Delincventa juvenila

Delincventa juvenila

1. Devianta. Comportament deviant

Devianta , adica abaterea comportamentului de la normele si valorile de baza, constituie un fenomen obisnuit in toate societatile de la primele forme organizate de viata sociala pana la cele contemporane. Orice societate judeca comportamentul membrilor sai nu atat din punct de vedere al motivatiilor sale intrinseci, cat mai ales din punctul de vedere al conformarii acestui comportament la normele si valorile unanim recunoscute. Normele , atat cele morale, cat si cele juridice sunt a doua noastra natura , reprezentand reperele de baza ale conduitei noastre in toate situatiile sociale. La randul lor, valorile sociale ne ajuta sa evaluam si sa judecam , in termenii culturii societatii din care facem parte, toate aceste situatii sociale. Rationalitatea comportamentului nostru este dirijata de toate aceste norme si valori pe care le acceptam fara sa ne mai punem intrebari asupra legitimitatii lor. Facand ceea ce fac toti membrii grupului din care facem parte , obtinem recunoastere , identitate si securitate personala.

Incalcarea normelor, atrage dupa sine , masuri punitive si coercitive in timp ce respectarea lor, produce confort si realizarea asteptarilor personale in raport cu actiunile celorlalti, despre care stim ca trebuie sa se comporte la fel. Aceste exigente ni le insusim inca din copilarie , educatia si procesul de socializare dezvaluindu-ne continutul lor. Constientizam astfel ca exigenta conformarii la regulile generale se manifesta ca o tendinta 'normala' , evaluata pozitiv in cadrul grupului , in timp ce devianta reprezinta o tendinta nepermisa 'anormala', valorizata negativ prin faptul ca impiedica desfasurarea normala a vietii de grup. Datorita acestui fapt , devianta capata caracteristicile unei probleme sociale de importanta majora pentru intreaga societate si ale carei consecinte se resimt la toate nivelurile ei.

Reprezentand transgresiunea normelor sociale dominante intr-o societate, devianta constituie un fenomen intalnit in toate societatile , fiind generata si conditionata de o multime de factori si cauze generale si particulare , obiective si subiective , sociale si individuale.

Notiunea de devianta a fost elaborata, mai ales, de Sellin si Merton , care inca din 1938 au incercat sa obtina definitia obiectului de studiu al socio-criminogenezei. Sellin definea devianta ca ansamblul comportamentelor indreptate contra normelor de conduita sau ale ordinii institutionale.

Denis Szabo remarca ambiguitatea definitiei deviantei , asa cum ea a fost elaborata de Sellin si Merton. Acesti autori observa ca nu intamplator conceptul de devianta a inlocuit treptat pe cel de delincventa in analiza si cercetarea sociologica. Aceasta transformare rezulta din efortul cercetatorilor pentru delimitarea unui camp de cercetare pornind de la criterii stiintifice. Aceasta delimitare ramane inca un ideal de atins, caci relatiile dintre legea penala si normele sociale sunt departe de a fi clar stabilite , fiecare din acestea evoluand intr-un ritm diferit si depinzand de forte distincte: legea penala si aplicatiile ei sunt dependente de procesele de diferentiere sociala si de structura puterii de stat, pe cand normele sociale depind direct de procesele schimbarii sociale.

Analiza interactiunii dintre aceste variabile diferite constituie campul de activitate al socio-criminogenezei , a carei cea mai importanta atributie consta in a degaja si operationaliza comportamentele cele mai pertinente ale delincventei. Conceptia juridica a delincventei a facut loc unei conceptii fiinctionaliste , bazata pe normele sociale , tradusa in notiunea de devianta , care confera reactiei sociale un rol privilegiat. Unele din domeniile principale de aplicare sunt cele privitoare la cercetarile de criminologie comparata ,1a psihologia juridica si medicina legala. Devianta este vazuta astfel ca ansamblul comportamentelor care ameninta echilibrul sistemului sau ,in termenul lui Merton , 'care sunt disfunctionale'.

Extensia , gradul si intensitatea deviantei sociale depind de reactia publica, de apararea sociala fata de diferite abateri si incalcari , de masura in care acestea sunt considerate periculoase pentru structura si coeziunea grupurilor sociale , ca si de natura si forma sanctiunilor ce li se aplica. De aceea , evaluarea deviantei sociale se face in functie de valorile sociale lezate si de normele sociale violate de anumiti indivizi sau grupuri .

Ca fenomen de incalcare a legilor de orice natura , devianta poate lua directii foarte diferite , inscriind pe tineri in aria nonconformismului , a delincventei, a inadaptarii sociale cu substrat psihopatologic , in functie de tipul de norma pe care adultul considera ca tanarul a incalcat-o.

