Situatia preinfractionala

Situatia preinfractionala

1. Influenta mediului social in formarea personalitatii

Dintre componentele mediului psihosocial care exercita o influenta deosebita asupra formarii personalitatii individului, atentia criminologilor s-a indreptat mai ales asupra familiei, scolii si locului de munca sau profesiei.

Familia

Fara doar si poate, familia are o influenta covarsitoare in modelarea personalitatii fiecarui om. S-a sustinut ca rolul ei este superior oricarui grup social.

Considerata drept prima scoala atat pentru omenire, cat si pentru copil, ea reprezenta pentru cel din urma modelul exemplar in formarea sa. De aceea, carentele existente in sanul ei au repercusiuni dintre cele mai variate, de la traume psihice la delincventa.

Influenta timpurie si aproape exclusiva a familiei, aceasta constituind multa vreme singurul univers social al copilului, la care se adauga si timpul relativ indelungat in care se petrece, cativa ani, reprezinta tot atatea argumente in favoarea rolului determinant pe care il are 'celula de baza a societatii' in socializarea persoanei.

Modul de a fi al parintilor este idealul oricarui copil (pana la un punct, pana la o varsta). Deci mortalitatea indoielnica parentala, coroborata cu lipsa de preocupare fata de devenirea, implinirea ca persoana a copilului (si care nu se rezuma la a-i da tot ce are nevoie din punct de vedere material) conduc la deformarile de constiinta ale minorului, cu efecte directe si dureroase nu numai asupra societatii (devianta-delincventa-infractionalitatea), ci si asupra celor care trebuiau sa ii ofere altceva decat surogate educationale.

Doua sisteme de comportament ale parintilor se intrec in a distruge personalitatea copilului: cel paternalist si cel laxist, opuse unul altuia in esenta, dar paradoxal extremele se ating.

In primul, tot ce comanda adultul trebuie executat neconditionat de catre minor. Astfel, cu personalitatea strivita, timid si nesigur, cel din urma nu va cunoaste ce si cum este libertatea, creativitatea lui va fi anulata.

In a doua situatie, inexistenta limitelor impuse de catre parinte determina insuficienta dezvoltare a constiintei morale pentru ca, repetam, nu exista oprelisti si totul i se cuvine.

Sensibilitatea specifica varstei il determina pe copil sa sufere si sa ramana marcat nu doar de divortul sau moartea parintilor, ci si de relatiile interconjugale incordate chiar daca ele nu sunt exteriorizate, ele fiind simtite din plin.   

Alte suporturi ale influentei negative din partea familiei sunt despartirea in fapt a parintilor (asimilabila divortului), ignorarea si incalcarea sistemului normativ al societatii, alcoolismul, consumul de droguri etc.        

Daca astazi se vorbeste mereu de o criza a societatii, cu siguranta ca in aceeasi masura se cuvine sa fie mentionata si criza familiei, care trebuie inteleasa nu neaparat si imediat ca o disolutie a institutiei in sine, cat ca o abdicare de la anumite functii de socializare si de educatie morala.

Scoala

La scoala copilul merge cu 'cei sapte ani de acasa' si, dupa majoritatea cerce­tarilor in domeniu, cu un caracter conturat si structurat.

In intervalul de timp ramas pentru instruire, de regula nu se mai produc trans­formari radicale de personalitate, ci au loc adaugari, amplificari sau inlaturari partiale. Si asa, scoala reprezinta un pilon de baza in devenirea personalitatii umane.

Invatamantul poate constitui un obstacol in socializarea copiilor sau o poate perturba prin:

- procesul de invatamant scazut din punct de vedere calitativ (incompetenta sau indiferenta cadrelor didactice);

- acceptarea actelor de indisciplina, deci nesanctionarea conduitelor deviante, in prima instanta, si delincvente ulterioare;

existenta unor greseli grosolane in aprecierea nivelului de cunostinte (severitate nemasurata, mai rar astazi, sau indulgenta sterila);

- numarul mare de elevi cuprinsi intr-o clasa, ceea ce face mai grea misiunea lucrului cu elevii in ansamblu si cu fiecare in parte;

- lipsa unui contact rezonabil cu familiile care au copii-problema (indisciplinati notorii, slabi si foarte slabi la invatatura, cu tendinte antisociale persistente etc).

