Genocidul - tribunalele militare internationale de fa Nurenoerg si Tokio

Genocidul - Tribunalele militare internationale de fa Nurenoerg si Tokio

Declaratia de la Moscova din 30 octombrie 1943 a principalelor puteri aliate si asociate in razboiul mondial cuprindea intentia ferma a acestora ca ofiterii si soldatii germani si membrii partidului nazist care sunt responsabili de atrocitati si crime si care au luat parte in mod voluntar la indeplinirea lor sa fie trimisi in tarile unde au fost savarsite faptele lor abominabile pentru a fi judecati si pedepsiti conform legilor din aceste tari, iar marii criminali, ale caror crime sunt fara localizare geografica precisa, sa fie pedepsiti potrivit unei decizii comune a guvernelor aliate.

In baza acestei declaratii, Guvernul provizoriu al Republicii Franceze si Guvernele Statelor Unite ale Americii, al Regatului Unit a) Marii Britanii si Irlandei de Nord si al U.R.S.S. au incheiat la Londra la S august 1945 'Acordul privind urmarirea si pedepsirea marilor criminali de razboi ai Puterilor europene ale Axei', prin care au hotarat instituirea unui Tribunal militar international care sa judece pe criminalii de razboi ale caror crime sunt fara localizare geografica precisa. Acordul cuprindea in anexa statutul Tribunalului, in care se stabileau regulile de constituire, de jurisdictie si de functionare a acestuia.¹¹¹

Potrivit Statutului sau, Tribunalul militar international, care si-a stabilit drept sediu orasul Niirenberg din Germania ocupata, era compus din patru membri st patru supleanti, reprezentand pe cele patru mari puteri invingatoare in razboi, presedintia acestuia fiind asigurata pe rand de catre unul din judecatori, iar hotararile fiind luate cu majoritatea membrilor sai, in caz de egalitate prevaland votul presedintelui. Pentru hotararea de condamnare era necesar votul a cel putin trei judecatori.

Statutul cuprindea in art.5 si o dispozitie potrivit careia in caz de necesitate, determinata de numarul proceselor de judecata, se puteau infiinta si alte tribunale, cu compozitie, competenta si procedura identice cu cele prevazute in statut.

Competenta de judecata ratione materiae a Tribunalului, prevazuta de art.6 al Statutului, se referea la:

► crimele contra pacii: ordonarea, pregatirea, declansarea sau ducerea unui razboi de agresiune, sau a unui razboi prin violarea tratatelor, a garantiilor sau a acordurilor internationale, sau participarea la un plan concertat sau la un complot pentru indeplinirea oricaruia dintre aceste acte;

►crimele de razboi: violarea legilor si obiceiurilor razboiului, in cadrul carora erau incluse cu caracter exemplificativ asasinatul, relele tratamente si deportarea pentru munca fortata sau in orice alt scop a populatiilor civile din teritoriile ocupate, asasinatul sau relele tratamente ale prizonierilor de razboi sau ale persoanelor aflate pe mare, executarea ostatecilor, jefuirea bunurilor publice sau private, distrugerea fara motiv a oraselor si satelor sau devastarea lor nejustificata de necesitati militare;

►crimele contra umanitatii: asasinatul, exterminarea, aducerea in stare de sclavie, deportarea si orice alt act inuman comis contra oricarei populatii civile inainte sau in timpul razboiului, ca si persecutiile pentru motive politice, rasiale sau religioase, daca aceste acte sau persecutii, indiferent daca constituiau sau nu o violare a dreptului intern al tarii unde s-au produs, _au fost comise ca urmare a. oricarei crime aflate in competenta tribunalului sau in legatura cu o asemenea crima.

In legatura cu competenta ratione personae, statutul aduce unele precizari importante referitoare la marii criminali de razboi. Tribunalul era competent sa judece orice persoana care, actionand in contul tarilor europene ale Axei, a comis, individual sau cu titlu de membri ai unor organizatii, oricare din crimele mentionate. Conducatorii, organizatorii, provocatorii sau complicii care au luat parte la elaborarea sau executarea unui plan concertat ori a unui complot pentru comiterea oricareia dintre crimele prevazute de statut erau considerati raspunzatori pentru toate actele indeplinite de catre alte persoane in executarea planurilor respective, situatia lor fiind, evident, aceea de instigatori sau complici, dupa caz.

Faptul ca asemenea persoane sunt sefi de stat sau inalti functionari nu constituie nici o scuza absolutorie, nici un motiv de diminuare a pedepsei, iar imprejurarea ca acuzatul a actionat conform instructiunilor guvernului sau, ori a unui superior ierarhic, nu il exonereaza de raspundere, putand fi, insa, considerata un motiv de diminuare a pedepsei, daca tribunalul ar aprecia ca aceasta ar fi in interesul justitiei (art.7-8).

In cazul in care in cadrul unui proces se constata ca un inculpat vinovat de o anumita fapta face parte dintr-un grup sau o organizatie, Tribunalul este abilitat (art.9) sa declare ca grupul sau organizatia respectiva sunt criminale. in virtutea acestui text, Gestapoul, S.S.-ul si conducerea partidului nazist german au fost declarate Criminale. O asemenea declaratie indreptatea autoritatile competente ale fiecaruia dintre statele care au constituit tribunalul sa defere tribunalelor militare nationale pe oricare din membrii organizatiei sau grupului declarat ca avand caracter criminal in virtutea simplei lor afilieri la un asemenea grup sau organizatie, al caror caracter criminal ramanea stabilit si nu putea fi contestat.

Tribunalul era imputernicit sa judece pe acuzati si in contumacie, indiferent ca acestia nu au fost descoperiti sau nu se prezinta, daca considera ca judecarea lor este in interesul justitiei.

