Elemente de grafoscopie judiciara

Elemente de grafoscopie judiciara

1. Caracteristicile de identificare a scrisului de mana

Caracteristicile unui scris, pe baza carora este posibila identificarea persoanei scriptorului, sunt prezente mai ales in:

1. limbajul specific scriptorului;
2. modul de amplasare a textului;
3. forma sau aspectul general al scrisului;
4. particularitatile de constructie a semnelor grafice.

Privitor la terminologia folosita, precum si la clasificarea acestor caracteristici, atat in literatura, cat si in practica noastra de specialitate, nu se constata o deplina unitate de vederi. De exemplu, intr-o opinie, clasificarea priveste caracteristicile limbajului, caracteristicile grafice propriu-zise (generale si particulare). Potrivit unei alte opinii, caracteristicile de identificare se impart in doua mari categorii: generale, care privesc aspectul scrisului, si speciale, referitoare la modul de construire a semnelor grafice. In fine, alti autori le impart in caracteristici generale (limbaj, configuratie, forma si miscare) si caracteristici individuale ale literelor si cifrelor

Fara a pune in discutie aceste clasificari, cu atat mai mult cu cat ele privesc probleme de fond, consideram utile cateva precizari:

Termenul de caracteristica generala nu trebuie interpretat in sensul ca ar avea o i valoare de identificare mai redusa in comparatie cu caracteristicile speciale sau particu-i lare, el definind aspectul general al unui scris, diferit de la o persoana la alta.

Prin urmare, in vederea identificarii scrisului, se ia in calcul dispunerea si combinarea particularitatilor intrucat o anume caracteristica poate fi intalnita in mai j multe scrisuri, aidoma detaliilor caracteristice intr-un desen papilar.

1.1.Caracteristicile exprimarii in scris. Particularitatile exprimarii in scris sau caracteristicile continutului spiritual al textului, denumite in literatura de speciali-| tate si 'caracteristici ale scrierii'¹ sunt elemente care nu fac parte efectiv din i categoria elementelor grafice de identificare, fiind de natura extragrafica. Ele sunt incluse, totusi, in aceasta categorie intrucat servesc efectiv la individualizarea persoanei scriptorului si, mai ales, la restrangerea cercului persoanelor suspecte (de exemplu, in cazurile relativ frecvente al scrisorilor anonime cu continut calomnios).

Determinarea acestor caracteristici sui-generis de identificare, necesita examinarea continutului inscrisului, urmarindu-se vocabularul folosit de autor, modul in care acesta respecta regulile de ortografie si de punctuatie, claritatea stilului s.a.

Principalele date ce se pot desprinde dintr-o asemenea analiza privesc, de regula, nivelul general de cultura al persoanei, profesia care marcheaza serios modul de expri­mare prin folosirea unei terminologii de specialitate, varsta si eventual sexul, unele caracteristici ale personalitatii sale, ca si posibile dizarmonii psihice.

1.2. Caracteristicile topografice ale scrisului. Acest gen de caracteristici vizeaza modul de dispunere, de amplasare a unui text pe o coala de hartie sau pe un t suport. El se afla la interferenta dintre caracteristicile de tip extragrafic si domi­nantele grafice si constau in:

1. Marginea lasata de scriptor, care poate fi mare, mijlocie sau mica, lasata in stanga, cat si in dreapta textului, regulata, serpuita, oblica etc;
2. Marimea alineatelor apreciata potrivit acelorasi criterii, ca mare, mijlocie sau mica, intalnindu-se situatii extreme, de genul lipsei alineatelor ori de incepere a alineatului la o distanta foarte mare de marginea hartiei;
3. Distanta dintre randuri, element specific pentru modul de spatiere a scrisu­lui, care se interfereaza cu alte caracteristici generale ale scrierii, asa cum se va vedea mai jos;
4. Amplasarea diverselor mentiuni, cum ar fi semnatura, data, indicarea per­soanei careia i se adreseaza inscrisul s.a., acestea putandu-se situa, de pilda, la stanga sau in centrul paginii, mai sus ori mai jos, in comparatie cu textul.

1. in legatura cu aceste caracteristici, precizam ca ele nu constituie o categorie absolut distincta de insusiri specifice, extragrafice ale scrisului, multi autori incluzandu-le in categoria caracteristicilor generale

1.3. Caracteristicile generale (dominantele grafice) ale scrisului de mana

Dominantele grafice sunt constituite din acele particularitati specifice aspectului general al unui scris, formei acestuia . Pe baza lor este posibila clasificarea cu exactitate a unui anumit tip de scris. Acestea sunt elemente valoroase in descoperirea unui fals prin imitare sau deghizare, in care autorul se concentreaza mai mult asupra modului de constructie a literelor, scapandu-i caracteristicile sale generale proprii, care ii divulga identitatea, aspect frecvent intalnit in practica de specialitate.

