Reguli si procedee tactice aplicate in efectuarea unor acte de urmarire penala

REGULI SI PROCEDEE TACTICE APLICATE  IN EFECTUAREA UNOR ACTE DE URMARIRE PENALA

Tactica efectuarii confruntarii

Ca regula general obligatorie pentru ascultarea persoanelor in procesul penal, audierea acestora (inculpati, parti vatamate sau martori) are loc individual si sperata unii de altii.

Confruntarea este un act procedural prin care sunt audiate concomitent doua persoane, persoane ce au dat anterior  declaratii, individual, in acea cauza si care se contrazic asupra unor aspecte relevante pentru solutionarea respectivei cauze penale. Scopul confruntarii este de a pune fata in fata persoanele ce au versiuni diferite asupra acelorasi aspecte pentru a determina reactia lor psihica, pentru a observa care versiune corespunde realitatii si care nu.

1 Reglementarea procesuala

Potrivit art.87 C.proc.pen. „Cand se constata ca exista contraziceri intre declaratiile persoanelor ascultate in aceeasi cauza, se procedeaza la confruntarea acelor persoane, daca aceasta este necesara pentru lamurirea cauzei.”

Confruntarea este limitata doar la aspectele aflate in contradictie in declaratiile anterioare ale celor doua persoane confruntate. Intrebarile si raspunsurile date pe durata confruntarii se consemneaza intr-un proces verbal de confruntare.

2 Realizarea confruntarii

2.1. Pregatirea confruntarii

Necesitatea confruntarii este determinata de existenta unor contradictii privind aspecte importante ale cauzei, contradictii rezultate din parcurgerea declaratiilor date de persoanele audiate in cauza. Prin urmare, organul de ancheta trebuie sa cunoasca materialul probator administrat, sa–si noteze contradictiile observate, persoanele ale caror declaratii cuprind aceste contradictii, importanta acestor imprejurari asupra corectei solutionari a cauzei.

Dupa determinarea cercului persoanelor ce urmeaza a fi confruntate, organul de ancheta trebuie sa stabileasca ce intrebari vor fi adresate persoanelor confruntate, raporturile existente intre acestea, ordinea in care vor fi supuse confruntari. Sub acest ultim aspect, tactica criminalistica recomanda ca, mai intai de toate sa fie confruntati martorii, apoi martorii cu partile iar la sfarsit partile intre ele.  De asemenea se recomanda a se evita confruntarea intre autor si victima, interesele opuse si incarcatura emotionala ducand cel mai adesea la rezultate negative ale confruntarii intre aceste parti.

Organul judiciar trebuie sa stabileasca locul unde va avea loc confruntarea si sa dispuna citarea persoanelor in cauza si anuntarea aparatorilor, in masura in care exista aparatori alesi sau din oficiu, daca apararea este obligatorie.

2.2. Aspecte psihologie ale confruntarii

- spre deosebire de audierea individuala, persoana confruntata este supusa unei presiuni psihice mai mari prin prezenta celeilalte persoane confruntate despre care stie ca prezinta o alta versiune asupra aceluiasi aspect, punandu-se problema sinceritatii unuia dintre cei confruntati

- pozitia de inculpat, acuzat de comiterea faptei, avand falsa reprezentare ca ceea ce spune el nu este luat in seama poate influenta psihic pozitia acestuia pe parcursul confruntarii

- victima mizeaza pe compasiunea , meritata sau nu, din partea victimei si prin credinta ca eventualele sale inexactitati vor fi trecute cu vederea, fiind puse pe seama impactului psihologic determinat de comiterea faptei

- martorul, daca este de buna credinta, va avea o atitudine relaxata, de neimplicare afectiva in situatia generata de comiterea faptelor

- relatiile anterioare dintre partile confruntate pot afecta rezultatul actului procesual, eventualele raporturi de subordonare dintre acestea ducand chiar la inoportunitatea realizarii confruntarii.

