Fotografia judiciara de examinare

Fotografia judiciara de examinare

§1. Fotografia judiciara de examinare in radiatii vizibile

Fotografia judiciara de examinare reprezinta un ansamblu de procedee destinate cercetarii, in conditii de laborator, a mijloacelor materiale de proba, precum si fixa­rii rezultatelor investigarii tehnico-stiintifice a corpurilor delicte sau a urmelor ridi­cate de la fata locului.

Sub raport stiintific, pe langa rolul sau preponderent aplicativ, fotografia judiciara de examinare se constituie si ca un domeniu de stabilire, promovare sau adaptare a celor mai adecvate metode fotografice de examinare a probelor materiale¹.

In functie de natura procedeelor tehnice folosite, potrivit scopurilor urmarite, fotografia judiciara de examinare se poate clasifica astfel:

a Fotografia de examinare in radiatii vizibile: fotografia de ilustrare, de comparare, de umbre, de reflexe, de contrast, de separare a culorilor, microfotografia;

b. Fotografia de examinare in radiatii invizibile: ultraviolete, infrarosii, roentgen, gamma si beta, radiatii neutronice si, mai nou, holografia.

Distinctia facuta in acest curs intre fotografia in radiatii vizibile si invizibile este, in primul rand, de ordin didactic. De asemenea, afirmatia ca metodele amintite sunt specifice examinarilor de laborator trebuie interpretata intr-un sens larg, unele dintre procedeele enuntate (fotografia de umbre, de reflexe sau de contrast, inclusiv fotografia in radiatii ultraviolete sau infrarosii) gasindu-si frecvent aplicarea si in cercetarea intreprinsa la fata locului, mai ales cand este necesara revelarea unor urme latente sau evidentierea unor detalii de marimi foarte mici sau microscopice.

1.1. Fotografia de ilustrare. Prima din categoria metodelor fotografice aplicate in examinarile de laborator este fotografia de ilustrare. Scopul sau consta in fixarea imaginii initiale a obiectului ce urmeaza a fi examinat, a caracteristicilor si dimen­siunilor sale. Acest procedeu se aplica in mod obligatoriu mijloacelor materiale de proba care vor suferi modificari prin examinare. De aceea, se poate afirma ca foto­grafia de ilustrare este mai curand o fotografie in vederea examinarii, decat o fotografie de examinare propriu-zisa.

Domeniile in care se aplica frecvent procedeul fotografiei de ilustrare sunt: cercetarea tehnica a inscrisurilor presupuse a fi falsificate sau contrafacute (situatie in care procedeul mai poarta denumirea de fotografie de reproducere), cercetarea unor mijloace materiale de proba cu suprafata plana, expertiza unor corpuri delicte, de genul armelor sau instrumentelor de spargere etc.

Pentru executarea fotografiei se foloseste o masa speciala, care dispune de surse de iluminare laterale, pentru inlaturarea umbrelor, precum si un dispozitiv de fixare a aparatului de fotografiat intr-o pozitie plan paralela cu obiectul de fotografiat. Langa obiect se asaza si o rigla gradata, pentru ca fotografia de ilustrare sa se coreleze cu o masuratoare fotografica, uni sau bidimensionala, ori cu fotografia la scara.

1.2. Fotografia de comparare. Fotografia de comparare este una dintre meto­dele cele mai importante si mai frecvent intrebuintate in examinarile de laborator, indeosebi in traseologie, in balistica judiciara, in expertiza inscrisurilor si, in general, in orice imprejurare care solicita efectuarea unui examen comparativ, de natura optica.

Potrivit procedeelor intrebuintate, se disting trei variante ale fotografiei de comparare: fotografia de comparare prin confruntare, prin suprapunerea imagini­lor si prin stabilirea continuitatii liniare.

Fotografia de comparare prin confruntare. Procedeul se bazeaza pe confruntarea a doua imagini, dintre care una reprezinta urma sau mulajul ridicat de la locul faptei, iar alta impresiunea sau mulajul creat experimental in laborator cu obiectul cercetat.

Procedeul se aplica si in ipoteza identificarii persoanelor dupa semnalmentele exterioare. De exemplu, se compara fotografia suspectului cu fotografiile de pe fisa de antecedente penale, sau fotografia cadavrului cu fotografia de pe fisa persoane­lor disparute.

Fotografia de comparare prin suprapunere. Acest procedeu, calitativ superior compararii prin confruntare, consta in suprapunerea a doua imagini, dintre care cel putin una este fixata pe un suport transparent . Se determina, astfel, cu un grad mai mare de precizie, fie coincidenta, fie divergenta detaliilor ori trasaturilor caracteristice, ceea ce conduce la stabilirea identitatii sau la excluderea din sfera cercetarii a obiectului suspect.