Caracteristicile generale ale unui scris sunt relativ numeroase, ceea ce a deter­minat pe multi autori de specialitate sa procedeze la clasificari si subclasificari, majoritatea punand in evidenta urmatoarele caracteristici mai importante:

1. Gradul de evolutie a scrisului se numara printre cele mai importante caracte­ristici dominante de individualizare, incat, uneori, i se atribuie un loc aparte, de sine statator, in procesul de identificare. Evolutia unui scris reprezinta stadiul la care o persoana a ajuns cu deprinderea sau cu tehnica de a scrie. Aprecierea sa se face in functie de nivelul de coordonare a miscarilor, de stabilitatea celorlalte caracteristici generale si de ritmul sau viteza de scriere.

1. Potrivit acestor criterii, un scris poate avea un grad de evolutie inferior, mediu sau superior. in comparatie cu scrisurile inferioare, cele superioare sunt definite de un grad accentuat de coordonare si viteza mare de executie, cateodata fiind mai putin citete. Spre deosebire de persoanele cu un scris inferior, care nu pot imita un scris superior, persoanele cu un scris evoluat pot imita cu relativa usurinta un scris inferior sau mediocru, fara a putea evita cu totul anumite automatisme capabile sa o demaste
2. Forma scrisului este determinata de gradul de evolutie, de modul de execu­tare a literelor, atat in cazul scrisurilor cursive, cat si in cazul scrisurilor de tipar. Printre formele mai importante se disting formele arcadate, ghirlandate, rotunjite si unghiulare (colturoase).
3. Forma scrisului mai este apreciata in functie de gradul de simplificare a scrisu­lui: scrisuri simple, simplificate sau complicate. La scrisurile arcadate apar ca dominante formele de arcada la trasaturile superioare ale literelor, cum sunt cele de la literele m si n; la scrisurile ghirlandate, trasaturile inferioare si cele de unire apar sub forma unor ghirlande.
4. Dimensiunea scrisului poate fi mare, mijlocie sau mica, dupa cum literele depasesc 3mm, se situeaza intre 2-3mm si respectiv sunt mai mici de 2mm. in cadrul unui cuvant, literele pot avea si o marime uniforma, de exemplu in cazul scrisurilor descrescande, denumite si gladiolate, sau al scrisurilor crescande, respectiv ingladiolate.
5. inclinarea scrisului sau a literelor, raportate la unghiul pe care il face axa longitudinala a unei litere cu linia de baza a randurilor. Potrivit acestui criteriu, scrisurile pot fi drepte, inclinate spre dreapta sau spre stanga si neregulate.
6. Coeziunea sau continuitatea scrisului reprezinta gradul de legare a literelor intr-un cuvant. De pilda, un scris poate avea o coeziune mare, in care circa 5-6 litere sunt scrise fara intrerupere sau o coeziune mica (tocata) cu intreruperi dupa 2-3 litere.
7. Viteza scrisului este determinata de rapiditatea grafica si apreciata dupa simplificarea constructiei literelor, dupa gradul de legare a acestora, dupa 'di­latarea' cuvintelor, dupa prescurtari etc.
8. Presiunea scrisului este una dintre caracteristicile cele mai semnificative in scrisul unei persoane. Ea se reflecta mai ales in grosimea trasaturilor si mai putin in gradul de imprimare a acestora in masa hartiei. Presiunea difera in functie de instrumentele cu care se scrie, fiind aparent mai mare la stiloul cu bila. Cu cat se scrie mai rapid, cu atat scade presiunea.
9. Forma liniei de baza a randurilor este socotita nu numai o caracteristica generala ci si una topografica, inclusa de multi autori intr-o categorie mai cores­punzatoare, denumita oranduirea scrisului. Dupa aspectul pe care il capata, linia poate fi dreapta, concava, convexa, serpuitoare sau franta.

1.4. Caracteristicile particulare ale scrisului sau indicii de grafotehnica a semnelor grafice. Caracteristicile particulare sau speciale ale scrisului se constituie ca un grup de elemente foarte valoroase in identificare, ele reflectand modul in care fiecare persoana s-a deprins sa execute un anumit semn sau grup de semne grafice. Cu cat o persoana se abate mai mult de la modelul caligrafic de constructie al literelor sau cifrelor, cu atat creste posibilitatea identificarii sale. Elementele parti­culare ale scrierii se reflecta in formele multiple de constructie a unui semn grafic (litera sau cifra), a fiecarui element component ce intra in structura sa.