2.3. Procedura confruntarii

Persoanelor chemate pentru confruntare trebuie sa li se stabileasca identitatea. Dupa stabilirea raporturilor cu partile din dosar se procedeaza la confruntarea propriu zisa. Important in desfasurarea confruntarii, pe langa observarea mimicii si gesticii persoanelor in cauza este:

a)           pozitia celor doua persoane confruntate

Persoanele confruntate pot fi asezate fata in fata sau ambele cu fata spre anchetator, pozitia avand implicatii psihologice si permitand organului de ancheta sa observe reactiile celor intrebati.

b)           ordinea de adresare a intrebarilor

Aceasta ordine este determinata de organul judiciar in raport de impresia sa asupra sinceritatii sau nesinceritatii unuia dintre cei confruntati. Ca regula generala, cand o persoana afirma o imprejurare, iar cealalta o neaga, intrebarile pornesc de la cel ce afirma.

c)            cine adreseaza intrebarile

De regula, intrebarile sunt adresate de catre organul de cercetare penala. Dupa epuizarea intrebarilor planificate, acesta poate permite partilor sa-si adreseze reciproc intrebari, moment de maxima importanta pentru a observa reactia persoanelor confruntate.

2.4. Rezultatul confruntarii

Confruntarea poate avea rezultate pozitive sau negative, totale sau partiale. Se apreciaza o confruntare ca fiind reusita atunci cand, in urma intrebarilor adresate si a interactiunii psihice dintre persoanele confruntate una dintre acestea revine asupra declaratiei anterioare si adopta, in totul sau in parte versiunea faptica prezentata de cealalta persoana.

Rezultatul este negativ atunci cand nici una dintre aceste persoane nu revine asupra declaratiilor date, mentinandu-si pozitia anterioara.

Tactica efectuarii pentru recunoastere

Prezentarea pentru recunoastere nu are o reglementare legala distincta in codul de procedura penala, fiind considerata un tip special al audierii persoanei. Prezentarea pentru recunoastere este o metoda de identificare a unor persoane, obiecte, animale sau cadavre prin prezentarea acestora sau a unor fotografii ale acestora catre o persoana – victima, autor, martor.

In esenta, prezentarea pentru recunoastere reprezinta, din punct de vedere psihic, o forma a reactivarii (a se vedea sectiunea 10.2.b).

1. Prezentarea pentru recunoastere a persoanelor

Recunoasterea unei persoane se poate face dupa trasaturile statice (infatisare, insemnand nu doar trasaturile fetei sau ale corpului, ci si a imbracamintei), dar si dupa trasaturile dinamice ale persoanei  (voce si vorbire, mers)

14.1.1.Pregatirea prezentarii pentru recunoastere

In vederea prezentarii pentru recunoastere persoana care va face recunoasterea este audiata si i se solicita sa faca o descriere cat mai detaliata a persoanei respective cu indicarea particularitatilor care i-au atras atentia si care ii formeaza convingerea ca ar putea recunoaste persoana daca i s-ar prezenta.

In vederea prezentarii pentru recunoastere organul de ancheta trebuie sa alcatuiasca un grup de 3-5 persoane cu trasaturi asemanatoare (sex, varsta, inaltime, fizionomie, constitutie s.a.) cu persoana supusa recunoasterii. Ratiunea prezentarii suspectului intr-un grup relativ uniform este legata de necesitatea ca recunoasterea sa se bazeze nu pe aspecte generale, ci pe detalii particulare.

De asemenea se va incerca prezentarea grupului in conditii similare de mediu (in special de luminozitate, distanta etc.)

14.1.2 Reguli tactice ale prezentarii pentru recunoastere a persoanelor

- dupa alcatuirea grupului si ascultarea prealabila, persoana ce face recunoasterea este invitata sa priveasca pe atentie pe membrii grupului si sa-l indice pe faptuitor, daca il recunoaste. Daca mai multe persoane fac recunoasterea, aceste activitati se desfasoara separat, succesiv pentru a evita influentarea reciproca acestora.

- persoana ce face recunoasterea va face recunoasterea cu voce tare, indicand persoana recunoscuta – situatie fixata prin efectuarea unei fotografii

- in situatia in care martorului ii este frica a face recunoasterea se poate apela la camerele speciale de recunoastere, separate de un geam cu oglinda unidirectionala, ce permite observarea grupului de catre martor, dar nu si invers

- dupa recunoastere, persoana ce a facut recunoasterea este audiata din nou

Eseu: Apararea posesiei prin actiuni posesorii - actiunea posesorie generala sau in complangere Referat: Efectele regimului matrimonial

- nerecunoasterea suspectului nu este o proba a nevinovatiei putand exista mai multi factori obiectivi sau subiectivi care sa influenteze acest demers

- in egala masura, recunoasterea din grup a suspectului nu este o proba decisiva, posibilitatea de eroare fiind prezenta, aceasta proba trebuind completata si coroborata cu alte mijloace de proba.