Dincolo de continutul real al consecintelor sociale produse de asemenea acte de devianta (delincventa) trebuie recunoscut ca deseori adultul are tendinta sa califice drept deviant orice comportament al tanarului care atenteaza la autoritatea sa de educator. Multe dintre evaluarile facute de adult actelor si conduitelor tanarului, sunt impregnate de o tenta pateraalista. Aceasta prejudecata sta la baza multiplelor conflicte care opun pe tineri adultilor si care au drept consecinta inasprirea sanctiunilor educative si, implicit, intarirea motivatiilor comportamentului deviant. Adeseori , acest comportament devine o conduita persistenta, care intra in conflict chiar cu norma penala.

Sociologii definesc comportamentul deviant ca un comportament 'atipic' care incalca normele sociale recunoscute si violeaza cerintele institutionale, intrand in conflict cu standardele sociale si culturale acceptate in cadrul unui grup sau sistem social. Aceste standarde, 'patern'-uri sau modele de comportament sunt specifice pentru fiecare cultura in parte. In orice societate comportamentul deviant acopera o mare varietate de tipuri ,mergand de la asa-numitul 'comportament excentric', definit prin gesturi 'insolite', vestimentatie aparte si 'dezordine' comportamentala, pana la comportamente 'disfunctionale' sau aberante, inscrise in aria delincventei, a tulburarilor psihice , a subculturilor si contraculturilor deviante si marginale.

Moda insasi reprezinta, in majoritatea , in majoritatea cazurilor , un fenomen de devianta , la fel ca si arta de 'avangarda', cu toate curentele ei opuse academismului clasic. 'Diagnosticarea ' sau 'etichetarea ' acestor fenomene sau comportamente ca fiind 'normale' sau 'anormale' depinde de natura normelor sociale ,de gradul de toleranta sau intoleranta al societatii respective , ca si de pericolul actual sau potential pe care il prezinta devianta pentru stabilitatea vietii sociale. Numerosi psihologi ,sociologi si antropologi sociali au evidentiat in studiile lor influenta culturilor si schimburile evaluative ale grupului social asupra calificarii comportamentelor ca fiind deviante sau marginale, accentul fiind pus pe ideea ca toate criteriile de etichetare a normalitatii si a anormalitatii sunt relative, iar din acest punct de vedere ceea ce apare deviant pentru o anumita cultura , intr-o alta cultura poate fi considerat un fenomen normal.

In comunitatile arhaice, violenta era admisa ca norma de grup, in timp ce in in societatile contemporane este reprimata. In multe societati ,insasi desemnarea indivizilor ca sanatosi sau bolnavi se manifesta ca o problema de definitie culturala ,ceea ce face ca deseori o anumita societate sa utilizeze criterii divergente fata de alta.

Astfel, in anumite societati totemice epilepticii erau considerati ca un grup social 'privilegiat', atribuindu-li-se puteri supranaturale ,spre deosebire de societatile moderne si contemporane , unde sunt etichetati ca bolnavi.

In orice societate exista tabuuri , interdictii si comportamente prohibite , care in alte societati sunt admise sau tolerate. Deciziile privind consumul 'legitim 'de droguri ,depind, de pilda, de normele si valorile sociale, intr-o serie de comunitati mai vechi neexistand reglementari legale pentru interzicerea sau restrangerea acestui consum atat de nociv in societatea contemporana. Anumite interdictii se extind chiar asupra consumului de alimente sau alcoolului, fiind cunoscute din acest punct de vedere tabuurile si prescriptiile religioase ale populatiei musulmane. Legea sau norma morala dicteaza de cele mai multe ori regula de comportare , permitand a califica ceea ce este 'normal' sau 'deviant'. Un exemplu ilustrativ este reprezentat de perioada prohibitiei din S.U.A. ,caracterizata prin interdictia consumului de alcool ,dar si prin multiplicarea actelor deviante ,ceea ce a constrans administratia sa revina asupra legii.

Depasind limitele institutionale acceptabile, devianta impreuna cu starea de marginalitate se manifesta ca elemente disfunctionale, definite de abaterea de la normele si raspunsurile general acceptate care caracterizeaza normalitatea.

Comportamentul deviant poate fi inteles doua moduri: fie ca produsul 'incapacitatii profesionale' a individului ,datorita unor deviatii fiziologice sau a anormalitatii intrapsihice de a actiona conform indicatilor normei ,fie ca produs al unei forme de comportament perfect normal, dar incompatibil cu standardele de compatibilitate ale grupului. In primul caz ,avem de a face cu starea de boala sau cu incapacitatea functionala a individului , care ii acorda acestuia 'obligatii' si 'privilegii ' speciale iar in al doilea caz avem de-a face cu situatii de inadaptare si neintegrare sociala , determinata de conditiile de mediu, implicand negarea normelor de baza ale grupului sau revolta impotriva lor.

Sociologii fac , de altfel, distinctia intre 'devianta pozitiva' , prin care individul se abate de la standardele 'medii ' si de la stereotipul conformismului social si 'devianta negativa',[1] prin care individul incalca, refuza sau eludeaza indicatiile de baza. De obicei, personalitatile puternice, marii inventatori si inovatori care adopta comportamente peste 'medie' se incadreaza in tipul de devianta pozitiva.

