Documentul ca obiect de materializare a falsului

Documentul ca obiect de materializare a falsului

Cuvantul document provine din limba latina si anume de la cuvantul documentum ce inseamna certificat, indiciu, dovada.

Uitandu-ne in dictionarul explicativ al limbii romane vom observa ca documentul este un act prin care se adevereste, se constata sau se preconizeaza un fapt, se confera un drept, se recunoaste o obligatie. O alta explicatie ar fi ca este un text scris sau tiparit, inscriptie sau alta marturie servind la cunoasterea unui fapt real actual sau din trecut.

Codul penal foloseste termenul de inscris, fata de legislatia anterioara care folosea termenul de act. Pe langa cei doi termeni, mai exista si acela de document, care poate desemna atat un inscris, cat si orice obiect destinat sa ateste fapte de natura juridica sau istorica. De aici rezulta ca aceeasi notiune poate fi redata fie prin termenul de inscris, fie prin cel de act sau document, mai ales daca acestora li se adauga cuvantul scris:act scris, document scris.

Termenul document este mai cuprinzator, ingloband intreaga problematica a cercetarilor criminalistice. Avand in vedere ca termenul de “document” are o circulatie mai larga, in lucrare se va folosi cu predilectie acesta.

Termenul de inscris are sens restrans, facand distinctie intre infractiunile de fals in inscrisuri si falsificarea de monede, timbre si alte valori.[1]Si in examinarea criminalistica trebuie facuta delimitarea intre cercetarea propriu-zisa a falsurilor in inscrisuri – inclusiv a celor dactilografiate si cercetarea altor categorii de falsuri: monede, marci postale, instrumente de marcare si de autentificare .

Actul scris reprezinta mai intai de toate o scriere, ca modalitate de exprimare a gandirii, fixata pe un anumit suport, care in mod obisnuit este hartia, dar poate fi si pergamentul, panza, lemn, materiale plastice etc.

Textul scris, ca expresie grafica a unei manifestari sau declaratii de vointa ori a atestarii unui fapt, reda continutul actului si poate cuprinde fapte, imprejurari, evenimente, stari, actiuni de care legea penala leaga anumite consecinte juridice. Lipsa textului scris inseamna inexistenta actului.

Ioan Mircea ne da urmatoarea definitie a documentului: orice scris tiparit, dactilografiat, manuscris, schita, desen prin care se atesta starea civila, identitatea persoanei, pregatirea scolara si profesionala, incheierea de diferite contracte, declaratii, bilete de banca, timbre etc.[3].

In sens larg, termenul de document, cuprinde diverse obiecte materiale confectionate si destinate fixarii in timp si spatiu a ideilor, gandirii si vointei umane. Astfel sub incidenta termenului de document este si filmul, fotografia, audio - videogramele si alte modalitati de inregistrare. Toate aceste feluri de inregistrare pot fi si sant folosite pentru pastrarea datelor in diferite scopuri inclusiv juridice.

In procesul judiciar, actele scrise pot interesa nu numai ca mijloace de proba, dar si pentru reconstituirea imprejurarilor in care au fost intocmite. In asemenea situatii, ele sunt considerate probe materiale, avand acest regim si in cadrul expertizei criminalistice. Actul scris se considera mijloc de proba atat timp cat veridicitatea sa nu este contestata. Din momentul contestarii acesta devine proba materiala. Actul nu va mai avea atunci rolul de atestare a anumitor raporturi juridice, ci va servi la dovedirea falsului si stabilirea autorului acestuia, precum si la elucidarea altor imprejurari  revelatoare sub aspectul judiciar.

Ca mijloc de proba, actului ii este proprie concordanta intre ceea ce comunica si faptul respectiv, pe cand actul - proba materiala este lipsit de o asemenea concordanta.