Cercetarea sociologica – criminalitate informatica

Cercetarea sociologica – criminalitate informatica

1. Metoda cercetarii sociologice

Pentru realizarea unei cercetari sociologice avand la baza tema criminalitatii informatice, am ales metoda interviului. Acesta exista ca si metoda de cercetare in intreaga lume, impunandu-se in tari precum Franta, Germania, astfel incat il putem utiliza cu success in actiunile noastre.

”Interviul presupune intrevederea dar nu se confunda cu aceasta” (Septimiu Chelcea, Metodologia Cercetarii Sociologice, 2001, Editura Economica, pag. 263 – 264). Din acest citat, reiese faptul ca viata cotidiana a fiecaruia dintre noi este plina de interviuri. Zilnic suntem angrenati in intrevederi si conversatii cu scopul de obtinere a informatiilor cu un anumit specific din partea interlocutorilor nostrii. Orice interviu, necesita convorbire iar aceasta se realizeaza in cele mai banale circumstante. Este totodata diferit de sintagma de interogatoriu deoarece acesta din urma ar presupune o anumita obligatie in ceea ce priveste raspunsul la intrebari, aspect ce nu se regaseste in metoda de cercetare sociologica exprimata.

Definirea interviului ca metoda de cercetare se face explicandu-l ca fiind “o tehnica de obtinere prin intrebari si raspunsuri a informatiilor verbale de la indivizi si grupuri umane in vederea verificarii ipotezelor, sau pentru descrierea stiintifica a fenomenelor socio-umane.” (Septimiu Chelcea, Metodologia Cercetarii Sociologice, 2001, Editura Economica, pag. 267). Succesul unui astfel de interviu cu caracter de metoda de cercetare sociologica, depinde de acuratetea sa in testarea ipotezelor de la care s-a pornit. Totodata, operatorul de interviu pentru a-si atinge scopul si pentru a obtine informatiile necesare cat mai precis posibil, nu are voie sa intervina sub nicio forma asupra raspunsurilor interlocutorului sau, limbajul corpului, cel verbal si non-verbal in relatia cu persoana intervievata trebuie sa fie unul neutru si sa nu sugereze vreo forma sau alta de raspuns pentru nici una dintre intrebarile formulate. (Septimiu Chelcea, Metodologia Cercetarii Sociologice, 2001, Editura Economica, pag. 267).

Aceasta forma de cercetare sociologica, a devenit una foarte raspandita in intreaga lume, dovada fiind faptul ca incepand cu anii ’60, in sociologia nord-americana, aceasta era una din cele mai raspandite forme de cercetare. In plus,  “cu ajutorul interviurilor se poate ajunge la formularea unor ipoteze interesante si valide.” (Septimiu Chelcea, Metodologia Cercetarii Sociologice, 2001, Editura Economica, pag. 268). Evident, fiecare tehnica de cercetare, prezinta puncte forte si vulnerabilitati in ceea ce priveste acuratetea rezultatelor oferite. In cazul de fata, cel al interviului, avantajul asigurat de raspunsurile concrete si specifice aflate la fiecare intrebare, poate fi anihilat de erorile ce apar in formularea intrebarilor, aceasta reprezentand o greseala a operatorului. De asemenea, observarea atitudinii si a reactiilor intervievatului, a limbajului sau non-verbal poate fi pus in antiteza cu cerinta de a raspunde unor intrebari de catre indivizi indiferent de starea emotionala in care acestia se regasesc. Un alt avantaj, ar fi spontaneitatea raspunsurilor oferite insa neasigurarea unui anonimat pentru persoana ce face subiectul interviului poate fi un dezavantaj clar iar calitatea raspunsurilor oferite poate fi influentata. Toate aceste aspecte, sunt pe cat de adevarate pe atat de relative, iar estimarea calitatii acestei metode de cercetare se poate face doar analizand si comparand si celelalte posibilitati. (Septimiu Chelcea, Metodologia Cercetarii Sociologice, 2001, Editura Economica, pag. 271 – 272).