Metoda este mult utilizata in traseologie, pentru identificarea persoanei sau obiectului creator de urma. Totodata, in expertiza bancnotelor, a stampilelor, compararea prin suprapunere este un mijloc important nu numai de examinare, dar si de ilustrare convingatoare a falsului. Metoda este valoroasa si in descoperirea falsului in inscrisuri prin imitare servila, cum este, de exemplu, copierea unei semnaturi.

Un domeniu important al folosirii fotografiei de comparare prin suprapunere il constituie identificarea cadavrelor necunoscute. Procedeul este cunoscut si sub denumirea de metoda supraproiectiei (in varianta sa fotografica se bazeaza pe examenul comparativ dintre imaginea persoanei disparute si aceea a craniului)

Eseu: Apararea posesiei prin actiuni posesorii - actiunea posesorie generala sau in complangere Referat: Efectele regimului matrimonial

1.2.3. Fotografia de comparare prin stabilirea continuitatii liniare sau prin juxtapunere serveste la stabilirea identitatii unei persoane sau unui obiect, ca urmare a determinarii continuitatii elementelor caracteristice reflectate in urma si in modelul tip (impresiune) obtinut pe cale experimentala.

Tehnic, fotografia se realizeaza prin imbinarea unei sectiuni din fotografia ce contine detaliile urmei cu o sectiune din fotografia impresiunii, astfel incat sa se obtina o imagine care reflecta coincidenta traseelor descrise de elementele carac­teristice ale obiectului². in practica, metoda mai este denumita sugestiv la unele examinari, 'imbucsare'.

Dintre principalele domenii in care se aplica aceasta metoda amintim cercetarea dactiloscopica, identificarea armelor de foc dupa urmele lasate pe proiectil si pe tub, identificarea instrumentelor de spargere s.a.

O varianta a fotografiei de comparare prin juxtapunere este practicata in microfotografia realizata la microscopul comparator, destinata identificarii atat a armelor sau instrumentelor de spargere, cat si a unor urme sub forma de resturi materiale.

Fotografia de umbre. Fotografia de umbre este destinata scoaterii in evidenta a caracteristicilor de relief. Ea se aplica inclusiv in fotografiile de detaliu executate la fata locului, de exemplu in cazul urmelor de adancime de maini si de picioare ori al urmelor unor instrumente de spargere. Acelasi procedeu se foloseste si in cazul refacerii unui text scris cu creionul sau cu stiloul cu bila, care a iesit in relief pe versoul colii de hartie ori pe filele urmatoare, situatii intalnite in ipoteza unor falsuri prin inlaturare de text sau a distrugerii de inscrisuri.

Fotografia de reflexe. Fotografia de reflexe are ca destinatie punerea in evidenta a urmelor de suprafata greu sesizabile la o prima vedere. In principiu, o suprafata neteda, stralucitoare, reflecta uniform razele de lumina, in unghiuri egale. Daca suprafata are anumite diferente de netezime, cum ar fi, de exemplu, prezenta unei urme papilare, aceasta devine vizibila prin reflectarea sub unghiuri diferite a fasciculului de lumina trimis asupra obiectului.

Asa se poate explica de ce o urma papilara latenta, aflata pe un geam, poate fi observata numai daca privim geamul sub un anumit unghi. O varianta a acestui procedeu o intalnim in ipoteza fotografierii urmelor de maini de pe suprafete care nu permit revelarea cu mijloace clasice.

Reflectarea sub unghiuri diferite a luminii determina diferente de stralucire, specifice nu numai obiectelor opace, ci si celor transparente, unde diferentele sunt determinate de modificarea coeficientului de trecere a radiatiei luminoase

Fotografierea urmelor puse in evidenta prin diferentele de stralucire necesita, de regula, asezarea obiectului pe un suport cu cap mobil, astfel incat sa existe posibi­litatea miscarii lui sub unghiuri diferite, pana la gasirea pozitiei din care urma se vede cel mai bine.

Iluminarea obiectului se face cu un fascicul ingust de lumina. Dintre procedeele tehnice de fotografiere este indicat sa se recurga la cele de contrast, ceea ce presu­pune diafragmarea mai pronuntata si folosirea de materiale fotosensibile adecvate.

Fotografia separatoare de culori. Fotografia separatoare de culori serveste la revelarea petelor, a urmelor, a modificarilor textului unui inscris etc, greu vizibile cu ochiul liber, datorita nuantelor de culoare apropiate de culoarea suportului. De exemplu, petele de sange pe care autorul unui omor a incercat sa le inlature de pe haine, sau modificarile aduse unui inscris prin adaugarea sau inlaturarea de text s.a.