Ei sunt adeseori combatuti sau respinsi ,dar timpul le va da de dreptate. Devianta nu implica ,evident, starea 'de anomie ' caracterizata prin absenta oricarei norme, ci comporta si ea conformism , adeseori mai constrangator decat cel al vietii normale. Integrarea in cadrul unor grupuri delincvente presupune ,de pilda, o serie de reguli 'rituale' ,supunerea neconditionata fata de autoritatea sefului si alte caracteristici conformiste specifice acestei forme de organizare sociala. Majoritatea conceptiilor sociologice considera devianta ca este un produs de viata specific conditiilor de viata extrem de tensionate, caracterizand societatea contemporana care au generat si genereaza in continuare multiplicarea fara precedent a modurilor de comportament 'alternativ', ca reactie fireasca fata de tendintele de manipulare si de integrare existente in cadrul unei forme de organizare sociala ,caracterizata prin polarizarea marcanta a diferitelor straturi sociale si unde factorul politic nu reuseste decat rareori sa concilieze interesele economice ale agentilor sociali. Aceasta viziune apare plauzibila daca avem in vedere abundenta grupurilor subculturale , a sectelor religioase , a miscarilor extremiste si a altor categorii deviante din cadrul societatii contemporane. Adeseori ,cresterea decalajelor intre nivelul aspiratiilor si mijloacelor legale , permise , de a le satisface , de care dispun unele grupuri sociale , conduce la aparitia frecventa a unor sentimente de frustrare si , implicit , la tendinte constante de devianta , violenta, si agresiune.

Multe din aceste grupuri se compun din indivizi 'handicapati ' social si frustrati afectiv , ale caror norme si valori cu caracter 'marginal' sunt diametral opuse normelor legale si permise, devenind astfel baza unor actiuni antisociale , ilicite sau deviante.

Dincolo de continutul si semnificatia acestor conceptii , fenomenul de devianta reprezinta o realitate de care trebuie sa tina seama orice societate. Masurile punitive trebuie sa fie in stransa legatura cu gradul de periculozitate al comportamentelor respective si cu toleranta normelor morale si juridice fata de ele. Diversitatea normelor si valorilor culturale dovedeste ca tipul de comportament deviant nu este universal si omogen.

Demonstrand marea variabilitate culturala a criteriilor de definire a deviantei, sociologii au aratat ca atat normalitatea cat si anormalitatea sunt relative, depinzand de semnificatia acordata acestora de grupuri sociale si culturale diferite. Pentru acest motiv , criteriile clinice de evaluare a faptului psihopatologic trebuie sa se aplice in stransa corelatie cu criteriile sociale care actioneaza intr-un anumit perimetru cultural si normativ si prin intermediul carora poate fi evaluata anormalitatea adeseori identificata cu devianta .

In perioada postbelica , conceptul de devianta capata valoare in contextul teoriei 'patologiei ' si dezorganizarii ' sociale.

Comportamentul deviant duce firesc la aparitia unui raspuns ferm si 'violent' din partea societatii, care va pune in functiune toate normele si mecanismele sale de control social , aplicand sanctiuni ce merg de la reprobare la sanctiunile cele mai severe.

Cauzele deviantei sunt de natura antropologica si sociologica , ea fiind rezultatul interactiunii dintre personalitate ( factori biologici ,psihologici , socio­culturali care concura la dezvoltarea individului ) si mediul ei de existenta ( grup social , familie , societatea cu particularitatile ei economice , etnice , cultural -educationale etc). Dreptul , criminologia , medicina legala si psihiatria clinica si judiciara ,studiaza implicatiile specifice ale deviantei , promovand masuri juridice si mediale de pedepsire , tratare , profilaxie si recuperare a individului deviant. Comportamentul deviant (aberant , anormal) cu sau fara componenta antisociala , intalnit in general la personalitatile dizarmonice ,constituie obiectul actului terapeutic psihiatric si numai la nevoie solicita masuri medicale(stabilite de expertiza medico-legala psihiatrica) sau juridice de siguranta.[2]

Devianta , in sens clinic , psihiatric , include , de asemenea , auto si heteroagresivitatea (suicidul , homicidul , automutilarea , perversiunile sexuale , impulsurile piromane , cleptomane , mitomane , fugile impulsive din starile confuzionale , psihotice , dementiale din reactiile psihotice).

PROIECT: Infractiuni de serviciu sau in legatura cu serviciul PROIECT: Ipoteca mobiliara asupra mobilelor detinute de soti

In medicina legala „comportamentul deviant” este echivalentul reactiilor medico-legale care devine un 'domeniu particular de cercetare ' prin semnificatia ampla , metodologia specifica de investigare si interpretare , justificand denumirea domeniului sau de 'patologie medico-legala a comportamentului'. Acest domeniu al cercetarii se afla la frontiera dintre stiintele medico biologice si social juridice , avand permanent in vedere necesitatea obiectivarii fenomenelor prin metode fundamentate stiintific , in scopul furnizarii de elemente probatorii, convingatoare si aprofundand o problematica specifica a patologiei poate furniza celorlalte specialitati o serie de date valoroase in domeniile comune de preocupare .Autorul sintetizeaza nomenclatura abaterilor de la conduita normala astfel:[3]

a)  comportament deviant (abateri de la normele sociale );

b)  comportament aberant (aspecte medico-legale si psihopatologice );

c)  comportament antisocial sau infractional (aspecte judiciare ale comportamentului ).

