Identificarea criminalistica - stiinta criminalisticii, obiectul criminalisticii, caracterele Criminalisticii

Identificarea criminalistica

1.1. Notiuni introductive privind investigarea criminalistica

Criminalistica, in calitatea sa de stiinta a investigatiilor penale, s-a conturat la sfarsitul secolului XIX, gratie intelepciunii magistratului si pedagogului austriac Hans Gross si a reprezentat una dintre primele stiinte moderne de granita, oferind justitiei instrumentele desprinse din universalitatea cunostintelor, fundamentate pe descoperiri stiintifice, apte sa contribuie mai eficient la descoperirea crimei si a celui care o comite.

Criminalistica s-a consacrat ca una dintre principalele stiinte ale procesului judiciar, intrucat serveste la determinarea materialitatii faptelor penale, la dovedirea infractiunii si la stabilirea vinovatiei infractorului, identificat prin procedee criminalistice si, prin esenta sa ca si prin spiritul pe care il promoveaza, este inchinata unui scop deosebit : aflarea adevarului, indiferent in favoarea cui este stabilit.

Pentru a putea intelege exact esenta si spiritul stiintei criminalistice, destinata investigarii faptelor penale, se poate aminti moto-ul pe care reputatul criminalist roman Constantin Turai l-a asezat pe prima pagina a lucrarii sale, aparuta in urma cu aproape 50 de ani si intitulata „Criminalistica si tehnica criminala” : „Se aude de dincolo de milenii glasul napastuitilor lumii care striga prin glasul napastuitilor de astazi, ca un ecou perpetuu; Descoperiti mana criminala, mana care a facut atata rau omenirii, mana care lucreaza mereu in umbra, mana care se vrea mereu ascunsa, mana care ne fura si ne ucide, trecand triumfatoare spre eternitate”.

Astfel, in conditiile unei eruptii infractionale, in cele mai diverse si neasteptate zone sociale, legiuitorul si mai ales justitia se pot opune crimei numai printr-o reactie sigura si ferma, apeland la procedee stiintifice moderne, prin care sa combata eficient actele criminale, mai ales in conditiile in care insasi raufacatorii isi perfectioneaza modul de operare. Numai asa poate fi consolidata ordinea sociala, fara de care un stat de drept nu poare exista.[1]

1.2.          Stiinta criminalisticii

Aflarea adevarului intr-un proces judiciar si impunerea ordinii de drept presupune combaterea eficienta, prin metode stiintifice, pe baza si in spiritul legii, a faptelor antisociale, mai ales a celor pe care societatea a inteles sa le sanctioneze prin normele sale penale.

Prima forma de protectie juridica a societatii a reprezentat-o initierea unui sistem de legi prin care se arata si sanctiona ceea ce era permis sau considerat periculos.

Realitatea a demonstrat ca doar normele de drept nu erau suficiente, fiind necesar a se concepe un mod de actiune care sa duca la descoperirea actului ilicit si celor implicati in incalcarea legii. Ultimele doua secole ale mileniului trecut au cunoscut o eruptie a fenomenului infractional, in special in centrele urbane, dezvoltarea favorizand inmultirea factorilor de natura criminogena.

Principiile Dreptului penal modern au condus la repudierea adevarului descoperit prin torturi si la cautarea de noi cai de combatere a delicventei, intr-un cadru propriu noii justitii penale, dar si prin recurgerea  la ceea ce stiintele pozitive puteau oferi investigatiei judiciare.[2] Astfel, treptat au inceput sa-si faca aparitia primele elemente ale unei stiinte chemate sa slujeasca aflarii adevarului in justitie.

Impunerea unui caracter modern activitatii judiciare a preocupat o serie intreaga de juristi luminati care au inteles ca pentru solutionarea cauzelor penale simpla aplicare a regulilor de drept nu mai era suficienta.

Penalistii dreptului modern au argumentat ca trebuie sa se recurga la diverse metode stiintifice de investigare a realitatii, precum si la reguli tactice specifice de efectuare a unor acte procedurale, devenind evidenta necesitatea crearii unui sistem stiintific coerent, destinat investigarii faptelor penale.

