Elemente definitorii privind cercetarea la fata locului

ELEMENTE DEFINITORII PRIVIND CERCETAREA LA FATA LOCULUI

. Definitia cercetarii la fata locului. Locul savarsirii infractiunii

Printre activitatile importante care contribuie la realizarea scopului procesului penal, in vederea aflarii adevarului, se numara si cercetarea la fata locului. Fara efectuarea la timp si in mod corespunzator a acestor activitati, exista oricand riscul ca in procesul penal ce se desfasoara, adevarul sa nu poata fi aflat si pe cale de consecinta, numeroase infractiuni sa nu fie descoperite sau sa ramana cu autori neidentificati.

Cercetarea acestor problematici este vasta si totodata deosebit de complexa, comportand in mod necesar abordarea pluridisciplinara privind elemente tangentiale, atat cu dreptul procesual penal cat si criminalistic.

Din punct de vedere al activitatii procedurale, cercetarea la fata locului, cu tot caracterul ei auxiliar, are o semnificatie deosebita, de ea depinzand inclusiv identificarea autorului infractiunii.

In conformitate cu prevederile cuprinse in titlul III, cap. I, sectiunea XII, art.129 al Codului de procedura penala, cercetarea la fata locului se efectueaza atunci cand este necesar sa se faca constatari cu privire la situatia locului savarsirii de infractiuni, sa se descopere si sa se fixeze urmele infractiunii, sa se stabileasca pozitia si starea mijloacelor materiale de proba si imprejurarile in care a fost comisa infractiunea.

Cercetarile se fac in limitele permise ale normelor procesual penale, dar criminalistica elaboreaza regulile tactice care dau eficienta activitatilor desfasurate, realizandu-se in final, cunoasterea nemijlocita a locului faptei, descoperirea, fixarea si ridicarea urmelor precum si ascultarea martorilor, victimelor sau chiar a autorilor.

In literatura de specialitate s-a considerat necesara o distinctie neta intre cercetarea la fata locului (denumita in occident si scena infractiunii), si locul savarsirii faptei, intrucat cercetarea la fata locului are o sfera mai larga, incluzand atat zonele apropiate locului propriu-zis al comiterii infractiunii, cat si alte locuri purtatoare de urme, care se refera la pregatirea si urmarile faptei, inclusiv caile de acces si de retragere a infractorilor.

Codul de procedura penala nu precizeaza intelesul expresiei ,,fata locului”, dar la materia competentei teritoriale a organelor judiciare penale a definit notiunea de ,,locul savarsirii infractiunii” - care acopera aproximativ integral intelesul expresiei ,,fata locului”. Astfel, art.30 din Codul de procedura penala prevede: ,,prin locul savarsirii infractiunii se intelege locul unde s-a desfasurat activitatea infractionala in totul sau in parte, ori locul unde s-a produs rezultatul acesteia”.

In ultimii ani ca urmare a dezvoltarii comertului electronic si, pe cale de consecinta a aparitiei infractiunilor in acest domeniu si totodata a diversificarii infractiunilor comise prin Internet, aria locului faptei s-a extins la dimensiuni care anterior pareau inimaginabile. De exemplu, ca loc al faptei poate fi considerat atat sediul din care hakerul acceseaza calculatorul cat si locurile unde se produce rezultatul infectarii cu virus a calculatoarelor beneficiarilor, locuri care pot sa fie in orice tara sau in oricare dintre continente.

Asadar, notiunea de fata locului nu se identifica intotdeauna cu locul savarsirii infractiunii, deoarece prima notiune ,,fata locului” are un sens mult mai larg.

In functie de natura faptei savarsite, cercetarea la fata locului se va extinde asupra acestor locuri, in care pot fi descoperite urme si mijloace materiale de proba a caror examinare poate contribui intr-o masura sau alta, la precizarea unor aspecte utile legate de comiterea infractiunii sau faptuitorul infractiunii.

In practica, insa, se intalnesc situatii cand paralel cu cercetarea la fata locului a faptelor principale, se efectueaza cercetari si la locul unor fapte care au doar o legatura probatorie cu fapta ce formeaza obiectul dosarului. Astfel exista situatii cand faptuitorul, in incercarea de a conduce cercetarile pe piste gresite, indica ca autori ai faptei alte persoane, care afirmativ, ar fi in dusmanie cu victima, indicand chiar argumente in confirmarea sustinerilor. Neverificarea acestor aspecte, si neefectuarea cercetarii locului faptelor probatorii, chiar daca nu au sanctiuni procedurale pot duce ulterior la tergiversarea terminarii urmaririi penale sau chiar la restituirea cauzei de la instanta la procuror.