Cunostintele, in sine, nu determina o persoana sa devina infractor daca nu le are. Nu acesta este criteriul care diferentiaza infractorul de noninfractor, ci moralitatea. Astfel, instructia dublata de moralitate poate sa determine abandonarea deviantei, in prima instanta. Dupa E. Durkheim, este moral tot ceea ce reprezinta o sursa de solidaritate sociala, tot ceea ce leaga indivizii intre ei, tot ceea ce ii limiteaza in libertatea lor absoluta pentru a-i face dependenti unul de celalalt in cadrul aceleiasi societati.

Locul de munca                                                                                   

La randul sau, locul de munca exercita o influenta manifestata asupra fiecarei persoane. Elementele de coeziune care exista intre membrii unui colectiv de munca transforma grupul intr-o a doua familie. Din aceasta cauza nu surprinde afirmatia facuta de multi infractori ca au dobandit comportari antisociale la locul de munca.

Fiecare loc de munca, prin specificul sau, poate avea consecinte particular criminogene. Astfel, munca prestata in zgomot mare poate slabi psihicul omului; caracterul moral poate fi slabit in cazul in care se munceste in anumite localuri de consumatie (baruri); mediile comerciale si de afaceri, caracterizate prin 'setea de aur', prin imbogatiri rapide, afecteaza negativ moralitatea unora.                     

Trebuie sa spunem ca, de regula, infractorii, multi dintre ei, nu se adapteaza mediului de la locul de munca: comit abateri disciplinare, intarzie sau lipsesc, intrerupe sau modifica programul de munca, au loc conflicte cu colegii, uneori comit infractiuni la locul de munca.

2. Victima si victimizarea

In cadrul legislatiei noastre, atat in Codul penal, cat si in Codul de procedura  penala, privitor la raportul infractor-victima, atentia este concentrata maximal asupra celui ce savarseste fapta antisociala si mult mai putin asupra celui ce suporta efectele directe ale comiterii infractiunii, mai ales in cazul infractiunilor de violenta, (omor, lovitura cauzatoare de moarte, viol, talharie etc).

Desi victimei i s-a acordat mai putina atentie din partea legiuitorului, analiza si cunoasterea locului si rolului pe care acesta il ocupa atat in activitatea infractionala cat si in cea judiciara (depistarea si sanctionarea infractorului) contribuie, pe de o parte, la formarea unor recomandari pentru conduita preventiva si autoprotectie.

In raport cu pericolul victimizarii, si, pe de alta parte, la o mai rapida si mai corecta aplicare a legii in cazul savarsirii infractiunilor. Prin victima intelegem 'orice persoana umana care sufera direct sau indirect consecintele fizice materiale sau morale ale unei actiuni sau inactiuni criminale'[1].

Dupa cum reiese din aceasta definitie, precum si din precizarile altor autori, victima inseamna intotdeauna fiinta umana, desi este necesar sa se faca o serie de precizari si in acest sens. Victima este persoana care, 'fara sa-si fi asumat constient riscul, deci fara sa vrea, ajunge sa fie jertfita in urma unei actiuni sau inactiuni criminale'[2]. Sunt asemenea exemple: politisti care, in indeplinirea misiunilor, sunt ultragiati sau isi pierd viata; luptatori in confruntari militare; initiatorul actiunii criminale care isi pierde viata; infractorul ce isi pierde viata in cazul legitimei aparari etc.

Desi exista mai multe aspecte ce tin de relatia infractor-victima de care se intersecteaza victimologii, cel mai important dintre ele se refera la faptul daca victimele pot sau nu sa imparta intr-o anumita masura responsabilitatea cu infractorii ce comit fapte de natura antisociala impotriva lor.

Introducand notiunea de 'victima activanta', prin care intelege rolul jucat de victima in declansarea mecanismelor latente ale infractorilor, von Hentig ajunge la concluzia ca, direct sau indirect, si victima poarta o parte din vina in desfasurarea actiunii infractionale[3]. Pe linia sustinerii ideii ca victima poarta o anumita raspundere in desfasurarea activitatii infractionale a aparut si conceptul de 'potential de receptivitate victimala', propus de B. Mendelsohn (1956), care inseamna gradul de vulnerabilitate victimala a unui individ, acesta fiind conditionat de o multitudine de factori, precum: varsta, sexul, aspect bio-constitutional, pregatire socio-culturala, caracteristici psiho-comportamentale. De exemplu, neglijenta, superficialitatea, exagerarea eului etc. pot corela cu valori crescute ale nivelului vulnerabilitatii victimale.

