Traficul ilicit de droguri

Traficul ilicit de droguri

1. Aparitia si evolutia drogurilor

Inca din cele mai vechi timpuri, omenirea a cunoscut actiunea farmaceutica toxica si curativa a anumitor plante care contin droguri, utilizandu-le in scop terapeutic sau in activitatea mistico-religioasa. Oamenii au utilizat ierburi, radacini sau frunze pentru calmarea durerilor. Exista numeroase referiri[1], izvoare scrise sau traditii, care atesta rolul drogurilor in viata oamenilor inca de la inceputul istoriei. Din timpuri imemoriale s-a constatat ca unele plante si minerale au proprietati ce pot inlatura diferite dureri, pot vindeca anumite afectiuni, totodata pot provoca unele senzatii placute sau stranii, deformand trecerea timpului, perceptia sunetelor si culorilor .

Inscriindu-se in istoria omenirii inca de la inceputurile existentei sale, probabil din epoca de piatra, toxicomania a insotit si a inrobit generatii. Tentatia de a ajunge la stari de euforie isi are radacina in timpuri de mult apuse, cand se fumau anumite ierburi cu efecte afrodisiace si halucinogene. Drogurile au fost substante create artificial de oamenii de stiinta in anumite situatii limita, principala cauza fiind, de regula, razboaiele. Efectele drogurilor erau „benefice” pentru armatele diverselor popoare care trebuiau sa reziste in regim de razboi, de multe ori fara hrana si fara apa. Asa au luat nastere substantele excitante, halucinogene, droguri in forma primara .

In ordinea cronologica a mentionarii lor, cele mai vechi atestari referitoare la droguri sunt facute in tablitele sumerienilor din Mesopotamia, in urma cu circa 7000 de ani. Ele se refereau la macul din care se produc opiul si derivatii sai. Ca preparat medicinal, opiul a fost mentionat de Scriponius Largus in anul 46 i. Hr.

Antichitatea a cunoscut efectele farmacologice ale opiului si cannabisului, recomandate ca medicamente de catre Hipocrat si Galenius. Arbustul de coca este cunoscut de pe vremea civilizatiei incase pentru efectele euforizante si afrodisiace obtinute dupa consumul frunzelor sale. Administrate corect si rational, drogurile au fost o binefacere pentru medicina. Din pacate insa, drogurile au inceput sa fie folosite in mod abuziv, devenind o problema grava a umanitatii, un flagel al societatii moderne[4].

Potrivit documentelor publicate de ONU, milioane de oameni, de aproximativ patru-cinci mii de ani fumeaza, prizeaza sau consuma cannabis in amestec cu alte substante. Prima referinta cu privire la folosirea marijuanei dateaza din anul 2737 i.Hr. si apartine imparatului chinez Shen Nung, care recomanda folosirea drogului pentru tratarea reumatismului, malariei si constipatiei[5].

Exista date ca in Evul Mediu, drogurile erau consumate atat in scop medical cat si pentru obtinerea unor stari euforice. Desi din antichitate se atragea atentia asupra dependentei pe care o dadea, opiul era preferat in continuare in scopuri medicale. Consumul de opiu a devenit foarte raspandit in China in timpul dinastiei Ming, fiind favorizat si de prezenta portughezilor in portul Canton.

Imediat ce o civilizatie atingea un stadiu de dezvoltare in care incepea sa se manifeste o activitate identificabila drept practica a medicinei, opiul capata rolul unui panaceu. Toate marile autoritati medicale timpurii au sustinut cu fervoare folosirea opiului. Opiul si-a gasit loc in medicina europeana atunci cand alchimistul si medicul german Paracelsius (1493-1541) a aratat ca acesta este solubil in alcool si, astfel, poate fi preparata o tinctura. In urmatoarele cateva secole, utilizarea opiului in scop terapeutic a fost sustinuta in mod repetat in textele europene[6].

Tot in China era intalnit si cannabisul, care era folosit numai pentru tratamentele medicale. Indienii insa au inceput sa considere consumul de cannabis o placere foarte mare, aproape un dar divin.

Planta de canepa a fost cultivata din vremuri imemoriale pentru fabricarea funiilor, oamenii stiind cam din aceleasi vremuri ca din ea se poate obtine un drog psihotrop. Herodot descria in anul 450 i.Hr. modul in care s-a consumat acest drog de catre sciti: „Cand scitii obtin semintele acestui cannabis, le arunca in foc pe pietre inrosite. Semintele ard asemenea tamaii, degajand mai mult fum decat orice baie de aburi greceasca. Ei inhaleaza fumul si incep sa delireze”[7].

Patrunderea drogurilor in lumea araba si consumul acestora au nascut puternice dispute, care s-au incheiat prin incriminarea acestuia, masura care n-a avut insa efecte remarcabile in practica.

Hasisul este un alt tip de drog folosit din vechime, el fiind mentionat in legendele orientale ca o substanta halucinanta  si euforica .

Un decret din 1799 al lui Napoleon Bonaparte, considerat istoric, a interzis pe intreg teritoriul Egiptului consumul de lichior preparat din florile plantei denumita hasis.

Si pe continentul european drogurile si efectele sale si-au facut simtita prezenta. Acestea au fost folosite atat ca medicament, afrodisiac dar si ca o modalitate de a inlatura adversarii. Cel mai folosit drog a fost opiul care a fost utilizat, de exemplu, pentru suprimarea unor adversari politici de catre Papa Alexandru al IV-lea, care impreuna cu copiii sai – Cezar si Lucretia Borgia – va ridica crima la rang de politica de stat[9].

Continentul sud-american a cunoscut numai consumul de frunze ale arborelui de coca pe care bastinasii le mestecau.

In 1862 Albert Niemann reuseste sa extraga dintr-o substanta cristalina derivata din frunzele de coca o forma pura de cocaina. Cocaina era foarte pretuita in deceniile opt si noua ale secolului al XIX-lea si multe figuri marcante ale timpului recomandau utilizarea terapeutica a cocainei[10].

In 1884 Sigmund Freud a publicat un articol despre potentialul terapeutic al cocainei. Unele autoritati din SUA i-au impartasit entuziasmul si cocaina a inceput sa fie recomandata ca remediu pentru boala. Dupa o anumita perioada s-a constatat ca are capacitatea de a induce intoxicatii care produc tulburari psihice, precum si pierderea controlului asupra comportamentului, iar daca este folosita timp indelungat induce dependenta. Cu toate acestea, in SUA, la sfarsitul secolului al XIX-lea, opiul si cocaina se puteau gasi la patentele medicamentelor care erau vandute pentru o mare varietate de indicatii terapeutice[11].

Consumul de cocaina in randul prozatorilor era un lucru comun. Sir Arthur Conan Doyle consuma cocaina si a facut din eroul sau fictiv Sherlock Holmes un consumator care a descoperit utilitatea drogului in imbunatatirea procesului de deductie. Totodata, se apreciaza ca Robert Louis Stevenson si-a scris romanul sau „Dr. Jekyll si Mr. Hyde”, aflandu-se sub influenta cocainei. Pe langa acestia, Alexandre Dumas, Jules Verne si Thomas Edison erau consumatori recunoscuti de cocaina, promovand calitatile acesteia.

