Dimensiunea antropologica a imbatranirii populatiei

Dimensiunea antropologica a imbatranirii populatiei

Problema imbatranirii si a batranetii are de asemenea un mare interes pentru stiintele despre om, pentru antropologie. Omul este o fiinta care imbatraneste, dar el nu este doar o fiinta biologica ci si o fiinta sociala, astfel incat imbatranirea sa se caracterizeaza prin modificari particulare atat pe plan corporal (morfologic si fiziologic) cat si pe plan psihologic si social, in sfera comportamentului, a afectivitatii si a gandirii, a conduitei si a atitudinilor, a activitatii si a relatiilor interpersonale. Totodata procesul de imbatranire insusi, poate fi accelerat sau imbatranit prin influenta factorilor sociali (munca, obiceiurile de alimentatie si viata). Factorii sociali (cei de cultura si civilizatie) pot oferi solutii la unele probleme puse de imbatranire cum ar fi de exemplu :solutiile medicale la problemele ridicate de imbatranirea organelor sau de catre boli care apar mai frecvent la varste mai inaintate. Ochelarii si protezele dentare sunt printre mijloacele pe care tehnica le-a pus la dispozitia varstnicilor pentru a compensa unele deficiente biologice. Asistenta sociala ce organizeaza viata batranilor, regimul pensiilor, sunt expresii ale grijii societatii pentru cei care suporta corolarele unei fatalitati biologice. Cu alte cuvinte imbatranirea omului este un proces in care se impletesc factori cauzali si compensatorii de natura bio-psiho-sociala.

Importanta psiho-sociala a imbatranirii este expresia modificarii cu varsta a capacitatii de prestatie, fata in fata cu dreptul noilor generatii de a munci, de a se bucura de viata si de a avea un cuvant de spus in organizarea si conducerea societatii.

Atata timp cat batranii reprezentau o minoritate statistica neglijabila, aceasta problema se rezolva automat. In cursul istoriei, longevitatea medie a omului a fost mediocra, iar repartitia populatiei pe varste arata o pondere marcanta a grupelor la varste "active". In ultimele decenii situatia s-a schimbat. In primul rand prin scaderea mortalitatii prenatale si infantile (pentru tarile avansate) se identifica progrese in ultimele doua sute de ani:3oo de vieti salvate la mia de nasteri. In al doilea rand introducerea unor medicamente eficace a permis recuperarea din boala a unui mare numar de varstnici si batrani. Ca urmare, un numar mult mai mare de oameni ajung sa foloseasca efectiv "Congenitatea potentiala" a speciei.

3.     faptul ca - asa cum se exprima R.Zazzo - "in starea actuala a cunostintelor noastre" factorii determinanti au un efect ireversibil, adica insuficienta lor nociva asupra organismului nu mai poate fi inlaturata complet, ci diminuata.

Doll generalizeaza definitia, aplicind-o sub termenul de inapoiere, la toata scara deficientelor intelectuale, de la idiotia propriu-zisa pana la debilitate mintala. Atit Doll cat si Esquirol fac o diferentiere pe grade a inapoierii mintale. La inceputul acestui secol notiunea de debilitate mintala s-a completat admitindu-se o subdiviziune pe niveluri: profunda, medie si joasa.

Frecvent intilnim ca notiune-gen termenul de intirziere mintala, caruia in literatura de specialitate in limba engleza ii corespunde Mental Retardation. In literatura franceza se utilizeaza termenul arrieration mentale, corespondentul roman - inapoiat mintal. Fiecare termen acopera un aspect al realitatii. Vorbind de copii intirziati mintal, se are in vedere faptul ca ei se dezvolta din punct de vedere psihic intre-un ritm mai incetinit decit copii normali. Dar acesti copii nu ajung din urma sub aspectul dezvoltarii intelectuale pe care copilul normal, ceea ce inseamna ca ei ramin si la virsta adulta inapoiati mintal. Alteori termenul de inapoiere mintal se foloseste pentru a indica nivelurile de dezvoltare mintala foarte usoara, deseori tragindu-se paralela intre ultimul cu "show learning child". Insasi notiunea de deficienta mintala se asociaza cu formele grave, iar debilitatea mintala cu forme mai usoare ale intirzierii mintale.

In literatura rusa de specialitate se utilizeaza termenul de oligofrenie acceptat de defectologi ca o forma a intirzierii mintale determinata de tulburarea dezvoltarii sistemului nervos central care s-a produs in timpul dezvoltarii intrauterine sau in perioada precoce a copilariei si se exprima prin trei forme; debilitate, imbecilitate, idiotie.