In cazul de fata, am ales metoda interviului pentru a evidentia caracteristicile infractorului informatic. Avand cunostinte despre locurile unde as putea sa ii gasesc, despre cercurile pe care le frecventeaza precum si prieteni comuni, am incercat si am reusit sa stabilesc in prima faza un contact direct cu cei supranumiti “piratii spatiului virtual”. Dupa ce am interactionat o perioada relativ scurta de timp in care am incercat sa ne facem cunoscute interesele si ariile de activitate, am propus desfasurarea unor interviuri cu o parte din cei implicati in mai multe evenimente infractionale. In cazul de fata, cunoscand conjuncturile, precum si faptele comise, sunt de parere ca este o exprimare mult prea dura folosirea cuvantului “infractor”, astfel ca ma voi limita la folosirea cuvantului “cracker”. Pot afirma cu tarie faptul ca nu este usor sa convingi persoane aflate teoretic in acelasi cerc de cunoscuti, dar practic in cu totul si cu totul alte cercuri de activitati, sa vorbeasca deschis despre actiunile lor, despre motivatii, reusite si esecuri, frustrari si dezamagiri legate atat de viata profesionala cat si de cea personala. 

S-a utilizat un limbaj in argou cu care pot spune ca sunt suficient de familiarizat astfel incat sa nu existe loc de interpretari; atunci cand a intervenit acest aspect am incercat sa fiu cat mai explicit prin “traduceri”. Astfel, pornind de la mediul “periferic” din care provin acesti “crackeri”, am inceput sa creez o ipoteza in ceea ce ii priveste atat pe ei cat si activitatile pe care le desfasoara, ajutandu-ma de studiul efectuat anterior precum si de elementele inconjuratoare, referindu-ma aici la “materia umana”.

2. Ipotezele cercetarii

„Ipoteza, constituie o explicatie plauzibila ce urmeaza a fi verificata prin faptele de observatie”. (Septimiu Chelcea, Metodologia Cercetarii Sociologice, 2001, Editura Economica, pag.75). Aceasta definitie reprezinta o exprimare cat se poate de clara a ceea ce vrea a fi explicat prin notiunea de “ipoteza”. Pentru a dobandi aceasta calitate de ipoteza, aceasta trebuie sa contina elemente coerente fara contradictii in exprimare in structura sa interna sau externa. Din aceste ipoteze, pot reiesi adevaruri ce raman probabile pana la dovedirea lor prin mijloacele stiintifice specifice. Totodata, ipotezele sunt impartite in functie de dimenisiuni. Astfel, ne confruntam cu ipoteza generala, ce exprima “o relatie intre variabile adevarate indiferent de conditiile spatio-temporale”.

(Septimiu Chelcea, Metodologia Cercetarii Sociologice, 2001, Editura Economica, pag. 75–77).

”Specificitatea”, are ca si caracteristica, numarul valorilor implicate. ”Specificitatea, depinde de numarul campurilor intr-un tabel de contingenta, numar valori/numar unitati.” (Septimiu Chelcea, Metodologia Cercetarii Sociologice, 2001, Editura Economica, pag. 77). ”Predictivitatea ipotezelor, se refera la acele ipoteze ce au ca functie descrierea fenomenelor dar si explicarea lor”. (Septimiu Chelcea, Metodologia Cercetarii Sociologice, 2001, Editura Economica, pag. 77). De asmenea, sunt definiti termenul  de”comunicabilitate ”, referindu-se la “transmiterea ipotezelor in dublu-sens: in grupul de specialisti pe de-o parte si spre publicul larg, receptorul trebuind sa corespunda cat mai deplin imaginii pe care emitatorul a intentionat sa o transmita” respectiv termenul de “ reproductibilitate”, acesta presupunand “repetarea demersului cercetarii si obtinerea acelorasi concluzii”. (Septimiu Chelcea, Metodologia Cercetarii Sociologice, 2001, Editura Economica, pag. 77).