Indicii de grafotehnica (particulari) vizeaza atat constructia de ansamblu a unei litere, cat si a fiecaruia din gramele ori trasaturile sale. in limbajul de specialitate, trasaturile de baza din constructia unei litere dispuse in plan vertical sunt denumite grame, iar trasaturile orizontale ce unesc doua grame sunt denumite duete.

Examinarea atenta a modului de constructie, denumit si grafotehnica semnului grafic, face posibila evitarea concluziilor eronate de identificare, determinate de asemanarea intamplatoare a doua scrisuri

Potrivit modelului caligrafic, o litera poate fi construita, de exemplu, dintr-o singura trasatura (c, 1, e, o), din doua trasaturi (a, b, d, n), din trei (m, A, B) si din patru (M, W). Forma acestor trasaturi poate fi dreapta, circulara, unghiulara, con­cava, convexa etc, cu variatii multiple in cadrul aceleiasi forme. O trasatura circulara se intalneste in variante complet circulare, semicirculare sau in spirala.

Directia miscarii de executare a gramelor este si ea semnificativa in scrisul unei persoane. De pilda, o trasatura circulara (de tipul cercului, ovalului, buclei, semicercului) se efectueaza de Ia dreapta la stanga sau de la stanga la dreapta, respectiv dextrogir sau sinistrogir. Aceeasi directie se intalneste si in cadrul trasaturilor orizontale

Eseu: Apararea posesiei prin actiuni posesorii - actiunea posesorie generala sau in complangere Referat: Efectele regimului matrimonial

Caracteristici speciale de grafotehnica alaturi de directia miscarii se reflecta in:

- Modalitatea de incepere a executiei semnului grafic prin forma, pozitia trasaturii sau a punctului incipient;

- Finalizarea semnului grafic prin terminatii scurte sau mari, dispuse diferit etc;

- Legatura dintre grame, fie gramele unui semn grafic, fie mai multe semne intre ele, precum si dimensiunea acestora, respectiv a trasaturilor care ies din spatiul mediu al literelor;

- Modul de executare a depasantelor literelor b, d, f, g, q, p, t, a semnelor diacritice, a sedilelor;

- Miscarile de scriere in plan vertical pot fi de flexiune (de sus in jos) si de extensiune (de jos in sus), iar cele in plan orizontal de abductie (de la stanga la dreapta) si de aductie (de la dreapta la stanga).

Pentru a intelege exact diversitatea de constructie a unui semn grafic, dam ca exemplu:

- Minuscula a se compune dintr-un oval si un picior (bastonada). Punctul de atac al ovalului poate fi situat in partea superioara dreapta sau stanga, in interiorul sau exteriorul ovalului, separat, tangent sau despartit de oval etc;

- Minuscula b este construita dintr-o depasanta in forma de bucla sau bastonada, cu ovalul finalizat cu o nodozitate sau un ochi caracteristic;

- Minuscula m se construieste cu arcadele rotunjite, ascutite sau inghirlandate;

- Minuscula r se executa dupa modelul caligrafic sau cel de tipar, cu sau fara nodozitate in partea superioara, cu plafonul drept, concav sau convex;

- Minuscula t se prezinta cu depasanta in bucla sau bastonada, cu bara dispusa in partea superioara, mediana sau inferioara, avand o lungime mare, mijlocie, mica.

2. Identificarea persoanei dupa scris pe baza expertizei grafoscopice

2.1. Problematica generala a expertizei grafoscopice. Acest gen particular de identificare se realizeaza in cadrul expertizei criminalistice a scrisului, denumita si expertiza grafica sau grafoscopica, de unde si o alta denumire a domeniului exa­minarii criminalistice a scrisului, respectiv grafoscopia judiciara.

Atragem atentia ca, uneori, se mai foloseste, in mod eronat, termenul de 'expertiza grafologica', desi grafologia este un domeniu distinct de investigare, fiind folosita cu precadere in psihodiagnostic, in studiul particularitatilor de carac­ter ale unei persoane.

Din analiza unei vaste practici in domeniul expertizei criminalistice grafice, rezulta ca examinarea de identificare este intalnita in cazuri si forme variate. Frecvent, expertiza criminalistica a scrisului vizeaza urmatoarele obiective:

1. Verificarea autenticitatii unui text sau a semnaturilor de pe un inscris, in sensul ca acesta apartine persoanei nominalizate in document, persoanei care pretinde sau careia i se atribuie textul ori semnatura.
2. Identificarea autorului unui text anonim cu continut calomnios sau in scop de santaj, intalnit inclusiv in actiuni cu caracter terorist ori prezinta o anumita importanta sub raport juridic, administrativ, social-economic etc.
3. Descoperirea unui fals prin imitarea sau deghizarea scrisului si, de aici, identificarea persoanei autorului textului.