PROIECT: Infractiuni de serviciu sau in legatura cu serviciul PROIECT: Ipoteca mobiliara asupra mobilelor detinute de soti

Gradul de vulnerabilitate victimala poate fi precizat prin intermediul a doua categorii de factori:

a) factori personali; retardatii mintali sau cei normali, dar cu o valoare mai scazuta a coeficientului de inteligenta, imigrantii noi, indivizi cu achizitii modeste pe linia educationala sau cei cu o redusa experienta sociala si interactionala pot fi usor victimizati de infractori, care folosesc minciuna si frauda; indivizii care sunt handicapati fizic, persoanele foarte in varsta sau fragile, minorii, femeile; este posibil ca ei sa fie destul de frecvent tinta atacului infractorilor violenti;

b) factori situationali; unii indivizi sunt in mai mare masura susceptibili de a fi victimizati decat altii, in anumite perioade de timp sau cand se afla in anumite situatii. De exemplu, turistii constituie un grup vulnerabil, infractorii atacandu-i fara teama, stiind ca datorita unor consideratii legate de timp, bani etc, putini dintre acestia sunt dispusi sa participe la rezolvarea cazurilor de catre sistemul judiciar.

Diversi autori s-au straduit sa realizeze clasificari in functie de o serie de criterii. Un prim criteriu il poate constitui, desigur, categoria infractionala, in urma careia o persoana sau mai multe sunt victimizate. Astfel, putem diferentia:

- victime ale infractiunii de omor;                                                             _;

- victime ale infractiunii de vatamare corporala;

- victime ale infractiunii de lovituri cauzatoare de moarte;

- victime ale infractiunii de viol;

- victime ale infractiunii de talharie;

- victime ale infractiunii de furt etc.

Cele mai multe clasificari insa iau in atentie gradul de implicare si de responsabilitate a victimelor in comiterea infractiunii. Astfel, in 1956, Mendelsohn, diferentiaza urmatoarele categorii:

- complet inocent;

- avand o vinovatie minora;

- la fel de vinovat ca si infractorul;

- mai vinovat ca si infractorul;

- cel mai vinovat, responsabilitate totala in comiterea infractiunii;

- simulant sau confabulator.

Aceasta tipologie foloseste, practic, o scala gradata privitoare la raspunderea ce revine celor doi 'parteneri' ai cuplului penal privind comiterea infractiunii. La o extremitate a ei se afla nevinovatia, iar la cealalta, intreaga responsabilitate a victimei.

In 1967, Fattah diferentiaza urmatoarele categorii de victime, tinand seama de gradul de participare si de implicare in comiterea actelor infractionale:

- nonparticipare;

- latent; predispus;

- provocator;

- participant;

- fals.

O foarte interesanta clasificare o realizeaza Shelez (1979):

- infractor activ-victima;

- infractor activ-victima semiactiva;

- infractor activ-victima activa;

- infractor semipasiv-victima activa;

- infractor pasiv-victima activa.

Aceasta tipologie scoate in evidenta mult mai clar care este rolul pe care il poate juca victima, ca membru al cuplului penal, in comiterea infractiunii.

Hans von Hentig, plecand de la diferentierea victimelor innascute (born victims), de victimele societatii (society-made victims), in ultimele sale lucrari, utilizand drept criterii factori psihologici, biologici si sociali, contureaza treisprezece categorii de victime[4]:

Varstele fragede constituie o categorie care devine usor victima a agresorilor. Fiind neevoluati fizic, naivi si fara experienta sub aspect mintal, copiii pot fi usor victimizati. Printre cele mai frecvente forme de victimizare, Hentig mentioneaza: rapirea lor, mai ales daca parintii sunt bogati sau au asigurare de viata; utilizarea lor de catre infractorii adulti drept complici la diferite infractiuni, maltratarea si abuzul sexual.

Femeile, ca victima, apar mai ales in cazul infractiunilor de ordin sexual. Desigur, aceasta situatie este valabila in primul rand pentru femeile tinere. In cazul femeilor in varsta, mai ales daca acestea au un statut economic ridicat, devin victime ale unor actiuni infractionale motivate material (talharie, furt, inselaciune).

Varstnicii pot deveni victime ale unor infractori care, pe de o parte, ii banuiesc ca au o anumita avere (banii adunati pentru 'zile negre') si, pe de alta parte, profita de slabiciunea lor fizica si de imposibilitatea de aparare.