Personal, in ceea ce priveste criminalitatea informatica, sunt de parere ca acesti indivizi ce raspund titulaturii de “hackeri” in mod general fac parte dintr-o casta a pasionatilor de calculatoare si de noi tehnologii. Aceasta pasiune ii face vinovati de depasirea barierelor si normelor social si legal impuse pentru satisfacerea propriului ego si in vederea obtinerii recunoasterii in grupul din care fac parte. De asemenea, plec de la premisa ca o parte din acestia comit fapte ilegale impotriva semenilor prin furturi si fraude informatice insa nu toti din aceasta categorie odata cu inceperea unei “aventuri virtuale” se gandesc la insusirea de foloase materiale. Totodata, in aceasta structura ipotetica, doresc a include faptul ca marea majoritate a “hackerilor” fac parte dintr-o clasa sociala de nivel mediu, fara sprijin material si tehnologic superior dar cu inzestrari intelectuale peste medie.

3. Obiectivele cercetarii sociologice

Prin aceasta cercetare sociologica, imi propun a studia un esantion de 10 personaje cunoscute in lumea fraudelor informatice din Romania in domenii diferite insa care sunt raspunzatori in foarte mare parte de faptele lor doar din punct de vedere mediatic. Sunt oameni obisnuiti intalniti adesea pe strada si ignorati de toata lumea, insa pusi intr-o lumina nefavorabila de tot ce inseamna mass-media, precum si declaratii bombastice ale politiei romane. Infirmarea sau confirmarea ipotezelor, este influentata strict de raspunsurile la intrebarile formulate precum si de onestitatea subiectilor selectati.

In crearea acestui interviu, am avut avantajul de a fi familiarizat cu mediul din care ei provin, cu limbajul specific utilizat precum si cu formele mai mult sau mai putin agreabile de manifestare in cazul creerii de disconfort. Intentionez sa dezvalui o noua fata a acestor genii intelectuale oprimate de un sistem corupt in care nepotismul si legea spagii ii face sa ramana in periferia societatii desi valoarea si capacitatea intelectuala ii recomanda a ajunge in varful piramidei pe domeniile lor de activitate. Doresc a dezvalui activitatile lor ca o forma de protest impotriva unei pseudo-democratii a carei promovabilitate a oamenilor competenti pe principiul concurentei este doar la nivel declarativ, iar “pilele” si “relatiile” sunt cele ce dicteaza viitorul unor domenii de activitate ce tin de era tehnologica si de evolutia omenirii. Desi posibilitatile sunt limitate iar erorile mele ca operator in ceea ce priveste formularea intrebarilor vor fi suficiente pentru obtinerea unui rezultat relativ sau discutabil, am incercat prin perseverenta, insistenta si spirit “de gasca” sa aflu cat mai multe detalii din viata celor capabili, dar uitati in periferia genialitatii de niste oameni inferiori insa cu statut.

Eseu: Obligatiuni - elementele obligatiei - clasificarea obligatiilor Referat: Libertatea constiintei - drept fundamental

Capitolul V – Analiza rezultatelor

Am inceput interviul intr-o nota calma si de buna-dispozitie, interesandu-ma in prima faza de varsta subiectilor si de zonele unde acestia locuiesc. Am aflat astfel faptul ca toti reprezinta generatia tanara, avand varste cuprinse intre 21 si 28 de ani, ce provin din cartiere marginase ale Bucurestiului, desi nu toti cei intervievati au radacini in capitala. Am continuat prin manifestarea interesului fata de pasiunile fiecaruia dintre indivizi, punand intrebari pentru a deslusi misterul activitatilor de relaxare a fiecaruia. Aici, rezultatul a fost cat se poate de interesant deoarece in 8 cazuri din 10 acestia avand ca pasiuni, domenii de activitate conexe celor in care sunt cunoscuti ca “lucreaza” in moduri nu tocmai legale. Astfel, aria de pasiuni se rezuma la : jocuri pe calculator, masini, radio, navigarea pe internet, s.a.m.d.

