Identificarea persoanelor dupa urmele formate de corpul uman

IDENTIFICAREA PERSOANELOR DUPA URMELE FORMATE DE CORPUL UMAN

Sectiunea I

Aspecte introductive

§1. Criterii de clasificare a urmelor infractiunii

Clasificarea generala a urmelor faptelor penale se face dupa o serie de criterii care difera in functie de factorii sau elementele de diferentiere avute in vedere de autorii de specialitate, de destinatia sau de intinderea lucrarii in care sunt abordate, precum si de importanta ei pe plan teoretic si practic.

Pentru o intelegere mai exacta a evolutiei conceptiilor asupra acestor categorii de reflectari ale actelor infractionale, mentionam, cu titlu de exemplu, cateva dintre modurile mai importante de clasificare a urmelor infractiunii:

Intr-o opinie mai veche, promovata de criminalistii francezi, clasificarea era facuta in amprente (digitale, corporale, de imbracaminte, de animale etc), intre care amprentele papilare ale corpului uman ocupau o pozitie privilegiata si, in urme, extrem de variate (obiecte lasate de infractor, instrumente de spargere, fire de par etc). De asemenea, se face distinctia intre urme si pete.

In literatura noastra de specialitate, urmele sunt impartite in doua mari categorii: 'urme formate prin reproducerea constructiei exterioare a obiectelor (urme de maini, picioare, imbracaminte, instrumente de spargere') si 'urme formate ca resturi de obiecte si de materii organice si anorganice (resturi de imbracaminte, de alimente, de fumat, de vopsea, pete organice etc.)'. La randul lor, acestea se subdi-vid, in functie de procesul de miscare in care s-au format si de modificarile aduse suportului lor.

Intr-o lucrare destinata specialistilor politiei, criteriile de clasificare a urmelor se ridica la cinci: factorul creator (om, animale s.a.), esenta lor (urme forma, materie si pozitionale), marimea (macro- si microurme), posibilitatile de identificare (urme care servesc la lamurirea unor imprejurari ale faptei, la stabilirea apartenentei de gen si urme care permit identificarea factorului creator de urma).

Alti autori, raportandu-se la criteriul valorii de identificare (criteriu pe care il consideram demn de luat in seama), le clasifica in urme indeterminante si urme determinante. Primele pot fi de natura chimica, de origine biologica sau nebiolo­gica (sol, vopsea, metale etc.) si se caracterizeaza prin aceea ca nu indica relatia cu autorul. Spre deosebire de aceasta categorie, urmele determinante, de natura fizica, produse prin apasare, frecare sau smulgere, conserva relatia interpretabila cu omul sau obiectul caruia ii apartin, permitand astfel identificarea.

Clasificarea urmelor dupa diferite criterii are drept scop cresterea gradului de precizie si claritate al formularii concluziilor cercetarilor criminalistice in solutio­narea cauzelor penale, parchetele si instantele de judecata fiind chemate sa vegheze la realizarea acestui deziderat.

in esenta, criteriile generale de clasificare a urmelor sunt cele de mai jos.

2.1. Factorul creator de urma. Raportat la acest prim criteriu, factorii care au deter­minat aparitia urmei pot fi diversi: corpul omului, obiecte sau instrumente, animale, fenomene cum sunt incendiul, explozia. Alaturat acestui factor, in literatura de speciali­tate se mai intalneste si o clasificare in functie de factorul primitor de urme (om, obiect, animal s.a.). Aceasta ultima clasificare are mai curand o finalitate teoretica, intrucat atunci cand se examineaza, de pilda, urma unui proiectil (in calitatea sa de factor creator de urme) in corpul uman, ea se face in legatura cu modificarile produse in tesuturi, deci in ceea ce este denumit factor primitor¹.

Tipul sau natura urmei. in functie de acest al doilea criteriu general, clasi­ficarea poate fi realizata in functie de mai multe repere, cum ar fi, de pilda, cele al vizibilitatii, ori al marimii. Astfel:

Urme care reproduc forma suprafetei de contact a obiectului creator, ca de exemplu, urmele de maini, de picioare, urmele instrumentelor de spargere, ale mijloacelor de transport etc.

Urme sub forma de pete sau resturi de materii organice si anorganice, inclusiv resturi sau fragmente de obiecte (petele de sange, firul de par, praful, ciobul, pilitura, pelicula de vopsea, resturile vegetale etc), denumite generic si urme materie.

Urme sonore (vocea, vorbirea, zgomotele obiectelor) si urme olfactive (mirosul specific al persoanelor si obiectelor), ele formand o categorie aparte de urme, in care primele sunt conditionate de prezenta la locul faptei a unui mijloc de inregistrare (sau a unui martor de auditu, capabil sa retina anumite caracteristici ale vocii sau ale modului de vorbire, dar atunci nu mai putem vorbi de urme).

Urme vizibile si urme latente, ultimele invizibile cu ochiul liber sau foarte putin vizibile, ceea ce impune revelarea lor prin diverse metode si mijloace tehnico-stiintifice, cum se procedeaza, de pilda, in cazul urmelor de maini.

2.2.5. Macro si microurmele. Din prima categorie fac parte majoritatea urme­lor, asa cum se cunosc, iar din a doua urmele formate din particule sau resturi foarte mici de obiecte, substante, practic invizibile cu ochiul liber si greu de evitat de catre infractor. De exemplu, praful sau scamele de pe covor, care se iau, din miscare, pe incaltaminte si pantalon. Descoperirea si examinarea acestei categorii de urme presupune metode microanalitice.

Modul de formare a urmelor. Acest criteriu are in vedere, pe de o parte, raportul de miscare in care se afla la un moment dat obiectul creator si obiectul primitor de urma, iar, pe de alta parte, locul in care se fixeaza urma pe obiectul primitor (la suprafata sau in adancime). Astfel:

Urme statice, create prin atingere, apasare sau lovire, fara ca suprafetele de contact sa se afle in miscare una fata de alta in momentul contactului. Aceasta cate­gorie de urme este pretioasa, prin caracterul lor determinant, intrucat redau elemente caracteristice, utile identificarii, cum este cazul urmelor de maini, de buze, de picioare s.a.

Urme dinamice, formate ca rezultat al miscarii de translatie, de alunecare a unei suprafete peste alta. Un exemplu tipic il constituie urma de franare a unui autovehicul sau urma lasata de un cleste in momentul taierii unui belciug. Desi aceste urme nu redau cu fidelitate, in toate cazurile, detaliile caracteristice, servind de regula numai la identificari de gen sau grup, in ipoteza celor specifice armelor de foc ele permit identificarea pe baza striatiilor create de proiectilul si tubul cartusului, ca si in cazul urmelor instrumentelor de spargere, in care striatiile servesc la identificarea unui levier, cleste, cutit, topor etc.