Se poate spune ca momentul de referinta al aparitiei noii stiinte judiciare se situeaza in urma cu un secol, prin fondatorul ei, cunoscutul judecator de instructie austriac si profesor de drept penal, Hans Gross, autor al „Manualului judecatorului de instructie in sistemul criminalisticii”.[3] Astfel si-a facut aparitia, pe langa stiinta investigarii faptelor penale si termenul de Criminalistica.

Progresul in toate domeniile cunoasterii umane, mai ales in cel tehnico-stiintific, a  favorizat aparitia noii stiinte. Aceasta necesitate obiectiva s-a impus intr-un moment in care mijloacele de lupta ale justitiei penale impotriva criminalitatii devenisera insuficiente fata de cresterea numarului infractorilor, mereu in cautarea de noi metode de operare.

REFERAT: Drept constitutional - subiecte si raspunsuri pentru examen REFERAT: Omisiunea sesizarilor organelor judiciare - arte 263 Cod penal

De la inceputurile sale si pana in prezent, criminalistica a fost vazuta ca o stiinta in intelesul deplin al cuvantului.

In esenta, Criminalistica este o stiinta judiciara, cu caracter autonom si unitar, care insumeaza un ansamblu de cunostinte despre metodele, mijloacele tehnice si procedeele tactice, destinate descoperirii, cercetarii infractiunilor, identificarii persoanelor implicate in savarsirea lor si prevenirii faptelor antisociale.

1.3. Obiectul criminalisticii

Criminalistica este destinata descoperirii si cercetarii infractiunilor in scopul aflarii adevarului, iar obiectul acestei stiinte prezinta importanta pentru doua planuri distincte : sa evidentieze aportul sau particular in aflarea adevarului, iar pe alta parte sa sublinieze autonomia fata de celelalte stiinte juridice si nejuridice, dar aflate in slujba justitiei.

Din punct de vedere stiintific, principalele aspecte menite sa contureze obiectul criminalisticii sunt urmatoarele :

a. Initierea de metode tehnice destinate cercetarii urmelor infractiunilor

b. Adaptarea de metode apartinand stiintelor exacte la necesitatile proprii criminalisticii, a unor metode din alte domenii ale stiintei

c. Elaborarea de reguli si procedee tactice destinate efectuarii unor acte de urmarire penala

d. Studierea practicii judiciare

e. Analiza evolutiei modului de savarsire a faptelor penale

f. Perfectionarea modului de cercetare a diverselor categorii de infractiuni

g. Elaborarea de metode si prefigurarea de masuri destinate prevenirii infractiunilor sau altor fapte cu caracter antisocial.

1.4. Metode generale si proprii de investigare ale criminalisticii

Criminalisticii, prin obiectul propriu de cercetare, ii sunt specifice anumite metode de cunoastere, unele dintre ele tipice stiintei respective, altele comune mai multor stiinte, dar aplicate intr-un mod particular.

La baza metodologiei criminalistice se situeaza modalitati generale de cunoastere precum observatia, analiza si sinteza, deductia si inductia, comparatia, adaptate la specificul obiectului Criminalisticii.

Dintre metodele adaptate la specificul Criminalisticii, din alte domenii stiintifice, pe primul loc se afla metodele de analiza fizico-chimica.

Metodele de examinare proprii Criminalisticii sunt urmatoarele :

Metode destinate descoperirii si examinarii a urmelor sau mijloacelor de proba;

Metode de identificare a persoanelor si cadavrelor dupa semnalmente exterioare ori dupa resturi osoase;

Metode de cercetare a inscrisurilor, a diverselor valori falsificate sau contrafacute.

O alta metoda are in vedere procedee tactice de efectuare a unor acte de urmarire penala, iar metodele de prevenire a infractiunilor vizeaza prevenirea falsurilor, a furturilor in dauna avutului public sau particular.

1.5. Caracterele Criminalisticii

Criminalistica este o stiinta care are un obiect propriu de cercetare si o contributie particulara in realizarea justitiei. Raportata la alte stiinte care participa la activitatea judiciara, criminalisticii ii sunt specifice anumite caractere.

1.      Caracterul judiciar

Acest caracter a fost subliniat de practica judiciara, care a demonstrat ca, in foarte multe situatii, activitatea consacrata solutionarii cauzelor penale este precedata de un proces complex destinat strangerii probelor, clarificarii imprejurarilor  in care a fost savarsita fapta ilicita, identificarii autorului si, cateodata, chiar a victimei. Acest proces incepe din faza cercetarii la fata locului si continua cu activitatile de investigare, analiza, verificare in laborator a urmelor sau mijloacelor materiale de proba, precum si cu alte acte de urmarire penala.