Aceasta categorie cuprinde patru tipuri ,primele doua predominand in cazul delincventei juvenile:

- comportament antisocial accidental (ocazional);

- comportament predelictual;

- comportament delictual propriu-zis;

- comportament infractional patologic.

Din perspectiva unor medico-legale si criminologice , aceste 3 tipuri de comportament (si cele 4 subtipuri ale ultimului) acopera intregul spectru , delimitat pluridisciplinar, al deviantei. Acelasi autor sistematizeaza alte trei tipuri etiopatogenice ale comportamentului antisocial:

- comportament motivat patologic (se impun masuri curative predominante);

comportament potentat (sensibilizat) patologic ( masuri speciale diferentiate );

- comportament exacerbat al unui fond patologic latent (masuri preventive si curative diferentiate).

Ca forme particulare ale comportamentului deviant autorul enumera: simularea si sinistroza , hetero si autodistructia , narcofilia, recidiva devianta, conduita devianta la copii si tineri, delincventa juvenila.

Evaluarea aspectelor medico-legale ale comportamentului deviant presupune deseori o cercetare atenta din partea unei echipe complexe , in care psihiatrul ,psihologul, asistentul social si juristul au fiecare un rol fundamental.

2. Delincventa juvenila - forma a deviantei sociale

Avand in vedere faptul ca in putine cazuri comportamentul delincvent se manifesta la adolescenti dintr-o data , accidental , ci mai degraba se structureaza treptat printr-un cumul de factori cauzali, devine deosebit de importanta analiza fenomenului larg al deviantei sociale (la minori) ,in care ,de altfel, se inscrie , particularizandu-se cu elemente distincte ,delincventa juvenila.

Ca forma distincta de devianta (de natura penala) , delincventa juvenila constituie un 'fenomen complex care defineste ansamblul conduitelor aflate in conflict cu valorile ocrotite de norma penala. Din punct de vedere strict juridic , acest fenomen caracterizeaza incalcarea normelor care reflecta cerintele oricarei forme de convietuire umana (limitarea libertatii personale , adaptarea adecvata la mediul social , concordanta dintre atitudinile individuale si cerintele sociale , respectarea interdictiilor si prescriptiilor normative , adoptarea acelor criterii de actiune care fac posibila 'normalitatea' si predictibilitatea comportamentului etc.).

Prima problema care se ridica privind delincventa juvenila este legata de necesitatea utilizarii acestui termen in loc de alti termeni consacrati juridic si folositi pentru adultii care incalca normele juridicopenale. Acest termen provine de la cuvantul francez 'delinguance juvenile', care la randul lui , deriva din latinescul „delinquence juvenis', desemnand 'ansamblul abaterilor si incalcarilor de norme sociale, sanctionate juridic', savarsite de minorii pana la 18 ani.

Desigur, este absolut necesar sa diferentiem in cadrul categoriei largi de minori cateva subcategorii, distinctie facuta clar de catre sistemul nostru juridic. Astfel, minorii pana la varsta de 14 ani nu raspund penal, chiar daca ei comit infractiuni. Cei cu varsta intre 14 si 16 ani raspund juridic limitat daca se stabileste existenta discernamantului la expertiza medico-legala psihiatrica (art.99 Cod Penal). In sfarsit, minorii cu varsta intre 16 si 18 ani raspund in fata legii, avand discernamant in toate acestea, modul de sanctionare si mai ales cel de executare al pedepselor deosebindu-se de cele folosite pentru infractorii adulti.

Delincventa juvenila, in ansamblul ei, nu este altceva decat consecinta absentei sprijinului moral oferit de adult, a lipsei de protectie si ingrijire primite in familie, a esecului activitatii de educatie morala primita in scoala etc. Un minor delincvent este o victima si nu un vinovat constient de responsabilitatile ce i se imputa. El nu are constiinta inadaptarii sale la cerintele normative, traind o experienta sociala diferita de cea a adultului.

Datorita acestui fapt, delincventa juvenila apare ca un efect al lipsei de responsabilitate a familiei, a parintilor si a educatorilor, a factorilor raspunzatori de formarea conduitei morale a tineretului. De altfel, notiuni cum ar fi: copil 'dificil' - copil 'problema' nu reprezinta decat etichetari de natura morala, care incearca sa escamoteze continutul real al procesului educativ. Daca conduitei infractionale a adultului ii sunt specifice profunde motivatii antisociale, acestea sunt absente pentru adolescentul deviant, in cazul sau actul de incalcare a normei reprezentand, de cele mai multe ori, produsul unei 'intalniri ' intamplatoare intre o personalitate labila din punct de vedere moral si o ' ocazie ' delictuala oarecare.