1. Ca si in celelalte examinari criminalistice destinate identificarii persoanei dupa diverse urme create in campul infractional, identificarea dupa scris presupune, in mod necesar, un examen comparativ intre scrisul in litigiu si scrisul apartinand cu certitudine persoanei suspecte.

2.2. Obtinerea modelelor sau pieselor de comparatie. Obtinerea modelelor de comparatie este o sarcina ce revine in exclusivitate organului judiciar care dispune expertiza si nu expertului criminalist. Prin aceasta, organul judiciar are posibilitatea sa constate direct si sa certifice autenticitatea probelor de scris, chiar partile fiind chemate sa-si exprime punctul de vedere, sa recunoasca sau sa infirme apartenenta scrisului sau a semnaturii.

Atunci cand o persoana, parte intr-un proces, contesta, chiar cu rea-credinta un inscris de comparatie, acesta trebuie luat in considerare in efectuarea expertizei, instanta stabilind pe baza de probe ca actul in discutie emana de la titular, iar expertul constata ca este scris de persoana care a completat alte inscrisuri acceptate de parti.

Nu trebuie sa se renunte Ia posibilitatea consultarii expertului, inca din faza obtinerii pieselor de comparatie, indeosebi in cazuri speciale, aceasta fiind chiar indicata.

Potrivit provenientei lor, modelele de comparatie se impart in doua mari categorii:

Modele de comparatie libere, denumite si piese preconstituite, reali­zate in afara cadrului procesului judiciar si, in multe cazuri, la o data anterioara examinarii. Printre asemenea modele se numara autobiografiile, diverse insemnari, cereri, scrisori, declaratii s.a.

Piesele preconstituite trebuie sa fie intr-un numar suficient, sa se apropie, pe cat posibil, ca forma si continut, de inscrisul in litigiu, sa fie redactate intr-o perioada apropiata de data examinarii si scrise cu un instrument scriptural asemanator celui folosit la scrisul expertizat (stilou, pix, creion etc).

Valoarea modelelor de comparatie libera rezida, dupa cum se subliniaza de catre autorii de specialitate, in sinceritatea scriptorului, in lipsa unei tentative de deghizare a scrisului, intalnita uneori in cazul modelelor luate la cerere .

Modelele de comparatie experimentale, denumite si piese scrise la cerere, constau in probele de scris luate la solicitarea organului judiciar si numai in fata acestuia. Probele se iau prin scriere libera si prin dictare.

• Scrierea libera a unui text ar trebui astfel pregatita, incat persoana in cauza sa nu cunoasca destinatia reala a piesei, pentru a se preveni o eventuala incercare de deghizare a scrisului.
• Textul scris dupa dictare trebuie sa contina cat mai multe cuvinte si expresii din textul in litigiu, mergandu-se chiar pana la dictarea acestuia, alternativa in care, sub nici o forma, nu se prezinta inscrisul in vederea unei eventuale copieri.

Cantitativ pentru un text obisnuit, sunt suficiente circa 3 probe luate la cerere. Probleme mai dificile apar in cazul semnaturilor presupuse a fi falsificate, persoana in cauza urmand sa execute mai multe specimene de semnaturi pe foi separate (circa 5), fiecare coala continand cel putin 10 semnaturi. invinuitului sau inculpa­tului nu i se va arata semnatura in litigiu. Daca semnatura este atribuita unei alte persoane decat celei cercetate, aceasta va fi pusa sa scrie de mai multe ori numele persoanei semnate

2.3. Efectuarea expertizei grafoscopice. Expertiza grafica propriu-zisa, consa­crata individualizarii persoanei, parcurge fazele proprii oricarui proces de identificare criminalistica, asa cum au fost prezentate in capitolul al II-lea.

a.          Cercetarea prealabila a materialelor, necesara cunoasterii obiectului exper­tizei si stabilirii calitatii si cantitatii modelelor de comparatie, urmata de analiza separata a scrisului in litigiu si a celor de referinta, prin care sunt puse in evidenta caracteristicile generale si particulare, urmarindu-se totodata daca nu este vorba de un fals prin imitare sau prin deghizare, inclusiv un fals prin alterarea mecanica sau chimica a textului.

b.          Examinarea comparativa, etapa cea mai importanta, care conduce la stabili­rea asemanarilor si, dupa caz, a deosebirilor dintre scrisul in litigiu si cel de comparatie. Examinarea se face direct pe scrisurile comparate, insa cel mai adesea se apeleaza la fotografii ale semnelor grafice, sau ale unor grupuri de semne, sau la tabele sinoptice.

