Dezvoltarea socio-afectiva si a personalitatii la deficientii de vedere

Dezvoltarea socio-afectiva si a personalitatii la deficientii de vedere

Constituirea unei dominante in viata

individului

Constituirea unei dominante in viata individului are o influenta deosebita asupra organismului dar si asupra personalitatii. Vederea organizeaza si regleaza miscarea, postura, echilibrul, supletea, armonia actelor motorii de conduita, pronuntia verbala, mimica si pantomimica, Pierderea vederii sau diminuarea acesteia atrage dupa sine un dezechilibru deosebit de mare in activitatea nervoasa superioara, in structurarea automatismelor, in starea ei morala, in integrarea sociala a acesteia,

La deficientii de vedere din nastere, desi apar unele dificultati de relationare, tensiunile interioare sunt mai reduse, spre deosebire de deficientii in urma unor accidente, boli, unde dezechilibrele sunt foarte puternice, iar framantarile il marcheaza pe individ toata viata. In functie de gradul pierderii acuitatii vizuale, se folosesc termeni ca; ambliopie (acuitatea vizuala intre 0,2 si 0,1) si termenul de cecitate sau orbire, pentru acuitatea vizuala de la 0,05 pana la incapacitatea de a percepe lumina.

O serie de specialisti, impresionati de marea capacitate compensatorie si adaptativa a deficientilor de vedere, credeau in existenta unei "psihologii a orbilor'. Ca urmare, atitudinile de-a lungul timpului au reflectat acest lucru.

Societatile primitive ii sacrificau pe orbii din nastere, deoarece se credea ca intruchipeaza spiritele rele, in conceptia celor care credeau in reincarnarea sufletului, acestia ar fi ispasit pacate comise in timpul vietii anterior traite. Spartanii ii sacrificau, pentru ca nu puteau face fata instructiei militare. in mitologia greaca, zeii ii pedepseau pe muritori cu orbirea cand se faceau vinovati de tradare in dragoste.

Despre Homer, autor al Iiiadei si Odiseei, se spunea ca este nevazator, iar justitia era infatisata prin chipul zeitei Atena, legata la ochi. Se spune ca cunoscutul filosof Democrit si-ar fi provocat orbirea, la batranete, convins ca astfel isi va ajuta spiritul sa patrunda mai adanc in tainele cunoasterii, in literatura beletristica se fac referiri fata de persoanele cu deficiente de vedere, iar motivul orbirii e subliniat ca limita a deznadejdii si a dificultatii pentru om, dar si ca nivel al autodepasirii, al adaptarii si al dezvoltarii nelimitate. La un moment dat, s-a pus problema existentei unul al saselea simt, caracteristic nevazatorilor. De fapt, este vorba despre dezvoltarea deosebita a

analizatorilor sanatosi si de o motivatie sporita de antrenare a acestora, toate la un loc evoluand spre o mai buna adaptare.

Dezvoltarea socio-afectiva si a personalitatii

Aspecte particulare ale comportamentului

deficientilor vizuali

Particularitatile si consecintele deficientei de vedere, mai ales in cazul in care este asociata si cu alte tulburari sau deficiente, se fac simtite si pe planul personalitatii, considerata ca structura integrativa, dar si la nivelul componentelor sale: afectiv-motivationala, dinamico-energetica, de orientare, relational-valorica si de autoreglare.

Asa cum se sustine in literatura de specialitate, la diferite categorii de deficienti se contureaza tipuri particulare de personalitate; la deficien­tul vizual tipologia trasaturilor sau insusirilor psihice de personalitate este puternic marcata de gradul redus al maturizarii socio-afective si al adaptarii sociale, mai ales la inceputul scolaritatii.

Trasaturile de personalitate ca "formatiuni sintetice rezultand din condensarea a diverse functii psihice', dispun de o relativa stabilitate, se manifesta in cele mai variate situatii, vizeaza manifestarile esentiale ale individului, dar "dispun si de o relativa plasticitate, putandu-se restruc­tura, modifica si perfectiona in grade diferite, in functie de cerintele relationarii cu ambianta.'

Conceputa astfel, se poate intelege realitatea complexa, dinamica si plurifunctionala a personalitatii, precum si diversitatea manifestarilor ei concrete care, la deficientul de vedere, pot fi tot atatea consecinte ale defi­cientei de fond sau a celor asociate.

Aceste consecinte pot fi compensate si corectate printr-o eficienta organizare a procesului instructiv-educativ, deoarece compensarea are nu numai rolul de a valorifica restantele functional-organice ale vederii, ci si pe acela de a activa resursele polivalente ale capacitatii adaptative; fenomenele compensatorii sunt in raport direct cu deficienta, dar si cu sis­temul particularitatilor fiziologice si psihologice, cu factorii tipologici si temperamentali, cu intreaga personalitate.