2.      Caracterul autonom

In domeniul prevenirii de fapte prevazute de legea penala, modalitatile de realizare se particularizeaza in procedee sau masuri cu totul specifice criminalisticii.

Astfel, stiinta criminalisticii are la baza metode si mijloace tehnico-stiintifice de descoperire, ridicare si examinare a urmelor infractiunii sau de identificare a infractorilor, metode care nu se regasesc la alte stiinte chemate sa participe la activitatea judiciara.

Asemenea masuri vizeaza, spre exemplu, prevenirea falsului in inscrisurile oficiale, falsificarea de monede, timbre dau de alte valori, prevenirea incendiilor, accidentelor de munca sau de circulatie.

3.      Caracterul unitar

Diversitatea faptelor prevazute de legea penala ce trebuie investigate, cat si imprejurarile in care se savarsesc aceste fapte ilicite au consolidat viziunea asupra Criminalisticii, aceasta fiind vazuta ca o stiinta cu o structura complexa.

Pornind de la particularitatile si specificul domeniilor de cercetare, Criminalistica poate fi structurata in urmatoarele parti principale[4] :

a. Tehnica criminalistica care cuprinde ansamblul metodelor si mijloacelor tehnico-stiintifice destinate descoperirii, fixarii, ridicarii si examinarii urmelor sau mijloacelor materiale de proba.

b. Tactica criminalistica care insumeaza totalitatea procedeelor si regulilor, altele decat cele stabilite prin norme de drept, privind efectuarea actelor de urmarire penala.

c. Metodologia criminalistica care vizeaza cercetarea unor categorii de infractori cum sunt infractiunile contra vietii, accidentele navale, rutiere sau aeriene.

4. Caracterul pluridisciplinar

Autorii de specialitate au subliniat cu privire la stiinta criminalisticii ca reprezinta „o punte de legatura intre stiintele naturii si stiintele juridice, prin intermediul acesteia metodele celor dintai gasindu-si aplicarea in procesul judiciar”[5].

Astfel, in activitatea complexa de prevenire a fenomenului infractional se face tot mai mult simtita nevoia recurgerii la mijloace, metode dintre cele mai perfectionate si eficiente.

In cadrul acestei activitati asistam la o inmanunchere a cunostintelor despre om si natura intr-o stiinta de sine statatoare care sa ajute in cadrul procesului judiciar.

De asemenea, se remarca necesitatea alaturarii regulilor de desfasurare a activitatilor de investigare,  de ancheta, a unor procedee tehnice prin care sa se demonstreze stiintific rezultatele obtinute in cursul urmaririi penale.

Concluzii

Societatea umana se afla in fata unei considerabile perfectionari si a unei organizari din ce in ce mai subtile a criminalitatii, care, in unele privinte, tine pasul cu modernizarea organizarii societatii legitime.

Fenomenul infractional cunoaste o crestere fara precedent, iar prin formele noi de manifestare, prin caracterul tot mai organizat, pericolul deosebit si internationalizarea evidenta constituie o amenintare la adresa comunitatii umane, a institutiilor si chiar a statelor.

Structurile crimei organizate dovedesc o mare capacitate de adaptare fata de schimbarile de situatii si conditii optand foarte rapid spre acel teritoriu al economiei concrete de a penetra institutiile sociale si ale ordinii juridice.

Acest lucru a devenit posibil intrucat criminalitatea abordeaza astazi, alaturi de segmentele traditionale – producerea ilegala si traficul de alcool si tigari, traficul de carne vie si prostitutie, noi domenii de mare prosperitate, cum sunt productia si traficul de stupefiante, arme si materiale radio-active, contrabanda cu deseuri toxice, spalarea banilor murdari, traficul cu opere de arta, cu moneda contrafacuta si altele.

In cadrul investigatiei criminalistice trebuie stabilit care sunt faptuitorii, identitatea, personalitatea si comportamentul acestora pentru „justa dosae” a sanctiunilor si pentru o corecta incadrare juridica a faptelor.