Fata de alte categorii de identificari, in expertiza grafica consacrata identificarii persoanei dupa scris, concluziile nu se pot desprinde prin simpla revelare, a unui numar oarecare de caracteristici sau puncte coincidente (cum este cazul la expertiza dactiloscopica), ci dintr-o estimare, o cantarire a valorii de identificare prezentata de caracteristicile examinate.

Dintre caracteristicile grafice, capabile sa serveasca la identificarea scriptorului, un loc aparte il pot detine anumite elemente specifice, cu totul particulare, denu­mite in literatura de specialitate 'idiotisme grafice' sau 'ticuri ale scrisului'. Desi au o importanta apreciabila, valoarea lor de identificare trebuie conjugata cu valoarea celorlalte caracteristici grafice, indiferent daca sunt generale sau particulare².

Rezultatul unei expertize grafice reprezinta rodul unei examinari calitative a caracteristicilor cu valoare de identificare, prin care s-a ajuns fie la o concluzie certa privind identitatea sau neidentitatea persoanei, fie la o concluzie cu caracter de probabilitate.

Sectiunea a IlI-a

Cercetarea criminalistica

a falsului material in inscrisuri

1. Cercetarea falsului prin inlaturarea de text

Inlaturarea sau stergerea de text reprezinta o modalitate de falsificare intalnita frecvent in practica judiciara, penala si civila, ea realizandu-se pe cale mecanica sau chimica, fiind deseori urmata de adaugarea altui text, situatie in care ne aflam in prezenta unui fals prin substituire.

Cercetarea inlaturarii propriu-zise are de solutionat o serie de probleme privind in special modul in care s-a operat . Astfel:

1. inlaturarea mecanica, efectuata prin razuirea textului cu o lama, un ac ori un alt obiect ascutit sau prin radierea sa cu o guma, cu miez de paine s.a.
2. inlaturarea chimica, prin corodarea sau spalarea cu anumite substante chimice a unui text, in intregime sau numai partial, avand ca rezultat decolorarea sa si, uneori, chiar inlaturarea definitiva a textului.
3. Acoperirea unui text ori a unor semne grafice prin hasurarea ori prin patarea cu diverse substante de scriere ori de alta natura este o forma aparte a acestei modalitati de falsificare.

a.          Examinarea criminalistica a textelor sterse se desfasoara in doua faze, ceea ce presupune, intr-o prima etapa, stabilirea locului in care a fost alterat inscrisul, iar, in a doua etapa, refacerea textului inlaturat.

1.1. Stabilirea locului alterarii. Stabilirea locului din care a fost inlaturat textul este o operatie relativ usor de realizat in unele imprejurari, datorita observarii cu ochiul liber a portiunii de inscris alterat. Astfel, in cazurile simple, este suficienta iluminarea documentului sub un unghi anumit sau observarea prin transparenta. in alte imprejurari insa, depistarea locului alterarii impune folosirea de metode speciale

Mai intai, se procedeaza la o examinare optica la stereomicroscop, sub lumina incidenta, fiind pusa in evidenta scamosarea hartiei, pierderea luciului acesteia, diferente de culoare, alterarea unor trasaturi invecinate textului sters sau liniaturii hartiei s.a.

Identificarea portiunii alterate este posibila prin vaporizarea cu iod a inscrisului, locul razuit colorandu-se intr-o nuanta galbuie datorita retinerii unei cantitati mari de iod. De asemenea, se mai poate apela la pudrarea hartiei cu grafit, retinut mai bine de suprafata scamosata. Aceste doua metode servesc inclusiv la revelarea urmelor de maini formate pe suprafata documentului. Grafitul prezinta insa dezavantajul ca deterioreaza oarecum suprafata hartiei.

0 metoda folosita indeosebi in cazurile in care, dupa inlaturarea textului, stratul de incleiere de la suprafata hartiei a fost relativ refacut, consta din turnarea unei picaturi de benzina langa locul razuit. Benzina se va propaga pe suprafata hartiei, avand tendinta sa ocoleasca zona afectata, ulterior, insa, revarsandu-se in aceasta. Atat in cazul vaporizarii cu iod, cat si in ipoteza folosirii metodei 'picaturii de benzina', este necesar sa se recurga imediat la fixarea fotografica a rezultatului obtinut.