In anul 1897, chimistul german H. Dreser a descoperit heroina, fiind convins ca a gasit leacul impotriva tuberculozei, boala care facea ravagii in acele vremuri[12]. Dar heroina s-a dovedit a fi, dintre toate drogurile cunoscute pana in prezent, cea care da nastere cu cea mai mare usurinta dependentei fizice.

In luna aprilie a anului 1971, doi congresmeni americani, Robert Steele si Morgan Murphy, au revenit in Washington in urma unei vizite de lucru la baza fortelor armate americane din Vietnam, afirmand ca 10-15% din totalul personalului american stationat in acea regiune devenise dependent de heroina. Cercetarile ulterioare au demonstrat ca acea estimare a fost mult inferioara valorii adevarate.

In anul 1910, au fost descoperite aminele sintetice denumite amfetamine. Acestea au fost folosite pentru prima data in scopuri medicale in jurul anilor ’30, pentru vindecarea narcolepsiei (nevoia necontrolata de a dormi). In timpul celui de-al doilea razboi mondial, utilizarea acestor produse s-a raspandit dramatic printre muncitori si militari, in special in Japonia si Germania.

Multa vreme, drogurile halucinogene au fost cunoscute lumii occidentale aproape exclusiv din povestile calatorilor sau din descrierile excitante ale savantilor sau estetilor care s-au jucat cu vraja drogurilor. Si probabil ca situatia ar fi ramas aceeasi daca pe scena drogurilor nu ar fi aparut LSD-ul ca un halucinogen sintetic ce oferea accesul larg catre o lume ce depasea cu mult palida realitate[13].

In spatiul carpato-danubiano-pontic, stramosii nostri, geto-dacii, fiind o natiune infloritoare si participand la schimburile culturale si comerciale ale timpului, au cunoscut drogurile, acestea facand parte integranta din viata lor. Drogurile au fost folosite cu predilectie in cadrul ritualurilor religioase si la vindecarea bolilor.

Cunostintele despre proprietatile plantelor, precum si anumite practici erau transmise din generatie in generatie, unele dintre ele regasindu-se si astazi in medicina populara sau in traditiile folclorice. Astfel, prin cunoasterea proprie sau prin schimbul de informatii cu alte civilizatii, stramosii nostri au aflat proprietatile unor plante, carora le-au dat si denumiri pe masura, cum ar fi iarba-buna, macul-bun (din care se puteau extrage opium, morfina si heroina), canepa salbatica (cannabis), buretii veninosi, buretele serpilor (denumiri date pentru o specie de ciuperci bine cunoscute cu proprietati halucinogene care induc o stare de transa si de furie deosebita, urmata de un somn profund).

In perioada imediat urmatoare, a continuat folosirea drogurilor in diverse scopuri, mai ales in cele medicale. Obiceiurile si experienta adunata de atatea generatii s-au transmis ajungandu-se la cunoasterea unor multitudini de leacuri obtinute din plante cu proprietati toxice si narcotice. Aceste substante insa au fost folosite, din pacate, si la indepartarea adversarilor, tinand cont de perioada mare de framantari si lupte date pentru acapararea puterii.

In Evul Mediu, sunt utilizate in mod frecvent drogurile, fiind folosite nu numai in scop medical, ci si pentru desfatarea celor cu posibilitati materiale. Sunt cunoscute mai multe exemple, printre care ultima parte a domniei lui Stefan cel Mare, care bolnav fiind, a fost vegheat de vindecatori buni cunoscatori ai proprietatilor canepei indiene si ale macului opiaceu.

In timpul domniilor fanariote, se remarca scrisoarea domnului Tarii Romanesti si ulterior al Moldovei, Nicolae Mavrocordat, catre Patriarhul Hrisant Notara la Constantinopol, prin care il instiinteaza despre trimiterea a “doua tenzuhuri (pastile) gasite cu mult Penzehr (antidot)” si “un magiun – de opiu – ales”[14].

Cum era de asteptat, folosirea acestor substante a inceput sa creeze dependenta, fiind cunoscute cateva cazuri celebre, cum ar fi cel al lui Constantin Racovita Cehan, domn al Moldovei si al Tarii Romanesti, care “de atata era strasnic ca manca afion (opiu) dimineata si la vreme de chindii bea pelin cu ulciorul” sau cel al Mariei Calimachi, sotia domnului Moldovei, Scarlat Voda Calimachi, care solicita “picaturi de licfor anodin” (opiu preparat[15]).

2. Dimensiunea globala a traficului de droguri

Unul din cele mai raspandite mituri este cel potrivit caruia ne gasim in mijlocul unei „epidemii de droguri”[16].

Productia si traficul ilicit de droguri reprezinta una din formele cele mai active de manifestare a crimei organizate transnationale. Profiturile obtinute din aceasta activitate ilicita, care depasesc cu mult unele afaceri legale, au facut ca, pe langa organizatiile mafiote traditionale, sa apara zeci si sute de grupari si bande criminale care pun in prim planul preocuparilor lor productia si traficul de droguri. Ingrijorator este faptul ca, in unele tari, aceste activitati se desfasoara sub privirile ingaduitoare ale autoritatilor, context in care organizatiile criminale poseda mii de hectare de pamant arabil pentru culturile de plante opiacee, angajati pentru intreg procesul de fabricare a drogurilor, grupuri de protectie, specialisti in domeniul chimiei, informaticii, economico-financiar si intreaga logistica, inclusiv minisubmarine si elicoptere necesare derularii activitatilor lor infractionale[17].

In Africa, Asia si America Latina, banii obtinuti din vanzarea drogurilor ilicite sunt folositi la achizitionarea armelor si la sprijinirea razboiului si a rebeliunii[18].

Odata cu dezvoltarea societatii si inflorirea stiintei, s-a amplificat chimia alcaloizilor, avand ca urmare obtinerea unor substante cu efecte mult mai puternice decat plantele din care provin, fapt care a impulsionat si traficul de droguri. Intuind posibilitatea de castig fara munca si exploatand slabiciunile fiintei umane, anumiti indivizi s-au lansat in una din cele mai nocive afaceri, traficul ilicit de droguri.

In prezent, productia si consumul de droguri au cunoscut o explozie extraordinara, explozie ce a decurs din profiturile obtinute in urma traficului ilicit de catre organizatii bine puse la punct. Vechile locuri geografice unde se cultivau plante din care se obtineau droguri, au atras atentia traficantilor care au preluat acest obicei, transformandu-l intr-o activitate organizata.

