Tactica ascultarii invinuitului sau a inculpatului

TACTICA ASCULTARII INVINUITULUI SAU A INCULPATULUI

Invinuitul sau inculpatul, prin prezenta sa la locul si in momentul comiterii faptelor reprezinta o importanta sursa de informatii in ancheta penala. In egala masura insa, interesul sau in cauza face, de cele mai multe ori, ca aceste informatii sa nu fie prezentate de catre acesta intr-un mod corect si complet.

Ca evolutie a reglementarilor procesual penale, declaratia de inculpat – marturisirea – nu mai reprezinta o regina a probelor, nemaiavand valoare probanta absoluta.

1. Privire generala asupra semnificatiei interogatoriului in procesul judiciar

Potrivit art.23 C.proc.pen. „Persoana impotriva careia s-a pus in miscare actiunea penala este parte in procesul penal si se numeste inculpat.”

Potrivit art.229 C.proc.pen. „Persoana fata de care se efectueaza urmarirea penala se numeste invinuit cit timp nu a fost pusa in miscare actiunea penala impotriva sa.”

Inculpatul sau invinuitul beneficiaza de prezumtia de nevinovatie, fiind prezumati a fi nevinovati pana la proba contrarie.

Inculpatul si invinuitul nu pot fi obligati sa depuna marturie, avand dreptul de a tacea si de a nu da declaratii in procesul penal. Odata ce consimt a da declaratii, aceste declaratii constituie probe si pot fi folosite in procesul penal, chiar impotriva acestuia. Ca valoare probanta, potrivit art.69 C.proc.pen. „declaratiile invinuitului sau ale inculpatului facute in cursul procesului penal pot servi la aflarea adevarului, numai in masura in care sunt coroborate cu fapte si imprejurari ce rezulta din ansamblul probelor existente in cauza.” 

2. Formarea declaratiilor inculpatului

Ca si in situatia martorilor, formarea declaratiilor inculpatului parcurge exact aceleasi trei etape: receptia, memorarea si redarea faptelor. A se vedea, in acest sens, cele precizate la tema anterioara.

3 Regulile tactice privind ascultarea invinuitului sau inculpatului

3.1. Pregatirea in vederea audierii

In vederea audierii invinuitului / inculpatului, anchetatorul trebuie sa cunoasca in mod temeinic materialele cauzei asa cum au fost ele realizate pana la momentul audierii. Acest lucru permite organului de ancheta sa poata sti ce anume aspecte trebuiesc lamurite, ce intrebari ar fi util de adresat acestuia, care sunt imprejurarile negative ce trebuiesc elucidate, ce alibiuri ar putea fi invocate.

In vederea audierii, organul de ancheta va stabili locul audierii si va dispune citarea sau aducerea invinuitului / inculpatului. Audierea are loc, de regula, la sediul organului de cercetare penala, insa situatii speciale – varsta, starea de sanatate s.a. – pot determina audierea la domiciliul acestuia, la locul de munca, la spital sau chiar la locul savarsiri faptei. Daca asistenta juridica este obligatorie ori daca invinuitul are aparator ales trebuie asigurata prezenta aparatorului.

3.2. Etapele audierii

Audierea invinuitului se realizeaza in mod obisnuit in trei etape, anume:

a)           stabilirea identitatii si discutiile prealabile

b)           relatarea libera

c)            adresarea intrebarilor de control

a) Stabilirea identitatii invinuitului este obligatorie si se realizeaza cu ajutorul actelor de identitate, iar in caz de lipsa a acestora se apeleaza la alte mijloace ce pot conduce la stabilirea identitatii, de regula acte oficiale cu fotografie – permis de conducere, legitimatie, livret militar s.a. Aceasta identificare este foarte importanta datorita pozitiei procesuale si consecintelor juridice ale tragerii la raspundere penala, trebuind a fi impiedicata orice eroare judiciara, orice incercare de substituire de persoane, situatii intalnite in practica.

Eseu: Apararea posesiei prin actiuni posesorii - actiunea posesorie generala sau in complangere Referat: Efectele regimului matrimonial

Discutiile prealabile au rolul, spre deosebire de audierea martorului, de a detensiona atmosfera, de a determina inculpatul sa-si abata atentia de la faptele ce urmeaza a fi relatate, de a-l indeparta de la „versiunea” pe care a venit pregatit sa o relateze, lucrurile reale fiind mai bine intiparite in memorie decat „scenariile” neadevarate, concepute pentru a scapa de raspunderea penala.

b) relatarea libera  este o etapa obligatorie, codul de procedura penala prevazand obligatia organului de cercetare penala de a permite invinuitului sa relateze, intr-o declaratie scrisa olograf (personal) de catre acesta, tot ceea ce doreste sa declare cu privire la fapta cercetata.

Urmeaza apoi relatarea libera orala, etapa in care anchetatorul trebuie sa adopte acea „masca de ceara” prin care sa nu confirme sau infirme cele relatate de invinuit sau inculpat, dar, in acelasi timp sa observe manifestarile voluntare sau involuntare (mimica, gestica, transpiratia, roseata etc.) de natura a trada nervozitatea, nesinceritatea.

c) intrebarile de control sunt adresate de catre anchetator in legatura cu aspectele ocolite, voit sau involuntar, de catre invinuit, pe parcursul relatarii libere. Aceste intrebari pot fi, raportat la informatiile solicitate – anterioare, concomitente sau posterioare comiterii faptei.