Portiunea din care a fost inlaturat textul, mai ales in cazurile de spalare chimica, poate fi depistata cu ajutorul radiatiilor ultraviolete, fluorescenta hartiei modificandu-se in portiunile alterate. Totodata, mai poate fi aplicat procedeul fotografiei de contrast sau cel al separarii culorilor.

1.2. Refacerea textului inlaturat. Refacerea textului inlaturat este in functie, in primul rand, de natura materialului de scriere (cerneala, tus, creion s.a.), si apoi de cea a suportului pe care s-a scris, inclusiv de vechimea scrisului si de conditiile in care a fost pastrat

Revelarea sau refacerea textului inlaturat este posibila prin metode fizice si metode chimice care, insa, pot conduce la modificarea infatisarii inscrisului, cum ar fi, de pilda, folosirea vaporilor de acid sulfo-cianhidric in evidentierea textului scris cu cerneluri pe baza de fier.

Privitor la procedeele de examinare folosite in laborator atragem atentia ca, in ipoteza intrebuintarii de metode cu caracter asa-zis distructiv, de tipul procedeului sus-mentionat, este absolut necesar avizul organului judiciar care a dispus expertiza. Aplicarea unor asemenea metode se face numai dupa fotografierea prealabila a inscrisului in litigiu si dupa ce s-a constatat ca procedeele nedistructive nu au condus la nici un rezultat.

Refacerea textului este posibila datorita existentei in masa hartiei a unor resturi ori particule din compozitia materialului de scriere, cum este mai ales cazul cerne-lurilor, dar si datorita urmelor de presiune create de instrumentul cu care s-a scris, urme vizibile pe versoul acesteia sau posibil de evidentiat prin fotografia de umbre, iar, mai nou, prin utilizarea laserului.

1. Metodele fizice de refacere a textelor scrise cu cerneala sau cu creioane chimice au la baza radiatiile invizibile atat cele ultraviolete, cat si cele infrarosii, sau radiatiile roentgen.

Radiatiile ultraviolete determina aparitia unei fluorescente specifice a resturilor de coloranti aflati in masa hartiei. in ipoteza folosirii radiatiilor UV, textul se mai poate reface prin metoda stingerii fluorescentei, situatie in care se foloseste o substanta de tipul eosinei, ce isi pierde fluorescenta in portiunile textului inlaturat.

Radiatiile infrarosii patrund in masa hartiei, cu exceptia locurilor in care se gasesc particule de cerneala, migrate in masa hartiei, astfel ca ele nu vor impre­siona materialul fotosensibil asezat sub inscris, fiind absorbite de acele resturi.

Metodele chimice de refacere a textului inlaturat au la baza reactia dintre diversi reactivi chimici si componentele cernelii sau creionului, patrunse in masa hartiei, care, in functie de natura lor, vor intra in reactie cu solutiile de revelare. Dintre numeroasele metode de refacere chimica a textului, amintim reactia nitratului de argint cu clorurile sau sulfurile din cerneala, tratarea cu vapori sulfocianici de polisulfat de amoniu ori cu o solutie clorhidrica

1.3. Refacerea textelor acoperite. In falsul realizat prin acoperirea textului ori a unor semne grafice (litere, cifre), fie prin hasurare cu cerneala, creion sau tus, fie prin pete de cerneala sau cu alte substante, pentru revelarea textului se recurge la metode specifice. Acest gen de revelare este in functie de diferenta de vechime dintre scrisul acoperit cu substanta intrebuintata la acoperire, precum si de calitatea sau de culoarea acesteia.

Revelarea textului se poate face, in primul rand, prin examinarea inscrisului prin transparenta, intr-o lumina puternica. Totodata, este posibila recurgerea la foto­grafia separatoare de culori.

Frecvent se folosesc cu succes radiatiile invizibile, indeosebi radiatiile in­frarosii, data fiind proprietatea acestora de a strabate hartia si de a fi retinute de substante pe baza de carbon, saruri metalice, acizi etc.

Dintre radiatiile invizibile, se mai apeleaza si la radiatiile roentgen, cu ajutorul carora se realizeaza fotoelectronografii, ca urmare a iradierii atomilor din cerneala textului acoperit. De asemenea, se mai pot aplica metoda difuzocopiativa, ca si procedeele de revelare a urmelor de presiune, formate de creioane sau de stilourile cu bila mai sus mentionate.

De mare eficienta ramane insa aparatura de tip 'Video Spectral Comparator', destinata special investigarii acestui gen de falsuri.

2. Cercetarea falsului prin adaugare de text

Falsul prin adaugare de text, ca si prin inlaturare, este, de regula, tipic pentru falsurile partiale. Aceasta categorie de fals poate fi executata prin simpla modi­ficare a unei litere sau cifre (8 din 3, 9 sau 6 din 0 etc), din adaugari de cifre, de cuvinte, ajungandu-se la randuri intregi.