Rutele traficului de droguri urmeaza de mult timp itinerarii ocolitoare, folosindu-se zonele mai putin frecventate si slab controlate. Obiectivul traficantilor este acapararea marilor piete de consum, limitand la minim riscurile de confiscare a drogurilor. Anumite zone de pe glob constituie inca de demult locurile de tranzit al traficului de droguri. Este cazul vechii rute a matasii si opiului, care constituia, inca din antichitate, o axa comerciala esentiala intre Asia si Occident. Inca din anii ’80, aceasta ruta care trece prin Kashi (fostul Kachgar) intre podisul Pamir si muntii Tian Chaui, in vestul Chinei, a redevenit o ruta a drogurilor, potrivit spuselor presedintelui Kirghizstan, Astor Akalo.

Regiunea montana situata la nordul frontierei dintre Thailanda, Birmania si Laos, cunoscuta sub numele de  „Triunghiul de Aur”, a fost acaparata de traficantii de droguri. Culturile mari au putut exista datorita zonei semisalbatice, a populatiei seminomade precum si inaccesibilitatii zonei datorita vegetatiei salbatice de jungla. Obiceiul locuitorilor acestei zone este acela de a arde padurile, iar terenurile rezultate sa fie cultivate cu mac opiaceu. Dupa recoltare, terenul este parasit, iar activitatea este reluata in alta zona. Plantele sunt preluate de traficanti, care le prelucreaza in laboratoare clandestine situate in apropierea culturilor, produsele obtinute luand calea pietelor de desfacere. Toate eforturile autoritatilor de a impiedica culturile de mac opiaceu au fost sortite esecului. Aceasta s-a intamplat din cauza saraciei populatiei care supravietuieste din punct de vedere economic de pe urma acestor culturi, obtinand venituri foarte mici, insa sigure in comparatie cu sumele finale rezultate din traficul de droguri. Impiedicarea cultivarii de plante specifice in zona nu a fost posibila nici in urma interventiei in forta a autoritatilor. Instabilitatea politica din zona, controlul acesteia din punct de vedere militar de catre forte care incurajeaza pe ascuns activitatile ilicite, precum si coruptia factorilor de raspundere implicati in combaterea traficului din zona care atinge cote alarmante, sunt alti factori care nu permit eradicarea flagelului in acest colt de lume .

Instabilitatea politica si militara, precum si saracia in care se afla populatia a permis traficantilor de droguri sa stapaneasca si zona cunoscuta sub denumirea de „Semiluna de aur”, ce cuprinde Afganistanul, Pakistanul si Iranul. Aici populatia seminomada, care se bucura de obtinerea unor venituri sigure din traficul ilicit de droguri, cultiva pe suprafete mari mac opiaceu si cannabis, pe care traficantii le transforma in renumita „heroina persana”. Regiunea Matran din Pakistan, regiune arida si putin frecventata, loc de contrabanda, serveste ca punct de plecare a exportarii heroinei din „Semiluna de aur”.

In Penjab si in regiunea de nord-vest a Pakistanului se gasesc peste 800 de laboratoare clandestine care produc o heroina de calitate superioara care alimenteaza piata nationala si internationala, exportand drogul catre SUA, tarile Europei si Orientul Mijlociu. Laboratoarele de rafinare a heroinei sunt situate pe dealurile Chagai din Balouchistan si in centura tribala din apropiere de Peshawar si Karachi. Mafia drogurilor din Pakistan a profitat de instabilitatea politica a tarii si de lipsa de reactie a autoritatilor.

Pakistanul este considerat un narcostat, adica o tara in care statul sau un sector de activitate din societate este implicat in traficul ilicit de droguri, realizand profituri in urma acestei activitati.

Conflictul din Afganistan a provocat o extindere considerabila a producerii opiului, cauzata de inexistenta unei puteri centrale care sa detina controlul asupra teritoriilor.

In 2006, din intreaga cantitate de opiacee care a parasit teritoriul afgan, 53% a trecut prin Iran, 33% prin Pakistan si 15% prin Asia Centrala (in principal, prin Tadjikistan). Ruta de trafic din Afganistan continua sa traverseze Pakistanul, Iranul, Turcia si tarile balcanice catre centrele de distributie din Europa Occidentala.

Localizati in Afganistan si in toate cele cinci republici din Asia Centrala, mafia drogurilor se identifica prin retelele nationale si prin caracterul exclusiv familial sau etnic al acestora. Rolul lor pe piata drogurilor consta in cumpararea opiaceelor de la fermieri si vanzarea lor cumparatorilor internationali. Mafia drogurilor din regiune este formata din grupari originare din Kazakhstan, Kirghizstan, Tadjikistan, Uzbekistan, dar aceste grupari nu sunt la fel de bine implementate precum gruparile afgane.

A doua categorie de grupari implicate in traficul de droguri in Asia Centrala sunt organizatiile criminale transnationale. Aceste grupari sunt urmatoarele:

retelele de traficanti afgani, kirghizi si rusi care transporta incarcaturile de opiacee spre Asia Centrala, Tarile Baltice, Rusia si Uniunea Europeana;

retelele de traficanti afgani, turkmeni si turci care fac trafic cu opiacee catre Turcia, traversand Turkmenistanul, Armenia sau Azerbaidjan;

retelele de traficanti caucazieni responsabili cu traficul de droguri din Federatia Rusa;

gruparile afgano-iraniene si afgano-pakistaneze;

gruparile independente din Tadjikistan si Uzbekistan, care realizeaza contactul cu diaspora din Afganistan;

gruparile de kirghizi si turkmeni, care incearca sa dezvolte legaturile cu mafia afgana a drogurilor;

in ultima perioada de timp, incearca sa patrunda in traficul regional de droguri gruparile chineze, coreene, latino-americane si nigeriene.

Operatiunile organizatiilor criminale transnationale nu isi au originile intotdeauna in Afganistan. Pe langa stocarea opiaceelor in Afganistan, gruparile transnationale depoziteaza de asemenea drogurile in centre regionale diferite, precum Osh, Shymkent si Samarkand, unde se implementeaza din ce in ce mai multe laboratoare clandestine.

Ultima categorie de grupari implicate in traficul de droguri din Asia Centrala sunt gruparile armate nestatale si gruparile teroriste, precum talibanii, Al-Qaeda si Miscarea islamica din Uzbekistan. Gruparile armate nestatale sunt comandate de „lorzi ai razboiului”, persoane cu experienta in derularea unor razboaie civile. Ei domina comertul cu droguri in doua modalitati: prin colectarea taxelor de la cultivatorii locali sau de la traficantii care tranziteaza teritoriul lor si prin controlul procesului de fabricare a drogurilor in laboratoarele clandestine.    

Relieful Asiei nu este un obstacol pentru traficanti: numeroase puncte de trecere permit traversarea celor 2087 km. de frontiera dintre Afganistan si vecinii de nord, de-a lungul a trei mari posturi de frontiera: Kuska (pe ruta Nerat din Achgabat pe unde traverseaza Turkmenistan), Turmez (pe ruta Mazar–e Charif spre Karshi si Boukhara, mai exact prin Uzbekistan) si in final Nizhiny Pyandz (pe ruta Kaboul - Dusanbe, capitala Tadjikistan).