Separarea culorilor se realizeaza cu filtre care au capacitatea de a neutraliza culoarea complementara lor. De exemplu, un filtru verde-albastru va retine culoarea rosie, iar un filtru galben, culoarea albastra. in alegerea filtrului se va tine seama de nuanta de culoare a urmei, neutralizarea acesteia obtinandu-se numai printr-o selectie riguroasa a culorii contrare². Cel mai bun mijloc de selectie a culorii il reprezinta monocromatorul, care poate fi folosit insa numai in conditii de laborator.

Realizarea fotografiei implica folosirea de materiale fotografice cu sensibilitate cromatica adecvata culorii filtrului. Totodata, timpii de expunere se aleg in functie de sensibilitatea generala a filmului si de lungimea de unda a luminii folosite pentru fotografiere.

Fotografia de contrast. Fotografia de contrast, desi nu reprezinta o metoda de cercetare in sine, este inclusa in categoria fotografiilor de examinare, datorita posibilitatilor de marire a gamei mijloacelor de evidentiere a unor urme sau detalii caracteristice, apte sa fie folosite in procesul de identificare.

Procedeul isi gaseste utilitatea nu numai in evidentierea unor detalii, sau in folosirea lui conjugata cu procedeul fotografiei de umbre ori reflexe, ci si in imbunatatirea calitatii unor imagini fotografice realizate cu prilejul desfasurarii activitatilor de urmarire penala, inclusiv pe fotografii executate ocazional, daca el prezinta utilitate pentru clarificarea unor imprejurari ale cauzei.

§2. Fotografia judiciara de examinare in radiatii invizibile

Radiatiile electromagnetice invizibile, de tipul ultravioletelor, infrarosiilor, radi­atiilor X si gamma, au devenit indispensabile examinarii stiintifice a probelor mate­riale, a urmelor in general, in momentul de fata neexistand practic nici un domeniu important al criminalisticii care sa nu beneficieze de posibilitatile de investigare oferite de aceste radiatii².

2.1. Fotografia de examinare in radiatii ultraviolete. Fotografia de examinare in radiatii ultraviolete (U.V.) face parte dintre metodele stiintifice de investigare folosite curent in laboratoarele criminalistice, dar si in cercetarile intreprinse la fata locului, cum ar fi, de exemplu, descoperirea urmelor de maini, a urmelor biologice, inclusiv in scop tactic-operativ. Prin urmare, radiatiile ultraviolete au o intrebuinta­re larga in criminalistica, fotografia fiind numai mijlocul de fixare a rezultatelor cercetarilor.

Lungimile de unda ale radiatiilor ultraviolete se gasesc sub cele ale violetului vizibil, situandu-se, cu aproximatie, in intervalul 4.000A (un angstrom este egal cu 10'¹⁰ m) si 100 A unde se interfereaza cu radiatiile roentgen. Sau, mai exact, radiatia U.V. este cuprinsa intre 380 nanometri (nm) si 10nm. in cercetarile criminalistice se folosesc, in majoritatea cazurilor, radiatiile din zona ultravioletului apropiat, deci cele cu lungimi de unda intre circa 380 si 320nm (3800-3200 A), care nici nu prezinta un pericol imediat pentru organismele vii, spre deosebire de radiatiile U.V. cu lungimi de unda mai mici, dar cu energie mai mare.

Dintre proprietatile pe care le au aceste radiatii electromagnetice, in criminalistica se foloseste, cel mai adesea, proprietatea lor de a provoca fluorescenta unei categorii largi de elemente sau substante, fluorescenta cu lungimi de unda specifice fiecareia dintre ele. Asa se poate explica, printre altele, si de ce ultravioletele isi gasesc utilizarea in identificarea componentilor unei probe, separate prin cromatografie, si de ce permit descoperirea urmelor de sperma sau a unui fals prin inlaturare de text.

Domeniile de folosire a radiatiilor ultraviolete in criminalistica. Principalele domenii din cercetarea criminalistica in care se recurge la acest tip de radiatii sunt, in esenta, urmatoarele:

a. Traseologia, respectiv revelarea si cercetarea urmelor, printre care mai importante sunt urmele de maini, urmele biologice, alte urme organice, respectiv cele care contin proteine, hidrocarburi etc.

b. Balistica judiciara, indeosebi pentru descoperirea urmelor suplimentare ale tragerii cu armele de foc, cum ar fi, de exemplu, depunerile specifice inelului de frecare.

c. Cercetarea tehnica a inscrisurilor, radiatia ultravioleta avand un rol particu­lar in descoperirea falsului prin inlaturare de text, in descoperirea unor falsuri in documente cu caracter financiar s.a. La aceasta adaugam si cercetarea operelor de arta, mai ales a picturilor.

d. Efectuarea de fotografii in cadrul unor activitati de urmarire penala printre care se pot numara descoperirea sau prevenirea furturilor din avutul public sau particular, prinderea in flagrant delict a persoanelor care savarsesc infractiuni de genul luarii sau darii de mita s.a.