Urme de suprafata, ce se pot prezenta in doua variante: urme de stratifi­care, formate prin depunerea unui strat de substanta (grasime, transpiratie, sange, praf) pe suprafata primitoare a urmei si urme de destratificare, formate prin ridica­rea substantei aflate initial pe suport (de exemplu, atingerea cu mana a unei supra­fete prafuite).

Urme de adancime, specifice suporturilor sau obiectelor primitoare de urma cu un anumit grad de plasticitate, in care se imprima suprafata obiectului ce a format urma (de exemplu, urma de picior in pamant moale).

2.4. Alte criterii de clasificare a urmelor. Alaturat criteriilor de mai sus, unanim acceptate, in literatura de specialitate se mai face distinctie intre urmele locale si cele periferice (negative), care redau conturul obiectelor, ca si intre posibilitatile oferite de urme pentru identificarea obiectului sau numai pentru stabilirea apartenentei de grup a acestuia¹. De mentionat, de asemenea, categoria asa-numitelor 'urme pozi­tionale', cum sunt denumite modificarile intervenite in pozitia unor obiecte (scaun rasturnat, fata de masa trasa, dulap deschis, veioza aprinsa).

In acest capitol ne vom opri asupra cercetarii criminalistice a uneia dintre cele mai importante categorii de urme si anume urmele lasate de un factor determinant, pe care il denumim generic corpul uman sau, mai exact, de elementele sale anatomice. Precizam ca, atunci cand ne referim la aceasta categorie de urme, majo­ritatea cu valoare particulara in procesul de identificare, avem in vedere atat persoana faptuitorului sau pe alti participanti la savarsirea infractiunii, cat si pe victima acesteia.

Abordarea acestei problematici este conceputa in urmatoarea succesiune: vor fi prezentate mai intai urmele care reproduc forma acelor elemente anatomice care vin in contact cu un obiect ori suprafata oarecare, cum sunt urmele de maini, de picioare, de dinti, de buze sau ale altor parti ale corpului. intr-un capitol distinct, va fi tratata cercetarea urmelor de natura biologica umana, sange, sperma, saliva, firul de par, precum si urmele olfactive. Iar in capitolul VII vor fi prezentate metodele de identificare a persoanelor dupa semnalmentele exterioare, dupa voce, inclusiv metodele si mijloacele de identificare a cadavrelor necunoscute.

Sectiunea a II-a

Descoperirea si prelevarea urmelor formate de corpul uman

Cercetarea si interpretarea la fata locului a urmelor de maini

1. Consideratii privind formarea urmelor de maini

Operatia complexa de descoperire, revelare, fixare si ridicare a urmelor de maini de la fata locului se realizeaza inca de la inceputul cercetarii, in functie de modul in care s-au format aceste urme.

Urma papilara, indiferent ca este a degetelor, a palmei sau a intregii maini, se formeaza prin contactul direct al acesteia, fie cu o suprafata, fie cu un obiect oarecare. In functie de modul de formare, ele se pot prezenta astfel:

1.1.1. Urme de maini statice sau dinamice. Valoarea cea mai mare pentru identifi­carea persoanei o au, bineinteles, urmele de maini statice, intrucat reusesc sa redea cu claritate desenul papilar si detaliile sale caracteristice. Spre deosebire de urmele statice, urmele dinamice, prezentandu-se sub forma unor manjituri, pot servi in cel mai bun caz la o identificare generica.

Urme de suprafata sau de adancime, in functie de plasticitatea supor­tului primitor de urma. De exemplu, urmele formate in chit moale, in ceara, in plastilina, in vopsea neuscata s.a. se formeaza in adancime, spre deosebire de ur­mele lasate pe o suprafata dura, de genul sticlei, care sunt de suprafata.

La randul lor, urmele de suprafata se pot forma prin stratificare, datorita depunerii de substanta aflata pe mana (sudoare, vopsea, grasime, sange etc.) pe su­prafata atinsa, precum si prin destratificare, datorita ridicarii substantei existente anterior pe obiect (praf, vopsea).

Urme de maini vizibile sau latente, intalnite de regula, la urmele de suprafata formate prin stratificare. Urmele de maini latente, contrar aparentelor, sunt in marea majoritate a cazurilor de o calitate mai buna decat urmele vizibile. Explicatia consta in aceea ca urmele latente se formeaza prin depunerea unui strat foarte subtire de substanta, capabila sa redea cu fidelitate detaliile caracteristice ale crestelor papilare si chiar al porilor.

Spre deosebire de urmele latente, urmele vizibile pot determina unele greutati in cercetare. Pe de o parte, acestora le este caracteristic, in numeroase cazuri, un anumit grad de imbacsire, de acoperire a detaliilor cu substanta depusa (sange, grasime, murdarie). Pe de alta parte, substanta impregnata in santurile papilare nu numai ca determina estomparea crestelor, dar poate forma ea insasi o urma ce va reflecta traseele santurilor, nu ale crestelor, astfel incat pe obiect apare imaginea negativa a amprentei papilare.

O asemenea imagine poate conduce la o concluzie falsa, de neidentitate, in mo­mentul examinarii comparative a urmei digitale cu impresiunea luata persoanei suspecte. In practica, s-au intalnit cazuri de excludere a adevaratului autor din sfera cercetarii, din cauza neconcordantei, aparent evidente, dintre urma si impresiune. Numai inversarea fotografica a imaginii urmei a permis revenirea asupra concluziei initiale¹.

Cu toata valoarea relativ redusa de identificare a unor urme vizibile, ele servesc la constatarea imprejurarilor in care a fost savarsita infractiunea (obiectele folosite, drumul parcurs de autor, succesiunea actiunilor s.a.). De asemenea, este aproape imposibil ca intr-o urma digitala vizibila sa nu existe o portiune, un fragment exploatabil in cercetarea de identificare, aspect uneori neglijat in practica.

1. 2. Descoperirea urmelor de maini

Descoperirea urmelor unei infractiuni presupune, in primul rand, o cautare sistematica a lor, in functie de natura locului si de modul de savarsire a faptei. Din cauza diversitatii deosebite de situatii, de impre­jurari privind maniera de comitere a infractiunii, nu pot fi date retete absolute de descoperire a urmelor.