. Importanta efectuarii cercetarii la fata locului

Cercetarea la fata locului se impune ori de cate ori savarsirea infractiunii este insotita de producerea unor transformari in mediul exterior, modificari de ordin fizic, material – susceptibile a fi percepute nemijlocit; schimbari ce se materializeaza sub forma unor urme in intelesul cel mai general al notiunii.

Marea diversitate a situatiilor in care se comit infractiunile, desi nu se precizeaza in lege cand anume, sau in ce situatii s-ar justifica necesitatea efectuarii acestei activitati de cercetare la fata locului, aceasta ramane la latitudinea organului judiciar. Norma la care ne referim are valoare orientativa, dupa care trebuie sa se calauzeasca organele judiciare pentru a determina situatiile ce reclama, necesitatea efectuarii cercetarii la fata locului.

ESEU: Comunicarea de informatii false ESEU: Dreptul - fapt social specific

Efectuarea cercetarii la fata locului se impune cand organele judiciare resimt necesitatea cunoasterii nemijlocite a locului faptei, a locului unde s-a desfasurat activitatea materiala si s-au produs consecintele infractiunii, toate in ideea formarii unor reprezentari fidele asupra locului (ca un punct in spatiu), a cunoasterii configuratiei si imprejurimilor sale.

Marea majoritate a autorilor din literatura de specialitate recunosc si subliniaza ca cercetarea la fata locului atat din punct de vedere procesual penal cat si criminalistic reprezinta un procedeu probator cu adanca semnificatie in aflarea adevarului. De rezultatele ei este conditionata nu numai directia ci si finalitatea investigatiilor ce se efectueaza in cauza data.

Sursa celor mai ample si mai fidele informatii o constituie locul unde faptuitorul si-a desavarsit activitatea criminala, locul unde s-au produs consecintele infractiunii sau se conserva date si urme legate de comiterea faptei.

Organele judiciare cu prilejul indeplinirii acestei activitati determinata de marea diversitate a conditiilor in care se savarsesc infractiunile, precum si particularitatile pe care acestea le comporta atribuie un caracter general, orientativ precizarii sarcinilor in vederea realizarii carora se efectueaza cercetarea la fata locului.

§ 3. Trasaturile cercetarii la fata locului

Cercetarea la fata locului are caracterul unei activitati initiale in sensul ca atunci cand este efectuata de organele de urmarire penala la inceputul investigatiilor legale de cercetare a unei infractiuni. Ea constituie activitatea cu care debuteaza investigatiile, respectiv este activitatea care preceda in timp pe celelalte.          Imprejurarea ca cercetarea la fata locului este o activitate initiala explica si caracterul cercetarii la fata locului de a fi o activitate imediata. Adica o activitate ce trebuie efectuata neintarziat, de indata ce natura faptei savarsite impune deplasarea organului judiciar la locul unde s-a comis activitatea infractionala.

Cercetarea la fata locului constituie o activitate irepetabila, deoarece odata realizata, locul faptei sufera modificari ceea ce face ca aceasta activitate sa nu poata fi repetata in conditiile in care s-a efectuat pentru prima data.

. Delimitarea cercetarii la fata locului de alte activitati de tactica criminalistica asemanatoare

Unele elemente de asemanare intre cercetarea la fata locului si alte activitati procedurale precum reconstituirea si perchezitia, a determinat unele delimitari evidentiind aspectele de diferentiere si conturand natura si finalitatea fiecareia dintre ele.

§ 5. Obiectivele cercetarii la fata locului

Sarcinile cercetarii locului faptei deriva atat din prevederile art. 129 Cod procedura penala cat si din experienta acumulata in practica si literatura de specialitate:

a) Determinarea naturii faptei savarsite si a imprejurarilor in care aceasta a fost comisa.

b) Cercetarea la locul faptei, datorita perceptiei nemijlocite a locului unde s-a savarsit fapta ofera organelor judiciare o reprezentare fidela a tuturor conditiilor si imprejurarilor in care s-a comis infractiunea.

c) Referitor la natura infractiunii savarsite, cercetarea la fata locului permite valorificarea, in interesul cunoasterii tuturor imprejurarilor comiterii faptei, cele mai diverse urme descoperite, fixate si ridicate cu aceasta ocazie.

d) Prin descoperirea si valorificarea surselor de informare existente in locurile nemijlocit legate de savarsirea infractiunii, nu se epuizeaza intotdeauna sarcinile cercetarii la fata locului. Realizarea acestora presupune o largire a sferei investigatiilor dincolo de limitele teritoriale ale locului propriu zis al comiterii faptei, iar activitatea de cautare a probelor sau informatiilor si asupra locurilor invecinate.

e) Oferind posibilitatea cunoasterii nemijlocite a cauzelor si conditiilor ce au determinat sau favorizat savarsirea infractiunii, cercetarea la fata locului pune in fata organelor judiciare sarcina inlaturarii unor asemenea cauze sau conditii.

f) Fara a fi epuizat finalitatile in vederea realizarii carora se efectueaza cercetarea la fata locului, in anumite imprejurari organele judiciare sunt chemate a limita efectele daunatoare ale faptei sau a preveni producerea altor urmari, ori a curma actiunea unor factori susceptibili a agrava in timp consecintele infractiunii.