Mai mult, muntii din nord-estul Afganistanului prezinta trecatori dificile, dar foarte putin supravegheate. Traficantii descopera astfel provincii tadjikistaneze care sunt autonome de Dusanbe inainte de a trece prin Uzbekistan sau Kazakhstan.

Din cauza faptului ca Iranul a adoptat o legislatie severa in domeniul combaterii traficului de droguri (legea din 12 ianuarie 1989 care prevede pedeapsa capitala in cazul detinerii a cel putin 5 kg. de opiu brut sau 30 de grame de heroina), traficantii au inceput sa caute noi rute de transport la inceputul anilor ’90, dar confiscarile efectuate de agentiile de aplicare a legii confirma faptul ca Iranul ramane un  loc privilegiat de tranzit al heroinei afgane.

Tadjikistanul reprezinta in acest moment, principala cale de acces a opiaceelor ce provin din zona „Semilunei de aur”. Traficul de droguri ce tranziteaza Tadjikistan releva in mod clar importanta acestor teritorii aflate sub controlul Aliantei de Nord, in special zonele din jurul Jirgatalului si Garm din Tadjikistan. Aproximativ 3% din familiile agricultorilor din Tadjikistan se ocupa de cultivarea opiului si intre 10 000 si 40 000 de tadjikistanezi (0,4% din populatia totala) se ocupa cu comertul de opiu, fiind folositi de traficanti ca transportatori sau intermediari.

De altfel, nici o regiune a globului pamantesc unde situatia geografica si social-politica au permis, nu a scapat de prezenta traficantilor de droguri, care la preturi mici reusesc cultivarea si transformarea culturilor in droguri ilicite pentru consum, dupa care le comercializeaza la preturi exorbitante, profiturile fiind fabuloase.

Alta tara puternic afectata de invazia drogurilor si cresterea numarului de consumatori a devenit India. Intinsa suprafata a teritoriului, lungimea frontierelor maritime si terestre nu au permis autoritatilor sa efectueze un control sever asupra circulatiei. Handicapul a fost imediat speculat de traficantii de droguri care la inceput au folosit India ca tara de tranzit pentru drogurile aduse din „Triunghiul de Aur”, dupa care s-au orientat catre populatie, numarul consumatorilor crescand continuu.

In prezent exista trei centre distincte de productie a opiaceelor care aprovizioneaza trei piete principale, si anume[20]:

Afganistanul care aprovizioneaza tarile invecinate, Orientul Mijlociu, Africa si, in mod deosebit, Europa;

Myanmar/Laos care furnizeaza opiacee tarilor invecinate (in special Chinei) si continentului Oceania (in principal, Australiei);

America latina (Mexic, Columbia, Guatemala, Peru) care aprovizioneaza America de Nord (in mod deosebit, Statele Unite ale Americii).

Intr-un comunicat de presa din data de 2 septembrie 2006, Directorul Executiv al Biroului Natiunilor Unite privind Drogurile si Criminalitatea, Antonio Maria Costa, preciza ca recolta de mac opiaceu obtinuta in anul 2006 in Afganistan reprezinta aproape 92% din productia la nivel mondial si depaseste cererea globala cu 30%. „Opinia publica este din ce in ce mai frustrata de faptul ca in Afganistan culturile de mac opiaceu nu pot fi tinute sub control. Investitiile politice, militare si economice facute de tarile coalitiei nu au un impact vizibil asupra acestor culturi. Prin urmare, opiul din Afganistan finanteaza insurgentii, mafia internationala si duce la decesul a peste o suta de mii de persoane in fiecare an”, a mai adaugat domnul Costa[21].

In data de 7 septembrie 2006 atragea atentia un articol dat publicitatii de BBC NEWS prin care se aducea la cunostinta ca generalul James Jones, comandantul NATO solicita tarilor membre NATO sa acorde intariri pentru misiunea din sudul Afganistanului, recunoscand ca trupele aliate nu mai fac fata violentei din regiune. La data de 12 septembrie 2006, Antonio Maria Costa facea urmatorul apel pentru distrugerea industriei opiului in Afganistan: „Fac apel la fortele NATO pentru distrugerea laboratoarelor de heroina, dezafectarea pietelor de opiu, atacarea convoaielor de opiu si aducerea comerciantilor in fata justitiei. Invit tarile coalitiei sa ofere NATO mandatul si resursele necesare”. In prezent, in Afganistan, numai in 6 din cele 34 de provincii nu se cultiva mac opiaceu. Aproximativ 12,6% din totalul populatiei este implicata in cultivarea opiului.

PROIECT: Infractiuni de serviciu sau in legatura cu serviciul PROIECT: Ipoteca mobiliara asupra mobilelor detinute de soti

In anul 2002, inalti functionari din Kandahar si chiar ministrul de interne afgan au fost acuzati ca ar avea legaturi cu retelele de trafic de droguri.

Concluzia la care au ajuns mai multe organisme internationale insarcinate cu lupta impotriva traficului de droguri este ca in Africa, traficul de droguri constituie o problema majora, reprezentand un obstacol suplimentar in calea dezvoltarii continentului. Deja, in 2001, un raport al Organului International de Control al Stupefiantelor afirma ca „gratie experientei lor in domeniul traficului cu hasis si heroina, cartelurile drogurilor din Africa occidentala cautau noi contacte in America Latina pentru a extinde traficul cu cocaina in intreaga regiune a Africii subsahariene”.

Este vorba de o turnura fundamentala in strategia traficului de droguri la nivel mondial, care pozitioneaza Africa ca o regiune „pivot” pentru distribuirea drogurilor in lumea intreaga. De la inceputul anilor ’90, Africa era situata pe rute de tranzit ale drogurilor. Turnura a avut loc in anul 1993, cand au fost confiscate in Nigeria 300 kg. de heroina provenind din Thailanda. Aceasta a reprezentat semnalul unei schimbari care arata transformarea numerosilor mici contrabandisti africani (majoritatea nigerieni) din simpli transportatori pentru profitul altora, in membri ai unor bande conduse de cetateni africani, in masura de a trata de la egal la egal cu organizatii similare din alte continente. Afirmarea mafiilor nigeriene deriva de asemenea din apartenenta Nigeriei la Commonwealth, care a permis legarea de relatii stranse comerciale cu subcontinentul indian, producator de opiu si heroina si cu lumea consumatoare anglo-saxona.

La sfarsitul anilor ’80 se inregistreaza o crestere importanta a rolului Nigeriei ca centru strategic. In anul 1992, urmare a confiscarilor de cocaina din aeroportul Lagos, autoritatile nigeriene au suspendat zborurile directe catre Rio de Janeiro. De atunci, traficantii nigerieni sunt considerati ca principalii vectori ai drogului, o adevarata industrie a serviciului de comert de heroina si cocaina. Ei sunt prezenti in toate punctele cheie ale producerii si traficului de droguri. Gratie compatriotilor lor rezidenti in strainatate, ei au format clanuri criminale comparabile cu cele columbiene, turce si chineze.