Consumatorii de alcool si stupefiante, fata de alte categorii de victime, sunt in cea mai mare masura expusi. Astfel, autorul arata ca, din totalul barbatilor asasinati intr-o anumita perioada, 66,6% erau alcoolici. Foarte frecvent, consumatorii de alcool, mai ales, sunt expusi actiunilor victimizante ale hotilor de buzunare, cartoforilor, talharilor etc, iar consumatorii de droguri sunt expusi in special pericolului de autovictimizare.

Imigrantii pot sa cada usor prada victimizarii, deoarece imigratia constituie o reducere temporara la un grad extrem de neajutorare, in domeniul relatiilor umane vitale, necunoasterea limbii in noua 'patrie', lipsa de mijloace materiale, ca si ostilitatea bastinasilor constituie un complex ce reprezinta atractivitate pentru infractori, care exploateaza starea de mizerie si de credulitate a noului venit.

Minoritatile etnice pot aparea in calitate de victime mai ales datorita activitatii bazate pe discriminarea rasiala.

7. Indivizii normali, dar cu o inteligenta redusa, in conceptia lui Hentig, sunt nascuti spre a fi victime, deoarece stupizenia victimelor, si nu mintea brilianta a escrocilor face sa se succeada manevrele lor, in fond foarte transparente.

Indivizii (temporar) deprimati, datorita nivelului scazut al reactivitatii fizice si psihice, pot sa cada usor prada victimizarii.

Indivizii achizitivi, adica cei care, in orice imprejurare, cauta sa profite si sa-si mareasca castigurile. Aceasta tendinta insa nu duce numai la crima, ci, adesea, la victimizare. Astfel, dupa cum remarca Hentig, cei saraci, dar hrapareti cauta prin castiguri sa-si dobandeasca o mai mare securitate, hraparetii din clasele mijlocii doresc sa obtina bunuri de lux, iar bogatasi hrapareti sunt foarte dornici sa-si mareasca averea. Acestia din urma sunt cei mai expusi victimizarii.

10. Indivizii destrabalati si desfranati sunt cei care, din pricina indiferentei si a dispretului fata de legi, devin foarte vulnerabili fata de manevrele iscusite ale infractorilor.

11. Indivizi singuratici si cu 'inima zdrobita' sunt vulnerabili la victimizare deoarece cu greu pot suporta singuratatea si frustrarile, mai ales sentimentale, la care i-a supus viata. Starea lor psihica generala le confera o credulitate marita, expunandu-i la marite pericole de victimizare, precum: furturi, fraude, inselatorii si chiar crime.                                                                                                 

12. Chinuitorii sunt cei care in urma chinurilor prelungite la care supun unele persoane, mai ales in cadrul familiei, ajung jertfa reactiilor agresive ale acestora. De exemplu, un tata care, alcoolic fiind, isi chinuise familia multa vreme, pana cand, in cele din urma, a ajuns sa fie ucis de propriul copil.

13. Indivizii blocati si cei nesupusi. Individul blocat este cel incurcat in fel de fel de datorii. Este cazul oamenilor de afaceri sau al bancherilor faliti care nu mai pot face fata situatiei lor pe cai legale si foarte usor cad victime unor 'binevoitori' care le ofera 'solutii'. In categoria celor 'nesupusi' intra aceia care, atacati fiind, nu se lasa lesne victimizati, astfel incat constituie o grupa de victime dificile fata de cei care se lasa victimizati cu usurinta, victime usoare.

Una dintre clasificarile cele mai valoroase si mai utile din punct de vedere stiintific este cea a lui Stephen Schafer (1977). Folosind drept criteriu gradul de participare si, de raspundere a victimei in comiterea infractiunii, Schafer diferentiaza urmatoarele sapte categorii de victime:

1. Victime care anterior faptului infractional nu au avut nici o legatura cu faptasul. 'Intalnirea' dintre victima si infractor la locul infractiunii este intamplatoare. Este cazul functionarului de la ghiseul unei banci care cade victima unui infractor, ucidere din culpa etc.

2. Victime provocatoare sunt cele care, anterior victimizarii lor, au comis ceva, constient sau inconstient, fata de infractor. Asemenea cazuri pot fi intalnite atunci cand o persoana (victima ulterioara) se comporta arogant fata de viitorul infractor sau daca nu-si tine o promisiune data solemn, ori daca intra in legaturi amoroase cu iubita infractorului.

3. Victime care precipita declansarea actiunii raufacatorului. Este cazul persoanelor care, prin conduita lor, influenteaza raufacatorii in a comite infractiuni; desi intre ei nu a existat niciodata vreo legatura. Astfel, ca exemple, se pot cita: persoana care tranteste portiera masinii, dar uita sa o incuie; femeia care umbla seara prin locuri putin frecventate cu o costumatie provocatoare etc.