Pe baza unei bogate practici existente in materie, in literatura de specialitate s-a conturat o regula cu caracter de generalitate, conform careia 'pentru descoperirea urmelor unei infractiuni, in cercetarea fiecarui caz, organul de urmarire penala va cauta sa reconstituie mintal fiecare faza a desfasurarii infractiunii, parcurgand cu atentie, in sens direct sau invers, drumul presupus ca a fost facut de infractor'¹.

Dupa cum subliniaza C.Turai, cautarea urmelor papilare latente este o operatie de tehnica criminalistica ce necesita atentie deosebita din partea specialistului criminalist, acesta trebuind sa aiba 'rabdarea si intuitia unui mare artist'².

Cautarea urmelor poate debuta din locul in care se presupune ca a intrat infrac­torul, prin cercetarea clantelor usii, a incuietorilor, a comutatorului s.a. Daca s-a patruns intr-o incapere prin spargerea geamului, cioburile acestuia pastreaza in conditii bune urmele crestelor papilare. in aceleasi conditii pastreaza urmele obiectele de portelan si sticla, suprafetele metalice, mobilierul etc. Insele suprafe­tele relativ zgrunturoase, de genul gulerelor sau mansetelor de camasi, pot retine urme, in conditii multumitoare.

Eseu: Apararea posesiei prin actiuni posesorii - actiunea posesorie generala sau in complangere Referat: Efectele regimului matrimonial

Sunt situatii in care cercetarile preliminare pot duce la concluzia ca infractorul s-a folosit de manusi din cauza absentei urmelor papilare, cel putin in prima faza a cercetarii. Pe langa faptul ca insele aceste manusi pot crea urme specifice, nu trebuie exclusa posibilitatea aparitiei unor amprente digitale spre sfarsitul drumului parcurs de infractor sau a ceea ce este numit in literatura juridica penala iter criminis. in practica, se intalnesc cazuri in care infractorul, fiind nevoit sa desfasoare o operatie migaloasa, este incomodat de manusi si le scoate automat (la cautarea prin sertare, prin rafturile unei biblioteci, prin haine, la casele de bani etc).

Alteori, suprafata obiectului este atinsa de o portiune a pielii palmei, neprotejata de manusa^. De exemplu, in cazul unui furt savarsit la un magazin universal, infractorul, intentionand sa ajunga la niste radiocasetofoane, a fost nevoit sa mute din loc un televizor pe care a ramas o urma a unei portiuni din regiunea hipotenara a palmei. in ipoteza folosirii manusilor necaptusite, sau a manusilor chirurgicale ce permit un contact tactil mai bun, nu trebuie exclusa posibilitatea descoperirii amprentelor in interiorul acestora.

Specialistii criminalisti cunosc foarte bine, din practica, ca si cei mai abili infractori, dupa savarsirea faptei, neglijeaza masurile de precautie luate initial. De exemplu, un infractor versat, dupa ce a operat tot timpul cu manusi, si-a scos manusile, a fumat linistit o tigara, a baut un pahar cu apa, dupa care a parasit locul faptei.

Pentru usurarea procesului de cautare a urmelor crestelor papilare se recomanda folosirea unei lanterne cu care se va ilumina oblic obiectul presupus a fi purtator de urma¹.0 alta metoda, care se poate aplica in cazuri mai deosebite, consta in pulverizarea pe obiectul presupus purtator de urma a unei solutii pe baza de luminol. Sub actiunea radiatiilor ultraviolete, urma va aparea intr-o luminescenta specifica pentru un timp scurt, in prezent se apeleaza la tehnici nedistructive de genul razelor laser sau surselor de lumina emise de aparatura polylight.

Descoperirea urmelor este posibila si cu ajutorul lampii portabile de radiatii ultraviolete aflate in trusa criminalistica. Folosirea acesteia, sau a unei surse inci­dente de lumina puternica, in conditii de intuneric, in incaperi, ramane procedeul cel mai indicat pentru descoperirea amprentelor papilare.

1. 3. Stabilirea vechimii urmelor de maini

Determinarea vechimii urmelor de maini reprezinta o problema importanta de care se tine seama atat in procesul descoperirii, cat si in cel al revelarii urmelor crestelor papilare. Fara a intra in amanunte de ordin tehnic, precizam ca stabilirea vechimii se face in functie de factori variati si este uneori relativa². Astfel, urmele de pe portelan, sticla, suprafete netede, lustruite sau lacuite pot fi pastrate chiar ani de zile, in vreme ce hartia Ie pastreaza cateva ore, in functie de calitatea ei. De asemenea, trebuie avuti in vedere diversi factori de alterare a urmelor, cum sunt, de exemplu, caldura, lumina solara, ploaia s.a. Mentionam, insa, ca si in conditiile unei ploi usoare sau ale zapezii, unele urme se pastreaza neasteptat de bine.

Determinarea vechimii aproximative a urmelor papilare debuteaza din momen­tul descoperirii lor, dar ea continua pana in momentul expertizei dactiloscopice. In primele momente ale cercetarii, stabilirea vechimii urmelor este absolut necesara pentru alegerea mijloacelor adecvate de revelare (de exemplu, revelarea unei urme proaspete, de circa o ora, prin prafuire, poate sa conduca la alterarea urmei din cauza imbacsirii). Fireste ca vechimea este si un element de care se tine seama in interpretarea modului de formare a urmelor, ea oferind indicii privitoare la fapta si la persoana autorului.

Sub raport tehnic criminalistic, determinarea vechimii urmelor nu presupune o operatie distincta, ci o folosire selectiva a unor procedee de revelare, pe mici porti­uni., care sa ofere indicii asupra acestora.

In conditiile complexe si dificile de cautare a urmelor papilare, avandu-le in vedere indeosebi pe cele latente, se impune respectarea de catre specialistul crimi­nalist a unor cerinte minime, cum sunt rapiditatea in efectuarea cercetarii, precum si perseverenta, rabdare, calm in cautarea si revelarea urmelor.

O alta regula care, de data aceasta, priveste pe cel care conduce cercetarea la fata locului - dar si pe superiorii sai - este limitarea numarului persoanelor care efectueaza cercetarea numai la specialisti, pentru evitarea crearii de urme suplimentare sau, mai rau, a distrugerii unor urme, cum se intampla din pacate, uneori, in practica.

1.4. Procedee de revelare a urmelor de maini latente

Descoperirea urmelor papilare, revelarea acestora, poate fi caracterizata drept unul dintre cele mai dinamice domenii ale tehnicii criminalistice, sub raportul perfectionarii stiintifice. Sunt semnificative, in acest sens, noile metode chimice de revelare a urmelor de maini, ori de descoperire a lor pe baza dispersiei luminoase, inclusiv a laserului. Preocuparile de imbunatatire a procedeelor de descoperire se inscriu in contextul gene­ral de perfectionare a metodelor de identificare a persoanelor, fiind specifice tuturor ser­viciilor de criminalistica din lume. De altfel, INTERPOL-ul a organizat, in ultimii ani, colocvii pe aceasta tema¹.