Revolta tanarului contra autoritatii intruchipate de norma morala sau legala, este de fapt, efectul subteran al unei confruntari implicite cu educatorul, generalizata dintr-un plan individual in plan colectiv. Din acest punct de vedere, evaluarea delincventei juvenile ca fenomen colectiv, trebuie sa tina seama de multiple elemente explicative, cum sunt: esecul scolarizarii, slabirea controlului social, absenta identificarii cu metode morale autentice, datorita dezorganizarii familiei si declinului functiilor ei educative traditionale, existenta unor raporturi tensionate cu parintii sau educatorii, insecuritatea afectiva, multiplicarea ocaziilor infractionale in mediul social, constituirea unor subculturi sau contraculturi care inverseaza sensul functionalitatii normelor instituite de adult, tulburarile de comportament cu sau fara substrat patologic, situatiile anomice din timpul marilor perioade de criza.

3. Conceptii si teorii fundamentale in evaluarea cauzelor delincventei juvenile

Necesitatea abordarii fenomenului delincventei juvenile a dus la elaborarea a numeroase paradigme si teorii cu caracter descriptiv si explicativ, urmarind stabilirea si diferentierea cauzelor si a proceselor de baza care duc la manifestarea actelor si proceselor de baza care duc la manifestarea actelor antisociale in randul copiilor si tinerilor .

Teoriile si paradigmele cu caracter reprezentativ pentru fenomenul delincventei juvenile, se impart in trei mari grupe in functie de criterii sociologice, psihologice, socio-culturale etc. Aceste teorii sunt:

a) teorii care se bazeaza pe importanta cauzelor individuale (psihologice), considerand manifestarile delincvente ale tinerilor ca fiind determinate de comportamentul individual. Aceasta premiza se intemeiaza pe constatarea ca unii tineri delincventi prezinta tulburari de personalitate, anumite mentalitati si atitudini caracteristice adolescentei (cum ar fi opozitia, negarea valorilor si normelor socio-culturale ale societatii, nonconformismul, excentricitatea, etc. Punctul de vedere al deviantei comportamentale considera ca actele si delictele corectionate penal, sunt comise de cele mai multe ori de tineri deficienti ce incalca standardele normative socio-juridice neputand sa le respecte.

Predispozitia spre devianta (delincventa) e dependenta si de contextul socio-economic si cultural in care traieste minorul, de multimea carentelor ce apartin socializarii in familie, de trairea sentimentului de anxietate si frustrare afectiva etc.

Promotorii acestei conceptii sustin faptul ca la baza cazurilor de devianta juvenila se afla o stare de insecuritate care duce la manifestari de conduita agresiva, la intensificarea nevoii de conflict. Ca urmare, delincventa juvenila este caracterizata ca fiind produsul unui conflict de adaptare intre tanar si anturajul sau, conflict cauzat de trasaturile psihice  specifice adolescentei: egocentrism, impulsivitate, agresivitate, nonconformism, etc.

Aceasta perspectiva psihologizanta pune accentul pe perturbarile datorate, in general, conflictelor de familie. Familia ca nivel microsocial are sarcina de a ameliora tensiunile interpersonale, de a aplica corect si eficient modelele de educare, de socializare a tinerei generatii, modeland pozitiv trasaturile individuale de personalitate ale membrilor ei, dandu-le o conotatie morala.

b) Teorii care sustin ca delincventa juvenila e rezultatul procesului dezorganizare sociala. Conform acestora, perioadele de criza, de instabilitate economica, mobilitatea sociala genereaza cele mai multe cazuri de devianta juvenila.

In vederea explicarii variatiilor tipurilor de conduita devianta, a ratei delincventei, multi specialisti au trecut la compararea unor indicatori sociali, culturali, ecologici, din diferite arii urbane, grupe sau segmente de populatie. In baza acestui studiu au fost identificate perimetre cu caracter criminogen, care prezentau o rata a delincventei juvenile ridicata, ca urmare a eterogenitatii populatiei, proceselor aculturative, ineficientei controlului social institutionalizat. Criteriul de baza al acestei perspective, e cel al dezarmoniei social-culturale intr-o societate. Se pune accentul pe fenomene cum sunt crizele socio-economice, migratiile de populatie, procesele aculturative etc. Totusi, aceasta teorie nu explica de ce o serie de tineri ce provin din aceleasi locuri de rezidenta nu devin delincventi.

c). Teorii conform carora delincventa juvenila reprezinta un efect direct al conflictelor normative intre tineri si obstructiile institutionale de a avea acces la status, la bogatie si putere. Apare astfel un conflict intre scopurile sociale cu caracter dezirabil si mijloacele legale de a le realiza. Ar rezulta ca delincventa juvenila este o consecinta a folosirii de catre tineri a unor mijloace ilicite. Tinerii devin delincventi fie ca urmare a esecului de a ajunge la scopuri culturale prin mijloace legitime, fie din cauza neputintei de a aborda alternative de reusite datorita numeroaselor bariere sociale. Aceasta perspectiva considera, de fapt, delincventa juvenila ca efectul unei lipse de concordanta dintre modelele culturale si mijloacele de actiune.