Organizatiile mafiote nigeriene, ca si altele, se bazeaza pe solidaritatea etnica, de clan si de familie. Deja in 1995, autoritatile americane estimau ca 50% din heroina care circula in tara lor era introdusa de catre nigerieni care utilizau Polonia si Ungaria ca punct de tranzit pentru cocaina destinata Europei occidentale.

Prezenta acestor organizatii criminale, urbanizarea puternica, distrugerea valorilor traditionale africane, difuzarea unei culturi hedoniste sunt de asemenea factori care au creat premisele pentru un progres al traficului de droguri pe continentul african.

Confiscarile de opiacee in Africa au inregistrat o crestere in acesti ultimi ani. Potrivit statisticilor ONU, in anul 2004 s-a inregistrat o crestere a confiscarii de heroina cu 60% in comparatie cu anul precedent. Cea mai mare parte a acestei cresteri este datorata confiscarilor care au avut loc in Africa centrala si occidentala, care s-au dublat intre 2003 si 2004. Heroina care trece prin Africa este destinata in primul rand pietelor europene si in al doilea rand celor din nordul Americii. Heroina provine din tarile Asiei de Sud-Vest si de Sud-Est.

Cantitatea totala a opiaceelor confiscate in Africa este totusi modesta (0,3% din totalul confiscarilor la nivel mondial). Trebuie sa tinem cont totusi ca nu exista statistici fiabile si ca nivelul confiscarilor nu reflecta adevaratul flux al drogurilor care tranziteaza Africa din cauza slabiciunii fortelor de politie locala care au dificultati in interceptarea transporturilor ilicite.

In ceea ce priveste utilizarea opiaceelor in Africa, potrivit statisticilor Biroului Natiunilor Unite privind Drogurile si Criminalitatea (UNODC), se remarca o crestere a consumarii lor pe continentul african, indeosebi in Africa orientala, in Africa sudica si in mai multe tari din Africa occidentala. Dupa expertii ONU, cresterea consumului de heroina in aceste regiuni provine din faptul ca ele sunt folosite ca locuri de tranzit de catre narcotraficanti, care nu se dedau totusi de la a-si crea o piata locala.

Raportul Biroului Natiunilor Unite privind Drogurile si Criminalitatea (UNODC) asupra traficului de stupefiante din 2007 remarca faptul ca „o parte mica, dar in crestere din productia de opiacee afgane este trimisa in America septentrionala fie prin Africa orientala si Africa occidentala, fie prin Europa”.

In 2004, 50% din confiscarile de cocaina de pe continentul African au fost inregistrate in Africa occidentala si centrala. Zona de trecere cea mai utilizata de catre traficantii de cocaina este cea a Golfului de Guineea, de unde cocaina este transportata in Europa in cantitati mici de catre „carausi”.

Traficantii de cocaina incearca intr-o masura ascendenta sa utilizeze ca rute ale tranzitului Africa din doua motive. Primul provine din imbunatatirea sistemelor de supraveghere desfasurate de autoritatile locale si de autoritatile americane in regiunea Caraibe si America centrala, ruta traditionala folosita de traficanti. In acesti ultimi ani de exemplu, s-au ridicat baze de supraveghere americane din Anzi in Insulele Caraibe. In plus autoritatile olandeze au intensificat supravegherea cu patrule aeriene pozitionate in insulele Curaqao si Saint Martin.

Al doilea factor este legat de diminuarea consumului de cocaina inregistrata in SUA, fata de o crestere a cererii in Europa. Africa este deci o ruta comoda si sigura pentru a ajunge o piata in crestere. Ca efect colateral, s-a creat, in plus, o piata africana care inregistreaza in ultimii ani cresteri insemnate.

Pe cand Africa nu este pentru moment decat un loc de tranzit si o piata reziduala pentru droguri precum cocaina si heroina, principala productie locala de substante stupefiante este cea de cannabis. Conform raportului Biroului Natiunilor Unite privind Drogurile si Criminalitatea (UNODC) pe anul 2006, iarba de cannabis este cultivata, adeseori in mod ilegal, in 176 de tari din lumea intreaga. Africa reprezinta 27% din productia mondiala si principalii producatori sunt Marocul (3700 de tone), Africa de Sud (2200 de tone) si Nigeria (2000 de tone).

Productia de droguri sintetice este limitata in Africa, cu exceptia Africii de Sud unde fabricarea de metamfetamine a crescut in ultimii ani. Datele privind descoperirea de laboratoare clandestine confirma aceasta tendinta.

Columbia este statul cu cea mai mare suprafata cultivata cu coca, in ciuda scaderii cu 9%, de la 86.000 de hectare la 78.000 de hectare a suprafetei de cultura. La nivel statal, 72% din numarul global de capturi de cocaina se concentreaza pe teritoriul a 5 state: Columbia, Statele Unite ale Americii, Venezuela, Spania si Ecuador[22].

Organizatiile mexicane de trafic de droguri sunt cele mai influente dintre organizatiile care opereaza pe teritoriul SUA, prezentand pericolul cel mai mare din punct de vedere organizational. Acestea reprezinta principalii transportatori de cocaina si distribuitorii de cantitati mari in tara, de asemenea wlw sunt impolicate in productia, transportul si distributia heroinei, marijuanei si metamfetaminei disponibile pe piata de droguri din SUA.

Sediul local al DEA din New York a constatat recent ca gruparile criminale mexicane se aprovizioneaza de la gruparile criminale columbiene, acestea fiind sursa cantitatilor mari, la nivelul kilogramelor de cocaina existente in multe zone din orasul New York.

In Europa, heroina se gaseste sub doua forme de import: heroina bruna obisnuita (forma sa chimica de baza) si heroina alba (sub forma de sare) care este mai rar intalnita si, de obicei, mai scumpa, provenind de obicei din Asia de Sud-Est. Pe langa heroina importata, unele droguri pe baza de opiacee sunt produse in Uniunea Europeana, dar fabricarea este in esenta limitata la producerea pe scara redusa a preparatelor „de casa” din mac opiaceu (ex. tulpini de mac opiaceu, concentrat de mac opiaceu obtinut din tulpini sau capsule zdrobite de mac) intr-o serie de state din estul Uniunii Europene, cum ar fi Lituania, unde piata de tulpini de mac opiaceu si concentrat de mac opiaceu din tulpini pare sa se fi stabilizat, precum si Polonia, unde se pare ca productia de „heroina poloneza” este in descrestere[23].

Pe langa implicatiile acestui flagel asupra sanatatii populatiei si a costurilor tot mai mari pentru mentinerea sa sub control, trebuie relevate si cele legate de castigurile imense realizate de traficanti, parte din acestea fiind folosite pentru comiterea altor activitati ilicite, inclusiv pentru finantarea actelor teroriste. La nivel mondial se constata o crestere continua a numarului de consumatori de droguri. In anul 2004, peste doua sute milioane de persoane (peste 5% din populatia lumii), cu varste cuprinse intre 15 si 64 de ani, au consumat droguri cel putin o data.