In legatura cu metodele de revelare a urmelor de maini se impun doua precizari. In primul rand, acestea nu-si gasesc aplicarea numai in cercetarile intreprinse la fata locului, ci si in examinarile facute in laborator asupra obiectelor presupuse a fi purtatoare de urme. in al doilea rand, metodele mai jos mentionate nu sunt desti­nate in exclusivitate revelarii urmelor papilare, multe dintre ele gasindu-si aplica­bilitatea si in revelarea urmelor formate de alte parti ale corpului omenesc, cum ar fi, de exemplu, urmele de buze, de urechi.

1.4.1. Revelarea prin metode fizice Revelarea prin metode fizice consta in pulveri­zarea de prafuri sau pudre cu granulatie foarte fina - de aici si denumirea de prafuire (pudrare), pe obiectul ori suprafetele purtatoare de urme.

Substantele sau amestecul de substante folosite in revelare, pe langa finetea lor, trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii:

• sa fie in contrast de culoare cu suportul pe care s-a format urma (de exemplu, pentru revelarea urmelor de pe o coala alba de hartie se foloseste un praf de culoare inchisa);
• sa prezinte o aderenta selectiva, numai la materia din urma, si nu la intregul suport, pentru a evita imbacsirea urmei sau estomparea detaliilor caracteristice

Dintre substantele intrebuintate frecvent in practica, amintim: ceruza (carbonat de plumb), negrul de fum, rosul Sudan III, argentoratul (pulbere de aluminiu), miniul de plumb, oxidul de cupru, praful de xerox etc.². Acesti revelatori, conside­rati traditionali, se folosesc pentru suprafetele netede.

Revelarea urmelor papilare pe suprafete multicolore se realizeaza cu substante fluo­rescente, de tipul pudrei galbene fluorescente, activate sub actiunea radiatiilor ultravio­lete . Revelatorii fluorescenti, sub forma de prafuri sau de solutie (mai usor de pulverizat), tind sa capete o utilizare universala, datorita calitatii lor, singurele suprafete la care nu pot fi folositi fiind cele de tipul lemnului neprelucrat sau hartiei.

Raspandirea, ca si indepartarea pudrelor de revelare de pe obiect, se fac prin interme­diul unei pensule fine din par de veverita, puf de strut sau fibre de carbon. Pentru pudrare se mai folosesc si pulverizatoare speciale sau sprayuri, indeosebi pentru suprafetele mari. Pudrarea selectiva a urmelor dispuse pe suprafete de piele, cauciuc, mase plastice se poate efectua si prin folosirea asa-numitei pensule magnetice, respectiv un magnet cilin­dric la care adera praful revelator amestecat cu pulberea fina de fier. in ipoteza suprafe­telor nichelate sau cromate, se practica afumarea urmelor cu funingine de camfor sau polistiren expandat, procedeu care a dat rezultate bune in practica .

Un procedeu modern de revelare a urmelor latente, indeosebi a celor dispuse pe hartie, consta in metalizarea intr-o camera de vid^. Procedeu destul de laborios si relativ costisitor, intrucat presupune evaporarea, de pilda, a unui amestec de aur-cadmiu, vaporii aderand selectiv la urma crestelor si a santurilor papilare, a dat rezultate foarte bune inclusiv pe suprafete cu aspe­ritati, de genul caramizilor^. Pentru suprafetele curente ale obiectelor, inclusiv hartia, se folo­seste un amestec de zinc, antimoniu si cupru.

1.4.2. Revelarea prin metode chimice. Metodele chimice de revelare a urmelor papilare latente se bazeaza pe reactia dintre anumite substante chimice si compo­nentele transpiratiei (saruri, aminoacizi etc). In functie de particularitatile lor, aceste metode pot fi structurate astfel:

- O metoda folosita curent in practica, pe care unii autori nu o includ in catego­ria procedeelor chimice (desi se bazeaza pe o reactie de natura chimica) consta in revelarea cu vapori de iod - pe care unii specialisti o denumesc 'aburire', termen pe care il consideram inexact - indeosebi a urmelor aflate pe hartie si pe pereti. Revelarea se realizeaza prin intermediul unui dispozitiv simplu de vaporizare, iodul metalic fiind foarte volatil. Reactia dintre vaporii de iod si componentele din sudoarea depusa in urma determina aparitia unei coloratii specifice. Procedeul reclama rapiditate in fotografiere sau fixare, revelarea fiind de scurta durata. El prezinta, insa, avantajul ca poate fi reluat.

- Revelarea cu reactivi chimici propriu-zisi, de genul ninhidrinei, nitratului de argint s.a. Dintre reactivii chimici, mai des folosit in practica, pentru revelarea urmelor pe hartie, este cel pe baza de ninhidrina, care reactioneaza cu aminoacizii din sudoare, dand rezultate bune chiar si la urmele mai vechi. Se mai intrebuinteaza, de asemenea, nitratul de argint sau rodamina B, solutii folosite si in organizarea capcanelor criminalistice. La urmele formate prin depunere de substante grase se aplica vaporizari de diversi acizi (osmic sau fluorhidric, daca urma este pe sticla).

Revelarea urmelor de maini pe pielea umana. Revelarea urmelor de maini pe pielea umana - de neconceput pana acum cativa ani - este in prezent posi­bila, tot datorita unor reactii chimice, care dau cele mai bune rezultate, cu toate ca incercari s-au facut si cu radiatii roentgen sau cu iod. Metoda este aplicata cu rezultate bune si in tara noastra, putand fi indicata fara retinere, in vederea descoperirii urmelor de maini pe piele, de catre organele judiciare . Specialistii japonezi au reusit revelarea si ridicarea unei amprente digitale de pe gatul unei persoane sugrumate, dupa un interval de 9 ore de la instalarea mortii

1.4.4. Revelarea prin metode optice Revelarea prin metode optice se constituie ca un ansamblu de metode noi in materie, bazate pe tehnici de varf, aplicate la specificul descoperirii urmelor papilare. Dintre acestea, un loc prioritar il detine folosirea laserului⁴.