4. Victime slabe sub aspect biologic. Este cazul persoanelor ce reprezinta slabiciuni din punct de vedere psihic sau fizic si, din aceasta cauza, sunt usor victimizate. Daca, totusi, se pune problema vinovatiei, raspunderea revine in primul rand persoanelor care sunt obligate, sa le supravegheze si sa le asigure paza juridica (rude, ingrijitori, surori de caritate etc).

Victime slabe sub aspect social sunt acele persoane care apartin unor grupuri minoritare etnice,  sexuale sau religioase neagreate de catre comunitate. Fara sa aiba nici un fel de vina, asemenea persoane pot sa cada frecvent victime ale discriminarii sau agresiunii manifestate de catre reprezentantii comunitatii.

6. Victime autovictimizante sunt acele persoane care orienteaza agresiunea catre propria persoana. Drogomaniile, suicidul, jocurile de noroc, inversiunile sexuale, etc. sunt acele acte deviate sau chiar criminale in care cel lezat joaca atat rolul de criminal, cat si pe cel de victima.

7. Victime politice sunt persoane care au de suferit din cauza convingerilor lor, convingeri care nu trebuie sa se materializeze neaparat in actiuni.

Cunoasterea psihologiei victimei

Este foarte greu de operat cu diferentieri clare pe linia responsabilitatii celor doi membri ai cuplului penal (infractor si victima) in comiterea infractiunii.

Din punct de vedere strict juridic, precizarea statutului celor doi membri ai cuplului se face atat in baza stabilirii initiativei in a comite o fapta antisociala, cat si in baza efectelor acesteia. Persoana ucisa, vatamata corporal, violata apare in calitate de victima, iar cea care a ucis, a vatamat corporal sau a violat apare iti calitate de infractor.

Desi exista si cazuri in care intre infractor si victima nu a existat nici un fel de legatura anterioara, consideram ca, privind din perspectiva strict psihologica, nici o victima nu poate fi absolvita integral de o anumita raspundere legata de actul infractional. Victima unui viol intr-un parc in timpul noptii poarta vina ignorarii pericolelor posibile atunci cand incearca sa se plimbe singura prin parc la ore tarzii. Postasul cu bani multi asupra sa nu se asigura deloc ca este atacat in scop de jaf. Victima unui atac nocturn la domiciliu se poate face vinovata de 'publicitatea' exagerata privind achizitionarea unor bunuri de valoare.

Chiar si in cazul unor minori, victime ale unor infractiuni, un anumit grad de vinovatie apartine parintilor sau persoanelor ce-1 au in paza juridica (cadre didactice, personal de ingrijire etc).

In cazul in care, intre victima si infractor exista anumite legaturi anterioare, plecandu-se de la cunoasterea victimei (modul sau de viata, preferinte, trasaturi psihomorale si psihocomportamentale), se poate 'reconstitui' fizionomia particulara a relationarii interpersonale infractor-victima si, in felul acesta, se poate identifica cel ce a comis fapta criminala.

Aceasta situatie este valabila pentru cazul in care victima este o persoana decedata. In cazul in care victima nu decedeaza, apare problema masurii in care ea este dispusa, voluntar sau involuntar, sa-1 demaste pe infractor. Daca teama de reactiile acestuia este extrem de mare, este posibil sa evite complet in a-1 demasca sau este posibil sa incerce sa gaseasca alte 'explicatii' ori, pur si simplu, sa nege comiterea infractiunii. In toate aceste cazuri, modul de reactie a victimei, psihologia ei vor 'informa' asupra unor caracteristici psihice si comportamentale ale infractorului. Din marea varietate a datelor de interes pentru cunoasterea victimelor, T. Bogdan a facut o selectie a celor pe care le-a apreciat ca avand o semnificatie deosebita, in procesul identificarii autorilor, si anume:

- datele referitoare la determinarea naturii juridice a cazului pentru a stabili daca in speta este vorba de un omor, sinucidere ori moarte accidentala;

- datele privind stabilirea celui mai plauzibil mobil al savarsirii infractiunii;

- datele relative la precizarea circumstantelor esentiale ale evenimentului (de loc, timp, mod de comitere, surprinderea victimei ori acceptarea patrunderii autorilor in locuinta), alte imprejurari semnificative (tentative de alarmare sau de aparare a victimelor);