In cadrul acestor teorii se pune un accent prea mare pe aspectele de conformism ale tinerilor, omitandu-se numeroaselor motivatii cu privire la comportamentul lor, neluandu-se in seama multitudinea valorilor si scopurilor, de multe ori antagoniste, ale diferitelor grupuri sociale.

A.- Teoria rezistentei la frustrare

Frustrarea reprezinta o situatie in care un obstacol (eveniment sau element frustrant) intervine in calea satisfacerii unei trebuinte si care modifica comportamentul persoanei. Subiectul poate resimti consecintele frustrarii (ca angoasa, emotii schimbare de dispozitie) fara a cunoaste insa cauzele reale.

Unii autori considera ca manifestarile delincventei juvenile sunt cauza capacitatii limitate de depasire a situatiilor de frustrare. Frustrarea se manifesta printr-o tensiune afectiva marita, ceea ce il poate duce pe minor la comiterea unor actiuni antisociale, prin utilizarea unor mijloace ilicite.

Toleranta la frustrare reprezinta capacitatea unui tanar de a depasi o situatie de frustrare fara sa utilizeze mijloace de raspuns inadecvate.

Elaborata de W.C. Reckless, teoria 'rezistentei ' la frustrare , ca teorie predominant psihologca, propune formarea unui sistem de ipoteze explicative. Acest model teoretic de abordare a deviantei juvenile se bazeaza pe conceptul de 'structura intima' a individului care reprezinta o piedica autentica in calea tendintelor de incalcare a normelor sociale si morale.

Dupa Reckless exista o structura sociala externa si o structura psihica interna re au rolul de a proteja tanarul de frustrare si agresivitate.

' Rezistenta ' externa este formata din grupurile sociale din care tanarul face parte si la care el este socializat (familie, grup de prieteni), care confera inscrierea unui anumit status - rol in societate, sentimentul de identificare cu grupul etc.

'Rezistenta ' interioara este o structura care asigura tanarului constiinta identitatii de sine, a imaginii despre sine raportata la alte persoane sau grupuri, asigura o toleranta la frustrare.

Atunci cand anumite parti esentiale ale celor doua structuri lipsesc, tanarul devine predispus de a manifesta conduite deviante, antisociale si imorale.

Un alt factor declansator al actelor predelincvente si delincvente este acela a sentimentului de frustrare - agresivitate traita de tanar. Agresivitatea, notiune ce este in stransa legatura cu frustrarea, reprezinta un instinct sau necesitate, un raspuns la o anumita excitatie sau frustrare .

Dupa V. Dragomirescu, problema raportului frustrare-agresivitate trebuie privita sub doua aspecte :[4]

a)  frustrarea prin ea insasi, care nu declanseaza imediat un comportament agresiv, ci provoaca o stare de anxietate si de tensiune afectiva care poate declansa sau nu agresivitatea;

b)  exista comportamente agresive care nu sunt determinate de frustrari. In patologia individuala se pot identifica cazuri de agresivitate constitutionala in epilepsii, sindroame paranoice.

Concluzia care se poate desprinde e ca agresivitatea nu trebuie neaparat vazuta ca un factor generator de comportament predelincvent sau delincvent, ci ca o incercare de descoperire a propriei identitati de catre tanar, formarea unei atitudini combative cu caracter deosebit de important in societate. O alta notiune utilizata in abordarea etiologica a frustrarii agresivitatii in adolescenta, este si cea 'disonanta ' cognitiva si afectiva ce apartine lui S. Festinger. 'Disonanta 'cognitiva reprezinta un element ce intervine in momentul in care e impiedicata sau neutralizata o necesitate legitima a tanarului, fapt care duce in final la stari tensionale si conflictuale intre tanar si mediul lui socializator (familie, scoala, anumite institutii socio-culturale).

In ceea ce priveste familia, in societate exista familii in care domina starile de tensiune, conflictele, unde anxietatea si insecuritatea afectiva, socio-economica favorizeaza aparitia unor stari de violenta, manifestari de impulsivitate si instabilitate .

Aceste disfunctii sunt mai profunde in familiile unde se gasesc parinti alcoolici, violenti, cu antecedente penale.

Elaborata de sociologul si criminologul american E.R. Sutherland si expusa pe larg in lucrarea ' Principles of Criminology ', face o critica severa la conceptia lombrosiana privind delincventul 'innascut' sau transmiterea delincventei pe cale ereditara, introducand teza 'invatarii sociale' a comportamentului delincvent.

Teoria pleaca de la ipoteza ca in viata sociala indivizii sunt confruntati cu modele pozitive (conformiste ) si negative (nonconformiste), de conduite care se 'invata' in cadrul proceselor de comunicare si relationare sociala dintre indivizi si grupuri.