3. Prezentarea pentru recunoastere a obiectelor

In prezentarea pentru recunoastere a obiectelor – obiecte ce apartin victimei sau obiecte folosite in comiterea infractiunii finalitatea urmarita este fie restituirea acestora catre proprietarul de drept, fie identificarea faptuitorului. Subiectii recunoasterii sunt martorii sau partile vatamate.

Se va respecta, in masura posibilitatii, regula prezentarii in grup a obiectului respectiv, grupul trebuind sa prezinte trasaturi asemanatoare

4. Recunoasterea dupa fotografii

In masura in care persoana, obiectul sau cadavrul nu poate fi prezentat direct martorului sau persoanei vatamate, organul de cercetare penala prezinta acestei persoane fotografii ale obiectului de identificat respectand conditia grupului uniform din punct de vedere a trasaturilor. Obiectele sau persoanele sunt prezentate in fotografie subiectului fara nume, ci printr-un numar de identificare, ulterior verificandu-se in ce masura recunoasterea este sau nu reusita.

Despre recunoasterea facuta in aceste conditii se intocmeste un proces verbal de recunoastere cuprinzand fotografiilor fiecarui obiect din grup precum si imaginea identificarii de catre subiect a fotografiei respective.

: Tactica efectuarii reconstituirii

1 Reglementare procesuala

Reconstituirea este o activitate procedurala auxiliara ce consta in reproducerea artificiala a imprejurarilor in care a fost comisa infractiunea sau o alta imprejurare relevanta pentru cauza cercetata in vederea precizarii sau verificarii conditiilor in care s-a savarsit fapta.

Potrivit art.130 C.proc.pen. „(1) Organul de urmarire penala sau instanta de judecata, daca gaseste necesar pentru verificarea si precizarea unor data, poate sa procedeze la reconstituirea la fata locului, in intregime sau in parte, a modului si a conditiilor in care a fost savirsita fapta.

(2) Reconstituirea se face in prezenta invinuitului sau inculpatului. Dispozitiile art. 129 alin. 2 se aplica in mod corespunzator.”

Reconstituirea mai este in reprezentata, in lucrarile de specialitate prin folosirea notiunii de „experiment judiciar”.

2 Desfasurarea reconstituirii

Scopul reconstituirii este, cel mai adesea, verificarea mecanismului de comitere a faptelor precum si lamurirea aspectelor controversate ale cauzei, desemnate ca fiind „imprejurari negative”.

15.2.1 In raport de aspectele ce se urmaresc a fi elucidate prin efectuarea reconstituirii, tactica criminalistica distinge intre mai multe feluri de reconstituire, si anume:

a)     reconstituirea in vederea verificarii declaratiilor persoanelor

verificarea conditiilor de auditie

verificarea conditiilor de vizibilitate

b)            reconstituirea in vederea lamuririi aspectelor negative – mai precis daca anumite actiuni puteau fi desfasurate de faptuitor asa cum a declarat acesta: de exemplu, daca a putut ajunge singur, fara vreun ajutor, la o balustrada aflata la o anumita inaltime, daca se putea strecura pe un gemulet de o anumita dimensiune s.a.

15.2.2. Reguli tactice ale reconstituirii

reconstituirea se poate dispune in orice stadiu al procesului penal

Reconstituirea se face, pe cat posibil, la locul savarsirii infractiunii

Se vor folosi – exceptand armele si obiectele contondente – aceleasi obiecte utilizate in comiterea faptei

Se vor respecta conditiile de loc, timp, conditiile atmosferice de la data comiterii faptei (in masura posibilului)

Nu se vor reconstitui infractiunile la viata sexuala, nu vor fi utilizate cadavrele pentru a reconstitui mecanismul uciderii

Se va asigura prezenta inculpatului, a martorilor asistenti, a aparatorilor s.a.