Radiatia de tip laser (laser de argon) este proiectata lateral oblic, sub un unghi de circa 45°, determinand aparitia unei fluorescente specifice anumitor substante secretate de glandele sebacee (riboflavina). La nevoie fluorescenta poate fi intarita prin tratare cu ninhidrina. De remarcat ca procedeul nu este distructiv (se foloseste o radiatie laser de joasa putere), putand fi reluat de mai multe ori. Procedeul, pus la punct de specialistii canadieni, a permis revelari de urme, cu o vechime de 9 ani aflate pe filele unei carti. in prezent firma americana 'CRIMESCOPE' a pus la punct o instalatie laser portabila destinata revelarilor urmelor latente, nu numai papilare si depistarii unor falsuri¹.

O alta metoda optica o constituie disperia luminoasa a unei raze de lumina incidenta, proiectata spre suprafetele purtatoare de urma. Imaginea urmei se obtine prin intermediul unor filtre electronice. Procedeul prezinta un dublu avantaj: nu este distructiv si permite fixarea imediata, prin fotografiere sau pe banda videomagnetica, a urmei.

1.5. Fixarea si ridicarea urmelor de maini

A doua etapa a cercetarii urmelor de maini, dupa descoperirea si revelarea lor, ca, de altfel, a intregii categorii de urme descoperite la fata locului, este destinata fixarii si ridicarii lor².

Sub raport procedural, principalul mijloc de fixare a urmelor il repre­zinta procesul-verbal. Fixarea in procesul-verbal presupune consemnarea exacta, precisa si detaliata a urmelor si metodelor de revelare intrebuintate, a locului in care au fost descoperite si a raportului de pozitie fata de obiectele principale.

Totodata, sunt facute mentiuni privind fotografiile executate, transferarea pe pelicule adezive sau prin mulaje, inclusiv ridicarea obiectelor purtatoare de urme de maini (pahare, vase, scrumiere etc.) .

Sub raport tehnic criminalistic, fixarea presupune, in primul rand, fotografi­erea urmelor atat in cadrul ambiantei generale a locului faptei, cat si in calitatea lor de obiecte principale, insistandu-se asupra redarii cu claritate a detaliilor caracte­ristice. Potrivit prevederilor art.131 C.pr.pen., fotografiile vor insoti procesul-verbal, organele de urmarire penala si instantele de judecata fiind chemate sa verifice, printre altele, daca afirmatiile din procesul-verbal corespund cu imaginile fotografice.

Fotografiile se executa dupa revelarea urmelor latente, cateodata chiar inainte, daca exista pericolul degradarii si este posibila aplicarea procedeului de fotografie­re prin reflexie⁴. in principiu, se efectueaza o fotografie a grupului de urme digitale sau a intregii palme, dupa care se insista asupra portiunilor sau amprentelor cu detaliile cele mai valoroase pentru identificare. Fotografia se executa de la o dis­tanta de 15cm, prin atasarea de inele intermediare la obiectivul aparatului, folosindu-se materiale fotosensibile cu o granulatie fina si o iluminare laterala sub un unghi de 45°.

Pentru fotografierea urmelor pe pahar se asigura un fond in contrast cu sub­stanta de revelare, prin introducerea in pahar a unui sul de hartie neagra sau a unui lichid de culoare inchisa. Pentru fotografierea intregului grup de urme dispuse pe un pahar sau pe un obiect rotund care a fost prins in mana este posibila utilizarea unui dispozitiv special a carui rotire este sincronizata cu deplasarea peliculei in aparatul fotografic.

Urma pe oglinda se fotografiaza prin dispunerea, in dreptul obiectivului, a unui ecran negru cu un orificiu in centru, astfel incat sa asigure fondul intunecat al imaginii si sa se previna reflectarea aparatului in oglinda.

Fotografia de reflexe, procedeu aplicat mai ales cand exista pericolul distrugerii urmei prin mijloacele curente de revelare fizica sau chimica pe un obiect transpa­rent, se realizeaza in felul urmator: urma este izolata de restul suprafetei cu o hartie de culoare inchisa. in spatele obiectului se monteaza un ecran negru. Tot in spate se instaleaza si sursa de lumina. Urmele nerevelate mai pot fi fotografiate pe baza aceluiasi principiu: reflectarea sau difractia diferita a luminii in zona de dispunere a urmei, cu ajutorul unor dispozitive speciale^. .

Printre procedeele de fixare a urmelor se mai numara schitele si desenele intoc­mite la fata locului si care se anexeaza procesului-verbal. Ele nu servesc, insa, decat la stabilirea locului in care au fost gasite si a raportului lor de pozitie cu alte obiecte, neputand fi utilizate in cercetarea de identificare.

1.5.3. Ridicarea urmelor de maini, alaturi de fotografiere, care ramane princi­palul mijloc de ridicare, se poate realiza fie prin transferarea pe pelicula adeziva speciala, fie prin efectuarea unui mulaj. Ridicarea vizeaza insa si obiectele mici, transportabile, care sunt purtatoare de urme.

2.5.3.1. Transferarea pe pelicula adeziva, denumita si folio, se face dupa reve­larea si fotografierea urmelor. In eventualitatea in care conditiile de la fata locului nu permit fotografierea de detaliu a urmelor, se recurge direct la transferarea lor pe pelicula.

Foliile adezive pot fi transparente, albe sau negre, alegerea lor fiind in functie de culoa­rea urmei. La nevoie, in lipsa peliculelor adezive speciale, se folosesc pelicule fotografice al caror strat de gelatina retine urma in conditii bune. Pentru asigurarea contrastului de culoare fata de substanta folosita in revelare, materialul fotosensibil se developeaza neexpus, obtinandu-se o pelicula transparenta, ori se expune la lumina, dupa developarea peliculei, asigurand un fond negru.

Ridicarea cu ajutorul mulajelor se realizeaza, in cazul urmelor de adancime, dupa fotografierea prealabila a lor. Pentru urmele de maini sau de obiecte, caracterizate prin finetea detaliilor, sunt preferabile materialele folosite in stomatologie, de tipul ghipsului dentar, alginatului, diferite paste sau polimeri (stomalgina, sielast). Pregatirea urmei si prepararea mulajului se fac potrivit unor reguli similare modului de ridicare a urmelor de picioare, ce vor ii prezentate mai jos.

2.5.3.3. Transportarea obiectelor purtatoare de urme impune respectarea unor cerinte de manipulare si ambalare vizand prevenirea distrugerii sau alterarii urme­lor. De exemplu, chiar daca se poarta manusi, obiectul se prinde de margini sau de laturile unde, prin natura lucrurilor, se formeaza cele mai putine urme. Este falsa parerea ca apucand un obiect cu o batista nu periclitam urma.

Insistam asupra necesitatii ca obiectele purtatoare de urme sa nu fie ridicate inainte de a fi marcate si fotografiate, aspect esential sub raport procedural. Amba­larea se face in conditii care sa asigure integritatea urmelor, dar si a obiectului. Spre pilda, obiectul nu se inveleste in vata sau in panza¹.