2.2. Fotografia de examinare in radiatii infrarosii. Utilizarea radiatiilor electromagnetice infrarosii in criminalistica, datorita proprietatilor lor, a largit considerabil posibilitatile de investigare stiintifica, in prezent de neconceput fara apelarea la acest tip de radiatie. Astfel, ca si in cazul radiatiilor ultraviolete, radiatiile infrarosii isi gasesc numeroase aplicatii in cadrul cercetarii infractiunilor, incepand cu fotografierea la locul faptei, sau cu aceea de urmarire, si terminand cu efectuarea unor investigatii de laborator in cercetarea falsurilor ori in balistica judiciara. Este de prisos sa mai reamintim rolul radiatiei infrarosii in efectuarea analizelor spectrale (vezi, de exemplu, spectrofotometria de absorbtie in infrarosu), precum si in alte domenii ale stiintei: medicina, biologie, botanica, chimie, astronomie etc.

Gama spectrului infrarosu este de peste 2.000 de ori mai mare decat aceea a spectrului vizibil, ea ocupand pe scara undelor electromagnetice un interval cuprins intre 7600A (limita rosului vizibil) si peste 300.000A.

Cu toata perfectionarea adusa metodelor de folosire a radiatiilor infrarosii, inclusiv procedeelor fotografice, in prezent se lucreaza cu radiatii din domeniul apropiat, pana la circa 15.000A. Exprimat in nanometri, aceasta inseamna 760-15OOnm.

Printre proprietatile principale ale radiatiilor infrarosii se numara capacitatea de a strabate anumite corpuri si de a fi retinute de altele. Totodata, datorita modului de propagare si de reflexie, ele nu sunt influentate de elementele poluante din atmosfera (fum, praf, ceata). La acestea se adauga si posibilitatea pe care ne-o ofera de a realiza fotografii in conditii de intuneric, sporind puterea noastra de perceptie vizuala, fireste, sub raport tehnic.

Domeniile de folosire a radiatiilor infrarosii in Criminalistica. Radiatiile infrarosii isi gasesc o utilizare frecventa in multe directii ale investigatiilor criminalistice, cum sunt, de exemplu:

a. Cercetarea tehnica a inscrisurilor, indeosebi a celor falsificate prin inlatura­rea sau acoperirea textului, precum si in cercetarea cernelurilor ori trasaturilor de creion folosite la falsul prin adaugare de text sau prin copiere. Tot in aceasta cate­gorie intra si refacerea sau reconstituirea textului de pe inscrisurile arse, degradate prin trecerea timpului.

b. Cercetarea unor valori sau opere de arta se constituie in prezent ca o categorie de expertiza de sine statatoare, dintre acestea distingandu-se expertiza destinata stabilirii autenticitatii unor picturi ori a timbrelor de valoare, datorita capacitatii de penetrare, reflectare diferita, ori de formare a unei imagini color de tip infrarosu. De exemplu, pot fi descoperite semnaturi sub straturi de vopsea, ori diferente de calitate la pigmentii folositi in imitarea unei picturi.

c. Descoperirea urmelor suplimentare ale tragerilor cu armele de foc, cum ar fi inelele de frecare, de metalizare, tatuajul, inelul de afumare, ultimele doua deosebit de pretioase pentru stabilirea distantei de tragere. In aceleasi conditii pot fi folosite si in alte domenii ale traseologiei, mai ales pentru descoperirea de urme metalice in explozii, spargeri, s.a.

d. Efectuarea unor fotografii judiciare cu caracter operativ, cum sunt foto­grafiile de urmarire in conditii de intuneric, fotografii la fata locului in conditii de ceata sau fum. De asemenea, in fotografia de identificare a persoanelor, radiatia I.R^ permite descoperirea tatuajelor inlaturate, a unor cicatrice.

In aceasta categorie poate fi incadrata si organizarea supravegherii, in conditii de intuneric, a unor locuri sau obiective, cu ajutorul dispozitivelor electronooptice, pentru asigurarea pazei lor si prevenirea unor infractiuni de genul sustragerilor.