Cercetatorul roman I. Stachinaru mentioneaza ca notiunea data, caracterizeaza doar functionalitatea mintala a deficientului si nicidecum nu releva aspectele etiologice, clinice. La fel unii cercetatori substituie termenul de debilitate sau anormalitate pe cel de inadaptat.

Analiza celor evidentiate mai sus implica necesitatea stringenta de a accepta o terminologie de circulatie internationala referitor la deficienta mintala - semnificatia si desemnarea ei.

The International Encyclopedia of Education 1988; 1991 si Diagnostic Statistical Manual of Mental Disordies 1994 de care se conduc specialistii americani si europeni pentru elucidarea deficientei mintale, recomanda conceptul de retard mintal (RM).

Retardul mintal se caracterizeaza prin citeva niveluri de deteriorare mintala, printr-o functionare intelectuala sub medie (sub 70) care debuteaza inainte de 18 ani si care este insotita de existenta unor deficite in comportamentul adaptativ.

Inca Esquirol caracteriza deficienta prin 3 aspecte fundamentale comune: deficit intelectual ce se constata la examenul efectuat in momentul dat; originea organica, incurabilitate. Tot mai multi specialisti sustin ca limitarile din comportamentul adaptativ, mai degraba decit un contingent intelectual scazut, sunt simptoamele care fac cunoscuta existenta retardarii mintale la o persoana. De astfel se recomanda ca in activitatile de psihoterapie sa se acorde mai multa atentie formarii deprinderilor utile in viata cotidiana, fiind mai susceptibile de imbunatatire decit coeficientul intelectual. Lucrari deja evidentiate prezinta 4 grade de retard mintal, carora le corespunde un anumit QI (contingent intelectual) dupa scara Wechsler, apreciat de Grossmann, 1977: usor (55-69); moderat (40-54); sever (25-39); profund (mai jos de 24).[6]

La fel e cazul de a limpezi cit de cit lucrurile in privinta utilizari si semnificatiei conceptului de retinere in dezvoltare psihica (RDP). In lucrarea Bazele metodologice ale psihopedagogiei speciale printr-un articol autoarea

V. Olarescu in articolul sau face o trecere in revista a modalitatilor de abordare a conceptului de RDP in tarile de peste hotare, inclusiv in Rusia explicind si argumentind conotatia conceptelor utilizate pentru definirea RDP-ului.

In Republica Moldova s-a preluat termenul задержка психического развития in traducere romana, nefiind adoptata o notiune, un corespondent special ce ar defini simptoamele, de lezare partiala si a imaturitatii morfofunctionale a sistemului neuronal.

Este corect termenul de "retinere" ce remarca insuficienta si imaturitatea proceselor psihice pentru o anumita perioada de timp. Daca ar fi sa parafrazam ca a se "retine" inseamna totusi a veni, atunci copilul grefat de RDP intr-o zi se va maturiza functional iar insuficienta va fi depasita. RDP este o forma patologica ce induce blocaje la nivelul mecanismelor superioare ale gindirii dar ireversibila, copii fiind susceptibili la "orientarea helping " atunci cand este adecvat oportun aplicata.

In acceptiune nord-americana: Deficienta mintala[7] se refera la limitari substantiale in functionarea prezenta (a unei persoane). Ea este caracterizata prin functionarea intelectuala, semnificativ sub medie, existind corelat cu doua sau mai multe dintre urmatoarele capacitati adaptative: comunicarea, autoservirea, deprinderile gospodaresti si cele sociale, utilizarea serviciilor comunitare, orientarea in mediu inconjurator, sanatate si securitate personala, petrecerea timpului liber si munca etc.

O alta definitie a deficientei mintale o gasim in cursul universitar elaborat de Ioan Drutu (1995) care realizeaza o sinteza a principalelor idei dintr-o descriere data de Asociatia Americana a Deficientei Mintale (AAMD) in anul 1973; deficienta mintala este o insuficienta globala si un functionament intelectual semnificativ inferior medie, care se manifesta printr-o stagnare, incetinire sau o lipsa de achizitie in dezv

Importanta psiho-sociala a problemei imbatranirii este atat de ordin economic cat si cultural. In unele epoci la un anumit nivel de civilizatie omul era considerat ca batran (prin improductivitate) la 40-50 ani. Astazi consideram ca spre 60 ani oamenii au un maximum de cunostinte si de experienta si pot fi priviti ca un "fond de aur" al economiei si culturii.