Activitatea se consemneaza intr-un proces verbal de reconstituire, insotit de schite si fotografii surprinzand momentele principale ale recunoasterii

: Tactica efectuarii perchezitiei

Perchezitia este o activitate procedurala prin care se cauta si se ridica, din anumite locuri sau din posesia anumitor persoane, obiecte ce prezinta urme ale infractiunii sau care pot servi la aflarea adevarului intr-o cauza penala. Perchezitia ca activitate procedurala este deosebit de importanta intrucat, prin mijlocirea acesteia, sunt obtinute nu doar bunuri sau obiecte a caror detinere este negata de catre persoana perchezitionata, dar pot fi stranse si probe noi, descoperite cu prilejul desfasurarii perchezitiei.

1. Reglementarea procesuala

Din punct de vedere procesual, perchezitia este reglementata in Partea Generala a Codului de procedura penala – art.100-art.111 C.proc.pen.

Perchezitiile se clasifica, in raport de locul perchezitionat in:

Perchezitia domiciliara

Perchezitia corporala

Perchezitia in locuri deschise

Perchezitii la locul de munca s.a.

Codul de procedura penala reglementeaza perchezitia corporala si cea domiciliara, ultima putand fi efectuata doar dupa obtinerea autorizatiei din partea unui judecator.

Codul de procedura reglementeaza si timpul de desfasurare a perchezitiilor „Ridicarea de obiecte si inscrisuri, precum si perchezitia domiciliara se pot face intre orele 6,00-20,00, iar in celelalte ore numai in caz de infractiune flagranta sau cand perchezitia urmeaza sa se efectueze intr-un local public. Perchezitia inceputa intre orele 6,00-20,00 poate continua si in timpul noptii.”

Perchezitia domiciliara poate fi dispusa numai dupa declansarea urmaririi penale.

2 Pregatirea perchezitiei

Rolul important pe care il ocupa perchezitia in activitatea de cercetare penala determina necesitatea organizarii si pregatirii temeinice a oricarei perchezitii.

Pregatirea perchezitiei reclama stabilirea urmatoarelor aspecte:

a)           Stabilirea scopului urmarit prin efectuarea unei perchezitii, in raport cu natura faptei cercetate. De exemplu, in cazul infractiunii de omor – cautarea si descoperirea armei folosite, a hainelor patate de sange, a bunurilor luate de agresor de la victima, uneori a cadavrului s.a.

b)           Cunoasterea temeinica a locurilor si persoanelor ce urmeaza a fi perchezitionate. Astfel, elementul de surpriza, esential in declansarea perchezitiei reclama o pregatire materiala si psihologica a anchetatorilor cu privire la ce anume ar putea gasi a fata locului, ce reactie ar putea declansa perchezitia, care ar fi punctele de acces si de iesire din locul perchezitionat – date in raport cu care se poate stabili componenta optima a echipei ce urmeaza a face perchezitia

c)            Stabilirea celui mai prielnic moment de efectuare a perchezitiei. De regula, perchezitia se impune de indata ce s-a ajuns la concluzia ca anumite obiecte purtand urme ale infractiunii sau anumite probe ar putea fi descoperite printr-o asemenea perchezitie. Uneori insa trecerea unui anume interval de timp in care nu se declanseaza perchezitia desi cei implicati se asteptau la o asemenea activitate ii determina pe acestia sa adopte convingerea ca, poate, organul de cercetare nu va mai face o astfel de perchezitie si relaxarea pozitiei lor poate fi benefica la perchezitia declansata pe neasteptate.

d)           Stabilirea numarului de persoane necesar efectuarii perchezitiei si, eventual, a mijloacelor tehnice necesare –aparate – in raport cu natura cauzei, cu obiectele cautate (de exemplu, utilizarea de detectoare de metale, detectoare de cadavre, caine de urmarire, depistarea drogurilor s.a.)

