Profilaxia si terapia medico - psihopedagogica si sociala in cazul deficientelor mintale

PROFILAXIA SI TERAPIA MEDICO - PSIHOPEDAGOGICA SI SOCIALA IN CAZUL DEFICIENTELOR MINTALE

Scopul psihopedagogiei speciale este de a pregati persoanele cu handicap pentru viata si activitate. Pentru aceasta se folosesc mijloace, metode specifice adaptate, care sunt incluse in procesul recuperator. Scopul este adaptarea functiile normale astfel incat sa poata prelua activitatea celor deficitare, in vederea formarii unor abilitati si comportamente care sa-i permita integrarea optima in viata sociala. Recuperarea vizeaza si pregatirea psihologica pentru crearea unei stari afectiv-motivationala corespunzatoare prin trairea satisfactiei in raport cu activitatea depusa si mentinerea unui confort psihologic prelungit prin intermediul acesteia.

Pentru stabilirea metodologiei diferentiate si specifice recuperarii este necesar sa se porneasca de la particularitatilor psihofizice ale stadiului de evolutie a diferitelor functii a perspectivei si a pronosticului.

Metodologia utilizata poate fi:

psihologica;

pedagogica;

medicala;

Doar combinarea acestora insa asigura succesul, fiind necesara o terapie complexa. Accentuarea uneia dintre ele trebuie sa tina seama de:

forma si gravitate;

evolutie si nivelul dezvoltarii functiilor neafectate;

posibilitatile preluarii functiilor deteriorate de catre cele normale;

starea psihica a subiectului;

varsta cronologica si mentala;

activitatea pentru care va fi pregatit;

Recuperarea trebuie sa duca la ajustari, care sa duca la un comportament care sa asigure succesul. Recuperarea se poate realiza prin:

invatare care este acumularea de cunostinte selectate in functie de contributia la dezvoltarea psihica a deficientilor mintali si in functie de aplicabilitatea lor practica. Este un proces instructiv, educativ; este in primul rand formativ si in al doilea rand informativ. Invatarea la deficientii mintali trebuie stimulata printr-o serie de intaritori aplicati cu consecventa sau sanctiune verbala si materiala. Pentru a intelege si rezolva o problema, deficientul mintal are nevoie de suport concret, de informatii anterioare prin care sa pregateasca bagajul de cunostinte necesare pentru intelegerea ei.

In cazul deficientilor mintali trebuie evitat verbalismul ca o conditie de baza, iar din materialul intuitiv trebuie eliminate elementele de prisos care ar orienta gandirea spre ceva neesential. Elementele nu trebuie prezentate deodata ci pe rand. In cazul deficientilor mintali factorul emotional este o conditie esentiala pentru asigurarea reusitei invatarii si punerii bazelor recuperarii.

psihoterapie care are rolul de  a inlatura anxietatea, negativismul, de a activa motivatia; la deficientii rezultatele cele mai bune prin psihoterapie de sugestie si de relaxare.

Sugestiile trebuie sa fie pozitive actionand la inlaturarea sau ameliorarea comportamentelor aberante; psihoterapia are un rol important si in formarea atitudinilor pozitive; trebuie stimulata dorinta de a participa la viata colectivitatii; deficientii mentali sunt usor influentabili si legati de cei din jur;

Psihoterapia de relaxare are rolul de a ameliora starile tensionale cu hiperexcitabilitate prin activitati ludice prin care se creeaza dispozitii pozitive.

terapie ocupationala urmareste realizarea unor foloase practice si estetice prin activitati distractive si culturale orientate spre frumos spre placut.

Poate fi aplicata cu succes in toate formele de deficienta mintala. Prin toate formele de terapie ocupationala (ludoterapia, ergoterapia, artterapia) se consuma energia si se formeaza unele abilitati motrice si deprinderi ocupationale; Este importanta mentinerea interesului pentru activitate si buna dispozitie iar orice solicitare trebuie adaptata la posibilitatile fiecaruia.