Dintre variantele falsificarii prin adaugare de text frecventa este si aceea a transferului de litere, cuvinte sau cifre, eventual randuri intregi, dupa un inscris autentic. Practic, in aceste situatii ne aflam in fata unei copieri, de care ne vom ocupa in paragraful urmator.

Falsul prin adaugare de text poate fi efectuat atat de persoana care a intocmit initial inscrisul, ori de catre alta persoana, falsificatorul apeland la un instrument scriptural similar celui folosit initial sau la altul, precum si la unele cerneluri ase­manatoare sau diferite. Fireste ca si intervalul de timp dintre momentul redactarii si cel al falsificarii poate fi mai mare ori mai mic.

Acest gen de fals este deseori precedat de inlaturarea textului. Prin urmare, in examinarea criminalistica a falsurilor prin adaugare de text se vor lua in calcul toate elementele mentionate mai sus.

Cercetarea falsului prin imitarea si prin deghizarea scrisului

3.1. Falsul prin imitarea scrisului. Aceasta categorie de falsuri se inscrie printre falsurile intalnite mai frecvent in practica, mai ales in cazul semnaturilor, al mentiunilor ori textelor de mai mica intindere. Ca modalitate de realizare, imitarea poate fi libera sau servila³.

3.1.1. Falsul prin imitare libera se executa in majoritatea cazurilor cu modelul in fata, dar si dupa memorie. Aparent, o semnatura sau un scris contrafacut se apropie in linii mari de cele originale, mai ales in ipoteza exersarii sale de catre plastograf. Imitarea devine oarecum mai usoara in cazul scrisurilor cu un grad de evolutie inferior scrisului falsificatorului, precum si in cazul semnaturilor simplificate.

Depistarea falsului prin imitare este posibila datorita mai multor indici de plas-tografiere, cei mai frecventi fiind urmatorii:

1. Prezenta caracteristicilor propriului scris al plastografului, datorita deprin­derilor sale grafice speciale si mai ales generale;
2. Ignorarea modului de executare si de dispunere a semnelor diacritice si de punctuatie, inclusiv a dispunerii textului in pagina, atentia plastografului fiind concentrata asupra executarii literelor sau cifrelor;
3. Depistarea unor caracteristici de ordin particular, cum ar fi orientarea miscarilor, modul de legare a literelor, presiunea scrisului sau viteza mai scazuta de executie, speci­fice scrisului autentic, sunt imposibil de redat in scrierea contrafacuta.

Fireste ca indicii de diferentiere neta sunt mai pregnanti in imitarea din memo­rie, situatie in care particularitatile grafice ale plastografului sunt si mai numeroase, in timp ce caracteristicile scrisului imitat sunt mult mai reduse.

Falsul prin imitare servila se executa prin urmarirea stricta de catre plastograf a modelului scrierii originale, pe care acesta il are in fata. Falsificarea mai poate fi realizata prin copierea directa a textului sau semnaturii, acest proce­deu fiind considerat, pe buna dreptate, ca o modalitate de sine statatoare, datorita prezentei unor indici caracteristici de contrafacere.

Problematica generala a falsului prin copiere am abordat-o in contextul tratarii imitarii servile, data fiind similitudinea unor elemente de contrafacere, prezente in ambele cazuri, cum ar fi, de exemplu, uniformitatea traseului, intreruperile nefiresti, reluarile, ritmul scazut de executie. Depistarea falsului prin imitare servila este posibila datorita unor elemente specifice revelatoare ale acestui gen de plastografiere grosiera. Astfel:

1. Lipsa de spontaneitate in executarea gramelor, nesiguranta traseului si intre­ruperile care nu sunt specifice scrisului original;
2. Grosimea uniforma a trasaturilor, precum si presiunea, de asemenea uniforma;
3. Viteza scazuta de scriere, reluarile sau retusarile de trasee pentru rectificarea formei gramelor.

1. Imitarea servila este precedata, uneori, de o executare a scrisului cu creionul, dupa care se procedeaza la repasarea sa cu cerneala, aspect relevat la fotografierea sub radiatii infrarosii, prin punerea in evidenta a trasaturilor de grafit.

Descoperirea falsului prin copiere este posibila datorita aparitiei de elemente caracteristice procedeului folosit de plastograf. De exemplu, la copierea prin transparenta, alaturi de elementele specifice imitarii servile, o caracteristica importanta o reprezinta coincidenta dimensiunilor scrierii falsificate cu aceea a originalului. Aceleasi elemente de coincidenta apar si la copierea pe hartie de calc ori prin folosirea plombaginei, imprejurare in care sunt depistate si urmele speci­fice indigoului.