In timpul interviului, toti interlocutorii mei, au dat dovada de emotivitate si nervozitate, starea de neliniste plecand atat de la o usoara neincredere cat si de la o deficienta de exprimare verbala. La intrebarea ce se referea la influenta hobby-ului asupra activitatii pe care o desfasoara, doar 5 din 10 intervievati au recunsocut faptul ca aceasta este intr-o proportie foarte mare, ceilalti afirmand faptul ca au inceput activitatea fiind implicati in actiuni de grup alaturi de alti amici apropiati din mediile de unde provin. Motivatia unor activitati cu caracter ilegal, a fost justificata in 10 cazuri din 10, evident diferind maniera de exprimare ca fiind priceperea intr-o masura foarte mare in domeniul respect Din aceste raspunsuri, mi-am dat seama ca am de-a face cu spiritul de grup in ceea ce priveste savarsirea faptelor, insa acum curiozitatea a devenit ceva mai mare pentru a afla conditiile complicitatii lor in diverse actiuni ale grupurilor din care faceau parte. Astfel, mi-am permis sa ii intreb pe toti cei aflati in postura de intervievat, care este scopul lor atunci cand decid efectuarea unei operatiuni. In acest caz, 4 din 10 intervievati, au raspuns ca sunt tentati de partea financiara a operatiunii, 3 au raspuns ca vor sa isi imbunatateasca “skill-urile” si sa invete lucruri noi in timp ce ceilalti 3 au dat dovada de un ego supradimensionat exprimand ca fara ei nimeni nu ar fi putut realiza actiunea respectiva.

Mentionez inca odata ca este vorba de un grup de 10 persoane din arii de activitate diferite ale caror fapte considerate ilegale se refera atat la utilizarea calculatorului ca unealta a infractionalitatii cat si la utilizarea altor “gadget-uri” in vederea spargerii unor coduri. Pe considerente de ordin moral si etic, am indraznit sa expun problema “raului” si a “binelui” in ceea ce priveste savarsirea de infractiuni de catre subiecti. Pe acestia i-am putut observa intr-o stare resemnata, cu un limbaj al corpului ce exprima resemnare si parere de rau, o expresie a fetei ingrijorata si surprinzator, toti subiectii au avut aceeasi abordare a subiectului din punct de vedere fizic. Astfel, raspunsurile la intrebarea daca ei considera a fi bine ceea ce fac sau nu, au fost intr-o proportie de 8 la 2 in favoarea “raului”, 8 dintre ei recunoscand ca este rea abordarea lor fata de sistem, dar reprezinta un mod de protest impotriva unui sistem ce nu le ofera mijloacele necesare pentru un trai decent, in timp ce ceilalti 2 s-au rezumat in a se abtine de la a da un raspuns.

Atitudinea tuturor persoanelor intervievate in momentul atingerii problemei “binelui” si a “raului” in ceea ce priveste faptele comise m-a dus cu gandul la raspunsul celor 8 ce au recunoscut ca fiind nelegitime actiunile lor infractionale si am fost curios de ce continua constienti fiind de raul pe care il provoaca.

Aceasta intrebare a fost una suplimentara pentru acest esantion de 8 persoane raspunsul venind aproximativ sub aceeasi forma, exprimand nevoia de a se compara cu persoanele al carui statut social il depaseste pe al lor ocupand pozitii inalte, avand prestigiu si posibilitati materiale peste medie intr-un context in care, in opinia subiectilor, ei au capacitate intelectuala mult sub ale lor si totusi se bucura de privilegii sporite in ceea ce priveste recunoasterea.

La intrebarea ce a vizat maniera in care fiecare dintre cei intervievati impreuna cu grupul lor infractional, isi alegeau “victima” sau “victimele”, raspunsul a fost in toate cazurile justificat in functie de domeniile de activitate in care operau si se refera ori la persoane cu o posibilitate financiara peste medie insa pentru care “smecheriile” reprezinta o noutate, respectiv institutii si companii mari cu un rulaj foarte mare de bani in care pierderi de cateva mii de euro ar trece in prima faza neobservate.