Cercetarea la fata locului presupune luarea unor masuri pregatitoare atat la sediul organului judiciar cat si la locul comiterii faptei, efectuarea propriu-zisa a cercetarii,  interpretarea urmelor - in fine, fixarea cu ajutorul mijloacelor procedurale prevazute de lege a constatarilor facute cu ocazia acestei activitati.

Consideratii psihologice privind cercetarea locului faptei

Valorificarea sub aspect psihologic a unor elemente tehnice ale practicii de exploatare a urmelor ridicate si a constatarilor efectuate cu prilejul cercetarii locului faptei sau, ulterior, cu ocazia prezentarii presupusilor faptuitori a rezultatului expertizelor efectuate asupra acestora reprezinta un subiect care nu a constituit pana acum obiectul studiului. O astfel de abordare largeste campul de actiune al psihologiei, intrucat adauga un plus calitativ activitatii de valorificare a urmelor. Efectuarea cercetarii la locul faptei direct de catre cei care efectueaza investigatia  permite o buna orientare a cercetarilor, deoarece se aduc in discutie numeroase elemente de detaliu, care sunt semnificative si, adeseori, contureaza mai bine anumite concluzii. Exista astfel posibilitatea de a se intelege cu claritate comportamentul si miscarea infractorului la locul faptei, exigenta care pretinde si luarea in considerare a normelor explicative ale psihologiei.

O serie de factori, indeosebi de ordin emotional, influenteaza conduita infractorilor si determina aparitia unor greseli din cauza grabei, a unei prea mari increderi in sine ori dimpotriva, a lipsei de concentrare in unele momente, a surprizei, sau chiar a panicii.

Observarea comportamentului persoanelor suspecte de comiterea infractiunii trebuie facuta nu numai strict in zona delimitata a locului faptei, ci si in alte locuri cum ar fi: pe caile de acces, pe directiile probabile de retragere (cand pe fondul unei detensionari si senzatii de usurare, faptuitorul se poate manifesta mai putin controlat). Asadar argumente de ordin psihologic argumenteaza concluzia desprinsa din practica, subliniind ideea ca locul faptei nu trebuie privit doar ca spatiul ingust in care se comite infractiunea ci, si mai larg, incluzandu-se pe caile de acces si de retragere, pe directia carora se pot descoperi diverse urme de valoare sau chiar corpuri delicte (urme de incaltaminte, obiecte abandonate, agenti vulneranti, pete de sange, capete de tigari, urme ale unui loc de panda, inscrisuri cazute etc.). Pe aceasta baza stiintifica se axeaza si necesitatea folosirii cainilor de urmarire, in anumite conditii, care vor prelua urmele de miros prezente.

In desfasurarea activitatii de cercetare criminalistica a locului faptei, este deosebit de importanta respectarea secretului unor rapoarte de constatare ori de expertiza medico-legala. Acest principiu are nu numai o justificare rational-metodologica, ci si una psihologic-comportamentala, vizand asigurarea cunoasterii unor aspecte cheie doar de catre cei legal insarcinati cu solutionarea cazului.

Acest deziderat nu trebuie confundat cu o ingradire a dreptului la informare a opiniei publice, ci ca o experienta din practica intrucat este bine cunoscuta aviditatea dupa detalii semnificative a mass-mediei, care adeseori exercita presiuni ce pot dauna grav finalizarii cercetarilor prin crearea de urme suplimentare sau deteriorarea altora.

De respectarea acestei cerinte depinde posibilitatea ulterioara de a se putea stabili adevarul intr-o cauza si, de a putea verifica, pe aceasta cale, veridicitatea sustinerilor unor martori, suspecti ori inculpati.

Un alt aspect de subliniat in literatura de specialitate si confirmat de practica se refera la erorile pe care le comit unii politisti sau procurori incepatori, lipsiti de experienta ori superficiali, care din dorinta de a obtine rezultate rapide, intra in discutii cu prezumtivii autori si le dau detalii referitoare la imprejurarile comiterii faptei sau la modul de operare. In aceasta situatie cu implicatii grave se poate ajunge la recunoasteri false ori contradictorii si se intelege ca se incurca nebanuit de mult cercetarile, mai ales sub aspectul corectei interpretari a comportamentului celor posibil implicati.