta grupa li s-a facut o injectie cu adrenalina si nu li s-a spus nimic despre modul in care ii va afecta. Membrilor celei de-a treia grupe li s-a injectat adrenalina si li s-a spus ca se pot astepta la tot felul de efecte secundare, cum ar fi amortirea picioarelor si o posibila migrena usoara, in timp ce subiectilor din cea de-a patra grupa li s-a facut o injectie placebo (care nu are nici un efect) cu solutie salina si nu li s-a spus nimic.

In conditiile de furie, au fost trei grupe de subiecti, aceleasi ca si in conditia de euforie, dar fara grupa « gresit informata ». Deoarece aceasta a fost considerata doar un control suplimentar si nu diferea pra mult de grupa « neinformata », Schachter si Singer nu au gasit necesar sa o includa.

Shcachter si Singer au constatat ca, in toate situatiile, subiectii au fost predispusi sa se alinieze la acomportamentul complicelui, dar gradul de emotie pe care l-au resimtit a fost foarte diferit. Subiectii informati gresit au reactionat mai puternic decat subiectii neinformati, care, la randul lor, au reactionat mai puternic decat cei carora li s-a spus la ce sa se astepte sau decat grupa « placebo ». Astfel, studiul a sugerat ca situatia sociala in care ne aflam este factorul cel mai important in privinta emotiilor pe care le simtim, dar ca starea de alerta influenteaza nivelul la care resimtim aceste emotii.

Discutie etica

In studiul Schachter-Singer asupra emotiei, subiectii au fost manipulati in mod deliberat printr-o serie de manevre. O grupa de subiecti au primit informatii false despr efectele produse prin injectare si toti subiectii au fost inselati in privinta naturii substantei cu care au fost injectati. In plus, « complicele » care a fost folosit pentru a le influenta starea era un colaborator ale experiementatorilor, desi subiectii nu au fost constienti de acest lucru.

Unele persoane ar sustine ca aceasta inselatorie a fost necesara si ca merita pusa in aplicare, datorita beneficiilor care provin din acest studiu, in sensul ca acum stim mult mai multe despre emotie.

Altii ar sustine ca o astfel de manipulare si de inselatorie este inacceptabila din punt de vedere etic, mai ales cand subiectii iau parte cu buna-credinta la experiment.

Ce parere aveti ?

Totusi, exista probleme cu acest studiu, care ne impun niste limitari in privinta interpretarii constatarilor facute. Una dintre ele, de departe cea mai serioasa, este ca nimeni nu a fost capabil sa-l reproduca - cu alte cuvinte, sa repete experimentele si sa dea aceleasi rezultate. Un motiv posibil ar fi ca, desi Schachter si Singer au verificat starea subiectilor dupa incheierea studiului, nu au facut aceeasi verificare si inainte. De asemenea, unii subiecti nu au produs reactiile aspteptate din injectiile cu adrenalina si, astfel, au fost eliminati din experiment, iar rezultatele acestora nu au fost incluse. O alta problema pe care autorii au identificat-o a fost ca, intrucat multi dintre subiectii lor erau studenti, obligati sa participe la studii psihologice ca parte a programei de curs, acest lucru i-a determinat sa fie subiecti « buni » si, astfel, nu si-au exprimat furia in privinta chestionarului, cand au fost intrebati ce parere au depsre acesta, ca sa nu primeasca o nota proasta de la experimentator.

Intelesuri si sentimente Adam Khan

Stanley Schachter a facut urmatorul experiment: Mai intai a impartit subiectii in doua grupe si apoi le-a facut la toti o injectie cu adrenalina. Dupa aceasta subiectii au fost amestecati cu asistentii lui Schachter despre care subiectii credeau ca primisera de asemenea injectia cu adrenalina.

Intr-unul din grupuri asistentii s-au comportat ca si cum ar fi trait episoade de anxietate. In celalalt grup asistentii s-au comportat excitati si fericiti. Intrebati ce efect a avut injectia asupra lor subiectii din primul grup au spus ca injectia i-a facut sa se simta anxiosi; subiectii din al doilea grup au spus ca adrenalina i-a facut sa se simta excitati si entuziasmati.