3. Reguli tactice de efectuare a perchezitiei corporale

Perchezitia corporala poate fi dispusa nu doar de catre judecator, ci si de catre organul de urmarire penala, fiind efectuata de catre organul ce a dispus-o ori de catre persoana desemnata de acesta. In efectuarea perchezitiei corporale se impune respectarea urmatoarelor reguli tactice:

Mai intai, persoana perchezitionata este controlata sumar pentru a descoperi eventualele arme sau obiecte contondente, posibile elemente ale unei reactii violente fata de organul de ancheta penala

Persoana perchezitionata este asezata intr-o pozitie care sa previna un eventual atac pe parcursul perchezitiei: cu picioarele departate, mainile deasupra capului sau sprijinite de un obstacol – erete, masina sa., cu spatele la anchetator

perchezitia se efectueaza de la exterior catre piele, pornind de la imbracaminte, lenjerie, incaltaminte

perchezitia corporala se efectueaza de sus in jos (de la cap spre picioare)

perchezitia corporala se efectueaza de catre o persoana de acelasi sex cu cel perchezitionat

perchezitia trebuie efectuata cu minutiozitate (buzunare, revere, captuseala, tocuri etc.)

perchezitia trebuie sa vizeze in egala masura si obiectele / bagajele aflate in posesia subiectului

perchezitia corpului poate fi realizata cu concursul medicului legist, urmarindu-se semnele existente pe corpul subiectului precum si eventuala ascundere a unor obiecte in cavitatile naturale ale corpului

4. Reguli tactice de efectuare a perchezitiei domiciliare – a locurilor inchise

Perchezitiile domiciliare sunt mai complexe si necesita un efort uman si material mai mare decat in situatia perchezitiei corporale. In efectuarea perchezitiei domiciliare trebuiesc urmarite urmatoarele reguli, in special in scopul asigurarii elementului surpriza pentru persoana la care se efectueaza perchezitia :

deplasarea la locul perchezitiei – in situatia deplasarii cu autovehiculele – trebuie sa urmareasca parcarea autovehiculelor in afara razei vizuale a locului perchezitionat (parcarea pe stradute laturalnice)

pentru perchezitia intr-un apartament situat in blocuri cu lift, echipa  trebuie sa opreasca liftul la un etaj inferior ori superior

inaintea patrunderii in interior se va asigura paza celorlalte cai de acces (secundare) pentru a evita fuga unor persoane sau ascunderea unor bunuri

momentul zilei cel mai propice este, de regula, in zorii zilei, persoanele trezite din somn avand reactiile mai putin ferme in cazul perchezitiei

patrunderea in domiciliu se face dupa legitimare, dupa prezentarea autorizatiei (cand este cazul) si in prezenta martorilor asistenti

odata cu patrunderea in incinta se vor asigura spatiile ce ar putea fi utilizate pentru ascunderea sau distrugerea obiectelor cautate – magazii, ghene de gunoi, toalete s.a.)

persoanele gasite vor fi adunate intr-o incapere si vor fi chestionate cu privire la scopul prezentei lor si relatiile cu persoana cautata sau perchezitionata, fiind supuse perchezitiei corporale

incaperile vor fi analizate minutios, concomitent (de persoane diferite) sau succesiv, urmarindu-se posibilele locuri de ascundere a obiectelor cautate si urmarindu-se reactiile emotionale si limbajul nonverbal al proprietarului

5 Reguli tactice de efectuare a locurilor deschise

Aceasta perchezitie vizeaza cercetarea unor perimetre avand o anumita suprafata, locuri accesibile unui numar restrans de persoane sau locuri anexa unor imobile. Regulile particulare ale cercetarii acestor tipuri de locuri vizeaza necesitatea acoperirii si cercetarii fiecarui centimetru de suprafata procedandu-se la impartirea pe sectoare si utilizarea unui numar mai mare de persoane care sa desfasoare cercetarile (a se vedea in acest sens cele precizate anterior cu privire la cercetarea la fata locului in spatii deschise – tema nr.9).

6. Fixarea rezultatelor perchezitiei

Rezultatele perchezitiei se fixeaza prin intocmirea procesului verbal de perchezitie, semnat de organul de cercetare penala, de persoana perchezitionata si de catre martorii asistenti. La acest proces verbal se vor atasa fotografiile realizate pe parcursul perchezitiei – locurile unde au fost gasite bunurile, bunurile descoperite si ridicate, fotografiate individual si in grup).

Bunurile descoperite ce prezinta interes pentru ancheta penala vor fi descrise amanuntit in procesul verbal si vor fi sigilate, urmand a fi transportate la sediul organului de ancheta.

Alaturi de fotografie si descrierea in procesul verbal, activitatea de perchezitie este fixata in mod curent prin inregistrari video.