Urmatoarea intrebare din interviu a vrut sa intareasca ideea de dorinta a lor de a obtine bani si alte foloase din aceste actiuni. Mare mi-a fost surprinderea sa aflu ca 7 din 10 persoane au raspuns ca nu doresc neaparat acest lucru in timp ce ceilalti 3 au afirmat ca da, se asteapta sa scoata bani si alte foloase din aceste activitati. Cei 7 ce au infirmat acest aspect, au raspuns la intrebarea suplimentara “de ce risca atunci sa comita o ilegalitate” raspunsurile fiind aproximativ asemanatoare, precizand ca isi doresc sa demonstreze ca sunt capabili de astfel de gesturi iar cei impotriva carora le comit nu sunt in stare sa se apere desi lasa impresia ca ar putea-o face.

Odata cu aceasta intrebare, mi-a venit ideea unei intrebari radicale pentru a testa spontaneitatea si sinceritatea tuturor, astfel incat am lansat provocarea “cand te vei lasa de toate aceste “nebunii”?”. Raspunsul in 6 cazuri din 10 a fost “nu stiu” insa 4 dintre subiecti au marturisit ca o vor face in clipa cand vor fi strans niste bani pentru a putea intra in legalitate cu o afacere legitima.

Concluzii

Atat prin prisma interviului efectuat pe acest esantion de 10 persoane cat si prin prisma documentatiei adunate din diverse carti si lucrari, realizez ca infractionalitatea informatica reprezinta un flagel pe cat de complex pe atat de greu de stapanit. Este de necrezut insa in secolul XXI, un secol al evolutiei etice si tehnologice ne confruntam cu rezultatul periferializarii unor oameni cu capacitate intelectuala de netagaduit de catre un sistem imperfect ce adesea promoveaza non-valori nascand in sufletele unora dintre “hackeri” un sentiment de frustrare vindecat doar de succesul in activitati criminale. Este drept nu este aceasta cauza principala insa reprezinta una dintre ele. Evident este si faptul ca nu putem pretinde perfectiune atat timp cat doar Dumnezeu este perfect si in niciun caz omul. Totusi frustrarile raman, iar infractiunile se inmultesc. Avem de-a face cu o societate in plina expansiune, un proces de globalizare accelerat ce ia pe nepregatite adesea societati abia aflate in formare ce sunt prinse in valtoarea cunoasterii.

Exploatarea resurselor de orice fel incluzandu-le aici si pe cele informatice necesita o responsabilizare accentuata a populatiei pe plan global prin programe si politici incluse in strategii pe termen mediu si lung astfel incat educarea popoarelor sa se realizeze de la baza piramidei morale catre varfurile reprezentate de cultura mediatica. In timp ce asteptam noi creatii tehnologice, noi aspecte de bunastare in viata noastra, studii precum cel realizat anterior ne arata faptul ca ipotezele create la inceput se adeveresc intr-o masura suficient de mare astfel incat sa ne punem intrebari. Da, este adevarat faptul ca toti comit ilegalitati. Este foarte adevarat si faptul ca o parte din acestia urmaresc satisfacerea propriilor nevoi materiale cu bani furati sau alte bunuri insusite abuziv si valorificate ulterior. Este adevarat si ca acesti indivizi privesc cu manie spre cei cu statut social privilegiat poate si din cauza unei lipse de educatie bazata pe dorinta de forme cand lor le lipseste esenta fondului insa si mai adevarat este raspunsul edificator din final si anume ca nu multi stiu cand se vor opri insa aceia care o vor face, vor deveni cetateni de onoare ai societatii respectabili capabili sa conduca o afacere legala si care probabil vor oferi ajutor celor talentati si fara prea multe posibilitati, asa cum au fost si ei candva. Cat despre cei ce nu stiu ce vor face . trebuie sa ne gandim la noi tinand cont de faptul ca autoritatile nu o fac.

In opinia mea, acesti „out-sideri” ai normelor sociale si legale in domeniul informatic si-ar gasi linistea in serviciile secrete ale statului, folosindu-si genialitatea in interesul sigurantei nationale devenind cei ce colecteaza informatii din exterior. Spionajul este o practica cunoscuta in intreaga lume, James Bond nefiind doar o legenda cinematografica ci mai precis o realitate ignorata de marea masa a populatiei.