Pana nu de mult, la noi in tara s-a considerat ca fenomenul drogurilor nu a fost cunoscut niciodata, drogurile reprezentand ceva cunoscut numai de catre Occidentul decadent, aceasta idee fiind indusa de propaganda comunista. Inainte de anul 1990, consumul ilicit de droguri in Romania constituia un aspect cu caracter exceptional, in cele cateva cazuri inregistrate consumatorii fiind cetateni straini, in marea lor majoritate marinari. De asemenea, in evidenta autoritatilor vremii se regasea un numar mic de persoane, devenite dependente ca urmare a unor tratamente indelungate cu morfina sau alte medicamente cu continut stupefiant[24].

In perioada de tranzitie parcursa de Romania dupa Revolutia din Decembrie 1989, criminalitatea organizata nationala si internationala si-a facut aparitia si s-a dezvoltat, grupurile criminale actionand structurat in diverse domenii ale vietii sociale si economice. O parte a cetatenilor romani uzitand de dreptul la libera circulatie au savarsit fapte penale in afara teritoriului national, pentru ca ulterior, in baza experientei acumulate, sa initieze pe teritoriul Romaniei forme organizate de criminalitate, deja existente in alte zone geografice.

Pozitia geografica deosebita pe care o ocupa Romania a facut ca aceasta sa fie luata in calcul de catre retelele de traficanti de droguri ca un important „cap de pod” ce face legatura intre Orient si Occident. Arealul favorabil al Romaniei, care include toata gama cailor de transport, a permis retelelor de traficanti sa foloseasca diverse mijloace pentru tranzitarea teritoriului tarii.

O serie de factori determinanti, precum factori de ordin social-politic-economic, cadrul legislativ insuficient reglementat in materie antidrog si inexistenta organelor judiciare specializate in combaterea acestui gen de infractiuni, care sa aiba dotarea tehnica corespunzatoare, au influentat in timp, evolutia Romaniei in ceea ce priveste traficul de droguri.

Situatia conflictuala dintre statele ex-iugoslave a facut ca pentru o perioada de timp centrul de greutate al traficului de droguri sa se transfere pe cel de-al doilea segment al “rutei balcanice” care include si Romania.

In dorinta lor de expansiune, organizatiile criminale privesc Romania nu numai ca o tara de tranzit, dar si ca o piata de desfacere si consum ilicit a drogurilor. Deschiderea granitelor Romaniei, care a condus la o crestere enorma a numarului de mijloace de transport si marfuri ce intra si ies, in si din tara, confera organizatiilor criminale posibilitati largi de camuflare a drogurilor si de tranzitare a teritoriului tarii.

Romania reprezinta principalul tronson al celei de-a doua rute balcanice de transport al drogurilor catre Europa Occidentala. Ruta a doua balcanica de transport al drogurilor porneste din Turcia, traverseaza Bulgaria, intra in Romania prin punctele de frontiera sudice (Negru Voda, Vama Veche, Bechet, Giurgiu), trece prin Bucuresti, dupa care continua prin zona subcarpatica spre Vest, iar prin punctele de frontiera Nadlac, Bors, Petea intra in Ungaria. In continuare, trece prin Budapesta, intra in Slovacia prin Rajka, iar dupa traversarea teritoriului slovac, ajunge prin zona sud-vestica, in Cehia, de unde patrunde in Germania prin punctul de frontiera dintre cele doua tari[25].

O alta varianta a celei de-a doua rute balcanice, care include si un tronson maritim, este: Istanbul-Constanta (pe Marea Neagra)-Bucuresti, dupa care intra pe traseul mai sus descris.

Din cea de-a doua ruta balcanica se desprinde o alta varianta care pleaca din Bucuresti, traverseaza zona estica a Romaniei, dupa care intra in Ucraina, unde se bifurca, un traseu continuand prin Polonia catre Germania, iar celalalt spre aceeasi destinatie, dar prin Slovacia si Cehia.

Prima ruta balcanica ce ocoleste Romania, dar care poate oricand sa includa si variante care sa vizeze tara noastra, are urmatorul traseu: Turcia-Bulgaria-Serbia-Ungaria, iar la Budapesta intra pe ruta a doua balcanica.

Caracterul relativ stabil al rutelor de transport nu exclude si alte variante care sa vizeze Romania, depistarea acestora depinzand in mare masura de abilitatea institutiilor implicate in combaterea traficului si consumului ilicit de droguri si, mai ales, de modul in care acestea coopereaza cu institutiile similare ale altor state.

Transformarea Afganistanului in principal producator de heroina a format, in opinia analistilor internationali, convingerea ca transporturile de heroina catre Europa nu se vor mai efectua prin Romania, in principal, ci prin ocolirea acesteia prin nord, urmand ruta Turkmenistan/Iran – traversand Marea Caspica-Azerbaidjan-Georgia-traversand Marea Neagra-Ucraina si de aici catre vest (este putin probabil ca transporturile de heroina din Afganistan sa traverseze Turcia, datorita conflictelor cu retelele locale de traficanti de droguri).

Din cazuistica ultimilor ani, rezulta ca pentru drogurile sintetice se prefigureaza dezvoltarea unor rute dinspre vest (Olanda, Belgia, Germania) spre est (Romania), dar si dinspre nord (Tarile Baltice, Ucraina) pentru produsele stupefiante de sinteza (amfetamine, MDMA, LSD si altele), care ar urma sa devina active pe teritoriul Romaniei.

Principalele tendinte privind evolutia fenomenului criminalitatii in domeniul drogurilor sunt urmatoarele[26]:

amplificarea si diversificarea fenomenului infractional transfrontalier;

modificarea continua a rutelor utilizate si a tipurilor de droguri traficate in functie de cerintele pietei ilicite;

extinderea fenomenului infractional din acest domeniu pe intreg teritoriul tarii;

amplificarea si diversificarea criminalitatii asociate consumului de droguri;

diversificarea modalitatilor de spalare a banilor rezultati din operatiunile ilicite cu droguri prin racolarea unor specialisti din domeniul financiar-bancar si coruperea unor functionari publici;

cresterea numarului de consumatori de droguri si, in special, a celor care prefera amfetaminele si cannabisul.

Potrivit Strategiei nationale antidrog in perioada 2005-2012, principalii factori de risc care pot influenta nivelul ofertei de droguri sunt:

v      pozitia Romaniei la intersectia principalelor rute traditionale utilizate de traficantii internationali de droguri si faptul ca incepand cu data de 01 ianuarie 2007 tara noastra reprezinta granita estica a Uniunii Europene;

v      cresterea fluxului de imigranti spre Romania si alte state membre ale Uniunii Europene;

v      dezvoltarea traficului comercial prin punctele de frontiera cu consecinte asupra scaderii timpilor de control;

v      cresterea consumului de droguri si in special a celui de droguri sintetice;

v      implicarea in fapte de coruptie a unor functionari publici care au atributii directe in activitatea de control la frontiera;

v      proliferarea retelelor teroriste interesate in obtinerea de fonduri din traficul ilicit de droguri;

v      cooperarea insuficienta intre institutiile abilitate in reducerea ofertei de droguri.