In conditiile in care individului i se ofera modele deficitare din punct de vedere adaptativ (cum ar fi modele neurotice, delincvente etc.) el va interioriza aceste modele (proces de identificare) si va dezvolta comportamente neadaptative . In sprijinul acestei teorii, asocierea unui tanar la unul din cele doua tipuri de grupuri - conformiste (non-delincvente) sau nonconformiste (delincvente) - este momentul cel mai important in functie de care copilul sau tanarul evolueaza spre o stare adaptiva, conforma cu normele sociale sau spre o conduita delincventa, dezadaptativa in raport cu societatea.

B.- Teoria 'dezorganizarii sociale'

Teoria apartine scolii de la Chicago care a emis un set de ipoteze si paradigme, care incearca sa surprinda efectele secundare negative, declansate de procesele de schimbare si dezvoltare asupra delincventei, manifestate in societatea omeneasca interbelica.

Conform acestei orientari originea si intensitatea delincventei sunt determinate de crizele socio-economice, de fenomenele de urbanizare si migratie rurala. Rata delincventei cunoaste un nivel ridicat in zonele caracterizate prin declin de populatie si dezorganizare socio-culturala, ducand la fenomene de marginalizare, predelincventa si delincventa juvenila, fenomene de 'dezorganizare sociala'.

R.Show si D. Mc Kay au aratat faptul ca in marile metropole americane rata delincventei e mult mai ridicata fata de alte zone si orase. Ei au ajuns la concluzia ca rata delincventei juvenile sanctionate e mult mai ridicata in zonele puternic industrializate si urbanizate, care se caracterizeaza prin schimbari socio-economice intense.

In astfel de zone s-a observat o crestere constanta a nivelului delincventei juvenile si datorita formarii unor comunitati eterogene cu grad mic de coeziune sociala, unde controlul social este insuficient sau ineficace.

In urma analizei situatiei socio-economice a familiei, a analizei nivelului si calitatii socializarii adolescentului Shaw si Mc Kay ajung la concluzia ca delincventa juvenila e rezultatul greutatilor materiale, a contradictiilor si conflictelor interpersonale sau intergrupale (colective) cu care se confrunta generatia de adolescenti si tineri.

Un alt element al acestei paradigme este rezultat de 'organizarea diferentiala' a grupurilor sociale, cea care face ca normele si valorile sociale sa nu fie cunoscute de toti indivizii. Din aceasta cauza pot apare conflicte intre diferitele norme sociale, incat individul se poate afla la un moment dat destul de dezorientat.

Individul va depasi aceasta stare prin 'asociatia diferentiala' prin care invata normele si regulile apartinand grupului cu care vine mai mult in contact.

Aceasta teorie considera socializarea ca factor explicativ in generarea delincventei, subliniind faptul ca conduita delincventa se invata prin socializare, individul asimiland modele si norme care-i induc o serie de atitudini, deprinderi si comportamente negative.

Consumul de alcool si de droguri, agresivitatea, violenta, sunt comportamente invatate sau imitate de diversele grupuri de tineri.

Teoria 'asociatiilor diferentiale', cu toate explicatiile cauzale ce le aduce privind manifestarea comportamentului delincvent, neglijeaza totusi problema complexa a motivatiei actului delincvent.

C.- Teoria 'subculturilor delincvente ' si teoria 'grupurilor de la marginea strazii'

Aceasta subcultura este considerata de catre reprezentantii principali ai acestei teorii A.Cohen, M. Gordon si M. Yinger, ca o subdiviziune a modelelor culturale la care participa o asemenea parte din grupurile sociale.

Aceste subculturi apar ca o reactie de protest fata de normele si valorile societatii, incluzand indivizi care se considera obstructionati in dorintele lor de a avea acces la valorile si bunurile sociale.

De aici si cauza ca orice subcultura dispune de valori si norme diferite de cele ale societatii.

'Subculturile delincvente' apar, dupa cum afirma S. Radulescu si D. Banciu in lucrarea 'Introducere in sociologia delincventei', atunci cand indivizii dintr-o anumita subcultura folosesc mijloace ilegale, antisociale pentru a-si atinge scopurile si a-si realiza nevoile proprii. Aceste subculturi delincvente impun membrilor manifestarea unor activitati delincvente, cu caracter ilicit, impunand 'invatarea' diferitelor tehnici si procedee delincvente.

Un alt punct de vedere este acela ca adolescentii ce apartin claselor defavorizate, supusi formelor de presiune ale familiei si scolii (care uneori se afla in contradictie) reactioneaza nevrotic prin exteriorizarea frustrarii (insatisfactiei) si asocierea in laude sau 'subculturi delincvente'.

In acest mod 'subcultura delincventei' apare ca o reactie fata de valorile si normele clasei dominante. Clasa dominanta obliga tanara generatie sa se conformeze normelor si regulilor sociale.

Majoritatea tinerilor delincventi provin din familii dezorganizate, familii tensionale si conflictuale, din familii cu conditii necivilizate de locuinta si confort.

Teoria 'dezorganizarii sociale' identifica factorii cauzali principali ca scadere a functiilor de socializare si control exercitate de societate, dezechilibrarea ordinii sociale datorita eterogenitatii populatiei, multiplicarea fenomenelor aculturative in mediul urban.