Compensatia, asa cum s-a aratat deja, se realizeaza in procesul activitatii cognitive si practic-actionale a copilului, fiind conditionata de natura, motivatia si conditiile activitatii desfasurate; aceasta echivaleaza cu o adaptare a intregului psihism la conditiile deficientei, adaptare la care un rol important il au factorii afectivi, atitudinali, caracteriali.

Analiza: Efectele consumului de alcool Analiza: Identitatea de secui

Compensarea si efectele benefice ale unor activitati specifice, cum este si educatia vizual-perceptiva, chiar si asupra potentialitatilor organice si functionale vizuale sunt conditionate de procesele psihice superioare, dar si de factori motivationali, afectivi, temperamentali, volitivi, atitudi­nali - care au o coloratura specifica.

Desi deficientii de vedere, mai ales de varsta scolara, sunt avizi de afectivitate (mai ales pe fondul frustratiei afective din familie care, de multe ori, este carentata nu numai ca mediu instructiv-educativ, cat mai ales ca mediu echilibrant psiho-emotional si favorizant pentru integrarea psiho-sociala), indicii de maturizare emotionala si psiho-sociala sunt redusi, in foarte multe cazuri caracteristice fiind labilitatea afectiva, hiper-emotivitatea, infantilismul afectiv.

Aceste trasaturi se pot manifesta mai mult sau mai putin intens, pot avea o amploare mai mare sau mai mica, dar pot genera stari reactive la esec, instabilitate psiho-comportamentala si pe acest fond, conduite dezadaptative si relatii sociale negative.

O compensare neadecvata a efectelor deficientei de vedere si un mediu de viata si scolar neadecvat pot fi cauze ale unor atitudini si ma­nifestari diferite, dar in egala masura dezadaptative sau in orice caz deter­minante ale unor dificultati de integrare:

atitudini inhibate, pasive, slaba mobilizare in sarcini cogni­tive, performantiale sau chiar ludice, capacitate redusa si limi­tata in timp a efortului voluntar, sentimente de neincredere in fortele proprii, timiditate crescuta (mai ales in contexte situational-relationale noi), teama si disponibilitate redusa de comunicare, sentimentul inferioritatii si al neputintei, retragere in sine, uneori negativism; toate aceste manifestari creeaza un tablou specific, dominat de adinamie, bradipsihie, lipsa de initiativa personala si prudenta exagerata;

atitudini si manifestari anxioase, irascibilitate, nervozitate, impulsivitate, agresivitate verbala si comportamentala, lipsa cenzurii inhibitorii, grave dificultati adaptative.

In mai multe cercetari proprii (folosindu-se Chestionarul de per­sonalitate Eysenck si Inventarul de personalitate Woodworth-Matthews) -au obtinut valori semnificativ mari (pregnante) la parametrul "nevro-fam' si respectiv la tendintele "emotivitate simpla', "instabilitate psiho-comportamentala' sau chiar "tendinte asociale'.

Astfel de stari si manifestari nu sunt intotdeauna determinate univoc si direct de deficienta de vedere, ci in geneza lor pot fi identificati mai multi factori din mediul social: relatii psihosociale neadecvate si nevalorizante ale deficientului vizual ca partener egal de interactiune, greseli educative, climat psiho-afectiv nesecurizant emotional si in egala masura nesaturat valoric cu modele formative superioare, mediu incapabil sa ofere ajutor, mai ales in situatiile de ,,criza' sau de esec. In astfel de cazuri, de multe ori, manifestarile sunt "atipice', reprezentand forme exterioare, particulare ale mecanismelor de aparare a Eului in situatiile frustrante. traumatizante, nesecurizante, nevalorizante.

Dar, excluzand aceste manifestari, deficientilor de vedere le este proprie o disponibilitate mai redusa de comunicare si de relationare; "campul experientei colective este mai redus', cauzele fiind mai multe: "tendinta orbilor de a se inchide in sine', "trasaturi de caracter egoiste care impiedica dezvoltarea sentimentului de comuniune', "conditii de viata care nu stimuleaza si nu prilejuiesc o dezvoltare relationala mai ampla', atitudinea neadecvata din mediul familial si/sau scolar, fie de supraprotectie exagerata, fie de izolare, de neresponsabilizare, de abandon, de cultivare a sentimentului de inferioritate a defi­cientului vizual (mai ales la varstele mici).

La varstele mai mari si in functie de statutul social si nivelul cultural, deficientul de vedere devine capabil sa-si rationalizeze conflictele intrapsihice, sa evalueze corect cauzele propriilor stari si manifestari si sa se autoeduce.