Intrebarile trebuie formulate intr-o maniera clara si concisa, sa nu fie tendentioase sau sugestive, trebuie sa fie formulate intr-un limbaj accesibil inculpatului sau invinuitului.

3.3 Procedee de ascultare a invinuitului sau inculpatului

In tactica ascultarii invinuitului sau inculpatului pot fi adoptate o serie de procedee, in raport de imprejurarile cauzei, de atitudinea invinuitului, de psihicul acestuia, scopul fiind acela de a obtine informatii cat mai complete si exacte, chiar si atunci cand se incearca disimularea adevarului, insa intotdeauna, prin respectarea drepturilor si garantiilor procesuale ale partilor in procesul penal.

Astfel de procedee utilizate sunt:

procedeul ascultarii progresive – pornind de la aspecte mai putin importante, continuand cu cele  importante, in mod gradual

procedeul ascultarii frontale – prin prezentarea catre inculpatul a celor mai importante probe, pentru a-i crea convingerea ca nu are nici o sansa de scapare si  a-l determina din start sa spuna adevarul

procedeul ascultarii repetate – prin aceasta determinandu-se aspectele mincinoase din declaratia invinuitului

procedeul ascultarii incrucisate – realizate de catre doi sau mai multi anchetatori in acelasi timp, ori succesive -  cei doi anchetatori audiind separat, dar unul dupa altul acelasi invinuit, acesta putand manifesta o deschidere mai mare fata de anchetatorul mai „bland”

procedeul intalnirii surpriza – invinuitul intalnind vizual, pentru o scurta durata de timp si in mod aparent „intamplator” un alt faptuitor sau martor cheie in dosarul sau, creandu-i-se impresia atuului pe care il au anchetatorii

3.4 Atitudini ale invinuitului sau inculpatului

In cursul declaratiilor date invinuitul sau inculpatul poate adopta fie o atitudine de negare a faptelor, fie o atitudine de recunoastere totala sau partiala a acestora. Atat recunoasterea cat si negarea, pot, dupa caz, sincere sau nesincere.

De cele mai multe ori invinuitul neaga comiterea faptelor creandu-si alibiuri sau aruncand responsabilitatea in sarcina altor persoane.

Nu sunt putine cazurile in practica judiciara in care avem de-a face cu recunoasteri nesincere, motivate cel mai adesea de intelegerea intre cel audiat si adevaratul faptuitor, de a lua asupra sa o anumita fapta avand in vedere efectele juridice mai mici asupra falsului faptuitor (minor la data savarsirii faptei sau cu pluralitate de fapte la activ pentru care o fapta in plus sau in minus nu are efecte deosebite) decat ale celui real.

Este si motivul pentru care o recunoastere a inculpatului cu privire la savarsirea faptei nu este suficienta pentru probarea vinovatiei acestuia., declaratia sa trebuind a fi coroborata si confirmata prin alte mijloace de proba.

3.5 Particularitati ale audierii in instanta ale invinuitului / inculpatului

Psihologia inculpatului prezent in instanta de judecata este alta decat a celui aflat in faza de urmarire penala. De asemenea, situatiile obiective sunt diferite – ceea ce conduce la o alta abordare tactica a ascultarii acestuia in fata completului de judecata.

In fata instantei de judecata atitudinea adoptata de inculpat poate fi una diferita de cea de la urmarirea penala, nu de putine ori acesta modificandu-si in totalitate sau in parte declaratiile date.

In ascultarea in fata instantei – obligatorie pentru judecator, dar nu si pentru inculpat, trebuie sa se tina seama de urmatoarele deosebiri fata de ascultarea la urmarire penala:

faza de judecata este una publica (spre deosebire de cea de la urmarirea penala, nepublica), inculpatul fiind acum in prezenta nu doar a procurorului ci si a partii vatamate, a rudelor si prietenilor, a asistentei din sala de judecata. Aceasta asistenta il poate determina pe inculpat sa capete indrazneala, iar uneori sa se simta rusinat de fapta comisa si de pozitia sa de inculpat

- in faza de judecata inculpatul da declaratie avand cunostinta de ansamblul probelor administrate (in urma prezentarii materialului de urmarire penala sau a studierii dosarului) in cauza atat in favoarea cat mai ales in defavoarea sa, putand nuanta si modifica anumite relatari, combate anumiti martori, lucru pe care nu avea cum sa il faca la audierile din faza de urmarire penala

- legatura cu ceilalti inculpati in cauza, realizata pe durata transportului la instanta (pentru cei arestati) sau in comunitate poate determina „ajustarea” acestor declaratii sau, dimpotriva, aruncarea responsabilitatii de la unul catre altul

3.6 Consemnarea declaratiilor invinuitului sau inculpatului

Declaratiile invinuitului sau inculpatului se consemneaza in scris, intocmindu-se in acest sens procesul verbal de ascultare. Acest proces verbal se semneaza pe fiecare pagina de catre organul de urmarire penala, de catre persoana ascultata si de catre celelalte persoane ce participa eventual la audiere (avocat, parinte, reprezentant autoritate tutelara) si trebuie sa cuprinda inclusiv ora la care audierea a inceput si cea la care a luat sfarsit. De asemenea, declaratiile invinuitului sau inculpatului pot fi inregistrate prin mijloace audio / video.