In locul unei vieti in afara societatii, stigmatizat si in permanenta urmarit de autoritati un „cracker” ar putea avea sansa sa aleaga si varianta de a lucra in slujba institutiilor statului remunerat conform genialitatii sale aducand contributia intr-un mod foarte pragmatic atat in ceea ce priveste siguranta nationala cat si multe alte activitati informatice ce ar ajuta autoritatile la descoperirea altor infractori in teritoriu.

Pornind de la celebrul proverb romanesc „Cui pe cui se scoate”, avem nevoie de crackeri pentru a prinde crackeri si avem nevoie de cei mai buni pentru a-i prinde pe cei mai buni.

Conform MediaFax, un hacker roman din Italia ce a fost acceptat primul la Politehnica din Milano, este ofertat de mai multe companii din SUA pentru a lucra in domeniul IT. In varsta de 23 de ani, Gabriel Bogdan Ionescu este retinut in Italia in inchisoarea din Como ispasind pedeapsa de 3 ani datorita fraudelor informatice comise. Totusi a primit permisiunea de a participa la examenul de admitere la Politehnica parasind penitenciarul timp de 3 ore insotit de 2 gardieni uimind intreaga asistenta prin prestatia sa si terminand proba la care a fost supus intr-o ora si douazeci de minute.

„El a creat programul prin care crackerii italieni fraudeaza posta italiana, primind de la grupul infractional suma de 5000 de euro pentru serviciile sale” (relateaza avocatul sau, Pierpaolo Livio). (Mediafax, 27.01.2010).

Considerat un geniu al informaticii, ofertat de multe companii acest tanar, desi condamnat este reabilitat de aceiasi care l-au inchis fiindu-i recunoscuta valoarea.

In opinia mea, aceasta ar trebui sa fie solutia pentru cei mai talentati dintre crackeri. Statul roman in speta ar trebui sa dea ocazia acestor genii sa isi aduca contributia in beneficul societatii si sa isi redobandeasca demnitatea creindu-si un statut prin valoare. In schimbul libertatii, acestia si-ar pune cunostintele in slujba semenilor reusind mai mult ca sigur sa descopere noi tehnologii utile precum si metode de a-i prinde pe ceilalti infractori.

Astfel, cui pe cui se scoate, cracker-ul crackeri sa prinda.

Bibliografie

Articol despre spionajul etnic, https://psihologie.myphpbb.eu/board/post9591.html)

Blogul juridic al lui Bogdan Manolea, https://legi-internet.ro/blogs/index.php/2009/08/28/infractiuni-informatice-noul-cod-penal

Comunicat al Politiei Romane nr. 2221 din 16 august 2009.

https://www.igpr.ro/prima_pagina/..%5Cstiri%5Cimages%5Cstiri%5C7136%5CIGPR-Comunicat%20criminalitate%20informatica-16.08.09(1).doc

Dumitru Oprea, Protectia si Securitatea Informatiilor, editura Polirom, 2003

E- Nwes letter against cybercrime by ENAC, Nr.1 Iulie, 2009 Pedro Verdelho, pag.2 – 10, Elena Dominguez Peco, pag.10 – 17.).https://www.cybex.es/e-newsletter/2009/newsletter_09_07_en.pdf

Ilie Badescu, Sincronism European si Cultura Critica Romaneasca, editura Dacia, 2003

Ioana Vasiu, Criminalitatea Informatica, editura Nemira 1998, Capitolul III,

Ioana Vasiu, Hackerii, editura Nemira 2001

Mediafax, 27.01.2010.

https://www.mediafax.ro/externe/italia-detinut-roman-admis-primul-la-politehnica-din-milano-3412179

Monica Serbanescu, Ilie Botos, Dumitru Zamfir, Law Crime & Net, editura  Tritonic, 2002

Profiling – Max Kilger Ofir Arkin, Jeff Stutzman, aprilie 29. 2004, pag.505 – 510,

https://old.honeynet.org/book/Chp16.pdf ).

Septimiu Chelcea, Metodologia Cercetarii Sociologice, editura Economica, 2001, Capitolul 2.2, 7.1

Stavinchi Radu, Fraudele Informatice si Subiectii acestora, - https://security.ase.md/publ/ro/pubro20.html