ORGANIZAREA UNITATILOR SPECIALE PENTRU DEFICIENTII MINTAL

E conceputa astfel incat aceasta sa fie pregatirea pentru dobandirea abilitatilor care sa le permita exercitarea unor profesii si dezvoltarea unor componente care sa le faciliteze adaptarea la conditiile concrete ale societatii care are ca rezultat integrarea in societate. Integrarea este un concept de baza al recuperarii, instructiei, avand ca scop asigurarea insertiei sociale cat mai aproape de normal si de a valorificare la maxim.

Unitatile sunt in functie de d.m:

caminele scoala si caminele spital pentru deficientii severi cu obiective axate pe dezvoltarea unor capacitati practice, autoservire, relationarii cu cei din jur.

scolile speciale pentru deficientele usoare unde obiectivele sunt aceleasi ca in invatamantul normal dar adaptat la particularitatile psihoindividuale. Obiectivul general este modul in care se integreaza in societate.

Proiect: Calificarea unor bunuri ca fiind proprii sau comune. Proiect: Teoria sistemului mondial

Invatamantul profesional este reprezentat de scoli profesionale in care se continua activitatea de dezvoltare a trasaturilor psihologice si fizice dar punandu-se accent pe  invatarea de meserii(la noi deficientii lejeri sunt pregatiti pentru instalatori, tamplari, zugravi, crescatori de animale, bucatari, cofetari).

In ultimul timp in urma unor influente scandinave si americane s-a impus ideea de normalizare adica conditii egale de educatie atat pentru cei normali cat si pentru cei deficienti. Conceptul a provocat insa controverse existand doua orientari, prima optand pentru integrare si socializare sustinand necesitatea invatamantului special in timp ce a doua opteaza pentru clase integrate intr-o scoala traditionala.

Toate aceste principii ale asistentei sociale a persoanelor cu handicap mintal au in vedere atat necesitatile lor cat  si o serie de exigente sociale.

Experienta acumulata in aplicarea acestor principii generale s-a materializat intr-o serie de reguli specifice activitatii de asistare a persoanelor cu handicap mintal:

copiii cu handicap mintal ar trebui sa locuiasca impreuna cu familia;

orice adult cu handicap mintal care ar dori sa paraseasca casa parintilor ar trebui sa aiba posibilitatea sa o faca;

orice alternativa rezidentiala oferita unui astfel de client ar trebui, daca doresc, sa poata locui impreuna cu alte persoane fara handicap mintal;

locuintele alternative ar trebui sa fie integrate in mod adecvat in comunitate;

indivizii cu handicap mintal ar trebui sa locuiasca intr-un mediu care sa includa persoanele de ambele sexe;

indivizii cu handicap mintal ar trebui sa fie integrati intr-un ciclu si un program de viata normale.

Toate aceste deziderate de care activitatea de asistenta sociala ar trebui sa tina seama sunt numite cu un termen generic normalizare.

In conditiile actuale ale sistemului de asistenta sociala a persoanelor cu handicap mintal, normalizarea va trebui sa inceapa cu deinstitutionalizarea acestor persoane. Stiind ca o mare parte a indivizilor cu handicap mintal sunt plasati in institutii mari de ocrotire. Aplicarea principiului normalizarii presupune o activitate intensa nu doar la nivelul individului ce are un handicap mintal, ci si la acela al factorilor si palierelor decizionale:

la nivelul personalului calificat (psihologi, psihiatri, infermiere, asistenti sociali, terapeuti etc.);

la nivelul unor sisteme sociale imediate care actioneaza asupra persoanei cu handicap mintal (familia, scoala etc.);

la nivelul sistemului social global (sistemul de invatamant, legislatia statului, moravurile si mintalitatea societatii in ansamblul ei).