- datele care definesc personalitatea victimei, in principal cele privind conceptia si modul de viata, materializate in nivelul de cultura si educatie, atitudini, calitati morale, temperamentale si caracteriale, credinte si obiceiuri, anumite tabieturi, do­rinte nesatisfacute, starea de echilibru psihic ori manifestarea unor tendinte spre agresivitate, izolare sociala sau depresiune, anumite tare sau vicii ascunse (jocuri de noroc, consum excesiv de alcool, relatii extraconjugale ori de inversiune sau perversiune sexuala);

- cercul de relatii ale victimei (de familie, de rudenie, vecinatate, de serviciu, de distractie), mediile si locurile sau localurile publice frecventate. De o importanta deosebita in acest sens sunt precizarea naturii relatiilor victimei (de amicitie, dusmanie, indiferenta) si, mai ales, identificarea si conturarea tuturor starilor tensionale ori conflictuale mai vechi sau aparute recent (neintelegeri familiale, conflicte pentru mostenire, motive de razbunare sau gelozie etc), precum si a celor care privesc legatura cu persoane banuite de comiterea faptei sau cu cercuri afaceriste ori de infractori, care ar putea sugera preocuparea victimei pentru obtinerea unor venituri pe cai ilicite;

- informatiile privind miscarea in timp si spatiu a victimei, cu accent deosebit pe perioada imediata, a evenimentului, care pot avea relevanta deosebita;

- datele privind bunurile detinute de victima, mai ales ale celor de valoare si cele privind disparitia unora dintre acestea ori a unor documente;

- informatiile privind antecedentele morale, medicale, penale si contraventio­nale ale victimei.

Desigur, exista foarte multe variante posibile ale relatiei infractor-victima, in special in cazul infractiunilor cu violenta. Avand in vedere pozitia si situatia victimei dupa comiterea infractiunii, putem diferentia mai multe variante posibile, precum:

a) victime disparute, sesizarea fiind facuta de persoane cunoscute si, nu de putine ori, chiar de catre infractor, cum ar fi cazul sotului ucigas;

b) victime ce nu supravietuiesc agresiunii (decedate), care 'ofera' in principal informatii asupra infractorului, plecand de la modul in care a procedat acesta (in ce loc, cu cruzime sau fara, incercand sau nu sa acopere urmele, jefuind sau nu victima etc);

c) victimele ce supravietuiesc agresiunii, dar nu pot identifica infractorul din motive obiective (fapta s-a comis pe intuneric, infractorul era mascat, victima a fost mai intai legata la ochi, prin surprindere etc). In asemenea cazuri, victima poate oferi informatii in legatura cu unele caracteristici fizice sau psihice ale infractorului (eventual vocea, aspecte vestimentare, nervozitate, precipitare etc);

d) victime ce supravietuiesc agresiunii si care cunosc infractorul, insa nu-1 denunta, din motive ce tin de teama de razbunare a acestuia (de exemplu, victima cunoaste amenintarea infractorului ca, in cazul in care va fi denuntat, se va razbuna pe copii);

e) victime care supravietuiesc agresiunii, care cunosc infractorul, dar pe care nu-1 denunta din motive ce tin de viata lor particulara (de exemplu, agresorul este concubinul victimei casatorite);

f) victime care supravietuiesc agresiunii, care cunosc infractorul, dar care, in loc sa-1 denunte, incearca sa ofere alte explicatii, inclusiv autoacuzandu-se, protejandu-1 deliberat pe infractor (este cazul, desigur, mai rar, al victimei care in acest fel considera ca ofera 'dovezi de dragoste' infractorului pe care-1 iubeste);

g) victime care supravietuiesc agresiunii si care, desi cunosc infractorul adevarat, acuza o alta persoana pe care vor sa se razbune;

h) victime care supravietuiesc agresiunii, care cunosc infractorul, insa, profitand de situatie, incearca sa puna in seama acestuia si fapte pe care nu le-a comis (de exemplu, reclama disparitia unor lucruri de valoare sau bani pe care, in mod real, infractorul, care s-a rezumat numai la violarea ei, nu si le-a insusit);

i) victime care profita de o anumita situatie, reclamand o 'infractiune' comisa asupra lor cu intentia de a sanctiona o persoana sau de a profita de pe urma ei (de exemplu, simularea voluntara si regizarea corespunzatoare pentru a transforma o relatie sexuala in viol).

Desigur, practica judiciara este mult mai complexa, ceea ce face ca eforturile noastre de sistematizare sa nu-i corespunda intru-totul.