Falsificarea de semnaturi se numara printre cele mai frecvente categorii de falsuri, consecintele acesteia putand fi nebanuite, prin implicatiile juridice, sociale, economice si chiar artistice (vezi falsificarea semnaturilor de pe operele de arta).

Unii infractori mai versati, cunoscand ca o dovada sigura a copierii o reprezinta forma identica a semnaturii contrafacute cu una dintre cele autentice, recurg la copierea acesteia prin proiectie, deformand aspectul subscrierii, fara a putea totusi evita celelalte elemente ale contrafacerii.

Indicii de falsificare a semnaturilor sunt aceiasi ca si la plastografierea scrisului obisnuit, indeosebi in cazul imitarii servile sau copierii: nesiguranta trasaturilor, intreruperi nefiresti, grosimea uniforma a traseului, reluari, rectificari etc.

Spre deosebire de falsul prin imitare libera, la care este posibila insasi identifi­carea autorului falsului - cu conditia luarii unui numar suficient de probe de scris sau de semnaturi de la persoanele suspecte - la imitarea servila sau la copiere, desi se descopera contrafacerea, autorul este mai dificil de identificat. Fireste ca nici in aceste imprejurari nu trebuie sa se renunte la identificarea plastografului.

Falsul prin transfer de suport sau prin folosirea spatiului liber dintre text si locul semnat, constand dintr-un colaj intre un text autentic si o semnatura autentica, decupata de pe alt inscris autentic, se cerceteaza dupa aceleasi criterii de mai sus .

Fata de unele posibilitati tehnice de copiere, de genul pantografului, care prin intermediul unor tije articulate permit urmarirea exacta a traseului, atragem atentia asupra noilor sisteme asemanatoare celor de tip 'letraset' prin care un text poate fi reprodus prin fotografiere, urmand apoi transferul frazelor, cuvintelor sau literelor

Este de notorietate, in prezent, modalitatea de falsificare prin scanare, folosita tot mai frecvent in falsificari de semnaturi, documente, bancnote, pana la realizarea de copii pirat dupa lucrari stiintifice sau de arta.

3.2. Falsul prin deghizarea scrisului. Deghizarea scrisului se intalneste frecvent in cazul scrisorilor anonime cu caracter injurios, calomnios, de amenintare sau de santaj s.a., situatie in care autorul incearca sa-si ascunda identitatea. Deghi­zarea poate fi intalnita si in cazul subscrierii, situatii in care autorul unei semnaturi, intentionand sa o conteste ulterior, introduce in aceasta elemente aparent de contrafacere (repasarea traseului, serpuirea ori ingrosarea acestuia s.a.).

Principalele procedee de realizare a deghizarii scrisului, care contin si indici ai falsului, sunt:

1. Deformarea sau modificarea unor caracteristici grafice generale sau particu­lare proprii, cum ar fi marimea, forma si inclinarea gramelor, precum si scrierea intr-o maniera care sa creeze impresia unui inscris mai putin evoluat;
2. Scrierea cu mana stanga, care la persoanele neexersate se materializeaza intr-un grafism greoi, necoordonat, colturos, care se reduce pe masura ce persoana se deprinde sa scrie in acest mod;
3. Scrierea cu majuscule sau cu caractere de tipar, care poate contine totusi elemente de specificitate suficiente, indeosebi in cazul persoanelor obisnuite sa scrie in acest mod.

In toate cazurile mentionate mai sus, identificarea persoanei care si-a deghizat scrisul este posibila datorita deprinderilor sale specifice de scriere, reflectate in textul deghizat. Astfel, aceasta se concentreaza mai mult asupra formei literelor sau cifrelor, scapand din vedere sensul miscarii, indeosebi caracteristicile topografice ale scrisului sau modul de executare a semnelor diacritice si a celor de punctuatie, legarea literelor etc.

Mai mult, in majoritatea cazurilor in care este vorba de un text relativ mai mare, gradul de concentrare a autorului scade, acesta ajungand aproape de scrisul sau obisnuit, situatii intalnite frecvent in scrierea cu litere cursive.

Cu prilejul cercetarii scrierilor deghizate, nu trebuie scapata din vedere studierea caracteristicilor de limbaj. in situatiile deosebite, se impune, alaturi de expertiza criminalistica a scrisului, si efectuarea unei expertize cu caracter grafo­logic, autorii multor anonime prezentand deficiente sau dizarmonii psihice.