Alt domeniu in care principiul normalizarii isi gaseste o larga aplicare este si cel al serviciilor rezidentiale, respectiv al institutiilor in care domiciliaza (permanent sau temporar) sau sant tratate variate categorii de persoane  cu handicap mintal.

Din implicatiile majore ale aplicarii principiului normalizarii in sectorul serviciilor rezidentiale putem mentiona:

integrarea (ruperea traditiei in virtutea careia institutiile rezideniale au fost plasate in regiuni izolate);

moderatia (dimensiuni reduse ale cladirilor in vederea realizari unei atmosfere calde, intime);

separarea spatiilor functionale (birourile personalului, spatiile educationale, salile de tratament si terapie nu trebuie sa se afle in aceeasi cladire in care domiciliaza rezidentii);

specializarea (separarea rezidentilor pe varsta sau probleme specifice);

continuitatea (care trebuie sa existe intre diferite tipuri de institutii in care este domiciliata si tratata o persoana cu handicap mintal).

Pe baza promovarii sistematice a principiului normalizarii asistam in prezent la dezvoltarea unei noi miscari la care adera cea mai mare parte a specialistilor din domeniu - deinstitutionalizarea. Actualmente, in multe societati occidentale se desfasoara un intens proces de deinstitutionalizare.

Deinstitutionalizarea reprezinta in fond deplasarea persoanelor cu handicap mintal din marile institutii in institutii mai mici, inplicate organic in viata comunitara. Prin deinstitutionalizare se asigura o sporire substantiala a nivelului de normalizare a existentei persoanelor care au fost anterior internate in rezidente de tip clasic.

B. Nirje  spunea ca integrarea insemna sa ti se permita sa fii capabil, sa fii tu insuti printre ceilalti . Integrarea se refera la relatia care se instaureaza intre individ si societate. Ea se realizeaza pe mai multe niveluri, de la simplu la compus. Aceste niveluri sunt urmatoarele:

integrare fizica,

integrare functionala,

integrare sociala,

integrare personala,

integrare in societate,

integrare organizationala.

Integrarea  fizica permite persoanelor cu un anumit handicap satisfacerea nevoilor de baza ale existentei si realizarea ritmurilor existentei. Prin integrare fizica se asigura construirea locuintelor in zone rezidentiale, organizarea claselor si grupurilor in scoli obisnuite, profesionalizarea in domenii diverse, unele mici locuri de munca (rezervate persoanelor cu handicap) si petrecerea timpului liber in conditii obisnuite.

Integrarea functionala se afla in prelungirea celei fizice. Ea se refera la asigurarea functionarii persoanei in mediul inconjurator prin folosirea tuturor facilitatilor si serviciilor, pe care acestea le ofera (de exemplu: folosirea mijloacelor de transport in comun, restaurante, cantine, etc.).

Integrarea sociala se refera la ansamblu relatiilor sociale dintre persoanele cu handicap, atat fizic cat si mintal, si a persoanelor normale, indivizi sau grupuri sociale cu care acestea se intersecteaza (vecini, colegi de serviciu, membri ai comunitatii). Aceste relatii sunt influentate de atitudinile de respect si stima, pe care trebuie sa se bazeze si de ansamblul manierelor de interactiune intre persoanele normale si persoanele cu handicap mintal.

Integrarea personala este legata de dezvoltarea relatiilor de interactiune cu persoane semnificative in diverse perioade ale vietii. Aici sunt incluse categorii de relatii diverse, in functie de varsta subiectului. De exemplu, pentru un copil  relatiile cu parinti, rude, prieteni; pentru un adult relatiile cu rude, prieteni, sot/sotie si copii. Un copil mutat din familie de aparenta este traumatizat prin segregare si pierde elementele esentiale ale integrarii personale. Un adult care nu se poate muta din casa parintilor si nu poate duce o existenta independenta conform virstei, pierde aspecte esentiale legate de integrarea personala. Pentru o integrare eficienta se impun anumite conditii: pentru un copil - existenta unor relatii cat mai apropiate cu familia, iar pentru un adult - asigurarea unei existente demne, cu relatii diverse in cadrul grupurilor sociale in comunitate.