Dupa ambalarea obiectului, coletul se sigileaza cu sigiliul organului judiciar care conduce ancheta. De asemenea, el va purta o eticheta numerotata, sau cu alte mentiuni privind locul, data, continutul etc.

1.6. Interpretarea la fata locului a urmelor de maini

O operatie importanta, efectuata de insusi organul judiciar, este interpretarea urmelor descoperite la fata locului. Interpretarea realizata si cu concursul specialistului criminalist, are drept scop obtinerea unor informatii preliminare asupra obiectului creator de urma sau a persoanei infractorului, a activitatilor desfasurate de acesta, ca si a succesiunii operatiilor. Interpretarea urmelor digitale, adancita in cadrul expertizei dactiloscopice, conduce la stabilirea modului caracteristic in care acestea au fost lasate si, de aici, la actiunile desfasurate de autor, la succesiunea acestora.

Un prim aspect vizat de interpretare este cel al stabilirii locului si obiectelor ce au intrat in sfera de interes a autorului. De exemplu, daca la fata locului se gaseste un cadavru, prezentand urme evidente de violenta (plagi profunde, pete mari de sange), descoperindu-se si urme pe sertare, dulapuri, o casa de bani sau o cutie de depozitare a bijuteriilor, o prima concluzie este aceea ca ne aflam in fata unui omor in scop de jaf.

Alte date se desprind din analiza indiciilor oferite de locul in care au fost descoperite urmele, de modul lor de grupare si de dispunere, indeosebi de modul de operare, ca si de intreaga ambianta a campului infractional. Informatiile obtinute sunt de natura sa ser­veasca la conturarea altor date privitoare la fapta si autor.

Se poate deduce daca faptuitorul era sau nu familiarizat cu incaperea in care a operat, daca a actionat grabit, nervos sau calm, daca era un incepator sau un individ cu experienta infractionala. De pilda, in cazul unui furt nu s-au gasit alte urme papilare (cel putin in prima faza) decat cele ale persoanelor care locuiau in apartament, nici un obiect nefiind deranjat de la locul sau. Mai mult, caseta din care s-au sustras bijuteriile era fara urme de fortare. Primele versiuni formulate de organele de urmarire penala au fost acelea ca autorul era ori un individ experimentat, ori un obisnuit al casei. La cercetarea mai atenta a casetei, a fost descoperita, in interiorul ei, o urma papilara apartinand degetului aratator al uneia dintre persoanele suspecte, respectiv un infractor recidivist.

O serie de date pot fi obtinute despre persoana faptuitorului, de pilda, dupa locurile in care se poate stabili cu aproximatie inaltimea persoanei si constitutia sa fizica, eventual sexul si varsta, precum si numarul aproximativ al autorilor.

Interpretarea urmelor vizeaza, de asemenea, stabilirea degetului, a regiun mainii si, bineinteles, a mainii probabile careia ii apartine urma, aspect asupi caruia vom reveni. Principalele elemente de orientare in aceste determinari sur santurile de flexiune ale degetelor, desenele formate de crestele jiapilare in cele tr< regiuni ale palmei si insusi modul de prindere a obiectului. In ceea ce privest determinarea degetului sau mainii probabile de la care provine o urma, aceasta s face, in majoritatea cazurilor, de catre un criminalist specialist si se materializeaza intr-un raport de constatare tehnico-stiintifica.

§2. Cercetarea criminalistica la fata locului a urmelor de picioare

2.1. Descoperirea urmelor de picioare

Datorita naturii lor - avem in vedere inevita­bilitatea lor si locul in care se pot forma - urmele de picioare se inscriu in categoria urmelor care se cauta printre primele la fata locului.

Descoperirea presupune, cu prioritate, cercetarea suprafetelor pe care este posibil sa se calce (parchet, linoleum, covoare, sol s.a.), cu atat mai mult cu cat pe suprafetele mentio­nate pot fi descoperite si alte categorii de urme, cum sunt, de exemplu, fire de par, urme organice si anorganice, diverse resturi de materiale si, bineinteles, microurme.

La cautarea urmelor de picioare nu trebuie neglijat faptul ca aceasta activitate poate fi asociata cu cautarea si prelucrarea urmelor de miros de catre cainele de urmarire, urmele olfactive putand suplini lipsa elementelor de identificare din urmele propriu-zise de picioare.

2.1.1. Descoperirea urmelor de picioare. Descoperirea si revelarea urmelor picio­rului gol nu difera cu mult de cercetarea urmelor de maini, in alternativa formarii lor ca urme latente, pe suprafete de genul linoleumului, parchetului, cimentului etc. Metodele de descoperire si de revelare sunt practic aceleasi. Diferente substantiale nu exista nici in privinta urmelor vizibile de stratificare sau de destratificare.

Urmele de incaltaminte, in masura in care nu sunt vizibile, sunt ceva mai greu de descoperit, cautarea lor facandu-se intr-un mod apropiat de cel al urmelor latente de maini si de cele ale piciorului gol, respectiv cu ajutorul unei raze incidente de lumina. Pentru urmele pe suprafete de genul covoarelor, mochetelor s.a. se folosesc dispozi­tive ce pot pune in evidenta urma pe baza electricitatii statice.

O masura de prima urgenta necesara a fi luata imediat dupa descoperire este aceea a conservarii urmelor supuse actiunii unor factori de natura sa le distruga. De exemplu, in caz de ploaie, urma va fi acoperita cu un vas mai mare sau cu o folie de polietilena, evitandu-se o deformare a acesteia. Urmele aflate in spatii deschise trebuie protejate de actiunea vantului, indeosebi daca s-au format prin stratificare sau destratificare. De asemenea, ele trebuie protejate si de 'valul curiosilor' ori de prezenta prea multor persoane la fata locului.

2.2. Fixarea si ridicarea urmelor de picioare

In procesul-verbal de cercetare la fata locului se procedeaza la o descriere detaliata a numarului si tipurilor de urme de picioare descoperite, a formei si particularitatilor acestora, a naturii suportului in care s-au format, precum si a elementelor cararii de urme, daca ele exista. Totodata se mentioneaza modul de revelare, de fotografiere, de ridicare prin mulaj, de ambalare s.a.

2.2.1. Fotografierea urmelor de picioare, impune, pe de o parte, fixarea imaginii de ansamblu a grupului de urme, in scopul redarii elementelor mersului persoanei, iar, pe de alta parte, fixarea imaginii urmei care contine cele mai multe si mai clare elemente de individualizare a obiectului creator.