Modul in care s-au comportat asistentii a influentat modul in care au interpretat subiectii experienta. Interpretarea lor a fost ceea ce a facut ca experienta lor sa fie placuta sau neplacuta. Injectia cu adrenalina a fost aceiasi pentru ambele grupuri si a cauzat aceleasi efecte: batai de inima, a dilatat pupilele, a trimis glucoza la muschi si a inchis aparatul digestiv.

Ambele grupuri au simtit aceleasi schimbari fizice, dar modul in care s-au comportat asistentii a creat un inteles diferit pentru aceste schimbari fizice si acele intelesuri au facut diferenta intre anxietate si entuziasm.

Schimba intelesul unei experiente si experienta se schimba !

Regretatul Viktor Frankl, un psihiatru si un supravietuitor al lagarelor de concentrare ale lui Hitler adesea schimba intelesul evenimentelor pentru pacientii sai si astfel le schimba viata. De exemplu, un om batran si foarte deprimat a venit sa-l vada pe Frankl. Sotia lui murise si ea fusese pentru el mai mult decat orice pe lume .

"Ce s-ar fi intamplat," il intreba Frankl pe om, "daca tu ai fi murit primul si sotia ta ar fi supravietuit?"

Omul a raspuns: "Vai, ar fi fost groaznic pentru ea; cat de mult ar fi suferit!"

"Vezi," spuse Frankl, "ea a fost crutata de suferinta asta, si esti tu cel ce a crutat-o de suferinta aceasta; dar acum trebuie sa platesti pretul pentru aceasta traind mai departe si jelind-o."

Omul nu a mai spus nimic. A strans mana doctorului Frankl si a iesit impacat. Frankl a scris:

Suferinta inceteaza sa fie suferinta atunci cand ea capata un inteles, cum ar fi de exemplu intelesul unui sacrificiu.

Intelesul pe care il acorzi vietii tale poate face diferenta dintre anxietate si entuziasm, dintre lipsa de speranta si curaj, dintre esec si succes si chiar dintre a trai si a muri asa cum a descoperit Frankl in lagarele de concentrare.

Ai ceva control asupra modului in care interpretezi evenimentele din viata ta. Intelesul evenimentelor nu este scris in piatra. Iti poti crea intelesuri mai utile. Singurul lucru de care e nevoie este sa te gandesti putin.

Interpreteaza evenimentele intr-un mod care sa te ajute !

Studiul lui Valins

Un alt studiu, care a aratat cum ar reactiona subiectii la un feedback autonom, a fost efectuat de catre Valins, in 1966. In acest studiu, efectele autonome au fost artificiale - subiectii au ascultat o inregistrare a « batailor propriei inimi », dupa cum li s-a spus. Subiectii lui Valins au fost barbati, carora cercetatorul le-a aratat fotografii de femei seminude, luate din revista Playboy. La unele fotografii, sunetul « batailor inimii » era accelerat sau incetinit, iar la altele ramanea neschimbat. O grupa de subiecti de control au ascultat si ei sunetele « batailor inimii », dar nu li s-a spus ca aveau vreo legatura cu ei insisi. Subiectii care credeau ca asculta bataile din ce in ce mai intense ale propriei inimi au declarat ca le-a placut o anumita imagine mai mult decat altele. Aceasta preferinta s-a manifestat chiar si dupa cateva saptamani, cand li s-a cerut sa aleaga un set de fotografii preferate, ca parte a unui studiu diferit, dupa cum li s-a spus. Desi subiectii nu si-au dat seama ca era, de fapt, acelasi studiu, au avut tendinta sa aleaga acele fotografii despre care au crezut ca le-au produs o modificare a ritmului cardiac. Valins a sugerat ca acest studiu arata ca putem atribui emotiei modificarile care apar in starea noastra de alerta, deci, in unele privinte, modificarile fiziologice prin care trecem influenteaza emotia pe care o simtim.