O autentica "psihanaliza' este regasibila in confesiunile lui Radu Sergiu Ruba, nevazator cu realizari profesionale superioare (poet, eseist, om de cultura, activ implicat in viata socio-politica si administrativa): "Apar insa si complexele de inferioritate, descurajarea in fata mediului fizic, teama in fata contextului uman, retractilitatea, refugiul in carapacea microcosmosului egalilor, adica al celorlalti orbi. Apar si complexele de superioritate, excesiv revendicative, poate sa intervina si delasarea, com­placerea in urzeala atarnarilor fata de cei din jur si lunecarea in alte dulci iresponsabilitati precum singuratatea sterila, vegetativa, induiosarea de sine, demobilizarea, ruinarea perspectivelor si mortificarea cutezantei, vietuirea minora."

Este lesne de inteles ca astfel de trasaturi de personalitate nu se pot generaliza in mod exhaustiv, deoarece personalitatea, prin ea insasi, este o sinteza bio-psiho-socio-culturala, unica si irepetabila; prezenta unor ast­fel de trasaturi este si trebue sa fie un 'semnal' pentru toti cei care, intr-un fel sau altul, comunica si relationeaza cu deficientii de vedere, spre a contribui la realizarea unor contexte situationale si comunicative favorabile si la preintampinarea generarii sau accentuarii unor astfel de manifestari si trasaturi de personalitate ale deficientilor de vedere.

Daca functioneaza optim componentele autoreglatoare si organi­zatoare ale activitatii, atunci subsistemul relational-valoric al perso­nalitatii este saturat cu trasaturi caracteriale pozitive si cu un sistem motivational-orientativ realist si constructiv, o "motivatie de crestere' bazata pe tendinta de stima, autostima si autorealizare, pe aspiratii si idealuri inalte, dar realiste, in conformitate cu propriile aptitudini si interese cog­nitive, dar neignorand si propriile limite (mai ales fiziologice), pe proiecte cutezatoare si independente, dar si pe modele de conduita, atitudine si realizare valorica, pe un profil psihomoral intemeiat pe valori autentice (atitudini-valori fata de munca, fata de semeni, fata de societate, fata de sine).

Se justifica, in acest sens afirmatia lui P. Baillart cu referire la nevazatori: "pentru reusita in viata este mai bine sa fie orgoliosi decat deznadajduiti', caci "din aceasta slabicine a vazului ia nastere o mare forta'.

Si intr-adevar, deficientii de vedere pot fi - mai ales la varstele mature - parteneri de viata, de munca, de distractie, cu mari disponibilitati sufletesti, cu capacitate empatica, cu dorinta de a-si valorifica fortele si propriile aptitudini, cu initiativa, cu demnitate, cu pasiune, cu iubire si cu speranta. Important este ca societatea sa-i valorizeze ca atare si sa nu dea curs unor stereotipuri negative si unor atribuiri neadecvate.

Trebuie sa se asigure deficientului, indiferent de gravitatea afectiunii sale, securitatea "eu-lui', stabilitatea psiho-afectiva, care sa intretina structuri motivational-volitionale in zonele maximei potentari a resurselor interne.

Acest lucru devine posibil prin utilizarea unei tehnici evaluatoare intemeiate pe cunoasterea acceptorilor valorici ai deficientului vizual, campurile vectoriale pozitive ale personalitati sale, pe gradul de toleranta a influentelor modelatoare, respectad permanent propriile lui optiuni, independenta si dreptul de decizie personala.

Ca orice om, deficientul de vedere se percepe, se autoanalizeaza si se autointerpreteaza ca realitate psiho-sociala, formandu-si o imagine mai mult sau mai putin fidela despre Eul sau psihic, spiritual, in functie de status-ul social, asociata cu judecati de valoare (capabil - incapabil, inzestrat - neinzestrat, tolerant - intolerant, bun - rau etc.). Acest demers nu este altceva decat incercarea de definire a propriei sale imagini de sine, care reprezinta un 'complex construct mintal, care se elaboreaza treptat in decursul evolutiei ontogenetice, in paralel si in stransa interactiune cu imaginea lumii obiective, printr-un lung sir de procese si operatii de com­paratie, clasificare, ierarhizare, generalizare, integrare.'

Componentele de baza ale imaginii de sine (Eul fizic si cel spiri­tual, psihic si psihosocial) se intregesc reciproc, interactioneaza si se interconditioneaza.

Imaginea de sine se formeaza in trepte, in cursul primilor cinci sau sase ani de viata, fiind conditionata de decentrarea eului si de aparitia lim­bajului. Dupa G. Allport, exista mai multe etape ale dezvoltarii imaginii de sine (simtul eului corporal, simtul identitatii de sine, respectul de sine, extensia eului, imaginea eului), intre ele existand relatii de conso­nanta sau disonanta, coordonare (avand acelasi rang valoric in complexi­tatea vietii si activitatii individuale) sau subordonare (uneia atribuindu-i-se o valoare superioara).