Constant si nu pe un teren viran, ci ca o consecinta a dezvoltarii rapide a narcotraficului international, si a unei cereri crescande de stupefiante si pe piata interna, traficul intern cu droguri si in special cel stradal s-a intensificat, atingand in prezent cote alarmante, atat pe raza Capitalei, cat si in alte centre urbane din tara materializate prin sporirea numarului de vanzatori stradali si din locuinte, amplificarea cererii de droguri in institutiile de invatamant, discoteci, locuri si medii infractionale.

Numai in Bucuresti, de exemplu, exista deja locuri cvasinotorii unde se comercializeaza, aproape ostentativ, „moartea alba”. In aceste activitati, organizate pe scheletul unor veritabile retele de comercianti, sunt implicati atat in calitate de dealeri, cat si de consumatori, grupuri de romani, preponderent din etnia rromilor. Este o situatie surprinzatoare, la care specialistii nu sa-u gandit cu ceva timp in urma, in sensul ca asemenea indivizi vor renunta la clasica bisnita cu produse agroalimentare, flori, tigari, cu aur si valuta si se vor lansa in afaceri cu stupefiante.

In prezent, tara noastra nu reprezinta o amenintare majora din punct de vedere al productiei si distributiei de stupefiante, datorita consolidarii legislatiei interne privind controlul drogurilor si precursorilor cat si a structurilor administrative si de coordonare[27].

3. Conceptul si clasificarea drogurilor

Etimologia cuvantului „drog” nu este intrutotul si exact cunoscuta. In opinia unor autori, termenul provine din limba olandeza (droog)[28]. Claude Saumaise si Gilles Ménage, cercetarori in domeniu, sunt de parere ca termenul deriva de la „droga”, plecand de la cuvantul din limba persana „droa”.

Dictionarul explicativ al limbii romane defineste drogul ca fiind:

substanta de origine vegetala, animala sau minerala, care se intrebuinteaza la prepararea unor medicamente si ca stupefiant;

substanta folosita la prepararea unor medicamente sau ca stupefiant;

substanta toxica medicamentoasa folosita la prepararea produselor farmaceutice.

Potrivit legislatiei nationale[29], drogurile reprezinta „plantele si substantele stupefiante ori psihotrope sau amestecurile care contin asemenea plante si substante”.

Lato sensu, drogul a fost definit[30] ca fiind orice substanta utilizata in terapeutica, datorita unor proprietati curative, dar al carei efect este cateodata, incert si nociv pentru organismul uman. Totusi, aceasta definitie este mult prea vaga, generalizand medicamentele.

O alta definitie[31] prezinta drogurile ca fiind substante solide, lichide sau gazoase, care odata introduse in organism, modifica imaginea asupra realitatii inconjuratoare. Folosirea abuziva poate crea dependenta fizica si psihica sau tulburari grave ale activitatii mentale si ale comportamentului.

Potrivit altor autori[32], notiunea de „drog” trebuie inteleasa in sensul de „stupefiant”, „produse sau substante stupefiante ori toxice” sau „substante psihotrope”.

Notiunea de „stupefiant” este definita ca fiind substanta medicamentoasa care inhiba centrii nervosi, producand o stare de inertie psihica si fizica si care, folosita in mod sistematic duce la obisnuinta si la necesitatea unor doze crescande .

In opinia autorilor, drogurile reprezinta acele substante care, fiind introduse de o persoana pe diferite cai in organism (injectare, prizare, inhalare) produc acestuia modificari esentiale, putand genera dependenta fizica si/sau psihica a persoanei care le consuma[34].

Din punct de vedere farmacologic, drogul este substanta utilizata de medicina si a carei administrare abuziva (consum) poate crea dependenta fizica si/sau psihica ori tulburari grave ale activitatii mentale, perceptiei, comportamentului, cunostintei.

In acceptiunea Organizatiei Mondiale a Sanatatii[35], „drogul” este acea substanta care, odata absorbita de un organism viu, poate modifica una sau mai multe functii ale acestuia.

Academia Nationala de Medicina din Franta a adoptat urmatoarea definitie a drogurilor: „substante naturale sau de sinteza ale caror efecte psihotrope produc senzatii comparabile placerii, conducand prin consumul lor repetat de cele mai multe ori la dependenta psihica si fizica. Cuvantul drog nu trebuie sa fie utilizat cu sensul de medicament sau de substanta activa din punct de vedere farmaceutic.”[36].

Observatorul francez al drogurilor si toxicomanilor defineste drogurile[37] ca fiind: „produse naturale sau sintetice, consumate in vederea modificarii starii de cunostinta, avand potential de uzanta nociv, de abuz sau dependenta, a caror folosire poate fi legala sau nu”.

Institutul de sanatate publica din Belgia defineste drogul ca fiind substanta psihoactiva utilizata in scopuri non-medicale[38].

In conformitate cu unele recomandari ale Organizatiei Mondiale a Sanatatii, substantele sau clasele de substante psihoactive (drogurile) care produc asemenea modificari si genereaza dependenta, sunt urmatoarele: alcoolul, opiaceele, derivatele cannabisului, sedativele si hipnoticele, cocaina, halucinogenele, tutunul, solventii volatili, alte substante psihoactive si substante din diferite clase, utilizate in asociere[39].

Potrivit documentelor internationale, prin „droguri” intelegem stupefiantele supuse controlului international prin Conventia unica privind stupefiantele din 1961 si substantele psihotrope al caror control international este prevazut de Conventia privind substantele psihotrope, incheiata in anul 1971.

Psihotrope sunt considerate toate substantele de origine naturala (vegetala, animala ori minerala) sau de sinteza, susceptibile sa modifice intr-un mod oarecare activitatea psihicului si comportamentului uman. Ele actioneaza direct asupra sistemului nervos central, influentand inegal selectiv sau global, atat functiile psihice instinctive cat si procesele mentale si emotionale.

Termenii drog licit si drog ilicit au fost utilizati din momentul incriminarii prin lege a substantelor psihotrope. Drogurile licite sunt substantele psihotrope al caror consum sau vanzare nu este incriminat prin lege. Cofeina din cafea, nicotina din tutun, alcoolul si unele medicamente (eliberate din farmacii fara prescriptie medicala) pot fi considerate droguri admise de societatea in care traim. In doze mari, ele pot produce toleranta fizica si psihica.

Drogurile ilicite sunt drogurile al caror consum sau vanzare in afara cadrului legal atrage raspunderea penala a persoanelor, constituind infractiuni. Caracterul ilicit al drogurilor difera de la o legislatie la alta. Spre exemplu, consumul de cannabis este ilegal in Franta, dar este permis in Olanda, fiind supus totusi unei reglementari legale. Drogurile care fac obiectul unor conventii internationale sau legi nationale sunt denumite si „droguri de abuz” („abused drugs”).