Frecvent, inaintea fotografierii este necesara o pregatire a urmei, indeosebi a celor de adancime. Pregatirea consta, de exemplu, in scoaterea cu o penseta a eventualelor frunze, a altor resturi materiale cazute in urma (dupa formarea ei), din scoaterea apei cu ajutorul unei pipete, al sugativei ori al vatei. Pregatirea se face cu multa atentie, evitandu-se distrugerea detaliilor. De pilda, daca prin ridicarea unei frunze, ingropate pe jumatate, se altereaza o parte a fundului urmei, aceasta va fi lasata pe loc^.

Aparatul de fotografiat se instaleaza perpendicular pe urma. Sursele de lumina sunt dis­puse, de regula, lateral, pentru evidentierea detaliilor, potrivit regulilor fotografiei de umbre. La urmele formate in zapada este necesara folosirea filtrelor galbene sau eventuala pudrare usoara a lor cu praf de grafit, pentru inlaturarea stralucirilor prea puternice. Daca urma nu prezinta un contrast suficient fata de fond, se recurge la varianta fotografiei separatoare de culori prin alegerea filtrelor complementare culorii urmei. Urmele de suprafata insuficient de bine conturate sunt marcate cu creta alba de jur imprejur, pentru o evidentiere mai clara.

La fixarea urmelor de picioare este important sa se execute, o data cu fotografie­rea propriu-zisa, si masurarea liniara sau bidimensionala, prin asezarea de-a lungul si de-a latul urmei a unei rigle gradate ori a unui centimetru. Acest gen de foto­grafiere se executa potrivit regulilor amintite la punctul consacrat masuratorilor fotografice.

2.2.2. Ridicarea prin mulaj a urmei formate in adancime este o etapa importanta a cercetarii, care se desfasoara imediat dupa fotografierea si, eventual, dupa desenarea ur­mei pe o coala de calc, asezata pe o bucata de geam, deasupra urmei.^.

In linii mari, un mulaj se obtine in felul urmator: urma se pregateste, in sensul scoaterii apei si a corpurilor straine cazute in ea, dupa care se inconjoara cu o banda de tabla, pentru a se preveni revarsarea pastei peste mulaj, mai ales daca urma nu este suficient de adanca. In continuare, se prepara compozitia, prin turnarea treptata a prafului de ghips intr-un vas de cauciuc sau plastic (denumit si cancioc) in care se afla apa. Dupa ce compozitia ajunge la consistenta smantanii, se toarna un prim strat in urma, astfel incat sa acopere toate detaliile, dupa care se armeaza cu betisoare si se adauga si o bucata de sfoara pentru prinderea etichetei cu date despre mulaj. in continuare, se mai adauga praf de ghips in vas, pana cand compozitia capatao consistenta mai mare si se toarna in urma, iar mulajul ajunge la o grosime de peste 3cm. in momentul in care mulajul incepe sa se incalzeasca, inseamna ca ghipsul face priza. Dupa ce se intareste, se scoate cu grija, sapand in jurul lui. Se spala intr-un jet de apa calduta, fara a se freca sau lacui, dupa care este lasat sa se usuce.

Alaturi de ghips, ca substante de mulare se pot folosi diverse materiale, in functie de natura urmei, cum sunt: plastilina, parafina, amestecul de ghips cu ciment, latexul, diversi polimeri (stomalgina sau sielast).

Potrivit diverselor imprejurari intalnite la fata locului, se impune o pregatire speciala a urmei si mulajului, mai ales in conditiile formarii acestora in nisip, in pamant zgrunturos sau moale, in zapada etc. Astfel:

• urmele formate in nisip necesita o intarire prin pulverizarea unui strat sub­tire de sarlac sau colodion, precum si pulverizarea de ulei, pentru a preveni aderarea nisipului la mulaj;
• la urmele formate in pamant zgrunturos se astupa gaurile prin presararea de parafina razuita, care se incalzeste si se intinde uniform, oprind scurge­rea pastei de ghips in pamant;
• aurmele care prezinta prea multa umiditate sunt intarite prin presararea unui strat foarte subtire de ghips, dupa care se pulverizeaza un strat fin de ulei in urma, pentru prevenirea aderarii la mulaj a unor bucati de pamant;
• dupa urmele in zapada se poate efectua un mulaj din sulf topit, datorita proprietatii acestuia de a se raci rapid, fara a-si pierde prea repede fluidita­tea. Urma de zapada se poate ridica si cu un mulaj de ghips sau, mai nou, cu materiale plastice³. O alta metoda consta in pulverizarea prealabila a unui strat de talc, intarit ulterior prin pulverizarea de colodion sau fixativ de par, operatie repetata pana cand se obtine o pelicula a carei consistenta poate suporta un mulaj de ghips

Interpretarea la fata locului

Interpretarea urmelor de picioare priveste atat urmele luate izolat, cat si intreaga carare de urme. Astfel, din interpretarea unor urme izolate, pot fi desprinse date privind numarul persoanelor, sexul, talia si varsta, greutatea aproximativa, viteza de deplasare etc.

Cararea de urme contine in plus, date referitoare la directia de deplasare, la caracteristicile mersului sau la eventualele defecte anatomice, la inaltime, la starea psihofizica etc. De pilda, lungimea pasului este mai mare la barbati decat la femei cu cea. 20cm (70-90 cm fata de 50-60cm). Unghiul pasului este mai mic la femei, copii si batrani, spre deosebire de persoane obligate, prin natura preocuparilor, sa-si mentina echilibrul (marinarii, constructorii).

Neregularitatile aparute in mers pot indica nu numai o anumita stare psihica sau patologica (boala, betie, neliniste), dar chiar si incercari de derutare a cercetarilor, constand in mersul cu spatele (reflectat de lungimea si unghiul mic ale pasului), sau de cararea in spate a unei persoane, ori a unei greutati, imprejurare posibil de dedus prin adancimea mai mare a urmei, din usoarele alunecari, din unghiul mic al pasu­lui, purtarea unor pantofi mai mici sau mai mari etc. De asemenea, se mai poate stabili daca persoana cunostea locul, daca s-a folosit de o lumina pe timpul noptii, daca a stat la panda s.a.

§ 3. Cercetarea urmelor de dinti

3.1. Investigarea odontologica judiciara

3.1.1. Aspecte generale. Urmele de dinti fac parte din categoria acelor urme care ofera o baza sigura de identificare, atat sub raport criminalistic, cat si medico-legal, datorita unor caracteristici ale formei, dispunerii si particularitatilor prezentate de fiecare dinte, indeosebi dupa varsta de 25 ani, cand intreaga dantura este formata². Astfel, latimea dintilor, pozitia si distanta dintre ei, uzurile, eventualele lipsuri, diverse afectiuni (carii), tratamente si lucrari stomatologice s.a., ofera suficiente elemente de identificare a persoanelor³.