Pentru descoperirea criminalilor de razboi, efectuarea actelor de urmarire penala, pregatirea acrului de acuzare si sustinerea acestuia in fata tribunalului statutul prevedea constituirea unei Comisii de instructie si urmarire a marilor cirminali de razboi, compusa din reprezentanti ai ministerului public din cele patru tari semnatare ale acordului (art.14 si 15).

Statutul prevedea in art.16 garantiile fundamentale pentru ca acuzatii sa fie judecati in cadrul unui proces echitabil, precum si reguli de procedura amanuntite care sa fie observate de tribunal pe timpul procesului, inspirate din regulile fundamentale judiciare si procedurale in vigoare la acea' data in cadrul procesului penal in legislatia statelor care au constituit tribunalul.

Hotararea tribunalului prin care se constata vinovatia inculpatului sau acesta este achitat de orice penalitati este, potrivit art.26 al Statutului, definitiva si nesusceptibila de revizuire si trebuie sa fie motivata.

Tribunalul putea sa pronunte in caz de constatare a vinovatiei pedeapsa cu moartea sau orice alta pedeapsa pe care o considera ca justa, ' avand si dreptul de a ordona confiscarea oricaror bunuri furate de catre condamnat, care erau remise Consiliului de Control al Aliatilor din Germania (art.27 si 28).

Executarea pedepselor era incredintata Consiliului de Control al Aliatilor, care avea si dreptul de a modifica sau de a reduce pedepsele aplicate, fara a Ie agrava (art.29).

Tribunalul militar international pentru Extremul Orient, cunoscut si ca Tribunalul de la Tokio, dupa sediul sau, a fost infiintat in conditii istorice asemanatoare cu cele ale Tribunalului de la Nurenberg.

Constituirea unui asemenea tribunal a fost preconizata in cuprinsul 'Declaratiei de la Postdam' din 26 iulie 1945, semnata de Statele Unite ale Americii, Marea Britanic si China, care cuprindea conditiile de capitulare a Japoniei, la care a aderat la 8 august 1945, odata cu intrarea sa in razboi contra acestei tari, si fosta U.R.S.S. Declaratia a fost acceptata de Japonia Ia 1 septembrie 1945, dupa infrangerea sa.

In baza Declaratiei din 1945, Comandantul suprem al fortelor aliate din Extremul.Orient a aprobat la 19 ianuarie 1946 'Carta Tribunalului militar international pentru Extremul Orient', pentru a pedepsi cu promptitudine pe marii criminali de razboi din aceasta parte a lumii, in fapt pe militaristii japonezi care au declansat si purtat razboiul de agresiune impotriva tarilor invingatoare.

In constituirea si functionarea tribunalului un rol important 1-a jucat Comandantul suprem al fortelor aliate din Extremul Orient, generalul american Mac Arthur, care in afara de aprobarea Cartei Tribunalului, avea, potrivit acestei Carte, atributia de a numi pe judecatori de pe o lista propusa de statele care au semnat actul de capitulare a .Japoniei si de alte state care au aderat la acesta, precum si pe presedintele tribunalului, exercitand totodata si alte functii legate de numirea presedintelui Consiliului care indeplinea atributiile de instructie, urmarire, penala si sustinere a acuzarii, sau de executarea, modificarea ori atenuarea pedepselor pronuntate, exercitand in fapt supravegherea asupra intregii activitati a tribunalului.

Carta Tribunalului de la Tokio cuprinde, in liniile sale generale, principii si reglementari similare cu cele din Statutul Tribunalului de la Niirenberg, cu unele deosebiri, insa.

Tribunalul era compus din cel putin 6 membri si cel mult. 11 membri, judecand in complet de 6 judecatori (art.2 si 4).

Competenta dupa persoane a tribunalului se limita la persoanele invinuite a fi comis crime grave, nefiind abilitat sa declare criminale anumite grupuri sau organizatii, ca in cazul celui de la Niirenberg. Competenta sa dupa materie cuprindea crimele contra pacii, crimele de
razboi si crimele contra umanitatii, intr-o formulare asemanatoare celei din Statutul Tribunalului.de la Niirenberg, cu mentiunea ca, in ce priveste
crimele contra pacii, agresiunea se pedepsea indiferent daca a existat sau
nu o declaratie de razboi. Crimele de razboi sunt definite sumar ca violari
ale legilor si obiceiurilor razboiului, iar printre crimele contra umanitatii
nu figureaza si persecutiile pentru motive politice, rasiale sau religioase;

Regulile de procedura si garantiile judiciare, precum si cele privind responsabilitatea acuzatilor sau pedepsele pe care tribunalul le putea aplica sunt similare celor din Statutul Tribunalului de la Niirenberg. Carta nu cuprinde mentiuni despre caracterul definitiv sau nerevizuibil al hotararii, dar nu indica nici ca ar fi posibila vreo cale de atac impotriva hotararii de condamnare pronuntate de tribunal, hotararea fiind executorie ia ordinul: Comandantului Suprem al fortelor aliate, singurul pentru care se prevede dreptul de a o modifica (art 17).

Tribunalul Militar de la Niirenberg s-a pronuntat la 1 octombrie 1946, condamnand la moarte 12 persoane, la munca silnica pe viata 3 persoane, iar la inchisoare intre 10 si 20 de ani alte 4, persoane, 3 inculpati fiind achitati, iar Tribunalul Militar de la Tokio si-a incheiat lucrarile la 12 noiembrie 1948, condamnand la moarte. 7 persoane, la inchisoare pe viata 11 persoane, iar alte 7 la detentie pe viata