Integrarea in societate se refera la asigurarea de drepturi egale si respectarea autodeterminarii individului cu handicap mintal.

Adesea, grupurile de persoane cu handicap mintal sunt tratate diferit fata de ceilalti cetateni, integrarea lor nefiind respectata. Programele si deciziile persoanelor cu handicap mintal trebuie sa le apartina in totalitate. Posibilitatile de exprimare la nivel de grup trebuie respectate, la fel cu cele ale celorlalte grupuri sociale.

Integrarea organizationala se refera la formele si structurile organizatorice care sprijina integrarea. Se recomanda ca serviciile publice generale sa fie organizate in asa fel incat sa raspunda nevoilor tuturor indivizilor din societate .

In concluzie transpunerea in practica a integrarii necesita desfasurarea unui sistem de actiuni inchegat din diverse domenii: psihologie, pedagogie, sociologie, asistenta sociala, organizatoric, juridic si politic. Actiunile respective trebuie desfasurate incepind de la nivelul individual pina la cel social, urmarindu-se in final, schimbarea societatii pe ansamblu si transformarea ei intr-o societate capabila sa asigure integrarea persoanelor cu cerinte speciale in interiorul ei. Cele doua tipuri de integrare (sociala si profesionala) nu elimina sau nu substituie celelalte tipuri de integrare de care vorbim zilnic: integrarea scolara, colectiva, individuala, afectiva, emotionala etc.

Integrarea presupune egalitatea de participare sociala si egalitatea de sanse in realizarea accesului la educatie. Printre valorile actuale si de perspectiva ale integrarii societatii democratice din lume le considera dominante pe urmatoarele:

acceptarea tuturor diferentelor;

respectul diversitatii si alteritatii;

solidaritatea umana si mai ales cu persoane diferite ;

lupta impotriva excluderii si marginalizarii;

lupta impotriva inegalitatii sociale.

Nivelurile integrarii se afla in relatie de interactiune, se influenteaza si se imbogatesc reciproc creind astfel ansamblul de conditii necesar pentru schimbarea societatii si transformarea intr-o societate capabila sa asigure integrarea persoanelor cu handicap mintal in interiorul ei. Accesul la integrare este valabil pentru toate persoanele, inclusiv pentru cele cu un handicap, indiferent de handicapul si gravitatea acestuia. In acest sens nu ar trebui sa existe nici o restrictie. Persoanele cu un anumit handicap si mai ales cu un handicap mintal sunt oameni cit se poate de obisnuiti, oameni cu vise, sperante, aspiratii, dar cu mai multe dureri si mai multe obstacole cu care se confrunta. Succesul integrarii persoanelor cu handicap mintal depinde de cooperarea dintre toate institutiile comunitare care au in responsabilitate educatia speciala, protectia sociala si protectia juridica care sa asigure realizarea tuturor drepturilor lor, prevazute de Conventiile internationale ratificate de Romania.

Integrarea sociala nu poate fi separata de integrarea scolara, ea nu este doar post-scolara, ci se construieste treptat, pe masura devenirii copilului prin educatie, ca adult "fiinta sociala" scoala fiind insasi o parte a vietii sociale, ca atare progresul in directia dobandirii autonomiei, "competente" sociale trebuie sa constituie la fel ca si dezvoltarea intelectuala, o finalitate educationala.

Integrarea profesionala este o alta forma particulara a integrarii foarte importanta daca exista aspiratia spre autonomie si independenta sociala.

Daca in privinta calificarii diversitatea de abordari este foarte mare, in ceea ce priveste integrarea profesionala, propriu zisa se pot desemna in principiu doua strategii:

una caracterizata de obligativitatea prin legea integrarii;

alta ca ar pune accentul pe stimularea agentilor economici integratorii.