Imaginea de sine apare, dupa cum arata M. Golu, ca un factor mediator principal intre starile interne, de necesitate (motivatie) si situatiile si solicitarile externe. Calitatile imaginii de sine (completi­tudinea, fidelitatea, obiectivitatea) determina gradul de raportare la reali­tate, veridicitatea si adecvarea optiunilor, hotararilor, deciziilor si actiunilor. Foarte multi deficienti de vedere au o imagine de sine cu un caracter difuz, vag, rigida, refractara la schimbari, dominata de criterii impresiv-subiective, in defavoarea celor cognitiv-obiective.

Prin aplicarea unor probe ('Cat de puternica este imaginea de sine'. 'increderea in tine insuti', 'Autoaprecierea imaginii de sine', 'Goodenough', 'Chestionarul Guilford-Zimmermann', 'Profil din adjec­tive' etc), pe un lot de deficienti vizual si pe un lot de copii normali la varsta pubertatii s-au obtinut rezultate semnificative privind gradul de autocunoastere, increderea in sine, nivelul de autoevaluare a imaginii de sine, precum si profilul eului real si al eului proiectat.

Cercetarea a relevat faptul ca deficienta de vedere si limitele impuse de ea in cunoastere, simtire si actiune isi pun amprenta si asupra modului in care se contureaza imaginea de sine la acesti elevi. Ei au un nivel de autocunoastere mai scazut, mai ales in privinta capacitatilor in­telectuale, a limitelor si calitatilor proprii si implicit un nivel mai scazut al increderii in sine fata de copiii normali de aceeasi varsta.

Prin probele aplicate s-a identificat frecventa unor trasaturi (activism, eficienta, autocontrol, sociabilitate, stabilitate emotionala, to­leranta, relationare personala etc.) care intra in componenta eului real si a celui ideal. Analiza de continut a evidentiat aspecte interesante; de exem­plu, faptul ca profilul eului real este compus dintr-un numar mai mic de trasaturi, predominant fizice, in timp ce profilul eului proiectat cuprinde un numar mult mai mare de trasaturi, predominant intelectale si psiho-morale; frecventa foarte mare au trasaturi precum: demn de incredere, optimist, plin de umor, frumos, destept, puternic, relaxat etc, care reprezinta, de fapt, exteriorizarea prin proiectie a unor frustratii, senti­mente de inferioritate, nelinisti, complexe etc.

Dar dubiile, sentimentele de inferioritate, de insecuritate, incapac­itatea de constientizare a propriilor calitati, realizari, succese si perfor­mante proprii sunt corectate partial sau total prin activitatile specifice din scoala, care au ca obiectiv prioritar nu numai securizarea fizica, ci si te­rapia de modelare a personalitatii si de formare a unor trasaturi pozitive, care sa le compenseze pe cele negative, de tipul complexelor, indoielilor, temerilor determinate de deficienta vizuala.

Un nivel ridicat al cunoasterii de sine conduce si spre cunoasterea limitelor si deficientelor, care pot fi compensate prin intermediul aptitu­dinilor si calitatilor pozitive.

In cazul deficientului vizual aflat la puber­tate, o imagine de sine distorsionata ii creeaza sentimentul ca este nedreptatit, persecutat si o lipsa de incredere in propriile capacitati, timi­ditate si izolare. In unele cazuri, acestea sunt invinse prin supraapreciere, lipsa de modestie sau teribilism.

Aprecierea scolara, a profesorului, il influenteaza pe puber in autoaprecierea nivelului sau de dezvoltare,  influenteaza sfera afectiv-motivationala prin constientizarea si trairea nemijlocita a succesului si a esecului, care, odata asimilate, devin un element esential al imaginii de sine, reflectand atitudinea fata de propria activitate; astfel, aprecierea obtinuta este interiorizata si se transforma in autoapreciere.

Important este ca prin toate aceste activitati si prin multe altele sa se realizeze o apropiere cat mai mare intre eul real si eul ideal, elevii defi­cienti vizual sa-si poata valorifica obiectiv si sincer propriile capacitati, dar si propriile limite si sa-si proiecteze aspiratiile, dorintele, chiar si optiunile scolare si profesionale cat mai adecvat, cat mai aproape de nivelul lor real de realizare, asigurand astfel baza pentru succese scolare si profesionale prezente si viitoare.

(Anca Rozorea - Deficientele senzoriale din perspectiva psihopedagogiei speciale, Ed. Ex Ponto, 2003)