Reprezentantii acestei teorii afirma ca accentul trebuie sa se puna, in vederea scaderii ratei delincventei, pe ameliorarea conditiilor socio-economice si socio-culturale din zonele si cartierele defavorizate. Trebuie remodelat chiar mediul social in care traieste adolescentul. Trebuie actionat deci la nivelul comunitatii umane, prin reconstructia si ameliorarea a cea ce poate genera sau genereaza manifestari antisociale si delincvente.

Aceasta teorie, cu toate ca aduce perspective noi in abordarea fenomenului de delincventa juvenila, priveste dintr-o optica exclusivista delincventa juvenila, ca un efect al proceselor de urbanizare, industrializare, amintind factorii intermediari care actioneaza asupra tanarului (familie, scoala, grup de prieteni, factori individuali etc.).

Pericolul mare al grupurilor marginale, bandelor stradale, consta in faptul ca sunt alcatuite din tineri cu deficiente de socializare, tineri care au abandonat scoala sau familiile de provenienta, tineri cu antecedente penale, tineri recidivisti.

Cele doua teorii exagereaza importanta socializarii 'negative' in grupurile sociale, neglijand mecanismele intime ale motivatiei individuale in savarsirea actului delincventional.

D.- Teoria 'etichetarii sociale'

Premisa fundamentala a interactionismului simbolic, prin reprezentantii sai E. Goffman, H. Becker, K. Erikson si altii, aceasta teorie concepe delincventa ca o insusire data acelui comportament de catre grupul sau indivizii clasei dominante si care evalueaza conditia ca fiind devianta.

Definitia sociala si clasificarea actului ca fiind deviant face din individ un real delincvent.

In functie de modelul normativ, de sistemul valoric al unei societati, de rolurile prescrise prin norme si rolurile efectiv jucate de indivizi, grupurile sau societatea vor aprecia si sanctiona diferitele comportamente ca fiind legitime sau ilegitime, morale sau imorale, permise sau nepermise, normale sau deviante . In anumite situatii pot interveni o serie de distantari intre modelul normativ si rolurile precise jucate de indivizi. Aceasta indepartare de model se poate datora fie necunostintei normelor, fie intelegerii gresite de indeplinire a rolurilor prescrise de norme.

O forma de organizare sociala cu caracter negativ este banda de tineri aparuta ca urmare a esecului actiunii unor institutii sociale, indiferentei fata de situatia tineretului, saraciei si mizeriei fizice, sociale si morale.

Adeseori aceste bande devin violente, agresive, organizand actiuni ilegale, ajungand la comiterea de fapte antisociale grave: omoruri, violuri, trafic de droguri etc.

Pornind de la paradigma lui R. Merton, cu privire la anomie, A. Clorvard si E. Ohlin introduc notiunea de 'oportunitate diferentiala' care este data de ansamblul mijloacelor prin care grupurile sociale isi realizeaza interesele si scopurile permise de societate.

O varianta a acestei teorii este aceea a 'grupurilor de la marginea strazii', elaborata de F.Whyte care arata ca tanarul adolescent se caracterizeaza prin nevoia de asociere si participare la activitatile grupului de prieteni, la nevoia de recunoastere a calitatilor sale de ceilalti prieteni; toate fiind modalitati de socializare a tanarului.

Grupurile creeaza adolescentilor o posibilitate de a-si manifesta si chiar realiza dorintele si aspiratiile, de a-si dezvolta limbajul, capacitatile si aptitudinile. Din nefericire, unele din aceste grupuri au o situatie marginala in societate, fiind dominate de sentimente de frustrare si insatisfactie sociala, violenta si agresivitate .

Prin interiorizarea unor norme de conduita antisociala, aceste grupuri de tineri se transforma in reale surse potentiale de predelincventa si delincventa juvenila.

Reprezentantii acestei teorii afirma ca predelincventa si delincventa nu exista ca atare decat in masura in care societatea sau anumite grupuri sociale le numesc asa, sanctionand pe cel care-1 va considera deviant. Delincventa este o consecinta, uneori, a aplicarii unei 'etichete' de catre societate.

Definirea unui comportament ca fiind deviant depinde putin de ceea ce comit cu adevarat indivizii care incalca normele, fiind, de fapt, consecinta modului cum altii gandesc acest comportament.

Definirea delincventei, dupa cum arata F. Tannenbauer, se face printr-o dramatizare exagerata a raului, explicand ca in orice societate sunt considerati ca rai, bolnavi, alienati, criminali in functie de intensitatea reactiei fata de acestia, reactie care va influenta negativ evolutia lor.

Se poate spune ca aceasta teorie se axeaza predominant asupra domeniului normativ, abordand foarte putin contradictiile sociale si economice ale societatii in general.

O idee critica a acestei teorii consta in ireversibilitatea procesului de etichetare, etichetarea individului ca fiind deviant neimplicand si pierderea identitatii sale morale, deoarece procesul de socializare poate duce in multe cazuri la recuperarea sociala a individului, la instaurarea normalitatii la indivizii devianti.