Studiul lui Hohmann

Intr-un alt studiu, Hohmann (1966) a observat si a intervievat persoane care suferisera leziuni la coloana vertebrala, datorita carora nu se mai puteau produce stari de alerta autonoma. Hohmann a stabilit ca subiectii simteau in continuare emotiii, dar spuneau ca emotiile lor nu erau la fel de intense ca inaintea leziunii. Si acest studiu a sugerat ca sistemul nervos autonom are un efect asupra emotiilor noastre, dar ca acest efect nu este atat de clar cum sugereaza teoria James-Lange.

Teoria lui Schachter asupra emotiei

In 1964, Schachter a elaborat o teorie asupra emotiei, care pare sa exprime foarte clar relatia intre factorii fiziologici si cei psihologici. El a sugerat ca emotia pe care o simtim provine din doua surse principale : modificarile fiziologice pe care le suportam si interpretarea pe care o dam evenimentelor ce se petrec in jurul nostru. Astfel de factori sociali si cognitivi joaca un rol foarte important in emotie, la fel ca si nivelul de alerta, in sensul ca modalitatea in care intrepretam modificarile fiziologice care ni se intampla este de esentiala importanta. Teoria lui Schachter este diferita atat fata de teoria lui James-Lange, cat si fata de teoria lui Cannon-Bard si este un exemplu de abordare « interactionista » in psihologia fiziologica.

Rezumat

1. Emotiile, cum sunt teama si furia, produc o reactie de panica in  organism, care presupun activarea ramurii simpatice a sistemului nervos autonom.
2. Alerta poate fi masurata prin rezistenta electrica a pielii sau alte tehici. Poligrafele sau « detectoarele de minciuni » masoara nivelul de alerta.
3. S-a aratat ca stresul indelungat duce la boli de genul atacurilor de cord sau al ulcerelor stomacale. Biofeedback-ul este o metoda de control al stresului.
4. Fobiile (temeri irationale intense) pot fi tratate prin terapii concepute sa reduca nivelurile de alerta, prin conditionare.
5. Au fost elaborate diverse teorii pentru a explica modul in care simtim emotia. Teoria James-Lange afirma ca simtim mai intai o modificare fiziologica si, apoi o interpretam drept emotie.
6. Teoria Cannon-Bard afirma ca nu exista nici o legatura intre reactiile fiziologice si emotii.
7. Teoria Schachter-Singer afirma ca situatia sociala influenteaza tipul de emotie pe care o simtim, iar modificarile fiziologice afecteaza intensitatea emotiei.  

Aceasta clasificare a clientilor a fost facuta de N. Cummings
Putem diferentia pacientul intrapunitiv, de tip 'ceapa' = se autopedepseste, se autocondamna de cel extrapunitiv, de tip 'usturoi' = cei cu dependente, nevroze impulsive, schizo, cu probl de personallitate = vor face rau celor din jur. (Axa 2 din DSM)

Postulatul psihoterapiei: Tratati intai usturoiul si apoi ceapa.
Exemplu: intai dependenta de alcool si apoi agorafobia

Pacientii intrapunitivi:
-defensa principala: reprimarea
> anxietatea, fobiile, conversia, isteria, personalit obsesiv-compulsiva

Pacientii extrapunitivi:
- defensa utilizata: negarea
> dependentele, stiluri de personalitate, tulburarile de personalitate, hipomania si mania, personalit narcisista

Tulb de personalit de tip border-line = instabila emotional, nu poate fi inclusa in niciuna din cele 2 categorii.

Tehnicile de reducere a anxietatii si culpabilitatii - dezirabil de folosit in cazul pacientilor intrapunitivi. Culpabilitatea este mare la pacientul ceapa.
Tehnicile de crestere a anxietatii & culpabilitatii - dezirabil de folosit in cazul pacientilor usturoi care nu se simt vinovati. Cu ei terapia va avea succes daca terapeutul a mentinut suficienta
anxietate pt a impiedica pacientul sa intrerupa terapia, care poate fi intrerupta prea timpuriu daca ii reducem anxietatea.