Comportamentul ca obiect al psihologiei

Comportamentul ca obiect al psihologiei

Dupa cum afirmau F.B. McMahon si J.W. McMahon termenul de comportament este foarte variat, "el include actiunile si atitudinile unor grupuri largi de oameni, acopera comportamentul interior, procesele gandirii, dezvoltarea copiilor, procesele varstei, raspunsurile emotionale ca frica si supararea".[1]

Intrand in domeniul psihologiei generale este important de amintit teoria periferica a emotiei, elaborata de cercetatorii american ( James) si danez (Lange), care studiind independent unul de celalalt emotiile, ajung la aceleasi concluziuni, si anume ca in determinarea acestora o mare importanta o au nu centrii nervosi superiori, ci periferia, cauza emotiei fiind, de fapt modificarea organica ce apare in organism. Potrivit acestei teorii, oamenii rad nu pentru ca sunt veseli ci sunt veseli pentru ca rad. Privind comportamentul ca obiect de studiu al psihologiei John B. Watson, psiholog behavionist, preciza urmatoarele:

"daca psihologia vrea sa devina intr-adevar stiintifica, o stiinta practica, utila, accesibila tuturor ar trebui sa realizeze urmatoarele deziderate:

in primul rand sa-si schimbe obiectul, sa inlature constiinta si sa o inlocuiasca cu comportamentul, singurul care poate fi studiat in mod obiectiv, care poate fi observat, masurat, cuantificat ; iar in al doilea rand psihologia ar trebui sa-si schimbe finalitatea, adica nu numai spre descrierea sau spre explicarea fenomenelor psihice, ci si spre formularea unor legi ale comportamentului capabile sa indrume actiunea eficace a omului asupra naturii".

Comportamentul, considerat de Watson ca noul obiect de studiu al psihologiei, reprezinta ansamblul de raspunsuri ajustate stimulilor care il declanseaza. Psihologia este deci in intregime studiului S ( stimul ) - R ( reactie). Scopul acesteia fiind de a prevedea raspunsul cunoscand stimulul si de a prevedea stimulul cunoscand raspunsul. Tot Watson spunea ca numai stimulul si reactia intre care exista o relatie directa, nemijlocita si unilaterala sunt obiectivi, numai ei pot fi studiati prin metode obiective. In acest fel tot ceea ce se interpune intre S si R este neavenit si deci, trebuie ignorat sau inlaturat. Watson imparte astfel intreaga sfera a vietii psihice in trei clase de organizari comportamentale :

viscerale ( cuprind comportamente prin care se exteriorizeaza emotiile: frica, furia, mania) ;

motorii ( inglobeaza comportamentele manipulative, locomotorii)

laringiale ( contin comportamente verbale datorate miscarii laringelui)

Unitatea acestor organizari comportamentale da nastere la personalitatea umana. Tot Watson preciza ca cele trei forme de organizare comportamentala se dezvolta treptat, succesiv de-a lungul vietii individului. In linii mari, acestea sunt, aliniamentele teoretice ale behavionismului watsonian sau a ceea ce mai tarziu a fost numit "behavionismul clasic".

In acceptiunea behavionista omul este viu, real, solicitat si determinat in actiunile sale de mediul natural si social in care traieste. Nu intamplator Watson afirma ca suntem ceea ce facem si facem ceea ce mediul ne cerem sa facem. Psihologia acestui om, este in acest fel, una practica, centrata pe studierea omului in conditiile lui firesti de viata, pe anticiparea si pe controlarea comportamentului sau.

In ciuda celor prezentate de Watson, behavionismul clasic a cunoscut de-a lungul timpului numeroase critici aduse la adresa modului cum prezinta omul, spunandu-se despre acesta ca, desi este concret, real, viu, insa in acelasi timp este saracit si mutilat sub raport psihic, dezgolit de orice continut psihologic care acorda substanta vietii reale constiinta, sentimente motivate ,voite.

Dupa cum spune chiar M. Zlate in lucrarea sa, in fata acestor critici categorice, behavionismul incearca sa se redreseze, sa-si croiasca un nou drum, sa-si amelioreze unele dintre exagerarile initiale. Astfel E.C. Tolman inoieste behavionismul in cel putin doua aspecte esentiale: intre stimul si reactie el introduce o serie de variabile asa zis intermediare (impulsuri fiziologice, ereditare, maturitatea, varsta, experienta anterioara, constiinta, ideile, gandirea etc.), refacand in felul acesta , imaginea reala si unitara a omului; el considera determinat si orientat de o serie de scopuri, de explicatii care le are.

Facand legatura de cele prezentate anterior este insa deosebit de important de precizat faptul ca comportamentul ca obiect al psihologiei nu se raporteaza numai la behavionism, exista si alte accepturi.

In acest fel Pire Francais a prezentat inca patru acceptiuni ale comportamentului :

1.- Comportamentul ca "ansamblul de efecte produse de masina nervoasa" ( acceptiunea fiziologica);

2.- Comportamentul ca ansamblul de interactiuni intr-o retea socio-culturala ( acceptiunea psihosociala );

3.- Comportamentul ca secvente organizate de actiuni vizand supravietuirea unei specii in mediul sau natural ( acceptiune etologica);

4.- Comportamentul ca o serie de stari intentionale sau atitudini semnificative ( acceptiunea semiologica).