Cercetarile sistematice intreprinse, mai ales in ultimii 40 de ani, pentru sta­bilirea de metode si mijloace stiintifice de identificare a persoanelor, fie in cazul savarsirii unei infractiuni, fie in ipoteza stabilirii identitatii victimelor unor acci­dente, catastrofe, in general a cadavrelor necunoscute, au condus la conturarea unui domeniu distinct interdisciplinar, denumit odontologia judiciara.

Urmele de dinti, asa cum se descopera ele pe corpul persoanelor, pe alimente sau di­verse obiecte, se prezinta sub forma statica sau dinamica, de suprafata sau de adancime, in privinta posibilitatilor de identificare, a valorii lor probante, urmele statice sunt consi­derate mai valoroase datorita redarii unui numar mai mare de caracteristici. in 'cazul Ramaru', urmele de dinti descoperite pe corpul victimelor, alaturi de modul de operare, au constituit un indiciu pretios de stabilire a faptului ca omorurile erau savarsite de acelasi autor, servind inclusiv la alcatuirea portretului robot.

Urmele dinamice, formate in timpul muscaturii, care a determinat desprinderea unei bucati din obiectul muscat, servesc la identificarea persoanelor, indeosebi a celor tinere. La tineri se au in vedere caracteristicile de reliefate dintilor. Pana la aproximativ 20-25 de ani, dintii prezinta un microrelief caracteristic, sub forma unor neregularitati sau striatii longitudinale, specifice fiecarei persoane, care permit identificari certe.

Fireste ca este posibila, fara dubiu, si identificarea persoanelor 'adulte, dupa celelalte caracteristici prezentate de forma si dispunerea fiecarui dinte.

Cercetarea la fata locului a urmelor de dinti . La locul faptei, urmele de dinti se intalnesc pe diverse alimente sau fructe cu o consistenta si un grad de plasticitate adecvat (margarina, unt, branza topita, ciocolata, mere). De asemenea, urmele dintilor se intalnesc pe corpul victimei si, in anumite cazuri, pe corpul agre­sorului. In practica au fost descoperite numai urme ale dintilor din fata, pana in prezent nefiind semnalat vreun caz in care urma sa fie formata de intreaga dantura.

Nu se exclude posibilitatea gasirii unor urme de dinti pe obiecte dintre cele mai diverse, unele dintre ele aparent inapte pentru primirea lor. Astfel, in cazul unui furt, autorul a fost identificat dupa o urma de dinti descoperita pe capacul metalic cu care era capsulata o sticla, acesta desfacandu-1 cu dintii .

Fixarea urmelor de dinti se face, in mod obisnuit, prin consemnarea in procesul-verbal si prin fotografiere, insistandu-se nu numai asupra detaliilor, dar si asupra pozitiei corpurilor purtatoare de urme fata de celelalte obiecte principale.

O atentie particulara va fi acordata ridicarii si transportarii obiectelor purtatoare de urme. Data fiind natura materialelor in care se formeaza aceasta categorie de urme - le avem in vedere mai ales pe cele formate in alimente - este necesara o conservare adecvata pentru a se preveni alterarea si deformarea acestora. De exemplu, alimente de tipul untului sau ciocolatei se transporta si se pastreaza Ia o temperatura scazuta, iar fructele se introduc intr-o solutie de formol sau sunt impa­chetate intr-o hartie imbibata cu aceasta solutie.

Precautiile luate la ambalarea obiectelor sau alimentelor purtatoare de urme de dinti trebuie sa vizeze nu numai integritatea acestora, dar si protejarea altor categorii de urme care, asa cum se va vedea mai jos, pot fi descoperite cu prilejul expertizei odontologice.

Expertiza odontologica. Expertiza urmelor de dinti sau expertiza odonto-logica poate oferi organului judiciar raspunsuri la intrebari privind natura umana sau animala a urmei, sexul, varsta si tipul antropologic al persoanei, mecanismul de for­mare si caracteristicile dintilor reflectate de urma. De asemenea, daca expertului i se pun la dispozitie si modele de comparatie, acesta poate stabili identitatea sau neidentitatea persoanei².

Consideram important sa subliniem, si acest lucru nu trebuie neglijat de catre organul judiciar care dispune expertiza, ca cercetarea obiectului purtator de urme nu se rezuma in exclusivitate la urmele de dinti, ci si la alte categorii de urme. De pilda, investigarea complexa, criminalistica si odontologica, a unui mar sau a altui fruct muscat (para, banana) parcurge urmatoarele etape :

• fotografierea in vederea ilustrarii modului de muscatura si a fixarii de­taliilor caracteristice;
• prelevarea si cercetarea eventualelor urme de saliva sau ale altor produse biologice;
• descoperirea si revelarea urmelor de maini, numai in final ajungandu-se la examinarea odontologica propriu-zisa

Examinarea complexa priveste, in mod firesc, numai obiectele apte sa pastreze mai multe categorii de urme. Revelarea si prelevarea urmelor se vor face intr-o anumita succesiune si cu folosirea de metode nedistructive pentru categoriile de urme carora nu le sunt destinate.

Modelele de comparatie sunt obtinute cu materiale dentare obisnuite (ghips dentar, ceara dentara, materiale plastice etc.) iar pentru mulajele executate pe obiectele purtatoare de urme se poate folosi si latexul sau diversi polimeri.

Ridicarea prin mulaj a urmelor de pe fructe sau alimente mai putin consistente, usor deformabile, impune intarirea suprafetei prin pulverizarea de colodion sau serlac.

Anumite particularitati sunt specifice examinarii urmelor de dinti lasate pe pielea umana (a cadavrului sau a persoanei in viata). Specificul cercetarii este determinat, in special, de dificultatile generate, pe de o parte, de plasticitatea caracteristica a pielii umane, iar, pe de alta parte, de procesele patologice care au loc in tegument, de natura sa conduca la deformarea urmei si, bineinteles, la disparitia treptata, ceea ce reclama urgenta in masurarea si fixarea fotografica'. in aceste cazuri, impresiunile de comparatie se preleva pe hartie de filtru sau sugativa, pe suporturi cu un grad de plasticitate relativ apropiat pielii umane (parafina, ceara dentara etc).

Expertiza traseologica a urmelor de dinti poate fi completata cu expertize medico-legale, in general, necesare stabilirii transformarilor produse in profunzimea tesuturilor corpului.