In literatura de specialitate si in practica exista numeroase clasificari ale drogurilor, avand la baza diferite criterii, cum ar fi: efectul produs asupra sistemului nervos central, originea substantelor, regimul juridic aplicabil, implicatiile sociale sau dependenta produsa in urma consumului.

In functie de efectul produs asupra sistemului nervos central, drogurile se clasifica astfel:

substante stimulente sau psihoanaleptice;

substante depresoare sau psiholeptice;

substante perturbatoare (halucinogene) sau psihodisleptice.

Stimulentele sunt substante care accelereaza activitatea sistemului nervos central.  Din aceasta categorie fac parte: frunzele arbustului de coca, crack-ul, amfetaminele, anorexigenele si psihostimulentii. Acestea se subclasifica in :

stimulente ale veghii – amfetamina, cocaina, cofeina, cathina. In doze moderate acestea intretin starea de veghe, cresc activitatea mentala si creeaza o senzatie de bine.

stimulente ale umorii – substante ce indeparteaza starea depresiva.

Depresoarele sunt substante care incetinesc activitatea sistemului nervos central, in general ele avand efecte analgezice si sedative. Principalele substante ce fac parte din aceasta categorie sunt: opiul si derivatii sai (morfina si heroina), medicamentele pe baza de opiu sau derivati ai acestuia, morfinice de sinteza, barbiturice, tranchilizante si hipnoticele.

Halucinogenele sunt substante care perturba activitatea sistemului nervos central si provoaca alterari ale perceptiei, temporale si spatiale. In fapt ele deformeaza senzatiile si perceptiile celui care le utilizeaza[41]. Cunoscute si sub denumirea de „droguri psihedelice”, in aceasta categorie sunt cuprinse cannabisul, LSD 25, mescalina, ciupercile halucinogene, ketamina, phenciclidina, etc.

Dupa originea lor, drogurile se clasifica in[42]:

droguri naturale;

droguri de semisinteza;

droguri de sinteza (sintetice).

Drogurile naturale sunt cele obtinute direct din plante sau arbusti: opiul, morfina, cocaina, cannabisul si rasina acestuia, frunzele de coca si derivatii sai si alte plante cu principii halucinogene.

Drogurile de semisinteza sunt cele realizate prin procedee chimice pornind de la o substanta naturala extrasa dintr-un produs vegetal (heroina, codeina).

Drogurile de sinteza sunt obtinute in intregime prin sinteze chimice: metadona, mescalina, LSD 25, amfetamina, designer-drugs, ecstasy ori alte substante psihotrope obtinute in laboratoare clandestine. Tot in aceasta categorie sunt inclusi si solventii volatili si alte produse cu proprietati asemanatoare drogurilor[43]. Tot droguri de sinteza sunt considerate mai multe produse ce sunt deturnate de la folosirea lor traditionala, fiind totodata larg raspandite si usor de procurat. Acestea antreneaza o puternica dependenta psihica si uneori fizica producand totodata si fenomenul de toleranta.

In functie de regimul juridic al substantelor acestea se impart in doua categorii:

substante a caror fabricare si administrare sunt supuse controlului (morfina, barbituricele, ketamina) – sunt folosite in tratamente medicale;

substante total interzise (LSD, heroina, ecstasy, cocaina).

Un alt criteriu important de clasificare, il constituie dependenta generata (clasificare de ordin medical). In functie de aceasta, drogurile se impart in trei categorii:

droguri care produc dependenta fizica;

droguri care produc dependenta psihica;

droguri care produc dependenta mixta – din aceasta ultima categorie fac parte cele mai multe stupefiante.

O alta clasificare este cea statuata in dreptul international, conform careia in functie de plasarea pe unul dintre cele doua tablouri ale Conventiei unice privind stupefiantele din anul 1961 si respectiv patru tablouri din Conventia privind substantele psihotrope din anul 1971, drogurile se impart in stupefiante si substante psihotrope.

Potrivit art.1, lit.q si r din Conventia asupra traficului ilicit de stupefiante si substante psihotrope, semnata la Viena la 20 decembrie 1988, aceasta clasificare arbitrara este mentinuta si chiar intarita.

Dupa tipul general de drog, acestea pot fi:

a) Substante psihotrope, care, la randul lor se pot clasifica:

dupa substantele din care deriva;

dupa originea lor;

dupa riscurile farmacodependentei si abuzului pe care le prezinta;

dupa efectele de ordin fizic si psihic;

dupa compozitia chimica generala.

b) Substante psihoactive, care, la randul lor pot fi:

stupefiante naturale, semisintetice si sintetice;

produse din extract de cannabis;

cocaina si celelalte substante extrase din coca;

barbituricele si celelalte sedative hipnotice;

tranchilizantele minore;

amfetaminele si stimulentele analoage;

LSD si alte halucinogene;

droguri asemanatoare aflate sub control;

solventi organici si inhalanti.

Cercetatorul francez Pierre Deniker[44] realizeaza o clasificare generala a psihotropelor, dupa cum urmeaza:

psiholeptice cu actiuni hipnotice, tranchilizante si sedative, neuroleptice si regulatoare ale umorului;

psihoanaleptice cu actiuni stimulatoare si antidepresoare;

psihodisleptice: halucinogene si onirogene (mescalina), stupefiantele (cocaina, heroina, morfina) alcoolul si derivatii sai.

In functie de modul de administrare (de consum) drogurile pot fi clasificate in: injectabile, ingerabile, de prizare, de masticare, de fumare, inhalare; unele se pot administra si sub forma de supozitoare[45].

In monografia sa despre toxicomani intitulata „Paradisuri artificiale”, Gabriel Stefan Gorun este de parere ca substantele psihoactive pot apartine uneia din urmatoarele clase, in functie de originea vegetala (opiu, cannabis, coca, mescalina), forma de agregare (gaz, aerosoli, lichide, solide), domeniul de utilizare (produse ilegale, industriale, medicale), actiune (psihodisleptice, psiholeptice, psihoanaleptice), potentialul de creare a dependentei (mare sau redus).

Dupa efectul farmacodinamic principal, drogurile sunt[46]:

euforicele (opiaceele si opiozii);

inhalantele (solventi volatili, lacuri, combustibili, aerosoli);

halucinogene (cannabis, fenilalanina, phenciclidina, ketamina);

nicotina;

excitantele (antidepresive, psihotice, timoleptice, neurostimulante);

psiholeptice (deprimantele);

steroizii anabolizanti (testosteronul).

O alta clasificare este facuta de legislatia nationala, potrivit careia drogurile se impart in:

droguri de mare risc: heroina, cocaina, morfina, amfetaminele, opiul, LSD-ul, ecstasy;

droguri de risc: cannabis, diazepam, fenobarbital, aminorex, nitrazepam;

precursorii utilizati la fabricarea drogurilor: efedrina, acetona, anhidrida acetica, acidul sulfuric, toluenul etc.;

inhalantii chimici toxici ( cel mai cunoscut si frecvent intalnit este aurolacul consumat de „copiii strazii”).